Magazin, iulie-decembrie 2012 (Anul 55, nr. 27-52)

2012-10-18 / nr. 42

SĂPTĂMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT ■ Nu-I îmbogă­țești sufletul cu adevăruri mărunte; cine și-ar face ave­re adunând praful de aur împrăștiat pe pământ? Lucian Blaga ■ Zgârciții adună ca și când ar trăi veșnic; risipitorii risipesc ca și când ar trebui să moară. Aristotel Deși au beneficiat de fonduri uriașe, rezultatele au fost nule Mari proiecte aeranaut. Mai ales după încheierea celui de al Doilea Război Mondial, cercetările în domeniul industriei aeronautice au cunoscut un adevărat boom. Accentul era pus pe industria militară de avioane, dar, în paralel, la o scară mai mică, s au desfășurat cercetări și pentru aviația civilă. Ideea unor avioane supersonice pentru transportul civil s-a pus și ea pe tapet încă de la începutul decanului al 6-lea. Liderii au fost SUA, Franța, Marea Britanie și fosta URSS, rară și a unor imagini grafice realizate pe computer. Un aparat minunat, din păcate uitat Anii 1960 în SUA au fost de-a dreptul uluitori în privința dezvoltării tehnologice, în industria automobilistică. „American Dream” (Visul american) întruchipat de mașini puternice și elegante era foarte viu, în explorarea spațială, SUA ajunseseră pe Lună, iar în domeniul aviației civile, visul unui avion supersonic de pasageri era cât pe ce să devină realitate. Este cazul avio­nului Boeing­ 2707 SST (SuperSonic Transport) care în 1968 ar fi trebuit să transporte 296 de pasageri cu o viteză de 2900­­ km/h (3 mach). Un proiect care de­marase în 1952 cu câteva studii la scară mică ale firmei Boeing care visa încă de atunci la un transport supersonic, numai că lucrurile s-au precipitat în momentul în care, în 1962, guvernele Marii Britanii și Franței au decis să-și unească eforturile pentru realizarea unui avion supersonic de pasageri denumit Concorde, în plus nici industria sovietică nu stă­tuse pe loc, anunțând modelul TU-144, va­rianta sa de avion de persoane supersonic. Guvernul american a răspuns atunci cu programul său intitulat SCAT (Supersonic Commercial Air Transport) din 1963, sus­ținut de președintele Kennedy, cel care își dorise atât de mult și programul spațial Apollo, cel care avea să ducă primul ame­rican pe Lună. Primul pasager american pe un avion civil supersonic avea însă să mai aștepte. Pe atunci chiar se credea, idee ali­mentată și de unii cercetători vizionari pre­cum Arthur C. Clarke, că în lume, trans­portul aerian de persoane va fi integral su­țiile optimiste, astăzi cele care­rul Planetei fiind doar avioanele subsonice. felul de a produce un avion civil capa­bil să transporte 250 de pasageri (de două ori mai mult decât Concorde) la o viteză de 3 mach și o autonomie de 6000 de km a înflăcărat și energizat echipele de designeri și constructori americani la fel de mult ca și pe cei care planificau ajungerea pe Lună. Boeing se gândea la un avion, modelul 733, care trebuia să fie de două ori mai ma­re decât Concorde, care costa de două ori mai mult (din cauza unor materiale compo­zite noi inexistente la acea vreme ce trebuiau create), dar care urma să devină „Visul american” în materie de avioane, vi­itorul mondial în domeniul aeronauticii. FAA, instituția ameri­cană pentru aeronau­tică, estima că 500 de asemenea exemplare vor fi în folosință până în 1990 (!?!). Dar n-a fost să fie decât un... vis., în 1964, guvernul american a dat startul competiției pentru de­­signul preliminar: au fost aleși Boeing și Lockhead, dar North American (firma care făcuse avionul-ra­­chetă X-15), în mod ciudat, a fost respinsă, într-un final, Boeing a obținut contractul pentru modelul 2707-100 care putea trans­porta 300 de pasageri, cu o mai bună aero­dinamică și mai puțină poluare. Inițial, Boeing 2707-100 avea aripile cu geometrie variabilă, dar în 1968, văzând Concorde, in­ginerii de la Boeing au renunțat la proiectul aripilor pliabile, ajungând la ideea care, în mod ironic, le fusese refuzată celor de la Lockhead, și anume aripile Delta. Noul model, 2707-200, a crescut nu doar în greutate, ci și în dimensiuni, ajun­gând la proporții monstruoase, de-a drep­tul futuriste. După unii, un asemenea avion, dacă ar fi fost construit, nici măcar nu pu­tea decola! Proiectul a fost însă aprobat de președintele Nixon în 1969, el fiind con­vins că va domina cerul Planetei, aruncând în derizoriu restul avioanelor subsonice. Dar proiectul gran­dios, gândit de inginerii de la Boeing, care a înghițit sume uriașe de bani, a rămas doar pe hârtie. La începutul ani­lor 1970, au început să apară reacții negative, publicitate adversă. Cea mai mare plângere era poluarea sonoră și cea a mediului. Mai era nevoie ca avionul să fie construit din noi oțeluri inoxidabile sau din titan, ceea ce îngreuna nu doar aparatul, ci și bugetul, cheltuielile urmând a fi duble. Nodul gordian a fost tăiat în 1971 când fondurile pentru proiectul 2707- 200 SST și 2707-300 au fost complet tăiate. în urma avionului supersonic de vis a rămas un oraș, Seattle, secătuit, și o companie, Boeing, care rămâne pe tapet doar datorită învechitelor și mereu noile modele de avioane civile subsonice. Pro­iectul a fost abandonat definitiv în 1999, când NASA a închis programul High Speed Research, de cercetare a avionelor super­sonice civile. Cât despre Concorde, singu­rul avion supersonic din lume care a zburat timp de 30 de ani și care a fost retras de pe piață în urma unui singur accident, în 2003, el și-a găsit locul plin de respect la muzeu. TU-444 Copia rusească a Concorde­ u­lui, TU- 144, a fost retrasă din circulație după o serie de accidente. Dar visul constructo­rilor ruși continuă. Noua generație de avioane supersonice de transport ale Departa­mentului de Design de Avioane Tupolev se nu­mesc TU-444 și sunt aparate supersonice ca­pabile să parcurgă dis­tanța Moscova-New York-Moscova într-o singură zi! Până la atingerea acestui vis, însă, aviația mondială a ajuns acolo de unde a plecat­ la popularele avioane subsonice. SUDOKU jocul săptămânii­ 42 P­entru a ajunge de la avioanele cu fuselaj din lemn, la cele cu fuse­­laj de aluminiu nu a fost nevoie decât de două războaie mondia­le. Pentru a trece de la avioanele subsonice (cu viteze de croazieră de sub 1000 km/h) cu reacție, la cele supersonice de pasageri a fost nevoie de 20 de ani p ostbelici pentru proiectul franco-britanic Concorde, și peste 50 pentru Boeing care ncearcă și azi să construiască varianta sa supersonică, fără nici un rezultat concret­isă, în afara unor machete la scară naiu-Femina club Pentru dumneavoastră, doamna Tom­s și vitalitate Dosarele frumuseții Rezolvări simple ARBOR cu destine legendare TVR 1 ■ Pro TV ■ Antena 1 ■ TVR 2 ■ Prima TV ■ Acasă ■ TVR Cultural 5 948427 000089

Next