Milcovul, octombrie-decembrie 1969 (Anul 2, nr. 92-147)

1969-12-03 / nr. 123

Miercuri 3 decembrie 1969 C.A.P. TATARAN U Loc de Întîlnire al belșugului­­ și bunăstării ! „Alocarea an de an a unei părți însemnate din veniturile cooperativelor în scopul dezvoltării averii obștești este o condiție de prim ordin pentru creșterea producției agricole și ridicarea bună­stării membrilor cooperatori. Totodată, o mare importanța are întărirea evidenței mijloacelor materiale și bănești, folosirea raționala a fondului de acumulare“. (Din Raportul prezentat de tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU la cel de-al X-lea Congres al Partidului Co­munist Român­ de­și s-a întâmplat deseori ca, stînd vorbă cu președinții unor cooperative agricole de producție unde treburile merg prost, și încer­­cînd să deslușim împreună de ce la alții merg treburile bine, să pri­mesc următoarea replică: — Păi, cu ăia ne compari pe noi? — De ce să nu vă compar cu ei? — De aia! Cît dau ei la ziua­­muncă și cît dăm noi? — Voi de ce nu dați atîta? — De unde să dăm? — Bar ei de unde dați? Aici, de regulă, dialogul contra­dictoriu se întrerupea și oamenii începeau „să vină de acasă“, cum se spune. Pentru că, un lucru este clar în cooperativele agricole unde lucrurile nu-s în ordine: slaba par­ticipare la muncă a cooperatorilor se soldează cu recolte slabe, n-ai recoltă bună, n-ai rezultate în pro­ducție, valoarea zilei-muncă e mică, fiind mică valoarea zilei-muncă, mulți își caută „rostul” în altă parte. E un cerc vicios în care se zbat de mulți ani unele cooperative agricole. Iată de ce considerăm util să ne ocupăm de cooperativa agricolă din Tătăranu, care an de an obține re­zultate bune pe toate liniile, să în­cercăm să vedem care-i „secretul“ că acolo treburile merg bine. Ne-am­ oprit la Tătăranu nu întîmplător. Ne-am oprit aici pentru că condi­țiile lor de producție nu diferă de cele ale altor cooperative din județ. Baza producției lor o constituie cul­tura mare și zootehnia. Sunt, care-va-să-zică, agricultori get-be­­get. Nu se poate spune despre ei că ar avea „privilegiul“ viei. Cultivă grîu, porumb, floarea-soarelui, sfe­clă de zahăr și au un sector zooteh­nic bine dezvoltat Atît! Dar ceea ce au, ca sectoare de producție, știu să gospodărească cu grijă și răs­pundere, de aceea și obțin rezul­tate bune în mod constant. Dar să intrăm puțin în amănuntele „se­cretelor" acestei bune gospodăriri. Deci... „.Cît acumulați? Răspunsul la întrebare o să vi-l dați, bineînțeles, singuri. Noi nu fa­cem altceva decît să vă arătăm cum au procedat cooperatorii din Tătăranu. Cooperativa lor a luat ființă în anul 1958, prin luna octombrie. Are deci 11 ani „vechime“. La început, 32 de familii și-au strîns laolaltă 84 hectare de teren arabil, fondul de bază fiind de­­ 35 000 lei. Azi, cooperativa agricolă de pro­ducție din Tătăranu cuprinde 550 de familii (cu 620 cooperatori apți de muncă), posedă 1635 hectare te­ren arabil, 125 hectare finețe,­­9 hectare vie hibridă, 8 hectare li­vezi, sectorul zootehnic fiind com­pus din: 573 bovine (din care 250 vaci și juninci, restul —■ tineret taurin pus la îngrășat, pentru va­lorificare); 800 de porci (din care 130 scroafe); 1800 de oi (din care 1500 oi-mame), iar averea ei ob­ștească se ridică la 8 milioane lei. Fără îndoială că de la acel început firav și pînă la situația de azi e o distanță considerabilă, pe care oamenii au străbătut-o în numai 11 ani, „mijlocul de locomoție“ fo­losit fiind munca temeinică orga­nizată, făcută cu cap și cu răs­pundere. De ce „făcută cu cap”? Pentru că unul din „secretele“ celor din Tătăranu este că, în fiecare an, iarna, la încheierea socotelilor, „n-au păpat tot“, cum au făcut alții, ei s-au­ gindit serios la viitor și și-au dezvoltat an de an averea obștească — bază sigură și pentru creșterea și dezvoltarea produc­ției, și pentru creșterea bunăstării țăranilor cooperatori. Nu intențio­nez să iau fiecare an în parte și să arăt cît au vărsat ei din producția netă obținută la fondul de acumu­lare, ci mă voi opri doar asupra ultimilor 4 ani. In 1966 au vărsat 20 la sută din valoarea producției nete la fondul de acumulare, ceea ce a însemnat 75 600 lei la fiecare 100 de hectare; în 1967 procentul de acumulare s-a ridicat la 24 la sută (141 000 lei la 100 hectare); în 1968 s-a rezervat acumulării 26 la sută (155 000 lei la suta de hectare); anul acesta, cu toate condițiile, cli­matice mai puțin favorabile, vor reține pentru acumulare 25 la sută din producția netă (140 000 lei la suta de hectare). E de la sine în­țeles că această rată a acumulării le-a permis să facă serioase inves­tiții productive care au influențat direct atît creșterea producției, cît și retribuția cooperatorilor pentru munca depusă. E de ajuns să amin­tesc doar că numai în ultimii trei ani au construit două saivane, două maternități pentru scroafe, un grajd pentru viței, un grajd pentru tineretul taurin pus la îngrășat, o magazie pentru cereale, au furat 4 puțuri de adîncime (unul pentru a­­provizionarea cu apă a satului, al­tul pentru sectorul zootehnic și două pentru irigarea lucernierei și a grădinii cu legume), vor amenaja 0,50 hectare solarii etc. Vorbind de grija pentru viitor, e locul să amintim aici și o altă ex­periență valoroasă a țăranilor coo­peratori din Tătăranu. Ei și-au pro­pus ca scop să-și creeze un fond de rulment care să le fie de mare ajutor mai ales în primăvară, cînd cooperativa nu încasează venituri decît din sectorul zootehnic și pen­tru cazurile cînd condițiile clima­terice influențează negativ produc­ția. Oamenii și-au creat deci un fond de siguranță. In acest scop, au reținut anual cire 2—300 mii lei pentru fondul acesta de rulment, ceea ce le permite acum ca, la în­ceput de an, să aibă un disponibil în bancă de circa 1 milion lei. Aceasta le asigură ca cheltuielile de producție necesare în primăvară să le acopere din fonduri proprii, fără a apela la credite de la stat (procurarea de semințe, îngrășă­minte, piese de schimb pentru ma­șini, carburanți etc.). De asemenea, tot din acest fond de bază, cooperativa asigură avan­surile bănești lunare pentru mem­brii cooperatori, fapt care are o deosebită importanță, legîndu-i pe oameni de cooperativă, cointeresîn­­du-i să participe la muncă efectivă în tot timpul anului. Și încă un rezultat, deosebit de important, cre­area acestui fond de rulment le-a permis cooperatorilor din Tătăranu să ramburseze, încă din 1967, toate creditele pe termen lung pe care le luaseră de la stat, și să nu mai ia avansuri bănești pentru produsele contractate, toate cheltuielile de producție cooperativa fiind în stare să și le acopere singură. E o experiență care credem că merită a fi studiată cu atenție de cooperativele agricole de producție, arătură de toamnă. O săptămînă întîrziere la semănat, din nou îți dijmuiește recolta. Și, în cazul coo­perativei agricole, nu e vorba de un lan, de două, ci de zeci de la­nuri, întinse pe mii de hectare. Iată de ce nu e posibil să obții recolte bune fără o riguroasă organizare a muncii, făcută la timpul cerut și în cele mai bune condiții agroteh­nice. Asta presupune însă a avea forța de muncă necesară atunci cînd e nevoie de ea, a o organiza, a controla calitatea fiecărei lucrări, a ține o strictă evidență asupra cuantumului și calității muncii oa­menilor etc., etc. Agricultura coo­peratistă — organizată pe princi­piile marii producții agricole — re­clamă deci imperios o riguroasă disciplină a muncii țăranilor coope­ratori. Fără asta nu se poate! Care e situația participării la muncă a cooperatorilor din Tătă­ranu și cum asigură ei executarea la timpul optim și de calitate a lu­crărilor agricole? Situația pe care v-o prezentăm e pe ultimii 4 ani, din ea rezultînd clar constanța participării lor la muncă în cooperativă. în 1966, din 786 cooperatori apți de muncă, 693 (adică 88 la sută) au depășit mini­mul de zile-muncă stabilit de adu­narea generală la începutul anu­lui; în 1967, din 786 cooperatori apți de muncă, 670 (deci 85 la sută) au depășit acest minim; în 1968 procentul a fost de 80 la sută, iar anul acesta, din 635 cooperatori apți de muncă, 535, adică 86 la sută, și-au depășit minimul de zile­­muncă stabilit. In concluzie, deci, în toți acești ultimii 4 ani, peste 80 la sută din cooperatorii apți de muncă au lucrat efectiv în coope­rativă, de-a lungul întregului ciclu de producție dintr-un an agricol. Că au lucrat efectiv și nu „sim­bolic" (așa cum se mai întîmplă în unele cooperative agricole unde cooperatorii „fac“ cele 80—100 de zile-muncă, plafon minim stabilit, cînd vor și cum vor), ne-o dove­dește și media zilelor-muncă pres­tate de un cooperator în fiecare an; în 1966 —­169 zile muncă; în 1967 — 169 zile-muncă; în 1968 — 160 zile­­muncă și în 1969 — 170 zile-muncă. „Ce, parcă noi nu muncim?“ — vor spune unii. Ba da, munciți, vorba e cum și cînd munciți, pen­tru că și asta e extrem de impor­tant pentru nivelul producției pe care-1 obții . Iată cum se procedează la Tătă­ranu. La începutul anului, odată cu a­­probarea planului de producție­ a planului financiar de către adu­narea generală, ținînd seama de vo­lumul de lucrări ce trebuie execu­tat, se stabilește și cîte zile-muncă trebuie să presteze fiecare coope­rator pentru a acoperi acest volum. Acest lucru se face, firește, în fie­care cooperativă. Pînă aici, deci, nimic nou. Ceea ce se face în plus la Tătăranu, e că se stabilește nu numai acest barem minim de zile­­muncă ce trebuie să-l execute fie­care cooperator, dar, în funcție de volumul și complexitatea lucrărilor din fiecare campanie agricolă, se stabilește exact și cîte zile-muncă trebuie să presteze un cooperator în fiecare etapă (la semănat și în­treținerea culturilor, la recoltatul păioaselor și florii-soarelui, la re­coltatul porumbului etc.). Așa, de pildă, în perioada de la 1 ianuarie la 1 mai, fiecare cooperator trebuie să realizeze, la chemarea coopera­tivei, bărbații 15 la sută din numă­rul de zile-muncă ce trebuie să-l execute pe întregul an și femeile 5 la sută. In perioada de la 1 mai — la 1 august (cînd e de fapt gro­sul muncilor agricole) bărbații tre­buie să realizeze 65 la sută și fe­meile 55 la sută din totalul zilelor­­muncă ce trebuie să le execute în­­tr-un an. Restul zilelor-muncă tre­buie prestate îndeosebi la recolta­tul porumbului, tăiatul cocenilor, eliberarea terenului și transportul recoltei. Celor care nu participă la recoltat, ca și celor care pleacă din cooperativă în alte părți, în perioa­dele de campanie, fără aprobarea adunării generale, nu li se mai atribuie produse pentru zilele­­muncă prestate, ci acestea se valo­rifică la stat, ei primind remune­rația în întregime numai în bani, nu și în natură. De exemplu, se știe că una din lucrările care solicită la maximum mobilizarea tuturor forțelor este recoltatul porumbului. La Tătăranu, anul acesta, pentru a recolta porumbul de pe suprafața care a fost ocupată cu această cul­tură, s-a stabilit că fiecare coope­rator trebuie să lucreze efectiv 42 de zile-lumină (nu zile-muncă!) pentru a termina la timp recoltatul, tăiatul cocenilor, eliberarea tere­nului, transportul și depozitarea re­coltei. N-a executat acest număr de zile, i se scade, procentual cu numărul de zile lipsă, din cantita­tea de porumb ce trebuia s-o pri­mească drept plată în natură pen­tru toate zilele-muncă efectuate, se valorifică această cantitate, iar el primește contravaloarea ei la preț de contractare. Dacă din 42 de zile-muncă, n-a venit să lucreze la recoltatul po­rumbului decît 22, înseamnă că 50 la sută din cantitatea de porumb ce i se cuvenea pentru zilele-muncă prestate n-o mai primește în na­tură, ci contravaloarea ei la prețul de contract. Am pomenit mai sus de ziua-lu­­mină și sînt dator cu o explicație. La Tătăranu, pentru toți coopera­torii care lucrează în sectorul pro­ducției vegetale, se ține evidența nu numai a zilelor-muncă, ci și a zilelor efectiv lucrate. Asta are mare însemnătate, pentru că re­prezintă o oglindă clară a modului cum a participat fiecare la rezol­varea problemelor producției a­­tunci când a fost cea mai mare ne­voie de el. O fi prestat el 200 zile­­muncă, să zicem, dar să vedem limpede și cînd anume le-a făcut, de la ce dată, pînă la ce dată ? Nu cumva „a tras tare" la cărat guno­iul în iarnă, iar la prașilă și la cu­les s-a dus să-și vadă de „intere­sele“ lui ? Iată încă un „amănunt“ din experiența cooperatorilor de la Tătăranu asupra căruia se cuvine a se medita. Cine sunt factorii de răspundere? Autoritatea morală a cadrelor de conducere în fața oamenilor — îmi spunea tovarășul Marin Constantin, șeful contabil al cooperativei — joacă un rol hotărîtor asupra bunu­lui mers al treburilor, asupra com­portamentului cooperatorilor, asu­pra modului cum contribuie ei la întărirea cooperativei. Aș adăuga, în plus, că la Tătăranu cadrele de conducere au nu numai autoritate morală (ceea ce-i excepțional de important), ci, dimpotrivă, și auto­ritate profesională. In conducere sunt oameni cu multă experiență și pregătire, cu stabilitate în muncă — avantaj care le-a permis să-și cunoască temeinic- și sectorul de care răspund, dar mai ales oame­nii cu care lucrează. Președintele cooperativei, tovarășul Dumitru Alexandru, este de 10 ani în această muncă. Contabilul șef de opt ani. Toți brigadierii îndeplinesc această funcție de la înființarea cooperati­vei, au fost școlarizați în perioada 1959/1960, au atîția ani de cînd răs­pund de același sector de activitate, așa că nu-i de mirare că știu amă­nunțit cum și unde trebuie acțio­nat. Nu numai brigadierii, dar și majoritatea șefilor de echipă au peste 3 ani vechime în muncă. în zootehnie, majoritatea celor care lu­crează au un stagiu de 6—10 ani. Iată un alt „secret" al cooperatori­lor din Tătăranu : au în funcții de conducere și de răspundere oameni destoinici, exemplu din punct de vedere moral, bine pregătiți profe­sional, cu multă­ experiență organi­zatorică, calități care le conferă prestigiu și autoritate în rândul cooperatorilor. E de prisos să amin­tesc că aproape toți sunt membri de partid, ceea ce confirmă adevărul că acolo unde comuniștii se si­tuează, prin munca și exemplul lor personal, în fruntea luptei pentru întărirea și dezvoltarea cooperati­vei, pentru creșterea producției a­­gricole vegetale și animale, exem­plul lor este un puternic catalizator care mobilizează energiile întregu­lui colectiv. La lapte vacă, producția medie obținută, pe vacă furajată, a cres­cut constant în acești ani: 2 216 litri în 1966, la 2 578 litri în 1967, la 2 661 litri în 1968 și la 2 700 litri în 1969. lor Aceasta le-a permis cooperatori­din Tătăranu să valorifice anual mii și mii de tone de produse la fondul centralizat al statului și, pe această bază, să realizeze însem­nate venituri care s-au răsfrînt asu­pra bunăstării țăranilor coopera­tori. Astfel, în nici unul din acești ultimi 4 ani, valoarea zilei-muncă n-a fost mai mică de 33 lei. Anul acesta, cu toate condițiile de climă precare, cu toate pierderile provo­cate de inundații, oamenii primesc ca răsplată a strădaniilor depuse 34 lei la ziua-muncă, din care 25 lei numerar și restul în produse. Fără îndoială că rezultatele lor nu constituie o limită. Cooperatorii din Tătăranu sunt conștienți că au încă multe de făcut, că sunt încă suficiente rezerve­­ nevalorificate. Dar ceea ce au realizat, în mod constant, pînă­­ acum constituie o garanție că planurile lor îndrăzne­ de viitor au o bază solidă, sigură de pornire. Și sînt convins că vor ști s-o folosească așa cum trebuie. Șt. VASLUIAN­U Peisaj avicol la C.A.P. Tătăranu ..aici furajarea animalelor este făcută cu deosebită grijă de către cooperatori Cît, cum și cînd munciți? Specificul producției în agricul­tură e de așa natură, încît un lu­cru care trebuie făcut azi, dacă-1 lași pe mîine sau pe poimîine, poți să-l faci oricît de bine, dacă nu l-ai făcut la timp îți aduce pagubă. E o experiență la îndemîna fiecăruia: un lan de porumb, semănat în ară­tură de primăvară, dă dintr-o dată mai puțin cîteva sute­ de kilograme, în comparație cu altul semănat în i • * » 'a « ' Să tragem linie și să adunăm V-am împărtășit pînă acum cîte ceva din „secretele“ fruntașilor din Tătăranu. Firesc, sînteți curioși să le cunoașteți și rezultatele. Iată-le ! valoarea producției glo­bale a fost în 1966 de 7 161 000 lei, în 1967 de 9 522 000 lei, în 1968 de 11 131 000 lei, iar în acest an, cu toate condițiile climatice puțin fa­vorabile, cu toate că le-a fost cala­­mitată de inundații o importantă suprafață cu culturi, vor realiza totuși 8,5 milioane lei. In sectorul vegetal, în ultimii 4 ani au realizat următoarele pro­ducții medii la hectar (în kg) 1 * 34 Sfeclă de zahăr 26 350 21470 29130 28 000 _ Anii Cultura —--------------------------------1966 1967 1968 1969 Grîu 2400 2454 2228 2300 Porumb 3460 3582 3100 2350 Floarea­soarelui 1800 1994 1590 1800 MILGOVUL pag.1T) De ce secția de prefabri­cate Doaga nu poate deveni unitate autonomă? (Urmare din pag. 1) — Intr-adevăr, recunoaște tovarăș lui Octavian Mihailescu, șeful sec­ției, ne înregistrăm cu restanța a­­ceasta. E cu atît mai problematică situația cu cît ne aflăm în ultima lună a anului, cum s-ar zice cînd se numără... bobocii. Dar, la nerealiză­­rile secției, au concurat o serie de factori, dintre care voi cita doar cîțiva. Am fost nevoiți să reducem producția de spăl­ieri de vie datorită suprastocării, supraaglomerării de­pozitului de produse finite cu 5300 mc prefabricate. Beneficiarii noștri de la U.J.C.A.P. din Ga­lați, Brăila, Vaslui, Vrancea, Bacău și Iași nu și-au ridicat producția fi­nită comandată. — Evident, aceasta s-a repercutat nefavorabil asupra indicatorului pro­ducției marfă vîndută și încasată. — Aici, — răspunde interlocuto­rul — înregistrăm, la finele lunii noiembrie, o restanță de 3,6 mi­lioane lei. Un alt factor care a influențat negativ producția este modul defectuos de funcționare a instalației pentru fabricarea tubu­rilor mari, mult solicitate de bene­ficiari. Dacă spun că această insta­lație a stagnat mai mult decît a produs, nu greșesc. — S-a încercat repararea ei? — Da. Ne lipsesc însă piesele de schimb. Instalația este din import. — Cine trebuie să le aducă? — Sarcina aprovizionării revină serviciului de resort din cadrul în­treprinderii de prefabricate din be­ton Galați. Dar șeful serviciului a­­provizionare nu a mai fost pe aici de multă vreme. Poate că încercînd pe la alte unități similare din țară care dețin instalații de turnat tu­buri s-ar găsi ceva piese de schimb... — Ce deficiențe calitative au a­­vut spalierii din cele 8 refuzuri pe care le înregistrați­­ de la începutul anului? — Din cauza tehnologiei încă ne­pusă la punct, am avut ceva neplă­ceri. Mai bine zis e vorba de po­­ziționarea am­­sătu­rii. .Dar^ța spriji­nul întreprinderii am revenit pe tehnologie !?i de 4 luni hu finai, a­­vem niciuffr» refu­z.*. în­ prezent,pemii­­tem în litigiu cu un­ beneficiar din­­ju­­dețul Bacău pentru o comandă în valoare de 300 000 lei. însoțiți de șeful secției am vizitat sectoarele de activitate. Remarcăm că față de anii precedenți cînd con­dițiile de lucru erau mult mai vi­trege, acum se lucrează în hale spa­țioase, iluminate. Dar, mai facem o observație. Deși era imediat după intrarea în schimbul Ii am întîlnit numeroși muncitori, chiar grupuri care nu lucrau. Stăteau de vorbă. La întreprinderea de prefabricate din beton Galați, unde ne-am de­plasat pentru a lămuri o serie de lucruri, se simțea o doză de opti­mism. Planul anual se restructu­rase. Din nou, Ministerul și-a arătat „mărinimia“ față de întreprindere. Știm că în acest an a existat o se­rie de greutăți obiective în ce pri­vește desfacerea producției de spa­­lieri, dar nu înțelegem de ce se în­curajează, în continuare, indisci­plina, evaziunea de la indicatorii stabiliți prin planul economiei na­ționale! Aveam să aflăm aici unele... nou­tăți. Bunăoară, instalația de fabri­cat spalieri nu lucrează la capaci­tatea prevăzută în proiect. Și cum se face față planului? — Am înființat alte puncte de lu­cru..., ni s-a spus. De altfel, nici așa nu ne-am fi realizat planul la spalieri. Dar restructurarea ne sal­vează... Ne interesăm cum se acordă asis­tența tehnică de specialitate secției Doaga. Nu pierdem din vedere că față de secția de prefabricate din Galați, aparținînd aceleiași între­prinderi, cea de la Doaga reali­zează peste 60 la sută din plan. Or, ar fi normal ca aici să existe centrul de greutate al activității de concepție, de manifestare a com­petenței specialiștilor. Există, e ade­vărat, un grafic cu deplasările ca­drelor tehnice din întreprindere. Dar sincer vorbind oricîtă bunăvo­ință, oricîtă competență și preocu­pare ar avea directorul și inginerul șef al întreprinderii ce pot rezolva în cele două zile pe care le... sa­crifică la Doaga? Și dacă am ajuns aici, nu vedem rațiunea de a funcționa o unitate de fabricație cu un plan cum spu­neam mai mare ca al celei gălă­­țene, cu dependența de o altă între­prindere, dintr-un alt județ. O serie de probleme ale secției Doaga sînt rezolvate de către organele de par­tid și de stat ale județului Vrancea, aici, desfășurîndu-și activitatea sec­­ția.Or, am dori să cunoaștem de ce Ministerul industriei materialelor de construcții tergiversează rezol­varea unei probleme care n-ar ne­cesita prea multe formalități prin investirea acestei unități cu regim de funcționare ca întreprindere? Aflîndu-ne în pragul unui nou an de producție, cînd pentru toate unitățile industriale se pun sarcini mari și care trebuie realizate. fo­­■ 1 t­­tel­ar. Ministem! ’m­' M “ •' - Jo cnis?.n ti * este tot să adopte măsurile pe care se impune bunul mers al producției, disciplina de plan — criterii care tre­buie să stea la baza activității eco­nomice.

Next