Lupta, noiembrie 1891 (Anul 8, nr. 1553-1577)

1891-11-21 / nr. 1568

i 4 Hr > X A -A ANUL VIII.—No. 1568 ABONAMENTE: [IN ŢARĂ Un an........................................................................40 lei Scarse luni...................................................................20 „ Trei luni...................................................................10 . Pentru Învățători pe un an...................................30 „ IN STREINETATE Un an........................................................................50 lei Seare luni..................................................................25 „ Trei luni .............................................................15 „ NUMERUL 15 BANI REDACŢIA: Pasagiul „Băncei Naţionale“ (Casele Karagheorghevici) EDITIA A DOUA Director politic: G. PANU JOI 21 NOEMBRIE 1891 ANUNCIURI: Pe pagina III 30 litere corpul 7 1 lei 1 lin' * r IV „ „ . . 25 bani „ Inserţie ţi reclame , „ 2 lei „ Pentru anunciuri a se adresa: In România la „Agenţia Hava*“, Francia, Italia, Austro - Ungaria ţi Anglia Îs 8, Place de la Bourse, Paris, precaut el. NUMER VECHIU 50 BAN A­DMINISTRATIA: Pasagiul „Băncei Naţionale“ (Casele Karagheorghevici) IMORALITATE POLITICA Dacă ar exista o opinie publică serioasă în ţară, conservatorii, con­centraţii, şi catargiştii ar merita o as­pră represiune, pentru ca să li se taie pofta de a-şi face un principiu­ din tragerea pe sfoară, din lipsa de res­pect a ori­cărui angajament, din căl­carea ori­cărui cuvânt. De patru ani aproape, intriga, ne­recunoştinţa şi lăcomia sunt carac­teristica venerabilului partid conser­vator, şi in special a imaculatului, respectatului şi fără de seamă băr­bat de stat şi şef d. L. Catargiu. Ia să recapitulăm puţin faptele: In 1884, marele partid istoric ajun­sese aşa de nebăgat în seamă, în­cât să putea zice că nu mai există chiar. După cuvintele unuia din şefi, a d-lui Al­­iLahovari, o massă verde de oare­care mărime era prea mare pen­tru a fi complect înconjurată de par­tidul istoric. In ast­fel de restrişte, istoricii bărbaţi, uitându-se în toate părţile cu disperare, zăresc pe d. Vernescu şi grupul său. Iute, iute fac fuziune cu acesta, primesc şe­fia domnului Gr. Vernescu, modifică până şi numele partidului şi iată-i puţin înfiripaţi, scoşi din letargia venerabilă în care erau cufundaţi. Pe atunci, şi pe urmă, d. Vernescu nu este mojic, nu este un parvenit pentru nobilul partid, ci un tovarăş, un şef, un om remarcabil. Dar lucrurile se încurcă tot mai mult. Partidul istoric, chiar împros­pătat de elementele vernescane, nu are aerul de a prospera, lupta în contra regimului d-luî I. Brătianu devine tot mai grea. Bărbaţii istorici mai aruncă în jurul lor o căutătură disperată şi zăresc alt grup de mo­jici, grupul liberal al d-lor D. Bră­­tianu şi Kogălniceanu. Iute, iute, nobilii bărbaţi fac a doua închinare şi către acest grup şi iată-l cualizaţi şi cu liberalii­ disidenţi. Nici angajamente să preschimbă, for­male asigurări să dau, ba chiar să încheie un proces-verbal prin care cei trei şefi — căci se mai proclamă un şef—adică d-nui L. Catargiu, Ver­nescu şi D. Brătianu, să obligă ca nici unul să nu ia puterea fără con­cursul şi prezenţa celor­l­alţi doi. Partidul istoric, devenit aproape necunoscut prin aceste două tran­sformări succesive, începe a face oare­care figură în ţară şi, după variate peripeţii, colectiviştii sunt răsturnaţi. Ce credeţi că face venerabilul L. Catargiu la cea întâi ocazie, când este chemat de rege pentru a com­pune un cabinet? Să grăbeşte a se desface de d. D. Brătianu şi a’şi călca angajamentele. De pe atunci d. Ca­targiu pune în practică tactica de a fi împins de partizanii săi la rup­tură şi a avea aerul că nu cedează de­cât îndemnurilor violente ale par­tidului. Fie­care îşi poate aduce a­­minte cum d. Catargiu rămâne sin­gur de părerea de a continua tovă­răşia cu d. D. Brătianu şi cum, după o retragere dureroasă la Golăşeî, să reîntoarce resignat la ceea ce par­tizanii săi voesc. Trec mai departe. D. Catargiu şi aderenţii simt că au încă nevoe de a nu să separa de d. Vernescu, căci situaţia lor este şubredă de tot. De aceea vedem pe partizanii isto­rici ai bătrânului reacţionar conti­nuând a face ochi dulci mojicilor lor tovarăşi, ba întâlnim situaţii aşa de rele pentru d. L. Catargiu în­cât, dacă d. Vernescu s’ar fi hotă­rât, în acele momente, a să separa de d. L. Catargiu, acesta ar fi fost definitiv înmormântat cu un car fu­nebru de a şaptea clasă. In fine, graţie generalului Manu, ultimul preşedinte de consiliu, d. Catargiu intră în actualul minister cam pe portiţa din dos. Imediat să pune pe lucru, imediat liberează din lanţ pe copoii săi şi vedem o campanie teribilă de intuiai şi de meschinării că să îndreaptă în contra d-lui Vernescu. Un cuvânt de ordine să dă : nu ne trebue doi şefi; un glas puternic răsună: L. Catargiu este singurul om al situaţiei, el este omul provi­denţial, el este fenixul, el este totul. Această companie să sfârşeşte cu meschinăria care a avut loc alal­­tăeri şi eri la Cameră. Angagjamentele luate formal cu d. Vernescu sunt şi ele călcate în picioare de puristul şi catanianul L. Catargiu ! Ar fi o imoralitate politică, o des­fidere dată opiniei publice, dacă re­gele ar încredința puterea d-lui L. Catargiu, care a perdut, împreună cu colegul săli, dreptul de a mai fră­mânta în zadar această țară. Q­_­­PJX.HU­J. cesaro-regesc de la 23 Noembrie 1891, Nr. 8862, decide următoarele : In numărul 1558 de la 8 Noembrie 1891 stil vechiu al ziarului ce apare în Româ­nia sub titlul de Ecoul pe pagina I și pe pagina II, III și IV sub titlul de Lupta se află sub titlul de Protestul Bucovinei pe pagina 1 coloana 3 un articol, care con­form §§ tor 65, 300 şi 302 este o agitare în contra or­dinei de stat. In consecinţă tribunalul cesaro-regesc interzice intrarea în teritoriul austriac al acestui ziar. Tribunalul cesaro-regesc ca judecătorie de presă. Cernăuţi, 20 Noembrie 1891 Criza Ministerială obiecţiune regelui dacă ar recurge la această soluţiune. Să examinăm : In timp de patru ani suveranul a făcut tot felul de experienţe cu partidul liberal-conser­vator şi cu toate sucursalele sale. . N’a fost combinaţiunie posibilă şi im­posibilă care să nu fi fost experi­mentată. Am avut, mai lut­ili, ministerul pur junimist sub preşedenţia d-luî Teodor Rosetti care n’a putut merge. Apoi am avut ministerul Teodor Rosetti, compus din junimişti şi din căpeteniile liberal-conservatoare d-nii Vernescu, Manu şi Lahovary. Insă şi acest minister cade peste puţin. Atunci regele încredinţează pute­rea partidului liberal-conservator pur sub preşedenţia d-luî Lascar Catar­giu şi cu concursul concentraţilor. Dar concentraţii se revoltă şi cabi­netul cade. După aceea apare ministerul de concentraţiune conservatoare sub pre­şedenţia generalului Manu şi cu eli­minarea elementului liberal. Peste un an şi acest minister e răsturnat. In sfârşit, regele chiamă din nod pe liberali-conservatori şi încredin­ţează preşedenţia generalului Flo­­rescu. Am văzut cum a sfârşit şi a­ceastă combinaţiune. Acuma ce mai vor domnii aceştia ? Ce mai aşteaptă de la omnipotenţa regelui şi de la răbdarea ţărei? O­­piniunea publică este obosită şi ţara este sătulă de frământările unui par­tid neputincios ca să dea un guvern. Conservatorii n’au­ dreptul să se plângă, căci regele a fost cu dânşii de o dărnicie şi de o bună-voinţă extremă. De patru ani regele îl în­toarce pe toate feţele, îi pune în toate poziţiile, le acordă tot felul de dizolvări, Îl menajază şi îl protege. Dar cum toate au o margine, regele ar trebui să înţeleagă că şi solici­tudinea sa pentru partidul conser­vator nu poate fi nemărginită. Dacă e vorba de făcut experienţe, să experimenteze regele şi în alte direcţiuni. Constantin C. Bacalbaşa. -------papo------ A se vedea ştirile telegrafice pe pag. 3 Informaţii exterioare ..Lupta, iar confiscată în Bucovina. Din Cernăuţi primim două hotărâri ale tribunalului de acolo, cu privire la confis­carea „Luptei.“ Aceste două decisiuni fiind importante, sub raportul libertăţii de presă, le repro­ducem întocmai­­ In numele Mlajestăţii Sale împăratului­­ No. 10,206. Tribunalul cesaro-regesc din Cernăuţi ]ca judecătorie de presă, asupra sesisării urgente a procurorului de stat ce­saro-regesc de la 20 Noembrie 1891, No. 8,814, decide următoarele: In numărul 1556 de la 6 Noembrie stil vechiu al ziarului ce apare în România sub titlul de Ecoul pe pagina I şi pe pa­gina II, III, IV sub titlul de Lupta, se află sub titlul de Cestiunea Transilvaniei pe pagina I, coloana 5 şi pe pagina II co­loana 1 şi 2 un articol, care conform §-lui 63 din codul penal este o crimă de les- Majestate. In consecinţă tribunalul cesaro-regesc interzice intrarea în teritoriul austriac al acestui ziar. Tribunalul cesaro-regesc ca judecătorie de presă. Cernăuţi. 25 Noembrie 1891. In numele Majestăţii Sale împăratului Nr. 10252. — Tribunalul cesaro-regesc din Cernăuţi ca judecătorie de presă, asu­pra sesizării urgente a procurorului de stat „Economistul“ din Craiova Economistul, revistă săptămânală care apare în Craiova. Iată un titlu foarte pretenţios, pe care conţinutul acestei reviste nu-l justifică mai de loc. Dovadă, imate­­riele conţinute. Aşa, afară de articolul program, de la pagina a II-a, vede buleti­nul politicei externe cu călătoria d-luî Giers. La pagina IV vedem buleti­nul politicei interne cu criza minis­terială. Tot acolo mai cetim întru­nirea de la hotel de France. De aici Economistul pare că intră în ma­terie, căci vedem tratându-se ces­­tiunile agrare în Irlanda şi apoi Greşeli economice, de însuşi directo­rul gazetei. De folos, că imediat cădem peste Macchiavelli, apoi peste cunoscutul romancier Pierre Lotti, apoi peste ştiri din străinătate, informaţii po­litice, precum convocarea Corpurilor legiuitoare. La sfârşit, „Economistul“ ne ser­veşte ceva atrăgător sub titlul de „Inca o fecioară nemuritoare“ şi, după alte pelegrinări foarte variate, ni se face o dare de seamă despre repre­zentaţia „Mademoiselle Nitouche la teatrul din Craiova. Acum, după ce cunoaştem gazeta, să extragem puţin şi din progra­mul ei. Mai întâi, „Economistul“ este in­dividualist şi duşmanul intervenţiei Statului. Iacă ce zice: „Economiceşte, suntem pentru toate li­bertăţile posibile, suntem pentru libertatea munci şi prin urmare ne opunem interven­­ţiunei Statului în producţiune, circulaţiune şi distribuţiune. Admitem excepţional in­­tervenirea Statului în instrucţia publică, în asistenţa publica şi în stabilimentele de credit, fiind­că aceste servicii sunt mai pros­pere cân­d sunt centralizate.“ Poate voiţi să ştiţi ideile Econo­mistului asupra cestiunilor finan­ciare ? Savantul nostru confrate ne face câte­va destăinuiri preţioase. Iată-le : „Din punctul de vedere financiar repu­­diem împrumuturile, le admitem escepţional când e în joc existenţa şi onoarea Ţării. Aplaudăm din inimă conversiunile, căci ele uşurează sarcina Ţării şi în acelaşi timp fac să alerge capitalurile spre speculaţiuni folositoare.“ Două cestiuni fundamentale de e­­conomie politică le resolveşte în mod foarte profund. Anume, părerile po­litice ale Economistului, care sunt liberale, iar constituţionaliceşte E­­conomistul este partizanul constitu­ ţiei de la 1866 revizuită la 1879 şi la 1884. Un lucru e lămurit. Economistul este în contra şcoalei nouă de eco­nomie, în contra teoriilor socialiste, radicale, etc. Iată cum neîmpăcatul nostru duşman se exprimă : E o boală nenorocită, care bântue toate ţările şi care făce ca societatea să fie mar­tora discuţiunilor deşarte de ori­ce prin­cipii ştiinţifice. Născând într’o atare atmospheră, să vede îndată, cât de greoae ne e sarcina, căci ne propunem a lupta în contra ideilor unei întregi generaţiunî, ne propunem a discuta în tot-d’a­una călăuziţi de busola ştiinţei. Probabil că amicul M. N. Său­­lescu, colaboratorul prim al acestei reviste, împărtăşeşte părerile directo­rului sau. Intr’un singur punct suntem în perfect acord cu d. N. N. Popp, directorul revistei. Este când spune că la noi există mania ca toată lu­mea să se crează economist, socio­log şi om politic. Aşa­dar avem în lume, după cu­noştinţa noastră, cinci reviste care poartă titlul de Economistul: „Eco­nomist“ din Londra, „L’Economiste“ din Paris, „L’Economiste Russe“ din Petersburg, „L’Economista“ din Milan şi „Economistul“ din Craiova. „Lupta“ salută!!! C RJt Z A Ar fi grozav de tare omul care ar putea prooroci cu siguranţă felul In care se va rezolva criza actuală. Neapărat că soluţiunile nu pot fi multiple şi că regele n’are de­cât două căi de urmat: ori să însărci­neze pe d. Lascar Catargiu cu mi­siunea de a forma cabinetul, ori să încredinţeze puterea unui minister de tranziţie care să facă noul alegeri. Dar amândouă aceste soluţiunî sunt grele şi periculoase. întâia deslegare presupune pe d. Lascar Catargiu chemat să formeze ministerul. Insă greutatea este: cum îl va forma şi cu cine ? Un cabinet catargist­­ concentrat cu excluderea d-luî Vernescu este o himeră. Opo­­ziţiunea ce va întîmpina acest minis­ter în parlament îl va sili să depună repede armele. Trebue să excludem, deci, această hipoteză. Un minister Lascar Cătargiu cu dl. Vernescu şi cu concentraţii va fi cam greu de format, din pricina con­­diţiunilor ce vor pune toate aceste elemente. Elementul catargist va voi să prepondereze şi să aibă majori­tatea în cabinet, e-incentraţii vor cere partea lor, iar dl. Vernescu va pre­tinde numai­de cât jumătate porto­foliile. Iată o primă şi destul de serioasă dificultate. Ne putem închipui, prin urmare, ce succes va obţine un ca­binet Lascar Catargiu. Cea de-a doua soluţiune, formarea unui cabinet de tranziţie, este în­tot­­dea­una un mijloc extrem, la care Coroana nu are dreptul să recurgă de­cât atunci când cele­lalte mij­loace normale indicate nu mai pot dezlega o criză. Totuşi, în situaţiunea actuală, ni­menea n’ar avea de făcut o serioasă 0 scrisoare a d-mi Cozadini D. Cozadini ne trimite spre pu­blicare următoarea scrisoare pe care a adresat o d-luî colonel Rosnovanu. Ne grăbim a ’i da loc în coloa­nele noastre : Domnule Colonel Rosnovanu, la urma celor publicate in ziarul „Vo­inţa Naţională* (organ al colectivităţii) în numărul din 31 Octombrie expirat, citez texual : „D. colonel Rosnovanu afirma acum câte­va zile că dacă d. Cozadini s’ar alege la opoziţie, guvernul n’ar avea de ce să se în­grijească, căci s’ar putea cumpăra cu în­lesnire. D. Cozadini n’a fost nici o dată liberal, nici conservator, ci pur şi simplu gheşeftar.“ Am trimis la d-ta o persoană­ demnă de toată stima, pentru a te întreba,din numele meu, dacă ai zis, sau nu, aceste vorbe ce nici scriitorii anonimi ai organului colec­tivist nu au­ vroit a’şi însuşi. D-ta în loc de a răspunde categoric, da sau nu, ai zis acelei persoane, că aî rupt relaţiunele d-tale cu mine şi că, prin ur­mare, nu ’mi mai datoreşti nici un răs­puns. Aî găsit de cuviinţă a alega diferite pretexte, ce nici că e locul aci să discut cu d-ta; ai conchis cu aceste, că dacă cred -

Next