Magazin, iulie-decembrie 2015 (Anul 58, nr. 26-52)

2015-12-03 / nr. 48

l„A da sfoară­ în țară” Expresia este atât de răspândită, încât aproape nu o mai percepem ca incorectă. Corect se spune „a da sfară în țară”, substantivul „sfară”, care înseamnă „fum gros”, fiind aproape ieșit din uz. Expresia își găsește originea într-un vechi obicei, practicat cu precădere la sate, constând în aprinderea focurilor pe dealuri. Era un mijloc de comunicare, prin care erau semnalate pericole, mai ales invaziile dușmănoase. Deasupra focului se ridica întotdeauna un fum gros care îi avertiza pe cei din jur de pericol. Confuzia este ușor de înțeles, dar este bine să evităm forma incorectă atât cât este posibil. (I.S.) Я Nr. 48 (3024) din 3 decembrie 2015 Dragoste fără frontiere Dacă s-a gândit cineva, citind titlul acestui articol, că vrem să facem apologia deviațiilor și aberațiilor erotice pe care suntem obligați să le suportăm și chiar să le acceptăm ca find normale, s-a înșelat categoric. Din fericire. Căci pe lumea asta mai există (încă) și iubire autentică, nevândută ca la talcioc. Mă rog, cu unele extravaganțe și nuanțe stridente, care însă - trebuie să recunoaștem - fac parte din ,,regula jocului”. Căci toate acestea confirmă în fiecare clipă că izvorul normalității lumii noastre bazate dintotdeauna pe uniunea naturală dintre bărbat și femeie, pe familie, pe transmiterea peste timp a genelor echilibrului speciei umane este și va­g iubirea. Măcar așa, ca figură de stil, aproape toți îndrăgostiții lumii au gândit și chiar au declarat că doresc să stea o viață-ntreagă în brațele iubitului/iubitei. Ei bine, la modul cât se poate de concret, s-a organizat și un concurs în acest sens, pentru a se stabili cât timp ar putea un El și o­ra să stea îmbrățișați fizic, fără să-și dea drumul. Cea mai recentă performan­ță s-a înregistrat anul acesta la Londra, unde 6 cupluri au înfruntat provocarea, regula fiind ca la fiecare oră iu băreții să se elibereze pentru câte 5 minute din îm­brățișare. Câștigătorii au reușit să rămâ­nă astfel 24 de ore și 44 de minute, cu 11 minute mai mult decât recordul prece­dent. Iasă pesemne că urmează încerca­rea cea mai relevantă­­ „...până când moartea ne va despărți”! • Din rațiuni ce țin de o notrietate pasageră, uneori se fac și (un fel de) nunți simultane. Celebra­rea uniunii maritale „la grămadă” nu e deloc ne­obișnuită în India, dar niciodată nu s-a ajuns chiar la un record de Gui­­ness Book, așa cum s-a întâmplat recent, când nu mai puțin de 3.600 de cu­pluri s-au căsătorit în ca­drul aceleiași ceremonii. E mai greu de priceput, cel puțin pentru noi, în ce mod anume s-a realizat respectiva acțiune, ținând cont de faptul că tinerii căsătoriți au fost în majoritate hinduși, cum era de așteptat (2.433), dar și budiști (749), musulmani (150), creștini (15), și au fost și mariaje tribale (252). • Pesemne că nu e mireasă pe lumea asta care să nu aibă, măcar în sub­conștient, dorința de a fi, măcar pentru o clipă, o „zâna­ zânelor”, vedeta absolută a mapamondului. Iar din spectacol, firește, face parte obligatoriu veșmântul­­efigie al fericitei tinere, adică rochia de mireasă. Ei bine, aflați că există și un record al ce­lei mai lungi rochii de mireasă. Dar nu ați ghi­cit: el nu aparține vre­unei ducese cu sânge al­bastru european ori alesei unui emir din Golf, în provincia chineză Jilin s-a omologat recordul respectiv pentru o rochie de mireasă de­­ atenție­ - nu mai puțin de 2.162 de metri lungime. Să re­marcăm totuși și meritul mirelui, căci... el a con­fecționat-o. Zhao Peng, pe numele său, nu e nici prinț arab, nici bancher ori pa­tron de multinațională și nici măcar poli­tician român (sic!), ci lucrător la căile ferate chineze. Recordul precedent era de 1.579 metri și în niciunul dintre cazuri nu s-a precizat de câte domnișoare de onoare a fost nevoie să poarte trena. • » Paris — un Colectiv cât Europa câteva zile în urmă, remarcabilul scriitor francez Michel Houelle­­becq făcea public o critică deo­sebit de dură la adresa conducă­torilor politici din ultimii ani ai țării sale, fixându-se inevitabil asupra guvernelor și președinților Hollande și Sarkozy. „Guvernele care s-au succedat pe parcursul ultimilor 10 ani (20 sau chiar 30) au eșuat lamentabil, răsunător și sistematic în misiunea lor fun­damentală, aceea de a proteja populația fran­ceză.”, afirmă el, adăugând că față de „dis­creditarea” de care suferă în prezent clasa politică franceză „unica soluție care ne ră­mâne este să ne îndreptăm treptat spre unica formă de democrație veritabilă, iar prin asta mă refer la democrația directă”; în esență, acest discurs mi s-a părut cu­noscut, dureros de ancorat, de fapt, într-o realitate românească perpetuată obsedant, halucinant, ca răsucirea sadică a unui cuțit într-o rană sângerândă, sub asistența impasi­bilă a potențialului salvator-vindecător, el însuși anesteziat până-n măduva oaselor de o realitate care-l depășește, însă pe care se în­căpățânează să afirme că e singurul care o poate trata. Ați, înțeles, fără îndoială, că mă refer la tragedia din clubul bucureștean Colectiv (apropo, în momentul când scriu aceste rân­duri numărul victimelor decedate a crescut la 60!), după producerea căreia „voinicii” post­­factum își tot arată mușchii umflați artificial cu steroizii oportunității evenimentului pre­zent. Căci, de fapt, ei fac cu toții acum ceea ce ar fi trebuit să aibă în atenție în fiecare mo­ment, și înainte, și în acea nenorocită zi de­finită cinic ca fiind „Halloween” (a morții, careva săzică), și după aceea. Interesantă, dar ușor explicabilă atitudinea de tabloid a majorității ca­nalelor media românești (și nu numai). Dacă până la teroarea de la Paris se întreceau în a scormoni cu gheare de vulturi prin intimitatea fami­liilor celor prezenți în Colectiv în seara fatală și în a deschide burse clandes­tine ale pariurilor referitoare la șansele de viață ale supraviețuitorilor, dintr-oda­­tă au uitat de aceștia și s-au năpustit să emită „teorii” total nedocumentate, așa-zise analize semidocte ori pronosticuri apocaliptice — toate legate abracadabrant de teroriștii confundați cu islamul, de atentatele din Franța comparate cu tragicul 11 sep­tembrie american (în realitate, similitudinile pot apărea doar la nivel — scuze­ — de figură de stil) și tot așa. Dar, revenind la criticile lui Houellebecq, iată atacul dur la adresa politicienilor țării sale, destul de asemănător cu ceea ce, nu de mult timp, striga „Strada” la București: „Care sunt liderii politici care au angrenat Franța în operațiuni absurde și costisitoare, al căror rezultat principal a fost aprofundarea hao­sului, mai întâi în Irak, apoi în Libia? Și cine era dispus, până de curând, să facă același lucru în Siria?” întrebările și răspunsurile, rostite sau nu, sunt infinit mai numeroase și mai șocante, însă prea puțini au observat că, între timp — ca să ne limităm la bătrânul nostru continent — britanicii își cam văd de bătrânețile „bu­nicuței” lor regale, iar mămuka Merkel face selfie-uri cu puhoiul de refugiați ori emigranți (oare de ce se face această aberanță și ires­ponsabilă „confuzie”?). Dar chiar așa: dacă leviatanii din ISIS amenință furibund Parisul, Moscova, Washingtonul, Roma, ba chiar și­­ pentru... neliniștea noastră) Bulgaria și Ro­mânia, de ce nu pomenesc nimic despre Ber­lin? Oare să fi plătit doamna Angela taxă de protecție deschizând larg brațele, ușile și grani­țele pentru a-i primi pe viitorii teutoni cu turbane? Pagina realizată de ADRIAN-NICOLAE POPESCU „Carnivorii” contraatacă în 1988 francezii au consumat în medie, pe cap de locuitor, 94 kilograme de came/an. De-atunci, prețul cărnii a crescut și consumul a început să scadă, ajungând în 2014 la 86 kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă în medie, 20% din venit, bani cheltuiți pe consum, conform unui studiu realizat în octombrie-noiembrie a.c. încep oare francezii să se îndrepte spre un regim preponderent vegetarian? Nicidecum. Pur și simplu cumpără mai puțină carne, raportat la anii 1960-2010. Am ales exemplul Franței pentru că această tendință este emblematică în contextul țârilor Uniunii Europene. în țările sudice, însă, a crescut consumul de carne de porc și de vită, iar în cele nordice, de ovine și de păsări. Consumul de carne crește și în țările cu tendință demografică ascendentă, în cele în care a crescut nivelul de viață și în cele în care se pune un accent deosebit pe creșterea animalelor. Organizația Națiunilor Unite pentru alimentație și agricultură estimează că până în 2050 consumul anual de carne va crește în medie cu 200 milioane de tone, anul de referință fiind 2010, în care s-au consumat 286 milioane tone de carne. Organizația Mondială a Sănătății, care a publicat un raport la sfârșitul lui octombrie, a clasat carnea roșie probabil cancerigenă, iar carnea procesată, cancerigena în mod dovedit. Un avertisment la care se adaugă multe altele ale organizațiilor de protecție a consumatorului sau ale nutriționiștilor. DORIN MĂRAN Săptămânalul „Magazin” este editat de CASA EDITORIALĂ „MAGAZIN” S.R.L. rsi­t.­Ф [UNK]П înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr. 1­ 40/2623/1991 din 8 mai 1991. Adresa: București sector 1, Piața presei Libere nr.1, cod. 013701. CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE: ECATERINA BĂTRÂNEANU­­Președintă GEORGE CUȘNARENCU - Administrator NICUȘOR DINCĂ - Administrator ISSN 0258-1523 REDACȚIA: Telefon: 021.317.89.64 Paul Ioan, Dorin Maran, Irina Stoica, Ionel Cojocari, Adrian-Nicolae Popescu ECHIPA DE SERVICIU: Responsabil de număr: Adrian-Nicolae Popescu Secretar de redacție: Gabriela Nițu PUBLICITATE: Tel/Fax: 0722.625.622 DIFUZARE: Tel/Fax: 021.317.89.65 Nicușor Dincă (director)­­ 0722.625.622, Simion Ionescu FINANCIAR-CONTABIL: Cont: R074 BACX 0000 0030 0016 0000 (LEI) Unicredit Țiriac Bank S.A. - Sucursala Panduri Cont: R024 RNCB 0072 0496 8985 0001 B.C.R. - Sector 1, București COLEGIUL DE REDACȚIE: ECATERINA BĂTRÂNEANU Președintă a Consiliului de Administrație Tel­ Fax: 021.317.89.66 GEORGE CUȘNARENCU Redactor șef ADRIAN HORJA, PAUL IOAN, MELANIA CONSTANTINTU Cititorii din străinătate se pot abona prin Casa Editorială „Magazin” S.R.L. • Piața Presei Libere nr.1, sector 1, București, România Fax: 021.317.89.66 Redactorii semnatari ai articolelor publicate in revistă sunt direct răspunzători material și din punct de vedere juridic, pentru exactitatea și corectitudinea celor relatate. Revista își declină orice responsabilitate. TEHNOREDACTARE COMPUTERIZATĂ: ,MAGAZIN” Gabriela Nițu, Rodica Nițu Tiparul: INTACT S.A. JJ

Next