Lupta, noiembrie 1891 (Anul 8, nr. 1553-1577)
1891-11-21 / nr. 1568
i 4 Hr > X A -A ANUL VIII.—No. 1568 ABONAMENTE: [IN ŢARĂ Un an........................................................................40 lei Scarse luni...................................................................20 „ Trei luni...................................................................10 . Pentru Învățători pe un an...................................30 „ IN STREINETATE Un an........................................................................50 lei Seare luni..................................................................25 „ Trei luni .............................................................15 „ NUMERUL 15 BANI REDACŢIA: Pasagiul „Băncei Naţionale“ (Casele Karagheorghevici) EDITIA A DOUA Director politic: G. PANU JOI 21 NOEMBRIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III 30 litere corpul 7 1 lei 1 lin' * r IV „ „ . . 25 bani „ Inserţie ţi reclame , „ 2 lei „ Pentru anunciuri a se adresa: In România la „Agenţia Hava*“, Francia, Italia, Austro - Ungaria ţi Anglia Îs 8, Place de la Bourse, Paris, precaut el. NUMER VECHIU 50 BAN ADMINISTRATIA: Pasagiul „Băncei Naţionale“ (Casele Karagheorghevici) IMORALITATE POLITICA Dacă ar exista o opinie publică serioasă în ţară, conservatorii, concentraţii, şi catargiştii ar merita o aspră represiune, pentru ca să li se taie pofta de a-şi face un principiu din tragerea pe sfoară, din lipsa de respect a oricărui angajament, din călcarea oricărui cuvânt. De patru ani aproape, intriga, nerecunoştinţa şi lăcomia sunt caracteristica venerabilului partid conservator, şi in special a imaculatului, respectatului şi fără de seamă bărbat de stat şi şef d. L. Catargiu. Ia să recapitulăm puţin faptele: In 1884, marele partid istoric ajunsese aşa de nebăgat în seamă, încât să putea zice că nu mai există chiar. După cuvintele unuia din şefi, a d-lui AliLahovari, o massă verde de oarecare mărime era prea mare pentru a fi complect înconjurată de partidul istoric. In astfel de restrişte, istoricii bărbaţi, uitându-se în toate părţile cu disperare, zăresc pe d. Vernescu şi grupul său. Iute, iute fac fuziune cu acesta, primesc şefia domnului Gr. Vernescu, modifică până şi numele partidului şi iată-i puţin înfiripaţi, scoşi din letargia venerabilă în care erau cufundaţi. Pe atunci, şi pe urmă, d. Vernescu nu este mojic, nu este un parvenit pentru nobilul partid, ci un tovarăş, un şef, un om remarcabil. Dar lucrurile se încurcă tot mai mult. Partidul istoric, chiar împrospătat de elementele vernescane, nu are aerul de a prospera, lupta în contra regimului d-luî I. Brătianu devine tot mai grea. Bărbaţii istorici mai aruncă în jurul lor o căutătură disperată şi zăresc alt grup de mojici, grupul liberal al d-lor D. Brătianu şi Kogălniceanu. Iute, iute, nobilii bărbaţi fac a doua închinare şi către acest grup şi iată-l cualizaţi şi cu liberalii disidenţi. Nici angajamente să preschimbă, formale asigurări să dau, ba chiar să încheie un proces-verbal prin care cei trei şefi — căci se mai proclamă un şef—adică d-nui L. Catargiu, Vernescu şi D. Brătianu, să obligă ca nici unul să nu ia puterea fără concursul şi prezenţa celorlalţi doi. Partidul istoric, devenit aproape necunoscut prin aceste două transformări succesive, începe a face oarecare figură în ţară şi, după variate peripeţii, colectiviştii sunt răsturnaţi. Ce credeţi că face venerabilul L. Catargiu la cea întâi ocazie, când este chemat de rege pentru a compune un cabinet? Să grăbeşte a se desface de d. D. Brătianu şi a’şi călca angajamentele. De pe atunci d. Catargiu pune în practică tactica de a fi împins de partizanii săi la ruptură şi a avea aerul că nu cedează decât îndemnurilor violente ale partidului. Fiecare îşi poate aduce aminte cum d. Catargiu rămâne singur de părerea de a continua tovărăşia cu d. D. Brătianu şi cum, după o retragere dureroasă la Golăşeî, să reîntoarce resignat la ceea ce partizanii săi voesc. Trec mai departe. D. Catargiu şi aderenţii simt că au încă nevoe de a nu să separa de d. Vernescu, căci situaţia lor este şubredă de tot. De aceea vedem pe partizanii istorici ai bătrânului reacţionar continuând a face ochi dulci mojicilor lor tovarăşi, ba întâlnim situaţii aşa de rele pentru d. L. Catargiu încât, dacă d. Vernescu s’ar fi hotărât, în acele momente, a să separa de d. L. Catargiu, acesta ar fi fost definitiv înmormântat cu un car funebru de a şaptea clasă. In fine, graţie generalului Manu, ultimul preşedinte de consiliu, d. Catargiu intră în actualul minister cam pe portiţa din dos. Imediat să pune pe lucru, imediat liberează din lanţ pe copoii săi şi vedem o campanie teribilă de intuiai şi de meschinării că să îndreaptă în contra d-lui Vernescu. Un cuvânt de ordine să dă : nu ne trebue doi şefi; un glas puternic răsună: L. Catargiu este singurul om al situaţiei, el este omul providenţial, el este fenixul, el este totul. Această companie să sfârşeşte cu meschinăria care a avut loc alaltăeri şi eri la Cameră. Angagjamentele luate formal cu d. Vernescu sunt şi ele călcate în picioare de puristul şi catanianul L. Catargiu ! Ar fi o imoralitate politică, o desfidere dată opiniei publice, dacă regele ar încredința puterea d-lui L. Catargiu, care a perdut, împreună cu colegul săli, dreptul de a mai frământa în zadar această țară. Q_PJX.HUJ. cesaro-regesc de la 23 Noembrie 1891, Nr. 8862, decide următoarele : In numărul 1558 de la 8 Noembrie 1891 stil vechiu al ziarului ce apare în România sub titlul de Ecoul pe pagina I și pe pagina II, III și IV sub titlul de Lupta se află sub titlul de Protestul Bucovinei pe pagina 1 coloana 3 un articol, care conform §§ tor 65, 300 şi 302 este o agitare în contra ordinei de stat. In consecinţă tribunalul cesaro-regesc interzice intrarea în teritoriul austriac al acestui ziar. Tribunalul cesaro-regesc ca judecătorie de presă. Cernăuţi, 20 Noembrie 1891 Criza Ministerială obiecţiune regelui dacă ar recurge la această soluţiune. Să examinăm : In timp de patru ani suveranul a făcut tot felul de experienţe cu partidul liberal-conservator şi cu toate sucursalele sale. . N’a fost combinaţiunie posibilă şi imposibilă care să nu fi fost experimentată. Am avut, mai lutili, ministerul pur junimist sub preşedenţia d-luî Teodor Rosetti care n’a putut merge. Apoi am avut ministerul Teodor Rosetti, compus din junimişti şi din căpeteniile liberal-conservatoare d-nii Vernescu, Manu şi Lahovary. Insă şi acest minister cade peste puţin. Atunci regele încredinţează puterea partidului liberal-conservator pur sub preşedenţia d-luî Lascar Catargiu şi cu concursul concentraţilor. Dar concentraţii se revoltă şi cabinetul cade. După aceea apare ministerul de concentraţiune conservatoare sub preşedenţia generalului Manu şi cu eliminarea elementului liberal. Peste un an şi acest minister e răsturnat. In sfârşit, regele chiamă din nod pe liberali-conservatori şi încredinţează preşedenţia generalului Florescu. Am văzut cum a sfârşit şi această combinaţiune. Acuma ce mai vor domnii aceştia ? Ce mai aşteaptă de la omnipotenţa regelui şi de la răbdarea ţărei? Opiniunea publică este obosită şi ţara este sătulă de frământările unui partid neputincios ca să dea un guvern. Conservatorii n’au dreptul să se plângă, căci regele a fost cu dânşii de o dărnicie şi de o bună-voinţă extremă. De patru ani regele îl întoarce pe toate feţele, îi pune în toate poziţiile, le acordă tot felul de dizolvări, Îl menajază şi îl protege. Dar cum toate au o margine, regele ar trebui să înţeleagă că şi solicitudinea sa pentru partidul conservator nu poate fi nemărginită. Dacă e vorba de făcut experienţe, să experimenteze regele şi în alte direcţiuni. Constantin C. Bacalbaşa. -------papo------ A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 3 Informaţii exterioare ..Lupta, iar confiscată în Bucovina. Din Cernăuţi primim două hotărâri ale tribunalului de acolo, cu privire la confiscarea „Luptei.“ Aceste două decisiuni fiind importante, sub raportul libertăţii de presă, le reproducem întocmai In numele Mlajestăţii Sale împăratului No. 10,206. Tribunalul cesaro-regesc din Cernăuţi ]ca judecătorie de presă, asupra sesisării urgente a procurorului de stat cesaro-regesc de la 20 Noembrie 1891, No. 8,814, decide următoarele: In numărul 1556 de la 6 Noembrie stil vechiu al ziarului ce apare în România sub titlul de Ecoul pe pagina I şi pe pagina II, III, IV sub titlul de Lupta, se află sub titlul de Cestiunea Transilvaniei pe pagina I, coloana 5 şi pe pagina II coloana 1 şi 2 un articol, care conform §-lui 63 din codul penal este o crimă de les- Majestate. In consecinţă tribunalul cesaro-regesc interzice intrarea în teritoriul austriac al acestui ziar. Tribunalul cesaro-regesc ca judecătorie de presă. Cernăuţi. 25 Noembrie 1891. In numele Majestăţii Sale împăratului Nr. 10252. — Tribunalul cesaro-regesc din Cernăuţi ca judecătorie de presă, asupra sesizării urgente a procurorului de stat „Economistul“ din Craiova Economistul, revistă săptămânală care apare în Craiova. Iată un titlu foarte pretenţios, pe care conţinutul acestei reviste nu-l justifică mai de loc. Dovadă, imateriele conţinute. Aşa, afară de articolul program, de la pagina a II-a, vede buletinul politicei externe cu călătoria d-luî Giers. La pagina IV vedem buletinul politicei interne cu criza ministerială. Tot acolo mai cetim întrunirea de la hotel de France. De aici Economistul pare că intră în materie, căci vedem tratându-se cestiunile agrare în Irlanda şi apoi Greşeli economice, de însuşi directorul gazetei. De folos, că imediat cădem peste Macchiavelli, apoi peste cunoscutul romancier Pierre Lotti, apoi peste ştiri din străinătate, informaţii politice, precum convocarea Corpurilor legiuitoare. La sfârşit, „Economistul“ ne serveşte ceva atrăgător sub titlul de „Inca o fecioară nemuritoare“ şi, după alte pelegrinări foarte variate, ni se face o dare de seamă despre reprezentaţia „Mademoiselle Nitouche la teatrul din Craiova. Acum, după ce cunoaştem gazeta, să extragem puţin şi din programul ei. Mai întâi, „Economistul“ este individualist şi duşmanul intervenţiei Statului. Iacă ce zice: „Economiceşte, suntem pentru toate libertăţile posibile, suntem pentru libertatea munci şi prin urmare ne opunem intervenţiunei Statului în producţiune, circulaţiune şi distribuţiune. Admitem excepţional intervenirea Statului în instrucţia publică, în asistenţa publica şi în stabilimentele de credit, fiindcă aceste servicii sunt mai prospere când sunt centralizate.“ Poate voiţi să ştiţi ideile Economistului asupra cestiunilor financiare ? Savantul nostru confrate ne face câteva destăinuiri preţioase. Iată-le : „Din punctul de vedere financiar repudiem împrumuturile, le admitem escepţional când e în joc existenţa şi onoarea Ţării. Aplaudăm din inimă conversiunile, căci ele uşurează sarcina Ţării şi în acelaşi timp fac să alerge capitalurile spre speculaţiuni folositoare.“ Două cestiuni fundamentale de economie politică le resolveşte în mod foarte profund. Anume, părerile politice ale Economistului, care sunt liberale, iar constituţionaliceşte Economistul este partizanul constitu ţiei de la 1866 revizuită la 1879 şi la 1884. Un lucru e lămurit. Economistul este în contra şcoalei nouă de economie, în contra teoriilor socialiste, radicale, etc. Iată cum neîmpăcatul nostru duşman se exprimă : E o boală nenorocită, care bântue toate ţările şi care făce ca societatea să fie martora discuţiunilor deşarte de orice principii ştiinţifice. Născând într’o atare atmospheră, să vede îndată, cât de greoae ne e sarcina, căci ne propunem a lupta în contra ideilor unei întregi generaţiunî, ne propunem a discuta în tot-d’auna călăuziţi de busola ştiinţei. Probabil că amicul M. N. Săulescu, colaboratorul prim al acestei reviste, împărtăşeşte părerile directorului sau. Intr’un singur punct suntem în perfect acord cu d. N. N. Popp, directorul revistei. Este când spune că la noi există mania ca toată lumea să se crează economist, sociolog şi om politic. Aşadar avem în lume, după cunoştinţa noastră, cinci reviste care poartă titlul de Economistul: „Economist“ din Londra, „L’Economiste“ din Paris, „L’Economiste Russe“ din Petersburg, „L’Economista“ din Milan şi „Economistul“ din Craiova. „Lupta“ salută!!! C RJt Z A Ar fi grozav de tare omul care ar putea prooroci cu siguranţă felul In care se va rezolva criza actuală. Neapărat că soluţiunile nu pot fi multiple şi că regele n’are decât două căi de urmat: ori să însărcineze pe d. Lascar Catargiu cu misiunea de a forma cabinetul, ori să încredinţeze puterea unui minister de tranziţie care să facă noul alegeri. Dar amândouă aceste soluţiunî sunt grele şi periculoase. întâia deslegare presupune pe d. Lascar Catargiu chemat să formeze ministerul. Insă greutatea este: cum îl va forma şi cu cine ? Un cabinet catargist concentrat cu excluderea d-luî Vernescu este o himeră. Opoziţiunea ce va întîmpina acest minister în parlament îl va sili să depună repede armele. Trebue să excludem, deci, această hipoteză. Un minister Lascar Cătargiu cu dl. Vernescu şi cu concentraţii va fi cam greu de format, din pricina condiţiunilor ce vor pune toate aceste elemente. Elementul catargist va voi să prepondereze şi să aibă majoritatea în cabinet, e-incentraţii vor cere partea lor, iar dl. Vernescu va pretinde numaide cât jumătate portofoliile. Iată o primă şi destul de serioasă dificultate. Ne putem închipui, prin urmare, ce succes va obţine un cabinet Lascar Catargiu. Cea de-a doua soluţiune, formarea unui cabinet de tranziţie, este întotdeauna un mijloc extrem, la care Coroana nu are dreptul să recurgă decât atunci când celelalte mijloace normale indicate nu mai pot dezlega o criză. Totuşi, în situaţiunea actuală, nimenea n’ar avea de făcut o serioasă 0 scrisoare a d-mi Cozadini D. Cozadini ne trimite spre publicare următoarea scrisoare pe care a adresat o d-luî colonel Rosnovanu. Ne grăbim a ’i da loc în coloanele noastre : Domnule Colonel Rosnovanu, la urma celor publicate in ziarul „Voinţa Naţională* (organ al colectivităţii) în numărul din 31 Octombrie expirat, citez texual : „D. colonel Rosnovanu afirma acum câteva zile că dacă d. Cozadini s’ar alege la opoziţie, guvernul n’ar avea de ce să se îngrijească, căci s’ar putea cumpăra cu înlesnire. D. Cozadini n’a fost nici o dată liberal, nici conservator, ci pur şi simplu gheşeftar.“ Am trimis la d-ta o persoană demnă de toată stima, pentru a te întreba,din numele meu, dacă ai zis, sau nu, aceste vorbe ce nici scriitorii anonimi ai organului colectivist nu au vroit a’şi însuşi. D-ta în loc de a răspunde categoric, da sau nu, ai zis acelei persoane, că aî rupt relaţiunele d-tale cu mine şi că, prin urmare, nu ’mi mai datoreşti nici un răspuns. Aî găsit de cuviinţă a alega diferite pretexte, ce nici că e locul aci să discut cu d-ta; ai conchis cu aceste, că dacă cred -