Munca, noiembrie 1953 (Anul 9, nr. 1885-1908)

1953-11-24 / nr. 1903

Pag. 2-a MUNKA Ţara întreagă se pregăteşte pentru alegerile de deputaţi în sfaturile populare Candidatul Maria Crişan, mecanic de locomotivă Cartierul mărginaş al oraşului Cluj ce poartă denumirea de Dâmbul Rotund, este­­locuit de cetăţeni a căror viaţă din trecut se­­aseamănă cu aceea a milioanelor de oameni din patria noastră, pe care regi­mul burghezo-moşieresc i-a asuprit şi­­i-a ţinut în beznă. Locuitorii cartierului nu au uitat acele timpuri. Deseori, când îşi aduc aminte şi vorbesc despre ele, îi vezi parcă mai hotărîţi de a pune toţi umărul, de a munci fără preget pentru viaţa nouă ce se clă­deşte acum în patria noastră. Ei sunt în majoritate ceferişti, unii lucrează în halele atelierelor de reparat locomotive şi vagoane, iar alţii conduc trenurile pline de oameni sar fî­ncărca­te cu materiale spre oraşele şi şantierele ţării. In acest cartier, printre aceşti oameni simpli ,a crescut tovarăşa Maria Crişanu. ★ S­pre vale, casele din cartierul Dâmbul Rotund sunt mai răsfirate, mai încolo e depoul. Zi şi noapte se aude aci şiteratul locomotivelor. In faţa remizelor înnegrite de fum, stau înşiruite diferite tipuri de locomotive: unele au venit de la drum, al­tele sunt pregătite de plecare. Din coşul celei cu nr. 230.011 ieşea o dâră neagră de fum. Fochistul Kalman Francisc re­gla distribuirea păcurii în injectoare, iar din când în când îşi arunca privirea la aparatul de control al presiunii. O femeie uscăţivă, de statură mijlocie, îmbrăcată într’o salopetă, se apropie cu paşi repezi. Un grup de muncitori adu­naţi în faţa depoului o salută. E stahano­­vista Maria Crişan, mecanic de locomo­tivă, înainte vreme femeie de serviciu la depou. O cunosc bine toţi ceferiştii clujeni. „Era prin anul 1949 — povesteşte me­canicul de locomotivă Pogány Niculae — când, într’o consfătuire de producţie, to­varăşa Crişan a cerut comitetului de sec­ţie şi conducerii administrative s’o ajute pentru a se califica în meseria de lăcătuş. Această dorinţă i-a fost îndeplinită. După doi ani, ea s’a cerut fochistă pe locomo­tivă. Atunci am înţeles cu toţii că ea în­drăgeşte mult maşina, că vrea să devină mecanic. Un an şi patru luni a muncit ca fochist, apoi s’a înscris la şcoala de cali­ficare gradul trei, iar astăzi a devenit me­­canic. A condus anul acesta trenurile locale de călători, trenul de persoane 3.010 Oradea-Teiuş, iar acum, pe aceeaşi rută, conduce trenul de cofetărie rapidă, dând dovadă de multă pricepere“. ★ Un şuerat scurt, apoi un nor de aburi învăluie locomotiva ; roţile mari prind a se mişca pe şinele lucioase. La fereastra cabinei apare chipul Măriei Crişan. Faţa-i biciuită de vânt e aspră, dar­ senină, o­­chii îi sunt aţintiţi înainte. Trenul alear­gă tot mai repede lăsând în urmă depoul. ...In ziua când locomotiva tovarăşei Maria Crişan „înghiţea“ kilometri unii după alţii, muncitorii depoului C.F.R. Cluj s-au adunat pentru a-şi propune can­didaţii F.D.P. în vederea alegerilor de de­putaţi în sfaturile populare. Pentru cir­cumscripţia electorală Nr. 2 a oraşului Cluj, a fost propusă tovarăşa Maria Cri­şan. In ziua următoare, când locomotiva condusă de ea a intrat în curtea depoului, mecanicii şi fochiştii au întâmpinat-o cu bucurie, i-au strâns mâna cu multă căl­dură, au felicitat-o... Inima îi zvâcnea în piept cu putere, pe faţă îi apăru un zâm­bet de fericire. In mintea ei se deapănă trecutul... Femeie de serviciu, lăcătuş, fo­chist, apoi elevă, mecanic de­­locomotivă, stahanovistă... Iar astăzi ...astăzi candi­dată a F.D.P. Iată unde ajunge omul muncitor într’o ţară liberă, într’o ţară în care el e stăpân... A. MITROFAN Preşedintele gospodăriei agricole colective Dimineaţa se arăta mohorâtă. Bruma căzută peste noapte învelise în cămaşă argintie acoperişurile caselor şi pămân­tul îngheţat dela marginea drumului. In timpul zilei, cerul s’a limpezit şi un vânt rece a început să bată tot mai­­puternic, împrăştiind frunzele îngălbenite ale po­milor. Toate acestea vesteau că în sat la Goilăşei a poposit toamna, o toamnă bo­gată în rod, ce umple de bucurie inima fiecărui colectivist. In casele gospodari­lor, hambarele­ îs pline de bucate, iar pe uliţele satului, răsună râsul zglobiu al copiilor ce se îndreaptă spre şcoală. In dimineaţa aceasta, la sediul gospo­dăriei agricole colective „Mie Pintilie“ din comuna Golăşei, regiunea­ Galaţi, e mai multă lume ca de obicei. Colectiviş­tii au isprăvit muncile­­de toamnă şi acum au venit să stea la sfat cu preşe­dintele. Pe Constantin Tănase, preşedintele cn­­lectivei, îl cunoaşte tot satul. Bătrânii îl ştiu­­ încă de pe vremea capitaliştilor şi moşierilor, când oamenii de prin părţile locului aveau spinările îndoite de muncă, obrajii scofâlciţi de foame. Constantin Tănase gustase şi el amarul vieţii de argat. A muncit doar la moşierii Aurel Maxim şi Luciu Opreanu cunoscuţi boieri cu inimă de câine. ★ Martie 1950. Intr’o căsuţă, s’au adunat mai mulţi oameni ,pentru a pune bazele gospodăriei agricole colective din sat. Printre cele dintâi familii care s’au îns­cris în colectivă a fost şi aceea a lui Coms­tant­im Tănase. Pe acesta, cunoscân­­d­u-l îndeaproape, colectiviştii au hotărît să-l aleagă preşedinte. La început el a avut de întâmpinat mul­te greutăţi. Chiaburii Stelian Ionescu şi Marin Grigoraş nu vedeau cu ochi buni înfiinţarea gospodăriei şi îndemnau pe unii ţărani s’o părăsească, iar celor care vroiau să se înscrie le spuneau: „La ce vă trebue colectivă, oameni buni ? Ce, părinţii şi bunicii voştri n’au trăit fără colectivă ?“ „Se cheamă c’au trăit — răspundea Constantin Tănase — dar vai de traiul acela !“ Erau multe de făcut în gospodărie. Preşedintele muncea cu tragere de inimă şi colectiviştii căpătau tot mai multă în­credere în el. Doi ani mai târziu, în iulie 1952, Con­stantin Tănase are marea fericire de a face parte d­intr’o delegaţie a oamenilor muncii din agricultură, care a plecat în Uniunea Sovietică. Aci, el vizitează câteva colhozuri din Georgia, face cunoştinţă cu oamenii sovietici şi învaţă din munca lor. întors în ţară, el se avântă în mun­că, organizează treburile­­în gospodărie d­upă pilda colhoznicilor sovietici şi, în­ scurt timp, aceasta ia o puternică des­­voltare. La constituire, colectiva număra 60 familii. Astăzi, ea cuprinde 393 fami­lii. Datorită muncii , spornice a colectiviş­tilor, gospodăria a obţinut în toamna anu­­­lui 1953 o recoltă de 1600—2200 kg. grâu la hectar, iar veniturile ei s’au ridicat la peste 320.000 lei. De unde gospodăria co­lectivă la început avea 21 cai, azi are 208 cai, 500 oi, 16 boi, 18 vaci, etc. In acelaş timp a crescut şi nivelul de viaţă al colectiviştilor. De exemplu colectivis­tul Negoiţă Dumitru, din veniturile re­alizate şi-a construit o casă, şi-a cumpă­rat o vacă şi 6 oi. Preţuindu-i munca pe care o desfăşoară ca preşedinte al gospodăriei agricole din Golăşei, colectiviştii l-au propus pe Con­stantin Tănase candidat al F.D.P. pentru alegerile de deputaţi în sfaturile populare, pe circumscripţia electorală regională 79 Galaţi. ★ Amurgul s’a lăsat deabinelea. La sediul colectivei ,, I­lie Pintilie“ din Golăşei, fe­restrele sunt luminate. La colţul roşu al acesteia cântă radio-ul, iar mai mulţi co­lectivişti citesc. Unii citesc cărţi dela bi­blioteca gospodăriei — ce numără peste 600 volume — alţii răsfoiesc ziarele. Aci se află şi Constantin Tănase. In această seară, el a mai citit câteva pagini din ro­manul „Secerişul“ al scriitoarei sovie­tice Galina Nicolaeva şi acum, în jurul lui, s-au strâns toată colectiviştii. Ei as­cultă vorba dom­oală a preşedintelui care povesteşte fragmente din carte, îmbinân­­du-le cu exemple din viaţa minunată a colhoznicilor sovietici, exemple pe care şi le aminteşte din vizita făcută în U.R.S.S. Asemenea seri sunt tot mai dese la col­ţul roşu al gospodăriei agricole colective „Ilie Pintilie“ din Golăşei. Ele, ca şi multe alte realizări, vorbesc despre viaţa nouă pe care şi-o făuresc ţăranii muncitori, sub conducerea Partidului. A. MARCOVICI S’au întâlnit cu candidatul Cu nespusă bucurie au aşteptat alegă­torii din circumscripţia electorală orăşe­nească nr. 8 Craiova, întâlnirea cu can­didatul propus de ei pentru alegerile de deputaţi în sfaturile populare. Tovarăşa Cioroianu Elvira, învăţătoa­re la Şcoala mixtă nr. 10 din localitate, este cunoscută de cetăţenii acestei circum­­scripţii ca o bună tovarăşă şi o învăţă­toare harnică şi pricepută, care dove­deşte mult interes atât pentru munca pro­fesională, cât şi pentru activitatea ob­ştească. Ea a fost propusă drept candi­dat pentru alegerile de la 20 decembrie. In seara zilei de 22 noembrie, tovarăşa Cioroianu s-a întâlnit cu alegătorii, în sala de festivităţi a şcolii. Erau de faţă stahanovişti, fruntaşi în producţie, nu­meroase gospodine, elevi, etc. Ea a vorbit simplu şi convingător despre succesele obţinute de oamenii muncii din patria noastră pe drumul construirii unei vieţi îmbelşugate, accentuând în special asu­pra realizărilor înregistrate în oraşul şi regiunea Craiova. După ce a amintit des­pre ultimele lucrări de folos obştesc exe­cutate în­ cartier, tovarăşa Cioroianu a arătat că deputaţii de astăzi, spre deose­bire de cei din trecut, sunt oameni ai muncii, care se străduiesc din toate pu­terile să conducă treburile obşteşti pe ca­lea continuei înfloriri a oraşelor şi sa­telor noastre. Din partea alegătorilor s-au înscris la cuvânt numeroşi cetăţeni. Ei şi-au expri­mat încrederea în statul nostru democrat­­popular, în care cei ce muncesc se bucu­ră de cele mai largi drepturi. Tovarăşul Cruceru Vasile, directorul căminului cul­tural din cartier, după ce a arătat pe scurt activitatea desfăşurată până acum de învăţătoarea Cioroianu, s’a angajat in faţa celor prezenţi că va sprijini per­manent munca deputatului de cartier pen­tru înfrumuseţarea străzilor, amenajarea locurilor virane, etc. Angajamente ase­mănătoare şi-au luat şi ceilalţi partici­panţi la consfătuire. In încheierea adunării, s’a prezentat un frumos program artistic. N. Fieraru corespondent voluntar Un punct de agitaţie lipsit de activitate In localul căminului cultural din oraşul Săcele, regiunea Stalin, a fost deschis un punct de agitaţie. Activitatea acestuia este însă aproape inexistentă. Dela înfiinţare şi până acum, aici nu s’au organizat deloc şezători sau progra­me artistice. In general, totul se desfă­şoară la voia întâmplării, pentru că res­ponsabilul punctului, tovarăşul Angelescu Visarion, nu s’a ostenit să alcătu­iască nici cel puţin un plan de muncă. Deasemeni, în localul punctului de agita­ţie nu există nicio lozincă, nu sunt foto­montaje, iar ziarele, revistele şi broşurile lipsesc cu desăvârşire. Consiliul orăşenesc F.D.P. trebue să urmărească în permanenţă activitatea punctelor de agitaţie, iar atunci când în munca unora din ele se ivesc lipsuri, să ia fără întârziere măsurile necesare. Punc­tul de agitaţie de la căminul cultural din oraşul Săcele trebue să fie înzestrat cu materiale agitatorice şi propagandistice în legătură cu alegerile, iar activitatea lui să se desfăşoare după un plan. A. Kapitány corespondent voluntar t t * Dimineaţa, organi­zatorul grupei sindi­cale nr. 5 de la De­poul de Locomotive din Târgu Mureş a­­nunţă pe membrii grupei sale că în ziua aceea vor avea o convorbire cu deputatul Alexandru Brejan, membru în comitetul executiv al sfatului popular al oraşului. Vestea aceasta i-a bucurat pe toţi. Pe conductorul de tren Alexandru Brejan îl cunosc bine munci­torii ceferişti din complexul C.F.R. Târgu Mureş şi pentru activitatea depusă de el pe tărâm obştesc ca deputat, ei îl respec­tă şi-l preţuiesc. Intr’una din sălile depoului s’a adunat întreaga grupă sindicală nr. 5. La acea­stă întâlnire au venit şi alţi muncitori de aci, ca mecanicii Cziber Alexandru, Soos Iosif, maistrul Sipoş,­ Alexandru, etc. — La 20 decembrie — a început tova­răşul Brejan — oamenii muncii de pe întreg cuprinsul patriei vor păşi în faţa urnelor pentru a alege deputaţii în sfa­turile populare. Spre deosebire de trecut, azi cei ce muncesc sunt aceea care con­duc treburile statului de democraţie popu­lară. Zi de zi viaţa oamenilor devine tot rtrai bună, mai frumoasă. Dar care era în trecut situaţia noastră, a muncitorilor? Şomaj, boli, toam­e, analfabetism. Mun­citorii mai bătrâni din oraşul nostru îşi amintesc şi azi de fostele consilii comu­nale, de fabricanţii, bancherii şi marii negustori care compuneau aceste consi­lii. Cine nu l-a cunoscut pe fostul fabri­cant de bere Bürger Albert de nenumă­rate ori consilier comunal, pe foştii direc­tori ai băncii „Albina“ şi ai Casei de Eco­nomii, care făceau parte din aceste con­silii? Din cei 40.000 locuitori cât număra pe vremea aceea oraşul, aveau drept de vot numai o parte. In acel timp, vreo 4­5.000 de şomeri cutreerau străzile, bă­tând la porţile celor câteva fabrici şi ate­liere ale patronilor, în căutare de lucru. Oraşul a avut de suferit mari distrugeri în timpul războiului, provocate de hitle­­rişti, fabrici distruse, locuinţe arse şi dă­râmate, podurile de peste Mureş aruncate în aer, lipsa de apă potabilă şi de curent electric. Dar dragostea oamenilor muncii pentru oraşul lor a învins greutăţile. Astăzi, urmele lăsate de război au dispă­rut cu totul. In anii puterii populare, în oraşul no­stru s’a desfăşurat larg construirea de noi fabrici şi locuinţe. Vechile între­prinderi au fost mult mărite şi moderni­zate. In aceşti ani a fost ridicată fabrica de mobile ,,Simo Gheza“. Fabrica de za­hăr şi-a mărit până în prezent de trei ori capacitatea de producţie. Se desvoltă ne­contenit industria locală şi a bunurilor de larg consum. Ne mândrim azi cu între­prinderea de interes local ,,Lazar Ödön“ cu cele 18 secţii ale sale, cu fabrica „Lu­dovic Minschi“, cu fabrica de recondiţio­­nare a utilajului textil, etc. Producţia bu­nurilor de larg consum furnizate de in­dustria locală a crescut în anul 1952 cu 68,34 la sută faţă de anul 1950. In acest an reţeaua comerţului socialist s-a mărit cu încă 44 magazine alimentare, textile, etc. Se desvoltă viaţa culturală a oraşului Parcul „Lázár Ödön“ cu teatru în aer li­­ber şi bibliotecă, Teatrul Secuesc de Stat, Şcoala de muzică, Şcoala medie de arte plastice, Filarmonica de Stat, cluburile muncitoreşti, cele trei cinematografe nou înfiinţate, etc., sunt însemnate realizări culturale. In anii puterii populare s’a îmbunătăţit necontenit situaţia sanitară a oraşului. Până în 1945 exista aci un singur spital. Astăzi funcţionează clinici pentru toate specialităţile. Au luat fiinţă o nouă cli­nică pentru copii, una pentru adulţi pre­cum şi alte instituţii medicale. Numărul paturilor de spital a crescut cu 300 în acest an. S’au pietruit numeroase străzi, s’au refăcut aproape 20.000 metri patraţi de asfalt, s’au pavat 6.300 metri patraţi cu piatră cubică. In vara acestui an a în­ceput pietruirea pieţei „Móricz Zsigrond’’, în suprafaţă de 12.000 metri patraţi. Se construiesc locuinţe pentru oamenii muncii. — Noi singuri suntem martori cum se îmbunătăţesc şi condiţiile noastre de muncă şi de viaţă — spuse tovară­şul Mihăilescu Dorin, organizatorul gru­pei sindicale. Să privim, de exemplu, de­poul nostru. Din mormanul de ruine fume­­gânde, lăsate de război, s’a ridicat mândră această clădire, in ultima vreme, pentru muncitorii complexului a început con­struirea a 8 clădiri cu câte două apar­tamente. Tovarăşii Cacso Ludovic şi Ba­­rabaş Iosif din depoul nostru s’au şi mu­tat în noile lor locuinţe. Aceste realizări le datorăm partidului şi guvernului, care zi de zi se îngrijesc de îmbunătăţirea vieţii noastre. S’a ridicat apoi un muncitor mai în vârstă şi a cerut cuvântul. — Niciodată în regimurile burghezo­­moşiereşti eu nu m­-am dus la vot — a spus maistrul Czipnan Zoltán. Pe cine era să votăm? Indiferent care grup capitalist ar fi fost la putere, nu avea să se schimbe cu nimic viaţa noastră plină de lipsuri. Cine nu-şi aduce aminte cum arăta în urmă cu ani cartierul Panov? Vara nu te vedeai de praf, iar când venea toamna aci se formau bălţi şi mocirle, în care picioarele ţi se înfundau până la glezne. De lumină electrică, de canalizare, de in­stalaţie de apă, nici nu putea fi vorba. Consilierii comunali aveau numai grija străzilor din centru. Dar cum arată astăzi acest cartier ? Lumina electrică arde în fiecare stradă, îrn casele cetăţenilor. Vara aceasta s’au făcut lucrări de canalizare, s’a introdus gazul­ metan, s’au pietruit numeroase străzi, iar în prezent se ame­najează o piaţă. Aceste realizări ale re­gimului de democraţie populară se dato­­resc în bună măsură şi deputaţilor noştri. Pentru munca lor neobosită pe mulţi din­tre ei oamenii muncii i-au propus să can­dideze din nou în alegerile d­e la 20 de­cembrie. Tovarăşul nostru Alexandru Bre­jan este printre aceştia. — Grijii partidului şi guvernului trebue să-i răspundem cu noi succese în produc­ţie, pentru a întări necontenit regimul democrat-popular — a spus în încheiere tovarăşul Brejan, propus din nou can­didat al F.D.P. In complexul C.F.R. Târgu Mureş, 88 la sută din totalul muncitorilor sunt angrenaţi în în­trecerea socialistă — a spus el. Meca­nicii şi fochiştii duc cu locomotivele lor tot mai multe trenuri cu supratonaj. Mecanici ca Sandur Iosif, Olaru Gheor­­ghe, Nagy Ludovic, sunt cunoscuţi în în­tregul depou pentru realizările lor. In cin­stea alegerilor de deputaţi în sfaturile populare, mecanicii depoului nostru şi-au luat angajamentul să economisească 300 tone combustibil. Luptând cu hotărîre pentru îndeplinirea acestui angajament, ei au reuşit să economisească în luna oc­tombrie 543 tone combustibil a cărui va­loare trece de 80.000 lei. Acum, dragi tovarăşi, să luptăm­ pentru a obţine noi succese în muncă, spre a cinsti aşa cum se cuvine ziua de 20 decembrie. I. NEAGU =★ * Convorbirea candidatului Alexandru Brejan cu membrii unei grupe sindicale Marți 24 noembrie 1953 — nr. 1903 Spectacolele Ansamblului „Mossoviet“ Mărturie a înaltei maestrii... Uraganul se deslănţuise. Era furtuna după care avea să urmeze soarele şi calmul unor vremuri noi, în care oamenii aveau să construiască, să iubească, să în­veţe, aşa cum nicicând în istorie nu s’a mai întâmplat. In timpul ei — al furtunii — au ieşit la iveală din adânc, din popor, oameni cu simţirea bogată, care nu şi-au precupeţit viaţa, ci şi-au dăruit-o toată revoluţiei care a desvoltat într’înşii, în ciuda unor greutăţi imense cele mai omeneşti trăsături. Acesta este sensul profund uman al piesei lui V. N. Bill- Beloţercovskii, „Uraganul“, pe care a prezentat-o colectivul Teatrului­­ „Mos­­soviet“ din Moscova, venit în vizită în ţara noastră. Acţiunea se petrece în anii războiului civil într’un orăşel de provincie. Foamea, tifosul, ameninţarea continuă a contra­revoluţionarilor, fac ca viaţa aici să fie deosebit de agitată. Oamenii se frămân­tau, unii îşi pierdeau capul în faţa greută­ţilor care parcă din zi în zi deveneau mai mari. In mijlocul frământă­rii generale grupul format din comunişti îşi păstrează siguranţa, calmul şi hotărirea. Ce fel de oameni erau aceştia ? In majoritatea lor erau muncitori şi ţărani pe care revoluţia îi descoperise, îi educase şi deschisese câmp larg forţei lor creatoare. Şi ei erau atacaţi de boli, frigul îl simţeau şi dânşii în camerele lor în care focul nu mai încălzise de mult sobele, foamea îi chinuia deopotrivă, şi totuşi ei erau hotărîţi să învingă, erau în fruntea acelora care nu pregetau chiar­ să-şi dea viaţa pentru triumful revoluţiei, pentru victoria cauzei în numele căreia pornise la luptă partidul comuniştilor. Luptând cu greutăţile, ei ţinteau spre un trai mai bun, spre o orânduire în care dreptatea va fi atotputernică. Pe fondul acesta se reliefează o serie de personagii care încheagă prin trăsă­turile lor individuale, portretul simplu, al comunistului. Unul din aceşti eroi este preşedintele comitetului judeţean de partid, Vasca, cum aflăm abia la sfârşitul piesei că-l cheamă. Prin trăsăturil­e lui întruchi­pează pe activistul comunist, bun organi­zator şi conducător, hotărît, cu gândire simplă şi clară. Alături de el se află prie­tenul său, credincios, Marinarul — „fră­ţiorul“ — om dintr’o bucată, entuziast, vesel şi iubitor de oameni. Din grup mai fac parte profesorul Raevici — intelectual cinstit, credincios revoluţiei, pasionat pen­tru munca de luminare a poporului —■ şi Redactoarea, o femeie curajoasă, bună, grijulie pentru oameni şi sănătatea lor, neobosită agitatoare şi propagandistă a marxism-leninismului. Aceştia patru, deo­sebiţi prin trăsăturile lor particulare, ni se relevează până la sfârşitul piesei ca un tot unitar, minunat simbol al acelora care înfruntând lipsurile şi chiar moartea, au înfăptuit revoluţia şi au purces la con­struirea socialismului în necuprinsa lor ţară. Toate aceste trăsături sunt scoase la iveală cu deosebită plasticitate de inter­preţi. Şi totuşi, peste ele, ne apar în mod firesc anumite sentimente profund umane, emoţionante prin puritatea lor, care ne fac să vedem eroii de pe scenă ca pe nişte oa­meni vrednici, luaţi din viaţă şi aduşi în faţa noastră pentru a confirma măreţia epo­cii în care au trăit şi luptat. Această parti­cularitate a interpretării constitue însuşi miezul artei cu care artiştii de la „Mos­­soviet“ ne-au uimit. Plin de semnificaţie în acest sens este jocul lui P. I. Gheraga, artist al poporului din R.S.F.S.R. Insis­tând asupra trăsăturilor omeneşti, asupra exteriorizării sentimentelor ce se nasc în anumite împrejurări, el a făcut ca în seve­rul Preşedinte, chibzuit şi hotărît, să vedem omul care, aflând de moartea părin­ţilor săi, este profund zguduit de durere.­­Ce poate fi­­mai omenesc decât această durere? La fel poate fi socotită şi întreaga interpretare a lui G. A. Slabiniac, care cu o măestrie deosebită a reuşit să ne redea bunătatea sufletească a Marinarului, ata­şamentul său faţă de revoluţie, veselia sa, precum şi suferinţa lui când îl vede pe Preşedinte ucis în lupta contra bandiţilor albi. Ca o încununare a simţirilor sale simple, omeneşti, este ultima sa replică: „Ai noştri au învins!“. G. A. Slabiniac a izbutit să exprime în aceste câteva cuvinte sinteza sentimentelor Marinarului: ura împotriva contra-revoluţionarilor şi dra­gostea pentru prietenul ucis. Cu aceeaşi profunzime sunt redate şi trăirile pline de sens ale lui Raevici, inter­pretat de R. I. Piratt — artist al poporului din R.S.F.S.R. Artistul a ştiut să ne des­­vălue prin jocul său sensul vieţii bătrâ­nului profesor; ultimul său monolog scoate la iveală ataşamentul său profund pentru poporul din mijlocul căruia se ridicase. Şi tocmai fiindcă el a făcut să ne apară un om sincer, ce-şi învinge boala numai şi numai pentru a participa la lupta colec­tivă, entuziastă şi plină de tinereţe, R. L Pliatt a fost îndelung aplaudat la scenă deschisă. In general eroii pozitivi, personagii ce au populat din plin epoca războiului civil, ne sunt înfăţişaţi prin interpretarea unui grup de actori cu renume ca : N. G. Cindorin, artist emerit al R.S.F.S.R. (Colectorul de produse agricole) ; A. M. Dubov (Popov); A. T. Zubov (Preşedin­tele biroului „CEKA“), etc., ca nişte oa­meni vii, prin multilateralitatea sentimen­telor lor, prin adevărul pe care-l exprimă.­­Insă faţă în faţă cu aceştia, ce au deslă­n­­ţuit marea şi atotbiruitoarea furtună, se află cei ce se cramponează de istorie, cău­tând s’o oprească din mers. Prin jocul ex­presiv al artiştilor T. V. Dobrotvorsk, (conducătorul militar), M. N. Rozen-Sanin — maestru emerit al artei din R.S.F.S.R. (Ibrachimov), etc., ei ni-i arată ca pe nişte lepădături, laşi, lacomi, cu porniri bestiale anti-umane. Aspectul moral al acestor personagii este cu atât mai jalnic, cu cât ele, în furia neputinţei lor — reliefată şi mai mult prin antitezele ce ni le oferă acţiunea — gândesc să transforme mai întâi Rusia şi apoi lumea întreagă în­tr’un cimitir peste care să troneze teroarea şi întunericul. Ei sunt însă înfrânţi şi, ca o chemare ce va cuprinde lumea, se înalţă puternic „Internaţionala“ : „...Hai la lupta cea mare, Rob cu rob să ne unim..." In realizarea acestui minunat specta­col, mărturie a măestriei artiștilor sovie­tici, un rol important l-au avut regisorii I. A. Zavadski — artist al poporului din U.R.S.S., laureat al Premiului Stalin, și E. I. Stradomirsaia, maestră emerită a ariei din R.S.F.S.R. — laureată a Pre­miului Stalin, care accentuând asupra individualizării şi redării sentimentelor eroilor, au reuşit ca, împreună cu actorii, să transpună pe scenă viaţa clocotitoare a făuritorilor primului stat socialist din lume. Rodul muncii întregului colectiv a fost răsplătit cu furtunoase aplauze de către cei care l-au văzut. Iar când che­maţi a şasea oară la rampă, artiştii nemaiştiind cum să răspundă entuzias­mului pe care-l stârniseră prin jocul lor magistral, s-au plecat adânc în faţa spec­tatorilor, unii din aceştia au început să le arunce flori, iar alţii, urcându-se pe scenă, i-au îmbrăţişat prieteneşte. Era răsplata sinceră a unor oameni care le preţuiau şi le cinsteau cum se cuvine arta... M. COLESIU ---------------------------5.--------------------------­ O scenă din piesa „Uraganul“. Pe urmele scrisorilor nepublicate Despre lipsurile cooperativei din satul Rusca, comuna Teregova, regiunea Timi­şoara, ne-a scris un corespondent volun­tar. El arăta că gestionarul lung Carol, nu se ocupă de aprovizionarea cooperati­vei și că pe de altă parte a delapidat o importantă sumă de bani. Uniunea Raională a Cooperativelor de Aprovizionare și Desfacere-Caransebeş, arătând că sesizarea primită a fost jus­tă, arată măsurile pe care le-a luat. Astfel, necinstitul gestionar a fost în­lăturat, întocmindu-i-se acte de dare în judecată și s-a început aprovizionarea cooperativei cu produsele industriale ce­rute de clienţi. Un alt corespondent voluntar ne-a sem­nalat felul birocratic cum sunt rezolvate propunerile de invenţii şi inovaţii ale muncitorilor de la staţia C.F.R.-Timişoara. Ca exemplu, corespondentul cita inovaţia tov. Schön care stă de 15 luni nerezolva­tă, datorită neglijenţei de care dă dovadă inginerul Carpov, responsabil cu aceste probleme. La sesizarea făcută, Consiliul Sindical Regional Timişoara ne răspunde că inginerul Carpov a fost schimbat din funcţia ce o avea, iar inovaţia toy. Schön care s-a dovedit a fi foarte bună, a fost rezolvată şi aplicarea ei extinsă. In urma măsurilor luate, mişcarea inovatorilor şi raţionalizatorilor a luat o amploare mai mare la staţia C.F.R.-Timişoara.

Next