Magazin Sălăjean, mai 2014 (Anul 19, nr. 81-99)

2014-05-23 / nr. 94

2 Vineri, 23 mai 2014 Magazin Sălăjean F Editorial_________ lavia Pintea________________________________________________________________________| Cât de sănătoși vom fi? Mult trâmbițatele modificări ale sistemului sanitar se pare că vor intra în vigoare, în cele din urmă, de luna viitoare. Cei care se ocupă de sănătatea noastră, pe banii noștri, oferă un nou pachet de servicii. Conține multe, unele noi, altele mai vechi. Cu toate că au fost dezbateri interminabile pe marginea variantelor propuse, negocieri fiind purtate și cu reprezentanți ai pacienților, rămâne de văzut cât de benefic va fi pentru noi. La o scurtă privire, diferența între ceea ce este în prezent și ceea ce urmează este că persoanele care nu au devenit pacienți vor fi sprijinite să nu devină prin intervenții sistematice și riguroase. Mai pe scurt, medicul de familie va trebui să complete o riscogramă, mai bună decât cea aplicată până acum. In fapt, ar fi vorba de o investigație particularizată în funcție de riscurile ce pot plana asupra celor care se consideră sau sunt sănătoși. Iar vizitele la medicul de familie vor fi obligatorii, o dată la trei ani pentru cei până în 40 de ani și anual pentru cei peste această vârstă. Ceva asemănător s-a încercat și în urmă cu câțiva ani, când, anual, în luna în care te-ai născut, trebuia să îți faci un set de analize. Da, într-adevăr, erau gratuite, însă și așa lumea nu s-a înghesuit să-și testeze sănătatea, iar în scurt timp, programul s-a dovedit a fi doar un alt eșec: înainte ca pachetul de servicii medicale să ia o formă finală, o parte dintre medici au pus în discuție și sancționarea pacienților care refuză să-și facă consultul obligatoriu, susținând că doar așa pot fi prevenite unele situații grave. Propunerea nu a fost pe placul pacienților și pe bună dreptate. Cu atâtea peticeri făcute în ultima vreme, încrederea că acest sistem bolnav își va reveni s-a pierdut. Căci zilnic ne sunt servite știri în care bolnavii mor fără ca cineva să dea socoteală, în care medicamentele nu ajung pentru fondurile alocate abia ajung pentru salarii și în care medicii au ajuns să fie numărați pe degete. Am ajuns să stăm pasivi sau să mimăm că ne pasă, în timp ce guvernanții se întrec în programe și proiecte costisitoare, iar atitudinea personalului lasă, în multe situații, de dorit. Sănătatea ar trebui să fie importantă intr-o societate normală, ca de altfel pentru fiecare în parte, însă am ajuns să ne mulțumim doar cu o medicină tradițională, care face și ea ce poate... Primăria Zalău nu are bani să deconteze naveta profesorilor Paul Gorgan L­iceul Tehnologic "Mihai Viteazul" și Școala gimnazială "Corneliu Coposu" au solicitat Consiliului Local Zalău decontarea cheltuielilor cu naveta pentru personalul didactic. Insă, în anul 2014 nu se alocă sume din bugetul local pentru transportul cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar. Direcția Economică din cadrul Primăriei precizează că naveta se poate deconta din bugetul local sau de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, însă, sume defalcate din TVA nu au fost alocate pentru navetă, care intră în categoria cheltuielilor complementare. "Conform prevederilor legislative în vigoare și ținând cont de solicitările unităților de învățământ,­onsiliul Local a alocat pentru toate tipurile de cheltuieli complementare suma de 4,5 milioane de lei, mai puțin pentru navetă", spun reprezentanții Primăriei Zalău. De asemenea, oficialii municipalității se plâng că sumele aprobate prin bugetul inițial nu pot asigura necesarul de salarii până la sfârșitul anului, iar cheltuielile materiale sunt insuficiente pentru a asigura minimul strict de întreținere și funcționare a unităților de învățământ, "în acest context, solicitările unităților de învățământ nu au susținere financiară și nu se încadrează în limita nivelului maxim de cheltuieli de personal aprobat pentru nivelul municipiului Zalău", subliniază reprezentanții Direcției Economice. Plafonul salarial aprobat pentru municipiu este depășit în momentul de față cu aproximativ 11 milioane de lei, p­este opt milioane de lei fiind alocați învățământului, în urmă cu o lună, Primăria Zalău a decontat naveta profesorilor de la Liceul "Voievodul Gelu", ca urmare a unei sentințe definitive și irevocabile. Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din învățământ consideră ilegale hotărârile consiliilor locale care nu decontează naveta și spun că își vor câștiga în instanță și aceste drepturi. C Magazin Sălăjean fondat 1997 www.magazinsalajean.ro e-mail: redactie@magazinsalajean.ro; publici­tate@magazinsalajean.ro; marketing@magazinsalajean.ro Adresa redacției: str. Nicolae Titulescu nr. 1 tel/fax: 0260611364; 0360­566067; 0360566076 s.c. Director: SIMAK Daniel Marcban­­ SIBJU Jr. Comel Merrian 2ALAU Redact or-șcf: HMnctar-conöH: Olmvian Vădim Cleopatra Morar Potrivioță ISSN 1453-1283 Redactori: Tehnoredactare. Andreea Vilatoscu CJ_ Tipanul Fitivui Pun­eu coxutatia Danid Săuca . . Tipografia Marius Morar . n^tie- “Garamot­d" Paul Gorgan Ștefan Bordeanu Cluj Napoca Potrivit art. 205 ți 206 CJP., responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului aparține autorului. De asemenea, in cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridica le aparține. Leafa sălăjeanului, mai mică decât salariul mediu pe economie Andreea Vilcovschi C­ele mai recente date statistice indică faptul că Sălajul număra, la sfârșitul lunii martie a anului în curs, 44.267 de salariați, cu 67 mai mulți decât în luna precedentă, dar în scădere cu 172 de persoane față de acum un an. In ceea ce privește câștigul salarial mediu net pe județ, acesta a fost de 1.294 de lei, cu 24 de procente sub valoarea salariului mediu net pe economie. Comparativ cu luna anterioară, leafa medie netă încasată de un lucrător sălăjean s-a majorat cu 2,3 procente, în timp ce creșterea înregistrată la nivel național se apropie de cinci procente, potrivit Direcției Județene de Statistică Sălaj. Indicele câștigului salarial real, calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net pe total județ și indicele prețurilor de consum pe total țară, în a treia lună din an, a fost de 102,3 la sută față de luna precedentă și de 105,1 la sută față de martie 2013. S­ursa citată mai arată că în numărul șomerilor din județ era, în martie 2014, de 6.314 persoane, în scădere cu 7,8 la sută față de luna aprilie și cu aproape un procent sub cel raportat în anul anterior. Circa o treime dintre aceștia figurau în plată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj. R­ata șomajului, calculată în raport cu populația activă civilă, a fost de 5,8 la sută, cu 0,2 puncte procentuale peste nivelul indicatorului pe total țară. Luni va fi închis la Permise și Apostilă Pani Gorgan S­erviciul public comunitar regim permise de conducere și biroul de apostilă nu vor desfășura activități de lucru cu publicul în data de luni, 26 mai, spațiul alocat acestora fiind necesar pentru finalizarea activităților legate de desfășurarea alegerilor europarlamentare, în altă ordine de idei. Instituția Prefectului va distribui vineri, în conformitate cu graficul stabilit de către Autoritatea Electorală P­ermanentă, materialele necesare desfășurării alegerilor europarlamentare, care vor avea loc la data de 25 mai. Astfel, vor fi distribuite 220.945 de buletine de vot, 1.560 de ștampile cu mențiunea "Votat", 191.721 de timbre autocolante și 312 ștampile de control. I

Next