Lupta, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 1502-1526)
1891-09-11 / nr. 1509
y A * i* A ANUL VIII.No. 1509 ABONAMENTE DIN ȚARĂ Un an...................................................................40 lei Seare luni..............................................................20 Trei luni..............................................................1o „ Pentru InvStStori pe un an.................................80 „ IN STREINETATE Un an...................................................................10 lei de luni.............................................................26 „ luni . ......................................................16 . NUMERUL ÎN BANI Liga moldovenească Informaţiuni exterioare Nimic nu vor face Chestia mănăstirilor şi actualitatea O nedreptate Ecourile zilei Tratamentul emoroidelor Cravatele Albe Liga moldovenească Ultima alegere parţială de la Iaşi, ne-a atras încă o dată atenţiunea asupra faimoasei dar răposatei ligi moldoveneşti, al căruia scop a fost intrarea în parlament a câtorva colectivişti, catargişti şi disidenţi. Pe când liga erea în plină fierbere, pe când d-nul Aslan, Mârzescu şi Langa, fâgăduiali munţi de aur ieşenilor, pe când monstruoasa coaliţiune din capitala Moldovei îşi legitima fiinţa prin aceea că va reda Iaşilor o splendoare necunoscută încă, noi, cei cari cunoşteam adânc pe politicianul din capul ligei, am strigat: „Cetăţeni ai Iaşului, nu vă luaţi după şarlatani! Cetăţeni ai Iaşilor, nu vă daţi încrederea înşelătorilor de profesiune! “ Şi ceea ce am prorocit s’a îndeplinit. N’a trecut jumătate de an de la ultimile alegeri şi nenorocita ligă s’a disolvat, şi este de notat că liga s’a disolvat mai înainte ca vre-una din propunerile iei să se fi tradus în fapt, mai nainte ca Iaşul şi Moldova să guste vre-unul din roadele dulci ale ligei. Până în momentul de faţă liga moldovenească n’a avut decât următoarele rezultate fericite pentru Moldova şi pentru Capitala ei : 1. D-nii Ceaur Aslan, Nicu Catargiu, Zarifopol şi compania au intrat în parlament; 2. D. Langa a devenit primar al Iaşilor şi, în această calitate, a putut pronunţa un mare discurs, la înmormîntarea lui Mihail Cogălniceanu, spunând că Iaşul este vesel şi trist de moartea marelui bărbat; 3. Cumnatul d-lui Mârzescu a fost numit advocat al statului. 4. Iaşii sunt scutiţi câteva luni pe an de prezenţa d-lor Nicu Catargiu, Vizanti, Zarifopol, şi cei l’alţi. Iată singurele mulţumiri şi singurele foloase ale Moldovei. Dar unde să fie căile ferate făgăduite, unde să fie îmbunătăţirile economice şi culturale, unde îmbogăţirea laşilor, unde toate râurile de miere şi de lapte cari au ieşit din gurile d-lor Aslan, Mârzescu şi tovărăşia pentru a curge pe sub nasul alegătorilor şi a’l momi ? Toate n’au fost, precum am prevăzut noi, de cât nişte neruşinate amăgeli şi nişte degrădătoare comploturi în contra credulităţei alegătorilor. Socotim că, cel puţin de data aceasta, alegătorii ieşeni se vor fi încredinţat cât respect merită oameni ca Mârzescu şi ceîlalţi, cari au îmbătrânit minţind şi înşelând în politică, şi cari drept principii n’au avut în tot-d’a una de cât pofte. Ieşeni, feriţi-vă de şarlatani! ImmmntuurmT nr A se vedea știrile telegrafice pe pag. 3 EDITIA. .A. DOUA Informaţii exterioare De la corespondentul nostru special Viena, 18 Septembrie, 1891. De la ultima mea corespondenţă, care va semnalat gravitatea situaţiuneî politice, şi până azi, s’au succedat în continuu sciri alarmante, ba dintr’o parte, ba din alta. Din aceste ştiri multe sunt născocite cu scopul vădit de a alarma, dar sunt şi unele dintre ele cu dreptul de a fi luate ad-litteram. Azi vin prima loco de a ră da câteva amănunte asupra întâlnirei celor doi împăraţi Francisc Iosef şi Wilhelm II, la manevrele de la Schwarzenau, întâlnire cu scop eminaminte de mare însemnătate politică. E curios că ziarele atât de aici—căt şi din afară—n’au adus nimic asupra celor petrecute între cei doi împăraţi şi cancelarii lor — afară de tot ce se raportă la manevre. Trebue se amintesc de almintrelea aici că contrariu obiceiurilor, la aceste manevre n’au luat parte decât trei corespondenţi de ziare şi adică unul german, altul austriac şi cel de al treilea ungur. Statul major nepermiţând un număr mai mare de ziarişti. Iată ce am putut afla asupra acestei întrevederi intime : In primul rând, politica noastră internă— încât ea se raporta la evenimentele externe — a fost trecută in revistă. Din partea cancelarului nostru s’a negat cu desevârşire svonurile asupra unui mare curent antiaustriac cu scop de a nimici tripla alianţă. Cu mici excepţiuni, popoarele austriace urmează cu sfinţenie politica constituţională a împăratului. Nemţi sau cehi, unguri sau poloni, croaţi sau italieni. Românii, într’un războiu în potriva ori şi căruia toţi vor lupta umăr la umăr. Spiritul constituţional şi monarchic e foarte dezvoltat la toate popoarele austriace din toate unghiurile ţerei şi dacă unele capete despreerate, cu scopul de aşi face un renume, agitează contra triplei alianţe, totuşi influenţa acestora nu merge mai departe decât buza lor. Se spie de altmintrelea că cei mai de frunte capi ai junilor cehi s’au pronunţat pentru tripla alianţă şi au blamat cu desăvârşire purtarea unora din ei—din cauza politicei lor slave. Al doilea punct ce s’a discutat a fost atitudinea ostilă a Rusiei şi demonstraţiunie franceze contra triplei alianţe. Deşi acestora din urmă nu s’au dat multă importanţă, totuşi un acord comun s’au dat avis ambasadelor respective de a urmări foarte de aproape aceste demonstraţiuni, şi a se raporta imediat tot ce priveşte participarea autorităţilor şi persoanelor politice. Vis-a-vis de Rusia s’a hotărât de a se urmări politica pasivă de până acum, în acelaş timp s’a făcut demersuri printr’un personagiu inrudit,pe lângă regele Danemarcei, socrul împăratului Alexandru al Rusiei, ca acesta se intervie pe lângă ginerele său pentru mănţinerea păceî. Aceste demersuri—cari s’au făcut în interesul popoarelor—n’au avut însă scopul dorit, căci regele Danimarcei a refuzat orice intervenţiune subt cuvântul că politica ginerului seu ar fi tot d’auna pacinică. Gât de pacinică e, a dovedit-o evenimentele zilelor din urmă. Asupra celor petrecute la Schwarzenau s’a telegrafiat imediat regelui Humbert al Italiei, care se afla in villegiatura sa de la Monza şi unde dânsul chemase telegrafic pe primul său ministru d. de Rudini. S’au accentuat necesitatea triplei alianţe în interesul manţinereî păcei şi s’a augmentat tractatul încheiat printr’un singur articol al cărui conţinut se resumă în alianţa ofensivă şi defensivă a celor trei state în contra oricărui protivnic. După cum se ştie, tratatul încheiat fixase anume cazurile când un stat sau altul trebuia să vie un ajutor celui alt. Azi aceste cazuri anume sunt lăsate la o parte şi într’un războiu cu Rusia sau Francia armatele celor trei puteri aliate vor lupta comun, or unde ar fi. Iată ce am putut afla din sorginte sigură asupra întrevederei de la Schwarzenau. Tot din aceiaşi sorginte am aflat următoarele asupra atitudine! României în cazul unui războiu apropiat. Guvernele triplei alianţe, nau nici o încredere în actualul guvern conservator, a cărui atitudine, n’a fost nici o dată, încât priveşte politica externă, sinceră şi corectă. Tot-d’auna cei din fruntea guvernului actual au gravitat spre Rusia şi se ştie prea bine, că daca politica externă a ţerei n’a fost schimbată, aceasta se datoreşte unei presiuni înalte, care a pus ca condiţie sine qua non guvernului catargist menţinerea statului quo ante. In cât priveşte pe acesta România în caz de rezbel va lua o poziţiune alăturea cu cele trei puteri aliate şi un anume tractat secret îl garantează pe deplin graniţele de azi şi în cazul unui războiu favorabil restituirea Basarabiei. România nu va putea sub nici un cuvânt păstra neutralitatea sa, nici nu va combate vreo dată alăturea cu Rusia pe cât timp actualul rege va ocupa tronul ţărei. Regele face politica externă şi această politică este eminamente favorabilă triplei alianţe. Orice guvern care ar voi a schimba această politică ar trebui să se pue în opoziţiune cu regele, şi se ştie că regele ştie să-şi impue voinţa, ori de câte ori e vorba de o opoziţie vederilor sale. Voia continua în numărul viitor. Frederic. MERCURI 11 SEPTEMBRIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III 30 litere corpul 7 . . . 1 lei lini „ „IV „ „ ... 25 bani „ Inserţie şi reclame » „ ... 2 lei „ Pentru anunciuri a se adresa: In România la „Agenţia Havas“, Francia, Italia, Austro - Ungaria şi Anglia la Havas, 8, Place de la Bourse, Paris, precum sucursalele ei. UN NUMER VECHIU 50 BANI Nimic nu vor face Publicarea proeesuluî d-lui Poni, relativ la organizarea învăţământului primar, a dat prilej ziarelor conservatoare, care până aci se mulţumiseră a ’şi lăuda partidul cu reformele pregătite de ministrul instrucţiune! publice, să ’şi expue ideile. Doua ziare conservatoare au început să discute sus zisul proeet : Timpul şi Naţionalul; cele- 1 ’alte doua : Romania şi Bucarest îşi spun foarte târziu cuvântul în chestiunile de principii. Şi Timpul şi Naţionalul, — cel d’întâi pe faţă, cel d’al doilea cam pe ocolite, — combat idea predominantă a proectului d-lui Poni, inamovibilitatea învăţătorilor primari. Acest lucru nu ne miră. Se ştie într’adevăr că sub guvernele conservatoare,— ca şi sub cele colectiviste d’altminteri, — învăţătorii primari sunt principalii agenţi ai stăpânirei, însărcinaţi să facă alegerea colegiului al 3-lea. Acei dintr’inşiî, cari nu se supuneau ordinelor sub-prefectuluî sau nu ştiau să le execute bine, erau măturaţi, chiar de ar fi fost buni învăţători, iar cei cari, deşi nu ’şi faceau de loc datoria de învăţători, erau buni agenţi, se bucurai! de ocrotirea guvernului. Cum ar face clar administraţia alegerea colegiului al 3-lea, când legea, proclamând inamovibilitatea învăţătorilor primari, aceştia ar deveni un element independent, luminat şi conscient de drepturile şi datoriile lui ? Neapărat că ar face greu alegerile în aceste condiţiunî, deci aiasta, adică inamovibilitatea învăţătorilor, nu e bună. După ce am arătat adevărata causă pentru care confraţii conservatori combat această nemerită idee, să esaminăm argumentele ce ei invoacă în susţinerea părerei lor. După ce susţine, ca şi d. D. Sturza odinioară, — că tot corpul profesoral tinde să ’și creeze privilegii, să formeze un fel de Stat în Stat, Timpul invoacă un ultim argument, pe care ’l consideră singur ca mai serios. „Oare nu crede d. ministru— zice Timpul—că nu e de interesul școalei ca cele mai mici cazuri de disciplină a învăţătorilor cătunelor noastre să ajungă a fi considerate ca un cas de litigiu între învăţător şi ministru „Dar în cas când juriul profesoral va achita, ceea ce, fiind dat experienţa teecului, se va întâmpla de cele mai multe ori, nu crede d-sa că se va aduce ştirbire importantă respectului datorit autorităţeî in genere şi în special autorităţeî şcolare superioare, respect care e de cel mai mare interes pentru Stat să se menţie intact, mai cu seamă în mijlocul populaţiuneî noastre rurale ? »Această ultimă consideraţie este singură de natură, după noi, a arăta cât de periculoasă poate să fie măsura introdusă de d. ministru Poni în proectul său de reformă a învăţământului primar şi de acea ne place a crede că d-sa nu va stărui în susţinerea unor disposiţiuni, a căror aplicare ar putea să aducă cu timpul cele mai nenorocite urmări“. Spusele Timpului nu probează nimic alt decât reaua sa credinţă. Intr’adevăr, confratele nostru afectă de a uita că înainte de a proclama inamovibilitatea învăţătorilor primari, d. Poni a avut grija de a regulamenta în acelaş procet de lege prepararea acestor învăţători în şcoalele normale primare şi modul lor de numire şi a asigura în modul acesta că învăţătorii nu vor mai fi ceea ce sumt astăzi, ci vor răspunde la înălţimea misiunea lor. Şi apoi, dacă cu toate excelentele măsuri prevăzute în proectul d-lui Paul pentru prepararea şi numirea corpului didactic primar, s’ar mai întâmpla să avem învăţători răi, este oare temere că „mici cazuri de disciplină a învăţătorilor să fie considerate ca un cas de litigiu între învăţător şi ministru“ sau că juriul profesoral va achita şi va suferi astfel respectul autorităţeî ? De loc. Citit-a oare confratele nostru articole 87, 88 89, 90, 91, 92, 93, etc.de subcapitolul : Drepturile şi datoriile corpului didactic primar din proectul d-lui Poni ? Aceste articole prevăd pedepsele la cari pot fi supuşi învăţătorii primari şi care sunt de mai multe categorii, din care unele sunt aplicate de revisor, altele de inspectorul circonscripţiuneî, altele de ministru şi cele mai grave de un tribunal compus din : ? 1). Doui profesori definitivi ai şcoalei normale, designaţi de ministru din o listă indouită prezintată fie profesorii titiflari ai acelei şcoale. 2) . Doui profesori definitivi de liceu sau gimnaziu clasic sau real disignaţi de ministru din o listă îndouită prezentată de profesorii titulari ai şcoalelor de aceastănatură din circumscripţia şcoalei normale. 3) . Directorul şcoalei normale respective. Aliniatele 2 şi 3 din art. 93 glăsuesc iarăşi astfel • In contra hotărîrilor tribunalului se poate face recurs înaintea comisiunei permanente de lingă minister, atât de către inspectorul care a susţinut acuzaţiunea cât şi de către condamnat. Comisiunea permanentă respingând recursul, judecata rămâne definitivă. In caz de admitere a recursului, cauza va fi trimisă în judecata tribunalului din o circumscripţie vecină, care decide definitiv. Oare, nu crede timpul că aceste disposiţiuni sunt suficiente pentru a garanta că învăţătorul vinovat îşi va primi pedeapsa meritată ? Şi dacă nu, de ce în loc de a se ridica in contra inamovibilităţei, nu propune alte măsuri mai eficace ? Am demonstrat credem că argumentele Timpului nu sunt serioase, să trecem la Naţionalul. Naţionalul e de un reacţionarism revoltător. După ce felicită pe d. Poni pentru că a introdus în lege inamovibilitatea învăţătorilor, adaugă : „Credem insă, ca nu s’a luat toate garanţiile pentru ca să nu se abuzeze de această inamovibilitate, sau dacă aceste garanţii s''au luat întru cât priveşte învăţământul, nu s’au luat întru cât priveşte siguranţa statului . Se ştie pornirea unora din învăţătorii noştri către unele idei utopice. Ei bine, faţă cu aceste porniri inamovibilitatea nu se pare o primejdie. Credem deci, că o cauză de dare în judecată imediată ba chiar de suspendare directă de către ministru, trebue prevăzută in lege pentru acei învăţători care se vor folosi direct ori indirect de funcţiunea lor pentru a răspândi idei şi sentimente contrarii bazelor pe care este aşezată constituţiunea statului român*. Să ne înţelegem. E incontestabil că învăţătorul nu va propaga ideile sale, oricare ar fi ele, copiilor din clasa lui, cărora le va preda materiile prevăzute in program, deci Naţionalul se teme de altceva, bunioară că la epoca alegerilor, învăţătorul, sigur de poziţia sa, în loc să propage printre alegători ideile (‘?) caturgiste, ar propaga cine ştie ce idei utopice. Confratele nostru are deci aerul, să ne dea voe să ni-o spunem, de a susţine numai inamovibilitatea învăţătorilor catargişti. Se vede aşadar după acum, că conservatorii nu vor susţine de loc reformele democratice propuse de d. Poni, de altă parte colectiviştii, deşi afectă prin unele din ziarele lor că susţin, aceste reforme, la vot le vor combate, şi învăţămîntul nu va face nici un pas înainte. Suntem siguri că d. Poni nu va urma povaţa Timpului de a renunţa la principiul inamovibilităţei învăţătorilor, care e strâns legat «de toate cele l’alte bune măsuri propuse de d-sa ţientru înălţarea invățămîntului primar. Totuşi intri irea d-1» Aî Poni In cabinetul presidat de gmendul Florescu, şi munca Depusă de d-sa pentru pregătirea diferitelor proecte de legi, va avea un folos : acela de a dovedi că nici unul din partidele vechi nu vrea și nu poate face un singur pas pentru desvoltarea intelectuală a poporului. B-. -----------—?*r-C-------------- Chestia Mănăstirilor IV Ascetismul prin prescripţiunile sale de abnegaţiune, a crezut că dă o probă de tăria voinţei omului. Dar aceasta e numai aparent , căci el oprind natura omului de la unele lucruri, prin aceasta a arătat că raţiunea şi voinţa nu ştie să se conducă şi să cumpănească care acţiuni trebuesc sau nu îndeplinite de cât numai fiind simile prin ordonanţe religioase. Ascetismul in loc de a ridica pe om, după cum credea el, l’a scoborît şi a arătat că singur nu poate sâ’şî facă un modus vivendi raţional, ci numai forţat. Este adevărat că orî-cine, mai mult sau mai puţin, este silit de împrejurări să se abţie de la unele lucruri; dar aceasta nu se face prin porunci religioase, ci fiecare se crede în stare de a cunoaşte ce trebue şi ce poate face. Dar nu numai atât. Ascetismul prin prescripţiunile sale a mai crezut că păcatul se va înlătura, dacă omul va fi oprit de la lucruri ce’l pot tenta. Dar consecinţa a fost cu totul opusă ; căci natura noastră este astfel formată, cn cât dacă eşti silit să’ţi întorci atenţia de la oarecaii lucruri, tocmai atunci imaginea lor e mai puternică şi mai atrăgătoare. Tocmai de la ceea ce voeşti să’ţi abstrag gândul, forţa de impunere e mai mare şi atenţia mai încordată. Ascetismul nu numai că a considerat trăirea în societate ca ceva periculos şi ce s’ar opune moralităţeî, dar el, prin oprirea de la căsătorie, a lovit in forma cea mai restrinsă, dar totodată cea mai însemnată în relaţiunile sociale. In Evul imediu familia nu era atât de mult considerată în importanţa sa, dar azi ea devine din ce în ce mai necesară, şi cu atât mai mult în viitor. Baza pe care familia e întemeiată azi, se deosebeşte mult de acea care era în antichitate şi evul mediu, şi de aci vine importanţa ei. Azi absolutismul nu mai este caracterul familiei şi lucrul acesta se va accentua mai mult încă în timpul următor. Tatăl nu mai are drepturile pe cari le avea la Indieni, unde el nu numai că era şef de familie, dar şi preot, îndeplinea serviciul divin şi făcea ceea ce voia. Azi familia e constituită ca un Stat democrat în miniatură , membrii ei au drepturi şi datorii. Ascetismul credea că abţinerea de la căsătorie este afirmarea castităţii. Dar consecinţa a fost tocmai opusă, căci oprirea de la contactul cu lumea, de la căsătorie, aduce cu sine o preocupaţiune exclusivă de rele şi în mod inevitabil corupţiunea Foarte bine s’a zis în privinţa aceasta, că „surâsul unei logodnice către iubitul ei poate fi cu mult mai virginal decât cel al unei călugăriţe.“ Şi când ar fi să facem o comparaţiune în această privinţă asupra folosului social pe care îl poate aduce o călugăriţă şi o curtezană, ca Phrineia de pildă, am vedea că şi una şi alta sunt tot atât de inutile şi imorale. Iubirea, după ascetism, e o cursă ce ni se întinde de spiritul necurat şi a o evita înseamnă a efectua un act înalt de moralitate şi a da o probă de voinţă puternică. Abţinerea duce la ipocrizie, la o sfinţenie aparentă, ce îmbracă corupţia cea mai urâcioasă. A iubi înseamnă viaţă. Iubirea e un stimulant către acţiune, e o forţă pozitivă, care nu le lasă numai pasiv, ci aduce cu sine o activitate şi o energie pe care excitantul cel mai puternic, ca haşişul d. e., nu o poate produce. Cine nu ştie că adeseori forţa oamenilor de ştiinţă în unele momente ale vieţii lor este datorită vreunui amor. Viaţa retrasă prosteşte. „Cine vrea să se facă înger se face animal“ a zis Pascal. Fericirea nu constă în ignoranţa in care trăesc cei ce sunt departe de mişcarea societăţii, deşi s’a zis : beati pauper es spiritu. Ignoranţa aduce naivitate, dar aceasta nu-î fericire. Religiunea a crezut că sfinţenia constă in izolare. De aceia a pus sub sequestru tot ceia ce este atins de ea, chiar şi o picătură de apă. Insă e sfânt ceia ce merge din mână în mână, ceia ce poate fi folosit de toţi, ceia ce trăeşte la lumina zilei, iar nu ce stă închis in zidurile unei mănăstiri. (hvdens.