Magazin Sălăjean, septembrie 2021 (Anul 26, nr. 164-185)

2021-09-16 / nr. 175

Joi 16 Septembrie 2021 Editorial Răzvan Pop_______________________________________ Ești sigur că vrei o țată ca afară? Mi-am trimis copilul la magazinul din colțul străzii. Voia să îmi arate că se poate descurca. L-am lăsat. I-am reamintit că trebuie să salute, să aștepte la rând, să fie răbdător, tolerant etc. De ani de zile îi spun toate astea. Bietul prunc s-a dus la bord. Trece o jumătate de ceas și copilul se întoarce cu lacrimi în ochi. Era nervos pe mine. Nu știam ce am făcut. Normal, îi cer explicații. Copilul îmi zice că s-a așezat la rând și a tot așteptat, și a așteptat până s-a săturat. Hmmm. Nu îl cred, iar a doua zi îl rog din nou să se ducă la magazin, îl însoțesc. Rămân lângă ușă și­­ aștept. Copilul se așază din nou la rând și așteaptă. Și așteaptă iar de m-au luat pe mine toți dracii. Cum și ce se întâmplă? Simplu! Măi, intrau în fața lui adulții, da? Suntem noi, ăin care ne credem înțelepți, trecuți prin viață, noi cei care vrem o țară ca afară, dar facem totul să nu se întâmple asta niciodată. Copilul este derutat. Mă enervez, îmi doresc să fie un șmecher, dar nu știu să-l învăț. Eu nu sunt un șmecher, nu știu cum e aia. Copilul meu poartă mască sanitară în magazin, a înțeles, dar îl văd pe asistentul medical că rânjește liber. Ce mască, fraiere? Toți suntem viteji pe facebook, dăm sfaturi, le dăm lecții altora, iar sub protecția anonimatului avem boabe de elefant! Vrem o țară ca afară, dar aruncăm țigara în mijlocul drumului, dăm cu sacii de moloz la marginea pădurii, scuipăm pe trotuar și avem pretenția ca dascălul să facă om dintr-un neam. Pe bune? Dar de când are profesorul puterea să repare ceea ce stricăm noi acasă? Păi cum să îmi citească mie copilul din moment ce pe mine nu m-a văzut în viața lui cu o carte pricăjită în mână, cum să fie echilibrat când apar în fața lui cu trei beri în mâini și cu ditamai burtoiul? Vrem o țară ca afară, nu? Toți urlăm că omul are drepturi, că există „drepturile omului"! Băi, dar de obligațiile omului nu pomenește nici naiba! Cum așa? Vreți o țară ca afară? într-o țară civilizată, legile sunt dure, clare, nu lasă loc de interpretare, într-o astfel de țară nu îl poți suna pe unchiul tău de la poliție că te-a amendat cutare pentru nepurtarea cenzurii de siguranță, nu poți apela la o cunoștință. Acolo, democrația înseamnă reguli! La noi, democrația înseamnă să facem ce vrem, cum vrem. Plec, mă duc la magazin. Nu mai stau la rând, mă bag în față. Sunt un nesimțit! Ln In­tenit fondat 1997 www.magazinsalajean.ro e-mail: redactie@magazinsalajean.ro; publicitate@m­agazinsalajean.ro; marketing@magazinsalajean.ro Adresa redacției: str. Nicolae Titulescu nr. 1 tel/fax: 0260 611364; 0360 566067; 0360 566076 . ••'■* Kditor: s.c. SIMAR Consiliere juridică: S.R.L. Director: Jr. Cornel Merișan ZALĂU Daniel Mureșan Secretariat Anca Bartha ISSN Redactori: Tehnoredactare: 1453-1283 Augusta Teșinschi Silviu Mocan Tiparul Daniel Săuca executat la n. n Distribuție: Tipografia Razván Pop T­e­luari :Sasa Garamond Cluj Napoca Potrivit art. 205 și 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului aparține autorului. De asemenea, în cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică, le aparține. •> I ■» Magazin Sălăjean Vin banii pentru fermierii sălăjeni­ în conturile a peste 1500 de fermieri din Sălaj vor intra în următoarea perioadă bani reprezentând ajutorul de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin. Directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Sălaj, Călin Pemeș, ne-a informat că în județul nostru au fost depuse 1.588 de cereri cu suma aferentă de 3.570.647 lei. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început autorizarea la plată a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu legislația în vigoare. Potrivit Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, suma totală autorizată la plată este de 225.529.364,50 lei din care, pentru efectivul de bovine 182.700.117,60 lei, iar pentru cantitatea de lapte 42.829.246,90 lei. Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantitățile de lapte, în zone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la Câți bani se acordă pentru fiecare animal? Cuantumul stabilit pe cap de animal este în valoare de 140,37 lei iar cuantumul pe tona de lapte este de 541,87 lei; în total, la nivel de țară, au fost depuse 93.618 cereri, iar în urma verificărilor administrative efectuate a rezultat un număr de 93.005 cereri eligibile pentru un număr total de 1.301.561 capete animale și o cantitate de lapte de 79,039.708 tone. ■ B.P. data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență. început de toamnă cu mai puțini șomeri în Sălaj Augusta Teșinschi Numărul șomerilor aflați in evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj este într-o ușoară scădere. Potrivit buletinului statistic lunar cu privire la evoluția pieței muncii, la finalul lunii august rata șomajului înregistrat în evidențele instituției a fost de 4,72 la sută, în scădere cu 0,14 puncte procentuale comparativ cu luna anterioară, când rata șomajului a fost de 4,86 la sută. Tot la finalul lunii trecute numărul șomerilor înregistrați în evidențele instituției erau de 4.835 din care 2.139 de femei. Din totalul de peste 4.800 de persoane înregistrate în evidențele AJOFM Sălaj, 1090 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 3.745 erau șomeri neindemnizați. In ceea ce privește mediul de rezidență, 3.857 de șomeri provin din mediul rural și 978 sunt din mediul urban. Cei mai mulți șomeri aflați în evidențele instituției, 1172 de persoane, au vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani, fiind urmați de categoria de vârstă 30-39 de ani - 1002, șomeri cu vârsta de sub 25 de ani - 877, șomeri cu vârsta cuprinsă între 50 și 55 de ani - 789, șomeri cu vârsta de peste 55 de ani - 713, respectiv șomeri cu vârsta cuprinsă între 25 și 29 de ani - 282. Șomerii cu studii primare sau fără studii au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Sălaj - 40 la sută, urmat de cei cu studii gimnaziale - 26 la sută, iar 12 la sută au absolvit învățământ profesional. Șomerii cu nivel de pregătire liceal și postliceal reprezintă 17 la sută din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 5 la sută. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 3.045 de persoane foarte greu ocupabile, 1.245 greu ocupabile, 307 mediu ocupabile, iar 238 sunt persoane ușor ocupabile. „încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre. Informații detaliate despre structura șomajului la nivelul județului Sălaj sunt afișate pe pagina de internet a instituției la adresa www.salaj.anofm.ro", au precizat reprezentanții AJOFM Sălaj. »/i­i .1 L­t. P.V.-

Next