Lupta, octombrie 1893 (Anul 10, nr. 2115-2140)

1893-10-09 / nr. 2122

ANUL XNo. 2122 MOMSflEUTEs m ȚARĂ Dn ac ............................ Șease luni ........................... Trei luni........................... Pentru învețători pe un an IN STREINETATE Dn an..................................................................50 Șease luni ........................................... 25 Trei Iunl.................................. 15­­. f, ilsimSe*»n 15 Bani *1 Redacția 9 Fasagiul Homân Do. 2 Organ Dem@crat­­ Radical 40 lei 20 „ 10 . 30 „ Sufragiul universal. Din afară. Cărţile Didactice. Remaniarea prefectoristă. Răvaşe. C. F. Bulgare. Din Iaşi. Madelena Ferat, (foiţă). Eplilft a DOOS ssBagsMSBBZsaaaaiiiBBiaiiHB^^ mmomm ■ Pe pagina III, 30 litere, corp 7­ ... 1 lefi Uni# „ tr IT „ „ ...­­25 bani Uni». Ini«rțe si reclame . ...........................2 lei luni#, Pentru »nunciţiri a se adresa: LA fia ZiapoliaS m 5© Sn a d­ Sufragiul universal Am arătat în precedentul articol cum transformările uriaşe sociale ce se operează în Statele Europei, ar trebui să dea mult de gândit oame­nilor noştri­ politici, cărora le revine sarcina conducerea acestei ţări. Nu trebue nici un moment să pier­dem din vedere, că pretutindeni miş­carea populară ar proporţii din ce în ce mai mari. In toate ţerile ea îşi manifestează puterea, iar bărbaţii politici, prevăzători, găsesc că e cu­­cuminte şi înţelepţeşte de a face a­­devărate acte de curagiu, cedând ne­voilor sociale şi dând Statului orga­nizarea pe care ele o reclamă. In fie­care zi progrese mari se rea­­lizează în Europa. Când te trans­porţi cu mintea numai cu câţi­va ani înapoi, ţi se pare că secole au trecut, atât de mare e schimbarea. Poporul muncitor, martor al acestor imense progrese, îşi ridica ochii spre clasele conducătoare pentru a le zice. Sclavul şi-a văzut lanţurile sdrobite, servul­­şi-a trăit traiul. Ora prole­tarului sună: el îşi revendică drep­tul de cetate! Şi guvernele, guvernele chiar cele reacţionare şi clericale, cele aristo­crate şi feudale, nu stau un moment, la îndoială pentru a-i acorda acest drept de cetate. Ei bine, aceste fapte nu pot fi tre­cute cu vederea de oamenii politici, fără a comite o adevărată crimă de les­păţionalitate. Noi nu trebue să uităm că sin­gura condiţie de existenţă a ţerei noastre este progresul, este propăşi­rea continuă şi neîntreruptă. Ţări mari, cu populaţiuni de zeci de mi­lioane, cu armate considerabile, plă­tesc astă­zi scump, scump de tot, izo­larea în care au rămas faţă de pro­gresele omenire­. Dar noi, o ţară atât de mică, în­conjurată de popoare atât de puter­nice cari dintr’un moment în altul pot să se încaere, am putea noi oare exista, dacă am rămâne indiferenţi, neatinşi de marile transformări so­ciale ce pretutindeni se operează, dacă ne-am­ da la o parte din cu­rentul democratic ce străbate astăzi Europa de la un pop la altul ? De­sigur că nu. De aceea vorbind de sufragiul universal, recomandăm meditaţiunei bărbaţilor noştrii poli­tici următoarele cuvinte scrise de Tocqueville pentru Belgia, cu care atâta ne place să ne asemănăm : «Cel mai puternic mijloc şi singu­rul care ne rămâne este, ca să in­teresăm oamenii la soarta patriei lor, să-i facem să ia parte la guver­narea ei. In zilele noastre trebue să ştim a lua o hotărîre, trebue să cu­tezăm a alege între patriotismul tuturor şi între guvernul micului număr, căci nu se poate întruni în acelaşi timp forţa şi activitatea so­cială pe care o dă cel d'întâiu­, cu garanţiele de linişte pe cari le dă câte­odată cel d’al doilea.» Populaţiunea noastră este cuminte, înţeleaptă, disciplinată. Ori de câte ori ocazia sa prezintat, poporul nos­tru a dat probe de un bun simţ, de o judecată admirabilă. Cine nu ştie cu câtă energie, căldură şi bun simţ deputaţii ţăranilor ştiau să susţină şi să apere, în divanurile ad-hoc, interesele fraţilor lor pe cari îi re­prezentau. Dacă încă astăzi cea mai mare parte din ei n’au putut învăţa alfa­betul în şcolile pe cari încă nu le-au, ei însă cu toţii au învăţat la dure­roasa şcoală a muncei, la costisitoa­rea şcoală a experienţei. Ţăranii noş­trii duc o viaţă socială, vin în contact zilnic cu lumea care gândeşte, care vorbeşte, care raţionează, care lucrează; şi cine nu a rămas uimit, vorbind cu ei despre interesele lor, de modul inteligent în care le înţeleg, de justeţea admirabilă a observaţiunilor ce fac. Şi, neapărat, când vorbim de su­fragiul universal, ceea ce avem în ve­dere este nu atât individul, cât in­teresele lui, cari trebuesc reprezentate în o dreaptă măsură. Şi interesele poporului sunt mari, cu mult mai mari de­cât acelea ale claselor dominante, cari în numele proprietăţei, averei şi capacităţei re­clamă drepturi preponderente. In adevăr, cine nu vede, cine nu înţelege că atât din punctul de vedere politic cât şi din cel economic, in­teresele a patru milioane de oameni, trebue să fie cu mult mai mari şi mai imperioase, de­cât acelea a câ­­tor­va zecimi de ani. Şi cu toate acestea, aceste patru milioane cari formează acest Stat, care dă României caracterul ei de naţiune, care justifică existenţa noas­tră de popor, sunt jertfite politiceşte în folosul a câtor­va mii de proprie­tari şi negustori! Mai poate oare continua această revoltătoare nedreptate ? Dar cine ocupă cea mai mare parte a pământului acestei ţări? cine pro­duce bogăţia ei ? cine contribue mai mult la veniturile Statului? cine a conservat, a apărat şi va apăra această ţară ?■ Cine alt, dacă nu aceste patru mi­lioane de ţărani ? Ei bine, toată această populaţiune care are interese atât de mari de a­­părat, în­cât de ele depinde existenţa însăşi a ţerei, toţi aceşti patru mi­lioane de ţărani nu au o voce în parlamentele noastre, nu au nici cea mai mică înrâurire în facerea legilor ce-i privesc, în conducerea Statului pe care îl formează, îl apără şi îl susţin. Şi de aci mizeria şi ignoranţa în care zac, boalele şi gitiurile ce-i con­sumă, degenerarea în progresiune a­­tât de spăimântătoare a rasei noastre! Neavând nici o influenţă poliţiei, nimeni nu se interesează de această temelie a ţerei noastre, toate pro­gresele, toate reformele pe spinarea ei, în contra ei se fac. Cuvintele de patriotism, de naţionalitate, de po­por, care se aud eşind din gura po­­liticianilor din patru în patru ani, în timpul alegerilor, sunt fraze cari astă­zi nu mai pot înşela pe ni­meni. Şi nici nu se poate alt­fel. Expe­rienţa din toate timpurile ne arată că omul nu-şi urmăreşte de­cât pro­­priele lui interese, în detrimentul chiar al tuturor celor alţi. Când puterea numai în mâna celor avuţi şi ins­truiţi, nu mai rămâne nici o îndo­ială că ei nu se servesc de ea de cât în propriele lor interese, pe cari nu se sfiesc a le considera ca inte­rese generale ale statului. Binele ge­neral, interesele marelui număr, a­­cetea vor fi tot­ d’a­una sacrificate, căci, după cum foarte bine observă Lave­leye, ori­ce clasă care nu este re­prezentată în guvernarea unei ţări, este tot­dea­una oprimată sau es­­ploatată. Nu sunt acestea motive destul de puternice cari să decidă pe democra­ţia acestei ţări la lupta pentru sufra­giul universal? Nu e probat îndestul de limpede că fără sufragiul universal e peste putinţă ori­ce reformă serioasă demo­cratică ? Şi să nu uităm că numai prin ast­fel de reforme vom putea asigura nu numai propăşirea ţerei, dar chiar exis­tenţa naţionalităţei noastre, atât con­tra pericolelor cari ar ameninţa-o din afară, cât şi contra acelora ce ar pu­tea rezulta din luptele din năuntru. Dacă Bismarck a putut face Ger­mania, întrunind într’un manuchiu toate forţele acestui imperiu al cărui sceptru ’l-a încredinţat Hohenzoller­­nilor, aceasta a făcut’o numai graţie adoptărei sufragiului universal, moş­tenire a mişcărei patriotice şi demo­cratice de la 1848. Prin sufragiul universal, despre care însuşi Bismarck a zis că nu există o altă lege electorală mai bună, el a putut alipi la imperiu masele po­porului german, dându-i ast­fel forţa şi puterea care fac azi din acest Im­periu arbitrul Europei, resping ideea unei reforme electorale, însă refusă în mod categoric proiectul guver­nului. Clubul german-liberal îşi exprimă indig- Daţia pentru procederea guvernului, care primesc să menţie statu-quo naţional.. Po­lonezii şi conservatorii susţin mai mult prin­cipiile autonomiste. D­i­fii AFARA OPOZITIUNEA IN BULGARIA Sofia, 19 Octombre.—Swoboda răspunde unui ziar din opoziţie Swobodno Slota, care a făcut mare sgomot în jurul ştirei că Prinţul a primit, la Schumla, o deputaţiune venită ca să se plângă de ingerinţa guver­nului în afacerile comunale. Swoboda zice, că prinţul când a ascultat pe delegaţi le-a atras atenţiunea că nu e de loc convenabil a ţine un asemenea limbagiu înaintea su­veranului lor şi a aduce nişte acuzaţii de felul acesta în contra unui guvern care se bucură de încrederea prinţului. A. S. R. a adăugat că oraşul Schumia are un deputat sil­sen, care poate să ducă afacerea dinain­tea Camerei. Swoboda nu afirmă această versiune a audienţei la Prinţ, însă o ţine din sorginte bună. SERBĂRILE FRANCO-RUSE Paris, 19 Octombrie.—Iată telegramele de schimbare între Ţarul şi d. Carnot cu o­­cazia sosirei escadrei ruse la Toulon , Preşedintele Republicei, a telegrafiat: „Mulţumesc din suflet Majestăţei Voastre şi vă fac cunoscut sincera bucurie ce am simţit faţă cu noua dovadă de adîncă simpatie cu care este unită Rusia cu Franţa. Ţarul a respuns: „Ţin a ve exprima plă­cerea nespusă ce simt că escadra noastră a putut să înapoieze visita ce bravii mari­nari francezi au făcut-o la Kronstadt.“ Când Ţarul a visitat corăbiile franceze la Copenhaga, d. Carnot a telegrafiat Ţa­rului: „Franţa întreagă este atinsă de noul semn de simpatie dat de M. Voastră. In numele său vă exprim mulţumiri călduroase.“ Paris, 19 Octombrie. — La prânzul dat ministerul marinei, au luat parte toţi mi­niştrii şi mai mulţi amirali. Amiralul Reu­­mer a ridicat un toast în onoarea perechei imperiale ruseşti. Amiralul Avelan a ri­dicat un toast în onoarea fi-lui Carnot, în onoarea armatei şi a marinei franceze şi a eminenţilor ei şefi. Paris, 19, Octombrie.— Amiralul Avelan a visitat pe archiiepiscopul de Paris şi apoi pe mareşalul Camrobert. întrevederea cu Mareşalul a fost foarte mişcătoare. Mare­şalul a zis că a admirat în Cumeea cura­­giul şi spiritul cavaleresc al armatei şi pentru aceasta o stima şi chiar o iubea. De atunci a cunoscut mulţi ofiţeri şi a apreciat solida lor simpatie pentru Franţa. Mareşalul a înapoiat îndată visita admi­­ralului la cercul militar. NOUL MINISTRU DE REZBOIU GERMAN Berlin, 19 oet. — Monitorul publică nu­mirea generalului Bronsart de Schellendorf ca ministru de războiu în locul generalului de Kaltenborn-Stacklan. REFORME ELECTORALE IN AUSTRIA Viena, 19 Oct. — Comunicatele cluburi­lor german-liberal polonez și conservator nu RAVASE Ziarului „L’Indépen­dance Roumaine“ Precum un individ ca şi o naţiune îşi schimbă natureiul, culoarea feţei şi a pârului şi chiar fe­lul de a gândi, dacă trece în alt mediu ambiant, tot ast­fel şi tu, graţioasă „Consola“, ţi-ai schimbat atitudinea de îndată ce ai părăsit vechiul domiciliu din strada Clemenţei. Unii răutăcioşi pretind că un diferent născut dintr’o fereastră îţi dictează independenţa actuală, iar noi te admirăm şi te aplaudăm. Ai cerut miniş­trilor Lahovari nu o fereastră, ci lumina şi el lu­mina ţi-au­ refuzat’o , iar tu, călcând în picioare şi prietenii politici şi interese superioare şi legături de sânge, ţi-ai reluat neatîrnarea. In urma acestui fericit evinement (fără calambur), nu ne remâne, nouă confraţilor de la presa inde­pendentă, de­cât să -ţi întindem mâna cu iubire şi cu recunoştinţă. Cu plăcere am înjunghia chiar viţelul biblic pentru reîntoarcerea printre noi. Cum însă nu sîntem guvernamentali, nu avem ase­menea animale printre noi. In tot cazul aşa îţi stă bine: să fii arţăgoosă şi nestatornică­­. La dona e mobile. Ceverine. SAMBATA 9 OCTOMBRIE 1893. CARNTETUIL­IVEEXJ Cărţile didactice încă un izvor de gheşefturî, scandaluri şi favoritizm ! Chestia cărţilor didactice nu e nici nouă, nici necunoscută, ea are o vechime ce poate aspira la gradaţie şi o notorietate care a fost foarte neplăcut con­statată de pungile multor părinţi de familie. Cărţile didactice sunt una din plagile şcoalei­ noastre, plagă pe care n’a semna­­lat d o d-nul Vergolici în raportul său vestit, evident că genialul inspector este şi dân­sul autor. De aceea abia părinţii cei ex­ploataţi mai protestează pe tăcutele şi abia presa mai înregistrează, câte­odată, plân­gerile legitime. Afară de profesorii-autori cari îşi im­pun cărţile lor, ministerul instrucţiune! este, pentru o bună parte, marele vinovat. De la ministerul instrucţiune! pornesc re­comandările cărţilor privilegiate, de aci pleacă patentele şi ordinile pe întreaga ţara. Imediat profesorii şi institutorii se execută, iar părinţii sunt executaţi fără milă. Cunoaştem cazuri foarte interesante. O doamnă institutoare din Capitală a tipă­rit o geografie generală destul de sărată la preţ. Când s’au deschis cursurile, cea d’întâiu grijă a doamnei a fost să-’şî im­­pue cartea şi să oblige pe eleve a-l’o cum­păra. Cum însă, în clasa unde preda se învaţă geografia specială a României, d-na profesoară a ţinut elevelor următorul dis­curs : «Din geografia mea n’o să vă pre­dau de cât vre-o câte­ va pagine la sfâr­şitul anului, iar pentru acuma să cum­păraţi geografia României de cutare.» Acest soiu de exploatare este foarte ro­ditor ; d-nii autori şi d-nele autoare îşi petrec cărţile cu curs forţat, iar bieţii pă­rinţi, ori­cât de săraci, trebue să plătească în anul acesta elevii şcoalelor primare din Capitală—poate şi din provincie—au primit porunca să cumpere Istoria Româ­nilor de Serafim Ionescu. Acest domn Se­rafim, pe care nu avem onoarea a’l cu­noaşte, se spune că ar fi institutor sau profesor prin Botoşani, actualmente chiar revizor şcolar. Pentru care curent i s’a impus cartea ? Pentru ce această noua corvoadă când avem două Istorii, cele mai bune, ale d-lor Xenopol şi Tocilescu ? Ştiţi pentru ce ? Pentru că Istoria, d-lui Serafim Ionescu este plină de ode la re­gele, la regina, la prinţul moştenitor, la prinţesa Maria, iar la o nouă ediţie va cuprinde ode muoi, pentru «fericitul eve­niment» şi pentru prinţul Carol al II-lea. Când avem câte­va istorii foarte didac­tice şi bune, ministerul instrucţiune! im­pune elevilor o Istorie a Românilor scrisă în ode!? ! Şi aşa mai departe. Sărmanii părinţi, cei mai mulţi oameni săraci, sunt executaţi fără milă ; trei şi patru rânduri de cărţi trebuesc cumpărate, întâiu e de rigoare să treacă cărţile profesorului,—dacă e autor— al doilea cărţile impuse de minister sau de inspectori, al treilea operile prie­enilor profesorului şi în fine, vine rândul cărţilor trebuincioase. Pentru o ţară eminamente agricolă, este cam nepotrivită această minunată industrie, Memphis. Rem­aniarea_Prefectorială Când, acum câte­va zile, ne-am ex­­primat convingerea că o sciziune există în sânul ministerului şi a par­tidului conservator pe tema admi­nistrativă, noi nu ne bazam de­cât pe propiile noastre observaţi uni ,şi pe câte­va slabe ecouri de prin chiar presa guvernamentală. Acum convingerea noastră se con­firmă din ce în ce mai mult şi se dovedeşte că am atins rana cu de­getul, dovadă următorul strigăt pe care îl scoate Timpul în numeral sau de aseară: Suntem autorizaţi a declara că toate şti­rile Luptei privitoare la remaniarea pre­­fectorială sunt pur şi simplu lipsite de te­­meiul. Când va fi nevoe să se facă o remaniare prefectorială, vom fi cei d’Interu a o a­­nunţa, căci aceste lucruri nu sunt secrete de stat care se ascund. De notat că Timpul este organul mai acreditat al acelei părţi din mi­nister care nu e tocmai nemulţumită cu actuala administraţie, şi în tot cazul nu poate vedea cu ochi buni o remaniare prefectorială făcută în sensul dorit de cea­laltă parte a mi­nisterului. Ei bine, Constituţionalul presim­ţind par­ că declaraţia Timpului că «nu e încă nevoe de nici o rema­niare prefectorială,» începe ast­fel ar­ticolul său de fond din număru­’1 de azi. Ne-am ocupat în mai multe rânduri, chiar în acest joc, de administraţia propriu zisă a acestei ţeri, am supus-o unei critici o­­biective şi conştiincioase, şi, făcând până la un punct abstracţie de interesul de par­tid, prin faptul că am pus interesul gene­ral al ţării mai presus de cel de partid, am ajuns la o concluzie ce nu poate fi înlăturată şi anume, că această admi­nistraţie lasă de dor­it. Iar UIndépendance roumaine şi Ţara anunţă că la ministerul de in­terne se lucrează la o remaniare pre­fectorială. Ar trebui să înţeleagă deci domnii de la Timpul că e cel puţin ridi­­cul a mai susţine că nu e încă ne­voe de o remaniare prefectorială, a­­tunci când întreaga presă din ţară, fără deosebire de partid, strigă şi re­clamă cu insistenţă o urgentă schim­bare a actualului sistem de adminis­traţie. Mai facă bine iarăşi confraţii de la Timpul să se lase de mania reclamei că ei şi numai ei vor fi cei d’Intâiu a anunţa vr’o schimbare în personalul administrativ, mai ales când ei singuri recunosc că asemene schimbări nu sunt secrete de stat. Apoi dacă nu sunt secrete de stat pentru care pretindeţi a avea mono­polul, de ce nu admiteţi că şi alţii pot afla, înaintea d-voastre, oare­cari lucruri de domeniu public? Ştie toată lumea că oficiositatea constittue adesea o mare piedică în publicarea a o mulţime de ştiri, o dovadă că cei de la Timpul, care cunosc foarte bine cele înaintate de inspectorii administrativi asupra re­zultatului anchetelor lor, nu pomenesc nimic despre aceasta. Suntem siguri că dacă am da la lumină ce am aflat noi despre unele inspecţii administrative, Timpul s’ar grăbi să ne desmintă, adăogând cu ifosul său obicinuit: «când va fi ne­­«voe vom fi cei d’întâî de a publica «rapoartele inspectorilor, căci acestea «nu sunt nişte secrete de stat.» Din nenorocire, pentru moment, a­­ceste rapoarte sunt nişte mari secrete de stat pe care Timpul se fereşte de a le divulga. ----------w -S­aftsTSr-w————

Next