Lupta, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 1529-1551)
1891-10-09 / nr. 1533
. Contra elementelor cari ţin morţiş ca ţăranilor să se dea o cultură unilaterală, sau esclusiv numai profesională, închizând întreg viitorul copiilor lor numai în şcoala satului, noi chemăm la luptă pe toţi sincerii democraţi, pe toţi oamenii luminei noi, pe toţi bunii patrioţi cari nu voesc a înlocui elementul pur naţional c’un altul la conducerea ţărei, şi cari n’ar putea suferi caropiii lor să ajungă străini în ţara lor. Chemăm la luptă pe toţi aceia cari dacă nu vroesc o democraţie mare, compactă românească, vor totuşi o burghezime românească. Chemăm la luptă pe toţi acei politici clarvezători, cari nu vor să vadă o naţiune mică, încungiurată de duşmani şi de pericole, mai având în sânul seu şi altceva decât români,—ce e divizata în două popoare deosebite, opuse, vrăjmaşe, neîmpăcate, ţărani şi orăşeni. Cei d’intâi ei pismuind şi pândind pe cel de al doilea, şi căutând orice protest ca să provoace tempeste şi crize sângeroase ! Toţi oamenii cu spiritul liber şi cu inima nepătimaşe vor da mâna lor de ajutor ca ţărănimea, cât priveste dreptul la cultură, să fie tratată şi îmbunătăţită ca parte integrantă din naţiune. Şcoala rurală care trebue a da cultură sătenilor, trebue s’o dea complectă : una generală întocnaai ca şcoala primară a oraşului, în cele 4 clase,—iar alta specială sau practică urmând culturei generale. Atât in cultura generală, cât şi mai cu osebire in cea specială, se va ţine absolut seamă de marele motiv care face a interesa pe sătean din inimă de şcoală: caracterul şcoalei trebue să fie educativ, iar grijea învăţătorului să se întindă până în familie. Din fine studiul şcoalei rurale dintre 1848 şi 1866 va da întreagă fisionomia şcoalei ce se doresce. Acei ce voesc sincer şi lealegelisarea culturii oraşelor cu a satelor, aceia trebue să dea toate mijloacele cari fac învăţământul ca sa fie deplin gratuit pentru toţi copii poporului . Acei ce vor să înţeleagă că, nu se poate Stat liniştit, pacinic şi propăşind fără cultura tuturor cetăţenilor, fără deosebire de clase, de bresle şi de sex, trebue să prefere obligativitatea ca o garanţie a deplinătăţei de reuşită în scop. Se înţelege • Neconcentrarea şi nealinierea satelor şi caselor în 1864 din pricina încăpăţinărei unor grozavi politiciani,o va face astăzi pe Sat, a se conforma Constituţiuneî, înfiinţând în fiecare cătun şcoală, şcoale de cătun, cari vor fi nisce sucursale celor din reşedinţele comunelor. E absolut banal d a repeta că, fără Inamovibilitate deplină şi reală, învăţători vrednici nu vom putea recruta , progres nu vom obţine, educatori civici nu vom găsi, ci, numai mediocrităţile, inteligenţile nule, slugarnicii, tineri fără scrupule, închinaţi interesului meschin, spionii, delatorii, ciocolaşii satelor vor fi învăţătorii poporului pe viitor ! Daţi inamovibilitate Învăţătorului sătesc pentru a da independenţă, prestigiu, şi demnitate lui şi şcoalei ce are de condus. Revizuiţi legile agrare, rurale acomodându-le cât posibil cu libertatea muncei, şi cu puterile sale de a produce. Regulaţi cestiunea păşunatuluî vitelor, tarifând preţurile, cel puţin, cum e şi în Austria. Daţi mijloace de crestere a veniturilor financiare in comunele rurale; faceţi din comuna rurală o realitate, dându-i independenţă, autonomie şi descărcându-o de atribuţiunile Sfatului. înfiinţaţi un corp de control asupra învăţământului, absolut scos de sub orice influenţă directă sau indirectă a politicei militante; înscrieţi în legislaţiunea şcoalelor sancţiunea legei cu caracter riguros şi imediat obligatoriu ; înscrieţi întreagă responsabilitate funcţionarilor şi aplicaţi în obligativitatea învăţământului o sistemă analogă, cu cea pentru armată şi’n strângerea impozitelor, — exemple aveţi într’aceasta pe Germania, Suedia, etc. Pe lângă semne de distincţiune şi alte perspective învăţătorilor, creaţi-le biblioteci rurale şi şcolare; —înfiinţaţi-le musee şcolare. Faceţi ca profesorii şcoalelor noastre pedagogice să redacteze reviste didactice şi de metodologie. Adăugaţi la şcoalele practice din sate, şcoalele de adulţi, şcoale de seară, şi de serbătoarea după regiuni. Faceţi şcoale ferme, şi ateliere pe plăşi şi şcoli rurale superioare. Obligaţi pe învăţători a ţine conferinţe didactice necontenit şi conferinţe populare. Iar d-tră clasa dirigentă, lumea oficială, ţara legală, societatea cultă, înaltă şi mijlocie bine-voiţi a urma exemplul celor din America, din Elveţia, din Germania, cari nu găsesc nimic mai superior, mai nobil şi mai demn de iubirea, de solicitudinea şi de consideraţiunea lor de cât şcoala populară. Acestei instituţiunî ii consacră tot timpul rămas liber, dicr fac legaturi, ofrande şi ajutoare. Cele mai însemnate dame cred o onoare a să duce şi a lua parte în asemenea şcoale la educaţiunea fiilor şi fiicelor poporului. Clerul, Suveranul, toate personagiile mari din Stat n’au altă predilecţiune mai intimă şi mai constantă decât şcoala populară. Toate aceste curente trebuesc înteţite, crescute; toate aceste mijloace trebuesc puse în circulaţiune, toţi trebue să lucrăm pentru dezamorţirea poporului din nepăsarea şi ignoranţa în care zace. Dacă aveţi sentimente aşa de curate pentru regenerarea ţărei prin cultură iată ocaziunea cea mai nimerită, acum este timpul d’a o dovedi. Argeşaiuul. — FOIȚA ZIARULUI „LUPTA“ — 104 Cravatele Albe PARTEA DOUA SANTA CUIXI ! (Urmare) XXXV — Pe care tovarășa, sfirși Robert, le-a vândut în urmă foarte scump. — Nu, ei nu vând de loc toate odată. D’Arnage ar perde banii... Ei vând în detail, scrisoare cu scrisoare. — Mai au ei personaje mari în chestie? — Vr’o douăzeci. — Unde sunt? — Aci, în această mobilă a căruia cheie o are Prudența. — Cred că tu ’țî-aî făcut o altă cheie ? — Da, de multă vreme. — Fără a întîrzia, de mâine,tu vei duce toate acele scrisori la persoana care le-a scris. — Bine, am înțeles. — Urmează. Tu nu mi ’ai spus totul. Gu’n glfia foarte f.nso!, Inghesuindu-se O cerere dreaptă Funcţionarii Grefei Tribunalului Roman nemulţumiţi cu neîndestulătorul lor salarii!, au adresat Ministerului de justiţie cererea pe care o publicăm mai la vale. Noi, cam întotdeauna am luat apărarea micului funcţionar, cerem a se îmbunătăţi in general starea scriitorilor de pe la tribunale şi credem că trebuie să se ţie seamă de petiţiea următoare : Domnule Ministru,, Chiar dacă toată lumea ne-ar încredinţa că nu mai este voinţă liberă, că omul nu poate face decât aceea ce-i poruncesc legile fatale ale naturei, noi tot nu vom avea certitudinea pe care o au orientalii din Asia că „ceea ce este scris să fie tot are să se întâmple, ori ce am face noi." Din contră, vom avea stimul a lucra şi a gândi, fiindcă ştim că în lume nu sunt decât cauze necesare, cari dau naştere tot la efecte necesare. După cum ştiţi, domnule ministru, un timp lung s-a discutat in ţara noastră inamovibilitatea judecătorilor şi nu de mult a intervenit legea de organizare judecătorească care a asigurat soarta magistratului, cu alte cuvinte fatalizmul orientalilor a căzut. Dar noi, personalul grefelor, oameni cari muncim regulat până la 14 ore pe zi şi care tragem la carul justiţiei, în urma magistraţilor, suntem puşi in afară de binefacerile acelei legi ; pentru noi nu numai că nu s’a făcut nici o îmbunătăţire, din contră, ni s’a ridicat dreptul de avansare mai mult de cât până la grefier. Prin urmare, pe noi ne urmăreşte acel fatalism oriental şi se admite că deşi suntem liberi să cugetăm şi să facem ceea ce vroim, dar mai presus de noi este o putere, sant o fiinţă mai puternică decât noi şi tot liberă ca noi, care strică toate planurile noastre, de îndată ce nu sunt conforme cu planurile ei. Toţi funcţionarii din toate grefele ţărei LAPTA am arătat oamenilor legiuitoare mizeriea în care trăim noi şi familiile noastre, şi am avut fericirea să ne convingem că mai toţi reprezentanţii ţărei ne-a recunoscut dreptul că, cu 83 şi 150 lei lunar, e imposibil să trăim. Dar şi aci fatalitatea ne a urmărit : finanţele ţărei nu permitea îmbunătăţirea salariilor şi noi am rămas ca dintâi. Nu putem îndeajuns să vă descrim mâhnirea ce simţim şi era aproape să ne rezemnăm acestei soarte fatale , dat fiindcă ştim că orice mişcare din lumea asta este născută dintr’o cauză anterioară, şi la rândul său numai de cât va cauza un efect ne-am convins : întâi că orice lucrare vom face sau vom întreprinde noi, va trebui să aibă un rezultatat, căci nu există destul care să-l oprească; și al doilea, că orice efect vom dori noi, nu poate să se producă fără o cauză, prin urmare să dăm din mâni ca să se producă acea cauză. Acestea ne-a îndemnat să venim la dv. Domnule Ministru, acum la formarea proectului de budget şi înainte de deschiderea oamerilor, să vă rugăm a ne acorda : Mărirea salariilor şi Legea de gradaţie 1891 Septembre 12 Iscăliţi func. grefei Tribun. Român -----s/s/c---- Fisiografia D-lor Hegreanu şi Berger (Urmare) Mai înainte d’a continua, cred că este de datoria mea să spun aci că d-l Negreanu, in urma unei informaţiuni apărute în ziarul Lupta cum că voiţi arăta valoarea cărţilor d-luî, s’a grăbit să-mi trimeată o carte poştală în care mă anunţă că nu poate să se ocupe cu cercetarea Fisiografiei mele şi că deja a înaintat ministerului instrucţiei publice o adresă în acest sens. Recunosc că d-l Negreanu a avut cel puţin, în împrejurarea de faţă, puţină prevedere. N’a avut însă noroc, căci abia erî am primit cartea sa poştală , aşa că odată începută critica cărţilor d-lui, sunt nevoit să o continuu mai departe. Spre ştiinţă , d-l Negreanu cu două zile mai înainte declarase unor prieteni ai mei şi ai d-sale cum că va ţine cartea mea doui ani de zile şi apoi va raporta ministerului că n’are timp să se ocupe cu cercetarea cărței mele. Dar, să continuu cu analiza Fisiografiei d-lor Negreanu și Berget : La pag. 54 vrând să spună că flacărea fie a unei lumânări, fie a uneî lampe produce accid carbonic, iată cum se exprimă d-lor: Toate flăcările cari servesc a ne lumina : lumânările, gaz licid, gazul de iluminat, produc acid carbonic. Ori și cine vede că așa cum se exprimă d-lor lumânările, gazul licid, gazul de iluminat sunt flăcări. La pag. 55 zic că aui tratat oxigenul, hydrogenul, clorul, carbonul, sulful pe când în realitate n’a fost vorba de cât de oxigen, hydrogen și carbon, iar clorul şi sulful d’abia la pag. 70 ’i descrie. Care va să zică, aceşti domni nici nu ţin minte ce au scris mai înainte. La pag. 58 descriind legile în chimie zic : „dacă am pune în presenţă 108 grame argint cu 100 grame oxigen, cele 108 gramme argint nu ar lua decât 8 grame de „oxigen, pentru a forma oxidul de argint „şi ar lăsa libere cele-lalte 92 grame de „gaz. O combinaţiune determinata are deci „o composiţiune constantă. Legea propor„ţiunelor definite, ne conduce la legea nuferilor proporţionale". Dar ce, d-lor doctori, argintul s’ar combina cu oxigenul numai dacă le aţi pune in presenţă! Apoi atunci adio linguriţe, furculiţe, inele etc. de argint, căci îndată ce ar eşi din mâna fabricantului s'ar transforma în oxid şi astfel n’ar mai putea fi întrebuinţate la nimic. Şi apoi credeţi d-voastră că legile combinaţiunelor himice se pot da unor copii de clasa I gymnasială? Aşa aţi înţeles d-voastră introducerea în ştiinţele fisico-naturale ce trebue a se preda in clasa I ? La pag. 59 găsim un exemplu de frasă, ce numai de la doui doctori in ştiinţe nu este permis să vie : f??„Când doui corpi, pot forma mai multe „combinaţiunî, dacă privim ca constantă „greutatea unuia din aceşti corpi, greutăţile corpului al douilea, cari formează „combinaţiimele sunt în raporturi numerice simple." La pag. 60 vrând să spună scurt că căldura favorisează combinaţiunele chimice şi că acestea, la rândul lor, produc căldura, iată cum fac introducerea in această cestiune pentru nişte copii de clasa I gimnasială : „In „ natură, totul se leagă prin nişte relaţiuni „foarte intime. Trebue deci a ne aştepta a „ găsi relaţiuni între forţele fisice şi fenomenele rimice. Aceste relaţiuni sunt în adevăr „numeroase. Am văzut deja, relaţiunea cea „mai simplă din toate : legea greutăţilor, „care indică relaţiunea între gravitate, care „este o forţă fisică şi combinaţiunele himice. Acum vom examina raporturile ce „există între căldură şi fenomenele rimice. „Aceste raporturi se resumă într’o lege „foarte simplă: orice combinaţiune rimică „(cu câteva escepţiunî însă) degajează câldura ; şi, invers , pentru a descompune o „combinaţiune (cu aceleaşi escepţiunî) trebue a cheltui o cantitate de căldură egală „cu aceea pe care combinaţiunea o degajează, când ea se formează. Un exemplu. „Să luăm două gazuri: oxigen şi hydrogen, „mai întâiti separate şi apoi să le amestecăm în acelaşi recepient, să introducem în „acest amestec un chibrit aprins. Imediat „o violentă detunătură se produce, însoţită „de flacăre. Hidrogenul şi oxigenul s’au „combinat pentru a forma apa. Degajarea „de căldură este evidentă : flacărea produsă „în timpul combinaţiunei o probează. Iată „deci un exemplu de combinaţiune, însoţită „de căldură." Exemplul poate să ’i priceapă copii, dar ce spun d-lor mai înainte las să judece orice om cu bun simț. La pag. 61 găsim : „Am văzut deja (la paragr. 14) că este posibil prin ajutorul calorimetrului de a măsura cantitatea de căldură degajată într’o reacțiune oare-care". Spuneți inexactități. N’ațî zis nimic despre determinarea căldurei într’o reacţiune himică, căci atunci aţi fi făcut şi termochimie şi atât v’ar fi mai rămas ca să mai băgaţi in capul copiilor de clasa I secundară. La pag. 68 relativ la analisa aerului ne spun : „fosforul arzând se formează un acid, acidul fosforic". Nu este adevărat. Nu se formează acidul fosforic când se arde fosforul într’un balon cu aer ci anhidrida fosforică și fosforoasa. Astăzi este bine stabilit în himie că una este anhidridul și alta este acidul corespunzător. La pag. 80 ne spune că „lemnele arzând fără să fie în contact cu aerul se produce oxid de carbon, acid carbonic, hidrocarburi, alcool melilic, acid acetic etc." Cine vor mai fi nenorociţi aceia de elevi cari să spună pe deasupra vorba ca alcool melilic, hidrocarburi, acid acetic etc. fără să ştie ei ce sunt aceste corpuri ? (Va urma). Niculescu Brăilitzeanu, din care extragem următoarele rânduri : „Sunt aproape 12 ani de când onor. Academie Română a publicat concurs pentru traducţiuni din autorii clasici Elini şi Romani între cari figura Plutarch pentru Vieţele paralele şi Erodot pentru Cele nouă Muse ale sale. La şedinţa plenară din 8 Aprilie 1880 s’a cetit de d. raportor al secţiune! filologice, raportul privitor la traducerea acestor autori şi în capul caietului, presintat ca probă pentru Vieţele paralele din Pintorch, s’a însemnat : Academia Română in şedinţa din 8 Aprilie 1880 a premiat această traducere cu premiul Zappa. Această probă de traducţiune era prezentată de d. Georgescu, care a fost mai târziu încunoştiinţat printr’o adresă din partea Academiei şi invitat a începe traducerea. Când insă traducătorul se prezintă cu o parte din lucrare, unul din nemuritori îi face atâte dificultaţi, atâte neplăceri, ca şi un muritor că, desgustat, d. Georgescu renunţă la premiu şi tocmai acum ne dă o parte din lucrarea sa de atunci şi care conţine vieţile lui : Teseu, Romulus, Licurg şi Numa. Sacrificiul ce şi-a impus traducătorul, publicând această lucrare il pricepe pricine a publicat ceva în limba română. D. Georgescu, cunoscut şi prin alte lucrări, aparţine acelei generaţiuni de patrioţi, cari au scormonit trecutul naţiunilor culte, împinşi de nobila idee de a lăsa generaţiunilor, urmaşelor, tot materialul necesar progresului şi mărirei patriilor. Această generaţie, cari sunt bătrânii noştri de astăzi, aveau un ideal şi ei, cari nu găsise nimic sau aproape nimic, ne lasă in toate direcţiunile activităţii, câte ceva, atât cât împrejurările sociale şi politice le-au permis. Se sperăm că tinerimea, profitând de lucrările şi experienţa lor, va duce mai departe operile începute de bătrâni. Gos. în Robert, ca el să nu vadă fața ei, ea-i făcu o mărturisire întreagă şi căpătă iertare în urma făgăduinţei formale, jurând că ea va scăpa pe toţi oamenii pe care alta dată îi dase pe mâinile lor. Ea nu’și permise decât o singură obiecţiune : — Daca ei nu vor mai plăti tovărăşiei tributul lor, Prudența va gâci, să va bănui, va deschide această mobilă, și. . — Va fi prea târziu, întrerupse Robert. Noi vom merge mai iute ca ea... Dar nu trebue de perdut un moment. Tu cunoști obiceiurile ducesei. La ce oră o găsește cineva ? — Cam pe la șase oare, în toate zilele. — E lume la dânsa, primește? — Nu, ea rămâne singură în apartamentele sale particulare. Salonul său nu-i deschis decât seara. — Și pe Duce, nu riscă cineva de a’l întâlni ? — Nu. El petrece după-amiezile la club și nu se întoarce decât ca să cineze. — Ei bine, nu-s decât cinci oare. Tu ai vreme să te îmbraci și să faci vizita. — Ah! D-zeul meu! strigă ea, daca-i ști tu ce mă costă asta ! — Scumpa mea mititică, zise Robert luându-i mâinile, nu vreau să ’ți spun nimic neplăcut, dar lasa-măa să'ți spun că și purtarea ta vis-a-vis de ducesa a costat-o asemenea mai mult. — Asta-i adevărat. Mă îmbrac...... Tu ar trebui să mă întovărășești până la ușa sa, pentru a-mi da curaj și a mă întări pe drum. — Asta-î și intenția mea... Te voi aștepta la oareșicare distanță de oțel. Rachel se îmbrăcă foarte simplu, își acoperî fața un văl foarte des reuși a strecura în buzunările ei dlinourile și scrisorile, și, bine hotărâtă de astă-dată, plecă cu Robert de Chatel. XXXVI In cupeul închiriat care îi ducea la ducesa de X.. Rachel zicea lui Robert: — Daca ea va refuza să ne primească ! — Asta m’ar mira, răspunse el ; ea va ezita poate la început ; dar curiozitatea, frica, vor învinge îndoetile. — Și atunci ce primire îmi va face ea ! — Da, va fi aspră. Trebue sa te aștepți la asta. Pe urmă se va îndulci revăzând diamantele ei, și mai cu seamă scrisorile sale, pe care ea cu atâta plăcere le va arde de astă dată. Robert de Ghatel opri trăsura la colțul stradei unde locuia ducesa de X... Şi Rachel, după ce l-a sărutat pentru „a căpăta forţe", zise ea, îl părăsi şi făcu restul drumului pe jos. El o aşteptă mai mult de o oră, adică vremea cât să fumeze trei ţigări, căci el număra vremea pe ţigări şi pretindea că nici o dată nu se înşală. Insfirşit ușa cupele! se deschise iute și Rachel reluă locul ei pe bancă. S’a sfârșit, zise ea, mișcată, cu mâna pe pepi, ca pentru ași comprima bătăile inimei. — Cum s a petrecut asta ? — Astfel cum ai zis tu , reproşuri violente la început... s’a mai muiat în urmă când m-a văzut umilă, și că mă căesc... ‘ şi in sfârşit crtfirea sinceră cred. PLUTARCH Vieţele paralele D. Paul M. Georgescu, translator la direcţia Arhivelor Statului, a dat zilele acestea la lumină traducţia a patru din Vieţele paralele de Plutarch. Valoarea operei clasice precum şi o traducere mă face să cred că această lucrare va fi de un folos real tinerimei studioase şi tuturor iubitorilor de cultură. Cuvintele ce au determinat pe d. Georgescu la această lucrare le explică însuși d-sa în prefața. ------------*-♦ *-«♦♦»« ----------- INFORMAŢIUNII Naţionalul o ia sus de tot cu Secolul din Craiova şi îşi bate joc în mod foarte plăcut de ignoranţa redactorilor acelei gazete care nu ştiu, se pare, că judecătorii ambulanţi ai proiectelor conservatoare nu au existat niciodată, cu atât mai puţin în veacul de mijloc. Nu gândim de loc a răspunde pentru „Secolul“ care, suntem siguri că va şti să răspundă tot aşa, dacă nu chiar mai bine decât noi. Ne facem însă o datorie de Camarazi de capitală, a le spune confraţilor de la „Naţionalul“ că s-au cam aventurat când au provocat pe stimaţii redactori de la „Secolul“ ca să le spună, când, unde şi cum au funcţionat judecători ambulanţi^,, chiar „când lucrul s’ar potrivi cu reforma „propusă, ca nuca în perete“. Categorici mai sunt!... Ei bine, conduşi de sentimentul de solidaritate al ziariştilor din capitalie, noi rugăm în mod foarte discret pe onorabilii de la „Naţionalul“, să ia o carte oare-care şi să citească despre organizaţia judiciară a feodalităţei înainte de veacul al XI-lea, mai cu seamă sub regii Carlovingieni. Acolo, la cele întâi pagini, vor găsi oare-cari fatisfecatori numiţi missi dominici trimeşi de la curtea regală prin provincii între altele pentru a judeca noroadele şi cari aveau un caracter cu totul ambulant, de vreme ce roata lor isprăvită, ei se reîntorceau la palat. Iată deci ceva care — Ea nu s’a mirat prea mult de . . schimbarea la aşa de-o dată ? —Da , dar ’i-am spus : „întâmplarea mi-a permis se întâlnesc un bărbat cinstit, şi să’l iubesc, pentru asta am devenit mai bună." Ea a avut aerul că mă înțelege. ... Tu nu ştii, urmă ea, că am nimerit bine astăzi la ducesa, şi poate aceştia datoresc indulgenţa ei... El o exploatează, o ameninţă tot-d’auna. ’l-au f acut cunoscut erî că aveam nevoe de cinci-zeci de mii franci pentru sfârşitul septămânei... şi ea căuta această sumă fără speranţă de a’şi-o procura. Le-a dat atâta ! — Nici ea, nici alţii nu le vor mai da de acum nimica, și vor fi îndată fără nici o resursă. Asta vream și eu zise Robert frecându-și manele.... Iată, mulțumirea îmi face poftă de mâncare. Dacă asta nu te supără, ca să cinezi cu mine, am să zic să ne ducă la un restaurant oarecare. — Eram să ți-o cer eu. Prefer să nu remân singură In acest moment. ’Mi-e frică de mine. Gândeşte-te, adăugă ea, cu deliciosul ei surâs, sunt aşa de novice, aşa de nouă în onestitate. N'aşi avea decât să mă înşel, se apuc la stânga, ca altă dată, în loc să merg la dreapta. îmi trebue absolut o călăuză care să mă menţie în calea cea bună. — Eu voi fi acea călăuză, atâta pe cât vei vroi scumpa mea, răspunse Robert, care-i petrecu un braț pe după talie, pe când cupeua sbura spre un restaurant de pe bulevard. Dar nu uita că dupe cină, tu trebue să te întorci acasă să te îmbraci pentru ca să te duci In Prudenza. Ziua ta nu-i sfârșită, ai altă sarcină de împlinit pe lângă Montbaran. — Da, suspină ea, și asta nu-i cea mai puțin penibilă. In cea mai frumoasă toaletă, cu fața puțin animată, cu ochii strălucitori, cu buzele roși, Rachel de Nicia făcu, cam pe la zece ore seara, intrarea sa la d-na de Fontenay. Ea trebue se fi fost foarte frumoasă, căci Prudența îi aruncă una din cele mai rele priviri, pe când Montbavan, din contră, de departe puţin cam ascuns, o devora din ochi. Această admiraţiune mută şi îndepărtată nu-i ajungea fără îndoială, căci el se folosi de un moment când bătrâna lui metresa să dusese să dea ordine servitorilor pentru ca să se apropie de Rachel și să-i zică : — D-voastră abuzați, nu astă seară, de a fi frumoasă. Asta-i cruzime cătră aceea ce vă iubesc... Pentru ce să te arăţi totdeauna așa de severă pentru mine ? Ea răspunse cu o dulceață la care el nu era obişnuit. — Fiindcă mi-e frică. Iată singurul meu rezon. — Frică de ce ? De cine ? — De Prudenţa, o ştii bine, şi ar trebui să mă înţelegi, d-ta care tremuri însăşi. — Oh ! eu, pentru ca să petrec o oră cu d-ta, mă voiţi expune la toate violenţele ei, la toate furiile ei. (Vanjurma). ------aptop------ ) A W y X r A