Lupta, noiembrie 1892 (Anul 9, nr. 1847-1872)
1892-11-08 / nr. 1853
ANUL IX. — No. 1853 ABONAMENTE a IN ŢARĂ ün an .......................................................................40 lel Şeare luni.................................................................20 „ Trei luni..................................................................10 „ Pentru învețătorî pe un an...................................30 „ IN STREINETATE Un an....................■........................................50 lei Seas3 luni ..................................................................25 „ Trei luni..................................................................15 „ Vteamătal 15 Basil Redacţia „ Pasagiul „Bancei Naţionale,, (Casele Karageorginei) DUMINICĂ, 8 NOEMBRE 1892. ANUNCIURI a Pe pagina III, 30 litere, corp 7 ... 1 lei linia „ „ IV „ „ . . . ,25 bani linia Inserte şi reclame „ „ .... 2 lei linia Pentru anunciuri a se adresa: LA Admsmatraţia Ziarwlal UossMeshefi* veciai Administraţia a Pasagiul „Bancei Naţionale" (Casele Karag •JMB^**aiM ai itt8iaaii:aifcMW!Beaaiai.aa^^ Cazul din Galați. Din afară. Cel de la „Timpul“. Tom-Slavici. Cronică. Gazul din Galaţi Sunt mai multe luni de când pressa agită chestiunea „hoţiilor şi a jafurilor din Galaţi.“ Astăzi această chestiune întră într’o nouă fază, în aceea a articulărei de fapte precise şi constatate în mod oficial de către comisiunea de anchetă, al cărei raport şi l-a putut procura şi-l publică Voinţa Iraţională. Ce rezultă din acest raport şi ce observaţiuni ne suggeră citirea lui, iată ce voim să spunem aci în căteva cuvinte. S’a constatat că la comuna Galaţi, toate serviciile sunt în cea mai complectă destrăbălare, că lega comptabilităţei a fost cu totul nesocotită, că s’au săvârşit numeroase virimente de fonduri, că s’au favorizat antreprenori în dauna intereselor comunei, că toate lucrările publice ale oraşului sunt în starea cea mai păcătoasă, că s’a arendat ce trebuia ţinut în regie, şi din contra s’a ţinut în regie ceea ce ar fi produs mult mai mult dacă s’ar fi arendat s’a constatat numeroşi funcţionari abuzivi cari şi-au însuşit banii comunei, furând de la accize şi din alte venituri ale oraşului; în fine, s’a dovedit până la evidenţă că toate aceste neregule, întreagă această destrăbălare, întreg acest jaf şi risipă, se datoreşte unei neglijenţe din cele mai culpabile din partea primarului şi a ajutoarelor sale, care niciodată n’a fi inspectat serviciile comunale şi au încurajat prin indolenţa lor toate acele neregule. Lăsând chestia răspunderilor civile şi penale la o parte, să vedem dacă cazul comunei Galaţi este un caz izolat, excepţional, sau dacă nu cumva este tocmai un caz tipic după care putem judeca starea generală a comunelor noastre. Arancamente vorbind, noi suntem de această din urmă părere, noi socotim că ceea ce s’a constatat la Galaţi se petrece, pe o scară mai mică sail mai mare, în mult municipalităţi ale noastre. Facă-se o anchetă tot atît de minuţioasă ca cea de la Galaţi, la toate comunele din ţară şi se va dovedi că, mulţumită neglijenţei sau chiar în une locurî a complicităţei primarilor şi a ajutoarelor, toate interesele oraşului sunt nişte izvoare de îmbogăţire a favoriţilor şi protejaţilor zilei, că serviciile publice sunt într’un hal ruşinos, că la accize se fură, etc. Şi acum, întrebarea e: de ce această stare de lucruri, care sunt cauzele acestei destrăbălări ruşinoase şi dăunătoare intereselor publice? Răspunsul e foarte simplu. La noi consiliile comunale se aleg şi se menţin numai după consideraţii politice şi sunt privite ca nişte simple agenturi electorale. De îndată ce un guvern nou vine la s cârmă, cel dintâi lucru de care se îngrijeşte este să şi asigure concursul unanimităţei consiliilor comunale. Aşa au făcut liberalii, aşa au făcut junimiştii sub guvernul d lg. Theodor Rosetti, aşa a făcut d. Catargiu. Cu toţii ne amintim de scandaloasele disolvări comunale la care am asistat în ajunul celor trei alegeri generale ce s’au făcut în aceşti din urmă patru ani. Am văzut un caz, cum a fost cel de la Iaşi, că acelaş ministru care a cerut disolvarea consiliului comunal local, pe motiv, între altele, că primarul n’ar fi corect, să numească mai târziu pe acelaş primar, ca preşedinte al comisiei interimare. De ce ? Fiindcă situaţia politică se schimbase. Aşa fiind, evident că cei veniţi în capul comunelor fac la rândul lor politică, încredinţând toate funcţiunile şi toate serviciile în mâinile celor mai de rând, dar celor mai abili agenţi electorali. Isprăvile acestora sunt apoi acoperite, neregularităţile lor tolerate. Pe cât timp relaţiile politice dintre primar, prefect şi ministru sunt bune, nimeni nu se va atinge de abuzivii şi hoţii, ori câte denunărî s’ar face împotriva lor, ori cât de multe fapte s’ar preciza, ori câte dovezi s’ar invoca. Denunţătorii vor fi trataţi drept calomniatori, iar cinstea şi corectitudinea denunţaţilor va fi ridicată în slavă. Va fi însă de ajuns ca un mic nour să tulbure seninătatea raporturilor politice dintre prefect şi primar sau dintre acesta, cele de mai multe ori deputat, şi între ministru, pentru ca furia inspectoratelor administrative să se deslănţuiască, şi să asistăm la scandaluri ca cele din Galaţi. Care sunt mijloacele prin care s’ar putea pune capăt acestei stări de lucruri? Leacul stă intr’o largă reformă administrativă care să asigure o adevărată autonomie comunală. EDITIA A DOUA DIN AFARA Cestiunea română şi noul ministru de Interne al Ungariei Se ştie că d. Carol Hieronymi a fost numitministru de Interne in noul cabinet unguresc. D. Hieronymi fusese numit de curând preşedinte al înaltei Curţi de Corupturi. In urma acestei numiri, luîndu-şi ziua bună de la alegătorii săi din Zsombolya, a pronunţat cu această ocaziune, la 3 Noembrie s. n., un discurs, care, prin numirea să în capul administrat,urnei, câştigă o însemnătate capitală. In acest discurs, noul ministru de interne, şi-a arătat părerea sa şi asupra costumieî române din Ungaria, şi este interesant să auzim, ce idee are dînsul asupra acestei arzătoare cestiuni. Iată cum ne-a transmis Pester Lloyd partea aceasta a discursului seu : „Cea de a doua cestiune este cestiunea naţionalităţilor, pe care au adus- o la ordinea zilei, concetăţenii noştrii de limbă română. Vorbind de această cestiune, nu pot să trec cu tăcerea asupra proprielor mele experienţe, pe care le-am câştigat, încă de mult, şi aceasta nu în Transilvania, ci într’o parte a Ungariei locuită de Români. Deoarece am trăit mulţi ani printre Români, am avut ocaziune de a cunoaşte obiceiurile, simţimintele şi felul de a cugeta ale acestui popor, şi se pot asigura, că nu toţi Românii au antipatii în contra noastră, dar că, din potrivă, ara văzut şi observat, că unii se duci, cu mândrie de cetăţeni ai acestei patrii. Desigur nu se poate deci zice, că toţi concetăţenii noştri de naţionalitate română ne urăsc şi ne poartă numai antipatie.* „Dar de asemenea ştiu, că în învecinată Românie există un partid, care nu se mulţumeşte, cu progresele, pe care le-a făcut, în cei din urmă ani, patria sa, şi care mă surprinde şi pe mine şi pe toţi câţi vizitează pe vecinii noştri, dar care voeşte să se întindă patria sa peste tot teritoriul locuit de Români, şi care, în cântecele sale populare, vizează de lui Tisa ca graniţă a României. Este în interesul acestui partid, a face pe Europa să crează, că Românii din Ungaria nu sunt mulţumiţi cu soarta lor, că ei sunt expuşi aici la persecuţie»i şi asupriri. Cum că iţele acestui partid să întind până şi în patria noastră, numai acela ar fi în stare să tăgăduiască aceasta, care ’şi-ar închide ochii dinaintea unor fapte notorii. Acest partid extrem ’şi-a format pretenţiunile sale în aşa zisul Memorand al Românilor. Cea mai mare parte din aceste cereri tind la slăbirea statuluimaghiar, la paralizarea organismului seă, şi ele nu s’ar putea îndeplini de cât ca preţul disoluţiunei statului maghiar.“ „Desfiinţarea uniune! cu Transilvania modificarea într’o direcţiune federalistă a legilor din 1867, organizarea poporului român pe bază teritorială, ca o reprezentaţiune deosebită, acestea sunt nişte pretenţiunî, cari nici nu pot fi discutate, şi orice agitaţiune în favoarea acestor idei este o trădare de patrie. „Cu toate acestea, acest Memorand expune şi pretenţiuni, cari trebue să se ia in considerare, căci nu este întrebarea, cine le pune, ci, dacă aceea ce se spune, este şi adevărat. Aşa de exemplu este cererea, ca censul electoral să fie supus unei revizuiri, şi ca cercurile electorale să fie împărţite mai bine, într’un mod mai drept şi mai echitabil. Eu nu stau la îndoială de a declara, că acestea sunt cereri drepte; eu am convincţiunea, că censul electoral are trebuinţă de o revizuire şi că actuala împărţire a circonscripţiunilor electorale nu corespunde nici dreptăţei, nici echităţei. „Desigur mulţi vor obiecta, că prin aceasta nu se dă o soluţiune cestiune! naţionale şi că nici Românii nu se vor mulţumi, ci că rezultatul va fi numai, că vor pătrunde în Camera maghiară câţiva reprezentanţi ai partidei extreme. Fie, nici eu nu cred, că printr’aceasta s’ar rezolva chestiunea naţională sau măcar cea românească. Eu merg şi mai departe şi susţin acea idee, după care chestiunea română nici nu poate fi rezolvată pe cale legislativă. „Eu sunt de părere, că soluţiunea acestei chestiuni trebue să fie căutată pe tărâmul social şi pe cel administrativ. In cazul acesta, chestiunea naţională se contopeşte cu cea socială. Cea mai mare parte a Românilor a aparţinut, înainte de 48, clasei iobagilor, pe când membrii clasei privilegiate erau aproape exclusiv, Maghiari. „Cum că contrasturile sociale, isvorând din această situaţiune, nu au dispărut încă cu totul de la 48 încoace, nu poate să ne surprinză pe nimeni, mai ales, că, pe lîngă barierile sociale, au mai venit şi deosebirile, rezultând din limbă şi mai ales din religiune. Ca ele să dispară, aceasta este o datorie comună a tuturor Românilor.“ „Un rol, nu tocmai neînsemnat, îl are însă, în deslegarea acestei chestiuni, administraţiunea. Ea este în prima linie datoare de a avea grije, ca funcţionarii, în ţinuturile locuite de Români, să ştie limba poporului, căci o mulţime de dispoziţiuni nedrepte pot rezulta din împrejurarea, că poporul şi funcţionarii nu se înţeleg între dânşii. Administraţiunea are datoria de a se îngriji, ca afacerile tutulor să fie rezolvate într’un mod drept, fără consideraţiune de naţionalitate, ca intereselor tutulor să se dea aceiaşi atenţiune, aparţie cetăţianul oricărei limbi, şi că fiecare, dacă are capacitatea cerută, să poată ocupa funcţiuni fără deosebire de naţionalitate.**' „Intru cât corespunde administraţiunea noastră, In starea ei actuală, acestor condiţiuni, nu voia să discut, dar nu încape nici o îndoială că o astfel de administraţie, a cărei nenumerate defecte le observăm chiar în părţile acelea ale ţereî, care se găsesc în condiţiuni mai bune, trebue să fie şi mai rea şi efectele el şi maî vătămătoare acolo, pe ’^nde misiunea eî se complică înt?„ prin cestiunile naţionale. Dacă nimic altceva nu ar face reforma administrativă necesară, cestiunea naţionalităţilor ne ar impune-o deja într’un mod imperios, pentru a pune administraţiunea cât mai curând pe nişte baze sănătoase.“ „Cum că, în cazul unei reforme electorale, s-ar alege câţîva extremi ca deputaţi, aceasta nu trebue să ne împedice de a face reforma necesară. Se înţelege că ar fi mai de dorit, ca să nu existe astfel de oameni extremi, al căror program să conţie îmbucatăţirea ţereî. Cu toate aceste, dacă ei există şi sunt aşa de puternici, pentru a fi în stare să’şi trimeată reprezentanţii lor în parlament, atunci e maî bine să stăm cu dânşii faţă în faţă, de cât de a’î împedica de a’şi expune vederile lor la locul competent.“ Programul noului guvern unguresc Viena, 16 Noembre.—După Noua Pressă Liberă sosirea d-lui Weckerie la Viena înaintea celorlalţi miniştri are de scop redactarea definitivă a pasagiului programului ministerial în privinţa cultelor. Programul va anunţa introducerea căsătoriei civile obligatorie şi alte reforme interioare, el va insista asupra fermei menţineri a compromisului din 1867. D. Weckerie a conferit azi cu miniştrii unguri cari au sosit din Budapesta; el a fost primit de împăratul în audienţă care a ţinut jum. ceas. 3 Cei de la „Timpul“ De când am tras o zdravănă scuturătură şnapanilor de la Timpul, de când am dovedit că între toţi redactorii politici ai acestui ziar, nu’i unul care să nu se fi vândut măcar de trei-patru ori in viaţa sa, de când am esecutat, precum se cuvine, pe aceste reptile ignobile, gazeta conservatoare se ocupă de mine, cel puţin odată în fiecare zi. Totuşi când eu am pus la rezon pe micile reptile conservatoare, am împins condescendenţa atât de departe, încât n’am voit să rostesc nici un nume ; am îndreptat atacuri generale, şi atâta tot. Timpul, însă, face ceva cu totul d’împotrivă, căci mişeliile sale sunt îndreptate totd’auna în contra mea. La urma urmelor ziarul care se hrăneşte din miile de franci ale ministerului de externe şi din abonamente poliţieneşti, are deplină dreptate, căci singura lui meserie este de a înjura pe adversarii guvernului şi de a lăuda pe miniştrii, pe pungaşi şi pe asasini. Ori, cum eu nu sunt nici asasin, nici ministru, nici pungaş, nu pot avea decât onoarea atacurilor reptiliceşti. Dar toate, până şi chiar inzolenţa lacheilor, trebue să aibă o margine. De aceea îmi propun să tratez după cum merită pe domnii cari mă cinstesc cu calomniile dumnealor. In vre o patru sau cinci numere consecutive, cocota d-lui Lahovari susţine morţiş cum că ed aşi fi tot de trampa redactorilor săi, că, dacă aceştia sunt nişte slugi proaste cari au schimbat câte cinci şi şase stăpâni până acuma, şi eu am un păcat pe conştiinţă , căci am apărat guvernul d-lui Lascăr Catargiu în coloanele ziarului Naţionalul. Nici nu m’am scoborît, până la apărare, căci acela cari mă cunosc ştiu bine, că pocioi avea toate cusururile din lume, dar numai om malonest nu sunt, nici marfă de vânzare în ziaristică n’am fost; însă d. I. N. Iancovescu, fostul director al Naţionalului, revoltat de infamia orizontalei poliţieneşti, îmi trimete chiar a doua zi următoarea scrisoare pe care am publicat-o în Lupta de la 4. curent: Iubite prietene Am vezut cu mirare că eşti acuzat de Timpul de a fi scris, ca colaborator al Naţionalului, articole de laudă pentru d. Lascar Catargiu pe sănoi ca redactor al Luptei îl criticai aspru. Me grăbesc cu atât mai mult a răspunde intrebărei ce'mi faci prin Lupta de Sâmbătă, cu cât nai consimţit a scrie de doue ori pe septămână cronici glumeţe pentru Naţionalul de cât după lungi insistenţi şi în consideraţia vechiului prieteşug care ne leagă. Articole politice n’ai scris niciodată în Naţionalul. Primeşte o prietenească strângere de mână. Ion N. Iancovescu 1892 Noembre 3. In faţa acestei dezminţiri atât de categorice, nişte oameni de omenie ar fi închis discuţia. Cu totul altfel s’au purtat cel de la timpul. Pentru culmea ruşine!lor, au mers până a se sluji de un om iresponsabil, de un fost prietin al nostru căzut în nenorocire, carele de când o crudă boală l’a izbit, a devenit vrăjmaşul tutulor foştilor săi amici pe cari îl acuză de toate relele. Mi-e dureros să răspund lui Paul Scorţeanu, al căruia prietin am fost ani îndelungați, mi e dureros să amintesc unui om nenorocit nenorocirea lui, dar ignonimia timpului me sileşte la aceasta. Fiindcă sunt mulți cari nu ştiu cine e Paul Scorţeanu, mă văd silit a declara că screnanul om e paralitic de două ani de zile, că boala cea mai crudă l’a izbit. Ei bine, odioşii oameni de la Timpul, n’au avut nici acest scrupul, nu s’au sfiit măcar de a introduce în luptă pe un om bolnav, inconscient, iresponsabil, pe un om căruia, nu ştii bine, dacă poţi să I răspunzi, iv Oare cel de la Timpul n’au înţeles că Scorţeanu nu poate fi un martor valabil? Oare n’au văzut dânşii cum bate câmpii şi cum se retractează? Intr’o zi me acuză că am rămas la Naţionalul până la încetarea ziarului, dar în urma dovezilor ce am adus mărturiseşte că nu si mai aduce aminte de aceste fapte, intr’o zi afirmă că am iscălit articole politice cu pseudonimul Mung, a doua zi că am scris numai cronice glumeţe, iscălind Don Spiridon. Intr’oji—în prima lui scrisoare iscălită—declară că face o mărturisire imparţială în potriva mea, iar în scrisoarea de er scrie : Mai întâii!, grosolănia nu mă surprinde de loc, din partea unui om care a aşteptat nenorocirea ce mă lovi pentru ca să-şi dea curs urei personaje înverşunate ce-mi hrăneşte de 20 de ani, adică din chiar ziua când pentru prima oară am stat faţă în faţă — ură de rasă, profundă şi fără de scrupule, la care din nenorocire este expus tot românul din partea ciurucurilor omenirei care se chiamă greci, unguri, evrei, polonezi şi armeni. Iată imparţialitate! Şi Timpul primeşte mărturia unui om care pretinde a fi fost în vrăjmăşie timp de 20 de ani! O altă dovadă că Scorţeanu a căzut în inconştienţă, e afirmarea lui că eu i-aşl fi un vechi duşman din pricină că el este român iar eu străin ?! Nu vede timpul că a da ospitalitate unor asemenea scrisori se face ridicol ? Căci declaraţia lui Scorţeanu e cu atât mai departe de luciditate, cu cât el este născut în Brăila din tată grec şi mamă româncă, că numele pe care o poartă nu este al tatălui său, ci al mamei sale, nume pe care l-a adoptat după moartea părintelui şi numai în dorinţa de a trece drept român neaoş. Numele tatălui sed era, mi se pare, Sachelaridi, sad aşa ceva. Aşa e că a păţit-o Timpul în nemărginita lui dorinţă de a mă calomnia ? Eu termin repetând declaraţia făcută alaltă-ieri: dovediţi că am scris un singur rând de apărare pentru guvernele ori ideile conservatoare şi mă retrag a doua-şi din presă. Dar, încă o dată, cer dovezi, iar nici decum calomnii murdare şi mărturii de ale celor căzuţi în iresponsabilitate. Oricât v’aţi sili, domnilor de la Timpul, de a mă trece în clasa voastră, în clasa gazetarilor fără convingeri, reuşită nu veţi avea. Ura voastră în contra ’muil este ura femeie! pierdute în potriva femeie cinstite. Const. C. Bacalbaşa.