Magazin Sălăjean, iunie 2016 (Anul 21, nr. 105-124)

2016-06-30 / nr. 124

2­­oi 30 iunie 2016 di Editorial Florin Negoiță Acupunctura n-a mers. Să trecem la bisturiu! Am făcut pariu cu câțiva prieteni că peste patru ani, în 2020, municipiul nostru va arăta la fel cum este acum, dacă nu cumva mai rău, cu micile modificări inerente aduse de câte o furtună, viitură, sau câte o spoială de vopsea pe câte un bloc. Că de lucrări de reabilitare făcute cu simț de răspundere, având în vedere de către cine și cum sunt executate, nu prea poate fi vorba, cel puțin în acest moment de mari schimbări în sânul municipiului. Vă spun din capul locului că tare aș vrea să pierd acest pariu însă mi-e teamă că am să ies învingător, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată când am avut câte o premoniție bazată nu doar pe intuiție ci și pe oareșce argumente. Administrația care a părăsit Primăria lasă un oraș nu foarte bine pus la punct, după 12 ani. Trebuie să înțelegem că nu doar fostul primar este răspunzător pentru faptul că municipiul nostru - reședință de județ arată jalnic. Toți cei de pe lângă el, servicii, birouri, șefi și șefuleți. Găuri în trotuare și pe străzi, de drumul european care ne străbate urbea nici nu mai pomenesc, capacele de canal coborâte ori ridicate, oricum numai la cotă­rii, petice și cârpăceli, prin munca celor din subordinea primăriei (altă aberație care trebuie, într-un fel sau altul, eradicată) care, chiar dacă au planuri, bani și intenții bune, nu știu cum se face că lucrează în ritm de melc și cu utilaje de pe vremea lui Burebista. Nu ai cum să dai astfel de lucrări unei societăți care se află în subordinea ta și să ai pretenția să mai și țipi la ei dacă nu fac treabă bună. Că doar ai tăi sunt, așa cum sunt, nu? Ați văzut cum arată un tractor care duce, cu greu, pe dealul Doja, uneltele lucrătorilor primăriei, și pe ei, grămadă? Nu știu dacă vreun muzeu auto din țară dispune de astfel de exemplare, s-ar putea face bani frumoși cu acele tractoare. Muncitorii sunt dezinteresați, evident că nu îi stimulează nici bruma de bani pe care o câștigă, însă treaba pe care o fac lasă extrem de mult de dorit. De certat cine să-i certe, de învățat cine să-i învețe? Au fost și lucruri bune și, slavă Domnului, le-am prezentat și noi, însă așa cum vedem și noi și voi, cetățenii acestui municipiu, cele câteva îmbunătățiri aduse orașului s-au întâmplat fix în zona ombilicală a urbei. Atât. In rest, Dumnezeu cu mila, Păai, Porolissumul, Dumbravele, Brădetul, toate arată rău, ca să nu spunem altfel. S- au asfaltat aleile parcului mic din Brădet, acum câteva săptămâni. Nu știm ce fenomene au loc acolo, dar din asfalt a început să florile, iar pe anumite porțiuni, bitumul deja crapă cu simț de răspundere. Centrul orașului arată atât de rău, parcul central cade, cu tot cu statuile acelea în descompunere, multe clădiri din centru stau să cadă peste trecători... și iată că nici din cei înscăunați, nimeni nu vine cu niciun plan concret, măcar cu urgențele care chiar nu mai pot aștepta. Liniște totală, nimeni nu știe ce așteaptă acești domni. E devreme? Păi... tot domniile lor spun că sunt obișnuite cu astfel de funcții, că doar tot din administrație vin și că acel timp de acomodare nu mai e necesar, sau dacă este, e oricum scurt. Viceprimarii sunt și ei, de-ai casei, în scaunele primăriei de ani de zile. Și, atunci? Ce mai așteptăm? Trece vara. Uitați-vă la zona pieței, o ruină! Priviți gunoaiele de pe străzi, tomberoanele AVE, ce așteptați fraților? Nu am auzit de nicio înlocuire în funcție, nicio numire nouă care să schimbe măcar în punctele - cheie, lenea și delăsarea cu un strop de interes și hărnicie. Municipiul Zalău are nevoie de un mare pumn în masă, de o atentă evaluare a fiecărui angajat, de oameni noi, pregătiți, cu idei novatoare și cu chef de muncă, județul, la fel! Altfel ne ia naiba. Suntem pe ultimul loc la dezvoltare, atragere de bani europeni și investitori, zic analizele, rapoartele Camerei Deputaților și revistele care ne pun rușinea în spinare, cum ar fi publicația Forbes, dar mai ales, zicem noi, cei care trăim aici! Facem un apel, adresăm o rugăminte, implorăm autoritățile, oameni buni, începeți să vă faceți simțită prezența pe fotolii! Justificați-vă funcția, autoritatea, banii mulți pe care îi câștigați. Oamenii nu mai au răbdare nici măcar o secundă! Nu mai avem timp, ne prinde iarna și pe urmă veniți, așa cum se întâmplă an de an, cu eternele justificări pe care nu le mai crede nimeni. Folosim­ fiecare secundă, tăiați în carne vie, scoateți-i în șuturi pe cei ce trebuie scoși și schimbați, din rădăcini și temelii, mersul lucrurilor în administrații pentru că așa cum au mers și cum merg în continuare, merg extrem de prost. Nu vă mai bazați pe eterna înțelegere și susținere ori pe veșnica iertăciune a oamenilor. Toate s-au întins peste timp, ca o gumă de mestecat, peste fața acestui județ. Oamenii vor să vadă că locurile în care trăiesc și pentru care an de an­ii uscați de bani prin impozite și taxe, se schimbă, arată curat, civilizat și un pic mai modern. Aveți tot sprijinul nostru, al cetățenilor, inclusiv al acestei părți din presă. Cu singura condiție ca schimbarea - fie ea în strategie, personal ori atitudine - să înceapă de astăzi, de acum, și să demonstreze, peste câteva luni, că cei care l-au ales sau reales, nu au făcut asta de pomană. Magazin Sălăjean Dosare de înșelăciune, delapidare ți fals in declarații, pe masa judecătorilor zălăuani Andreea Vilcovschi Procurorii zălăuani au trimis în judecată, zilele trecute, șase inculpați. Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Malvina Daniela și Gheorghe Draghi vor da socoteală judecătorilor după ce ar fi înșelat două persoane, cauzându-le un prejudiciu de 35.000 de lei. Anchetatorii susțin că inculpații le-ar fi ascuns celor doi faptul că asupra apartamentului oferit acestora spre vânzare este notată o somație de plată, care a și dus la vânzarea prin executare silită a bunului și pierderea avansului achitat de persoanele vătămate. Dan Ghiuruțan a fost trimis în judecată pentru delapidare, după ce în calitate de curier al societății SC Dp Winpack Tv SRL, în data de 1 septembrie 2015, și-a însușit suma de 10.460 de lei încasată din livrările de colete din ziua respectivă. Sub acuzația de fals în declarații va fi adus în fața magistraților Judecătoriei Zalău și Florica- Aurica Grebenar care, spun procurorii, în 23 decembrie 2015, a solicitat Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor eliberarea unui nou certificat de înmatriculare pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare SJ-09-CAS și eliberarea unor noi plăcuțe cu numerele de înmatriculare, pe motiv că acestea au fost pierdute. In realitate, însă ele fuseseră reținute de către autoritățile maghiare. Despre Sergiu Andrei Sabou, anchetatorii spune că a s-a urcat la volan și beat, și cu permisul suspendat. Fapta s-a întâmplat în 24 octombrie 2015, când bărbatul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare SJ-76-BAR, pe str. Sfânta Vineri din municipiul Zalău, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 0,90 g/1 alcool pur în sânge, în condițiile în care exercitarea dreptului său de a conduce i-a fost suspendată în data de 2 mai 2015. Tot pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului va fi judecat și Mircea-Mihai Jurj, care, în 2 martie 2016, în jurul orei 22:30, a condus autoturismul marca Dacia, cu nr. de înmatriculare SJ-04-TLC, pe str. 9 Mai din municipiul Zalău, având o îmbibație alcoolică de 1,20 g/1 alcool pur în sânge. "Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se arată în comunicatul Parchetului. Guvernul a decis reducerea TVA la 9 la sută pentru lucrările agricole Olivian Vădan O măsură importantă adoptată de Guvern în ședința de marți constă în aplicarea de la 1 august 2016 a unei cote reduse de TVA de la 20 la 9 la sută pentru livrarea celor mai importante produse utilizate pentru producția agricolă. In această categorie intră îngrășăminte, pesticide, semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau plantării, precum și pentru prestările de servicii specifice de tipul celor utilizate în sectorul agricol, cum sunt: arat, semănat, prășit, ierbicidat, recoltat, fertilizat, greblat, balotat etc. Modificarea este conformă cu acquis-ul comunitar în domeniu și este de natură a crea premisele pentru: stimularea persoanelor care desfășoară activități în domeniul agricol; creșterea nivelului de accesibilitate la bunurile/servicii de tipul celor utilizate în sectorul agricol; facilitarea de noi investiții în agricultură în perioada următoare; derularea în condiții optime a programelor de investiții din fondurile europene nerambursabile în sectorul agricol; sustenabilitatea sectorului agricol, în vederea atingerii obiectivelor asumate de România prin Tratatul de Aderare. Pentru identificarea corectă a sferei de aplicare a bunurilor/servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol, care vor intra sub incidența cotei reduse de TVA de 9 la sută, va fi elaborat un ordin comun al ministrului Finanțelor publice și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

Next