Munca, iulie 1957 (Anul 13, nr. 3011-3036)

1957-07-02 / nr. 3011

Pag. 2-a O ciudată “ comemorare la Moreni Nu peste multă vreme va avea loc la Moreni o emo­ţionantă comemo­rare. Sub patrona­jul Trustului de Construcţii Bol­deşti se va serba împlinirea primului an de cind trebuia dat in folosință spitalul cel nou din Moreni. Intr-adevăr, această construc­ţie urma să fie terminată şi echipată în cinstea zilei■ de 23 August 1956, aşa cum au promis foarte solemn res­pectivii constructori. Din păcate — păcatele constructo­rilor şi ale celor care trebuiau să-i ţină de scurt — termenul n-a putut fi respectat. Da­r mai avem şi lip­suri... Aşa că s-a hutit un nou angaja­ment şi mai solemn, fixindu-se ,,ulti­mul termen" la 7 Noiembrie 1956. Se vede treaba insă, că momentul n-a fost bine ales pentru aşa vorbă mare. Ceas rău să fi fost ? Deochi ? Fapt cert e că ziua de 7 Noiembrie 1956 a trecut ca şi cum nimic n-ar fi fost, după cum a trecut şi ziua de 30 De­cembrie. Iar pe la începutul acestui an s-a putut auzi un nou angajament — tot foarte solemn — conform Curuia, lucrările urmau să fie gătate de 1 Mai 1957. In fine, sfîrşitul lui aprilie a găsit înălţată clădirea cu 3 etaje a spitalu­lui. Numai că pentru buna funcţionare a unui spital mai trebuie cite ceva şi pe dinăuntru. Adică, mobilier, in­stalaţii, aparate. Or, toate astea, din grija părintească a forurilor tutelare, cam lipseau... De lipsit, mai lipsea încă ceva. Anume, legiuita recepţie a lucrării de către Serviciul de construcţii capitale a Trestului de Extracţie-Tîrgovişte. Nu ştim de ce anume nu s-a făcut treaba asta. înclinăm insă să credem că din justificată prudenţă. Fiindcă, ploile care au căzut din belşug in toată luna mai­ au vădit o curiozi­tate supărătoare a construcţiei. S-a ivit brusc necesitatea echipării even­tualilor bolnavi şi medici cu umbrele şi fulgarine. Meşterii care aşezaseră acoperişul au pus ţiglele fără cuve­nita astereală căptuşită cu carton gu­dronat. Simplă omisiune. Mai uită omul când se grăbeşte... A urmat deci operaţia­ complicată a demontării ţiglelor şi a refacerii acoperişului. Iar acum se vorbeşte de un nou termen, fireşte: 23 August. Să fie intr-un ceas bun ! In ceasul trezirii somnolentului simţ de răspun­dere al celor care răspund (sau ar trebui să răspundă) de construcţia acestui spital. A. T. RAZ­VAN după corespondenţele tovarăşilor Stoica Manola şi G. Oşanu ------------­ O cantină model Un exemplu de bună gospodărire ni-l oferă cantina din sectorul Şesuri de la I.F.E.T.-Iacobeni, Vatra Dornei încă de la intrare te întrebi dacă eşti în cantina unei exploatări, sau într-un restaurant de clasa I-a. Me­sele sunt acoperite cu feţe de masă curate pe care stau solniţe, sticluţe cu oţet, pahare. Nu lipsesc din sală cuierele pentru haine, aparatul de radio, flori, perdele la ferestre. __ In bucătărie domneşte perfectă curăţe­nie, iar mîncarea este pregătită­­ cu mare grijă. Toate acestea explică de ce muncitorii de la Şesuri sînt mul­ţumiţi de cantina lor şi vorbesc cu drag despre ea, precum şi despre res­ponsabilul ei, Petrică Timiş, şi despre bucătăreasa Reghina Grec. Ion Tărniceru corespondent voluntar Fiecare nou film românesc prezentat anul acesta (excep­ting doar „Rîpa dracului“) a fost o transpunere în imagini cinemato­grafice a unei opere literare — nuvelă, povestire sau piesă de teatru — creată anterior. (Această evidentă realitate ar trebui să dea de gindit redacţiei de scenarii a studiou­lui „Bucureşti“). Cronicarii au fost deci siliţi, prin forţa împrejurărilor, să discute cu aceste prilejuri, mai amănunţit, sau doar în linii generale, diferitele probleme ale ecranizării. Sunt unii care susţin că un film — chiar atunci cînd are la bază o lucrare literară mai mult sau mai puţin cunoscută — trebuie judecat ca operă artistică de sine stătătoare şi mai puţin în comparaţie cu sau în funcţie de ceea ce a inspirat-o. Alţii, susţin contrariul, înclinăm să credem că dreptatea e de partea acelora care revendică din partea autorilor unei ecranizări, dacă nu o depăşire a ope­rei literare respective cel puţin echi­valentul ei. Mai mult ca oricînd,­ cu prilejul prezentării filmului „Pasărea furtunii“ — adaptare cinematografică a romanului cu acelaşi nume al lui Petru Dumitriu — problema respec­tării operei literare se cere a fi dis­cutată. Spaţiul restrîns acordat unei cronici într-un ziar nu ne îngăduie să reluăm pe larg şi sub toate aspectele mult discutata problemă a ecranizării, aplicînd-o la filmul de faţă. Vom porni doar de la o realitate bine cunoscută. Cititorul unei cărţi, care a îndrăgit-o şi a fost emoţionat de viaţa şi frămîntările eroilor respectivi, aşteaptă cu nerăbdare şi cu mult in­teres reîntîlnirea cu ei pe ecran. Crea­torii unui asemenea film nu au drep­tul să ignoreze acest lucru şi trebuie să-şi concentreze eforturile pentru a nu dezamăgi pe spectatori în această privinţă. In cazul de faţă, miile de cititor al romanului lui Petru Dumitriu, ai dorit în primul rînd să reîntîlnească — în adevăratul înţeles al cuvîntu­lui — pe acel pescar a cărui viaţă a fost un neîntrerupt şir de lupte cu marea şi vîntul năpraznic, cu vitregia traiului din trecut, cu răutatea şi slă­biciunea oamenilor, cu uneltirile duş­manului, pe acel Adam Jora care s-a situat, prin calităţile sale, prin forţa sa şi prin frumuseţea idealului său, printre cele mai interesante figuri ale literaturii noastre din ultimii ani. De aceea nu e de mirare că, odată cu cele din urmă imagini ale filmului, spectatorii se simte tentat să adre­seze creatorilor lui o întrebare în care sînt cuprinse o oarecare nedumerire, indignare și mai ales o profundă nemulţumire: unde e Adam Jora? Intr-adevăr, tovarăşe Dinu Negreanu — autor al adaptării cinematografice şi al regiei acestui film —unde e Adam Jóra? Sau poate că "ar trebui să formulăm altfel întrebarea pentru a ne face mai uşor înţeleşi: pentru ce eroul filmului „Pasărea furtunii“ nu mai seamănă cu Adam Jóra din romanul lui Dumitriu, pentru ce ni s-a răpit prilejul de a simţi satisfac­ţia pe care cu toţii o aşteptam de la reîntîlnirea cu ace?, om minunat, pe nume Adam Jora? Profitînd de avantajul pe care-l are autorul însemnărilor de faţă spec­tatorul filmului, ne vom îngădui să ne explică­m nemulţumirea care a fost concentrată tn întrebarea de mai sus. Analizînd filmul „Pasărea furtunii“, obiecţiile nu pot por; : dt ia scenariu, pentru că — aşa cumn afirma şi croni­carul , ‘. i .emporai M‘ — *c. nariul literar este de fapt, romanul lui Petru Dumitr. n}«î cărui­ căliteț pot fi puse 1- i re 1 r -te aici de 1* re rol, adică de li i munca dipută de x egizer per a tra­­i duce în imagini «cinematografice bogă­­­ţia de idei, faptja şi sentimente puşi­e la dispoziţia lui­ de romancier Dinu Negreanu a purces la o acţiune de triere a romanului, de simplificare, de „trecere prin sită“ a conţinutului lui. Nimic mai firesc. Dar datorită nu ştiu cărei ciudăţenii, „sita“ folosită de regizor a fost ţinută pe dos sau nu bine zis cu susul în jos. Adică în ca grăunţele preţioase să rămînă caietul de regie — recte în film — iar restul să fie aruncat, s-a întîmplat tocmai contrariul. Au fost aruncate „în mare“ (folosim cuvîntul pentru a respecta specificul local) apriga ciocnire dintre pescarul umilit şi exploatat şi cei care se îmbogăţeau din munca lui; încleştarea pa viaţă şi pe moarte dintre comunistul luptător pentru dreptate socială şi fericirea oamenilor — şi acei (tot cei din tre­cut) care, purtînd măşti bine ticluite, săpau la temelia propriei noastre case; evoluţia unui om — de la o instinctivă sete de dreptate la con­ştiinţa clară a luptătorului pentru socialism — evoluţie care întruchi­­pează deşteptarea unei întreg clase de obidiţi, şi încă multe altele menite a fi admirabile componente am unui conflict dramatic, iar nicidecu­nă pentru peşti“. In scriinlD au rămas în filţjj o dialusis­m care ni. puts.n crede fiindcă protagoniştii ei nu ştiu ei singuri prea bine ce vor; ur ,bala­muc plutitor“ (vorba unuia din eroii filmului) în care pescari fruntaşi se întrec în destupatul sticlelor, în or­ere şi în balansări „alcoolice“; ş . ce e mai ciudat, a rămas un fiu de t­­i ■ tr, a cărui pasiune pentru Uliana ne convinge în aşa măsură încît aproape că-l compătimim că n-a putut d­îndi dragostea femeii pe care o iubea (aşa reiese din film) surprinzător de fru­mos şi de puternic. Folosind o asemenea „sită” buclu­caşă, nu e de mirare că reptorul Ul­mului n-a mai izbu­tit să ne transmită nici mesajul admi­rabilei cărţi pe care mai bine o lăsa ne­ecranizată şi nici să ne facă să re­cunoaştem în tot acest „balamuc plu­titor“ pe eroul pe care-l Îndrăgeam şi doream să-l reîn­­tilnin.-A fi inutil să deşirăm interminabi­lul şir de lipsuri aie filmului, fiindcă fo?!'e un'""r de fapt de la această V.i nepermisă răsturnare Tontul de netăgăduit al fii eticii­­ ori Mircea Albulescu (­team Joia) şi Boris Ciornei (­ miori) ca şi cel al actorilor cu mai mi­iltă experienţă ca Nucu Păunescu, Marcel Anghelescu, Ştefan Ciubotă­­i-ISU, Fory Etterle, Aurel Munteanu şi piţii, nu a putut contracara neverosi­­m­ilitatea şi absurdul situaţiilor în c­are au fost puşi, iar frumuseţea tine­­rei actriţe Margareta Pogonat (Uliana) nu a putut acoperi totala ei inexpresivitate. Calităţile evidente ale imaginilor Realizate de operatorul Andrei Feher s-au risipit în vin­, deoarece regizorul s-a mulţumit să­­ înşire cuminte ca într-un album de fotografii. Iar tonele de apa revărsate asupra bieţilor actori nu prea au reuşit să ne sugereze furtuna, deoarece în materie de fu­­­mări combinate se pare că mai avem multe de învăţat. Muzica admirabilă a compozitorului Edgar Cosma ar fi trebui pusă cu mai multă grijă „la locul lar atît de melod­iosul cîn­tec al pescarului (poate cel mai frumos din cîntecele ce s-au lansat în filmele românești) în loc să ne apară cîntat de vreo „sirenă“ nevăzută a glas de tenor, ar fi trebuit să-și ocupe și el locul pe care-l merita în dramaturgia filmului. Regretăm că în loc de concluzii tre­buie să afirmăm cu nulfi părere (je rău: mai bine nul reîntîlneam pe Adam Jora. Era şi în folosul lui şi al nostru şi al cinem­ografiei romîneşti. LU­CA BOGDAN însemnări pe marginea noului film romînesc „Pgaărea furtunii . DE CE NE-A DEZAMĂGIT REÎNTÎLNIREA CU ADAM JORA? mantii ne scria: Despre unele probleme de igiena şi curăţenie Platforma de g­unoi în plin centru Cetăţenii care focuia­u Decembrie (raionul ), pe porţiunea dintre podul Şerban- Vodă şi Piaţa de Flori, au „cinstea“ de a avea sub nasul lor o... platfor­mă de gunoi. La aşa „cinste" zău că nu se aşteptau din partea întreprin­derii de Salubritate Bucurie». Dar cîteva amănunte în plus, pentru edi­ficarea celor în drept, nu strică. Intr-una din porţiunile fostului co­lectiv al negustorilor ambulanţi — culoarul ce dă spre str. 30 Decem­brie — I.S.B. a amenajat o platfor­mă de gunoi. Gît e ritm de mare se­cară şi se depozitează aci gunoi, nu din cel colectat de la cetăţeni, ci din piaţa 28 Martie. E clar deci că to­najul nu e de neglijat. Pentru a avea o imagine concretă a pericolului ce-l reprezintă acest fo­car, trebuie spus că de jur-împrejur funcţionează 2 şcoli medii şi o gră­diniţă de copii, în afară de locatarii de pe această stradă. Pînă la ora actuală, delegatul de stradă, cetăţeni etc. etc., au­ făcut me­morii separate sau în colectiv către I.S.R. şi Sfatul popular al raionului „Tudor Vladimirescu“, da,,­ fără nici un rezultat. Focarul conti­nuă să ră­­mînă pe loc. E de neexplicat de ce pentru resturile furajere din piaţa 28 Martie s-a instalat o platformă de gunoi pe o stradă locuită, in vecină­tatea unor şcoli. Oare nu există în alt loc un teren viran potrivit unui asemenea scop ? ] Un grup de locuitori al străzii 3­? Decembrie Bucu­reşti Acolo unde apa lipseşte. Cetăţenii de pe strada Tudor Vladi­mirescu din oraşul Tîrgovişte renunţă pe această cale la două îndoielnice a­­vantaje pe care le procură vecinătatea lor cu Spitalul Unificat. Astfel, din cauza nevoilor grădinii de zarzavat a spitalului, respectivii vecini sunt siliţi să se resemneze cu lipsa apei în propriile lor gospodării. Iar dacă pentru băut urii s-ar mai putea consola cu produsele M.A.T., pentru spălat şi gătit soluţia e cate­goric inaplicabilă. De un calm excepţional, cei de la întreprinderile Comunale, în flip­t de alt răspuns au lansat lozinca imobili­­zatoare : „Cumpăraţi-vă găteţi ceţi-vă apă di alte străzii“. In plus, Spi­riul Unificat mai are şi răul nărav de a fi certat cu ele­mentara igienă în ce priveşte înl­­reţinerea propriilor sale instalaţii — hai să le spunem sanitare. Drept ca­re, cetăţenii din vecinătate sunt obli­gaţi să stea cu ferestrele ermetic în­chise. Şi pentru situaţia aceasta întreprin­derile Comunale au găsit o soluţie: „Mîine, poimîine, luăm măsuri !“. O. G. * ...întreprinderea de salubritate din Oraşul Stalin să ridice mai des gu­noaiele menajere de prin curţi ? A­­ceasta îi va face pe cetăţenii care lo­cuiesc pe străzile Roza Luxemburg, Pavlov, Timiş-Triaj şi altele său nu mai depoziteze gunoaiele în grămezi pe trotuare. ...sfatul popular al­­oraşului Gheor­­gheni Să dea dovada de ceva mai multă preocupare pe tărîm edilitari Această preocupare s-ar putea concre­tiza în pietruirea terenului din spate­le gării unde staţionează autobuzele, ren­ovarea staţiei C.F.R., îndepărtarea gunoaielor dintre linii, vopsirea gar­durilor și multe altele. Gh. Pălim»» corespondent vo­dim­­ar Un necaz a! pacienţilor Anul acesta mi-am petrecut conce­diul în staţiunea balneară Băile Her­­culane. Asistenţa medicală acordată oamenilor muncii veniţi la odihnă şi tratament a fost bună. S-a văzut că personalul şi-a dat interesul. In pavi­lionul unde am stat eu, la fiecare e­­taj este amenajat un cabinet medical, iar doctorii ne consultau cu toată a­­tenţia. Un singur necaz am avut în tot timpul cît am stat la Băile Hercu­­lane. Aparatul Röntgen — unicul din staţiune — era defect de cîteva săp­­tămîni. Pacienţii care aveau nevoie de radioscopie sau de tratament cu raze au fost amînaţi de pe o zi pe alta, pînă la terminarea curei. „Mai în­cercaţi şi mîine“ — era răspunsul in­variabil pe care l-am primit zile de­­a rîndul cînd ne duceam la cabinetul de radiologie. Direct a staţiunii sus­ţinea că vina o poartă tehnicianul de la secţia sanitară a Sfatului popular regional care nu a venit să repare a­­paratul. S-ar putea ca lucrul acesta să fie adevărat. Indiferent însă cine poartă vina, faptul rămîne fapt : noi nu am putut face un tratament om­plet. Rămîne ca Sfatul popular regional să se îngrijească în mod serios ca astfel de întîmplări să nu se mai re­pete. I. Muște miner la exploatarea Sălaj­ul-Sărătăşag MUNKA După îndelungate şi repetate în­cercări, un colectiv de tehnicieni şi ingineri din cadrul Direcţiei Silvice Cîmpulung condus de ing. Aurel Neacşu, a reuşit să însă­­mînţeze lostriţele pe cale artifi­cială, prima reuşită de acest gen din ţară. In clişeu, ing. Aurel Neacşu şi maistrul păstrăvar Aurel Aritono­­vici efectuînd mulgerea lapţilor unei lostriţe de sex bărbătesc. Foto F. MICHITOVICI Cura de ape minerale în fabrică Orele 11,50. Căldură toridă. In chioșcul cu ape minerale pregătirile sunt aproape gata. O fetișcană a ali­niat sticlele cu ape de Zizi*", Borsec, Covasna, Malnaș. Paharele silit și ele în ordine. Tabelul • gata. La 12 fix va începe servirea. ^ S-a apropiat o tovarăşă... \ — Ana Tecuceanu, secţia imprimat, 1 Vită cronică — se adresează ea fe- Vin chioşc. A?«« în priviri și agilă în mişcări, aceasta nj.a sj easjt numele pe tabel. Cantitatea, nie minerală Indicată de medic­i,ste servita solicitantei. Dar lată uifc alt tovarăş. Ion MărS, moara de rege­nerat, maladie­­ ulceroasă — răsună vocea lui.­­ Operaţia de nL, se repetă şi de data aceasL j, fel şi atu­ nci end sosesc Tudor Marin, Eugenia Irimuş şi alţii. j urn^ra’ ,n '­reme ce sorb liniş­­tiţi din pahare ai ia minerală, cei ce fac cura discută. Tema ? Una ?i a. 1 ceeaşi afecţiunile impactului digestiv |st... VOI tutorii laţjjp calităţile -*01 . şi nu mai puţin ţZ'ija manifestată faţă de ei. • | . v­.. Iată aşa dar o teamâ de muncitori I care fac cura de ajie minerale. înseam­nă asta oare că if aflăni într'° sta­­ţiune, la Borsec, Pe P‘*da ^ ^u’ n'c‘‘ decum. Sintem­ tf Prin București, în curtea Uzinelor Chimice R°mîne' După cum prev*de contractul colec­tiv, conducerea ' administrativă și or­ganele sindic.*Ie d8 *ici au înființat un chioșc ri ipe minerale. In fiecare zi intre e,rde ^—13, pentru prim­ul schimb 4' î­ntre orele —18, pentru al doilea­' s* servesc gratuit ape mi­nerale PMui număr de 150 muncitori suferind de diferite afecţiuni intesti­nale. A. CROITORU Marti 2 iulie 1957 — nr. 3011 Ne vom strădui ca în urma creşterii fondului de salarii să nu se majoreze preţul de cost din unitate deficitară-unitate rentabilă ...Pe baza realizărilor obţinute în în­trecerea socialistă de colectivul nostru în perioada experimentării masurilor privind sistemul îmbunătăţit de sala­rizare, vom asigura cu toata creşterea fondului de salariu, menţinerea şi chiar reducerea pre de cost al produselor noastre. V­om lupta ca fa­brica „13 Decembrie“ să nu mai fie unitate deficitară, ci unitate rentabilă... Oamenii l-au privit oarecum miraţi pe inginerul-şef al fabricii „13 Decem­brie“ din Sibiu, tovarăşul Liviu Bera, care vorbise. Surprinderea lor venea de la faptul că în mintea lor sălăşluia ideea că fabrica „13 Decembrie“ — des­pre care se ştia că deseoi nu-şi înde­plinea planul de producţii, că uneori avea fondul blocat la banci, iar bene­ficiarii îi refuzau de multe ori, produ­sele­­ nu poate fi un adversar serios în întrecerea cu alte întreprinderi. Şi acum iată, că experimentaţii conducă­tori economici şi sir­uriani din :-;­ricile industriei bunurilor de consum din Me­diaş, Sighişoara, Agnita, Sibiu, Cisnă­­die etc., invitaţi la o şedinţă comună pentru a discuta unele chestiuni finan­ciare privind măsurile de îmbunătăţire a sistemului de salarizare, sunt puşi în faţa unei situaţii neaşteptate: colecti­vul fabricii „13 Decembrie“ îşi ia un angajar­ent superior tuturor celorlalte întreprinderi. , — Ei i-au obişnuit­ă ne vadă me­reu criticaţi, „luaţi în focuri“ — spu­nea ceva mai tîrziu preşedintele comi­tetului de întreprindere de la „13 De­cembrie“, tovarăşul Radu Ieronim. — Or fi avînd motive — am replicat noi, mai în glumă, mai în serios. — Nimic de zis ! Insă dacă pînă la sfîrşitul anului trecut rămîneam mereu în urmă cu îndeplinirea sarcinilor de plan, apoi trebuie să ştiţi că acum si­­tuaţia-i alta. Fireşte, o asemenea veste era îmbu­­jurătoare Am vizitat deci fabrica pen­tru a vedea cu ochii proprii transfor­mările care au intervenit şi care dau colectivului de aici perspective noi şi siguranţă de sine. Ce a împiedicat buna desfăşurare a producţiei Indiscutabil, una din principalele greutăţi pe care întreprinderea a trebuit să le învingă a fost starea învechită a utilajului. Organizarea procesului de producţie era adesea împiedicată de re­petatele defectări ale maşinilor, fapt ce influenţa negativ îndeplinirea pla­nului. Dar nerealizarea tuturor indici­lor şi sortimentelor era determinată în mare parte şi de slaba calificare a oa­menilor, de indisciplină şi într-o oare­care măsură chiar de lipsa de expe­rienţă a cadrelor de conducere şi al­­£şje. Se ajunsese la^ un jmoment Qdat la cheremul unor meseriaşi care — profitînd de numărul relativ mic de oameni bine pregătiţi şi, deci, ştiin­­du-se oarecum la adăpost de sancţiuni — lipseau de la lucru zile de-a rîndul. Pentru a ilustra urmările învoirilor şi absenţelor nemotivate din cursul anului trecut, menţionăm că în orele respecti­ve s-ar fi putut confecţiona aproxima­tiv 10.000 perechi de încălţăminte. Irosirea materiei prime, lipsa de au­toritate a maiştrilor, formalismul con­sfătuirilor de producţie şi al întrecerii socialiste, au fost alte cauze care au frînat îndeplinirea sarcinilor de plan, reducerea preţului de cost şi îmbunătă­ţirea calităţii produselor. Dar, toate acestea aparţin trecutului şi oamenii nu vor să-şi mai aminteas­că de ele­­tă, ceea ce a da­t posibilitatea orga­nizării procesului de producţie pe faze. Un pas înainte era deci făcut. Din acest moment, atenţia a fost îndrep­tată­ spre calificarea oamenilor, potri­vit noului fel de lucru. Pentru toţi muncitorii de la secţia marochinărie au fost organizate cursuri cu o durată de 3 luni (cîte două zile pe săptămînă). Cursuri s-au ţinut şi cu muncitorii din secţiile b­Mîâimnte şi tăbăcărie, iar mai apoi au urmat s­chimburi de expe­rienţă cu întreprinderea „8 Mai“ din Mediaş. O mare atenţie s-a acord­at întăririi rolului maiştrilor în producţie. Acesto­ra li s-a dat sarcina organizării locu­lui de muncă, cerîndu-li se să vină cu sugestii de îmbunătăţire. Maistrul a devenit, în sfîrşit, conducătorul unic al locu­lui de producţie încredinţat, Ion Foro­., bunăoară, un tînăr ajutor de maistru la secţia tăbăcărie vegetală, dovedeşte reale aptitudini organizato­rice şi profesionale. Spre deosebire de decut, munca în această secţie (şi nu numai aici) se desfăşoară în condiţii bune şi cu respectarea strictă a proce­sului tehnologic, fapt ce uşurează rea­­loirea indicilor cantitativi şi calitativi. Meşterea autorităţii maiştrilor a deter­minat în bună măsură întărirea disci­plinei. De cuvîntul lor se ţine seamă în stimularea celor merituoşi şi sanc­ţionarea celor care comit abateri. Tot ei sunt cei care aprobă sau resping ce­rerile de învoire. Ca urmare, absenţele nemotivate au scăzut în acest an cu 75 la sută faţă de aceeaşi perioadă a a­­nului precedent. Un oarecare progres s-a înregistrat şi în privinţa legăturilor dintre condu­cerea întreprinderii şi secţiile produc­tive. Totuşi, în această direcţie mai sînt lacune. Atît directorul cît şi ingi­nerul-şef se lasă prea mult antrenaţi în munci de birou, ceea ce e în detri­mentul îndrumării concrete a procesu­lui de producţie. Ei ar trebui să-şi ia mai mult răgaz pentru a merge în secţii, acolo unde se hotărăşte soarta planului. Pentru încunoştiinţarea con­ducerii întreprinderii asupra mersului producţiei se folosesc notele informa­tive. Or, în situaţia fabricii „13 De­cembrie“, cu secţii răsfirate, ar fi mult mai utile scurte şedinţe zilnice cu conducătorii acestor secţii. Aceasta ar da posibilitate să se ia măsuri ope­rative, îndeosebi în ce priveşte apro­vizionarea cu materii prime •— dome­niu în care se mai manifestă defi­cienţe. De bună seamă că defalcarea şi lan­sarea sarcinilor de plan cu 5 zile îna­inte de începutul fiecărei luni, e o altă măsură binevenită. Cunoscînd din timp ceea ce au de făcut, muncitorii îşi iau angajamente concrete în în­trecere. Munca comitetului de între­­prin­ 1“rs.,în această privinţă merită faune, ţi se îngrijeşte să orienteze întrecerea spre economisirea materiei prime şi îmbunătăţirea calităţii pro­duselor — obiective mereu actuale. Cu excepţia capitolului „agitaţia vi­zuală“ unde se observă o rămînere în urmă, el se preocupă de stimula­rea morală şi materială a celor mai bune brigăzi de producţie aflate în întrecere. De asemenea, veghează ca propunerile făcute în consfătuirile de producţie să fie rezolvate. Aceasta a determinat ca oamenii să capete mai multă încredere la eficacitatea consfă­tuirilor şi să simtă atracţie pentru ele. ...şi unele efecte Măsurile luate au avut — cum era şi normal — efecte economice îmbu­curătoare. In primele 5 luni din acest an, sarcinile prevăzute au fost depă­şite cu 7,39 la sută, productivitatea a crescut cu 9,62 la suta, obţinindu-se şi o oarecare reducere a preţului de cost. Cît priveşte calitatea produselor, e destul, credem, să reproducem ur­mătoarea scrisoare primită de fabri­că : „Camera de Comerţ a R.P.R. îşi face o plăcută datorie de a prezenta tovarăşilor muncitori, ingineri şi func­ţionari ai întreprinderii dvs. sincerele sale mulţumiri pentru eforturile deo­sebite depuse în pregătirea mostrelor destinate pavilioanelor ţării noastre la tirgurile internaţionale de la Mii­­lano, Bruxelles şi Paris din primăvara acestui an. Ţinem ca toţi aceşti tovarăşi să ştie că prin strădania lor au contri­buit la reprezentarea cu cinste a ţării noastre peste hotare“. Precizăm că şi la produsele desti­nate consumului intern, procentele de calitate obţinute sînt superioare pre­vederilor. Acum organele sindicale şi admi­nistrative de aici depun o muncă a­­siduă în vederea pregătirii condiţiilor pentru aplicarea măsurilor de îmbu­­nătăţire a sistemului de salarizare. Consultarea oamenilor s-a soldat pînă în prezent cu 110 propuneri da îmbunătăţire, dintre care 45 au carac­ter tehnic şi organizatoric. Multe din ele au şi fost înfăptuite. Una din a­­­este măsuri este introducerea meto­­dei de întindere şi uscare a pieilor de porc pe rame de sticlă — aplicată din iniţiativa inginerului-şef al întreprinderii. Economiile anuale ce vor rezulta de pe urma ei se ridică la mai mult de un milion de lei. Şi, dacă adăugăm alte numeroase îmbu-­ nătăţiri ale procesului de producţie, menite a spori randamentul şi a uşu­ra întrebuinţarea, raţională a materiei prime precum şi economisirea a 13.000 lei lunar prin reducerea numă­rului muncitorilor auxiliari şi a apa­­­ratului tehnico-administrativ, căpătăm convingerea că angajamentul luat de colectiv va fi indaplinit cu succes. I­­. DUMITRU CHISALIŢA şi GH. ILIUŢA corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Stalin S-a schimbat atmosfera în întreprindere După numeroasele critici, colectivul a început a simţi un ajutor ceva mai concret. Desele intervenţii la minis­terul de resort s-au soldat cu dotarea întreprinderii cu maşini pentru cusut rame şi talpă. Cu­rînd au fost obţi­nute şi fonduri pentru lucrări de mică mecanizare. Datorită acestora s-a pu­tut trece de la munca meşteşugă­rească, la producţia pe bandă ruian- Descoperind și valorificînd noi rezerve interne sporim fondul de acumulări al întreprinderii Atunci cînd am primit informativ sarcinile privind noile încadrări tari­fare pentru perioada de experimen­tare, am socotit că pentru suplimen­tarea fondului de salarii este nevoie de cea. 500.000 lei lunar. Ştim din documentele partidului, din experienţa primului plan cincinal, că nu se poate asigura ridicarea nive­lului de trai al oamenilor muncii fără ridicarea productivităţii muncii, fără reducerea preţului de cost. Am discu­tat pe larg cu muncitorii în consfătu­iri de producţie măsurile de îmbună­tăţire a sistemului de salarizare. Cu prilejul acesta s-au făcut peste 200 de propuneri, dintre care numeroase au fost acceptate. Comisia pe întreprinde­re a studiat atent eficacitatea economi­că a celor 70 măsuri tehnico-organiza­­torice. Ne-am dat seama atunci că este posibil ca din economiile realizate prin aplicarea lor să nu depăşim — cu toată majorarea salariilor care va a­­vea loc în august — preţul de cost planificat pentru anul în curs. Iată cîteva din măsurile ce vor fi luate în uzina noastră. Prin spăltuirea pieilor de porc în stare cromată rezultă o economie — în intervalul august-decembrie — de cca. 750.000 lei. Introducerea ramelor de policlorură de vinil în locul celor de piele la fabricarea încălțămintei de copii model „Astra“ contăm că va aduce de asemenea economii de cca. 200.000 lei. La tăbăcăria minerală se va introduce încă o baterie de 50 ra­me de sticlă pentru uscarea pieilor, ceea ce va asigura, prin sporirea su­prafeţelor utilizabile ale pieilor, eco­nomii de cca. 400.000 lei. O altă măsură aplicată în uzina noastră — gresajul bizoanelor cu a­­mestec de grăsimi și hidrocarburi ali­­fitice după metoda ing. Nicolae Isai­­lă — ne va aduce economii de cca. 400.000 lei. In sfîrșit, contăm — avînd în vedere rezultatele de pînă acum — ca pînă la sfîrșitul anului să realizăm din e­­conomisirea unor materii prime, cca. 250.000 lei net (după plata premiilor pentru economii). Din acestea, precum şi în urma altor măsuri vom avea pînă la sfîrşitul anului economii care vor acoperi integral cei 2.500.000 lei cu care va trebui să fie suplimentat fon­dul nostru de salarii pe perioada ex­perimentării măsurilor de îmbunătăţi­re a sistemului de salarizare. Notez că această sumă se adaugă la sarcina planificată de reducere a preţului de cost. Şi pînă acum, de la începutul aces­tui an, uzina noastră a înregistrat re­zultate bune în realizarea planului. Aşa, de exemplu, prin depăşirea sar­cinii de reducere a preţului de cost planificat, avem o economie de 1.423.000 lei. Cît despre creşterea pro­ducţiei, a productivităţii muncii, un singur fapt este foarte concludent : faţă de 1954, în anul acesta producem cu 1.000.000 perechi de încălţăminte mai mult, fără ca în această perioadă să fi beneficiat de investiţii din partea statului. Această creştere se datoreşte reorganizării fluxului tehnologic, unei mai bune folosiri a spaţiului industrial şi mobilizării altor importante rezerve interne. Obligaţia ce ne-o asumăm a­­cum — de a realiza preţul de­ cost stabilit la începutul anului, respectiv de a obţine mărirea fondului de acu­mulări socialiste , cere un efort din partea întregului nostru colectiv, va­lorificarea iniţiativei sale creatoare. Avem însă certitudinea că sarcina de onoare ce ne-am asumat-o va fi înde­plinită. SZABÓ ALEXANDRU director tehnic al uzinelor „Herbak János“ — Cluj BIROCRATISM „SALVATOR“... Se Intîmplă ctteodată, din păcate, Ca Marinică cel codaș in toate Muncind așa, mai mult de formă, împotmolit adine sub normă, Să încaseze vesel la chenzină La fel cu acei cu norma plină. Care-i misterul ? Cine-i salvatorul? Ce spune oare normatorul ? Nimic nu spune, scrie doar. Și scrisul lui nu-i In zadar Cu toc sau cu baghetă, nu contează. Scamatoria se remunerează desen de V. TIMOC

Next