Milcovul, ianuarie-martie 1970 (Anul 3, nr. 148-221)

1970-03-26 / nr. 217

T­imp de cinci zile, orașul New York a găzduit săptă­mîna trecută un simpozion patro­nat de Asociația americană pentru probleme de conducere economică (American Management Asocia­­tion), consacrat relațiilor comer­ciale Est—Vest. La lucrări au par­ticipat reprezentanți ai unor mari firme și bănci americane, printre care „Union Carbide Corporation­­, „Lutton", „Chase Manhattan Bank", „First National City Bank", precum și congr­esmenul Thomas Asley din partea forului legislativ suprem, Harold Scott, reprezentînd Minis­terul Comerțului și Robert Wright din partea Departamentului de stat. Au fost prezenți, de asemenea, re­prezentanți ai țărilor socialiste a­­creditate la Washington. România a fost reprezentată de către Con­stantin Fota, director în Ministerul Comerțului Exterior, și Dumitru Relații comerciale normale, un imperativ al realității Butnaru, șeful Agenției economice române din Washington. Dezbaterile au confirmat mutațiile care au loc în anumite cercuri de afaceri din S.U.A. ce se pronunță pentru o a­­bordare realistă a relațiilor cu ță­rile socialiste în sensul necesității căutării căilor de restabilire schimburilor economice normale a deteriorate în perioada „războiului rece". S-au subliniat în același timp obstacolele existente încă în această direcție și necesitatea eli­minării lor din relațiile comerciale. Dinpă­ cum se știe, timp de două­ decenii, în baza „Actului de con­trol asupra exporturilor", elaborat in 1949, S.U.A. au interzis vînzarea către țările socialiste a anumitor produse considerate „strategice", instituindu-se de fapt un semiem­­bargo în comerțul cu statele din răsăritul Europei. Menținerea pe „listele negre" a peste 1.300 de produse industriale și restricțiile impuse pentru importul din statele socialiste au avut însă un efect con­trar celui scontat, prejudiciind în primul rînd companiile industriale americane și poziția balanței co­­merciale a S.U.A. „Ani de­ zile, sub­linia, în Congres senatorul demo­crat din Minnesota, Walter Mon­dale,„ oamenii de afaceri­­ americani care căutau să vîndă mărfuri ne­­strategice, pentru uz pașnic, state­lor răsăritene, erau considerați de­ficitari la capitolul patriotism, deși eforturile lor erau puse în intere­sul Statelor Unite". La rîndul său, senatorul republican din Illinois, Charles Percy, a arătat că „refu­­zind , să vîndă țărilor socialiste mărfuri pe care orice guvern occi­dental le vindea, S.U.A. nu au fă­cut decit să acționeze contrar inte­reselor lor". Prin politica lor comercială, Sta­tele Unite s-au autoeliminat de pe piața țărilor socialiste, fapt de care au beneficiat toți aliații vest-euro­­peni ai S.U.A. Dacă Republica Fe­derală a Germaniei, Italia, Franța și alte state occidentale au majo­rat cotele de export—import cu ță­rile socialiste, Statele Unite au c­ntinuat să rețină abia 0,6 la sută din volum­ul total al exporturilor cu partenerii din Est. Directorul Biroului pentru comerțul interna­țional din Ministerul Comerțului al S.U.A., Harold Scott, a arătat că în timp ce S.U.A. au exportat în 1963 în țările socialiste mărfuri în valoare de 215 milioane dolari, sta­tele din Europa occidentală au ex­portat produse de 3,594 miliarde dolari. Presiunea opiniei publice și a cercurilor de afaceri interesate în schimburile comerciale cu statele socialiste au constituit un factor determinant în adoptarea de către Congres, în decembrie 1969, a noii legi asupra exportului american, care permite vînzarea oricăror mărfuri nestrategice către țările din răsăritul Europei. Noua lege marchează un pas înainte față de legislația restrictivă adoptată în a­­nul 1949 în direcția extinderii co­merțului Est—Vest, fără a rezolva însă marile probleme ale liberali­zării comerțului; într-adevăr, este necesar să se asigure condiții pen­tru creșterea volumului comerțului în ambele sensuri și nu numai a exporturilor americane. în forul le­gislativ suprem al S.U.A. s-au mar­cat evidente schimbări în legătură cu problema relațiilor comerciale cu țările socialiste, iar ideea eli­minării tuturor restricțiilor și a barierelor vamale cîștigă tot mai mult teren. Pe această coordonată a îmbunătățirii relațiilor comercia­le dintre state se înscrie și orga­nizarea, în timpul simpozionului de la New York a unei zile dedicată României și alta Ungariei, unde oameni de afaceri și reprezentanți ai firmelor și băncilor americane au putut cunoaște mai concret dez­voltarea economică a acestor state socialiste. Cele cinci zile ale simpozionu­lui Asociației americane pentru problemele de conducere econo­mică consacrate schimburilor co­merciale Est—Vest au scos în evi­dență faptul că stabilirea de re­lații normale între toate statele este un imperativ al contempora­neității, iar la aceasta pot contri­bui într-o măsură însemnată legă­turile comerciale care constituie o componentă de bază­­ activă a re­lațiilor internaționale. N. CREȚU N.CRtȚU J La sediul ONU A fost inaugurată expoziția anuală de artă NAȚIUNILE UNITE 25 (Ager­­pres).­­­ Secretarul general al O.N.U., U Thant, a inaugurat cea de-a 20-a expoziție anuală de artă organizată la sediul Națiunilor U­­nite din New York în beneficiul Fondului O.N.U. pentru Copii (UNICEF). Expoziția va fi deschi­să pînă la 30 aprilie. Sînt expuse picturi și sculpturi donate de membrii clubului artis­tic al O.N.U., din care fac parte funcționari ai Secretariatului aces­tei organizații, membri ai delega­țiilor permanente ale țărilor mem­bre și ziariști acreditați la O.N.U. Toate operele de artă expuse sunt destinate vînzării, fondurile rezul­tate fiind apoi predate UNICEF pentru finanțarea programelor sale de îmbunătățire a condițiilor de viață ale copiilor din diverse țări ale lumii. Cele 19 expoziții ante­rioare au adus UNICEF-ului un fond de 60.000 de dolari. Misiunea lui Mariano Humor se apropie de sfîrșit ROMA 25 (Agerpres).­­ Premierul desemnat, Ma­riano Rumor, s-a ocupat marți, în cadrul ultimei faze a misiunii ce i-a fost încredințate de șeful statului ita­lian, Giuseppe Saragat, de problema repartizării por­tofoliilor ministeriale, în cercurile informate italiene se consideră că dacă în cursul următoarelor ore nu in­tervine nimic de natură a schimba actuala situație, atunci joi, sau cel târziu vineri, Mariano Rumor va putea comunica președintelui republicii lista echipei sale guvernamentale .Noul cabinet ar urma să se pre­zinte marțea viitoare în fața parlamentului pentru a cere votul de învestitură In vederea împărțirii funcțiilor ministeriale, Rumor a avut marți o serie de consultări cu reprezentanții partidelor de centru-stînga (democrat-creștin, socia­list, socialist-unitar, republican) chemate să refacă vechea coaliție cvadripartită. La Roma se afirmă că atribuirea portofoliilor nu este scutită de dificultăți, dar acestea sunt apreciate ca rezolvabile. în absența unor precizări oficiale, observatorii po­litici cred că va fi înregistrată o creștere a numărului de portofolii, pentru a satisface cererile celor patru partide (18 vor fi acordate democrat-creștinilor, șase — socialiștilor, trei s­au patru — socialiștilor unitari, unul sau două — republicanilor). Atribuirea conducerii Ministerului de Externe re­ține în mod deosebit atenția. în primul guvern prezidat de Rumor conducerea acestui minister a fost încredin­țată lui Pietro Nenni, fostul președinte al socialiștilor. In cel de-al doilea guvern Rumor (monocolor), Aldo Moro a preluat conducerea diplomației italiene. Spri­jinitorii lui Nenni susțin reîntoarcerea acestuia la Farnesina (sediul Ministerului de Externe), sugerînd, în același timp, ca lui Aldo Moro să-i fie încredințat Ministerul Justiției. Un alt nume des citat să facă parte din guvern este cel al lui Emilio Colombo, mi­nistrul trezoreriei în cabinetul demisionar, care ar urma să-și mențină postul. Printre alți candidați democrat­­creștini figurează Carlo Donat Cattin, Paolo Emilio Ta­­viani, Franco Restivo etc. Socialiștii, în afara lui Nenni, ar susține candidaturile lui Francesco de Mar­tino — care ar trebui, într-o asemenea ipoteză, să re­nunțe la funcția de lider al partidului — precum și ale lui Luigi Mariotti și Antonio GiolitU. Din partea socialiștilor­ unitari se avansează numele lui Mario Tanassi, Luigi Preti și Giuseppe Lupis; în fine, Ornozo Reale îi va reprezenta, probabil, pe republicani în viitorul guvern. Sosirea la Sofia a delegației economice guvernamentale române SOFIA 25. — Corespondentul Agerpres, Gh. Deva, transmite : Miercuri a sosit la Sofia delegația e­­conomică guvernamentală română condusă de tovarășul Emil Drăgă­­nescu, membru al Comitetului Exe­cutiv al C.C. al P.C. Român, vicepre­ședinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România, care va lua parte la lucrările celei de-a 8-a Sesiuni a Comisiei mixte guver­namentale româno-bulgare de colabo­rare economică și tehnico-științifică. La sosire oaspeții români au fost întâmpinați de Pencio Kubacinski, membru al Biroului Politic al C.C. al P.C. Bulgar, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, ministrul construcțiilor și arhitecturii, ing. C. Popov, ministrul energeticii și al combustibilului, Ivan Popov, locțiitor al ministrului afacerilor externe, S. Peev, vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării, D. Alexeev, locțiitor al ministrului comerțului exterior, precum și alte persoane o­­ficiale. Au fost prezenți Nicolae Blejan, ambasadorul Republicii Socialiste România în R. P. Bulgaria, membri ai ambasadei și ai Agenției economice române la Sofia. Miercuri dupa-amiază, Pencio Ku­bacinski, vicepreședinte al Consi­liului de Miniștri al Republicii Popu­lare Bulgaria, ministrul construcții­lor și arhitecturii, l-a primit pe to­varășul Emil Drăgănescu, vicepre­ședinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România. La în­trevedere, care s-a desfășurat în­­tr-o atmosferă caldă, prietenească, au asistat Simeon Peev, vicepreșe­dinte al Comitetului de Stat al Pla­nificării, Radu Constantinescu, vice­președinte al comisiei guvernamen­tale de colaborare economică și teh­­nico-științifică, precum și Nicolae Blejan, ambasadorul României la Sofia. Pentru reglementarea pașnică a problemei laoțiene Un mesaj al președintelui Frontului Patriotic din Laos XIENG QUANG 25 (Agerpres). Prințul Susanurong, președintele Fron­tului Patriotic din Laos, a adresat premierului laoțian, Suvanna Fuma, un mesaj de protest în legătură cu escaladarea războiului din Laos de către S.U.A. Mesajul subliniază că, „într-un moment în care Frontul pa­triotic din Laos prezintă un program în cinci puncte și trimite un repre­zentant pentru a transmite guvernu­lui de la Vientiane propunerile con­crete în legătură cu reglementarea pașnică a problemei laoțiene, Statele Unite au continuat să escaladeze răz­boiul din această regiune, dislocînd aici un numeros personal militar, . LOS ANGELES 25 . (Agerpres). — Agenția Centrală de Investi­gații a S.U.A. (G.I.A.) a impli­cat Statele Unite într-un răz­boi secret în Laos — a decla­rat miercuri la Los Angeles, John Tunney, membru al Ca­merei Reprezentanților a S.U.A. El a precizat că C.I.A. s-a anga­jat în numele S.U.A. să spriji­ne o fracțiune a tribului Meo, condusă de generalul Wang Pao. Acest amestec, a precizat el, „riscă să ia proporțiile unui război masiv în Asia de sud-mari cantități de arme și material de război, organizând totodată acțiuni de amploare în zonele controlate de forțele patriotice. Mesajul cere, în acest sens, înce­tarea imediată a bombardamentelor americane asupra ansamblului terito­riului laoțian. De asemenea, prințul Susarurong subliniază că problema laoțiană trebuie reglementată între părțile interesate din Laos, exprimîn­­du-și speranța că încetarea bombar­damentelor americane va permite a­­cestora să se întîlnească și să exami­neze împreună problemele interne ale țării, est, care ar putea dura zeci de ani și care fără îndoială ar pu­tea costa viețile a mii de ame­ricani“. Tunney a apreciat că acțiunile C.I.A. în Laos au a­­tras după sine încălcarea de către Statele Unite a acorduri­lor de la Geneva din 1962, care garantează neutralitatea Laosu­­lui. „Cel mai recent și mai fla­grant exemplu în acest sens îl constituie transportarea de tru­pe tailandeze în Laos de către aviația americană“. ORIENTUL APROPIAT TEL AVIV 25 (Agerpres).­­ Co­municate militare publicate la Tel Aviv anunță că aviația israeli­­ană a întreprins marți și miercuri trei raiduri asupra unor obiective militare egiptene din zona Canalului de Suez. In comunicat se afirmă că în urma luptelor angajate patru a­­parate aparținînd forțelor aeriene ale R.A.U. au fost doborîte. La Cairo un purtător de cuvînt militar citat de agenția MEN a con­firmat raidurile aviației israeliene menționînd că în urma luptelor an­gajate cu aviația inamică, avioane­le egiptene au doborît un aparat is­­raelian, iar altul a fost atins. In a­­celași timp, el a dezmințit știrea că ar fi fost doborîte avioane egiptene. La cea de-a 40-a expoziție a automobilului de la Geneva (Elveția), deschisă la 12 martie, pe o suprafață de 55.000 m­p sunt expuse 716 tipuri de m­așin. din 22 de țări, în foto. Vede­re generală din hala expoziției. A In Vietnamul de sud Lupte violente între detașamentele patrioților și trupele inamice SAIGON 25 (Agerpres). — Forțele patriotice din Vietnamul de sud au bombardat în cursul nopții de marți spre miercuri trei poziții ale trupelor americano-saigoneze. Totodată, a fost semnalată o recrudescență a ciocniri­lor dintre detașamentele patrioților și forțele inamice în regiunea saigone­ză, în Delta Mekongului, precum și în zona septentrională a Vietnamului de sud, în provincia Quang Nam. Cele mai violente lupte au avut loc în ul­timele 24 de ore în regiunea Kien Tuong din delta Mekongului, la apro­ximativ 80 kilometri vest de capitala sud-vietnameză. BUENOS AIRES 25 (Agerpres).­­­ Mișcarea de solidaritate din Argentina cu poporul vietnamez a dat publicității o declarație în care arată că deteriorarea situației din Asia de sud-est este o urmare firească a intensificării amestecului Statelor Unite în treburile in­terne ale țărilor din această­ zonă, și a încălcării Acordurilor de la Geneva cu privire la Laos, Cambodgia și Vietnam. Organizația de solidaritate argentiniană a lansat un apel tuturor forțelor democra­tice din Argentina să-și intensifice acțiunile „împotriva amestecului S.U.A.,în Asia de sud-est, pentru retragerea cît m­ai grabnică a tru­pelor americane și aliaților S.U.A. și pentru acordarea dreptului po­poarelor din această parte a lumii la autodeterminare, democrație și independență națională“. Pisa (Italia) Celebrul Campanile continuă să se încline ROMA 25 (Agerpres).­­ Un grup de cercetători care se ocupă cu studierea posibilităților de sal­vare a turnului din Pisa a anunțat marți că din iunie 1969, celebrul Campanile s-a înclinat cu încă 0,3 mm. Distanța dintre baza turnului și perpendiculara coborîtă din vîr­­ful acestuia a ajuns la 4,26 metri. Dacă în ce privește cauza aple­cării permanente a turnului s-a căzut de acord că ea trebuie cău­tată în alunecările unor straturi subterane ale sterenului din apro­piere, nu la același consens s-a ajuns în ce privește data­ aproxi­mativă a iminentei prăbușiri a turnului : păreri competente, dar vădit prea optimiste apreciază că sfîrșitul monumentului nu ar putea surveni în mai puțin de o sută de ani, pe cînd alți cercetători con­sideră că în zece ani Pisa nu se va mai putea mîndri cu faimoasa sa clopotniță înclinată. Apelul lansat de guvernul ita­lian, care, de altfel, a și oferit su­ma de 3,2 miliarde lire italiene pentru salvarea acestui monument național, a găsit un larg ecou în rîndul oamenilor de știință din lumea întreagă. Peste 3.000 de in­gineri și arhitecți au prezentat proiecte sau și-au oferit serviciile lor pentru­­ efectuarea lucrărilor de consolidare a turnului. Potrivit of fier al­i­taților­ italiene, acestea nu pot începe însă înainte de anul 167! întrucît nu s­a căzut de acord nici în ce privește alegerea celui mai convenabil și, în același timp, mai plin de seairanțS, proiect pre­mi al Joi 26 martie 1­970 Din țările socialiste R. S. F. IUGOSLAVIA.­­ Con­strucția hidrocentralei de la Porțile de Fier se află în a treia fază , de ambele părți s-a ridi­cat barajul central, iar sălile mașinilor sunt aproape gata. Du­nărea își urmează cursul prin cele două ecluze construite de ambele părți ale fluviului. In foto: Vedere­a părții centrale ale barajului principal. MARI LUCRĂRI DE IRIGAȚIE ÎN CAUCAZUL DE NORD în vederea obținerii apei ne­cesare pentru irigarea unei su­prafețe de 600.000 hectare și pentru punerea în funcțiune a unei centrale electrice de 300.000 kW, cinci rîuri din Caucaz vor fi întoarse din drumul lor obiș­nuit și apele lor vor fi dirijate spre Cuban — cel mai mare fluviu din Caucazul de nord. De-a lungul fluviului vor fi construite cîteva mari lacuri de acumulare cu un volum total de 1,5 miliarde metri cubi de apă. DEZVOLTAREA MEDICINEI POLONEZE Medicina poloneză cunoaște în ultimii ani o dezvoltare sus­ținută, obținînd importante suc­cese în lupta pentru apărarea vieții omului. Hematologia, car­­diochirurgia, cardiologia sînt a­­preciate atît în țară, cît și pes­te hotare. Clinicile din Varșo­via, Lodz sau Poznan efectuea­ză cu succes operații delicate și dificile pe inimă. Centrul var­­șovian de transplant de rinichi are în contul său salvarea vieții a numeroși pacienți. PENTRU UN BOGAT SORTIMENT DE BUNURI DE CONSUM în toate regiunile R.P.D. Co­reene se desfășoară în prezent pe scară largă construirea de întreprinderi ale industriei lo­cale, care asigură un bogat sor­timent de produse de larg con­sum. Numai în cursul ultime­lor două luni în țară au fost construite peste 400 de astfel de întreprinderi. In cîteva rînduri LA PLAN­ BATOR A FOST SEM­NAT PLANUL DE COLABORARE în domeniul științei și culturii pe anii 1970—1971 între R. P. Ungară și R. P. Mongolă. Documentul sem­nat prevede dezvoltarea colaborării cultural-științifice dintre Ungaria și Mongolia, preconizîndu-se cercetări în comun ale specialiștilor celor două țări, schimburi de specialiști și alte acțiuni. LA SEDIUL O.N.U. S-A AnUNȚAT că ambasadorii la O.N.U. ai Franței, Marii Britanii, S.U.A. și U.R.S.S. au hotărît să amuine cea de-a 32-a reu­niune din cadrul­­ convorbirilor, în vederea găsirii căilor unei regle­mentări pașnice a conflictului din O­­rientul Apropiat, care urma să aibă loc joi. S-a stabilit ca această șe­dință să aibă loc la 31 martie. PENTRU A DOUA ZI CONSE­CUTIV, la Manila au avut loc marii demonstrații de protest îm­potriva scumpirii tarifelor la trans­porturile publice. Poliția a deschis focul și a folosit grenade cu gaze lacrimogene și furtunuri cu apă pentru a-i împrăștia pe demon­stranți, care au atacat vehiculele de transport în comun. Potrivit u­­nor cifre neoficiale, cel puțin 30 de persoane au fost rănite în cursul incidentelor, iar alte 10 au fost arestate. în timpul ciocnirilor din­tre manifestanți și poliție, ce au a­­vut loc luni, 50 de persoane au fost rănite. AGENȚIA C.T.R. ANUNȚĂ CA R. S. Cehoslovaca și Bolivia au ho­­tărît să restabilească relațiile diplo­matice, începînd de la 24 martie a. c. Guvernele celor două țări și-au exprimat speranța că acest pas va contribui la consolidarea legăturilor economice și culturale. LA ROMA A FOST SEMNAT UN ACORD de colaborare cultural-ști­­ințifică între R. P. Bulgaria și Italia. Acor­dul pr­evede realizarea unor schimburi între instituțiile speciali­zate din cele două țări, precum și acțiuni de colaborare în domeniile cinematografului, televiziunii și sportului. CAMERA REPREZENTANȚILOR A ADOPTAT MARȚI UN PROIECT DE LEGE care autorizează guvernul să furnizeze în următorii doi ani, pe credit, armament țărilor în curs de dezvoltare pînă la suma maximă de 385 milioane de dolari anual. Limita actuală a acestor credite este de 350 milioane dolari. LA BERLIN AU FOST DATE PU­BLICITĂȚII rezultatele definitive ale alegerilor de duminică pentru orga­nele locale ale puterii de stat din R. D. Germană. Candidații înscriși pe lista Frontului Național au în­trunit 99,83 la sută din voturile ex­primate. La alegeri au participat 97,98 la sută din cetățenii cu drept de vot. VULCANUL ETNA ȘI-A INTEN­SIFICAT ACTIVITATEA de cîteva zile, lansînd materie incandescentă pînă la o înălțime de 300 metri. Sa­vanții vulcanologi italieni au decla­rat însă că fenomenul este în limi­tele normalului. LA ÎNCHIDEREA EDIȚIEI Dejucarea unui complot antiguvernamental in Chile SANTIAGO DE CFI­LE 21 (Agerpres).­­— Ministrul de interne chilian, Patricio Rojas, a anunțat miercuri dejucarea unui complot militar îndreptat împotriva guvernului. Un grup de ofițeri­ în retra­gere, a precizat Rojas, sprijiniți de elemente aflate în serviciul activ, au încercat să organizeze o acțiune pentru „modificarea ordinii con­stituționale“. Membrii grupului, în frunte cu generalul în retragere Horacio Gamboa — ministru de interne în guvernul fostului președinte Carlos Ibanez (1952—1958) — au fost arestați și vor fi deferiți tri­bunalului militar. Patricio Rojas a arătat că la o întrunire din 18 fe­bruarie membrii grupului au hotărît să atenteze la viața unor înalte personalități ale guvernului și armatei pentru „a limita activitatea autorităților publice și organizațiilor sindicale“. Agenția France Presse menționează că, potrivit unor surse, complotul urma să ia aspectul unui puci care trebuia să ducă la instalarea unui regim „civil—militar“. Printre ofițerii activi implicați în complot se află și Julio Sarria, participam la rebeliunea declanșată în octombrie anul trecut de ge­neralul Roberto Viaux. TIPARUL! * Întraprindw ®« poligrafici y V

Next