Lupta, octombrie 1894 (Anul 11, nr. 2405-2428)
1894-10-09 / nr. 2412
t i ANUL XI—No. 2412. 40 lei 20 „ 10 „ 30 „ Numărul 15 Bani Vt Redacțiunea s Pasagiul Român No. 2 EDIȚIA A mm ABONAMENTE I ANUNCIURI a IN ȚARĂ On aa ................................................. Șease luni .... Trei luni........................... Pentru învețători pe un an . . . . INTREVNETATE în an.................................................. Șease luni .......... Trei luni................................................. ORGAN DEMOCRAT-RADICAL DUMINICĂ 9 OCTOMBRE 1894 Pe pagina HI, 30 litere, corp 7 , . . 1 lefiliala „ „ IV „ „ ... 25 bani linia. Ineerfe fi reclame r „ . 3.-. Pentru »noneiari a ott adresa: LA " ij! fraţla SiaruSui vechio 50 bani Reforma impozitelor comunale. Program şi prăpăstie. Boala Tarolul. Liberalii şi cestiunea română. Examene şi concursori. Din ţările subjugate. Buletin Exterior. Curierul dimineţei. REFORMA IMPOZITELOR COMUNALE Alcoolismul este o urmare a estinătăţei taxelor. Experienţa s’a făcut cu prisos în străinătate. In Norvegia, pe la 1840 consumaţia era colosală . Norvegianul consuma peste 8 litrii de alcool, iar impozitul era derizoriu. In faţa pericolului, statul a intervenit, a urcat treptat impozitul, aşa că astăzi Norvegianul consumă numai un litru şi ceva. Pretutindeni aceeaşi observaţie. Cine ar fi crezut, de pildă, că francezul consumă mai mult alcool decât englezul sau decât rusul. Ei bine, este aşa. In Anglia hectolitrul de alcool plăteşte 477 lei, iar consumaţiunea de cap de locuitor este de 2 litri şi o zecime. In Rusia alcoolul plăteşte 260 de lei la hectolitru, iar consumaţia individuală este 2 litri şi 40 zecimi. In Franţa alcoolul plăteşte numai 156 lei, iar consumaţia este de 3 litri şi 8 zecimi. Iar în Romănia unde spirtul plăteşte la stat 50 lei la hectolitru, proporţia este de aproape 4 litri de cap. O adevărată revelaţiune. Francezul consumă mai mult alcool decât popoarele nordice şi în special decât un rus. Românul consumă mai mult alcool decât francezul, rusul, englezul, etc. Şi pretutindeni găsim aceeaşi cauză, urcarea sau micşorarea taxelor pe alcool. In Norvegia am arătat cum în 50 de ani consumaţiunea a scăzut, de la 8 litri de cap, la 1 litru. In Anglia acelaşi fenomen. Taxele au fost urcate în chip fabulos şi corespunzător, băuturile higienice au fost degrevate. Consecinţa era firească. Consumaţiunea alcoolului a scăzut cu repezeciune şi în schimb a sporit consumarea băuturilor higienice precum vinul, berea, cafeaua şi mai ales ceaiul. In Rusia impozitul pe alcool a fost atât de sporit încât el dă budgetului a treia parte din veniturile sale. Consumaţiunea a scăzut şi acolo destul de repede. Un exemplu edificător ni-l oferă Prusia. In această ţară alcoolul plăteşte foarte puţin, numai 36 lei la hectolitru ; în schimb, însă, Prusianul este cel mai mare alcoolic din lume, căci el consumă peste 8 litrii anual. In faţa acestor dovezi atât de sănătoase, sântem în drept a ne mira cum de nu s’a gândit încă nimeni, nici un bărbat politic, nici un ministru de finance, la sporirea taxei. Şi să nu se creadă că urcarea impozitului va provoca o scădere a veniturilor de loc. Iată câteva exemple : Franţa cu acelaşi număr de populaţie ca şi Anglia, încasează anual din alcool numai 260 milioane iar Anglia încasează anual 458 milioane. Cauza ? Taxa pe hectolitru este în Anglia de 477 lei, iar în Franţa de 156 lei. Asemenea exemplu ne oferă şi Holanda, care cu o populaţie de 4 milioane locuitori, încasează anual 50 milioane lei, iar Uniunea Vamală germană cu 35 milioane locuitori încasează 82 milioane. Cauza ? Germania percepe 33 lei la hectolitru, iar Olanda 252 lei. In schimb germanul consumă 8,25 litri alcool, iar olandezul,numai 4,58. Rezultatul este mai satisfăcător decât ni-l putem închipui. Sporirea taxei produce simultanei aceste două rezultate de opotrivă mulţumitoare: sporeşte simţitor veniturile Statului şi împuţinează tot atât de simţitor consumaţiunea alcoolului. Primarul Capitalei are meritul că, cel d’intâiu, s’a gândit a procura comunelor o sorginte de venituri foarte uşor de perceput, uşurând, în acelaşi timp, taxele cele-l’alte şi degrevând mai multe articole de întâia necesitate. înlocuirea atâtor venituri suprimate printr’o taxă unică asupra alcoolului este o fericită inovațiune, ea va provoca, desigur, atențiunea mai serioasă a guvernului. CONST. C. BACALBAŞA. PROGRAM ŞI PRĂPASTIE „Constituţionalul“ a îndrăznit el să afirme că liberalii nu ar fi având program. Atât pe mine, cât şi pe „Voinţa Naţională“, lucrul acesta ne-a surprins: nu ne aşteptam să auzim aruncându-se „marelui partid“ şi această nedreaptă acuzaţiune. Auzi d-ta, cică nu au liberalii program! Dar asta e o enfamie, cum ar spune amicul Jorj de la „Evenimentul“ ! Eu ca efi, temperament rece, nu mi-am eşit din sărite. „Voinţa“ însă s’a indignat foarte tare şi de aceia face astăzi,—pardon, ieri, pentru că astăzi scrie alte comedii,— următoarea declaraţiune : „Putem afirma că suntem despărţiţi de conservatori, nu numai printr’un program, dar printr’o prăpastie“ Program şi prăpastie, adică mai mult prăpastie de cât program, pentru că organul lui Zaharia se întârzie foarte puţin asupra programului,—punctul acesta a fost totd’auna critic pentru Zaharia,—în schimb însă ne dă două coloane de prăpăstii. Prăpăstiile „Voinţei* sunt de mai multe feluri. 1. Prăpăstii economice. Conservatorii n’au făcut nimic pentru protejarea industrieî naţionale, pe când liberalii au încurajat toate industriele, cu deosebire cea a ceasoarnicelor, căci o naţie fără minutare însamnă că nu ştie unde merge, nici unde ajunge. Tot acest regim a desfiinţat stagiul, operă pentru care partidul liberal şi-a dat atâta trudă. 2. Prăpăstii naţionale. Conservatorii sunt nişte trădători ai naţiunei, în timp ce liberalii sunt mari patrioţi. Ei nu sunt nici spioni nici delatori. 3. A treia şi cea mai esenţială e prăpăstia pe care 12 ani de teroare au săpat-o între dânşii şi ţară. De aceasta nu vorbeşte „Voinţa“ dar se poate citi printre rânduri. Din cauza ei toate supărările „şi regretele, din cauza ei distanţa miriametrică la care se găsesc de putere. La dânsa fac vecinie aluzie, când vorbesc de deosebirea dintre dânşii şi conservatori. Şi are dreptate «Voinţa®. Pentru ca să se apropie de ţară, trebue să facă să se uite trecutul, trebue să umple această propastie, ceia ce e cam greu Argyl. BOALA ȚARULUI (Prin fir telegrafic) Colonia, 19 Octombrie. — Gazeta de Colonia zice că profesorul Mershejewsky a fost chemat la Livadia pentru împărăteasă și nicidecum pentru împărat. Dureroasele lovituri morale din ultimele timpuri au sdruncinat sănătatea împărătesei. Paris, 19 Octombrie.—D. de Mohrenhein a răspuns persoanelor, cari s’au dus la ambasadă să se informeze despre Ţar, că starea M. S. este foarte gravă, fără a fi însă desperată. Paris, 19 ’Octombrie.—Agenţia Havas află din St. Petersburg că Ţarul e pe moarte. Londra, 19 Octombrie.—Agenţia Reuter anunță că starea Ţarului este disperată. LIBERALII GESTIUNEA ROMANA Am arătat, în No. de ori, la ce se reduce argumentul pe care, puţini din liberali, ce e drept, îl mai invoacă, pentru a scuza delaţiunea anti-patriotică a d-lui Sturdza. Discursul d-luî Sturdza din Senat, exploatarea cestiunei naţionale de către liberali, ca armă de partid, nu putea fi un secret pentru ministrul afacerilor străine al imperiului vecin, şi aceasta a fost îndeajuns contelui Kalnoky, pentru ca, profitând de ocazia ce i-o procurau patrioţii liberali, să caute să reducă proporţieie mişcărei naţionale şi s-o prezinte ca opera d-nului Sturdza şi a partidului său, care urmăreşte prin ea crearea de dificultăţi guvernului conservator, iar nici decum o acţiune serioasă şi de temut în favorul românilor din Ungaria. Trebue dar să fie cineva de o rea credinţă revoltătoare, pentru a susţine că declaraţiunile contelui Kalnoky din Delegaţiuniunea ungară, nu puteau porni decât dintr’o trădare a actualului guvern. Aceste declaraţiunî neputând constitui o scuză pentru actul blamabil al d-lui Sturdza, arată din contra, cum amestecul izolat al d-ei sale şi al liberalilor în cestiunea naţională, în loc de a aduce un servicii mişcărei, ‘a contribuit s’o micşoreze, să dea arme duşmanilor pentru a o prezintă ca o agitaţiune meschină de partid,care nu are alt scop decât luarea putere de către agitatori. Dacă din declaraţiunile contelui Kalnoky se poate deduce ceva, aceasta e în defavorul numai a liberalilor. Ele arată cât de nenorocite rezultate a avut, pentru mişcarea naţională, intervenirea lor ca partid, şi cum această mişcare nu poate da roade, decât atunci când ea va fi opera întregei ţări, a tuturor românilor. Da, trădarea d-luî Sturza a mai găsit un apărător in această ţară. Acesta este d. Vintilă Rosetti, fiul marelui Rosetti, preşedintele secţiunea Ligei din Bucureşti. D. Vintilă Rosetti declară prin «Românul» că denunţarea d-lui Sturza, cum că guvernul ţerei a venit în ajutorul mişcărei de peste munţi prin acordarea unor sume respectabile de bani luptătorilor de acolo, nu poate constitui o trădare naţională, nu poate legitima calificativul de spion al Ungurilor ce se dă d-lui Sturza. Şi ştiţi pentru ce ? Pentru că românii citaţi de d. Sturza cum că ar fi primit aceşti bani, sunt mocionişti, sunt din partidul d-luî Mocioni-Babeş! Aceasta e a doua scuză care se invoacă în favorul trădărei comise de şeful partidului liberal. Ei bine, şi această scuză e tot atât de nenorocită ca şi aceea pe care am analizat-o în articolul precedent. Mai întâiu, ne mirăm cum d. Vintilă Rosetti, ca preşedinte al secţiune! Ligei de aci, e atât de puţin în curent cu mişcarea de peste munţi, încât nu ştie că astăzî în Transil- vania nu mai există partide, că Românii de acolo au fost cei d’întâii care ne-au dat această măreaţă lecţie de patriotism, cum că în faţa duşmanului comun ar fi o crimă ca Românii să se mai războiască între dânşii. D. Mocioni a declarat solemn, în conferinţa ţinută la Sibiu, că aprobă şi că urmează comitetul naţional în toate actele lui, şi de atunci nici uri fapt nu s’a produs, nici o disensiune, care să autorize atât pe d. Sturza, cât şi pe d. Vintilă Rosetti, — care din controlor al lui Pake a devenit azi apărătorul trădărei d-lui Sturza — ca să afirme că peste munţi ar mai exista partide în marea luptă naţională, pe care cei de acolo, de comun acord o duc cu o abnegaţiune şi cu o energie care ar trebui să ne facă ca, atunci când vorbim de dânşii, să ne descoperim ca în faţa unor mari eroi ai neamului. Şi atât de adevărat este aceasta încât însuşi d. Sturdza şi însuşi d. Vintilă Rosetti sunt siliţi să recunoască că ziarul «Dreptatea», organul d-lui Mocioni, denunţat Ungurilor de d. Sturdza cum că a fost înfiinţat cu banii guvernului român, este astăzi organul cel mai violent, cel mai energic de peste munţi, căruia Ungurii i-au intentat până acum 28 de procese de pressă. Ei bine, unde ve sunt Mocionişti, aceştia atât de îngrozitori, încât d. Sturdza să comită o faptă patriotică, denunţându-i urgiei maghiare ? Ia să vedem, în adevăr, care e crima d-lui Mocioni şi a partizanilor săi, cară să dea drept d-lui Sturdza a-i arăta cu degetul duşmanilor românismului. Toată crima d-lui Mocioni consta în aceasta, că d-sa, până la prezentarea Memorandului, era ele părere că nu se poate face nimic în cestiunea naţională,, atâta timp cât în fruntea programului Românilor subjugaţi va figura autonomia Transilvaniei. D-sa, contrar d-lor Raţiu şi Lucaciu, contrar ultraiştilor, cum ei se numesc peste munţi, credea că s’ar putea obţine o ameliorare a soartei Românilor, dacă aceştia ar consimţi, pentru moment, să renunţe la acest punct extrem. Am fost dintr’aceia care am combătut această părere a d-lui Mocioni, care o credem şi astăzi ca nefastă pentru Românism, şi am simţit o adevărată bucurie, atunci când am văzut că şi d-sa a renunţat la dânsa şi a intrat în lupta începută şi condusă de ultraişti. Merită oare pentru aceasta d. Mocioni şi partizanii săi epitetul de trădători, de instrumente ale Ungurilor ? De sigur că nu. Şi astăzi acei cari se încearcă să reediteze din nou aceste" acuzaţiuni, să vâre din nou vrajba în sânul fraţilor noştrii de peste munţi, ei sunnt adevăraţii trădători ai neamului, ei sunt instrumentele mizerabile ale Ungurilor, pe cari, dacă i-a înfricoşat ceva, apoi este tocmai unirea trainică care domneşte azi între toţi Românii. Şi cel care are cel mai puţin drept să atace, pentru părerile sale, pe d-nul Mocioni, este tocmai d-nul Sturza. Ce susţine oare d-nul Sturza prin discursurile sale, în chestiunea naţională? Aţi auzit oare pe d-nul Sturza, susţinând vreodată autonomia Transilvaniei ? D-sa, în marele patriotism de care e animat, se fereşte ca de foc de a pronunţa aceste cuvinte, pentru ca nu cumva să-şi compromită puterea după care, poate să se jure, că nu umblă şi nu a umblat niciodată!.... Ce susţine oare d-nul Sturza în chestiunea naţională ? D-sa susţine că mişcarea naţională e provocată din cauza persecuţiunei elementului român de către unguri, din cauza tendinţei acestora de a maghiariza, din cauză că alte legi există pentru români şi altele pentru unguri, din cauză, în sfârşit, că ungurii întemniţează pe români în închisorile lor oribile. Şi d-sa afirmă că atunci când va înceta pentru români această stare de lucruri, va înceta şi mişcarea naţională. Vorbeşte d-sa undeva de autonomia Transilvaniei ? Nicăeri! Ei bine, cum se poate numi acest om care aci, în Romănia liberă şi independentă susţine ideile d-luî Mocioni, şi se întitulează pentru această mare patriot, iar în acelaşi timp numeşte trădători pe românii cari în Ungaria susţin aceleaşi păreri, şi se crede în drept a-i denunţa, pentru aceasta, urgiei maghiare. Lăsăm pe cititori să califice această uimitoare duplicitate, privire, mi a căştigat adică individualitatea la el am cunoscut pe bărbatul cult, învăţat, deştept, preot la nivelul european, cu care poţi discuta, poţi disputa, fiindcă are concepţiune ageră, sciinţă şi elocvenţă.“ — Ne aduci ramură de oliv ? — me întreba Lucaciu, când suiam scările în stagiu. La această întrebare Pázmándy răspunde, ca vizita s-o face din propria vui iniţiativă şi ca o liniştire a sconştiinţei lui (? ]), căci înainte dă a mergepe calea ce duce la infringerea tendinţelor ce urmăreşte comitetul naţional român, ar voi să schimbe un cuvînt sincer cu dînsul—apoi îi făcu complimente asupra sănătăţei şi ţinuteisale,pe cari le găseşte înfloritoare. Lucaciu ar fi spus, cel puţin aşa scrie ziarul unguresc, că sunt trataţi bine în închisoare, dar îi nemulţumeşte singurătatea şi puţinul timp ce li se acordă pentru preumblare.—Pázmándy spune mai departe, că ajungând cu Lucaciu în odaia de primire, acolo vezu o femeia îmbrăcată în negru, înaltă şi palidă la faţă. Era doamna Raţiu care se scula ca se plece. — Doamnă, i-am zis, noi bărbaţii totdeauna trebue să ne plecăm dinaintea virtuţilor femeeşti. Iubirea devotată faţă de bărbatul d-tale me uimeşte. Permite-mi să dau expresiune sentimentului meu. Şi cu aceasta am sărutat mâna doamnei Raţiu, care mi-a răspuns unguresce : mulţumesc. După ce-au rămas singuri, Pázmándy a zis lui Lucacu, că locul lui n’ar fi în închisoare, cu calităţile lui eminente ar fi putut să aducă liniştea şi frăţietatea între Maghiari şi Roraîni, căci nimeni nu voieşte să nimicească naţionalitatea romînă, ci din contră ungurii trebuie să se întindă o mână de ajutor ca să se desvolte. Dar în schimb romînii trebuie să arate ungurilor aceleaşi sentimente şi mai cu seamă el trebue să primească ideia de stat maghiar, fără condiţiune ; ba ce e mai mult el trebue să lucreze împreuna cu noi la ridicarea şi întărirea aceluia. Lucaciu răspunse, că o astfel de împăcare nu se poate. El nu poate recunoaşte un stat naţional maghiar, mai cu seamă că Ungaria fiind un stat poliglot, ea nu se poate desvolta decât ca stat federativ. Trebue prin urmare ca fiecare naţionalitate să-şi păstreze individualitatea ei aparte ca element naţional şi să se servească de limba lui în toate raporturile cu autorităţile publice. Afară de aceasta românii mai pretind şi o universitate a lor proprie. Pázmándy nu se poate învoi, mai ales în ce priveşte ideea de stat maghiar. El dă exemplu Belgia, unde elementul flamand a fost covârşit de cel frances. «Să tragem hotarele... Daţi d-v statului maghiar, ceea ce are lipsă, şi noi vom da naţionalităţilor tot ce putem, dar fără a ne pune în primejdie propria noastră existenţă». — Bine, zice Lucaciu, să numim o comisiune de hotar, dar chemaţi-ne şi pe noi acolo... — Lucru firesc, dar cât timp veți menține atitudinea de astăzi, nu vom putea desbate cu d-voastră. — Astfel conversând, zice Pázmándy, am ajuns la poarta cu gratii de fier. Pe fața posomorâtă a lui Lucaciu se așeza un vel de ceață. Fiul naturei privi în lumea largă. — Când voiț fi liberat de-aici? zise cu voce tremurătoare: — îndată ce vei primi gânduri mai înţelepte şi vei fi gata a vesti cuvântul mântuitor, sfânta dreptate: amiciţie eternă între Maghiari şi Români. Atunci încunoştiinţează-mă, şi ori te voiu scoate afară iarăşi de braţ, ori mă voiu închide şi eu lângă d-ta... Domnule părinte, Dumnezeu cu noi! * * * Cunoscutul filo-român, Henry Gaidoz citează în cartea sa «Les Roumains de Transylvanie», următoarea trasă din ziarul «Magyar Hírlap» : «Dorim instituţiunea salutară a tragerii în ţeapă, căci cât de radical ai putea resolva cu ea chestiunea română şi ce privelişte înălţătoare de suflet ar 1i, să vezi pe agitatorii traşi în câte un par cu tricolor naţional». Acum «Magyar Hirlap» desminte aceasta, negând că ar fi publicat vr’o dată aşa ceva, dar imediat răspunde: «Nu, stimate d-le Cantilli, noi n’am scris de acestea. Dar că faţă de d-ta, nu ar fi oare îndreptăţită această dorinţă, e altă întrebare ! Ziarele maghiare după de sunt de rea credinţă, apoi sunt şi stupide, ca «Magyar Hirlap», care subscrie singur acea ce a voit să tăgăduiască. DIN ŢĂRILE SUBJUGATE TRANSILVANIA Lucaciu şi Pázmándy Am publicat mai zilele trecute ştirea că faimosul Pázmándy, agentul guvernului ungur în cestiunea romînă, cel care a fost denunţat de ziarele franceze ca conruptor, a vizitat mai zilele trecute pe Lucaciu în închisoarea de la Seghedin, cu care a avut şi o convorbire. Pázmándy a publicat resultatul acestei întreţineri în ziarul Magyarorszag din 5/17 octombrie curent. Luăm după confratele de peste munţi Gazeta Transilvaniei cîteva părţi mai importante din acest articol, din care cititorii noştri vor vedea că această dragoste a lui Pázmándy de a visita pemartirul romir. Cam miroase a guvernamentalism. «Mărturisesc sincer, zice Pázmándy, că Lucaciu deja în Cluj m’a căștigat la prima