Lupta, ianuarie 1891 (Anul 8, nr. 1306-1324)

1891-01-13 / nr. 1315

ANUL VIII — No. 1315 ABONAMENTE mMm IN TARA Un an........................................... . . 40lei 7e an................................................. . . 20 3 luni................................................. . . 10 Pentru învățători pe an................ . . 30 Zi D IN STRAINATATE Un an............................................. . . 50lei Vs an................................................. . . 25 3luni.................................................. . . 15 Numărul DUMINICA 13 IANUARIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . 1 leu linia » IV, a * 25 bani „ Inserţie şi reclame „ „ 2 lei „ Pentru aminciurî a se adresa : I« RomÂnia, la Agenţia Havas Ia Francia, Italia, A­ustro-Unifaria ţi Anglia la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paris, precum şi la sucursalele eî. Un număr vech­i, SO bani ADMINISTRAŢIA Strada Academiei, No. 10, (Casa Mercur­) Sgomote de războiu Informaţiuni exterioare Serviciul medical veterinar Asilur­ie de copii Ecourile zilei Reuniunea femeilor române Ştiri de pretutindeni Fapte diverse 1­. A. Kaum SGOMOTE DE REZBOI. Nu ştim cât crezământ ar trebui să dăm deosebitelor sgomote de războiu, ce au fost puse în circu­laţie zilele din urmă. Aşa, se afirmă cum că Sârbii ar avea serioase intenţiuni de a in­vada asupra Bulgariei, iar Bulgarii, prevestiţi, ar lua măsuri de apă­rare. Veştile publicate în zilele din urmă, spun că Sârbii au înarmat întreaga lor miliţie cu puşti de sistemul cel mai nou, că întreaga lor armată e pusă pe picior de războiu şi că numai ordinul de pornire înainte este aşteptat. Bul­garii nu sar fi lăsând mai pe jos. Toate trupele lor disponibile sunt îndreptate către granița Serbiei, ar­tileria în număr mare, este con­centrată acolo, iar rezervele au fost convocate. Deci războiul ar părea iminent. Unele ziare, examinând situațiunea şi motivele cari ar putea provoca un conflict între cele două state din peninsula balcanică, declară că e la mijloc numai o chestie de amor propriu, că Sârbii voesc să şteargă după fruntea lor umilirile ultimului rǎzboiu nenorocit cu Bulgarii. A­ceasta e o apreciare cu totul su­perficială. Neapărat că amorul propriu na­ţional contribue foarte mult ca să înarmeze braţul Sârbilor, dar, în acelaşi timp, motive de un ordin cu totul deosebit dictează atitudinea acestora. Se ştie că asupra Macedoniei au veleităţi şi Sârbii şi Grecii şi Bul­garii. In ultimele vremuri, însă, Bul­garii au dobândit în această ţară succese neaşteptate: pe de o parte guvernul turcesc a rezolvat în fa­voarea lor chestia bisericească, iar pe de alta toate izbânzile ce au re­purtat în ultimii ani, pe tărâmul di­plomatic, şi pe cel militar, le-a mă­rit mult prestigiul şi­­l-a pus de­asupra celorlalte popoare din pe­ninsulă. Erea natural ca Sârbii să nu vadă cu ochi buni ridicarea unei asemenea puteri la graniţele lor. Astă­zi ascendentul îl au Bulgarii, aceştia trec drept o naţiune puter­nică şi cu mare viitor, iar Sârbii sunt, din potrivă, micşoraţi în faţa popoarelor inculte cari cad în ad­miraţie numai înaintea puterei bru­tale. . . .. Nu trebue să pierdem din ve­dere şi un alt element perturbator al orientului. Bulgarii sunt intraţi, în sfera de acţiune a ligei de pace iar Sârbii urmează, pe cât pot, po­litica rusească. Ruşii au procedat în­tot-d’a­una ast­fel, de câte ori au voit să intervie în Orient, dar n’au avut motive serioase ca s’o facă, au încăerat pe cei mici, au pus înainte pe Sârbi, pe Bulgari, pe Muntenegreni sau pe Greci, au pro­vocat tot felul de conflicte, până ce armatele lor s’au strecurat peste Dunăre. N’ar fi, prin urmare, lucru cu neputinţă, ca Ruşii să stea şi de astă dată la spatele Sârbilor și să îl împingă la o umilire și la o slă­bire a Bulgarilor. Z3DITIA -A. Z30"CT.A. In legătură cu aceste ştiri răz­boinice stă şi aceea, care a circu­lat prin gazetele din străinătate, dar pe care organele vieneze au dezminţit-o. Este abia o săptămână, că din străinătate ne-a venit ştirea cum că între Bulgaria şi România ar fi vorba despre încheierea unui tractat secret de alianţă. Ştirea, precum spuserăm, a fost dezmin­ţită, dar zgomotele despre o cioc­nire între Sârbi şi Bulgari, par a spune cum că o asemenea cestiune a trebuit să fie ventilată.­­ Dorinţa noastră vie ar fi, Aza o pace cât mai îndelungată să dor­nească la hotarele României şi pe lângă alte calamităţi,­­să nu mai avem a îndura şi toate ororile răz­boiului,­­căci mai la arrilă tot cei mari vor trage foloase. Popoarele mici îşi vor vărsa sângele, îşi vor tulbura liniştea, îşi vor cheltui pu­terile pentru ca Ruşii sau Austriacii să profite. Şi pe lângă toate aceste rele, o încăerare de asemenea natură va îndepărta şi mai mult putinţa unei realizări a confederaţiuneî balcanice. A se vedea ştirile telegrafice la pag. III Informaţiunî exterioare Agitaţiunea din Bruxel. — Bruxel. Capitala*Belgiei ţi s’ar părea că e în stare de asediu. Guvernul concentrează trupele din ţară. Acum au sosit două regimente din Antwerpen, cari sunt chemate a men­ţinea ordinea. Se pare că guvernul este hotărît a concentra 20,000 de soldaţi şi aceasta în vederea întrunire! monstre şi a manifestaţiunei pacinice pe care o vor pregăti lucrătorii. întrunirea lucrătorilor vizează sufragiul universal, iar manifes­­taţiunea va fi în faţa parlamentului. Lu­crătorii sunt hotărîţi de a nu provoca nici o desordine, ca nu cumva să facă treburile guvernului, care va trebui să răspunză parlamentului, de ce a luat mă­suri atât de răsboinice. # Influenţa. — Viena. Numeroase caşuri de influenţă s’au ivit în timpii din urmă. Spitalurile în deosebi primesc mulţi in­fluenţaţi. Boala se arată până acum puţin agresivă. Serviciul medical militar Este cunoscut tuturor defectuosităţile serviciului medical militar; medicii buni refuză de a lua serviciu în armată. Până şi elevii medicinişti cei mai lipsiţi de mijloace refuză a primi subchirurgia mi­litară, plătită cu 120 lei lunar, preferind a se adăposti pentru un lucru de nimic pe lângă câte un spital civil. Armata fiind bântuită în mod oribil de boale, d. ministru de războiu pentru­ a face faţă necesităţilor va fi nevoit să ceară Corpurilor legiuitoare înfiinţarea de legi diaconiene (ca aceea prin care medicul neofit să fie obligat, ca în loc de un an să facă stagiu trei ani), aşa că vom merge din încurcătură în încurcătură. Mie mi se pare că lucru­rile se pot îndrepta pe o cale mult mai pucinică şi se poate ajunge la rezultate mult mai bune, dacă se va căuta a se stârpi adevăratele neajunsuri de care su­feră corpul medical militar. Ca fost medic militar în activitate, şi actualmente în rezervă, am avut a suferi mult din cauza acelor neajunsuri; am deplâns soarta soldaţilor bolnavi, victime ale desordinilor ce există în corpul me­dical militar şi ca român cred că ar fi o crimă din partea mi a nu denunţa, măcar unele din acele rele. Nimeni, mi se pare, n’a cercetat care este cauza, că mai toţi medicii fug ca de ciumă din serviciul medical al armatei, refuzând o leafă grasă, o cinste de frunte în societate şi un viitor destul de asigurat şi preferind mai bine soarta mizerabilă de plasă sau secundariatul pe lângă câte un spital civil; şi nimeni nu s’a întrebat cum se face că medicii superiori ai armatei, cari mulţi sunt veterani ai ştiinţei şi unii cu reputaţiune europeană, nu sunt în stare să creeze spre dânşii un aflux de medici tineri. Cum se vede nici bugetul, nici lipsa de mijloace de a se întruni, nu este cauza care face pe medicul tânăr să fugă de militărie. Eu găsesc această cauză în as­primea legilor militare, despre care, se zvoneşte, că d. ministru de rǎzboiu voeşte acum sâ le înăsprească şi mai mult, şi în special pentru medicii militari rezer­vişti caută a le aplica şi mai sever, fiind puşi la index ca cofirupatori ai disciplinei militare. Este ştiut că ştiinţa nu se potriveşte cu milităria. In spitalele civile, unde de lipsă de medici nu poate fi plângere, există uă disciplină, şi disciplină mai severă de­cât la militărie, dar ea este foarte lesne de suportat căci fiind ştiinţifică ni se pare, nouă medicilor, foarte uşoară. Este escep­­ţional de rar ca un şef de serviciu în spitalele civile să se plângă de inferio­rul sau; toate se fac cu regulă şi bună­­cuviinţă. Nu este tot asemenea în armată. Acolo şeful te ocheşte de sus până jos să-­ţi vază sabia sau alte nimicuri, dacă sunt după reglement, şi ce este mai ri­­dicul, aceasta se face nu numai de co­mandantul corpului, profan în ale Medi­cine!, ci cu mai mult zel de medicii şefi. încă o­ dată repet : disciplina militară şi cu ştiinţa medicală nu se pot contopi, ca din acest aluat să casă pâine bună. Mă voiu mărgini a nara numai neajun­surile, ce decurg din modul cum se a­plică pedepsile în armata noastră. In re­gulamentul asupra serviciului interior, la titlul cereri și reclame există un articol (art. 250) care dă drept inte­riorului, când se crede pedepsit pe ne­drept de superiorul sau de a reclama Insă asprimea şi nedreptatea stă în obi­ceiul ce există în armată de a contopi ordinul de pedeapsă cu ordinul ce inte­resează serviciul; înţeleg să execut ime­diat un ordin relativ la serviciu, dar un ordin prin care pot fi pedepsit pe nedrept cred că este injust a se aduce imediat la îndeplinire. Dacă această măsură barbară poate fi utilă pentru combatanţi pe cari îl interesează disciplina militară, ea nu poate pentru medici; dacă armata voieşte să-­l aibă, cred că este bine să se facă legi şi regulamente speciale. Este ştiut că între medici există ură că un galon mic, mai ales azi când şti­inţa medicală este în evoluţiune foarte repede, poate fi superior ştiinţificeşte u­­nul galon mare; sunt în fine chestiuni de clientelă, şi alte multe, pe cari nu e locul de a le­ nara aci şi cari întreţin ura între medici, cari pun prin urmare acest corp în condiţiuni cu totul speciale. Dacă obiceiul este ca pedeapsa să se e­­xecute imediat fără judecată prealabilă, superiorul în­tot­deauna îşi poate răz­buna de lucrurile cele mai de nimic, căci pedeapsa executată nu se mai poate des­face. Aşa am păţit eu în manevrele din toamna trecută. D-rul Zorileanu, medicul şef al Diviziei, se găsea în ceartă cu d-rul Baican, medicul şef al Ambulanţei. La vizita matinală, medicul şef al ambu­lanţei dispunea să se trimeată la Bucu­reşti bolnavii grei, ca febre tifice, emop­­tisii violente de natură tuberculoasă, plăgi cu fenomene de infecţie septică a orga­­nizmului; iar doctorul Zorileanu da or­din contrariu; iată de ce am plâns soarta bolnavilor duşi la spitalul militar gata pentru Charone; şi d-rul Zorileanu pentru a da să înţeleagă d-rului Baican că putere are nu numai să -i facă harţa­­parta în serviciu, dar la rigoare să re­curgă şi la măsuri mai severe a căutat ca cu ori­ce preţ să mă pedepsească pe mine care eram ataşat în serviciul d-ruluî Baican, căci bateşeapa să priceapă e­a p­a este sistemul părintesc de admi­nistraţia medicală militară a d-rului Zo­rileanu şi în adevăr fiind trimis, însuşi de dînsul (dr. Zorileanu), cu bolnavi la Bucureşti, găsindu-mi copii bolnavi am întârziat o zi la Bucureşti; atunci d-rul Zorileanu, orbit de ură, a crezut de cu­viinţă, pentru a mă acuza şi mai mult de­cât meritam, să recurgă la minciuni, căci prin raportul No. 147 informează pe d. general Budişteanu că absentez de la serviciu nemotivat şi fără autorizaţiune (pe când însuşi dînsul mă trimisese cu bolnavii). In urma acestor informaţiuni eronate, divizia mă arestează, şi fac a­­restul fără să pot reclama, de cât după împlinirea arestului. Dacă d-rul Zorileanu care de alt-fel a fost foarte indulgent cu alţii, cari nu se găseau în poziţiunea mea, scriea în raport adevărul, aşa cum s’a petrecut, adică că fiind trimis de d-sa cu bolnavi la Bucureşti, n’am sosit încă la serviciu, nu era să fiu arestat, căci tre­buia să fiu mai intâiu întrebat care este causa pentru care am întârziat. Vază deci ori­cine dacă cu asemenea legi şi oameni mai poate cineva servi în armată.­­ Eu cred că medicii educaţi şi instruiţii în şcoli din mica copilărie, sunt mai bine­­ pătrunşi de sentimentul datoriei de cât­ militarii încăzărmaţi, chiar destinaţia lor ,în armată fiind cu totul alta de­cât a mi­litarului combatant, este ridicul a face cu el caz de militărie. Dacă alte îmbunătăţiri nu se pot aduce serviciului sanitar militar de ajutorul că­ruia armata are absolută necesitate, mai ales în timpul de faţă când este crud în­cercată de boale, eu cred că este bine ca cel puţin să se prevadă, la acel articol (250) un aliniat special pentru medici, în care să se zice: orice pedeapsă dată unui medic de şeful sau să nu fie imediat a­­plicată, dacă voieşte să reclame, şi numai sentinţa şefului către care se face recla­­maţia să fie aplicată. In speranţă că se vor lua măsuri de îndreptare am crezut de cuviinţă a pu­blica aceste, remănând a destăinui aire, cu altă ocazie, dr. Ionescu-Buzăui. DIN PROVINCIILE SUBJUGATE ASILURILE DE COPII In Camera ungurească se discută cu multă vivacitate proiectul de lege pentru înfiinţarea asilurilor de copil. Acest pro­iect a fost atât de mult discutat de întreaga presă din Austro-Ungaria şi de presa din străinătate, în­cât guvernul unguresc de ar avea cât de puţină prudenţă politică ar fi renunţat cu desăvârşire la votarea lui. Dar guvernul unguresc nu vrea să ţină cont de loc de opinia publică şi călăuzit numai de şovinismul sălbatec, ce domi­­nează în ţara ungurească şi Transilvania, caută să provoace cu tot preţul pe naţio­nalităţi, în­deosebi pe Români, la acte violente, ca ast­fel îndreptăţit să fie de a lua măsurile cele mai moscovite în contra Românilor. Azilurile de copii vizează maghiari­zarea forţată a românilor. Ele, după în­suşi declaraţiunea ministrului de culte, se vor înfiinţa în acele comune unde limba ungurească şi ideia de stat maghiar n’au făcut nici o cucerire. Fe­care cap de familie este dator a-şi trimite 8 ore pe zi copii săi de la etatea de 3 până la 6 ani, în caz contrar proectul prevede pe­depse aspre. Limba de conversaţie, precum şi pro­fesorii şi profesoarele vor fi maghiari, nu va fi de loc permis­usul limbei ro­mâne. Comuna este obligată a veni în ajutorul material al acestor aziluri, prin dări anume fixate. Iată în trăsături generale proectul şi tendinţa ungurilor. Şi toate aceste vin când streinâtatea întreagă acuză, cu drept cuvânt, că ungurii sunt reprezentanţii moscovitismului asiatic în centrul Euro­pei culte, şi când guvernul şi naţia un­gurească declară prin trase bombastice, că, libertăţile naţionalităţilor din Ungaria şi Transilvania sunt unice în felul lor în toată lumea. Ei pe el sa demască, ce stupizi sunt ! Şi în faţa acestor tendinţe şi acţiuni agresive şi brutale ce atitudine iau na­ţionalităţile ? Deputaţii Saşi de diferite partide, fie chiar şi guvernamentalii, fac tot posibi­lul spre a împedica votarea cel puţin a articolelor celor mai agresive. Iar Românii ?—Archiereii români cel întâiu chemaţi şi cei mai în drept a pro­testa, fie chiar şi prin manifestaţiunî pa­cinice, stau într’o nepăsare vergină. Un prelat efeminat cum este mitropolitul Mi­ron, capul bisericei ortodoxe române, îşi petrece vremea în contemplaţiuni volup­toase, mitropolitul Vancea, capul biseri­cei române unite, îşi frământă creeril, cum ar trebui să aducă pe toţi Românii rătăciţi în sânul sfintei maice biserici ca­tolice. Dar de păsurile poporului nici habar n’au. Prea puţin le pasă lor, dacă românii vor fi unguri, nemţi sau tătari ! Este această o ruşine patentă! O de­săvârşită lipsă de acţiune independentă şi o linguşire hidoasă la adresa unguri­lor şi în­deosebi la adresa decrepitului parlament şi guvern unguresc. Acum în urmă, comitetele din districte ale partidului naţional au început a se mișca Ast­fel comitetul din Brașov a convo­cat o adunare a membrilor partidului; adunarea a fost imposantă, a reușit pe deplin și s-a redactat un protest energic în contra proiectului brutal al cotropito­rilor asiatici. Cnto. Ecourile zilei DIN CAPITALA Un Comitet de industriaşi, comercianţi şi meseriaşi au adresat următorul mani­fest către alegătorii Colegiului al 2-lea de Ilfov : La alegerea de Deputat al Colegiului al II-lea de Ilfov, care va avea loc Du­minecă 20 Ianuarie 1891, Noi Comitetul Industrial, Comercial şi Meserial din Ca­pitală, propunem candidatura d-lui Dimi­­trie C. Butculescu la acest al II-lea Co­­legiu. N’avem nevoe a relata aci cu d’a­mă­­nuntul meritele Candidatului nostru ; este destul a spune că el e cel d­antâiă în ţară care, de la 1878 a început a lucra cu e­­nergie contra Convenţiunei Comerciale cu Austro-Ungaria, ce sleise cu desăvârşire avuţia noastră naţională. El este iniţiatorul primului Congres Economic de la Iaşi din anul 1882. Dîn­sul este propagatorul sistemului de aso­­ciaţiune prin cooperative. D-ul D. C. But­culescu a înfiinţat în ţară numeroase So­cietăţi Industriale şi Meseriale. Cele trei expoziţii Cooperative de la Bucureşti (1883), de la Iaşi (1884) şi de la Craiova (1887), care, au dat un avânt atât de puternic desvoltărei noastre in­dustriale, se datoresc tot acestui neobosit bărbat care, pentru realizarea lor a sacri­ficat bani, timp şi muncă. Nu este fabri­cant azi în ţară care să nu fi profitat de poveţele d-sale şi mulţi foarte mulţi din­­tr’nşii au fost recompensaţi cu sporul u­­nei avuţii ce de altmintrelea rămânea în mâini streine. D-na Dimitrie C. Butculescu se află azi Preşedintele Fondator pe viaţă al Societăţilor din Capitală şi din ţară. El este Preşedinte de onoare al mai multor Societăţi filantropice, de ajutor mutual, de încurajare, de protecţiune a muncei naţionale etc. etc. Ca liberal de­mocrat, cât a fost în Cameră ca deputat al Colelegiului al II-lea de Buzăul, a sus­ţinut cu energie introducerea sistemului protecţionist moderat în daraverile eco­nomice cu cele­l­ alte ţări ale Europei, spre a da un avânt industriei noastre El nu s’a abătut nici un moment de la principiile sale politice ca „liberal de­mocrat independent.“ Apoi d-sa se mai bucură şi de avere însemnată fiind pro­prietar mare în trei judeţe ale ţărei, din care avere necontenit sacrifică pentru în­curajarea meseriaşilor, industriaşilor, co­mercianţilor­­şi ajutorarea celor­ suferinzi fără pretinde de la nimenea resplată. Care din noi a ciocănit la uşa lui But­culescu şi nu i s’a deschis ? Care având vre-o nevoe sau suferinţă n’a găsit la dânsul sprijin şi ajutor ? Ori­cine ar fi fost acela Comerciant, Indus­triaş, Meseriaş, Funcţionar, Preot, Ţăran etc. toţi au putut obţine de la dânsul nu numai poveţe dar şi sprijin material. In virtutea acestor merite de bun fi­lantrop şi de adevărat patriot, neaoş ro­mân din Roşiorii de Vede, noi comitetul comercial şi meserial ad-hoc recoman­dăm pe acest bărbat tuturor d-lor alegă­tori al colegiului al II-lea de Ilfov. Această recomandaţiune o rezimăm şi pe faptul că anul acesta expirând terme­nul convenţiunilor comerciale cu statele străine, d. D. C. Butculescu este unul din rarii bărbaţi ai noştri­, care cunoaşte ne­voile ţarei de la un capăt la cel­l’alt ; pentru aceasta am crezut de neapărată trebuinţă a propune candidatura d-sale la colegiul al 11-a de Ilfov, şi această tre­buinţă o simţim cu atât mai mult cu cât noi industriaşii, comercianţii şi meseriaşii n’avem nici un reprezentant în Cameră care să ridice din când în când vocea sa însufleţită şi să apere cu energie intere­sele economice ale ţării care sunt şi ale noastre proprii. Afară de aceasta repe­tăm, convenţiile comerciale cu statele străine expiră în curând, şi cine altul va lupta cu mai multă tărie şi pricepere dacă nu acela care a luptat şi în trecut şi a susţinut cu atâta căldură interesele noastre economice. Rugăm dar pe toţi domnii alegători ai acestui colegiu fie ei de ori­ce partid să dea votul d-lui Dimitrie C. Butculescu, unicul bărbat, care pune interesele eco­nomice ale țării mai presus de ori­ce alte interese private, după cum ne-a dovedit îndestul pe timpul cât a stat în Cameră ca deputat. Comitetul. Acte oficiale: — Comuna Constanța, este autorizată a con­tracta de la instituțiunile de credit ale Statului sau

Next