Lupta, octombrie 1894 (Anul 11, nr. 2405-2428)

1894-10-09 / nr. 2412

t i ANUL XI—No. 2412. 40 lei 20 „ 10 „ 30 „ Numărul 15 Bani Vt Redacțiunea s Pasagiul Român No. 2 EDIȚIA A mm ABONAMENTE I ANUNCIURI a IN ȚARĂ On aa ................................................. Șease luni .... Trei luni........................... Pentru învețători pe un an . . . . IN­­TREVNETATE în an.................................................. Șease luni .......... Trei luni................................................. ORGAN DEMOCRAT-RADICAL DUMINICĂ 9 OCTOMBRE 1894 Pe pagina HI, 30 litere, corp 7 , . . 1 lefi­liala „ „ IV „ „ ... 25 bani linia. Ineerfe fi reclame r „ . 3.-. Pentru »noneiari a ott adresa: LA " ij! fraţla SiaruSui vechio 50 bani Reforma impozitelor comunale. Program şi prăpăstie. Boala Tarolul. Liberalii şi cestiunea română. Examene şi concursori. Din ţările subjugate. Buletin Exterior. Curierul dimineţei. REFORMA IMPOZITELOR COMUNALE Alcoolismul este o urmare a esti­­nătăţei taxelor. Experienţa s’a făcut cu prisos în străinătate. In Norvegia, pe la 1840 consuma­ţia era colosală . Norvegianul consu­ma peste 8 litrii de alcool, iar im­pozitul era derizoriu­. In faţa pericolului, statul a inter­venit, a urcat treptat impozitul, aşa că astă­zi Norvegianul consumă nu­mai un litru şi ceva. Pretutindeni aceeaşi observaţie. Cine ar fi crezut, de pildă, că fran­cezul consumă mai mult alcool de­cât englezul sau de­cât rusul. Ei bine, este aşa. In Anglia hec­tolitrul de alcool plăteşte 477 lei, iar consumaţiunea de cap de locuitor este de 2 litri şi o zecime. In Rusia al­coolul plăteşte 260 de lei la hectolitru, iar consumaţia individuală este 2 li­tri şi 40 zecimi. In Franţa alcoolul plăteşte numai 156 lei, iar consuma­ţia este de 3 litri şi 8 zecimi. Iar în Romănia unde spirtul plăteşte la stat 50 lei la hectolitru, proporţia este de aproape 4 litri de cap. O adevărată revelaţiune. France­zul consumă mai mult alcool de­cât popoarele nordice şi în special de­cât un rus. Românul consumă mai mult alcool de­cât francezul, rusul, engle­zul, etc. Şi pretutindeni găsim aceeaşi cauză, urcarea sau micşorarea taxe­lor pe alcool. In Norvegia am arătat cum în 50 de ani consumaţiunea a scăzut, de la 8 litri de cap, la 1 litru. In Anglia acelaşi fenomen. Taxele au­ fost urcate în chip fabulos şi co­respunzător, băuturile higienice a­u fost degrevate. Consecinţa era firească. Consumaţiunea alcoolului a scăzut cu repezeciune şi în schimb a sporit consumarea băuturilor higienice pre­cum vinul, berea, cafeaua şi mai ales ceaiul. In Rusia impozitul pe alcool a fost atât de sporit în­cât el dă bud­getului a treia parte din veniturile sale. Consumaţiunea a scăzut şi a­­colo destul de repede. Un exemplu edificător ni-l oferă Prusia. In această ţară alcoolul plă­teşte foarte puţin, numai 36 lei la hectolitru ; în schimb, însă, Prusia­nul este cel mai mare alcoolic din lume, căci el consumă peste 8 litrii anual. In faţa acestor dovezi atât de să­nătoase, sântem în drept a ne mira cum de nu s’a gândit încă nimeni, nici un bărbat politic, nici un mi­nistru de finance, la sporirea taxei. Şi să nu se creadă că urcarea im­pozitului va provoca o scădere a ve­niturilor­­ de loc. Iată câte­va exem­ple : Franţa cu acelaşi număr de po­pulaţie ca şi Anglia, încasează anual din alcool numai 260 milioane iar Anglia încasează anual 458 milioane. Cauza ? Taxa pe hectolitru este în Anglia de 477 lei, iar în Franţa de 156 lei. Asemenea exemplu ne oferă şi Ho­­landa, care cu o populaţie de 4 mi­lioane locuitori, încasează anual 50 milioane lei, iar Uniunea Vamală germană cu 35 milioane locuitori încasează 82 milioane. Cauza ? Ger­mania percepe 33 lei la hectolitru, iar Olanda 252 lei. In schimb germanul consumă 8,25 litri­ alcool, iar olande­­zul,numai 4,58. Rezultatul este mai satisfăcător de­cât ni-l putem închipui. Sporirea taxei produce simultanei­ aceste două rezultate de o­potrivă mulţumitoare: sporeşte simţitor ve­niturile Statului şi împuţinează tot atât de simţitor consumaţiunea al­coolului. Primarul Capitalei are meritul că, cel d’intâiu, s’a gândit a procura co­munelor o sorginte de venituri foarte uşor de perceput, uşurând, în acelaşi timp, taxele cele-l’alte şi degrevând mai multe articole de întâia necesi­tate. înlocuirea atâtor venituri supri­mate printr’o taxă unică asupra al­coolului este o fericită inovațiune, ea va provoca, de­sigur, atențiunea mai serioasă a guvernului. CONST. C. BACALBAŞA. PROGRAM ŞI PRĂPASTIE „Constituţionalul“ a îndrăznit e­l să a­­firme că liberalii nu ar fi având program. Atât pe mine, cât şi pe „Voinţa Naţională“, lucrul acesta ne-a surprins: nu ne aşteptam să auzim aruncându-se „marelui partid“ şi a­­ceastă nedreaptă acuzaţiune. Auzi d-ta, ci­că nu au liberalii program! Dar asta e o enfamie, cum ar spune ami­cul Jorj de la „Evenimentul“ ! Eu ca efi, temperament rece, nu mi-am eşit din sărite. „Voinţa“ însă s’a indignat foarte tare şi de aceia face astăzi,—pardon, ieri, pentru că astăzi scrie alte comedii,— următoarea declaraţiune : „Putem afirma că suntem despărţiţi de conservatori, nu numai printr’un program, dar printr’o prăpastie“ Program şi prăpastie, adică mai mult prăpastie de cât program, pentru că orga­nul lui Zaharia se întârzie foarte puţin a­­supra programului,—punctul acesta a fost tot­d’a­una critic pentru Zaharia,—în schimb însă ne dă două coloane de prăpăstii. Prăpăstiile „Voinţei* sunt de mai multe feluri. 1. Prăpăstii economice. Conservatorii n’au făcut nimic pentru protejarea industrieî na­ţionale, pe când liberalii au încurajat toate industriele, cu deosebire cea a ceasoarnice­­lor, căci o naţie fără minutare însamnă că nu ştie unde merge, nici unde ajunge. Tot acest regim a desfiinţat st­agiul, operă pen­tru care partidul liberal şi-a dat atâta trudă. 2. Prăpăstii naţionale. Conservatorii sunt nişte trădători ai naţiunei, în timp ce libe­ralii sunt mari patrioţi. Ei nu sunt nici spioni nici delatori. 3. A treia şi cea mai esenţială e pră­­păstia pe care 12 ani de teroare au săpat-o între dânşii şi ţară. De aceasta nu vorbeşte „Voinţa“ dar se poate citi printre rânduri. Din cauza ei toate supărările „şi regretele, din cauza ei distanţa miriametrică la care se găsesc de putere. La dânsa fac vecinie aluzie, când vorbesc de deosebirea dintre dânşii şi conservatori. Şi are dreptate «Voinţa®. Pentru ca să se apropie de ţară, trebue să facă să se uite trecutul, trebue să umple această pro­pastie, ceia ce e cam greu­­ Argyl. BOALA ȚARULUI (Prin fir telegrafic) Colonia, 19 Octombrie. — Gazeta de Co­lonia zice că profesorul Mershejewsky a fost chemat la Livadia pentru împărăteasă și nici­decum pentru împărat. Dureroa­sele lovituri morale din ultimele timpuri au sdruncinat sănătatea împărătesei. Paris, 19 Octombrie.—D. de Mohrenhein a răspuns persoanelor, cari s’au dus la ambasadă să se informeze despre Ţar, că starea M. S. este foarte gravă, fără a fi însă desperată. Paris, 19 ’Octombrie.—Agenţia Havas află din St. Petersburg că Ţarul e pe moarte. Londra, 19 Octombrie.—Agenţia Reu­ter anunță că starea Ţarului este dis­perată. LIBERALII GESTIUNEA ROMANA Am arătat, în No. de ori, la ce se reduce argumentul pe care, puţini din liberali, ce e drept, îl mai invoacă, pentru a scuza delaţiunea anti-patrio­­­tică a d-lui Sturdza. Discursul d-luî Sturdza din Senat, exploatarea cestiunei naţionale de că­tre liberali, ca armă de partid, nu pu­tea fi un secret pentru ministrul afa­cerilor străine al imperiului vecin, şi aceasta a fost îndeajuns contelui Kal­­noky, pentru ca, profitând de ocazia ce i-o procurau patrioţii liberali, să caute să reducă proporţieie mişcărei naţio­nale şi s-o prezinte ca opera d-nul­ui Sturdza şi a partidului său, care ur­măreşte prin ea crearea de dificultăţi guvernului conservator, iar nici de­cum o acţiune serioasă şi de temut în fa­vorul românilor din Ungaria. Trebue dar să fie cine­va de o rea credinţă revoltătoare,­ pentru a susţine că declaraţiunile contelui Kalnoky din Delegaţiuniunea ungară, nu puteau porni de­cât dintr’o trădare a actua­lului guvern. Aceste declaraţiunî ne­putând con­stitui o scuză pentru actul blamabil al d-lui Sturdza, arată din contra, cum amestecul izolat al d-ei sale şi al li­beralilor în cestiunea naţională, în loc de a aduce un servicii­ mişcărei, ‘a contribuit s’o micşoreze, să dea arme duşmanilor pentru a o prezintă ca o agitaţiune meschină de partid,care nu are alt scop de­cât luarea putere­ de către agitatori. Dacă din declaraţiunile contelui Kal­noky se poate deduce ceva, aceasta e în defavorul numai a liberalilor. Ele arată cât de nenorocite rezultate a avut, pentru mişcarea naţională, inter­­venirea lor ca partid, şi cum această mişcare nu poate da roade, de­cât atunci când ea va fi opera întregei ţări, a tuturor românilor. Da, trădarea d-luî Sturza a mai gă­sit un apărător in această ţară. Acesta este d. Vintilă Rosetti, fiul marelui Rosetti, preşedintele secţiunea Ligei din Bucureşti. D. Vintilă Rosetti declară prin «Ro­mânul» că denunţarea d-lui Sturza, cum că guvernul ţerei a venit în aju­torul mişcărei de peste munţi prin a­­cordarea unor sume respectabile de bani luptătorilor de acolo, nu poate constitui o trădare naţională, nu poate legitima calificativul de spion al Un­gurilor ce se dă d-lui Sturza. Şi ştiţi pentru ce ? Pentru că românii citaţi de d. Sturza cum că ar fi primit aceşti bani, sunt mocionişti, sunt din partidul d-luî Mocioni-Babeş! Aceasta e a doua scuză care se in­voacă în favorul trădărei comise de şeful partidului liberal. Ei bine, şi această scuză e tot atât de nenorocită ca şi aceea pe care am analizat-o în articolul precedent. Mai întâiu, ne mirăm cum d. Vin­tilă Rosetti, ca preşedinte al secţiu­ne! Ligei de aci, e atât de puţin în curent cu mişcarea de peste munţi, în­cât nu ştie că astă­zî în Transil-­ vania nu mai există partide, că Ro­­mânii de acolo au fost cei d’întâii­ care ne-au­ dat această măreaţă lecţie de patriotism, cum că în faţa duşma­nului comun ar fi o crimă ca Ro­mânii să se mai războiască între dânşii. D. Mocioni a declarat solemn, în conferinţa ţinută la Sibiu, că aprobă şi că urmează comitetul naţional în toate actele lui, şi de atunci nici uri fapt nu s’a produs, nici o disensiune, care să autorize atât pe d. Sturza, cât şi pe d. Vintilă Rosetti, — care din controlor al lui Pake a devenit azi apărătorul trădărei d-lui Sturza — ca să afirme că peste munţi ar mai e­­xista partide în marea luptă naţio­nală, pe care cei de acolo, de comun acord o duc cu o abnegaţiune şi cu o energie care ar trebui să ne facă ca, atunci când vorbim de dânşii, să ne descoperim ca în faţa unor mari eroi ai neamului. Şi atât de adevărat este aceasta în­cât însuşi d. Sturdza şi însuşi d. Vin­tilă Rosetti sunt siliţi să recunoască că ziarul «Dreptatea», organul d-lui Mocioni, denunţat Ungurilor de d. Sturdza cum că a fost înfiinţat cu banii guvernului român, este astăzi organul cel mai violent, cel mai energic de peste munţi, căruia Ungurii i-au­ intentat până acum 28 de procese de pressă. Ei bine, unde ve sunt Mocionişti, aceştia atât de îngrozitori, în­cât d. Sturdza să comită o faptă patriotică, denunţându-i urgiei maghiare ? Ia să vedem, în adevăr, care e crima d-lui Mocioni şi a partizanilor săi, cară să dea drept d-lui Sturdza a-i a­­răta cu degetul duşmanilor românis­mului. Toată crima d-lui Mocioni consta în aceasta, că d-sa, până la prezentarea Memorandului, era ele părere că nu se poate face nimic în cestiunea na­ţională,, atâta timp cât în fruntea pro­gramului Românilor subjugaţi va fi­gura autonomia Transilvaniei. D-sa, con­trar d-lor Raţiu şi Lucaciu, contrar ultraiştilor, cum ei se numesc peste munţi, credea că s’ar putea obţine o ameliorare a soartei Românilor, dacă aceştia ar consimţi, pentru moment, să renunţe la acest punct extrem. Am fost dintr’aceia care am combă­tut această părere a d-lui Mocioni, care o credem şi astăzi ca nefastă pen­tru Românism, şi am simţit o adevă­rată bucurie, atunci când am văzut că şi d-sa a renunţat la dânsa şi a intrat în lupta începută şi condusă de ultraişti. Merită oare pentru aceasta d. Mo­cioni şi partizanii săi epitetul de tră­dători, de instrumente ale Ungurilor ? De sigur că nu. Şi astăzi­ acei cari se încearcă să reediteze din nou aceste" acuzaţiuni, să vâre din nou­ vrajba în sânul fraţilor noştrii de peste munţi, ei sunnt adevăraţii trădători ai neamu­lui, ei sunt instrumentele mizerabile ale Ungurilor, pe cari, dacă i-a înfri­coşat ceva, apoi este tocmai unirea trainică care domneşte azi între toţi Românii. Şi cel care are cel mai puţin drept să atace, pentru părerile sale, pe d-nul Mocioni, este tocmai d-nul Sturza. Ce susţine oare d-nul Sturza prin discursurile sale, în chestiunea naţio­nală? Aţi auzit oare pe d-nul Sturza, sus­ţinând vre­odată autonomia Transil­vaniei ? D-sa, în marele patriotism de care e animat, se fereşte ca de foc de a pro­nunţa aceste cuvinte, pentru ca nu cum­va să-şi compromită puterea după care, poate să se jure, că nu umblă şi nu a umblat nici­odată!.... Ce susţine oare d-nul Sturza în chestiunea naţională ? D-sa susţine că mişcarea naţională e provocată din cauza persecuţiunei ele­mentului român de către unguri, din cauza tendinţei acestora de a maghia­riza, din cauză că alte legi există pentru români şi altele pentru unguri, din cauză, în sfârşit, că ungurii întemni­ţează pe români în închisorile lor o­­ribile. Şi d-sa afirmă că atunci când va înceta pentru români această stare de lucruri, va înceta şi mişcarea naţio­nală. Vorbeşte d-sa unde­va de autono­mia Transilvaniei ? Nicăeri! Ei bine, cum se poate numi acest om care aci, în Romănia liberă şi in­dependentă susţine ideile d-luî Mocioni, şi se întitulează pentru această mare patriot, iar în acelaşi timp numeşte trădători pe românii cari în Ungaria susţin aceleaşi păreri, şi se crede în drept a-i denunţa, pentru aceasta, ur­giei maghiare. Lăsăm pe cititori să califice această uimitoare duplicitate, privire, mi a căştigat adică individualitatea la el am cunoscut pe bărbatul cult, învă­ţat, deştept, preot la nivelul european, cu care poţi discuta, poţi disputa, fiind­că are concepţiune ageră, sciinţă şi elocvenţă.“ — Ne aduci ramură de oliv ? — me în­treba Lucaciu, când suiam scările în stagiu. La această întrebare Pázmándy răs­punde, ca vizita s-o face din propria vui iniţiativă şi ca o liniştire a sconştiin­­ţei lui (? ]), căci înainte dă a merge­­pe calea ce duce la infringerea tendinţelor ce urmăreşte comitetul naţional român, ar voi să schimbe un cuvînt sincer cu dîn­­sul—apoi îi făcu­ complimente­ asupra să­­nătăţei şi ţinutei­­sale,­­pe cari le găseşte înfloritoare. Lucaciu ar fi spus, cel puţin aşa scrie ziarul unguresc, că sunt trataţi bine în închisoare, dar îi nemulţumeşte singură­­tatea şi puţinul timp ce li se acordă pen­tru preumblare.­­—Pázmándy spune mai departe, că ajun­­gând cu Lucaciu în odaia de primire, a­­colo vezu o femeia îmbrăcată în negru, înaltă şi palidă la faţă. Era doamna Ra­ţiu care se scula ca se plece. — Doamnă, i-am­ zis, noi bărbaţii tot­deauna trebue să ne plecăm dinaintea vir­tuţilor femeeşti. Iubirea devotată faţă de bărbatul d-tale me uimeşte. Permite-mi să dau expresiune sentimentului meu. Şi cu aceasta am sărutat mâna doamnei Ra­ţiu, care mi-a răspuns unguresce : mul­ţumesc. După ce-au rămas singuri, Pázmándy a zis lui Lucacu, că locul lui n’ar fi în în­chisoare, cu­ calităţile lui eminente ar fi putut să aducă liniştea şi frăţietatea între Maghiari şi Roraîni, căci nimeni nu voieşte să nimicească naţionalitatea romînă, ci din contră ungurii trebuie să se întindă o mână de ajutor ca să se des­volte. Dar în schimb romînii trebuie să arate ungurilor aceleaşi sentimente şi mai cu seamă el trebue să primească ideia de stat maghiar, fără condiţiune ; ba ce e mai mult el tre­bue să lucreze împreuna cu noi la ridi­carea şi întărirea aceluia. Lucaciu răspunse, că o astfel de împă­care nu se poate. El nu poate recunoaşte un stat naţional maghiar, mai cu seamă că Ungaria fiind­­ un stat poliglot, ea nu se poate desvolta de­cât ca stat federativ. Trebue prin urmare ca fie­care naţionali­tate să-şi păstreze individualitatea ei aparte ca element naţional şi să se servească de limba lui în toate raporturile cu autori­tăţile publice. Afară de aceasta românii mai pretind şi o universitate a lor proprie. Pázmándy nu se poate învoi, mai ales în ce priveşte ideea de stat maghiar. El dă exemplu Belgia, unde elementul fla­mand a fost covârşit de cel frances. «Să tragem hotarele... Daţi d-v statului ma­ghiar, ceea ce are lipsă, şi noi vom da naţionalităţilor tot ce putem, dar fără a ne pune în primejdie propria noastră existenţă». — Bine, zice Lucaciu, să numim o co­­misiune de hotar, dar chemaţi-ne şi pe noi acolo... — Lucru firesc, dar cât timp veți men­ține atitudinea de astăzi, nu vom putea desbate cu d-voastră. — Astfel conversând, zice Pázmándy, am ajuns la poarta cu gratii de fier. Pe fața posomorâtă a lui Lucaciu se așeza un vel de ceață. Fiul naturei privi în lumea largă. — Când voiț fi liberat de-aici? zise cu voce tremurătoare: — îndată ce vei primi gânduri mai în­ţelepte şi­ vei fi gata a vesti cuvântul mân­tuitor, sfânta dreptate: amiciţie eternă în­tre Maghiari şi Români. Atunci încu­­noştiinţează-mă, şi ori te voiu scoate a­­fară iarăşi de braţ, ori mă voiu închide şi eu lângă d-ta... Domnule părinte, Dumnezeu cu noi! * * * Cunoscutul filo-român, Henry Gai­­doz citează în cartea sa «Les Rou­­mains de Transylvanie», următoarea trasă din ziarul «Magyar Hírlap» : «Dorim instituţiunea salutară a tra­gerii în ţeapă, căci cât de radical ai putea resolva cu ea chestiunea română şi ce privelişte înălţătoare de suflet ar 1i, să vezi pe agitatorii traşi în câte un par cu tricolor naţional». Acum «­Magyar Hirlap» desminte aceasta, negând că ar fi publicat vr’o dată aşa ceva, dar imediat răspunde: «Nu, stimate d-le Cantilli, noi n’am scris de acestea. Dar că faţă de d-ta, nu ar fi oare îndreptăţită această dorinţă, e altă întrebare ! Ziarele maghiare după de sunt de rea credinţă, apoi sunt şi stupide, ca «Magyar Hirlap», care subscrie singur acea ce a voit să tăgăduiască. DIN ŢĂRILE SUBJUGATE TRANSILVANIA Lucaciu şi Pázmándy Am publicat mai zilele trecute ştirea că faimosul Pázmándy, agentul guvernu­lui ungur în cestiunea romînă, cel care a fost denunţat de ziarele franceze ca con­­ruptor, a vizitat mai zilele trecute pe Lu­­caciu în închisoarea de la Seghedin, cu care a avut şi o convorbire. Pázmándy a publicat resultatul acestei întreţineri în ziarul Magyarorszag din 5/17 octombrie curent. Luăm după con­fratele de peste munţi Gazeta Transilva­niei cîte­va părţi mai importante din acest articol, din care cititorii noştri­ vor vedea că această dragoste a lui Pázmándy de a visit­a pe­­martirul romi­r. Cam mi­roase a guvernamentalism. «Mărturisesc sincer, zice Pázmándy, că Lu­caciu deja în Cluj m’a căștigat la prima

Next