Lupta, ianuarie 1891 (Anul 8, nr. 1306-1324)
1891-01-13 / nr. 1315
ANUL VIII — No. 1315 ABONAMENTE mMm IN TARA Un an........................................... . . 40lei 7e an................................................. . . 20 3 luni................................................. . . 10 Pentru învățători pe an................ . . 30 Zi D IN STRAINATATE Un an............................................. . . 50lei Vs an................................................. . . 25 3luni.................................................. . . 15 Numărul DUMINICA 13 IANUARIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . 1 leu linia » IV, a * 25 bani „ Inserţie şi reclame „ „ 2 lei „ Pentru aminciurî a se adresa : I« RomÂnia, la Agenţia Havas Ia Francia, Italia, Austro-Unifaria ţi Anglia la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paris, precum şi la sucursalele eî. Un număr vechi, SO bani ADMINISTRAŢIA Strada Academiei, No. 10, (Casa Mercur) Sgomote de războiu Informaţiuni exterioare Serviciul medical veterinar Asilurie de copii Ecourile zilei Reuniunea femeilor române Ştiri de pretutindeni Fapte diverse 1. A. Kaum SGOMOTE DE REZBOI. Nu ştim cât crezământ ar trebui să dăm deosebitelor sgomote de războiu, ce au fost puse în circulaţie zilele din urmă. Aşa, se afirmă cum că Sârbii ar avea serioase intenţiuni de a invada asupra Bulgariei, iar Bulgarii, prevestiţi, ar lua măsuri de apărare. Veştile publicate în zilele din urmă, spun că Sârbii au înarmat întreaga lor miliţie cu puşti de sistemul cel mai nou, că întreaga lor armată e pusă pe picior de războiu şi că numai ordinul de pornire înainte este aşteptat. Bulgarii nu sar fi lăsând mai pe jos. Toate trupele lor disponibile sunt îndreptate către granița Serbiei, artileria în număr mare, este concentrată acolo, iar rezervele au fost convocate. Deci războiul ar părea iminent. Unele ziare, examinând situațiunea şi motivele cari ar putea provoca un conflict între cele două state din peninsula balcanică, declară că e la mijloc numai o chestie de amor propriu, că Sârbii voesc să şteargă după fruntea lor umilirile ultimului rǎzboiu nenorocit cu Bulgarii. Aceasta e o apreciare cu totul superficială. Neapărat că amorul propriu naţional contribue foarte mult ca să înarmeze braţul Sârbilor, dar, în acelaşi timp, motive de un ordin cu totul deosebit dictează atitudinea acestora. Se ştie că asupra Macedoniei au veleităţi şi Sârbii şi Grecii şi Bulgarii. In ultimele vremuri, însă, Bulgarii au dobândit în această ţară succese neaşteptate: pe de o parte guvernul turcesc a rezolvat în favoarea lor chestia bisericească, iar pe de alta toate izbânzile ce au repurtat în ultimii ani, pe tărâmul diplomatic, şi pe cel militar, le-a mărit mult prestigiul şil-a pus deasupra celorlalte popoare din peninsulă. Erea natural ca Sârbii să nu vadă cu ochi buni ridicarea unei asemenea puteri la graniţele lor. Astăzi ascendentul îl au Bulgarii, aceştia trec drept o naţiune puternică şi cu mare viitor, iar Sârbii sunt, din potrivă, micşoraţi în faţa popoarelor inculte cari cad în admiraţie numai înaintea puterei brutale. . . .. Nu trebue să pierdem din vedere şi un alt element perturbator al orientului. Bulgarii sunt intraţi, în sfera de acţiune a ligei de pace iar Sârbii urmează, pe cât pot, politica rusească. Ruşii au procedat întot-d’auna astfel, de câte ori au voit să intervie în Orient, dar n’au avut motive serioase ca s’o facă, au încăerat pe cei mici, au pus înainte pe Sârbi, pe Bulgari, pe Muntenegreni sau pe Greci, au provocat tot felul de conflicte, până ce armatele lor s’au strecurat peste Dunăre. N’ar fi, prin urmare, lucru cu neputinţă, ca Ruşii să stea şi de astă dată la spatele Sârbilor și să îl împingă la o umilire și la o slăbire a Bulgarilor. Z3DITIA -A. Z30"CT.A. In legătură cu aceste ştiri războinice stă şi aceea, care a circulat prin gazetele din străinătate, dar pe care organele vieneze au dezminţit-o. Este abia o săptămână, că din străinătate ne-a venit ştirea cum că între Bulgaria şi România ar fi vorba despre încheierea unui tractat secret de alianţă. Ştirea, precum spuserăm, a fost dezminţită, dar zgomotele despre o ciocnire între Sârbi şi Bulgari, par a spune cum că o asemenea cestiune a trebuit să fie ventilată. Dorinţa noastră vie ar fi, Aza o pace cât mai îndelungată să dornească la hotarele României şi pe lângă alte calamităţi,să nu mai avem a îndura şi toate ororile războiului,căci mai la arrilă tot cei mari vor trage foloase. Popoarele mici îşi vor vărsa sângele, îşi vor tulbura liniştea, îşi vor cheltui puterile pentru ca Ruşii sau Austriacii să profite. Şi pe lângă toate aceste rele, o încăerare de asemenea natură va îndepărta şi mai mult putinţa unei realizări a confederaţiuneî balcanice. A se vedea ştirile telegrafice la pag. III Informaţiunî exterioare Agitaţiunea din Bruxel. — Bruxel. Capitala*Belgiei ţi s’ar părea că e în stare de asediu. Guvernul concentrează trupele din ţară. Acum au sosit două regimente din Antwerpen, cari sunt chemate a menţinea ordinea. Se pare că guvernul este hotărît a concentra 20,000 de soldaţi şi aceasta în vederea întrunire! monstre şi a manifestaţiunei pacinice pe care o vor pregăti lucrătorii. întrunirea lucrătorilor vizează sufragiul universal, iar manifestaţiunea va fi în faţa parlamentului. Lucrătorii sunt hotărîţi de a nu provoca nici o desordine, ca nu cumva să facă treburile guvernului, care va trebui să răspunză parlamentului, de ce a luat măsuri atât de răsboinice. # Influenţa. — Viena. Numeroase caşuri de influenţă s’au ivit în timpii din urmă. Spitalurile în deosebi primesc mulţi influenţaţi. Boala se arată până acum puţin agresivă. Serviciul medical militar Este cunoscut tuturor defectuosităţile serviciului medical militar; medicii buni refuză de a lua serviciu în armată. Până şi elevii medicinişti cei mai lipsiţi de mijloace refuză a primi subchirurgia militară, plătită cu 120 lei lunar, preferind a se adăposti pentru un lucru de nimic pe lângă câte un spital civil. Armata fiind bântuită în mod oribil de boale, d. ministru de războiu pentru a face faţă necesităţilor va fi nevoit să ceară Corpurilor legiuitoare înfiinţarea de legi diaconiene (ca aceea prin care medicul neofit să fie obligat, ca în loc de un an să facă stagiu trei ani), aşa că vom merge din încurcătură în încurcătură. Mie mi se pare că lucrurile se pot îndrepta pe o cale mult mai pucinică şi se poate ajunge la rezultate mult mai bune, dacă se va căuta a se stârpi adevăratele neajunsuri de care suferă corpul medical militar. Ca fost medic militar în activitate, şi actualmente în rezervă, am avut a suferi mult din cauza acelor neajunsuri; am deplâns soarta soldaţilor bolnavi, victime ale desordinilor ce există în corpul medical militar şi ca român cred că ar fi o crimă din partea mi a nu denunţa, măcar unele din acele rele. Nimeni, mi se pare, n’a cercetat care este cauza, că mai toţi medicii fug ca de ciumă din serviciul medical al armatei, refuzând o leafă grasă, o cinste de frunte în societate şi un viitor destul de asigurat şi preferind mai bine soarta mizerabilă de plasă sau secundariatul pe lângă câte un spital civil; şi nimeni nu s’a întrebat cum se face că medicii superiori ai armatei, cari mulţi sunt veterani ai ştiinţei şi unii cu reputaţiune europeană, nu sunt în stare să creeze spre dânşii un aflux de medici tineri. Cum se vede nici bugetul, nici lipsa de mijloace de a se întruni, nu este cauza care face pe medicul tânăr să fugă de militărie. Eu găsesc această cauză în asprimea legilor militare, despre care, se zvoneşte, că d. ministru de rǎzboiu voeşte acum sâ le înăsprească şi mai mult, şi în special pentru medicii militari rezervişti caută a le aplica şi mai sever, fiind puşi la index ca cofirupatori ai disciplinei militare. Este ştiut că ştiinţa nu se potriveşte cu milităria. In spitalele civile, unde de lipsă de medici nu poate fi plângere, există uă disciplină, şi disciplină mai severă decât la militărie, dar ea este foarte lesne de suportat căci fiind ştiinţifică ni se pare, nouă medicilor, foarte uşoară. Este escepţional de rar ca un şef de serviciu în spitalele civile să se plângă de inferiorul sau; toate se fac cu regulă şi bunăcuviinţă. Nu este tot asemenea în armată. Acolo şeful te ocheşte de sus până jos să-ţi vază sabia sau alte nimicuri, dacă sunt după reglement, şi ce este mai ridicul, aceasta se face nu numai de comandantul corpului, profan în ale Medicine!, ci cu mai mult zel de medicii şefi. încă o dată repet : disciplina militară şi cu ştiinţa medicală nu se pot contopi, ca din acest aluat să casă pâine bună. Mă voiu mărgini a nara numai neajunsurile, ce decurg din modul cum se aplică pedepsile în armata noastră. In regulamentul asupra serviciului interior, la titlul cereri și reclame există un articol (art. 250) care dă drept interiorului, când se crede pedepsit pe nedrept de superiorul sau de a reclama Insă asprimea şi nedreptatea stă în obiceiul ce există în armată de a contopi ordinul de pedeapsă cu ordinul ce interesează serviciul; înţeleg să execut imediat un ordin relativ la serviciu, dar un ordin prin care pot fi pedepsit pe nedrept cred că este injust a se aduce imediat la îndeplinire. Dacă această măsură barbară poate fi utilă pentru combatanţi pe cari îl interesează disciplina militară, ea nu poate pentru medici; dacă armata voieşte să-l aibă, cred că este bine să se facă legi şi regulamente speciale. Este ştiut că între medici există ură că un galon mic, mai ales azi când ştiinţa medicală este în evoluţiune foarte repede, poate fi superior ştiinţificeşte unul galon mare; sunt în fine chestiuni de clientelă, şi alte multe, pe cari nu e locul de a le nara aci şi cari întreţin ura între medici, cari pun prin urmare acest corp în condiţiuni cu totul speciale. Dacă obiceiul este ca pedeapsa să se execute imediat fără judecată prealabilă, superiorul întotdeauna îşi poate răzbuna de lucrurile cele mai de nimic, căci pedeapsa executată nu se mai poate desface. Aşa am păţit eu în manevrele din toamna trecută. D-rul Zorileanu, medicul şef al Diviziei, se găsea în ceartă cu d-rul Baican, medicul şef al Ambulanţei. La vizita matinală, medicul şef al ambulanţei dispunea să se trimeată la Bucureşti bolnavii grei, ca febre tifice, emoptisii violente de natură tuberculoasă, plăgi cu fenomene de infecţie septică a organizmului; iar doctorul Zorileanu da ordin contrariu; iată de ce am plâns soarta bolnavilor duşi la spitalul militar gata pentru Charone; şi d-rul Zorileanu pentru a da să înţeleagă d-rului Baican că putere are nu numai să -i facă harţaparta în serviciu, dar la rigoare să recurgă şi la măsuri mai severe a căutat ca cu orice preţ să mă pedepsească pe mine care eram ataşat în serviciul d-ruluî Baican, căci bateşeapa să priceapă ea pa este sistemul părintesc de administraţia medicală militară a d-rului Zorileanu şi în adevăr fiind trimis, însuşi de dînsul (dr. Zorileanu), cu bolnavi la Bucureşti, găsindu-mi copii bolnavi am întârziat o zi la Bucureşti; atunci d-rul Zorileanu, orbit de ură, a crezut de cuviinţă, pentru a mă acuza şi mai mult decât meritam, să recurgă la minciuni, căci prin raportul No. 147 informează pe d. general Budişteanu că absentez de la serviciu nemotivat şi fără autorizaţiune (pe când însuşi dînsul mă trimisese cu bolnavii). In urma acestor informaţiuni eronate, divizia mă arestează, şi fac arestul fără să pot reclama, de cât după împlinirea arestului. Dacă d-rul Zorileanu care de alt-fel a fost foarte indulgent cu alţii, cari nu se găseau în poziţiunea mea, scriea în raport adevărul, aşa cum s’a petrecut, adică că fiind trimis de d-sa cu bolnavi la Bucureşti, n’am sosit încă la serviciu, nu era să fiu arestat, căci trebuia să fiu mai intâiu întrebat care este causa pentru care am întârziat. Vază deci oricine dacă cu asemenea legi şi oameni mai poate cineva servi în armată. Eu cred că medicii educaţi şi instruiţii în şcoli din mica copilărie, sunt mai bine pătrunşi de sentimentul datoriei de cât militarii încăzărmaţi, chiar destinaţia lor ,în armată fiind cu totul alta decât a militarului combatant, este ridicul a face cu el caz de militărie. Dacă alte îmbunătăţiri nu se pot aduce serviciului sanitar militar de ajutorul căruia armata are absolută necesitate, mai ales în timpul de faţă când este crud încercată de boale, eu cred că este bine ca cel puţin să se prevadă, la acel articol (250) un aliniat special pentru medici, în care să se zice: orice pedeapsă dată unui medic de şeful sau să nu fie imediat aplicată, dacă voieşte să reclame, şi numai sentinţa şefului către care se face reclamaţia să fie aplicată. In speranţă că se vor lua măsuri de îndreptare am crezut de cuviinţă a publica aceste, remănând a destăinui aire, cu altă ocazie, dr. Ionescu-Buzăui. DIN PROVINCIILE SUBJUGATE ASILURILE DE COPII In Camera ungurească se discută cu multă vivacitate proiectul de lege pentru înfiinţarea asilurilor de copil. Acest proiect a fost atât de mult discutat de întreaga presă din Austro-Ungaria şi de presa din străinătate, încât guvernul unguresc de ar avea cât de puţină prudenţă politică ar fi renunţat cu desăvârşire la votarea lui. Dar guvernul unguresc nu vrea să ţină cont de loc de opinia publică şi călăuzit numai de şovinismul sălbatec, ce dominează în ţara ungurească şi Transilvania, caută să provoace cu tot preţul pe naţionalităţi, îndeosebi pe Români, la acte violente, ca astfel îndreptăţit să fie de a lua măsurile cele mai moscovite în contra Românilor. Azilurile de copii vizează maghiarizarea forţată a românilor. Ele, după însuşi declaraţiunea ministrului de culte, se vor înfiinţa în acele comune unde limba ungurească şi ideia de stat maghiar n’au făcut nici o cucerire. Fecare cap de familie este dator a-şi trimite 8 ore pe zi copii săi de la etatea de 3 până la 6 ani, în caz contrar proectul prevede pedepse aspre. Limba de conversaţie, precum şi profesorii şi profesoarele vor fi maghiari, nu va fi de loc permisusul limbei române. Comuna este obligată a veni în ajutorul material al acestor aziluri, prin dări anume fixate. Iată în trăsături generale proectul şi tendinţa ungurilor. Şi toate aceste vin când streinâtatea întreagă acuză, cu drept cuvânt, că ungurii sunt reprezentanţii moscovitismului asiatic în centrul Europei culte, şi când guvernul şi naţia ungurească declară prin trase bombastice, că, libertăţile naţionalităţilor din Ungaria şi Transilvania sunt unice în felul lor în toată lumea. Ei pe el sa demască, ce stupizi sunt ! Şi în faţa acestor tendinţe şi acţiuni agresive şi brutale ce atitudine iau naţionalităţile ? Deputaţii Saşi de diferite partide, fie chiar şi guvernamentalii, fac tot posibilul spre a împedica votarea cel puţin a articolelor celor mai agresive. Iar Românii ?—Archiereii români cel întâiu chemaţi şi cei mai în drept a protesta, fie chiar şi prin manifestaţiunî pacinice, stau într’o nepăsare vergină. Un prelat efeminat cum este mitropolitul Miron, capul bisericei ortodoxe române, îşi petrece vremea în contemplaţiuni voluptoase, mitropolitul Vancea, capul bisericei române unite, îşi frământă creeril, cum ar trebui să aducă pe toţi Românii rătăciţi în sânul sfintei maice biserici catolice. Dar de păsurile poporului nici habar n’au. Prea puţin le pasă lor, dacă românii vor fi unguri, nemţi sau tătari ! Este această o ruşine patentă! O desăvârşită lipsă de acţiune independentă şi o linguşire hidoasă la adresa ungurilor şi îndeosebi la adresa decrepitului parlament şi guvern unguresc. Acum în urmă, comitetele din districte ale partidului naţional au început a se mișca Astfel comitetul din Brașov a convocat o adunare a membrilor partidului; adunarea a fost imposantă, a reușit pe deplin și s-a redactat un protest energic în contra proiectului brutal al cotropitorilor asiatici. Cnto. Ecourile zilei DIN CAPITALA Un Comitet de industriaşi, comercianţi şi meseriaşi au adresat următorul manifest către alegătorii Colegiului al 2-lea de Ilfov : La alegerea de Deputat al Colegiului al II-lea de Ilfov, care va avea loc Duminecă 20 Ianuarie 1891, Noi Comitetul Industrial, Comercial şi Meserial din Capitală, propunem candidatura d-lui Dimitrie C. Butculescu la acest al II-lea Colegiu. N’avem nevoe a relata aci cu d’amănuntul meritele Candidatului nostru ; este destul a spune că el e cel dantâiă în ţară care, de la 1878 a început a lucra cu energie contra Convenţiunei Comerciale cu Austro-Ungaria, ce sleise cu desăvârşire avuţia noastră naţională. El este iniţiatorul primului Congres Economic de la Iaşi din anul 1882. Dînsul este propagatorul sistemului de asociaţiune prin cooperative. D-ul D. C. Butculescu a înfiinţat în ţară numeroase Societăţi Industriale şi Meseriale. Cele trei expoziţii Cooperative de la Bucureşti (1883), de la Iaşi (1884) şi de la Craiova (1887), care, au dat un avânt atât de puternic desvoltărei noastre industriale, se datoresc tot acestui neobosit bărbat care, pentru realizarea lor a sacrificat bani, timp şi muncă. Nu este fabricant azi în ţară care să nu fi profitat de poveţele d-sale şi mulţi foarte mulţi dintr’nşii au fost recompensaţi cu sporul unei avuţii ce de altmintrelea rămânea în mâini streine. D-na Dimitrie C. Butculescu se află azi Preşedintele Fondator pe viaţă al Societăţilor din Capitală şi din ţară. El este Preşedinte de onoare al mai multor Societăţi filantropice, de ajutor mutual, de încurajare, de protecţiune a muncei naţionale etc. etc. Ca liberal democrat, cât a fost în Cameră ca deputat al Colelegiului al II-lea de Buzăul, a susţinut cu energie introducerea sistemului protecţionist moderat în daraverile economice cu celel alte ţări ale Europei, spre a da un avânt industriei noastre El nu s’a abătut nici un moment de la principiile sale politice ca „liberal democrat independent.“ Apoi d-sa se mai bucură şi de avere însemnată fiind proprietar mare în trei judeţe ale ţărei, din care avere necontenit sacrifică pentru încurajarea meseriaşilor, industriaşilor, comercianţilorşi ajutorarea celor suferinzi fără pretinde de la nimenea resplată. Care din noi a ciocănit la uşa lui Butculescu şi nu i s’a deschis ? Care având vre-o nevoe sau suferinţă n’a găsit la dânsul sprijin şi ajutor ? Oricine ar fi fost acela Comerciant, Industriaş, Meseriaş, Funcţionar, Preot, Ţăran etc. toţi au putut obţine de la dânsul nu numai poveţe dar şi sprijin material. In virtutea acestor merite de bun filantrop şi de adevărat patriot, neaoş român din Roşiorii de Vede, noi comitetul comercial şi meserial ad-hoc recomandăm pe acest bărbat tuturor d-lor alegători al colegiului al II-lea de Ilfov. Această recomandaţiune o rezimăm şi pe faptul că anul acesta expirând termenul convenţiunilor comerciale cu statele străine, d. D. C. Butculescu este unul din rarii bărbaţi ai noştri, care cunoaşte nevoile ţarei de la un capăt la cell’alt ; pentru aceasta am crezut de neapărată trebuinţă a propune candidatura d-sale la colegiul al 11-a de Ilfov, şi această trebuinţă o simţim cu atât mai mult cu cât noi industriaşii, comercianţii şi meseriaşii n’avem nici un reprezentant în Cameră care să ridice din când în când vocea sa însufleţită şi să apere cu energie interesele economice ale ţării care sunt şi ale noastre proprii. Afară de aceasta repetăm, convenţiile comerciale cu statele străine expiră în curând, şi cine altul va lupta cu mai multă tărie şi pricepere dacă nu acela care a luptat şi în trecut şi a susţinut cu atâta căldură interesele noastre economice. Rugăm dar pe toţi domnii alegători ai acestui colegiu fie ei de orice partid să dea votul d-lui Dimitrie C. Butculescu, unicul bărbat, care pune interesele economice ale țării mai presus de orice alte interese private, după cum ne-a dovedit îndestul pe timpul cât a stat în Cameră ca deputat. Comitetul. Acte oficiale: — Comuna Constanța, este autorizată a contracta de la instituțiunile de credit ale Statului sau