Lupta, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 1529-1551)

1891-10-09 / nr. 1533

. Contra elementelor cari ţin morţiş ca ţă­ranilor să se dea o cultură unilaterală, sau esclusiv numai profesională, închizând în­treg viitorul copiilor lor numai în şcoala satului, noi chemăm la luptă pe toţi sin­cerii democraţi, pe toţi oamenii luminei noi, pe toţi bunii patrioţi cari nu voesc a în­locui elementul pur naţional c’un altul la conducerea ţărei, şi cari n’ar putea suferi ca­­r­opiii l­or să ajungă străini în ţara lor. Chemăm la luptă pe toţi aceia cari dacă nu vroesc o democraţie mare, compactă ro­mânească, vor totuşi o burghezime româ­nească. Chemăm la luptă pe toţi acei politici clar­vezători, cari nu vor să vadă o na­ţiune mică, încungiurată de duşmani şi de pericole, mai având în sânul seu şi alt­ceva de­cât români,—ce e divizata în două po­poare deosebite, opuse, vrăjmaşe, neîmpă­cate, ţărani şi orăşeni. Cei d’intâi ei pismuind şi pândind pe cel de al d­oilea, şi căutând ori­ce protest ca să provoace tempeste şi crize sângeroase ! Toţi oamenii cu spiritul liber şi cu inima nepătimaşe vor da mâna lor de ajutor ca ţărănimea, cât priveste dreptul la cultură, să fie tratată şi îmbunătăţită ca parte in­tegrantă din naţiune. Şcoala rurală care trebue a da cultură sătenilor, trebue s’o dea complectă : una generală întocnaai ca şcoala primară a ora­şului, în cele 4 clase,—iar alta specială sau practică urmând culturei generale. Atât in cultura generală, cât şi mai cu osebire in cea specială, se va ţine absolut seamă de marele motiv care face a inte­resa pe sătean din inimă de şcoală: ca­racterul şcoalei trebue să fie educativ, iar grijea învăţătorului să se întindă până în familie. D­in fine studiul şcoalei rurale din­tre 1848 şi 1866 va da întreagă fisiono­­mia şcoalei ce se doresce. Acei ce voesc sincer şi leal­egelisarea cul­tur­ii oraşelor cu a satelor, aceia trebue să dea toate mijloacele cari fac învăţămân­­tul ca sa fie deplin gratuit pentru toţi co­pii poporului . Acei ce vor să înţeleagă că, nu se poate Stat liniştit, pacinic şi propăşind fără cul­tura tuturor cetăţenilor, fără deosebire de clase, de bresle şi de sex, trebue să pre­fere obligativitatea ca o garanţie a depli­­nătăţei de reuşită în scop. Se înţelege • Neconcentrarea şi nealinie­rea satelor şi caselor în 1864 din pricina încăpăţinărei unor grozavi politiciani,o va face astă­zi pe Sat, a se conforma Consti­­tuţiuneî, înfiinţând în fie­care cătun şcoală, şcoale de cătun, cari vor fi nisce sucursale celor din reşedinţele comunelor. E absolut banal d a repeta că, fără Ina­movibilitate deplină şi reală, învăţători vrednici nu vom putea recruta , progres nu vom obţine, educatori civici nu vom găsi,­ ci, numai mediocrităţile, inteligenţile nule, slugarnicii, tineri fără scrupule, închinaţi interesului meschin, spionii, delatorii, cio­­colaşii satelor vor fi învăţătorii poporului pe viitor ! Daţi inamovibilitate Învăţătorului sătesc pentru a da independenţă, prestigiu, şi dem­nitate lui şi şcoalei ce are de condus. Revizuiţi legile agrare, rurale acomodân­­du-le cât posibil cu libertatea muncei, şi cu puterile sale de a produce. Regulaţi cestiunea păşunatuluî vitelor, tarifând preţurile, cel puţin, cum e şi în Austria. Daţi mijloace de crestere a veniturilor financiare in comunele rurale; faceţi din comuna rurală o realitate, dându-i inde­pendenţă, autonomie şi descărcându-o de a­­tribuţiunile Sfatului. înfiinţaţi un corp de control asupra în­văţământului, absolut scos de sub ori­ce influenţă directă sau indirectă a politicei militante; înscrieţi în legislaţiunea şcoalelor sanc­ţiunea legei cu caracter riguros şi imediat obligatoriu­ ; înscrieţi întreagă responsabi­litate funcţionarilor şi aplicaţi în obliga­tivitatea învăţământului o sistemă analogă, cu cea pentru armată şi’n strângerea im­­pozitelor, — exemple aveţi într’aceasta pe Germania, Suedia, etc. Pe lângă semne de distincţiune şi alte perspective învăţătorilor, creaţi-le biblioteci rurale şi şcolare; —înfiinţaţi-le musee şco­lare. Faceţi ca profesorii şcoalelor noastre pedagogice să redacteze reviste didactice şi de metodologie. Adăugaţi la şcoalele practice din sate, şcoalele de adulţi, şcoale de seară, şi de serbătoarea după regiuni. Faceţi şcoale ferme, şi ateliere pe plăşi şi şcoli rurale superioare. Obligaţi pe învăţători a ţine conferinţe didactice necontenit şi conferinţe populare. Iar d-tră clasa dirigentă, lumea oficială, ţara legală, societatea cultă, înaltă şi mij­locie bine-voiţi a urma exemplul celor din America, din Elveţia, din Germania, cari nu găsesc nimic mai superior, mai nobil şi mai demn de iubirea, de solicitudinea şi de consideraţiunea lor de cât şcoala populară. Acestei instituţiunî ii consacră tot timpul rămas liber, di­cr fac legaturi, ofrande şi ajutoare. Cele mai însemnate dame cred o onoare a să duce şi a lua parte în asemenea şcoale la educaţiunea fiilor şi fiicelor poporului. Clerul, Suveranul, toate personagiile mari din Stat n’au altă predilecţiune mai intimă şi mai constantă de­cât şcoala populară. Toate aceste curente trebuesc înteţite, crescute; toate aceste mijloace trebuesc puse în circulaţiune, toţi trebue să lucrăm pentru dezamorţirea poporului din nepăsarea şi ignoranţa în care zace. Dacă aveţi sentimente aşa de curate pen­tru regenerarea ţărei prin cultură iată oca­­ziunea cea mai nimerită, acum este timpul d’a o dovedi. Argeşaiuul. — FOIȚA ZIARULUI „LUPTA“ — 104 Cravatele Albe PARTEA DOUA SANTA CU­IXI ! (Urmare) XXXV — Pe care tovarășa, sfirși Robert, le-a vândut în urmă foarte scump. — Nu, ei nu vând de loc toate odată. D’Arnage ar perde banii... Ei vând în de­tail, scrisoare cu scrisoare. — Mai au­ ei personaje mari în chestie? — Vr’o două­zeci. — Unde sunt? — Aci, în această mobilă a căruia cheie o are Prudența. — Cred că tu ’țî-aî făcut o altă cheie ? — Da, de multă vreme. — Fără a întîrzia, de mâine,­­tu vei duce toate acele scrisori la persoana care le-a scris. — Bine, am înțeles. — Urmează. Tu nu mi ’ai spus totul. Gu’n glfia foarte f.nso!, Inghesuin­du-se O cerere dreaptă Funcţionarii Grefei Tribunalului Roman nemulţumiţi cu neîndestulătorul lor sala­rii!, au adresat Ministerului de justiţie ce­rerea pe care o publicăm mai la vale. Noi, cam­ în­tot­dea­una am luat apă­rarea micului funcţionar, cerem a se îm­bunătăţi in general starea scriitorilor de pe la tribunale şi credem că trebuie să se ţie seamă de petiţiea următoare : Domnule Ministru,, Chiar dacă toată lumea ne-ar încredinţa că nu mai este voinţă liberă, că omul nu poate face de­cât aceea ce-i poruncesc le­gile fatale ale naturei, noi tot nu vom avea certitudinea pe care o au orientalii din Asia că „ceea ce este scris să fie tot are să se întâmple, ori ce am face noi." Din contră, vom avea stimul a lucra şi a gândi, fiind­că ştim că în lume nu sunt de­cât cauze necesare, cari dau naştere tot la efecte necesare. După cum ştiţi, domnule ministru, un timp lung s-a discutat in ţara noastră ina­movibilitatea judecătorilor şi nu de mult a intervenit legea de organizare judecăto­rească care a asigurat soarta magistratului, cu alte cuvinte fatalizmul orientalilor a căzut. Dar noi, personalul grefelor, oameni cari muncim regulat până la 14 ore pe zi şi care tragem la carul justiţiei, în urma magistraţilor, suntem puşi in afară de bine­facerile acelei legi ; pentru noi nu numai că nu s’a făcut nici o îmbunătăţire, din contră, ni s’a ridicat dreptul de avansare mai mult de cât până la grefier. Prin ur­mare, pe noi ne urmăreşte acel fatalism oriental şi se admite că de­şi suntem li­beri să cugetăm şi să facem ceea ce vroim, dar mai pre­sus de noi este o putere, sant o fiinţă mai puternică de­cât noi şi tot liberă ca noi, care strică toate planurile noastre, de îndată ce nu sunt conforme cu planurile ei. Toţi funcţionarii din toate grefele ţărei LAPTA am arătat oamenilor legiuitoare mizeriea în care trăim noi şi familiile noastre, şi am avut fericirea să ne convingem că mai toţi reprezentanţii ţărei ne-a recunoscut dreptul că, cu 8­3 şi 150 lei lunar, e im­posibil să trăim. Dar şi aci fatalitatea ne a urmărit : finanţele ţărei nu permitea îmbunătăţirea salariilor şi noi am rămas ca dintâi. Nu putem în­de­ajuns să vă descrim mâhnirea ce simţim şi era aproape să ne rezemnăm acestei soarte fatale , dat fiind­că ştim că ori­ce mişcare din lumea asta este născută dintr’o cauză anterioară, şi la rândul său numai de cât va cauza un efect ne-am convins : întâi că ori­ce lucrare vom face sau­ vom întreprinde noi, va trebui să aibă un rezultatat, căci nu există destul care să-l oprească; și al doilea, că ori­ce efect vom dori noi, nu poate să se pro­ducă fără o cauză, prin urmare să dăm din mâni ca să se producă acea cauză. Acestea ne-a îndemnat să venim la d­v. Domnule Ministru, acum la formarea proec­­tului de budget şi înainte de deschiderea oamerilor, să vă rugăm a ne acorda : Mărirea salariilor şi Legea de gradaţie 1891 Septembre 12 Iscăliţi func. grefei Tribun. Român -----s/s/c----­ Fisiografia D-lor Hegreanu şi Berger (Urmare) Mai înainte d’a continua, cred că este de datoria mea să spun aci că d-l Negreanu, in urma unei informaţiuni apărute în zia­rul Lupta cum că voiţi arăta valoarea căr­ţilor d-luî, s’a grăbit să-­mi trimeată o carte poştală în care mă anunţă că nu poate să se ocupe cu cercetarea Fisiografiei mele şi că deja a înaintat ministerului instruc­ţiei publice o adresă în acest sens. Recunosc că d-l Negreanu a avut cel puţin, în împrejurarea de faţă, puţină pre­vedere. N’a avut însă noroc, căci abia erî am primit cartea sa poştală , aşa că odată începută critica cărţilor d-lui, sunt nevoit să o continuu mai departe. Spre ştiinţă , d-l Negreanu cu două zile mai înainte declarase unor prieteni ai mei şi ai d-sale cum că va ţine cartea mea doui ani de zile şi apoi va raporta minis­terului că n’are timp să se ocupe cu cer­cetarea cărței mele. Dar, să continuu cu analiza Fisiografiei d-lor Negreanu și Berget : La pag. 54 vrând să spună că flacărea fie a unei lumânări, fie a uneî lampe pro­duce accid carbonic, iată cum se exprimă d-lor: Toate flăcările cari servesc a ne lumina : lumânările, gaz licid, gazul de iluminat, produc acid carbonic. Ori și cine vede că așa cum se exprimă d-lor lumâ­nările, gazul licid, gazul de iluminat sunt flăcări. La pag. 55 zic că aui tratat oxigenul, hy­­drogenul, clorul, carbonul, sulful pe când în realitate n’a fost vorba de cât de oxi­gen, hydrogen și carbon, iar clorul şi sul­ful d’abia la pag. 70 ’i descrie. Care va să zică, aceşti domni nici nu ţin minte ce au scris mai înainte. La pag. 58 descriind legile în chimie zic : „dacă am pune în presenţă 108 grame ar­gint cu 100 grame oxigen, cele 108 gra­mme argint nu ar lua de­cât 8 grame de „oxigen, pentru a forma oxidul de argint „şi ar lăsa libere cele-l­alte 92 grame de „gaz. O combinaţiune determinata are deci „o composiţiune constantă. Legea propor­­„ţiunelor definite, ne conduce la legea nu­ferilor proporţionale". Dar ce, d-lor doctori, argintul s’ar com­bina cu oxigenul numai dacă le aţi pune in presenţă­! Apoi atunci adio linguriţe, furculiţe, inele etc. de argint, căci îndată ce ar eşi din mâna fabricantului s'ar trans­forma în oxid şi ast­fel n’ar mai putea fi întrebuinţate la nimic. Şi apoi credeţi d-voastră că legile combinaţiunelor himice se pot da unor copii de clasa I gymnasială? Aşa aţi înţeles d-voastră introducerea în ştiinţele fisico-naturale ce trebue a se pre­da in clasa I ? La pag. 59 găsim un exemplu de frasă, ce numai de la doui doctori in ştiinţe nu este permis să vie : f??„Când doui corpi, pot forma mai mul­te „combinaţiunî, dacă privim ca constantă „greutatea unuia din aceşti corpi, greută­ţile corpului al douilea, cari formează „combinaţiimele sunt în raporturi nu­merice simple." La pag. 60 vrând să spună scurt că căl­dura favorisează combinaţiunele chimice şi că acestea, la rândul lor, produc căldura, iată cum fac introducerea in această cestiune pentru nişte c­opii d­e clasa I gimnasială : „In „ natură, totul se leagă prin nişte relaţiuni „foarte intime. Trebue deci a ne aştepta a „ găsi relaţiuni între forţele fisice şi f­enome­­­nele rimice. Aceste relaţiuni sunt în adevăr „numeroase. Am văzut deja, relaţiunea cea „mai simplă din toate : legea greutăţilor, „care indică relaţiunea între gravitate, care „este o forţă fisică şi combinaţiunele hi­­­m­ice. Acum vom examina raporturile ce „există între căldură şi fenomenele rimice. „Aceste raporturi se resumă într’o lege „foarte simplă: ori­ce combinaţiune rimică „(cu câte­va escepţiunî însă) degajează câl­­­dura ; şi, invers , pentru a descompune o „combinaţiune (cu aceleaşi escepţiunî) tre­­­bue a cheltui o cantitate de căldură egală „cu aceea pe care combinaţiunea o dega­jează, când ea se formează. Un exemplu. „Să luăm două gazuri: oxigen şi hydrogen, „mai întâiti separate şi apoi să le ameste­căm în acelaşi recepient, să introducem în „acest amestec un chibrit aprins. Imediat „o violentă detunătură se produce, însoţită „de flacăre. Hidrogenul şi oxigenul s’au „combinat pentru a forma apa. Degajarea „de căldură este evidentă : flacărea produsă „în timpul combinaţiunei o probează. Iată „deci un exemplu de combinaţiune, însoţită „de căldură." Exemplul poate să ’i priceapă copii, dar ce spun d-lor mai înainte las să judece ori­ce om cu bun simț. La pag. 61 găsim : „Am văzut deja (la paragr. 14) că este posibil prin a­jutorul calorimetrului de a măsura cantitatea de căldură degajată într’o reacțiune oare-care". Spuneți inexactități. N’ațî zis nimic des­pre determinarea căldurei într’o reacţiune himică, căci atunci aţi fi făcut şi termo­­chimie şi atât v’ar fi mai rămas ca să mai băgaţi in capul copiilor de clasa I secun­dară. La pag. 68 relativ la analisa aerului ne spun : „fosforul arzând se formează un acid, acidul fosforic". Nu este adevărat. Nu se formează acidul fosforic când se arde fosforul într’un balon cu aer ci anhidrida fosforică și fosforoasa. Astăzi este bine stabilit în himie că una este anhidridul și alta este acidul cores­punzător. La pag. 80 ne spune că „lemnele ar­zând fără să fie în contact cu aerul se produce oxid de carbon, acid carbonic, hi­drocarburi, alcool melilic, acid acetic etc." Cine vor mai fi nenorociţi aceia de elevi cari să spună pe deasupra vorba ca alcool melilic, hidrocarburi, acid acetic etc. fără să ştie ei ce sunt aceste corpuri ? (Va urma). Niculescu Brăilitzeanu, din care extragem următoarele rânduri : „Sunt aproape 12 ani de când onor. Aca­demie Română a publicat concurs pentru traducţiuni din autorii clasici Elini şi Ro­mani între cari figura Plutarch pentru Vieţele paralele şi Erodot pentru Cele nouă Muse a­le sale. La şedinţa plenară din 8 Aprilie 1880 s’a cetit de d. rapor­tor al secţiune! filologice, raportul privitor la traducerea acestor autori şi în capul caietului, presintat ca probă pentru Vieţele paralele din Pin­torch, s’a însemnat : Academia Română in şedinţa din 8 Aprilie 1880 a premiat această traducere cu premiul Zappa.­­ Această probă de traducţiune era pre­zentată de d. Georgescu, care a fost mai târziu­ încunoştiinţat printr’o adresă din partea Academiei şi invitat a începe tradu­cerea. Când insă traducătorul se prezintă cu o parte din lucrare, unul din nemuri­tori îi face atâte dificul­taţi, atâte neplăceri, ca şi un muritor că, desgustat, d. Geor­gescu renunţă la premiu­ şi tocmai acum ne dă o parte din lucrarea sa de atunci şi care conţine vieţile lui : Teseu, Romulus, Licurg şi Numa. Sacrificiul ce­ şi-a impus traducătorul, publicând această lucrare il pricepe pricine a publicat ceva în limba română. D. Georgescu, cunoscut şi prin alte lucrări, aparţine acelei generaţiuni de pa­trioţi, cari au­ scormonit trecutul naţiuni­lor culte, împinşi de nobila idee de a lăsa generaţiunilor, urmaşe­lor, tot materialul necesar progresului şi m­ărirei patrii­lor. Această generaţie, cari sunt bătrânii noştri­ de astă­zi, aveau un ideal şi ei, cari nu găsise nimic sau aproape nimic, ne lasă in toate direcţiunile activităţii, câte ceva, atât cât împrejurările sociale şi politice le-au permis. Se sperăm că tinerimea, profitând de lucrările şi experienţa lor, va duce mai departe operile începute de bătrâni. Gos. în Robert, ca el să nu vadă fața ei, ea-i făcu o mărturisire întreagă şi căpătă ier­tare în urma făgăduinţei formale, jurând că ea va scăpa pe toţi oamenii pe care alta dată îi dase pe mâinile lor. Ea nu’și per­mise de­cât o singură obiecţiune : — Daca ei nu vor mai plăti tovărăşiei tributul lor, Prudența va gâci, să va bă­nui, va deschide această mobilă, și. . — Va fi prea târziu, întrerupse Robert. Noi vom merge mai iute ca ea... Dar nu trebue de perdut un moment. Tu cunoști obiceiurile ducesei. La ce oră o găsește cine­va ? — Cam pe la șase oare, în toate zilele. — E lume la dânsa, primește? — Nu, ea rămâne singură în aparta­mentele sale particulare. Salonul său nu-i deschis de­cât seara. — Și pe Duce, nu riscă cine­va de a’l întâlni ? — Nu. El petrece după-amiezile la club și nu se întoarce de­cât ca să cineze. — Ei bine, nu-s de­cât cinci oare. Tu ai vreme să te îmbraci și să faci vizita. — Ah! D-zeul meu! strigă ea, daca-i ști tu ce mă costă asta ! — Scumpa mea mititică, zise Robert luându-i mâinile, nu vreau să ’ți spun ni­mic neplăcut, dar lasa-măa să'ți spun că și purtarea ta vis-a-vis de ducesa a costat-o asemenea mai mult. — Asta-i adevărat. Mă îmbrac...... Tu ar trebui să mă întovărășești până la ușa sa, pentru a-mi da curaj și a mă întări pe drum. — Asta-î și intenția mea... Te voi­ aș­tepta la oareși­care distanță de oțel. Rachel se îmbrăcă foarte simplu, își a­­coperî fața un văl foarte des reuși a stre­cura în buzunările ei dlin­ourile și scri­sorile, și, bine hotărâtă de astă-dată, ple­că cu Robert de Chatel. XXXVI In cupeul închiriat care îi ducea la du­cesa de X.. Rachel zicea lui Robert: — Daca ea va refuza să ne primească ! — Asta m’ar mira, răspunse el ; ea va ezita poate la început ; dar curiozitatea, frica, vor învinge îndoetile. — Și atunci ce primire îmi va face ea ! — Da, va fi aspră. Trebue sa te aștepți la asta. Pe urm­ă se va îndulci revăzând diamantele ei, și mai cu seamă scrisorile sale, pe care ea cu atâta plăcere le va arde de astă dată. Robert de Ghatel opri trăsura la colțul stradei unde locuia ducesa de X... Şi Ra­chel, după ce l-a sărutat pentru „a căpăta forţe", zise ea, îl părăsi şi făcu restul dru­mului pe jos. El o aşteptă mai mult de o oră, adică vremea cât să fumeze trei ţigări, căci el număra vremea pe ţigări şi pretindea că nici o dată nu se înşală. Insfirşit ușa cu­pele! se deschise iute și Rachel reluă locul ei pe bancă. S’a sfârșit, zise ea, mișcată, cu mâna pe pepi, ca pentru ași comprima bătăile inimei. — Cum s a petrecut asta ? — Ast­fel cum ai zis tu , reproşuri vio­lente la început... s’a mai muiat în urmă­­ când m-a văzut umilă, și că mă căesc... ‘ şi in sfârşit crtfirea sinceră cred. PLUTARCH Vieţele paralele D. Paul M. Georgescu, translator la di­recţia Arhivelor Statului, a dat zilele a­­cestea la lumină traducţia a patru din Vieţele paralele de Plutarch. Valoarea operei clasice precum şi o tra­ducere­ mă face să cred că această lucrare va fi de un folos real tinerimei studioase şi tuturor iubitorilor de cultură. Cuvintele ce au determinat pe d. Georgescu la această lucrare le explică însuși d-sa în prefața. ------------*-♦ *-«♦♦»« -----------­ INFORMAŢIUNII Naţionalul o ia sus de tot cu Secolul din Craiova şi îşi bate joc în mod foarte plăcut de ignoranţa redactorilor acelei gazete care nu ştiu­, se pare, că judecătorii ambulanţi ai proiectelor conservatoare nu au­ exis­tat nici­odată, cu atât mai puţin în veacul de mijloc. Nu gândim de loc a răspunde pen­tru „Secolul“ care, suntem siguri că va şti să răspundă tot aşa, dacă nu chiar mai bine de­cât noi. Ne facem însă o datorie de Ca­marazi de capitală, a le spune con­fraţilor de la „Naţionalul“ că s-au cam aventurat când au provocat pe stimaţii redactori de la „Secolul“ ca să le spună, când, unde şi cum au funcţionat judecători ambulanţi^,, chiar „când lucrul s’ar potrivi cu reforma „propusă, ca nuca în perete“. Categorici mai sunt!... Ei bine, conduşi de sentimentul de solidaritate al ziariştilor din ca­­pitalie, noi rugăm în mod foarte dis­cret pe onorabilii de la „Naţionalul“, să ia o carte oare-care şi să citească despre organizaţia judiciară a feoda­­lităţei înainte de veacul al XI-lea, mai cu seamă sub regii Carlovingieni. Acolo, la cele întâi pagini, vor găsi oare-cari fatisfecatori numiţi missi dominici trimeşi de la curtea regală prin provincii între altele pentru a judeca noroadele şi cari aveau un caracter cu totul ambulant, de vreme ce roata lor isprăvită, ei se reîntor­ceau la palat. Iată deci ceva care — Ea nu s’a mirat prea mult de . . schimbarea la aşa de-o dată ? —Da , dar ’i-am spus : „întâmplarea mi-a permis se întâlnesc un bărbat cinstit, şi să’l iubesc, pentru asta am devenit mai bun­ă." Ea a avut aerul că mă înțelege. ... Tu nu ştii, urmă ea, că am nimerit bine astă­zi la ducesa, şi poate aceştia da­­toresc indulgenţa ei... El o exploatează, o ameninţă tot-d’auna. ’l-au f acut cunoscut erî că aveam nevoe de cinci-zeci de mii franci pentru sfârşitul septămânei... şi ea căuta această sumă fără speranţă de a’şi-o procura. Le-a dat atâta ! — Nici ea, nici alţii nu le vor mai da de acum nimica, și vor fi îndată fără nici o resursă. Asta vream și eu zise Robert frecându-și manele.... Iată, mulțumirea îmi face poftă de mâncare. Dacă asta nu te supără, ca să cinezi cu mine, am să zic să ne ducă la un restaurant oare­care. — Eram să ți-o cer eu. Prefer să nu remân singură In acest moment. ’Mi-e frică de mine. Gândeşte-te, adăugă ea, cu deli­ciosul ei surâs, sunt aşa de novice, aşa de nouă în onestitate. N'aşi avea de­cât să mă înşel, se apuc la stânga, ca altă dată, în loc să merg la dreapta. îmi trebue ab­solut o călăuză care să mă menţie în calea cea bună. — Eu voi­ fi acea călăuză, atâta pe cât vei vroi scumpa mea, răspunse Robert, care-i petrecu un braț pe după talie, pe când cupeua sbura spre un restaurant de pe bulevard. Dar nu uita că dupe cină, tu trebue să te întorci acasă să te îmbraci pentru ca să te duci In Prudenza. Ziua ta nu-i sfârșită, ai altă sarcină de împlinit pe lângă Montbaran. — Da, suspină ea, și asta nu-i cea mai puțin penibilă. In cea mai frumoasă toaletă, cu fața puțin animată, cu ochii strălucitori, cu buzele roși, Rachel de Nicia făcu, cam pe la zece ore seara, intrarea sa la d-na de Fontenay. Ea trebue se fi fost foarte frumoasă, căci Prudența îi aruncă una din cele mai rele priviri, pe când Mont­­bavan, din contră, de departe puţin cam ascuns, o devora din ochi. Această admira­­ţiune mută şi îndepărtată nu-i ajungea fără îndoială, căci el se folosi de un mo­ment când bătrâna lui metresa să dusese să dea ordine servitorilor pentru ca să se apropie de Rachel și să-i zică : — D-voastră abuzați, nu astă seară, de a fi frumoasă. Asta-i cruzime cătră aceea ce vă iubesc... Pentru ce să te arăţi tot­­deauna așa de severă pentru mine ? Ea răspunse cu o dulceață la care el nu era obişnuit. — Fiind­că m­i-e frică. Iată singurul meu­ rezon. — Frică de ce ? De cine ? — De Prudenţa, o ştii bine, şi ar tre­bui să mă înţelegi, d-ta care tremuri însăşi. — Oh ! eu, pentru ca să petrec o oră cu d-ta, mă voiţi expune la toate violenţele ei, la toate furiile ei. (Vanjurma). ------aptop------ ) A ­ W­ y X r A

Next