Lupta, februarie 1891 (Anul 8, nr. 1331-1352)

1891-02-14 / nr. 1340

ANUL VIII.­No. 1340. ABONAMENTE D­IN ȚARĂ Un an................... ......................... . 40lei Șease luni.............................................. . . 20 Trei luni..................................................... . 10 Pentru învățători pe un an . . . .. . 30ii IN STREINITATE Un an ..................................................... . 50lei Șease luni..................................................... . 25 Trei luni.............................­....................... . 15ii Numărul 15 Bani REDACȚIA 8 Strada Academiei, 19, (Casa Mercuşi) EDIŢIA A­ DOUA Director poliftic s G. PANNI JOI 14 FEBRUARIE 1891. ANUNCIURI: Pe pagina III 30 litere corpul 7. ii ii IV Inserţie şi reclame „ „ . . . 1 leű linia 25 bani „ 2 lei Pentru anunciur! a se adresa ■ In România la Agenţia Havas. In Francia, Italia, Austro-Ungaria şi An­glia la Agenţia Havas, 8, Place de la Bourse, Pa­ris, precum şi la sucursalele eî Un număr vechiu 50 Bani ,v ADMINISTRAŢI^ ^ Strada Academiei, 19,­­Cas^facftâ if. 1 Sit­uaţia Cabinetului Inf­om­aţiuni exterioare Fizionomia Camerei Tripla alianţă.—D. Crispi Ecourile zilei Respuns la un pamflet De pretutindeni Ultime Informaţiuni Depeşi telegrafice Situaţia Cabinetului In ce consistă criza despre care toată lumea vorbeşte ? Ia să spunem câte­va cuvinte desbrăcate de ori­ce spirit de partid şi de pasiune poli­tică. Cabinetul Manu este departe de a avea o posiţie bună. Minat de co­lectivişti, de conservatori şi de cele­l­alte elemente oposiţioniste, lipsit de un sprijin mai cald şi mai energic din partea junimiştilor, natural că el nu stă de loc pe trandafiri. Ba si­tuaţia în loc sa rămânä cel puţin a ceasi, bună rea, cum era, ameninţă de a deveni tot mai rea şi mai pre­cară. Este foarte natural ca oamenii de la guvern să se gândească a întări o situaţie slabă, pe cât este timp. Şi atunci a fost foarte natural ca să’şi zică : „de vreme ce atitudinea rece „şi de expectativă a d-lui Carp şi a „junimiştilor, este o cauză de slăbi­ciune, haide să facem să dispară „măcar această cauză." Deci genera­lul Manu s’a adresat d-lui Carp in­­vitându’l să intre In minister. Dacă d. Carp ar fi primit oferta fără nici o condiție, cuventul de criză nu s’ar fi pronunțat, neavând absolut nici un loc. D. Carp însă nu s’a gră­bit a accepta nici de a refuza, ci pe cât știu, a pus anume condiții, lucru care mi se pare perfect corect. In adevăr, îndată ce un minister are nevoe de un om, acel om este în drept a pune condițiele sale îna­inte de a accepta­ liber primului-mi­­nistru de a le primi sau nu. Pentru a critica pe acel om, tre­­bue a vedea natura condițiilor. Dacă acestea au un caracter personal, sunt formulate în interesul unei coterii politice etc., atunci omul politic care le propune este blamabil. Dacă din contra, cineva ştie a-­şi masca ambiţia chiar, propunând condi­ţii care vizază interesele gene­rale ale ţarei, care tind a aduce o reală îmbunătăţire în politica gene­rală, care au de scop de a răspunde la oare­cari necesităţi simţite de mult, în acest caz omul politic in chestie merită aprobarea tuturor oamenilor de bine. Nu ştiui de ce natură sunt con­diţiile puse de d. Carp, prin urmare nu-l pot nici blama nici lăuda, ceea ce ştiu este, că Primul-ministru tre­­bue să se gândească a eşi din situ­aţia şubredă în care se află, dacă nu voeşte ca din tergiversară în ter­giversată să aibă un sfârşit obscur şi fără nici o demnitate. A guverna nu însemnează a o duce de astă­zi până mâine, a te mulţu­mi că trăeşti, fără să fie în stare a aborda cea mai mică chestie de prin­­cipiu, sau cea mai neînsemnată lege organică. Ei bine, generalul Manu cam aşa înţelege guvernamentul, de aceea el îşi închipueşte că stă foarte bine, pe câtă vreme poate trăi de astă­zi până mâine, petrecând timpul în a sta cu mâinile încrucişate. Este dator, în interesul ţărei, ca să caute intr’un fel sau în altul de a eşi din ast­ fel de situaţie. Dacă d. Carp cu propunerile sale îi dă acest mijloc, să se grăbească a le primi. Dacă are o altă combinație mai bună, caute să o realizeze. Să facă ceva, dar să facă, dacă nu vroește să moară fără să fi trăit. G. Pann. A se vedea ştirile telegrafice pe pag. III. Information­ exterioare Mişcarea din Portugalia Ieste cunoscut că agenţiile telegrafice fiind la ordinile diferitelor guverne ascund adevĕrul, când acest adevér nu convine ce­lor de la putere. Ast­fel se întâmplă cu insurecţiunea de la Oporto în Portugalia. Cu toate câ ştirile oficiale spuneau, la început, că mişcarea n’a avut nici o im­portanţă şi că n’a luat parte la dânsa de cât câţi­va soldaţi şi doi locotenenţi, acuma aflăm, din ziarele străine că însuşi un ge­neral, Generalul Carreire Silva, a fost a­­restat şi condus la fortereţa din Eoz. Arestările urmează tot mai departe. Italia şi Francia Noul guvern italian îşi dă toate silinţe­le să se împace cu Francia. Pe câtă vreme ierea în capul imperiului German prinţul de Bismark care urma o politică de vrăjmăşie în potriva Franciei, Italia făcea identic acelaşi lucru. Dar de cănd noul guvern şi tenorul împărat caută să îmbunească pe învinşii de la 1870 şi le face tot felul de avansuri. Italienii nu ştiu­ ce ar putea urma de aici şi sunt foarte a­­larmaţi şi încurcaţi. Ast­fel de teamă că Italienii să nu ră­­mâie izolaţi în faţa spiritului de răsbunare al Francezilor, miniştrii cel noul de la Roma fac hotărâri a publica căuşele care leagă pe Italia de tripla alianţă, cu scopul de a risipi toate temerile Republicei.­­ Manopere de Bursă Sâmbătă la Bursa din Berlin s’au răs­pândit de o dată, mai multe ştiri de sen­­saţie şi adică: 1. Câ împărăteasa Frederic a fost insultată la Paris, 2. Că dl. Carnot şi a dat demisiunea, 3. împăratul a căzut bolnav, şi că medicii fereau să’l trimeată pentru trei luni în Italia. S’a constatat în urmă că totul n’a fost de cât o manoperă de Bursă în vederea îm­prumutului de 209 milioane, mărci. S-a descins o anchetă judiciară, iar dl. Miquel, ministrul de finanțe, a veştejit a­­ceste manopere de la tribuna Camerei pru­siene. Fizionomia Camerei Deputaţii sunt preocupaţi de aşa zisa criză ministerială, care deocamdată se reduce la tratative între guvern şi d. Carp şi între guvern şi senatorii liberali-conser­va­tori. Onorabilii care compun zestrea guver­namentală permanentă, nu se îngrijesc de loc cine va fi ministru mâine. Acesta le este perfect egal. Ascultă, zice d. N... guvernamental din naștere, lui S... guvernamental de la 48, ce știi de criză? Ne disolvă sau nu? — Nu e vorba de disolvarea noastră, ci poate de venirea lui P. Carp sail a lui L. Catargiu. — Apoi dacă este așa, răspunde N... haide să ne căutăm de treabă. Noi tot ca guver­nul avem să fim, prin urmare ne este egal cine va fi guvern. Numai disolvare să nu fie. Şi amândoi amicii pleacă în bufet. Sunt însă alţi onorabili care nu s-au mul­țumit a face pe guvernamentali, ci au cre­zut că este ghibaeia ca să se afirme ca junimişti. Aceştia au aerul foarte îngrijat, căci dacă junimiştii cad de la putere le va trebui mult tact ca să poată opera o evoluţie în­spre noul guvern. —Ce ştii, întreabă Ch., pe C... amândoi junimişti de ocazie, intră sau nu­­şeful în minister ? — Mon cher, răspunde C., Carp ’mi se pare că este nebun cu totul. Inch­ipueşteţi că ’i se oferă ministerul, dar el umblă după cai morţi ca să le ia potcoavele. —Rău Lee, replică Ch.,, dacă va conti­nua a fi nepractic mulţi din partizanii lui vor fi siliţi sâ’l părăsească Să accepteze pur şi simplu altminterlea face jocul ..co­lectiviştilor... Catargiştii şi Verneseanu­ sunt mai ve­seli de­cât de obicinuit. O rază slabă, slabă de tot, pătrunde în creerul lor des­curajat. Perspectiva de putere li să arată în o depărtare nebuloasă. — Care este rezultatul pe care Manu l-a dat delegaţiei liberal-conservatoare din Senat ? întreabă d. Mişu Balş pe un altul. — Manu, tergiversază, cere timp ca să răspundă; mai întâi a cerut 48 de ore, acum mai cere alte 48... Dar ori­cum tre­­bue să se pronunţe, cu atât mai mult cu cât Carp nu vrea să cedeze asupra nici uneia din condiţiele sale. — Dar Lascar Catargiu ce zice ? — Lascar Catargiu, să, preface că nu ştie nimic de tratativele c­are urmează între noi şi guvern—şi bine face—şefii nu tre­­buesc să se compromită, adaugă d. Y. cu multă adîncime. — Junimiştii de convigere sunt destul de liniştiţi. Ei privesc cu stare rece eventua­litatea unei retrageri din cabinet a minis­trului lor. — Eu unul, zice d. Eag. Ionescu, voiu fi cel mai fericit om, când voiu vedea luând sfârşit tovărăşia dintre Manu şi junimişti. — Şi eu, adaugă d. C. Miclescu. — Şi eu, spune d. Arion. — Ba eu nu, zice d. Jucșoreanu. ----- - ------------1 . autoritate şi grupa împrejurul lor pe toţi conervatorii pe cari perspectiva alegerilor generale şi teama de pierderea mandatului îl va aduna strîns împrejurul puterei. Noi socotim că, într’o săptămână, cel mult, situaţiunea se va lămuri. Dilema Ministerul a ajuns în stadiul acela din care nu poate ieşi de­cât, sau retrăgându­­se sau disolvând unul din corpurile legiui­toare. Slăbiciunea manifestă a guvernului care s’a dovedit în toate alegerile parţiale din urmă, a dat de gândit tuturor conservato­rilor, atât celor cari stri la guvern cât şi celor cari fac opoziţiune. Dânşii au înţe­les că o dezbinare, mai departe împinsă, nu va profita de­cât vrăjmaşul­T natural, adi­că colectiviştilor, cari, dintro zi întralta, pot veni la putere dacă actuala stare de lucruri se va prelungi şi 30 va înrăi. In această situaţiune un mare grup de senatori, printre cari multi susţinători al cabinetuhiî, s’au dus Manu v Tad pus un^ mL. M iască parti pul Ii berat-^RrvMf ori să se aştepte la un vot de biam JT această Ca­meră. Evident că liberalii-conservatorî nu vor putea sprijini ministerul d-lul General Manu de­cât cu condiţiunea ca junimiştii să fie sacrificaţi cu desăvârşire sau măcar ca a­­ceştia să aibă un rol cu totul şters iar de­ Carp să înceteze de a fi şeful majorităţei in Cameră. Să admitem că d. General Manu ar sub­scrie toate aceste condiţiuni şi ar căpăta concursul d-lor Catargiu-Vernescu. In ca­zul acesta o imensă majoritate îl va fi a­­sigurată în Senat, dar în cameră situaţiu­­nea va deveni critică. Aci situaţiunea va fi identic aceiaşi de sub ministerul liberal­­conservator; guvernul va fi sprijinit de gu­vernamentalii prin destinaţiune şi de libe­­rali-conservatori, iar în opoziţiune vor sta junimiştii, toţi liberalii şi democraţii. Putea-va noul guvern al partidului libe­ral-conservator să guverneze într’o aseme­nea situaţiune? Evident că nu, de vreme ce situaţiunea ii va fi mai rea de­cât acum doi ani, când o parte a liberalilor disidenţi dedeau sprijin cabinetului Lascar Catar­­giu. Prin urmare situaţiunea este aceasta: ori cabinetul se va rezema încă o dată pe junimişti şi va trebui să dizolveze Senatul, ori cabinetul se va rezema pe liberali-con­­servatori şi va trebui să dizolve Camera. Admiţând cazul d’intuiu, adică dizolva­rea Senatului guvernul cu greu va putea învinge în majoritatea colegiilor electorale, fiind dată starea spiritului public în ţară, neîncrederea pe care o inspiră astă­zi par­tidul conservator şi dibăcia cu cari libe­ralii au ştiut să exploateze această slăbi­ciune. Admiţând că guvernul o va rupe cu junimiştii şi că o disoluţiune a Came­rei va deveni inevitabilă, necunoscutul va fi încă şi mai mare, de vreme ce liberalii­­conservatori singuri, sprijiniţi de forţele ad­ministrative, vor avea să lupte îm­potriva tuturor liberalilor, a junimiştilor şi a de­mocraţilor. Se poate, însă, ca junimiştii, cari singuri vor pierde mult din forţele lor parlamen­tare în cazul unor nioi alegeri generale, să nu se arate prea ostili unui cabinet al liberalilor­ conservato­r reconstituiţi, ci să-i dea sprijin aşteptând ca nemulţumirile să izbucnească în sinul ministerului. Căci este aproape sigur că între d-nii Manu, Laho­­vari, Catargiu şi Vernescu certurile pen­tru supremaţie, intenţiile de tragere pe sfoară şi vechile resentimente, un moment înăbuşite, vor izbucni neapărat după o căz­­nicie de câte­va luni. Când aceste nemulţumiri vor fi coapte şi liberalii-conservatori îndestul de uzaţi şi discreditaţi în faţa opiniunei publice, junimiştii vor putea interveni cu mai multă Tripla Alianţă.­­ D. Crispi In timpul resbelului de la 1854, când micul Piemonte a accedat la alianţa anglo­­franceză, trimiţând câte­va trupe înaintea Sevastopolei, unii bărbaţi de stat prusiani au esclamat: acesta este un pistol tras la urechea Austriei. Acum, când d. Crispi cel din urmă aerolit care rătăcea în sfera creată de d. Bismark, a căzut, acelaşi diplomat întrebuinţând aceeaşi metaforă, ar putea el zice: această cădere este o puşcă trasă în actul triplei alianţe ? In sistemul pla­netar celest când sateliţii sunt deranjaţi, sau aruncaţi afară din orbita lor, astrono­mii de îndată se gândesc că, planeta care da impulsiune sistemului întreg, a trebuit să sufere o mare depreciare, o mare iubire în forţa sa atractivă. Acelaşi fenomen şi cu aceiaşi regularitate se poate observa şi în sistemul planetar al lumei morale şi politice. Ast­fel, când d. I. Brătianu a că­zut şi când d. Tisza satelitul cel mai tur­bulent, dar şi cel mai devotat al planetei de la Yarzin, era atacat de toate părţile şi ameninţat să c£ţză, astronomii politici au prevăzut cu certitudine ca d. Bismark omul de fer ’şi perduse influenţa şi puterea, şi că adevărata cădere a d-lui Crispi datează din momentul de când d. de Caprivi a fost numit cancelar al imperiului german. Tri­­pla­ alianţă la rândul său în virtutea ace­­leeaşi legi de gravitaţiune, trebue să re­simtă efectul acestor perturbaţiuni. Tripla­­alianţă ast­fel, intră acuma într’o nouă fază. Ea a putut da lumei o pace relativ destul de satisfăcătoare. Ea a adus cugetare, moderaţiune şi pru­denţă în caracterul vivace al francezului, şi vulturul cu două­­’capete de la Nord, care are o ghiară in Asia şi alta în Europa, a fost silit să stea în loc; el n’a putut să’şi estindă vastele aripi, a căror umbră mor­tală, ar fi asfixiat viaţa popoarelor din O­­rient. De­sigur, aceste avantagii sunt e­­norme, însă, cu câte sacrificii au fost ele răscumpărate ! Câte simţiminte, câte tradiţiuni, câte in­­clinaţiuni şi câte principii a trebuit să fie sdrobite ! Este netăgăduit că tripla­ alianţă este o genială şi colosală combinaţiune, dar dacă s’ar perpetua strict în toate condi­­ţiunile, ar deveni o calamitate universală. Adevăraţii bărbaţi de stat cari sunt des­tinaţi să meargă în capul naţiunilor, au dreptul de a exercita partea lor de in­fluenţă şi o acţiune a lor proprie asupra afacerilor, însă, pentru că opera lor să fie durabilă şi utilă, trebue ca şi ei să se su­pună curentului cerinţelor timpului în care trăesc şi să nu caute a sfărima ideile şi simţimintele contimporanilor lor. In urma congresului de la Viena din 1815 , Meter­­nich crease şi el o alianţă cunoscută sub numele de Santa Alianţă. Dispotismul san- M-alianţe, în acele timpuri agitate a dat lumei oare­care momente de pace, însă a­­cest sistem persistând a se perpetua, sim­­ţimintele de libertate şi naţionalitate, ’l-a resturnat şi el ’şi-a însemnat trecerea sa în Istorie prin câte­va pagini sângeroase. Sânta alianţă a despreţuit cererile popoa­relor cari luptaseră pentru răsturnarea des­­porită a marelui Napoleon. Cu toate de­sele conferinţe de la Carlsbad, de la To­­plitz, de la Gybach, de la Verona pentru a strânge mai tare lanţurile dispotismului, agitaţiunea se întindea şi mai mult. In Germania universităţile, societăţile Tugend, Burschenscheft şi floarea inteli­genţei, cereau unitate, libertate şi guvern representativ. In Italia societăţile secrete, Carbonarii, spiritele cultivate şi toţi pa­trioţii cereau de asemenea libertate, uni­tate şi isgonirea străinului. In ţara româ­nească rescularea lui Tudor Vladimirescu redeşteptase simţimentul naţional care zicea în letargie. In Grecia, eteria aprinsese fo­cul naţional şi sângele curgea. Dacă sânta alianţă ar fi înţeles necesităţile timpului şi nu s’ar fi opus cu atâta violenţă curentu­lui, de sigur, cutremurul de la 1848 n’ar fi produs acea formidabilă sguduitură şi Meternich care a fost poliţaiul Europei în timp de 40 ani, n’ar fi fost redus să fugă din Viena ascuns în căruţa unei spă­lătorese. Tripla Alianţă de asemenea prin enormi­tatea greutăţilor impuse şi complecsitatea e­­lementelor şi condiţiunilor din cari se com­pune, întâmpină în aplicaţiune obstacolele cele mai diverse şi extraordinare. Aşa este posibil ca, pentru un timp oare­care, re­gimentele Italiei să fie silite să apere po­sesiunile descendenţilorn^g^n­^^y de la Novara, şi chiar să arunce în închisoare pe italienii cari ar cuteza să pretindă că Trieste şi Trientino sunt locuite în majo­ritate de italieni; însă a ecsige ca această măsură să se eterniseze, este a trăda prin­­cipiele în virtutea cărora s’a format uni­tatea Italiană şi prin urmare a ataca pro­pria sa existenţă şi apoi dacă trecutul Italiei ar putea să doarmă, este dificil d’a opri mijlocul imaginaţiunei şi al viselor ce se produc în somn. Un vis foarte natural ar fi acela în care s’ar arăta regimentele franceze trecând Alpii şi străbătând marea spre a alerga în Italia să se lupte şi să-şi verse sângele alături cu trupele italiene. D. Crispi, agentul provocatoriu al Tri­plei Alianţe, sau cum l’am numi noi în procedura noastră electorală Marele bătăuşi, fostul Mazinist, fostul Gribaldian, conspi­rator şi implacabil iredentist, poate pentru câte­va momente să insulte pe francezi şi să sufle dupe înălţimea Alpilor în cornul de resbel; însă adevăratele legi morale econo­mice şi politice ’­ răstoarnă şi ast­fel tre­cerea sa la minister n’a putut fi stropită cu sânge dupe cum atât de mult a ambi­ţionat. D. Tisza cu maghiarii săi, a putut pentru câtva timp să înşele lumea asupra rolului asupra numărului şi importanţei rasei sale, el a putut să înjure în limbagiul său artistic pe Francia şi pe cele­lalte state şi sub protecţiunea şi la umbra Triplei a­­lianţe să tortureze naţiunile de peste Carpaţi şi cu ajutorul contribuţiunilor plătite de ele să le răpească drepturi limba familiei şi religiunea silindu-le ast­fel întocmai pre­cum Iudeii au silit pe Krist să-şi ducă sin­gur crucea pe care a fost restignit. Euro­pa însă începe a se convinge că Ungaria este o grea sarcină pentru Tripla Alianţă şi o pată scandaloasă pentru secolul de ci­­vilizaţiune de libertate şi de lumină în care trăim. Atâtea greutăţi, atâţia nori grămădiţi de Tripla alianţă nu pot să dureze fără ca lu­mea să nu fie supusă la un cataclism for­­e­xuidabil. Lote evidetat câ, în fapta Tripla alianţă, poate să existe sau să se formeze prin propria forţă a intereselor bine înţelese ale Marilor Puteri fără a fi necesitate de agitaţiuni şi teroare de care Europa tre­mură. De la depărtarea d-lui de Bismark şi de la dispariţiunea subită a d-lui Crispi: lumea răsuflă mai liber, norii cei groşi în­cep a se împrăştia şi materia inflamabilă se micşorează. Tripla alianţă există însă o regenerare binefăcătoare se resimte in cor­pul naţiunilor. împăratul Wilhelm II invită pe filosofii francezi să participe la congresul pentru uşurarea posiţiunei lucrătorilor. El trimite depeşt de condoleanţa Academiei franceze de bele arte pentru perderea Marelui pic­tor Meissonier. Pictorii francezi sunt in­vitaţi la exposiţiune de pictură din Berlin. Şi mama Imperatrice Augusta consoartă a neuitatului şi simpaticului Frederic III se duce la Paris ca un omagiu dat spiritului de pace şi libertate de care este animată politica Imperiului. Intre Rusia şi Austria există mare ri­valitate de tendinţe, cu toate aceste Ar­hiducele austriac este primit şi sărbătorit la Petersburg în modul cel mai cordial şi cel mai strălucit. In Italia d-l di Rodini, noul prim-mi­­nistru, accentuând că tripla alianţă există, cu toate aceste el declară în programul său ministerial: „Vom menţine intact dem­nitatea naţională şi vom îngriji de adevă­ratele sale interese. Vom menţine alianţele noastre cu o fidelitate solidă şi curată. Vom arăta prin conduita noastră că nu avem intenţiuni agresive. Indoeii, bănueli fiind ridicate asupra raporturilor noastre cu Francia ne vom sili să eliminăm ori­ce false interpretare etc....“ De mult, zice zia­rul Le Temps, un asemenea limbaj plin de înţelepciune, de fermitate, de modera­ţiune n’a isbit auzul nostru. In Germania statul cel mai de ordine şi cel mai civili­zat începe să se dea satisfacţiune cerinţe­lor regimului reprezentativ şi legea de a­­sediu şi de expulsiune în contra socialişti­lor a dispărut. Totul este în transformare şi regenerare. Curentul liberal democratic pătrunde în fibrele Imperiului. Reacţiuni, privilegiele să pregătesc pentru resistenţă. D. Bismarck şi împăratul şi-aui distribuit rolurile. Pentru a explica mai bine situa­ţiunea, trebue să se imagineze un duel par­lamentar între doi capi de partide. Unul pretinde să domine fără constituţiune şi fără libertate şi numai prin propria sa voinţă. Cel­alt doreşte să aplice Constitu­­ţiunea în toată sinceritatea sa şi în spiri­tul său liberal. Unul să prezintă lumei cu lănci în mână, cel­alt cu ramura de măslin. Nimeni nu se îndoeşte care din aceşti doi atleţi va avea aplauzele lumei. G. Sefendake.

Next