Lupta, august 1936 (Anul 15, nr. 4434-4459)

1936-08-01 / nr. 4434

v i ANUL XV No. 4434 CONST. MILLE Fost director politic Dec. 1921 — Febr. 1927 Director EMIL D. FAGURE Redacţia şi adiţia: Bucureşti, str. Cor­st. Mille 12 (Sărindar) PAGINI TELEFOANE: Direcţia 343-08 + Secretariatul 343-06 + Administrația 343-04 Gurile Dunării Suveranitatea cu control străin ? De la Nu a fost o frază fără conţi­nut real când se spunea şi şi credea în occidentul Eur­pei că România reprezintă gurile Dunărei „sentinela ordi­nei şi a civilizaţiei”. Sacrificiile consimţite de în­ţelepciunea ei pentru a cores­punde acestei calificări mers până la punerea conştiin­ţei politice şi europene de­asu­pra înseşi idealurilor ei de reunire într’un singur stat familiei româneşti din toate ţ miturile de sub stăpânire străi­nă. Nu este meritul cel mai mic fel României independente de înainte de războiu de a fi jert­fit păcei şi ordinei europene ori­ce agitare a drepturilor ei naţionale. In deosebire de alte popoare­­din Balcani, ea a ştiut să aş­tepte ceasul izbăvirei naţiona­le. De aceea a şi fost cu nepu­tinţă, după armistiţiu, descon­siderarea drepturilor ei la re­gularea socotelilor. România este o ţară care şi-a câştigat cu armele şi cu vieţile fiilor ei întregirea ei naţională, dar e şi un stat că ruia i s’au recunoscut aceste drepturi şi pentru felul euro­penesc cum a slujit pacea şi ordinea la gurile Dunărei. Anachronismul care s’a men­ţinut însă la aceste guri ale Du­nărei este că suveranitatea pes­te optsprezece milioane de ro­mâni are alături de ea un con­trol străin creiat de o situaţie şi un tratament care datează din 1856. E vorba de „Comisia europeană a Dunărei”. Această supravieţuire peste chiar­­mitele ce le-ar fi consi­derat posibile diplomaţia apu­seană, atât de tradiţionalistă şi lentă în considerarea evoluă­­rei situaţiunilor, este încă o do­vadă de spiritul de răbdare, de curtenie şi de bună înţelegere în care înţelege să trăiască Ro­mânia în raporturile ei cu ce­lelalte state. Acum că problema Strâmto­­rilor a fost rezolvată la confe­rinţa de la Montreux prin con­sensul puterilor participante, bunul simţ comandă ca menţi­nerea acestei supravieţuiri a­­nachronice („survivance”) care se chiamă „Comisia europea­nă” fi gurile Dunărei să înce­teze. Agitaţiuni pe această ches­tiune au fost totdeauna potoli­te, conducerea politicei noastre externe evitând totdeauna cre­­iarea de iritaţiuni oricât de ne­justificate ar fi ele. Astăzi însă chestiunea e coaptă, cum se zice în limbajul diplomatic şi aşa se explică declaraţiunile făcute de mi­nistrul nostru de Externe zia­rului „Le Temps” şi transmise eri şi presei noastre. Fireşte că d. Titulescu a ţi­nut să stabilească din capul locului că această chestiune va face obiectul unor note diplo­matice adresate cancelariilor interesate la momentul în ca­re Guvernul regal român va socoti că este oportun să o ridi­ce în mod oficial. Drepturile României la ega­litate în exercitarea suverani­­tăţii de stat, justeţa cauzei ei de a asigura singură şi spre deplina satisfacere a interese­lor internaţionale la gurile Du­nărei, controlul comandat de împăcarea acestor interese cu ale ei proprii, concepţia ei, în fine, asupra demnităţei ei na­ţionale şi a demnităţei justiţi­ei româneşti ca garanţie în di­ferendele ce se ivesc — toate acestea comandă discuţia largă a ori­căror obiecţiuni ce s’ar mai putea aduce azi tezei ro­mâneşti, atât de lapidar con­au­d­centrată în declaraţiunile preli­minare ale ministrului nostru de externe. Departe de a putea fi vorba de revizuirea unui tratat teri­torial. Nici un fluviu internaţional nefiind supus la un regim de supraveghere din partea a două comisiuni („Comisia eu­ropeană a Dunărei” cu sediul la Galaţi şi „Comisia Interna­ţională a Dunărei” cu sediul la Viena), problema care se pu­ne e o chestie de unificare a re­gimului Dunărei în sensul ex­­tinderei competinţei „Comisiei Internaţionale” de la Viena pâ­nă la Gurile Dunărei. Aci însă în apele teritoriale ale Româ­niei, egalitatea în suveranitate comandă ca singurul control just şi compatibil cu demnita­tea unui stat suveran să fie a­­cela al statului român şi al justiţiei sale. Ministrul nostru de Externe îşi închee declaraţiunile sale cu speranţa guvernului român că va găsi pe lângă cabinetele din Paris, Londra şi Roma compre­hensiunea de care au dat do­vadă în atât de numeroase o­­cazii faţă de alţii. E şi speranţa poporului ro­mân care nu vede cum i s’ar putea refuza un tratament e­­gal pe o chestiune de suverani­tate şi de demnitate naţională bine stabilită. EMIL D. FAGURE DE 10 ANI? Se dă alarma că Germania va propune Cehoslovaciei un pact de neagresiune pe 10 ani. Ar fi mai sigur poate: pe 10 luni ori pe 10 zile. „DREAPTA” O telegramă din Paris anunţă că, după propunerea d-lui Louis Marin, preşedintele partidului ,Federaţia republicană” — şi mare prieten al românilor, vom adăuga noi — Camera franceză a adoptat cu unanimitate mi­nus un vot acordarea „egalită­­­ţei drepturilor de a alege şi a­r fi aleşi pentru toţi cetăţenii cari au mai mult de 21 de ani, fără ,deosebire de sex”. Senatul francez ratifi­ca-va vo­tul unanim al Camerei, sau crea-va un conflict cu Camera? In tot cazul, Camera a salvat cavalerismul francez. Alesele inimei nu puteau rămâne res­pinsele minţei franceze. „ULTIMELE” .Ultimele garnizoane rebele din San Sebastian au capitulat”, anunţa aseară o telegramă din Madrid. Ca să nu avem vorbă, hai să zi­cem c’au fost penultimele. Nu de alta, dar ca să nu ne­ pomenim c’au fost ante-penulti­­mele! PROGNOSTICURI De cerni era frică n­am scă­pat . Buletinele meteorologice a­nunţau eri, după 56 de grade la soare, că va urma o scădere a valului de căldură. Creionul actualităţii Principiile ARGETOIANU: Iţi repet şi d-tale ce am spus la Filiaşi: am rămas cu aceleaşi principii cu cari am plecat la drum. CETĂŢEANUL: Bagă de seamă, coane Costică, le’i fi pierdut pe drum. Se’ntâmplă! mergem Asta înseamnă spre 60. De patruzeci de ani înregi­strez aceste „date”. Asta e ca şi cu d. A. C. Cuza, care de 40 de ani anunţă că vine la putere. RIGOLO Fraţii Purîcică Judeţul Constanţa e terorizat, ne asigură corespondenţii locali. Terorizat de cine? De „Fraţii Pu­ricică”! Cine sunt dumnealor? Nişte evadaţi de la Doftana. Ce făceau acolo? Erau trimişi să facă băi de sare. Fraţii Puricică erau însă de pă­rere că le-ar face mai bine băile de mare şi au părăsit Doltana pentru Constanţa. Sunt opt luni de-atunci şi cum au părăsit hotelul fără a lăsa adresa unde să li se indrepte coresponden­ţa, nimeni n’a putut da de urma lor. Fraţii Puricică erau, cum cântă şantezele la „cabaret”: La Constanţa ’n băi de mare Verişorul şi cu mine! O duceau destul de bine cită vre­me funcţiona Cazinoul. Căci, ca şi Coroiu, nobleţă de la Doftana, cînd pleacă în vilegiatură, vizitează Ca­­zinourile. Deşi deprinşi cu loviturile, Fraţii Puricică şi-au găsit stăpânii! Cei de la Cazino dădeau lovituri şi mai şi— aşa că deşi firmă bancară destul de arătoasă, „Puricică Frores” au fost curăţaţi radical. Neadmiţându-li-se concordat şi nici neputând intra in conversiune, au trebuit să se retra­­gă. Au ales, bineînţeles ceea ce se chiamă „o retragere onorabilă”: s’au retras in pădure, dela mare la munte. Cum erau însă fără franc şi la aman, au ales pădurea Aliman, de unde noaptea făceau turism prin satele vecine: Urluia — unde nu ie picior de jandarm şi urlă lupii — Cheremenius, unde au constatat că populaţia e la cheremul lor — şi, în fine, Adamclisi, unde au continuat cercetările archeologice, scoţând bani din piatră seacă. Bănuind că Fraţii Puricică s’ar a­­dăposti în pădurea Aliman şi că jefuiesc lumea ca la Cazino, jandar­mii au înconjurat pădurea, căci co­respondenţii locali ne asigură că „de câteva zile pădurea e încercuită”. Pe Fraţii Puricică însă tot nu i-a prins. Strategi şi ei şi ştiind că răz­boiul de azi se face cu avioane, ba şi cu gaze „sfixante”. Fraţii Puricică şi-au făcut adăposturi subterane şi probabil că au şi măsci în contra ga­zelor. Se aşteaptă noui forţe de întărire pentru a se proceda la o cercetare a pădurei, unde vi legiaturează Fraţii Puricică. N’o să fie însă nici o des­coperire senzaţională dacă Fraţii Puricică vor fi găsiţi în pădure. Unde voiţi să stea pe căldurile astea? La Bucureşti? Şi apoi: pădure fără uscături s’a mai văzut? PRO­DESCĂ Intre d-nii Vaida şi Maniu Consecinţele discursului de la Dej D. Vaida-Voevod îşi continuă cu asiduitate acţiunea d-sale politică, convocând adunări şi rostind cuvântări cu a­­ceiaş neobosită pasiune care i-a caracterizat întreaga carieră politică. Ce urmăreşte însă d. Vaid­a prin această acţiune? între­barea reapare după fiecare nou discurs al fostului prim mi­nistru iar răspunsul este cu atât mai greu de găsit cu cât fiecare cuvântare adaogă un semn de întrebare la nedume­ririle celor cari aşteaptă o precizare a ţelurilor urmărite de d. Vaida. Astfel, în cuvântarea cea mai recentă, de la Dej, d. Vaida părea aproape dispus să-l ia în braţe pe d. Iuliu Maniu, pen­tru a sfârşi însă cu o vehemen­tă ieşire împotriva aceluia pe care totuşi, la începutul discu­rsului îl numea „fratele Iuliu”. In acelaş timp, d. Vaida adresa d-lui Gh. Brătianu o foarte străvezie invitaţie de a veni în fruntea unui nou par­tid deşi este ştiut că fiul lui Ionel Brătianu nu va abando­na nici­odată titulatura partidului liberal şi desigur nici tradiţiile politice ale familiei. Dar în această privinţă efectul discursului d-lui Vaida a provocat şi o altă surpriză. D. Vaida a izbutit să determine apariţia în oficiosul d-lui Gh. Brătianu a unui articol în care aprecierile la adresa d-lui Iuliu Maniu sunt dintre cele mai măgulitoare. Ne îndoim că acesta a fost scopul urmărit de d. Vaida- Voevod atunci când a rostit c­uvântarea de la Dej, înregistrând faptele şi rele­vând efectele nu putem decât reveni la întrebarea iniţială: Care este ţelul final al acţiunii d-lui Vaida? L. T. A. Tuberculoza In cabinetul d-lui profesor dr. Ti­tu Gonea, secretarul general al ministerului sănătăţii publice, am asistat, deunăzi, la o scenă tristă. Un tânăr înalt şi chipeş, cu ochii cari trădau o vie inteligentă, cerea insistent internarea într’un sanato­riu de tuberculoşi. Nimeni nu ar fi putut bănui măcar că sub masca u­­nei tinereţi robuste se ascundea moartea care seceră­ în România mii de vieţi lăsate, fără apărare, în voia soartei. D. dr. Titu Ganea a chemat, în biuroul d-sale, pe d. dr­. Cantemir Anghelescu, conducătorul serviciu­lui, un inimos medic care, în slujba ministerului, pune, ceea ce atâţi alţii refuză să dea Statului, suflet şi o i­­mensă putere de înţelegere pentru durerile celor desnădăjduiţi. Şi a început o discuţie interesanţi asupra problemei, tristă şi dure­roasă, a tuberculozii în România. Şi am aflat, astfel, că avem circa un milion de bolnavi de tuberculoză la optsprezece milioane de locuitori. Proporţia este înspăimântătoare iar perspectivele viitorului sumbre. Căci nici societatea, nici ministerul sănă­tăţii, nu-şi fac datoria. Prima pentru că nu este suficient de stimulată şi nu cunoaşte pericolul. Ministerul pentru că în calea tuturor bunelor voin­ţi se­ ridică — stâncă de granit — calculul disponibilităţilor buge­tare, sită deasă prin care, printr-o minune, se cern şi trec afacerile veroase şi se opresc sumele strict necesare pentru sănătatea colecti­vităţii. Nu sunt locuri în sanatoriile de tuberculoşi în cari mulţi dintre bol­navi îşi pot găsi sănătatea pierdută. Mor tineri cu zile, vlăstare cari ar putea fi utile societăţii. Sunt lăsaţi în libertate purtătorii celui mai te­ribil baccil ca să ducă mai departe boala care nu iartă dacă nu este din vreme îngrijită. Nu există nici o perspectivă de îndreptare. Ce folo­sesc oare energiile cari se pierd în van? Sunt picături de apă în imensa mare a durerii. Şi cu bunăvoinţă, cu spirit de organizare, cât de i­­mens ar fi binele care s’ar putea realiza! Şi nu se poate face nimic sau aproape nimic. Sunt lăsaţi tu­­berculoşii în familiile respective ca să îmbolnăvească pe toţi membrii ei. Statul contribue la propagarea boalei drămuind salariile funcţiona­rilor cari numai subalimentându-se pot înoda capetele nevoii. Câte nu s’ar putea spune! In cadrul unui „carnet” am spus, credem, destul. Ne pare rău de munca depusă de d. dr. Titu Gane ca şi de aceia a d-ru­­lui Cantemir Anghelescu şi plân­gem soarta milionului de tubercu­loşi cari sunt sortiţi să ajungă, re­pede şi sigur, în cimitirele ţării cari s’au întins, în ultima vreme, în proporţie îngrijorătoare. RADU MATEI C. SăB^^»vAugust 1838 nai Nu cunosc mai a! oamenilor decât prietenul tu veșnic încântat de totul, încurajează neca^anit pe cei răi, și prin bunăvoința sa vinovata linguşește vitii­e, din cari nasc apoi toate dezordinele din societate. J. J. ROUSSEAU Ce pregăteşte Cancelarul Hitler? In timp ce opinia publică internaţională se în­treabă cu îngrijorare ce urmăreşte Germania şi ce pregăteşte Cancelarul Hitler în politica exter­nă, dictatorul Germaniei îşi petrece concediul la Bayreuth, asistând la festivalurile wagneriene. Aceasta nu-l împiedecă însă ca şi pe culoarele teatrului din Bayreuth să continue activitatea sa politică. In fotografia de mai sus, cancelarul Hitler as­cultă, în pauza unei reprezentaţii, raportul pe care i-l face d. von Papen, reprezentantul extraordi­nar al Reichului la Viena, după terminarea tratati­velor privitoare mai mult comentatul acord au­st 100- german. La mijloc, ministrul propagandei, Goebbels, ai cărui emisari îşi continuă acţiunea lor în Austria, în ciuda prevederilor categorice ale acordului înche­iat de d. v. Papen. Cea mai formidabilă maşină electrică din lume — ........... Ea va fi instalată şi va funcţiona la expoziţia inter­­naţională din 1937 la Paris Cu prilejul expoziţiei inter­naţionale din 1937, savanţii francezi pregătesc cea mai formidabilă maşină din lume. Să oferim oamenilor „bucu­ria de a înţelege şi de a creia în acelaş timp chintesenţa cu­ceririi noastre, declară ilustrul fizician Jean Perrin, iată ade­văratul scop al palatului de cercetări şi descoperiri din ex­poziţia din 1937, datorit iniţia­tivei părintelui atomilor şi la pregătirea căruia colaborează actualmente o pleiadă întrea­gă de savanţi. Vizitatorul va putea vedea aci cum a luat naştere tehnica modernă, începând cu primele cercetări şi sfârşind cu cel mai complex aparat dotat cu cele mai infinite posibilităţi. In modul acesta el va putea ad­mira supra înlănţuire care-i permite ca, din simple lucrări de laborator, să se poată trage cele mai mari foloase pentru civilizaţia contimporană. Ceea ce va concretiza însă un prodigios exemplu al acestei progresiuni continuie a inven­ţiei şi ştiinţei, va fi o maşină electrică de proporţii neobiş­nuite. Ea va ilustra trecerea de la experienţele elementare ale lui Faraday, la realizările practice cari au decurs din el, demonstrând cum, pe baza în­cercărilor de laborator se poa­te construi un instrument, a cărui forţă şi amploare va con­stitui una din minunile viitoa­rei expoziţii. r.ea. măi - Puternică maşină e­­lectrică din lume! Ideia revine d-lui Joliot, iar cel care a asi­gurat realizarea e colaborato­rul său­„ fizicianul Lazard, spe­cialist în tensiunile înalte a­­plicate la creiarea, de radio-ele­­mente­Iată cum descrie ilustrul sa­vant, magnificul aparat, care va asigura Franţei un adevă­rat, record în materie de ştiin­ţă. — Pătrunzând în Grand Pa­lais prin rotonda Antin, pri­mul lucru care va impresiona pe vizitator va fi această gi­gantă maşină. Ea va fi insta­lată într’un fel de colivie cilin­drică înaltă de 25 metri cu un diametru de 24 metri. In interiorul acestei colivii se va observa două coloane de câ­te doisprezece metri înălţime fiecare, ridicate pe câte o sferă de trei metri diametru. Iar în­tre aceste două sfere, cari vor constitui doi poli încărcaţi u­­nul cu electricitate pozitivă iar altul cu electricitate negativă, se vor produce fără disconti­nuitate scântei lungi de trei metri, sub o tensiune de cinci milioane de volţi”. Va să zică nu e vor­ba de un dynamo oarecare, nici de un o­­bişnuit generator analog celui din laboratorul Ampere de trei milioane de volţi. Maşina în chestiune reprezintă un elec­trostatic. Desigur că, fiecare dintre cititori s’a amuzat, pe vremea­ când era copil, frecând cu o bucată de postav , uscat, o sticlă care avea apoi proprie­tatea de a atrage bucăţele de hârtie. Ei bine, uriaşa maşină nu are altă destinaţie decât să repete această mică experien­ță bine­înțeles pe o scară cu totul vastă. Iată cum explică toate aces­tea de Lazard: — Fiecare coloană va­ fi un suport izolator, în interiorul căreia atmosfera va fi extrem de uscată. Aci va circula o frânghie de bumbac cauciucat cu o viteză de 100 km. pe oră. Această frânghie va­ depune pe sfera metalică descărcările electrice provenite din frecare. Sfera singură va cântări 1.500 de kgr. Greutatea fiecărui ge­nerator nu va fi ele altfel mai mică de 5 tone. Acum­ular­ea de electricitate se va face așa­dar sub formidabila tensiune de cinci milioane volţi. In ce priveşte colivia în formă de cilindru construită cu un grilaj metalic de jur împrejur, aşa zisa colivie a lui Faraday, ea va izola publicul constituind un fel de ecran protector”. Mai ciudat e faptul că în in­teriorul fiecărei sfere va fi a­­menajat un cabinet de lucru. Vor fi aduse aparate în fiecare din aceste camere ai căror pe­reţi exteriori vor fi supuşi la cea mai considerabilă tensiune electrică din lume, iar experi­mentatorii vor putea să-şi CQiG­tinue nestingheriţi lucrul înlă­­untru. Oricât de neverosimil s’ar părea, posibilitatea, e­­con­firmată prin legile electrosta­tice, binecunoscute încă de pe vremea lui Faraday. Aparate­le, destinate­ să producă scânt­­eile electrice nu vor cuprinde decât un loc aproape infim .­(Continuare în pagina II-a) Citiţi in pag. 6-a : Avioane italiene în Marocul spaniol O nouă revoluţie în arta filmului Îngrijorare in rândul „stelelor” Hollywood este din nou în fierbere. O nouă revoluţie se pregăteşte în arta filmului, iar stelele ecranului sunt cât se poate de îngrijorate că şi de data aceasta vor cădea victime ca şi cu ani înainte, când fil­mul sonor a luat locul filmului mut. Dar agitaţia aceasta a cu­prins şi pe producători, căci a­­telierele vor trebui să fie din nou utilate, iar costul unui film va spori într’o proporţie poate nebănuită. Cauzele acestor agitaţii o constituie descoperirea unor in­gineri, cari au inventat un a­­parat care înregistrează filmul în culori. Invenţia care a pre­ocupat ani de zile pe toţi in­ventatorii, tulbură astăzi ar­mate întregi de actori, de pro­ducători, de angajaţi ai actua­lelor studiouri. CE ESTE ADEVĂRATUL FILM IN CULORI Poate că unii dintre cititorii noştri se vor fi mirând că vor­bim despre filmul în culori ca despre o invenţie recentă. Mulţi îşi vor fi amintind că au văzut filme în culori pe ecra­nele cinematografelor fără ca în jurul acelor filme să se fi făcut vâlvă. Este foarte adevărat că s-au proectat filme în culori, dar a­­celea au fost colorate ulterior în laborator, nu au fost tur­nate din prima clipă în acest fel. Lucrul este de foarte mare însemnătate, căci culorile care au fost adăugate benzii în la­borator erau culori departe de tonurile naturale. Dacă spect­at­­orii acestor filme își aduc bi­ne aminte, vizionarea era foar­te neplăcută, dădea dureri’ de ochi și chiar dureri de cap. Goofire s’p­raalirni .In ,!:it -i ceasta este filmul în culori na­turale. Prin urmare nu va fi vorba de o culoare ulterioară în laborator, ci de imprimarea în culorile naturale- NOI PROBLEME ESTETICE Dar filmul în culori naturale pune o nouă serie de proble­me dintre cele mai însemnate. Astfel, pe când­ colorând în la­borator culorile puteau fi ar­monizate după toate regulile cerute de estetică, de data a­­ceasta, culorile vor trebui să fie armonizate din prima clipă a turnării. Lucrul nu este chiar atât de uşor, căci nu treime să se uite că un lucru este văzut cu o­­chiul liber şi cu totul altceva imprimă pelicula cinematogra­fică. Să dăm un exemplu. O scenă «r, prororp îjMr-'o cameră al că­rei tapet este roşu. Actorii vor trebui să poarte costume care să aibe o culoare distinctă de roşu, mai ales în scenele mări­te. Să spunem că actriţa care ar juca scena va fi îmbrăcată în­tr’o toaletă verde deschis. Cu­lorile vor fi bine armonizate. Iată însă că scenariul cere o scenă de prim plan. Apropiin­­du-se aparatul acesta ar prin­de în câmpul obiectivului, ca fond, uşa, care este de culoare cafenie. Ori tonurile acestea două dau o discordanţă colo­­ristică supărătoare. Toate aceste inconveniente trebuesc să fie prevăzute de bunul regisor. Ba mai mult chiar, se pune problema dacă machiajul de până astăzi al ac­torului mai poate fi menţinut. Este aproape sigur că nu, căci machiajul pentru filmul mut, schimonoseşte figura omeneas­că văzută cu ochiul liber, în timp ce obiectivul înregistrea­ză imagini estetice. Prin urmare se va pune o nouă problemă, acea a machia­jului actorilor. Dar aceasta nu este chiar atât de simplu. Este foarte pr­obabil că se va ajunge la culoarea naturală a tenului, care va fi numai subliniată pe ici pe colo. Ce se va întâmpla însă cu scenele de prim plan, adică cu acele scene în care capul ac­torului apare mărit? Este pro­babil că atunci coloritul obiș­nuit va prezenta lacune care vor trebui să fie ocolite. DAR VEDETELE? Dar vedetele pe care le cu­noaştem noi astăzi vor rămâ­ne? Chestiunea este foarte greu să fie lămurită. Există unii specialişti în chestiunile filmu­lui care susţin că victimele vor fi cu mult mai rare decât au fost atun­ci când a fost intro­dus filmul sonor. După aceşti specialişti, Mar­lene Dietrich îşi va păstra tot farmecul pe care l-a avut şi în filmul negru-alb, la fel ca şi Greta Garbo, a cărei paloare proverbială va fi servită de noua teh­nică a filmului. Vor mai fi mulţi alţi actori cari vor rămâne in actualitatea filmu­lui. Este însă probabil că cel mai mic defect fizic, ne gândim mai ales la aspectul obrazului se va răsbuna, căci va fi cu ne­­putință să fie mascat. vPe de altă parte este mai fofontimiare în pagina II*a)

Next