Magazin, ianuarie-iunie 2021 (Anul 64, nr. 1-25)

2021-01-14 / nr. 2

Melodii scurte, atenție crescută la adolescenți Dacă generațiile trecute puteau asculta fascina­te simfonii întregi și melodii lungi fără sâ se clin­tească din loc, actuala generație pare mult mai ne­răbdătoare. Un studiu realizat la comanda gigantu­lui electronic Samsung a demonstrat că tinerii din ziua de a­zi nu mai au, pur și simplu, răbdare să as­culte cântece de lungă durată. Practic, din anul 2000 și până acum durata de atenție a adolescenților a scâzut cu 33%, iar ten­dința se accentuează cu fiecare an care trece. Ast­fel, daca în 1977 topurile erau dominate de hitul celor de Eagles,„Hotel California”, cu o durată de 6:30 minute, cu refrenul de 1:44 minute, în 1983 melodia „Is There Something I Should Know” a formației Duran Duran era de 4:11 minute, cu re­frenul de 1:21 minute, pentru ca în 2018 tinerii sâ fie cuceriți de melodia lui Lewis Capaldi, „Some­one You Loved” (durată 3:02, din care refrenul 0:25 minute), iar în 2020 cântecul „Mood” al celor de la 24k Golda sâ aiba doar 2:20 minute și refrenul de... zece secunde! Specialiștii apreciază ca daca tendințele se vor menține­­ și în aceasta eră a digitalizarii totale ele s-ar putea chiar să se accentueze, avertizează ei­­ până la sfârșitul actualului deceniu melodiile nu vor avea o durată mai mare de două minute, pen­tru ca altfel vor risca să nu mai poată capta atenția fanilor. Practic, pentru ca o melodie sâ aiba succes în viitor, ea va trebui sa aibă un fir melodic cât mai captivant și un refren cât mai scurt, baladele sub­tile și solo-urile spectaculoase rămânând ceva de domeniul trecutului... Nr. 2 (3281) din 14 ianuarie 2021 Sateliti viitorului vor fi făcuți din lemn în încercarea de a reduce cât mai mult poluarea și a proteja stratul de ozon, cercetătorii japonezi de la Uni­versitatea Kyoto plănuiesc sa lanseze până în 2023 primul satelit din lemn, care va arde complet la reintrarea în atmosfera terestra, fara sâ mai elibe­reze particule bogate în aluminiu. Se știe câ principalul component al sateliților de azi este aluminiul, un metal ușor, dar foarte nociv, care, descompus la reintrarea în atmosferă de forțele de gravitație, eliberează aerosoli longevivi, capabili să afecteze stratul de ozon al planetei. Iar sateliții din lemn nu doar că vor constitui o so­luție mai buna pen­tru mediu, ci vor permite și proiec­tarea de modele și mai simple pentru carcase. Aceasta deoa­rece semnalele e­­lectromagnetice stră­bat mai ușor lem­nul decât metalul ceea ce înseamna că antenele sateliților vor putea fi pla­sate în interiorul corpului satelitului și nu în exterior, ca la ora actuală; în momentul de fața, dupa ce nu mai sunt funcționali, sateliții simt fie lăsați pe orbită - adăugându-se mi­ilor de fragmente de „deșeuri spația­le” care plutesc în jurul Pământului, fie sunt readuși în atmosfera terestra, arzând la circa 80 km înălțime. Dar studii recente au demonstrat că dis­trugerea sateliților nu este deloc o metoda sigura, descompunerea înve­lișului lor din aluminiu eliberând mii de particule minuscule de oxid de aluminiu. Acestea oferâ o suprafață reactivă care poate distruge stratul de ozon al Terrei. Deocamdată, nu se știe din ce fel de esențe lemnoase vor fi făcuți sateliții viitorului, dar japonezii își concentrează atenția pe materiale din lemn rezistent la temperaturi mari și la schimbări bruște de temperatură. Diamante create „la minut” Dupa cum bine știm, valoarea diamantelor e da­ta nu doar de forma lor de­osebita și de raritatea lor, ci și de procesul deosebit de complicat și de îndelun­gat al creării lor, proces necesitând miliarde de ani. Iata însa ca știința moder­na a luat-o înaintea naturii, o echipa internaționala de cercetători reușind în pre­miera sa recreeze diamante nu la mii de grade Celsius, cum se mai reușise până a­­cum, ci la temperatura ca­merei, folosind o „nicova­lă de diamante”, adică un dispozitiv de înalta presiu­ne care comprima bucați mici de cărbune cristalizat la presiuni extreme. In urma acestui trata­ment, despre care experții spun că ar fi „echivalentul greutății exercitate de 640 de elefanți africani pe vâr­ful unui pantof de balet”, au fost create atât diaman­te „clasice”, cât și hexago­nale sau lonsdaleite. Performanța a fost obținută de o echipa de specialiști de la Universitatea Naționala Aus­traliană și Insti­tutul Regal de Tehnologie din Melbourne. Ei au folosit mi­­croscoape elec­tronice speciale pentru a capta „felii” din mostrele experimentale, fapt care i-a ajutat să înțeleagă cum se formează cele doua tipuri de diamant. Lonsdaleitul, denumit astfel dupa cristalografa Kathleen Lonsdale, prima femeie membra a Societă­ții Regale din Londra, are o structură cristalina dife­rită de cea a diamantelor normale. Cercetătorii spe­ra ca invenția lor, care rea­lizează în câteva zile ceea ce natura a creat în miliar­de de ani, să le permită fa­bricarea de diamante ultra­­dure pentru uz industrial, de pildă pentru utilajele tă­ietoare folosite în exploa­tările miniere. Coralii, salvați de crabii regali O specie de crab tro­picala, crabul regal (Mi­­thrax spinosissimus), ar putea constitui un ajutor nesperat în lupta oame­nilor de știință pentru salvarea coralilor. Dupa cum se știe, uriașele co­lonii de corali din întrea­ga lume, dar în special din regiunea Marii Bariere de Corali, de lângâ Aus­tralia, sunt amenințate de creșterea fǎrâ precedent a algelor dăunătoare. Aces­tea, stimulate de încăl­zirea apei oceanice, pe fondul schimbărilor climatice cauzate de ac­tivitatea umanǎ, se în­mulțesc la scară largâ, sufocând pur și simplu coralii. Estimările experților sugerează ca, în ritmul actual de proliferare a al­gelor, până în anul 2100 coralii ar putea sa dis­pară complet din mările și oceanele lunii. Cerce­tări realizate pe loturi experimentale de recife coraligene, în largul coastelor Floridei, au demonstrat însă câ intro­ducerea „lacomei” specii de crab erbivor, al cârei habitat natural este zona Caraibelor, poate reduce cantitatea de alge nocive chiar și cu până la 50%. Ineditul proiect realizat sub egida Universității Internaționale Florida a vizat restaurarea recife­lor coraligene din largul peninsulei Florida, ame­nințate, de asemenea, cu dispariția. Câteva zone de aici, unde crabii au fost intro­duși în număr mare, au cunoscut o revenire spec­taculoasă, micii corali și peștii reapă­rând în acele recife coralige­ne după un an de când aproa­pe dispăruse­ră. Specialiștii studiază acum posibilitatea na­turalizării cra­bului regal în apele din nor­dul Australiei, dar și în alte zone cu recife coraligene pe­riclitate. Râuri americane galbene din cauza poluării Undele albastre ale râurilor, cân­tate de poeți și admirate de roman­tici, ar putea deveni în curând o a­­mintire, dacă actualele tendințe de poluare se mențin. Este avertismen­tul dat de o echipă de hidrologi de la Universitatea Carolina de Nord, din Chapel Hill, după analiza a peste 230.000 de imagini din satelit, efec­tuate din 1984 și până anul trecut. Peste jumătate (56%) din râurile observate și-au schimbat în ultimele trei decenii culoarea apei, devenind din albastre, gălbui; alte 38% au devenit verzui și doar 6% mai sunt albastre. Responsabile de aceste transformări sunt dezvoltarea algelor, sporirea cantității de sedimente și mai ales poluarea provocată de om. în paralel cu studiul fotografiilor luate de sateliți, hidrologii din Carolina de Nord au prelevat mii de mostre de apă din râuri­le de pe teritoriul SU­A cu o lățime mai mare de 60 m. Doar un procent modest din aceste râuri au dovedit o culoare uniformă, majoritatea lor fiind situate în centrul Sta­telor Unite și în bazinul inferior al fluviu­lui Mississippi, unde activitatea industria­lă este mai modestă. Cel mai „albastru ” râu american pare să fie Columbia, pe teritoriul statu­lui Oregon; în schimb, cele mai afectate sunt râurile cu­ lagină ce se varsă în Atlantic, pe realizată de Coasta de Est a SUA, una GABRIEL dintre cele mai mari regiuni TUDOR industriale din întreaga lume.

Next