Lupta, mai 1893 (Anul 10, nr. 1992-2014)

1893-05-23 / nr. 2008

_ __-----------—----------'“isg/^^g^^Mdggggwgpjigg ANUL X.­­ No. 2008 ABONAMENTE I IN ȚARĂ Un an .......................................................... Șease luni..................................................... Trei luni..................................................... r­.it« înrîțatori pe un an........................ IN STREINETATE Un an ■ ............................. Șease luni ..................................................... Trei luni..................................................... Numărul 15 Bani DUMINICĂ 23 MAIU 1893. ANUNCIURII Pe pagina III, 30 litere, corp 7 IV . 1 leu linia ,25 t­ani linia . 2 lei lini# Inserte și reclame „ Pentru anunțuri a se I Î.A f­­ *. j Administrația Ziarului ■\r*. ■ , ■. • *f Jr Un număr vechi: 50 bani Redacția a Pasagiul Român N o ■ 2. Administrația a Pasagiul Român N o. 2. 40 lei 20 * 10 n 30 „ 50 lei 25 „ 16 . Atentat mişelesc. Din afară. Să fim logici. Fizionomia Camerei. Invăţămîntul primar din Germania. închiderea Camerilor. Războiul civil, (forţă). Atentat mişelesc Joul, pe la ora 5 p. m. ofiţerii batalionului I-iu de vînători de sub comanda prinţului moştenitor, în frunte cu al 2-lea comandant, maio­rul Cocea, au năvălit în reda­cţia A­­deverului şi au­ lovit pe d-nii Bel­­diman, Roman, Jecu şi Relu. Protestăm din toate puterile noas­tre contra acestui mişelesc atentat, pe care nu avem cuvinte ca să-l ves­tejim în destul. Un act din cele mai sălbatice şi mai odioase, comis în condiţiuni desgustătoare. ■ Un corp ofiţeresc care se duce într’o redacţie să bată trei oameni dezarmaţi, ca să lovească un bătrîn ziarist, în imposibilitate de a răs­punde la nedemna lor agresiune, a­­ceasta este partea cea mai odioasă a acestui atentat mişelesc ! Maiorul Cocea, tipul linguşitorului, al lacheului, omul nul şi servil, a perdut pînă într’ atâta simţul de dem­nitate în­cât a mers până a da un pumn bătrînului Beldiman. Pe confratele nostru Ion N. Ro­man ’l-a lovit la ochiul drept cu un obiect de plumb, aşa de tare că sângele a început să curgă şi falca întreagă s'a umflat la moment. Această barbarie întrece ori­ce mar­gine. Aceasta dovedeşte că bravii ca­valeri, s’au­ dus la redacţie hotărîţi să stâlcească în bătăi, să nimicească. Şi cum oare n’ar avea curagiul să comită asemenea fapte, când impuni­tatea le este asigurată ? Mai întâi prin faptul că se adun două­zeci, şi atac prin surprindere oameni dezarmaţi, sunt siguri că au să fie victorioşi, apoi dacă chiar co­mit mişeliaj fără ştirea autorităţilor superioare, ceea­ ce nu credem că se întâmplă vre-o dată, sunt trimeşî di­naintea tribunalelor militare, cari ’l achită cu entusiasm. Atentatul de la Adevărul nu este cel d’Intein. Multă lume a fost ata­cată de bande de ofiţeri. Nici odată nu s’a găsit un consiliu de resboih care să-l condamne. Autorităţile su­perioare militare sunt tot-d’a­una în­­cunoştiinţate de ora când atentatul se va săvîrşi, ba de multe ori tri­sea­ză ele ora. Nu sunt doi ani de când clubul militar devenise un loc de întrunire în care un 1.­colonel, haranga ofiţe­­rimea pentru a se transforma în bandă şi a ne ataca pe noi. Toate garnizoanele ereau învitate să adere la această asociaţiune de bătăuşi şi nimeni nu s’a ridicat ca să pue capăt acestui scandal. Prin urmare, ar fi să fim prea naivi dacă am veni să cerem pedep­sirea nenorociţilor cari au comis ne­demnul atentat de la Adevărul. Toată lupta noastră trebuie îndrep­tată în contra justiţiei excepţionale, noi trebue să luptăm pentru­ ca de­lictele drept comun comise de mi­litari­ să fie date în competinţa tri­bunalelor civile. Numai ast­fel vom putea tempera pe aceşti domni, cari azi, siguri de impunitate, se dedeau la cele mai odioase, la cele mai sălbatice aten­tate.­­ Până când vom obţine aceasta, ce e de făcut ? Până atunci trebue să fim gata ca să respingem ori­ce atentat de soiul celui comis la Adevărul. Un exemplu bun, va servi mul­tora. Ellijl* A DOUA D­I­N AFARA FRANȚA Paris, 1 Iunie. — Nihilistul rus Slawecki, care s’a sinucis, a lăsat două pachete de scrisori cu ordinul de a le arde. Consulul ge­neral al Rusiei a cerut, pe baza tractatului din 1872, ca să i se predea scrisorile. Moș­tenitorii lui Slawecki au­ protestat, insă Curtea de apel a admis cererea consulului general. Paris, 1 Iunie. — Camera a adoptat pro­iectul circumscripţiunilor electorale, modifi­când în acelaş timp votul seu de Marţi, ast­fel în­cât sa fie incompatibilitate nu­mai pentru funcţionarii retribuiţi de stat şi pentru membrii clerului. Paris, 1 Iunie. — Raportul technic al generalului Dodds asupra operaţiunilor din Dahomey constată că cartuşele puştii Lehel n’au suferit nici o alteraţiune ; timpul nu le-a făcut să piarză nici una din calităţile lor. Trupele cari au întrebuinţat praful de puşcă ordinar au suferit mai mult de cât cele care au­ întrebuinţat praful de puşcă fără fum. Paris, 1 Iunie. — Plăţile caselor de Eco­nomie ale Statului, pentru ultima decadă a lunei Main, au întrecut cu 1.625,000 fr. depositele. Vînzările de rente s’au urcat la 9,950,000 franci. Paris, 1 Iunie. — D. Leon Say a pro­nunţat un discurs la un banchet oferit de „Journal des Débats“. El a zis că trebuie primit toţi raliaţii la Republica; el a apro­bat legea şcolară şi legea militară, însă a­­plicaţiunea lor nu trebuie să fie tiranică. Oratorul a blamat socialismul, a cerut re­duceri de cheltueli şi a conchis zicând că programul liberalilor este şi va fi tot­dea­­una apărarea libertăţii cetăţenilor, ANGLIA Londra, 1 Iunie.—Camera comunelor. Guvernul a declarat că n’a primit nici o o ştire de la consulul Portal de la sosirea sa la Uganda, şi prin urmare el nu ştie nimic de actele ce se atribue d-lui Portal de către ziare. Ar trebui aşteptat un ra­port al d-lui Portal. Guvernul a declarat de asemenea că nu e în interesul Statului de a publica cores­pondenţa interioară asupra triplei alianţe. In cea ce priveşte întrebuinţarea forţelor engleze, nu s’a făcut nici o promisiune care să nu fie cunoscută de Cameră. După co­­mpunicaţiunile guvernului precedent în această privinţă (4 iunie 1891) nu s’a modificat nimic şi nu s’a schimbat nici o corespon­­deţă. Guvernul nu crede că trebue cerut Franţiei declaraţiuni in privinţa modului de a opera pe Mekongul. Londră, 1 Iunie. — Camera comunelor a respins cu 241 contra 203 propunerea de amânare a d-lui Forster. Această pro­punere trebuia sa constitue un blam in contră guvernului, care era acus­at ca nu ia nici o mesură în contra sporitei cri­melor agrare în oare­care parte ale Ir­landei. D. Morley a zis ca crimele agrare au scăzut de când cu venirea guvernului Gladstone. Londra, 1 Iunie.—Tribunalul a achitat pe Towend, care amenințase pe d. Glad­stone. El a fost considerat ca neresponsa­bil și va fi transportat la o casă de nebuni. BELGIA Bruxelles, 1 Iunie.—Camera în discuţia revizuirea Constituţiei, a decis ca votul în alegeri să fie obligatoriu, afară de oare­­care cazuri ce se vor stabili de lege. GRECIA Atena, 1 Iunie. — (Reuter). Se află din sorginte autorizată că guvernul negociazi cu casa Hambro din Cassel şi cu altele un împrumut de 4 milioane lire sterline pe baza unei convenţii, stipulându-se plata tuturor cupoanelor şi stingerea datoriei flo­tante în timp de 2 */* ani şi reducerea cir­­culaţiunei silite cu 12 milioane pe an. Controlul străin nu e prevăzut. Banca naţională şi Banca ioniană se an­­gajază a percepe toate veniturile plătibile în taur. Guvernul n’are intenţiunea, de­o­cam­dată să convoace Camera. SERBIA Belgrad, 1 Iunie.— Rezultatul alegerilor este următorul : 120 radicali, 10 progre­sişti şi 1 liberal şi 3 balotagii. Radicalii au avut, atât în oraşe cît şi în districte, 203,932 voturi; progresiştii au avut 26012, adică cu 60,000 voturi mai puţin de­cât în alegerile precedente. HOLERA Constantînopol, 1 Iunie.—Ambasada en­gleză a primit o telegramă din Bagdad a­­nunţând apariţiunea holerii la Basarab şi Samarab. AUSTRIA ŞI AUSTRIA Viena, 2 Iunie.—„Polit. Correspondez“ primeşte scrisori din Berlin şi din St. Petersburg, constatând escelenta impre­­siune ce a produs ultimul discurs al îm­păratului Frantz Iosif. La Berlin se crede că s'ar putea con­chide la restabilirea relaţiunilor într'ade­văr amicale între Viena şi St- Petersburg. Această a provocat la Berlin o mare sa­tisfacţie, pentru că faptul corespunde unei dorinţe permanente a guvernului german. Scrisoarea din St. Petersburg exprimă în alta satis­acţiune provenită din înţelep­ciunea şi tactul manifestat de Franţ Jo­­sef, evitând de a vorbi de tripla alianţă şi de evenimentele recente din Bal­cani. Discursul imperial nu poate să pro­ducă de­cât impresiunea cea mai linişti­toare, cu atât mai mult, cu cât creditele cerute delegaţiunilor pentru armată sunt moderate. Să fim logici Acum, după încetarea agitaţiunilor politice, după încheerea acestui ar­­mistiţiu­ între partide, cu ocazia va­canţelor parlamentare, putem, fără a fi acuzaţi că luăm partea unuia sau a altuia, să intrăm în discuţiu­­nea senină a principiilor şi să exa­minăm, şi din acest punct de vedere, faptele trecute, dar destul de recente în memoria noastră. Nimeni nu a uitat, de­sigur, agi­taţiunea făcută de partidul liberal­­naţional împrejurul legei maximului, agitaţiune ale cărei urmări tot le vedem în diferitele procese ce s’au făcut la o mulţime de cetăţeni, a­­devărate victime ale răzbunărilor po­liţieneşti. Agitaţiunea făcută împrejurul a­­cestei legi nu a provenit atât din cauza odiosului şi ruginitului sistem de impozite, pe care ea îl consacră din nou, ci mai mult din cauza u­­nor anume taxe ce se impuneau prin această lege. Şi din aceste taxe, acelea contra cărora s’a strigat mai mult, în afară de taxele pe căruţaşi, a fost taxele puse pe produsele fabricelor din in­teriorul comunelor. Aceste taxe au fost combătute, mai cu seamă, pen­tru motivele că ele fac iluzorii toate măsurile protecţioniste luate de gu­vernul liberal în folosul industriei naţionale. Tot în numele protegiărei indus­triei noastre naţionale liberalii s’au opus ori cărei ştirbiri a tarifului autonom şi s’au declarat în contra ori cărei convenţiuni comerciale. Cu alte cuvinte, liberalii s’au de­clarat, în toate ocaziunile, de parti­zani al intervenţiunei puternice a Statului, atunci când e vorba de pro­­tegiarea industriei naţionale. Când a fost însă vorba ca această intervenţiune a Statului să se exer­cite şi în folosul muncitorilor, să se întrebuinţeze şi pentru protegiarea lor, liberalii au întors cojocul atunci, ei au combătut această intervenţiune ca fiind foarte periculoasă, şi am văzut ast­fel, cu ocaziunea discuţiunei le­gilor de credit agricol şi de tocmeli agricoli, acea duioasă armonie între liberali şi conservatorii cei mai ru­giniţi, contra principiului de inter­venţiune înscris în aceste legi. Este oare dreaptă, este oare lo­gică, această deosebire de atitudine faţă de un principiu, după cum el vine în folosul fabricanţilor sau în folosul muncitorilor ? Să discutăm. Din moment ce se găseşte că este bine şi drept de a se protegia prin legi, contra liberei concurenţe, in­dustrialii şi proprietarii, nu vedem care ar fi motivele de a nu se face asemenea legi şi în folosul celor cari muncesc în aceste fabrici şi pe aceste proprietăţi. Dacă te pronunţi odată pentru pro­­tecţiunea produselor fabricelor na­ţionale, nu înţelegem de ce, când este vorba, de exemplu, de fixarea minimului salariilor şi a maximului orelor de lucru, aceste revendicări ale programului nostru democrat, a­­ceste consecinţe fatale a tarifului va­mal şi a proibiţiunilor, să te ridici în contra lor ? Nu e oare tot atât de drept de a protegie munca naţională, ca şi pro­­tegierea fabricanţilor şi industrialilor naţionali ? La această întrebare, aceşti par­tizani ai intervenţiune!, numai atunci când e vorba de fabricanţi şi pro­prietari, ne răspund: „ Aceasta protecţiune este în folosul şi al muncitorilor ; fabricantul, stăpânul lor câştigând mai mult, el va mări, de sigur, salariile lor.“ Dacă sunteţi aşa de siguri de a­­ceasta, de ce nu faceţi o lege prin care să fixaţi aceste salarii, pentru ca ast­fel muncitorii să nu mai aş­tepte aceasta de la patroni, după cum aceşti din urmă nu mai aşteaptă ri­dicarea preţurilor, învingerea concu­renţei etc. pentru a câştiga, şi aceasta graţie numai legilor de protecţiune ce aţi făcut în favorul lor ? Nu vedeţi, că cu toată siguranţa d­v, când această mărire de salarii nu se va face — şi ea nu se face nici­odată — legile d-v de protecţionism unilateral se întorc în contra masei muncitorilor, cari vor trebui să plă­tească mult mai scump tot ce le tre­buie, fără ca în acelaşi timp să li se plătească şi lor mai mult ? Când întrebarea ajunge aci pro­­tecţioniştii noştri­ răspund : „Aşa e, dar ce să facem, Statul n’are drept să întervie între proprietari şi mun­citori“. Dar de ce oare ? Să fim logici . După cum Statul are drept să in­­tervie între producător şi consuma­tor, tot aşa el are drept să intervie între proprietari şi muncitori. D­v. faceţi legi pentru ca d-nii capita­liştii să prospere. Foarte bine. De ce oare să nu se poate face legi ca cei mici, cei săraci, să fie siguri că­­’şi agonisesc strictul necesar mun­cind ? 11 E curioasă această deşteptare a sentimentului de libertate, tocmai a­­tunci când această libertate e înă­­şită, e condamnată. Doi oameni stau­ faţă în faţă; unul are mâinile legate, altul nu ; d­v. le ziceţi: ,,Lup­­taţi-vă“. Dar, să ne ertaţi, sau le­­gaţi-i pe amândoi sau deslegaţi-i pe amândoi. Dacă libertatea vă opreşte de a vă ocupa de unul, libertatea trebue să vă oprească de a vă ocu­pa şi de cel­alt. Acest argument nu-l veţi putea distruge nici­odată, pentru că e in­­distructibil. Dacă aţi admis odată interven­­ţiunea Statului, ca să fiţi logici, ca să nu fiţi acuzaţi de inichitate, tre­bue să mergeţi până la capăt cu el, trebue să-l admiteţi şi atunci când e vorba de muncitori. Şi, fiţi siguri, aceasta va fi operă de adevăraţi iubitori ai libertăţei, de adevăraţi democraţi. Fisionomia Camerei Cea din urmă noapte a lui Mihai­ Vi­­teazu! Deputaţii nici nu mai vor să stea pe la locuri. Toţi sunt grămadă în incintă, opo­zanţi şi guvernamentali au aerul de aşi jura o vecinică prietenie. Toţi nid, toţi vorbesc, toţi sunt veseli şi nerăbdători. Deputaţii îţi fac impresia bieţilor soldaţi, cărora, după trei ani de slujbă soldăţească le-a venit ziua liberărei, ziua în care pot să se ducă la vetrele lor. E fără îndoială ziua care trece mai greu, care impacien­tează şi enervează mai mult ca cei trei ani de cazarmă. D. Ion Docan este la tribună şi în jurul d-sale se grămădesc toţi deputaţii. Tineri şi bătrâni, bărbaţi gravi şi zeflemişti, ascult cu religiozitate pe marele filantrop al ţereî de sus. — Iarăşi trebue să se fi întîmplat ne­norocire pe C. F. spune X. Mai mulţi deputaţi sunt în jurul băncei ministeriale şi întreabă pe d. Olănescu: — Ce tren a deraiat ? — A fost ciocnire ? — Sânt morţi ? — Sânt răniţi ? — Unde s’a ciocnit? — Din ce pricină? Toată Camera este alarmată, iar bietu d. Olănescu care nu ştie nimic e foarte în­curcat. Funcţionarul de la aparatul telegrafic e plin de apă, de când dă la telegrame la poştă, la minister, la gară, la sucursala c. f. să întrebe: „Ce ciocnire nouă? Unde? Cîţi morţi, cîţi răniţi? Daţi detalii amă­nunţite, Ministrul interpelat în Cameră. Şi de peste tot răspunsul este: „Nu ştim nimic.“ — Poftim cu ce oameni lucrez e­i, strigă d. Olănescu exasperat. Vezi KK. Lascare, când spun că trebue să luăm drumurile de fer la minister, nu mă credeți. D. Ioan Docan zâmbeşte la tribună foarte vesel că vede Camera atentă şi miniştrii încurcaţi. — Să nu credeți spune d-sa, că am luat cuvântul să vă anunț vre-o nouă nenoro­cire întâmplată pe liniile ferate. Un A 1 general, lung, nesfîrşit isbucneşta din toate piepturile. Care vrea să zică nici o nenorocire nu s’a întâmplat. Deputaţii ’şi reia ei veselia de mai ’nainte. — D-lor, urmeaza d. Docan, am luat cu­vântul ca să vă învit în timpul vacanţiei să vizitaţi ţara. Domnii deputaţi din Mol­dova să viziteze Muntenia şi cei din Mun­tenia să viziteze Moldova. — Pe socoteala d-tale? întreabă X. — Ba fie­care pe socoteala lui, răspunde d. Docan. Deputaţii cred că pot pleca, opoziţie şi majoritate să îndreptează spre uşe, toţi se îmbrăţişează. De­odată se aude vocea d-lui C. C. Do­­brescu. — Stați d-lor, s’a operat o tragere pe sfoară cu legea sanitară. D. Dobrescu, soldat devotat cauzei pe care o apără om de convingeri și patriot deosebit, nu voește nici în ziua din urmă să dezerteze de la postul său. — Dar lasă-l frate azi! spune d- Gogu Ștefănescu. — Să-l las azi, azi! dar ce sunt nebun ! Am să-l frec pentru şase luni cât ţine va­canţa, răspunde furios d. Dobrescu şi bă­tând cu pumnii în masă. — Ne am topit, strigă 20 de guverna­mentali. Dobrescu ne ameninţă cu discur­­suri kilometrice. Se votează cu iuţeala fulgerului legea re­lativă la telefonul dintre Brăila şi Galaţi. Imediat d. Carp se urcă la tribună şi ci­teşte decretul de închidere a sesiunei. — Protestez strigă J. Dobrescu, aveam o interpelare. — Desvoltaţî-o prin telefon, respunde d. Carp. Jip. învăţământul primar în Germania Cu ocaziunea discuţiunei lege! învăţă­mântul­ primar prezentată de d. ministru Tache Ionescu, mai mulţi oratori dedeau ca exemplu Germania, care din punct de ve­dere al învăţământului, subt întreitul ra­port al frequentărei şcoalelor, al metoade­­lor şi al spiritului învăţământului, stă în fruntea naţiunilor civilizate. Ei bine, această afirmaţiune nu este toc­mai exactă. In­ Prusia, în acest Statţuni-

Next