Lupta, august 1936 (Anul 15, nr. 4434-4459)
1936-08-01 / nr. 4434
v i ANUL XV No. 4434 CONST. MILLE Fost director politic Dec. 1921 — Febr. 1927 Director EMIL D. FAGURE Redacţia şi adiţia: Bucureşti, str. Corst. Mille 12 (Sărindar) PAGINI TELEFOANE: Direcţia 343-08 + Secretariatul 343-06 + Administrația 343-04 Gurile Dunării Suveranitatea cu control străin ? De la Nu a fost o frază fără conţinut real când se spunea şi şi credea în occidentul Eurpei că România reprezintă gurile Dunărei „sentinela ordinei şi a civilizaţiei”. Sacrificiile consimţite de înţelepciunea ei pentru a corespunde acestei calificări mers până la punerea conştiinţei politice şi europene deasupra înseşi idealurilor ei de reunire într’un singur stat familiei româneşti din toate ţ miturile de sub stăpânire străină. Nu este meritul cel mai mic fel României independente de înainte de războiu de a fi jertfit păcei şi ordinei europene orice agitare a drepturilor ei naţionale. In deosebire de alte popoaredin Balcani, ea a ştiut să aştepte ceasul izbăvirei naţionale. De aceea a şi fost cu neputinţă, după armistiţiu, desconsiderarea drepturilor ei la regularea socotelilor. România este o ţară care şi-a câştigat cu armele şi cu vieţile fiilor ei întregirea ei naţională, dar e şi un stat că ruia i s’au recunoscut aceste drepturi şi pentru felul europenesc cum a slujit pacea şi ordinea la gurile Dunărei. Anachronismul care s’a menţinut însă la aceste guri ale Dunărei este că suveranitatea peste optsprezece milioane de români are alături de ea un control străin creiat de o situaţie şi un tratament care datează din 1856. E vorba de „Comisia europeană a Dunărei”. Această supravieţuire peste chiarmitele ce le-ar fi considerat posibile diplomaţia apuseană, atât de tradiţionalistă şi lentă în considerarea evoluărei situaţiunilor, este încă o dovadă de spiritul de răbdare, de curtenie şi de bună înţelegere în care înţelege să trăiască România în raporturile ei cu celelalte state. Acum că problema Strâmtorilor a fost rezolvată la conferinţa de la Montreux prin consensul puterilor participante, bunul simţ comandă ca menţinerea acestei supravieţuiri anachronice („survivance”) care se chiamă „Comisia europeană” fi gurile Dunărei să înceteze. Agitaţiuni pe această chestiune au fost totdeauna potolite, conducerea politicei noastre externe evitând totdeauna creiarea de iritaţiuni oricât de nejustificate ar fi ele. Astăzi însă chestiunea e coaptă, cum se zice în limbajul diplomatic şi aşa se explică declaraţiunile făcute de ministrul nostru de Externe ziarului „Le Temps” şi transmise eri şi presei noastre. Fireşte că d. Titulescu a ţinut să stabilească din capul locului că această chestiune va face obiectul unor note diplomatice adresate cancelariilor interesate la momentul în care Guvernul regal român va socoti că este oportun să o ridice în mod oficial. Drepturile României la egalitate în exercitarea suveranităţii de stat, justeţa cauzei ei de a asigura singură şi spre deplina satisfacere a intereselor internaţionale la gurile Dunărei, controlul comandat de împăcarea acestor interese cu ale ei proprii, concepţia ei, în fine, asupra demnităţei ei naţionale şi a demnităţei justiţiei româneşti ca garanţie în diferendele ce se ivesc — toate acestea comandă discuţia largă a oricăror obiecţiuni ce s’ar mai putea aduce azi tezei româneşti, atât de lapidar conaudcentrată în declaraţiunile preliminare ale ministrului nostru de externe. Departe de a putea fi vorba de revizuirea unui tratat teritorial. Nici un fluviu internaţional nefiind supus la un regim de supraveghere din partea a două comisiuni („Comisia europeană a Dunărei” cu sediul la Galaţi şi „Comisia Internaţională a Dunărei” cu sediul la Viena), problema care se pune e o chestie de unificare a regimului Dunărei în sensul extinderei competinţei „Comisiei Internaţionale” de la Viena până la Gurile Dunărei. Aci însă în apele teritoriale ale României, egalitatea în suveranitate comandă ca singurul control just şi compatibil cu demnitatea unui stat suveran să fie acela al statului român şi al justiţiei sale. Ministrul nostru de Externe îşi închee declaraţiunile sale cu speranţa guvernului român că va găsi pe lângă cabinetele din Paris, Londra şi Roma comprehensiunea de care au dat dovadă în atât de numeroase ocazii faţă de alţii. E şi speranţa poporului român care nu vede cum i s’ar putea refuza un tratament egal pe o chestiune de suveranitate şi de demnitate naţională bine stabilită. EMIL D. FAGURE DE 10 ANI? Se dă alarma că Germania va propune Cehoslovaciei un pact de neagresiune pe 10 ani. Ar fi mai sigur poate: pe 10 luni ori pe 10 zile. „DREAPTA” O telegramă din Paris anunţă că, după propunerea d-lui Louis Marin, preşedintele partidului ,Federaţia republicană” — şi mare prieten al românilor, vom adăuga noi — Camera franceză a adoptat cu unanimitate minus un vot acordarea „egalităţei drepturilor de a alege şi ar fi aleşi pentru toţi cetăţenii cari au mai mult de 21 de ani, fără ,deosebire de sex”. Senatul francez ratifica-va votul unanim al Camerei, sau crea-va un conflict cu Camera? In tot cazul, Camera a salvat cavalerismul francez. Alesele inimei nu puteau rămâne respinsele minţei franceze. „ULTIMELE” .Ultimele garnizoane rebele din San Sebastian au capitulat”, anunţa aseară o telegramă din Madrid. Ca să nu avem vorbă, hai să zicem c’au fost penultimele. Nu de alta, dar ca să nu ne pomenim c’au fost ante-penultimele! PROGNOSTICURI De cerni era frică nam scăpat . Buletinele meteorologice anunţau eri, după 56 de grade la soare, că va urma o scădere a valului de căldură. Creionul actualităţii Principiile ARGETOIANU: Iţi repet şi d-tale ce am spus la Filiaşi: am rămas cu aceleaşi principii cu cari am plecat la drum. CETĂŢEANUL: Bagă de seamă, coane Costică, le’i fi pierdut pe drum. Se’ntâmplă! mergem Asta înseamnă spre 60. De patruzeci de ani înregistrez aceste „date”. Asta e ca şi cu d. A. C. Cuza, care de 40 de ani anunţă că vine la putere. RIGOLO Fraţii Purîcică Judeţul Constanţa e terorizat, ne asigură corespondenţii locali. Terorizat de cine? De „Fraţii Puricică”! Cine sunt dumnealor? Nişte evadaţi de la Doftana. Ce făceau acolo? Erau trimişi să facă băi de sare. Fraţii Puricică erau însă de părere că le-ar face mai bine băile de mare şi au părăsit Doltana pentru Constanţa. Sunt opt luni de-atunci şi cum au părăsit hotelul fără a lăsa adresa unde să li se indrepte corespondenţa, nimeni n’a putut da de urma lor. Fraţii Puricică erau, cum cântă şantezele la „cabaret”: La Constanţa ’n băi de mare Verişorul şi cu mine! O duceau destul de bine cită vreme funcţiona Cazinoul. Căci, ca şi Coroiu, nobleţă de la Doftana, cînd pleacă în vilegiatură, vizitează Cazinourile. Deşi deprinşi cu loviturile, Fraţii Puricică şi-au găsit stăpânii! Cei de la Cazino dădeau lovituri şi mai şi— aşa că deşi firmă bancară destul de arătoasă, „Puricică Frores” au fost curăţaţi radical. Neadmiţându-li-se concordat şi nici neputând intra in conversiune, au trebuit să se retragă. Au ales, bineînţeles ceea ce se chiamă „o retragere onorabilă”: s’au retras in pădure, dela mare la munte. Cum erau însă fără franc şi la aman, au ales pădurea Aliman, de unde noaptea făceau turism prin satele vecine: Urluia — unde nu ie picior de jandarm şi urlă lupii — Cheremenius, unde au constatat că populaţia e la cheremul lor — şi, în fine, Adamclisi, unde au continuat cercetările archeologice, scoţând bani din piatră seacă. Bănuind că Fraţii Puricică s’ar adăposti în pădurea Aliman şi că jefuiesc lumea ca la Cazino, jandarmii au înconjurat pădurea, căci corespondenţii locali ne asigură că „de câteva zile pădurea e încercuită”. Pe Fraţii Puricică însă tot nu i-a prins. Strategi şi ei şi ştiind că războiul de azi se face cu avioane, ba şi cu gaze „sfixante”. Fraţii Puricică şi-au făcut adăposturi subterane şi probabil că au şi măsci în contra gazelor. Se aşteaptă noui forţe de întărire pentru a se proceda la o cercetare a pădurei, unde vi legiaturează Fraţii Puricică. N’o să fie însă nici o descoperire senzaţională dacă Fraţii Puricică vor fi găsiţi în pădure. Unde voiţi să stea pe căldurile astea? La Bucureşti? Şi apoi: pădure fără uscături s’a mai văzut? PRODESCĂ Intre d-nii Vaida şi Maniu Consecinţele discursului de la Dej D. Vaida-Voevod îşi continuă cu asiduitate acţiunea d-sale politică, convocând adunări şi rostind cuvântări cu aceiaş neobosită pasiune care i-a caracterizat întreaga carieră politică. Ce urmăreşte însă d. Vaida prin această acţiune? întrebarea reapare după fiecare nou discurs al fostului prim ministru iar răspunsul este cu atât mai greu de găsit cu cât fiecare cuvântare adaogă un semn de întrebare la nedumeririle celor cari aşteaptă o precizare a ţelurilor urmărite de d. Vaida. Astfel, în cuvântarea cea mai recentă, de la Dej, d. Vaida părea aproape dispus să-l ia în braţe pe d. Iuliu Maniu, pentru a sfârşi însă cu o vehementă ieşire împotriva aceluia pe care totuşi, la începutul discursului îl numea „fratele Iuliu”. In acelaş timp, d. Vaida adresa d-lui Gh. Brătianu o foarte străvezie invitaţie de a veni în fruntea unui nou partid deşi este ştiut că fiul lui Ionel Brătianu nu va abandona niciodată titulatura partidului liberal şi desigur nici tradiţiile politice ale familiei. Dar în această privinţă efectul discursului d-lui Vaida a provocat şi o altă surpriză. D. Vaida a izbutit să determine apariţia în oficiosul d-lui Gh. Brătianu a unui articol în care aprecierile la adresa d-lui Iuliu Maniu sunt dintre cele mai măgulitoare. Ne îndoim că acesta a fost scopul urmărit de d. Vaida- Voevod atunci când a rostit cuvântarea de la Dej, înregistrând faptele şi relevând efectele nu putem decât reveni la întrebarea iniţială: Care este ţelul final al acţiunii d-lui Vaida? L. T. A. Tuberculoza In cabinetul d-lui profesor dr. Titu Gonea, secretarul general al ministerului sănătăţii publice, am asistat, deunăzi, la o scenă tristă. Un tânăr înalt şi chipeş, cu ochii cari trădau o vie inteligentă, cerea insistent internarea într’un sanatoriu de tuberculoşi. Nimeni nu ar fi putut bănui măcar că sub masca unei tinereţi robuste se ascundea moartea care seceră în România mii de vieţi lăsate, fără apărare, în voia soartei. D. dr. Titu Ganea a chemat, în biuroul d-sale, pe d. dr. Cantemir Anghelescu, conducătorul serviciului, un inimos medic care, în slujba ministerului, pune, ceea ce atâţi alţii refuză să dea Statului, suflet şi o imensă putere de înţelegere pentru durerile celor desnădăjduiţi. Şi a început o discuţie interesanţi asupra problemei, tristă şi dureroasă, a tuberculozii în România. Şi am aflat, astfel, că avem circa un milion de bolnavi de tuberculoză la optsprezece milioane de locuitori. Proporţia este înspăimântătoare iar perspectivele viitorului sumbre. Căci nici societatea, nici ministerul sănătăţii, nu-şi fac datoria. Prima pentru că nu este suficient de stimulată şi nu cunoaşte pericolul. Ministerul pentru că în calea tuturor bunelor voinţi se ridică — stâncă de granit — calculul disponibilităţilor bugetare, sită deasă prin care, printr-o minune, se cern şi trec afacerile veroase şi se opresc sumele strict necesare pentru sănătatea colectivităţii. Nu sunt locuri în sanatoriile de tuberculoşi în cari mulţi dintre bolnavi îşi pot găsi sănătatea pierdută. Mor tineri cu zile, vlăstare cari ar putea fi utile societăţii. Sunt lăsaţi în libertate purtătorii celui mai teribil baccil ca să ducă mai departe boala care nu iartă dacă nu este din vreme îngrijită. Nu există nici o perspectivă de îndreptare. Ce folosesc oare energiile cari se pierd în van? Sunt picături de apă în imensa mare a durerii. Şi cu bunăvoinţă, cu spirit de organizare, cât de imens ar fi binele care s’ar putea realiza! Şi nu se poate face nimic sau aproape nimic. Sunt lăsaţi tuberculoşii în familiile respective ca să îmbolnăvească pe toţi membrii ei. Statul contribue la propagarea boalei drămuind salariile funcţionarilor cari numai subalimentându-se pot înoda capetele nevoii. Câte nu s’ar putea spune! In cadrul unui „carnet” am spus, credem, destul. Ne pare rău de munca depusă de d. dr. Titu Gane ca şi de aceia a d-rului Cantemir Anghelescu şi plângem soarta milionului de tuberculoşi cari sunt sortiţi să ajungă, repede şi sigur, în cimitirele ţării cari s’au întins, în ultima vreme, în proporţie îngrijorătoare. RADU MATEI C. SăB^^»vAugust 1838 nai Nu cunosc mai a! oamenilor decât prietenul tu veșnic încântat de totul, încurajează neca^anit pe cei răi, și prin bunăvoința sa vinovata linguşește vitiie, din cari nasc apoi toate dezordinele din societate. J. J. ROUSSEAU Ce pregăteşte Cancelarul Hitler? In timp ce opinia publică internaţională se întreabă cu îngrijorare ce urmăreşte Germania şi ce pregăteşte Cancelarul Hitler în politica externă, dictatorul Germaniei îşi petrece concediul la Bayreuth, asistând la festivalurile wagneriene. Aceasta nu-l împiedecă însă ca şi pe culoarele teatrului din Bayreuth să continue activitatea sa politică. In fotografia de mai sus, cancelarul Hitler ascultă, în pauza unei reprezentaţii, raportul pe care i-l face d. von Papen, reprezentantul extraordinar al Reichului la Viena, după terminarea tratativelor privitoare mai mult comentatul acord aust 100- german. La mijloc, ministrul propagandei, Goebbels, ai cărui emisari îşi continuă acţiunea lor în Austria, în ciuda prevederilor categorice ale acordului încheiat de d. v. Papen. Cea mai formidabilă maşină electrică din lume — ........... Ea va fi instalată şi va funcţiona la expoziţia internaţională din 1937 la Paris Cu prilejul expoziţiei internaţionale din 1937, savanţii francezi pregătesc cea mai formidabilă maşină din lume. Să oferim oamenilor „bucuria de a înţelege şi de a creia în acelaş timp chintesenţa cuceririi noastre, declară ilustrul fizician Jean Perrin, iată adevăratul scop al palatului de cercetări şi descoperiri din expoziţia din 1937, datorit iniţiativei părintelui atomilor şi la pregătirea căruia colaborează actualmente o pleiadă întreagă de savanţi. Vizitatorul va putea vedea aci cum a luat naştere tehnica modernă, începând cu primele cercetări şi sfârşind cu cel mai complex aparat dotat cu cele mai infinite posibilităţi. In modul acesta el va putea admira supra înlănţuire care-i permite ca, din simple lucrări de laborator, să se poată trage cele mai mari foloase pentru civilizaţia contimporană. Ceea ce va concretiza însă un prodigios exemplu al acestei progresiuni continuie a invenţiei şi ştiinţei, va fi o maşină electrică de proporţii neobişnuite. Ea va ilustra trecerea de la experienţele elementare ale lui Faraday, la realizările practice cari au decurs din el, demonstrând cum, pe baza încercărilor de laborator se poate construi un instrument, a cărui forţă şi amploare va constitui una din minunile viitoarei expoziţii. r.ea. măi - Puternică maşină electrică din lume! Ideia revine d-lui Joliot, iar cel care a asigurat realizarea e colaboratorul său„ fizicianul Lazard, specialist în tensiunile înalte aplicate la creiarea, de radio-elementeIată cum descrie ilustrul savant, magnificul aparat, care va asigura Franţei un adevărat, record în materie de ştiinţă. — Pătrunzând în Grand Palais prin rotonda Antin, primul lucru care va impresiona pe vizitator va fi această gigantă maşină. Ea va fi instalată într’un fel de colivie cilindrică înaltă de 25 metri cu un diametru de 24 metri. In interiorul acestei colivii se va observa două coloane de câte doisprezece metri înălţime fiecare, ridicate pe câte o sferă de trei metri diametru. Iar între aceste două sfere, cari vor constitui doi poli încărcaţi unul cu electricitate pozitivă iar altul cu electricitate negativă, se vor produce fără discontinuitate scântei lungi de trei metri, sub o tensiune de cinci milioane de volţi”. Va să zică nu e vorba de un dynamo oarecare, nici de un obişnuit generator analog celui din laboratorul Ampere de trei milioane de volţi. Maşina în chestiune reprezintă un electrostatic. Desigur că, fiecare dintre cititori s’a amuzat, pe vremea când era copil, frecând cu o bucată de postav , uscat, o sticlă care avea apoi proprietatea de a atrage bucăţele de hârtie. Ei bine, uriaşa maşină nu are altă destinaţie decât să repete această mică experiență bineînțeles pe o scară cu totul vastă. Iată cum explică toate acestea de Lazard: — Fiecare coloană va fi un suport izolator, în interiorul căreia atmosfera va fi extrem de uscată. Aci va circula o frânghie de bumbac cauciucat cu o viteză de 100 km. pe oră. Această frânghie va depune pe sfera metalică descărcările electrice provenite din frecare. Sfera singură va cântări 1.500 de kgr. Greutatea fiecărui generator nu va fi ele altfel mai mică de 5 tone. Acumularea de electricitate se va face așadar sub formidabila tensiune de cinci milioane volţi. In ce priveşte colivia în formă de cilindru construită cu un grilaj metalic de jur împrejur, aşa zisa colivie a lui Faraday, ea va izola publicul constituind un fel de ecran protector”. Mai ciudat e faptul că în interiorul fiecărei sfere va fi amenajat un cabinet de lucru. Vor fi aduse aparate în fiecare din aceste camere ai căror pereţi exteriori vor fi supuşi la cea mai considerabilă tensiune electrică din lume, iar experimentatorii vor putea să-şi CQiGtinue nestingheriţi lucrul înlăuntru. Oricât de neverosimil s’ar părea, posibilitatea, econfirmată prin legile electrostatice, binecunoscute încă de pe vremea lui Faraday. Aparatele, destinate să producă scânteile electrice nu vor cuprinde decât un loc aproape infim .(Continuare în pagina II-a) Citiţi in pag. 6-a : Avioane italiene în Marocul spaniol O nouă revoluţie în arta filmului Îngrijorare in rândul „stelelor” Hollywood este din nou în fierbere. O nouă revoluţie se pregăteşte în arta filmului, iar stelele ecranului sunt cât se poate de îngrijorate că şi de data aceasta vor cădea victime ca şi cu ani înainte, când filmul sonor a luat locul filmului mut. Dar agitaţia aceasta a cuprins şi pe producători, căci atelierele vor trebui să fie din nou utilate, iar costul unui film va spori într’o proporţie poate nebănuită. Cauzele acestor agitaţii o constituie descoperirea unor ingineri, cari au inventat un aparat care înregistrează filmul în culori. Invenţia care a preocupat ani de zile pe toţi inventatorii, tulbură astăzi armate întregi de actori, de producători, de angajaţi ai actualelor studiouri. CE ESTE ADEVĂRATUL FILM IN CULORI Poate că unii dintre cititorii noştri se vor fi mirând că vorbim despre filmul în culori ca despre o invenţie recentă. Mulţi îşi vor fi amintind că au văzut filme în culori pe ecranele cinematografelor fără ca în jurul acelor filme să se fi făcut vâlvă. Este foarte adevărat că s-au proectat filme în culori, dar acelea au fost colorate ulterior în laborator, nu au fost turnate din prima clipă în acest fel. Lucrul este de foarte mare însemnătate, căci culorile care au fost adăugate benzii în laborator erau culori departe de tonurile naturale. Dacă spectatorii acestor filme își aduc bine aminte, vizionarea era foarte neplăcută, dădea dureri’ de ochi și chiar dureri de cap. Goofire s’praalirni .In ,!:it -i ceasta este filmul în culori naturale. Prin urmare nu va fi vorba de o culoare ulterioară în laborator, ci de imprimarea în culorile naturale- NOI PROBLEME ESTETICE Dar filmul în culori naturale pune o nouă serie de probleme dintre cele mai însemnate. Astfel, pe când colorând în laborator culorile puteau fi armonizate după toate regulile cerute de estetică, de data aceasta, culorile vor trebui să fie armonizate din prima clipă a turnării. Lucrul nu este chiar atât de uşor, căci nu treime să se uite că un lucru este văzut cu ochiul liber şi cu totul altceva imprimă pelicula cinematografică. Să dăm un exemplu. O scenă «r, prororp îjMr-'o cameră al cărei tapet este roşu. Actorii vor trebui să poarte costume care să aibe o culoare distinctă de roşu, mai ales în scenele mărite. Să spunem că actriţa care ar juca scena va fi îmbrăcată într’o toaletă verde deschis. Culorile vor fi bine armonizate. Iată însă că scenariul cere o scenă de prim plan. Apropiindu-se aparatul acesta ar prinde în câmpul obiectivului, ca fond, uşa, care este de culoare cafenie. Ori tonurile acestea două dau o discordanţă coloristică supărătoare. Toate aceste inconveniente trebuesc să fie prevăzute de bunul regisor. Ba mai mult chiar, se pune problema dacă machiajul de până astăzi al actorului mai poate fi menţinut. Este aproape sigur că nu, căci machiajul pentru filmul mut, schimonoseşte figura omenească văzută cu ochiul liber, în timp ce obiectivul înregistrează imagini estetice. Prin urmare se va pune o nouă problemă, acea a machiajului actorilor. Dar aceasta nu este chiar atât de simplu. Este foarte probabil că se va ajunge la culoarea naturală a tenului, care va fi numai subliniată pe ici pe colo. Ce se va întâmpla însă cu scenele de prim plan, adică cu acele scene în care capul actorului apare mărit? Este probabil că atunci coloritul obișnuit va prezenta lacune care vor trebui să fie ocolite. DAR VEDETELE? Dar vedetele pe care le cunoaştem noi astăzi vor rămâne? Chestiunea este foarte greu să fie lămurită. Există unii specialişti în chestiunile filmului care susţin că victimele vor fi cu mult mai rare decât au fost atunci când a fost introdus filmul sonor. După aceşti specialişti, Marlene Dietrich îşi va păstra tot farmecul pe care l-a avut şi în filmul negru-alb, la fel ca şi Greta Garbo, a cărei paloare proverbială va fi servită de noua tehnică a filmului. Vor mai fi mulţi alţi actori cari vor rămâne in actualitatea filmului. Este însă probabil că cel mai mic defect fizic, ne gândim mai ales la aspectul obrazului se va răsbuna, căci va fi cu neputință să fie mascat. vPe de altă parte este mai fofontimiare în pagina II*a)