Luptătorul, ianuarie 1953 (nr. 1475-1479)

1953-01-01 / nr. 1475

/ /y S nainte spre noi victorii­ im într'un an nou- Privind­­ la drumul străbătut, în anul trecut, putem fi mândri de mi­ile roade obținute. Anul 1952 a­u ars de însemnate realizări­le construirii socialismului, în a noastră patrie, mesele obținute în 1952 împreună e obținute în primul an al anu­­lui, au creat — așa cum arată ș­i Gheorghe Gheorghiu-Dej—­­zile pentru ca in anul 1953 să ngă­­ nivelul de creștere a pro*­i industriale prevăzut pentru ă­­ 954", ceeace constitue „o bază pentru desfășurarea luptei forilor, inginerilor, tehnicienilor­cționarilor din întreprinderile e în vederea îndeplinirii m­ere­­planului cincinal în 4 ani“, ridicat în anul care a trecut noi am înălțat noi construcții și e, am făcut pași mari, înainte timu­l industrializării socialiste , temelie a propășirii și vnde­­niei noastre economice, mai mult au progresat în anul trecut, minunatele construcții -cialismului și păcii din patria ă. Canalul Dunăre-Marea Nea­­hidrocentrala „V. I. Lenin“ de ma i mari s-au făcut pe drumul țării și creșterii necontenite a ului socialist al agriculturii. , avem aproape 1.500 gospodă­rii agricole colective în care au in­trat peste 170.000 de familii de ță­rani săraci și mijlocași. Statul nostru de democrație popu­­lară, s-a întărit considerabil. Alege­rile pentru Marea Adunare Națio­nală — organul suprem al puterii de stat în Republica noastră Populară—­ au constituit o nouă victoria a poli­ticii Partidului nostru, o dovadă unității de luptă a poporului nostru a muncitor pentru înflorirea Patriei, pentru pace și socialism. Anul 1952, a fost un an de întărire politico-organizatorică a Partidului nostru drag, forța conducătoare a re­gimului de democrație populară. Anul 1952, a fost un an de minu­nate­ și mărețe victorii în lupta pentru construirea socialismului, pentru apărarea păcii La aceste victorii, o contribuție de preț și-au adus și oamenii muncii de pe întreg cuprinsul regiunii noastre. Muncitorii și tehnicienii din indu­strie și-au intensifcat eforturile în muncă, obținând succese din cele mai frumoase. Astfel s-a născut inițiativa patriotică a stahanovistului Pop Isi­dor — depubit în Marea Adunare Na­țională — de pe șantierul­­ hidrocen­tralei „V. I­ Lenin“ de la Bicaz pr­i­vind acțiunea complexă de luptă pen­tru economii. Până la data de 26 De­cembrie, 45 de întreprinderi din regiu­nea noastră își realizaseră sarcinile anuale de plan la toți indicii, iar 6 co­lective de întreprinderi din regiune : schela 2 producție Sovrompetrol Zornes, combinatul Sovromlemn­­,21 Decembrie”­Vaduri și fabrica de pos­tav Buhuși, au primit drept răsplată a muncii lor entuziaste, Steagurile Roșii de producție de întreprinderi fruntașe pe țară, în ramurile indus­triale respective. In anul care a trecut, fabrica de postav Buhuși a lan­sat che­marea către toate colectivele între­prinderilor din țară de a întâmpina cu succese deosebite cea de a 5-a ani­versare a Republicii noastre dragi, în regiunea­ noastră, succese tot mai importante au fost obținute și pe dru­mul transformării socialiste a agricul­turii: încă 13 noi gospodării agricole colective , 46 întovărășiri agricole și o nouă stațiune de mașini și tractoare, au luat ființă în anul ce a trecut, iar producția obținută de gospodăriile a­­gricole de stat și gospodăriile agricole colective, au depășit cu mult producția obținută de țăranii muncitori cu gos­podării individuale. In anul 1952, pași mari s’au făcut și pe drumul revoluției culturale, pe drumul întăririi sfaturilor populare, organe locale ale puterii de stat, pe drumul întăririi și dezvoltării comer­țului nostru de stat și cooperatist. Pași mari au fost făcuți, și în ceea ce privește ridicarea necontenită a nive­lului de trai al oamenilor muncii din regiunea noastră ■ însuflețiți de minunatele realizări obținute în cel de al doilea an al mă­rețului nostru plan cincinal, și plini de încredere în forțele lor, muncii din regiunea noastră oamenii pășesc astăzi într’un nou an de munca, în fi­nal hotărîtor al cincinalului—anul 1953. Cel de al treilea an al planului cin­cinal, este un an de lupte aprige pen­tru cucerirea de noi victorii In lupta pentru plan, pentru cucerirea de noi și noi poziții înaintate pe drumul măreț al construirii socialismului . Sarcinile celui de al treilea an al planului cincinal sunt mărețe. Ele sunt sarcini de onoare pentru fiecare petrolist sau miner, pentru constructo­rul hidrocentralei și muncitorul din pădurile regiunii noastre, pentru fie­care metalurgist sau textilist. In anul 1953 — noul an de muncă în care pășim cu toată încrederea — producția industrială va trebui să atingă un nivel de 124 la sută față de realizările preliminare ale anului 1952. In acest an productivitatea muncii va­ trebui să crească cu 14,2 la sută în industrie, cu 13 la sută în construcții și 14,4 la sută în agricul­tură. In anul în care am pășit vor intra în funcțiune numeroase obiective din planul cincinal și din planul de elec­trificare a țării. Se vor începe în acest nou an de muncă, o serie întreagă de­ lucrări capitale de mare importanță-Sarcinile mărețe ale anului 1953 nu sunt ușoare. Ele cer din partea fie­cărui om al muncii eforturi sporite, ele cer să lichidăm cu hotărîre lipsu­rile avute în cursul anului ce a trecut. Numai în acest fel mărețele sarcini ale planului de stat pe 1953 — sar­cini care depășesc prevederile inițiale ale planului cincinal pentru acest an, dar ating prevederile pentru anul 1954 — vor putea fi duse la bun sfârșit.­­ Pășind într'un nou an de muncă, să muncim cu toată hotărîrea pentru respectarea strictă a disciplinei de plan, pentru lichidarea tendințelor de nerespectare a acestei discipline mani­festate în anul ce a trecut de unele conduceri de întreprinderi. Sporirea productivității muncii și folosirea complectă a capacității de producție, justa folosire a indicilor tehnico-economici dați prin plan și u­­tilizarea normelor stabilite de minis­tere, iată raste sarcini de frunte, pentru a căror rezolvare justă, trebue muncit cu toată hotărîrea. Extinderea cât mai largă a muncit în acord, recrutarea și justa reparti­zare a forțelor de muncă, conform planului, realizarea unui regim sever de economii, reducerea prețului de cost al produselor noastre, sunt sarcini tot atât de importante ca și cele arătate mai sus, care trebuesc duse cu stric­tețe la îndeplinire. In fața oamenilor muncii din a­­griculutră, stau sarcini de seamă, sarcini de ridicare a producției la hectar și lichidarea rămânerii în urmă a agriculturii față de indus­trie, de întărire organizatorică a gospodăriilor agricole de stat, SMT-urilor, gospodăriilor agricole colective și întovărășirilor. Lărgirea comerțului de stat orașe și concentrarea eforturilor sa la sate de către cooperația de consum, cât și ridicarea nivelului deservirii populației muncitoare — iată sar­cini de frunte care stau în noul an de muncă,­­în fața oamenilor muncii din comerțul de stat și cooperatist, întâmpinăm noul an de muncă cu bucurie și încredere. In țara noastră, care a pornit pe drumul construirii socialismului, după exemplul luminos al oamenilor sovietici, economia pla­nificată ne dă putința de a scruta departe, înainte vitorul. Pentru oamenii muncii din regiu­nea ■ noastră, ca și pentru întreg po­porul nostru muncitor, cifrele mă­rețe ale planului pe 1953 nu sunt simple cifre. In spatele lor, noi în­trezărim viitoarele fabrici și uzine, viitoarele șantiere de construcții, vii­toarele case muncitorești, viitoarele clădiri social-culturale, la ridicarea cărora suntem chemați să contribuim. De aceea, astăzi, când am pășit în­tr’un nou an de muncă, oprindu ne puțin și parcurgând cu ochii și min­tea, drumul pe care trebue să mergem, pornim hotărît pe acest drum, la capătul căruia ne așteaptă o viață mai bună, mai îmbelșugată. Poporul nostru muncitor, intră în noul an întărit, mândru de cuceririle dobândite, plin de încredere în vii­tor. Existența regimului de democra­ție populară, și prietenia cu marea Uniune Sovietică, ne dau posibilita­tea să întrevedem noile victorii care ne așteaptă, în anul ce a venit. Sub conducerea partidului și cu a­­jutorul Uniunii Sovietice, simțind alături de el toate popoarele lumii iubitoare de pace și progres, poporul nostru muncitor intră în noul an de muncă cu hotărîrea de a duce mai de­parte victoriile dobândite, împletin­­du-și munca avântată pentru reali­­zarea cifrelor de plan, cu lupta­ pen­tru apărarea păcii în întreaga lume. \ Anii VIII Seria II *Nr. 1475­4 pagini 20 bani JOI 1 Ianuarie 1953 Un îndemn la luptă activă pentru apărarea păcii Răspunsurile tovarășului Stalin la întrebările primite din partea cores­pondentului diplomatic al ziarului american „New York Times“, au fost citite cu mult interes de către toți muncitorii din secția noastră. Mi-a atras atenția în special răspunsul to­varășului Stalin, in care se arată că războiul între Statele Unite ale Ame­­ricii și Uniunea Sovietică nu poate fi considerat inevitabil, că aceste țări pot să trăiască în pace și de acum înainte Ascultând cuvintele staliniste m-am gândit că este de datoria mea sa lupt în viitor cu și mai multă însu­flețire pentru apărarea păcii. In cins­tea măreței sărbători a poporului no­stru, cea de a cincea aniversare Republicii noastre dragi eu »am mun­­­cit cu râvnă și am depășit norma cu 160 la sută, angajamentul meu de viitor, angajament care să contribue la lupta comună pentru apărarea pă­cii este acela de a munci cu eforturi sporite pentru a obține noi victorii în lupta pentru îndeplinirea planului cin­cinal în patru ani. ROCA FLORIN strungar, fruntaș în producția la uzina mecanică Sovromutilaj petrolifer Bacău Ziarul „LUPTĂTORUL“ urează oamenilor muncii din regiunea noastră un an nou fericit, plin de succese în lupta pentru construirea socialismului în patria noastră dragă, pentru pace în lume. PENTRU BIRUINȚA PĂCII! Cuvinte datatoare de nădejdi Toți oamenii cinstiți din lumea în­treagă sunt frământați de problema de a se pune capăt războiului sânge­ros din Coreea care amenință să cu­prindă întreaga lume. Noi nu mai vrem ca mamele, copiii, tinerii din Coreea să ma­i sufere chinurile groaz­nice ale acestui măcel. Noi vrem ca ei să cunoască din nou liniștea și bu­curia vieții. De aceea, cuvintele stali­niste, care arată că Uniunea Sovie­tică este interesată in lichidarea răz­­boiului din Coreea, mi-au umplut inima de încredere și nădejde. In calitatea mea de activistă a co­mitetului regional U.F.D.R., voi face cunoscute cuvintele staliniste în rân­durile ma­selor largi de femei mun­citoare, pentru ca acestea ascultân­­du-le, să-și unească și mai strâns rândurile în lupta pentru apărarea vieții fericite a copiilor lor, pentru apărarea păcii. MIHALACHIOAIEI OLIMPIA activistă a comitetului regional UFDR-Bacău Chezășia roadelor muncii pașnice Cuvintele tovarășului Stalin des­tramă urzeala de minciuni și calom­­nii antisovietice. Tot mai mulți oa­meni cinstiți din lumea întreagă își dau seama că Uniunea Sovietică a fost întotdeauna și rămâne cea mai consecventă luptătoare pentru menți­nerea­ și consolidarea păcii. Noi, țăranii muncitori din satul Hoti, comuna Letea Veche din raio­nul Bacău salutăm din toată inima cuvintele tovarășului Stalin. Noi sun­tem mândri că țara noastră luptă a­lături de Uniunea Sovietică și de toate popoarele lumii pentru pace, și de aceea ne vom strădui să întărim capacitatea de apărare a patriei noa­stre, îndeplinindu-ne cu cinste și la timp toate îndatoririle către stat, pen­tru ca în acest fel să ne aducem con­tribuția la lupta pentru pace, pentru ca să ne bucurăm pe deplin de roadele muncii noastre pașnice. CRĂCIUN GHEORGHE țăran muncitor din comuna Letea Veche SPRE NOI SUCCESE IN INDUSTRIE SI AGRICULTURA! Minunatele realizări ale constructorilor hidrocentralei La Bicaz, acolo unde în frunte cu comuniștii, harnicii constructori luptă pentru supunerea naturii, pentru con­struirea celei mai principale lucrări a planului de electrificare a țării, lu­­­pta pentru realizarea cu succes a mă­rețelor sarcini de plan s-a împletit în mod armonios cu lupta pentru în­tâmpinarea cu cinste a celei de a 5 a aniversări a proclamării Republicii noastre dragi. Minerii de la tunel-intrare au rapor­tat în ziua de 29 Decembrie că planul anual la escavații a fost îndeplinit și că în prezent lucrează în contul zilei de 5 Ianuarie. Tot la această dată minerii de la tunel-intrare lucrau după planul de betonare în contul zilei de 10 Ianuarie 1953. Succese însemnate au obținut la tunel-intrare echipa condusă de comunistul C. Valentin, cea condusă de stahanovistul Vașcan Vasile, precum și echipele stahano­viștilor Mălăncioiu Nicolae și Cristea Ștefan. Cu mândrie au raportat în ziua de 29 Decembrie muncitorii de la Cons­trucții și Instalații că și-au îndeplinit planul anual trecând astfel să lucreze în contul primelor zile ale anului vii­tor. Aplicarea avansatelor metode sovietice de munca Rahmanin, Orlov, Cotlear și altele au permis la o serie de echipe din cadrul acestui sector a­­semeni echipelor conduse de staha­­noviștii Carol Lang și Brânză Petru să realizeze zilnic câte două și trei norme peste plan. Cu mândrie au raportat în ziua de 29 Decembrie muncitorii sectorului electro-montaj. Ei au terminat o re­țea de înaltă tensiune de peste 18 ki­lometri, cu toate greutățile de ordin tehnic întâmpinate și în ciuda timpu­lui nefavorabil. La obținerea acestui succes s-au evidențiat în mod deose­bit muncitorii lotului de linie de la Bicazul Ardelean în frunte cu maiștrii Virgil Gheorghe și Ogă­lean. Despre minunatele succese obținute au raportat cu mândrie patriotică și muncitorii întreprinderii 801, munci­­tori care au realizat printre primii din regiunea noastră sarcinile planu­lui anual înainte de termen. Colecti­vul acestei întreprinderi raportează că încă de la data de 20 Decembrie lucrează în contul zilei de 10 Apri­lie 1953. Succesul obținut se datore­­ște în primul rând aplicării avansa­telor metode sovietice. La această în­treprindere peste 230 muncitori aplică metode avansate de muncă sovietice ca Orlov, Schițev, Jandarova, Kuz­­nețov, Carabelnicova, etc. Succesele minerilor dela Comănești Nu a existat mină, secție, abataj, sau loc de piuică unde bravii mineri din bazinul carbonifer „Comănești“ să nu­­ fi dat bătălia pentru a-și respecta anga­jamentele luate în cinstea zilei de 30 Decembrie. Angajamentul luat de colectivul acestei întreprinderi de a lucra la 30 Decembrie după sarcinile producției globale ale anului 1952 în contul lui 5 Ianuarie a anu­lui viitor a fost realizat cu succes. Realizat și chiar depășit a fost și angajamentul privind mărirea productivității muncii pe cap de salariat cu 3 la sută­ In loc de 3 la sută colectivul acestei întreprin­deri a reușit, cu ajutorul introducerii metodelor gra­ficului ciclic și a schimbului la locul de producție să mărească productivitatea muncii cu 3,6 la sută . In bătălia împotriva risipei de materiale, colectivul acestei semnate, întreprinderi a realizat deasemnei succese în­ Numai de la începutul anului și până la 1 Decembrie au fost realizate economii în valoare de 164.000 lei. Fruntași în obținerea acestor succese s’au situat la Cahanoviștii M­ocanu Vasile, Bran Alexandru, Hanu Grigore și Ferchiu Dumitru, care și-au depășit conse­cutiv normele de producție cu peste 40 la sută. O nouă gospodărie colectivă Zilele trecute, în satul Ghigoești, comuna Dragomirești ra­ionul Piatra Neamț a fost multă bucurie. Țăranii săraci și mijlo­cași care au luptat de multă vreme pentru formarea unei gos­podării agricole colective și-au văzut străduința încununată de succes. In gospodăria agricolă colectivă „Horia, Cloșca și Crișan“ din Ghigoești au intrat 30 familii de țărani săraci și mijlocași care prin unirea micilor parcele de pământ au adunat la un loc 98,70 ha. de pământ, in inventarul gospodăriei au mai intrat: 13 căruțe 9 grape, 8 ca­i,­ 2 vaci și altele. Multă grijă și chibzuință au arătat noii colectiviști la ale­gerea consiliului de conducere și a comisiei de cenzori, propu­nând și alegând pe cei mai harnici dintre ei. In consiliul de conducere au fost aleși Laiu Vasile, Neculai D. Petraru,­ Cocea A. Elena, Vasile T. Ciobanu și Andoni I. Constantin, iar în co­misia de cenzori au fost aleși Nacu Gh., Nicu Smaranda și utemista Laiu Elena. Pornind munca nouă, colectiviștii din Ghigoești trebue să urmeze exemplul col­ectiviștilor mai vechi, să respecte întocmai statutul modei, legea de bază a gospodăriilor colective,, să meargă cu curaj pe drumul pe care și l-au ales. Toți membrii gospodăriei colective ,Horia, Cloșca și Crișan“ trebue să fie mândrii de pasul pe care l-au făcut, dar mai ales să nu uite niciodată că belșugul și fericirea se câștigă prin muncă devotată, prin păstrarea și mărirea avutului obștesc. Instituirea medaliei „A 5-a aniversare a Republicii Populare Române“ Decorări cu prilejul aniversării proclamării Republicii Populare Române Cu ocazia celei de a cincea aniversări a Republicii Populare Române, Pre­zidiul Marii Adunări Naționale a ins­tituit Medalia „A 5-a aniversare a Republicii Populare Române“. Meda­lia se conferă pentru luptă și munca duse în vederea făuririi, consolidării și prosperării Republicii Populare Române. Printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale,­ Medalia­ „A 5-a aniversare a Republicii Popu­lare Române“ a fost conferită unui număr de 9.407 persoane: conducă­tori ai partidului și guvernului, acti­viști ai organizațiilor celor ce mun­cesc, cadre conducătoare din econo­mie, stahanoviști, inovatori, fruntași ai producției din agricultură, mili­tari, oameni ai științei, artei și cul­turii. Deasemeni, Prezidiul Marii Adunări Naționale a conferit unui număr în­semnat de­ tovarăși, cu prilejul celei de a 5-a ■ aniversări a­­ Republicii Populare Române, Ordinul „Steaua R.PR.“, „Ordinul Muncii“, Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist“, și „Medalia Munci“, ■ '(Agerp_rgs)J Pentru a apara comorile culturii Răspunsurile tovarășului Stalin la întrebările primite din partea cores­­­pondentului lui „New York Times“, James Reston, la 21 Decembrie 1952 mi-au întărit hotărîrea de a lupta și, mai dârz pentru apărarea păcii. Citind aceste răspunsuri m-am dat seama, acum, mai mult ca oricând că­ războiul se poate înlătura dacă po­­poarele vor lua în propriile lor mâini cauza menținerii păcii și o vor apăra până la capăt. Sunt sigur că răs­­punsurile tovarășului Stalin care și-au­­ găsit un puternic ecou în întreagă opinie publică mondială vor duce la­ destinderea situației internaționale. Aceste răspunsuri arată încă odată că cei care luptă împotriva Uniunii So­­­vietice sunt dușmani înrăiți ai păcii care din moment în moment vor să dea semnalul războiului în întreagă lume. Ca actor aduc un salut călduros «» cestor răspunsuri, deoarece știu că ele îndreptățesc nădejdile omenirii pentru pace, fără de care arta nu se­ poate dezvolta, nu poate sluji masse* lor largi populare. » FLORIN GHEUCA actor la Teatrul de Stat-Bacail Sesiunea a șasea a sfatului popular regional Duminică 28 Decembrie 1952 a avut loc în sala de festivități a sfatu­­lui popular regional Bacău cea de a­ șasea sesiune a sfatului. Tov. Pavel Lazăr, secretar al sfatului popular re­­gional a rostit cuvântul de deschidere­ a lucrărilor sesiunii și a propus ca ea să fie condusă de prezidiul format din tovarășii: Boantă Ion, Silberdrat Eliza, Gavrilă Natalia, Burcescu Gh., și Gălățeanu Ținea. Acest prezidiu a fost ales în unanimitate de către to­varășii deputați ai sfatului popular­ regional. Preluând conducerea sesiu­nii, tov. Boantă Ion a adus la cu­­noștința deputaților întruniți în cea de a șasea sesiune ordinea de zi care a fost compusă din trei dări de seamă. Prima dare de seamă asupra realizării planului de colectări a fost dezvoltată de tov. Cronca Moise, îm­puternicitul comisiei de stat pentru colectări a regiunii Bacău. La punc­tul doi al ordinei de zi, tov. Aron A­­lexandru, șeful secției planificare sfatului popular regional a prezentat­­ planul de stat pe anul 1953, iar la­ punctul 3, tov. Istrati Constantin, vi­cepreședinte al sfatului popular re­gional a propus noile comisii perma­nente. Cele 11 comisii permanente s­­unt formate din 79 deputați ai sfa­tului popular regional Bacău. După ce dările de seamă au fost dezvol­tate mulți tovarăși deputați au pus­ întrebări și au discutat problemele ridicate în dările de seamă. Tovară­șii deputați Nicodimescu Romulus, care a prezentat și un raport asupra transportului de lemne și de construc­ții, Radu, Florea Dumitru, Arnăd­oaiei, Vindrileanu, Enache V. Patrașcu, Docan, șeful secții de cadre a sfa­tului popular regional, Huluță Io«nț deputat în Marea Adunare Națională, Pascal, Saint Goldfeld, Stănculescu Florin, Pavel Lazăr, prin cuvântul lor au adus unele complectări impor­tante la dările lor de seama și au­ arătat lipsurile și greutățile pe care i le-au avut în muncă, în anul 1952. Tov. Boantă Ion, președintele pre­zidiului a rostit cuvântul de închi­dere a celei de a șasea sesiuni a sfa­tului popular regional și a’ urat tu­turor deputaților succes în muncă' în noul an care le stă în față. In în­chiderea lucrărilor sesiunii a șasea' a sfatului popular regional Bacău,­ s’a citit o telgramă ce a fost trimisă iubitului conducător al poporului no­stru, tovarășul .Gh. I Gh­eorghiu-fiei«^

Next