Constituanta Desbaterile Senatului, februarie 1916 (nr. 21-31)

1916-02-02 / nr. 21

ISO DEZBATERI­LE CONSTITUANTEI 2 Fevruarie 1916 mision de dat Uniunii sindicatelor agricole, ci d-lui D. Seceleanu personal. Am întrebat pe d. Cantacuzino-Pașcanu, care este membru în comisiunea de export, dacă această scrisoare a fost înregistrată la Uniunea sindicatelor, chiar pe ziua când s’a dat, adică 10 Decemvrie 1915, și mi s’a răspuns negativ. Prin urmare, dacă scrisoarea priveă pe­si­inea sindicatelor, și eră chemată să în­destuleze nevoile sindicatelor, urmă să fie înregistrată și predată la arhiva Uniunii sindicatelor, iar nu să stea în buzunarul d-lui Secelea­­n, și să iasă la iveală numai atunci când nemții nu mai vor să plătească comisionul. Cred că și d. ministru de domenii are in­teres, pentru prestigiul și autoritatea mo­rală a lucrărilor comisiunii de export, ca acest domn să nu mai facă parte din acea comisiune. Dacă d. ministru nu va veni astăzi, 11 voiu rugă să vină mâine, spre a- i face această comunicare. D președinte B. M. Missir : Voiu co­munică d- lui ministru de domenii subiectul acestei comunicări, pe care nu o consider­ă ca interpelare. Intrăm în ordinea zilei; d. senator Can­­tilii are cuvântul pentru a-și desvoltă in­terpelarea. D. Panait Gantilli : D-lor senatori, te­­n­siun­ea Corpurilor legiuitoare, care a urmat imediat după declararea răsboiului euro­pean, eră așteptată, în împrejurările excep­țional în cari se deschide­, cu un deosebit interes. Răsboiul european atinge­ de aproape interesele cele mai de seamă ale Statului și neamului nostru, și în această situațiune, cu adevărat excepțională, îndrumarea politicei noastre externe intră în măsura cea mai Urgii, in preocupările noastre îngrijorate de gravitatea problem­­elor de rezolvat. Acea sesiune a Corpurilor legiuitoare era așteptată cu interes, întrucât se socotea, cu drept cuvânt, că o parte cel puțin a pro­blemei aceea, care fără inconvenient putea să fie adusă­­ dezbateri publice, va formă obiectul unor discuțiuni în reprezentațiunea țării. Lucrul era firesc și opinia publică in tot dreptul ei să reclame oarecari lămuriri. Sentimentul unanim al țării afirmase cu hotărîra direcția In care vedem paza inte­reselor noastre naționale. Și oricât de ieften a fost drămuita, dela această tribună,, valoarea opiniei publice de onoratul nostru coleg, d. Procopiu—pe care regret că nu-l văd astăzi aici —socotesc că opinia publică și-a făcut dovada maturității sale ca judecată și perspicacitate, întrucât după un an și jumătate de la declararea râs­­boiului a rămas neclintită în sentimentele ei, cu toată propaganda odioasă de corup­­țiune, menită a abate din calea pe care și-a însemnat- o, și cu toată trecerea timpului necesar ce se cerea, după cum se raportează de la consiliul de Coroană de la Sinaia, ca această opiniune publică să fie pregătită de a merge în răsboi într’o direcțiune cu totul contrarie dorințelor țării. Ni s’a cerut în acea sesiune a Corpurilor legiuitoare să nu provocăm desbateri asu­pra chestiunii externe; într’un cuvânt ni s’a cerut acordul partidelor și încredere în guvern. Am detemporat atunci această do­rință, socotind că sunt chestiuni cari, prin însemnătatea lor, stau deasupra luptelor între partide. Pentru că dacă în chestiune de politică internă suntem adesea, foarte adesea ori în desacord, desacordul in sentimente înce­tează atunci când este vorba de rezolvarea unei probleme de politică internațională, cari pun în cumpănă interesele superioare ale Statului și ale neamului. Pentru acest motiv ni s’a cerut nu o conlucrare, ci mai propriu vorbind o spriji­nire a politicei guvernului în chestiunea care frământă conștiința națională. Am dat guvernului tot concursul nostru real, foarte real și absolut necondiționat, de câte ori ni s’a cerut. In acest scop, am votat toate legile ce ni s’au prezentat, legile de ordin financiar, legile privitoare la armată, legea asupra măsurilor excepționale, legea asupra con­trolului străinilor, legea asupra spionajului, care pare a fi lăsată în desuetuu­dine, întru­cât nici­odată spionajul nu s’a practicat în țară la noi cu mai multă impunitate ca acum. Am votat, d-lor, fără discuțiune și cu toată încrederea legea asupra decretării stări de asediu, ca să ne vedem astăzi ame­nințați în presa amică guvernului că ni se va închide gura și di se va sugrumă glasul cu această lege. Și mărturisesc, d-lor, fără teamă de a căde. Într’o învinuire neîntemeiată, când a­ și afirmă că dacă roiurile ar fi fost altele, dacă noi am fi fost în locul d-voastre și d-voastre în locul nostru, această lege n’ar fi trecut cu atâta ușurință, ați fi încercat să ridicați țara în contra acestei legi, pe care ați fi arătat-o ca ocrotitoare a ungu­­rimei și sprijinitoare politicei »Austriei per­fide». Faptele însă sunt exact cum le-am ară­tat și, ajunși la stadiul actual al chestiunii,­­ socotesc că trebuiește să vorbim. Care este, în adevăr, după un an și ju­mătate de așa numită acțiune di­­lematică, situațiunea noastră față de guvernul austro­­ungar ? O politică incoherentă, echivocă, care nu e de natură să ne întărească­m­ încrederea pe care guvernul ne-a cerut să i-o acor­dăm ! Care este directiva politicei noastre ex­terne, presupunând că a fost de la început o directivă bine determ­inată, cu un țel bine precizat ? Nimeni nu mai înțelege nimic și oarecari indicii au neliniștit opinia publică ! In asemenea condițiuni, socotesc că este de datoria noastră ca să vorbim, de­oarece a continuă mai departe acordul în tăcere asupra unei politice pe care nu o cunoaștem, dar pe care mișcările unor personalități din guvern și afară din guvern ne-au deprins a o suspectă, ar însemnă să acoperim cu o criminală lașitate tragedia ce se desfășoară dincolo de Carpați, și a cărei eroi, în formă­­ de martiri, sunt românii ardeleni și­ buco­vineni ! Iată pentru cari motive la apelul de a­­cord în tăcere, ce ni s’a repetat și în cursul actualei sesiuni parlamentare, noi n’am mai putut răspunde afirmativ, de­oarece a a­­cordă mai departe girul nostru pentru o po­litică pe care nu o cunoaștem, dar din care au răsărit până astăzi unele fapte simpto­matice, de natură a ne îngriji, este a ne face părtași la îngroparea sub vălul uitării a idealului care de secole răscolește una­nimitatea sufletelor românești. Cari sunt, în afară de alte considerațiuni de ordin național, raporturile noastre cu Austro Ungaria, de la Stat la Stat ? Căci în timp ce noi acordăm pe teritoriul țării ro­mânești cea mai largă ospitalitate supușilor austro-ungari­, ospitalitate a abolut largă și din nenorocire imprudentă față de toți su­pușii unguri care vin în țară pentru afaceri de îmbogățire și de spionaj, guvernul ungar uzează de șicanele cele mai vexatorii față de românii ce trec in Ungaria, aceasta și in disprețul raporturilor dela Stat la Stat, cât și a dispoziți­unilor convențiunii dela Haga. In acelaș timp guvernul ungur, prezidat­­ de primul- ministru Tisza, a cărui politică față de Români și de România voiu aveă onoarea a o arătă d-voastre prin chiar propriile lui vorbiri, urmărește, prin politica sa, exterminarea neamului românesc din Ardeal, prin schingiuiri până la moarte și prin ucideri în m­assă a nenorociților noștri compatrioți de peste Carpați. Și fiindcă, d-le ministru al afacerilor străine, nu este posibil să lăsați ca să se acrediteze ideea, că atitudinea d-voastră nu corespunde cu sentiem­ente­le țârii, și, pen­tru ca această idee să nu îmbrace o formă mai concretă, sunteți dator să dați lămu­riri Țării în această­­ privință. Pe zi ce trece noi prindem în atitudinea d-voastra noui elemente de întristare și de deziluziune. In fața acestei situațiuni, vă întreb din nou, care este politica noastră față de guvernul austro-ungar ? Sunt dispus, d-lor, a recunoaște că, în materie de politică externă, un guvern poate cere să nu răspundă la anumite chestiuni. Această toleranță însă, care con­stitue o scâlciere a regimului reprezentativ, are o limită și, în nici un oaz, nu poate fi ridicata la înălțimea unei dogme de guvernă­mânt, așa cum ați îmbrățișat-o d-voastre. Constituția noastră nu este încă revi­zuită in sensul restrictiv al libertăților constituționale, pentru ca pe baze consti­tuționale să adoptați o politică de tăcere în chestiunile cari privesc așa de aproape interesele mari ale neamului și ale Sta­tului. Și îmi veți pune de­sigur întrebarea: cum poți pretinde ca să fii pus în curent cu toate secretele acțiunii noastre diploma-

Next