Munca, iulie 1970 (Anul 26, nr. 7036-7062)

1970-07-15 / nr. 7048

Miercuri 15 iulie 1970 mmmr■ r^Tr iitia nMnii f ii n llhlk tolt.UNA rtNI HU IU11 Eo­i ireHuie $s o cunoască, r. ' WfeaaYe sq © respecte? O TRUDĂ DENU-I ZADARNICĂ: Educaţia muncii şi a disciplinei Sfîrşitul anului şcolar n-a însemnat numai început de vacanţă şi emoţiile concursu­lui de admitere în şcoli medii şi profesionale sau facultăţi. Sfîrşitul acesta de an şcolar înseamnă pentru multe mii­­de tineri un început de drum.­­Proaspeţi­i posesori ai „bră­ţării de aur“, absolvenţii şco­lilor profesionale sau ai cursurilor de ucenicie la locul de muncă reprezintă seva tinără a colectivelor în care vor trebui să se integreze, să se afirme. Cât de repede se va produce acest proces de­pinde de ei, dar şi de colecti­vele chemate să-i ajute, să-i asimileze. In discuţiile avute cu acti­vişti ai sindicatelor din între­prinderile bucureştene , „Dîmboviţa“ şi „Timpuri Noi“, despre modul în care sindicatele trebuie să-i în­drume pe cei ce constituie „schimbul de miine“, mi s-a relatat că pregătirea acestora pentru marea producţie este d­­eficitară sub raportul cu­noaşterii legilor şi îndeosebi a statutului lor de angajaţi. — Şi, ca să clădeşti ceva ai nevoie de temelie, îmi spunea tov. Marin Naftan, preşedin­tele comitetului sindicatului la întreprinderea de în­călţăminte „Dîmboviţa“. Este adevărat că programa şcolară se ocupă mai puţin de aspectul legal al profesiilor, de asigurarea unei participări pe deplin conştiente a tână­rului muncitor la realizarea sarcinilor producţiei. Dar lă­­sînd şcolii culpa ce-i aparţine pentru golurile lăsate în edu­caţia juridică, legislativă a viitorilor muncitori, subli­niem faptul că, sindicatele, in colaborare cu U.T.C., pot „construi“ temeinic şi pe te­melia existentă. Totul este ca ele să înţeleagă aceste co­mandamente sociale. „ Am pornit de la o ob­servaţie generală, îmi spunea preşedintele sindicatului de la uzinele „Timpuri Noi“, tov. Ion Breazu. In primele luni, după încadrarea celor ve­niţi de la şcoala profesională, creştea automat numărul muncitorilor ce rămineau sub normă, al celor ce lipseau ne­motivat sau întîrziau. La pri­ma vedere, mulţi erau tentaţi să-i eticheteze pe tinerii nou angajaţi drept nişte leneşi. Am făcut însă o largă inves­tigaţie, am putea spune un studiu chiar, referitor la in­tegrare. El a scos la iveală a­­devăratele cauze. Şi am văzut că nu ţin numai de absolvenţi, de lipsa lor de indeminare şi responsabilitate, profesio­nală. Era vorba şi de o in­suficientă îndrumare din par­tea maiştrilor, de o reparti­zare părtinitoare a sculelor şi a reperelor. De aici, de la cunoaşterea lor a început şi munca sindicatului cu tinerii muncitori. Interesante in conţinut, măsurile luate cu sprijinul comitetului de direcţie urmă­resc să cultive ideea răspun­derii tinărului, ca membru al colectivului uzinei, crein­­du-i, în acelaşi timp, posibili­tatea unor satisfacţii profe­sionale. Uzina a obţinut pen­tru ei, in primele trei luni, derogări de la normele stabi­lite categoriei lor de încadra­re, între 30 la sută şi 10 la sută. Este perioada de aco­modare, îndeplinirea acestor norme le dă satisfacţii mate­riale şi morale, încredere în posibilităţile lor. Cit despre conştiinţa răspun­derii, în dubla calitate de producători şi proprietari, s-a renunţat la obişnuitele sfa­turi moralizatoare, la prele­gerile generale şi se lucrează cu creionul în mină. Se de­monstrează pe concret ce în­seamnă o zi absenţă nemo­tivată. — Am făcut din asimilarea rapidă a tinerilor absolvenţi o problemă a colectivului, îmi relata în continuare preşedin­tele. Ei au fost reparti­zaţi în cele mai bune echi­pe, la cei mai buni maiştri. Grupa sindicală este cea care descifrează alfabetul re­laţiilor de lucru, locul unde se explică „pe viu“, pe înţe­lesul tuturor, normele legis­lative ce le guvernează. Realitatea demonstrează că preocuparea sindicatului pen­tru formarea conştiinţei juri­dice şi profesionale dă în timp rezultate pozitive. Ma­joritatea tinerilor înţeleg că a fi membru al unui colectiv nu este suficient să ai o fişă de pontaj şi să figurezi pe statul de plată. Prezenţa fie­căruia este justificată de re­zultatele în producţie, de în­cadrarea în disciplina uzinei. Un exemplu, şi nu este sin­gurul, il constituie co­lectivul de la banda tehno­logică nr. 1. Peste 90 la sută din muncitorii de aici sunt ti­neri absolvenţi ai şcolii pro­fesionale. In ultimele zece luni nici unul n-a mai rămas sub normă. De fapt, numărul celor pe care se poate pune nădejde este mereu în creş­tere. Alexandru Niţă a re­prezentat cu succes de două ori strungarii uzinei la între­cerea profesională pe Capi­tală. Un alt strungar, Ale­xandru Neacşu, despre care colectivul secţiei are numai cuvinte de laudă, a terminat nu de mult clasa a XI-a a li­ceului seral cu premiul I, uzina primind felicitările cor­pului profesoral. Exemplele ar putea continua, relevînd elocvent faptul că participa­rea conştientă, responsabilă in producţie poate fi puternic influenţată printr-o susţinută educaţie juridică, capitol im­portant al muncii politico-e­ducative desfăşurate de sindi­cate. Legea organizării şi dis­ciplinei muncii in întreprin­derile socialiste poate consti­tui în acest sens un cod cu a­­jutorul căruia sindicatele, îm­preună cu organizaţiile U.T.C., pot explica tinerilor angajaţi multiplele relaţii dintre ei şi uzină. STELA FOMINO In Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 62 a fost publicat Decretul nr. 287 cu privire la unele măsuri pentru sprijini­rea cetăţenilor ale căror lo­cuinţe au fost distruse sau grav avariate din cauza ca­lamităţilor naturale. Prezentul Decret stabileşte unele măsuri de sprijinire operativă a cetăţenilor din localităţile calamitate. Astfel, potrivit prevederilor sale, co­mitetele executive ale consi­liilor populare sunt autoriza­te să atribuie in proprietatea Apropierea pensionării—e­veniment care marchează în­cununarea unei vieţi de muncă — solicită celui în cauză îndeplinirea anumitor formalităţi cerute de legisla­ţia în vigoare. Un element important­ în această pri­vinţă îl constituie procurarea adeverinţelor de vechime. In acest scop, viitorii pensio­nari se adresează diverselor arhive, solicitînd trimiterea documentelor respective. Faptele arată că în nume­roase întreprinderi şi foruri centrale, asemenea cereri sunt rezolvate cu spirit de răspundere şi în cadrul ter­menelor legale. Aşa se pro­cedează la uzinele „Steagul roşu“-Braşov, „Carbochim'­­­Cluj, Ministerul Invăţămintu­­lui, Uzina de utilaj petrolier Tirgovişte şi altele. Petiţio­narii care se prezintă in a­­ceste locuri, sunt întimpinaţi cu solicitudine şi înţelegere. De foarte multe ori, arhivele respective eliberează adeve­rinţe chiar pe loc. Iar atunci cind o asemenea operaţie ne­cesită o perioadă mai lungă de investigaţie, termenul de rezolvare se măsoară în zile. După cum ne relata tova­răşul Radu Popa, preşedin­tele comitetului sindicatului de la Uzina de utilaj petro­lier Tirgovişte, emiterea la timp, de către administraţie, a unor acte necesare salaria­ţilor , mai cu seamă a celor de dovadă a vechimei în muncă — a preocupat îndea­proape comitetul sindicatului. Periodic, cu sprijinul Oficiu­lui juridic, organul sindical a făcut sondaje la arhiva între­prinderii, a organizat unele consultaţii cu angajaţii pri­vind întocmirea carnetelor M mm sau folosința cetăţenilor te­renurile necesare refacerii gospodar­iilor distruse sau grav avariate. Membrii coo­peratori, ale căror gospodării au fost avariate vor fi spri­jiniţi în mod asemănător de către cooperativele agricole de muncă, eliberarea de do­vezi de vechime etc., ceea ce a contribuit la soluţionarea operativă a cererilor respec­tive. Nu peste tot însă se întâm­plă aşa. Analizînd conţinutul scrisorilor sosite la redacţie şi mai cu seamă modul in care funcţionează unele arhi­ve, nu este greu să observăm carenţele serioase ce există încă în acest sector, întîl­nim situaţii cînd omul, in loc să fie scutit de drumuri şi a­­jutat să obţină rapid dreptul căutat, iroseşte mult timp şi nervi. Gheorghe Bucă, din Rîm­nicu Vîlcea, ne-a scris că a cerut Trustului de panifica­ţie, ur­de a lucrat mai bine de 9 ani, o adeverinţă în care să se consemneze vechimea in muncă. Comozi şi lipsiţi de răspundere, însă, cei care au primit scrisoarea respecti­vului, fără a mai cerceta do­cumentele, au răspuns : „Nu posedăm asemenea acte. A­­dresaţi-vă centrului din Pi­teşti“. Sfatul a fost urmat de scutimm. Dar surpriză ! De data aceasta, cei din Piteşti îi recomandau să încerce la... Rîmnicu Vîlcea, loc unde in­tr-adevăr se găseşte arhiva de producţie in scopul refa­cerii gospodăriilor. Mai men­ţionăm din prevederile decre­tului pe aceea privind faptul că apartamentele care se a­­tribuie cetăţenilor ale căror locuinţe au fost distruse din cauza calamităţilor devin pro­prietate personală a cetăţeni­lor respectivi, în baza Deci­ziei Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean, dacă ei solicită aceasta şi dacă acceptă ca terenul pe care au avut locuinţa distrusă să devină proprietate de stat, Intreprinderii. Şi astfel din vina unor birocraţi, omul este pus pe drumuri fără rost. Bine ar fi­ ca cei care „înţeleg“ să-şi facă astfel da­toria, să suporte şi consecin­ţele. Ne gîndim îndeosebi la cele de ordin material. Din investigaţiile făcute am desprins şi alte aspecte. In multe locuri conducerile întreprinderilor, ignorînd va­loarea socială, materială şi de cercetare a arhivelor, le socotesc drept balast. Un exemplu concludent ni-l oferă în acest sens, si­tuaţia existentă la Trustul 1 construcţii-montaj — Bucu­reşti. Actele aflate aici (de pe 20 de şantiere) sunt in­ bună parte degradate, iar de cele care n-au fost supuse a­­cestui proces, dar foarte greu, deoarece sunt depozitate la nimereală, după „indemina­­rea“ aceluia care le manipu­­lează. Şi fireşte, intr-o ase­menea „ordine“, a găsi un act este ca şi cum ai căuta un ac in carul cu fin. La data anchetei noastre se găseau nerezolvate 290 cereri. Pers­pectiva ? Deloc îmbucurătoa­re. Conducerea trustului nu neagă existenţa acestor de­ficienţe, insă, practic acţio­nează insuficient în vederea eliminării lor. Nu-i vorbă, nici forul tutelar de care a­­parţine — respectiv Ministe­rul Construcţiilor Industriale — nu dovedeşte preocupare pentru a pune ordine în ar­hivă. Nimeni nu aude, ni­meni nu vede... De neînţeles este şi un alt aspect. Tendinţa tot mai frec­ventă a unor conduceri de întreprinderi de a încadra in postul de arhivar, cadre, in­suficient pregătite profesio­nal. Adesea această treabă de mare răspundere este „pasată“ funcţionarului aşa­­zis mai „liber“, eventual unui angajat temporar lipsit de cunoştinţe in materie de ar­hivă. Nu este de mirare în aceste condiţii că nu există o evidenţă riguroasă a actelor şi astfel ele se încurcă, se rătăcesc, iar solicitantul aş­teaptă, este pus în perma­nenţă pe drumuri. Asemenea situaţii intilnim la arhivele de la fabrica de încălţăminte „Pionerul’-Bu­cureşti a Con­siliului popular municipal Turda, la fabrica de conser­ve Tecuci şi altele. Urmările subaprecierii im­portanţei arhivelor, au ieşit pregnant la iveală şi cu pri­lejul recentelor inundaţii. „Găzduite“ in spaţii impro­prii, in „gura apei“, arhivele Consiliului popular judeţean Satu Mare. Trustului de construcţii­­ Deva, întreprin­derii de încălţăminte „8 Mai“-Mediaş, întreprinderii de transport Alba, au avut mult de suferit. In aceste locuri apele au provocat im­portante pagube, deteriorind o parte din documente. Raidul întreprins a rele­vat şi alte lacune. Elimina­rea lor depinde în mare mă­sură de optica prin care este privită activitatea arhivei de către conducerile instituţiilor, de spiritul de răspundere, conştiinciozitatea şi pregăti­rea celor care lucrează în a­­cest domeniu. Asupra acestor factori pot exercita o mai mare influenţă stimulatoare şi sindicatele din întreprin­deri şi din­ instituţiile admi­nistrative de stat. Ele pot şi trebuie să ajute conducerile întreprinderilor şi instituţii­lor ca la eliberarea actelor ce conferă salariaţilor drep­turile de vechime, să­ se ma­nifeste mai multă grijă, so­licitudine şi operativitate, să le sprijine în găsirea celor mai bune soluţii organizato­rice în asigurarea unei evi­denţe stricte a documentelor, în combaterea manifestărilor de formalism şi birocraţie, de superficialitate şi negli­jenţă. Asemenea acţiuni sunt de natură să sporească auto­ritatea sindicatelor din în­treprinderi, să le lege și mai puternic de mase. Eliberarea actelor intr-un termen scurt, nu este o ches­tiune formală, facultativă, ci o datorie impusă de normele legale în vigoare. Iar respec­tarea legii — nu vom osteni să o repetăm — este obliga­torie pentru toţi. 11. ADRIAN Unde păstraţi arhiva şi cui o încredinţaţi? • Adeverinţa de vechime nu este doar o simplă hîrtie, ci certifică muncă tezaurizată. • Condu­cerile unor întreprinderi continuă să socotească arhiva drept balast, ignorînd valoarea ei socială, materială și de cercetare. # Diletantism într-o profesie care cere competență. MUNCAPagina a 3-a Zeilor şi revizorilor nu le place mustul Miine, plec spre insula Naxos din arhipelagul Ci­­cladelor. Cu un ţap plec. Mi l-a dat amicul meu, inginerul Costică Geancă de la Caracal. Ca să-l jertfesc pe altarul lui Bachus. La rugămintea lui voi citi şi un acatist, diti­rambic, stind cu un ge­nunchi pe lespedea tem­plului şi cu fruntea sub frunză de viţă. Sper să-mi duc cu bine la ca­păt această misie şi să-l îmbunez pe zeu. S-ar duce inginerul Costică Geancă, fiindcă el e certat cu zeul vinului, dar nu poate părăsi Cara­calul acum, cînd comisii şi paracomisii îi verifică scriptele. D-aia m-a rugat pe mine. Mi-e milă de el şi nu-l pot refuza. Se ţi­ne Bachus de capul lui. Şi nu e tocmai blind acest fiu al lui Zeus, pe care Caravaggio l-a pictat in chip de june inocent. Se ştie doar ce a păţit Pen­­teu, regele Tebei, cind l-a supărat. Bachus l-a în­conjurat intr-atita cu vră­ji şi intrigi, pină cind propria-i suită regală l-a confundat cu un mistreţ şi l-a ucis. Costică Gean­că a intrat în conflict cu el anul trecut, pe vremea cind era director la Fa­brica de conserve din Fe­teşti. Fiindcă a oprit fier­berea mustului. Foarte bine intenţionat, întrucit a inventat produsul denu­mit „Must concentrat“. Ei bine, asta l-a înfuriat pe Bachus, care nu concepe să storci strugurii şi să nu scoţi­­vin. După el, viţa de vie a fost impietată, iar Olimpului i s-a adus un afront. Drept e că a ieşit şi un must prost, impur şi cu gust de aguridă. Dar zeul trebuia să înţeleagă că la fabrica de conserve nu sunt podgoreni de mese­rie. Neîndurător, şi-a în­ceput şicanele. A făcut ce a făcut, cu puterea lui di­vină, şi a evaporat 4928 de litri de must concen­trat care costă mai bine de 150.000 de lei. După is­prava asta, a trimis la Feteşti revizorii de la finanţe­. Mustul nimeni nu l-a băut, nimeni nu l-a vindut, dar ia-l de unde nu-i. Bietul Get­­că ! Chiar o serbare bahică n-am să organizez la Na­xos, dar sper să-l con­ving pe zeu prin ditiram­bi. „Iartă-l pe Costică, e zeu al inspiraţiei ! De teama-ţi, ca să scape de puterea vrăjilor tale, săr­manul a plecat la Cara­cal. Ştiu, a greşit a doua oară, dar a contat pe spi­­ritu-ţi recunoscut de ve­selie. A crezut că ai să iei drept glumă mutarea mustului de la Feteşti la Caracal şi ai să rizi de o bufă inspirată. Rămîi tu însuţi, fiind vesel, o Ba­chus !“ Da, Costică a scrîntit-o şi la Caracal. In primăvara anului trecut, a obţinut po­stul de director la fabrica de conserve din acest oraş. Poate că Bachus i-ar fi pierdut urma, dacă nu-şi lua cu el şi mustul in li­tigiu. Nu putea să-l lase la Feteşti ?! A cumpărat 14 659 litri de must concentrat, pe care fa­brica de conserve din Cimpia Olteană l-a plă­tit fabricii din Bără­gan. Şi zeul şi-a re­luat vrăjile răzbunătoare. A trimis iar revizorii de la finanţe, care, de data asta, n-au găsit act de re­cepţie nici măcar pentru un litru de must concen­trat (!). Cum l-a cumpă­rat ? Cine l-a primit ? Poftim de răspunde Cos­tică ! Cruntă-i răzbunarea ze­­iască ! Le-a uluit in aşa fel minţile revizorilor, in­cit­tună şi fulgeră împo­triva directorului Cos­tică Geaucă. La Caracal, mai abitir ca la Feteşti. Revizorii susţin, cu acte, d­­in ianuarie 1970, ami­cul meu Geaucă a anun­ţat la statistică 8315 tone de conserve în stoc, pro­ducţie finită, pe care in februarie l-a reanunţat ca fiind 4966 tone. Bineînţeles, numai un zeu (Bachus, duşma­­nul de la Feteşti) pu­tea să aducă un aseme­nea plus în fabrica con­dusă de Costică Geaucă. Ca să-l compromită. Ca să se creadă că vrea să tun­dă conservele fără acte, precum a cumpărat şi mustul de la Feteşti. ...Plec in grabă să aduc jertfă pe altarul lui Ba­chus. Cu un ţap plec. Şi-am să-i spun zeului că e dăruit (ţapul) de Minis­terul Industriei Alimen­tare. Să ispăşească ţapul, că d-aia-i ţap ispăşitor — a­­dică consumator. Şi Geau­că (eventual şi în cel mai rău caz) să fie mutat la altă fabrică de conserve. Numai de nu şi-ar lua „mustul“ cu el... GHEORGHE FILIMON ZEUL BACHUS : Las’ că te învăţ eu minte să mai vinzi castraveţi la grădinar... Desen de VALENTIN POPA .'’VA/' MUL OMUL CARE ŞTIA PREA MULTE Vexează şi umileşte nedreptatea. Cind se iveşte din bălăriile aromate de pe podişul Niculiţel (intre valea Luncaviţa la vest, valea Taiţa la sud, depresiunea Nalbant la est şi depresiunea Niculiţel la nord — ru­găm cititorii să reţină aceste coor­donate), ei bine, cînd se iveşte ne­dreptatea din aceste bălării aroma­te, întrucit este o regiune unde se practică viticultura, neapărat trebuie să fim circumspecţi. Aşadar să luăm aminte la cele ce ne-au fost relatate de cel care se recomandă Marin Manea — „fost salariat la Vinalcool- Tulcea", cu domiciliul in Tulcea, stra­da Isaccea, Bloc 1/7. D-sa a fost în­drumător viniviticol din 1962 pină în 1969, dată cind este avansat in func­­ţia de planificator principal. Dar, aşa cum ne asigură,­­ „cu un scop prea fin" , scoaterea din rîndul sala­riaţilor muncitori şi introducerea d-sale în rîndul personalului T.A., avea drept scop de a i se desface contractul de muncă intrucit ştia prea multe ! Aşadar o practică obişnuită — o avansare pentru a-l mătrăşi, nu ? Intuiţia lui Marin Manea se confirmă din păcate şi astfel omul care ştia prea multe este scos la 16 martie 1970 cu decizia nr. 51 (art. 20 iit. b) deşi, ne asigură tot M.M. „se alia In spital unde a fost internat pină la siirşitul lunii". In silişti de * a fost înlătu­rat ? Nedreptatea are rădăcini adinei şi dacă vexează şi umileşte un om, in speţă pe M.M. în aceeaşi măsură ră­dăcinile acesteia cheamă din întune­ricul vinului de Niculiţel­­ei şi fel de abuzuri: acte fictive pentru trans­portul a 36 800 kg borhot de caise, autoturisme avariate in împrejurări stranii, dar reparate In anumite ate­liere, transporturi cu un camion de 5 tone pentru a aduce 500 sticle de la Braşov şi 300 kg de carton filtrant de la Bacău, după patru zile de drum ; apoi — fals intelectual şi înşe­lăciune în dauna avutului obştesc — la cine credeţi ? — la Cornel Anta­che, şeful serviciului economic, şi la Dumitru Stoica — şef contabil la „Vinalcool" din Babadag (acesta din urmă cu o condamnare de 3 ani pentru delapidare şi o alta de 5 ani pentru speculă cu obiecte de contra­bandă) , la 20 aprilie s-au prezentat din nou în faţa instanţei judecătoreşti. In sfirşit, un şef al serviciului perso­nal a fost retribuit in octombrie 1969 cu 414 lei — e vorba de Chirică Das­­călu — contravaloarea orelor supli­mentare. Să se fa spetit la identifica­rea celor cu antecedente penale ? Am putea continua — cert este că şi Marin Manea a stăruit să se continue o anchetă ce a Început dar care s-a stins pe drum şi odată cu ea, aşa cum ne asigură corespondentul, aveau să dispară şi o serie de acte, (copiile acestora au fost alăturate scrisorii trimise redacţiei noastre). Cu alte cu­vinte, pentru că nu puteau să se contrazică după un timp oarecare, au lăsat-o moartă... ...In cucuruz ! — adăugăm noi. Sau In vin. Sau in borhot. Cum vreţi şi unde vreţi dumneavoastră. Cert este că aici miroase a butoi, nu numai a borhot, miroase a vin, a chei şi risi­pă. Iar omul care ştia prea multe şi in sfirşit a vorbit a devenit incomod. Iată de ce ne vexează şi ne umileşte sistemul de altfel complex, al acestei şmecherii. De ce să se facă din viaţa lui Marin Manea un şir de pîlpîiri de petice Înşirate pe un fir de nedrepta­te, izbind In mindrla, in omenia socie­tăţii noastre socialiste ? De ce oare ? Cum am putea fi noi indiferenţi faţă de cei ce se dedau la vexaţiuni de tot felul? Cred că cu asta trebuie să Încea­pă ancheta la „Vinalcool"-ul tulcean. Am putea pune la dispoziţia autori­tăţilor adresa exactă a I.V.R.A. Tul­cea, care Înseamnă oricum mai mult decit... podişul Niculiţel de la înce­putul acestor rinduri. SPORUL DE PERICLITATE INTRA IN CALCULUL SALARIULUI MEDIU Nicolae Codresi, din Turnu Severin str. Păltiniş nr. 28, pensionat cu gradul II de invaliditate încă de pe cînd avea 55 de ani, a observat că sporul de periclitate de 50 de lei nu i-a fost inclus în salariul mediu care s-a luat drept bază la calcularea pensiei. Se adresează Direcţiei judeţene pentru probleme de muncă şi ocrotiri socia­le care, normal, îl trimite la I.A.S. Tur­nu Severin (unde N.C. a fost angajat ca mecanic la moara cu ciocane) pentru a aduce o adeverinţă (baza legală a sporului de periclitate). Şi a rămas cu adeverinţa în buzunar. Pen­tru că cei care l-au determinat să prezinte adeverinţa ii spun în cele din urmă că nu au ce face cu ea, in­trucit... nu ar avea instrucţiuni ! Este limpede : la Direcţia judeţeană pentru probleme de muncă şi ocro­tiri sociale din Tr-Severin lipsesc nu numai actele normative elaborate in acest sens ci şi elementarul interes profesional, dar mai ales lipsa de o­­menie. Ei bine, lipsa asta de interes care foarte bine poate fi prevăzută în actele normative drept lipsă de ome­nie nu numai că nu face cinste exper­ţilor mehedinţeni, dar le poate aduce şi o sancţiune. Este precizat prin lege că sporul de periclitare intră în mod automat în calculul salariului mediu atunci cînd se întocmesc formele de pensionare. Atunci ce instrucţiuni se mai aşteaptă la Turnu-Severin ! ? GHEORGHE C. DASCALESCU, Pi­teşti, Calea Bucureşti, bloc 17, sc. C ap. 3 . Deocamdată numele infirmie­rei de serviciu, atita vă cerem. Vom reveni. CONSTANTINA STANCU, Lupeni str. Vîscozei bl. 6 ap. 16. lată, publicăm chipul lui Petrică Stancu, asigurindu-l astfel o nemerita­tă celebritate. Este soţul dvs. „din 1961 pină în 1965", dată cînd v-a părăsit „bolnavă, cu un copil şi fără locuinţă, cu toate lucrurile vândute". Pare un fante chemat de pe o carte de joc acest Petrică Stancu, născut la 3 august 1935 în Roşiorii Galaţiului, fiu al lui Zainea şi Arteniei, cu Buletinul S.C. 707076, eliberat de miliţia Lupeni la 18 mai 1969. Ultimul domiciliu : Vul­can, Aleea Lalelelor, bl. D 13, ap. 16 (Coroeşti). Publicîndu-i­­datele — este ceea ce aţi cerut —, va fi mai uşor să daţi de acest rău platnic, tată uituc, şi să-l che­maţi la ordine, în faţa instanţei, care dispune de mijloace eficiente pentru a-l obliga să plătească, cu restanţe cu tot, întreţinerea fetiţei. Cine îl cunoaşte pe Petrică Stancu şi ştie unde se află acum, este rugat să comunice adresa acestuia la redacţia ziarului nostru sau direct sofiei, la adresa indicată mai sus.­­ PORTRET-ROBOT­, COLECTIV Numele , trustul alimentaţiei publice Domiciliul: Roman, judeţul Neamţ Infăţişarea : omidă cu capete multe de gestionari Semne particulare : Mare aglome­rare de gestionari cu antecedente penale. Trăsături morale: Toţi se „stră­duiesc" să „crească” şi „să se înal­ţe” din furtişag. Şi acum „Indivizii" : Coca Miculschi, delapidator reci­divist, cu o condamnare de mai mulţi ani pentru hoţie, a fost angajat, în pofida prevederilor legale, vrabie durdulie „mişcînd din urechi”. La în­ceputul lunii mai a fost găsit cu o lip­să în gestiune de aproape 200 000 lei. Andrei Dumitru „om cu mare şi ve­che experienţă" dar cu lipsă în ge­stiune de aproape 60 000 lei. Proce­dee de lucru : fişă fantomă (a se ve­dea neregulile de la T.A.P. Ploieşti, aşa cum au fost surprinse ele în re­portajul : La examenul controlului ob­­ştesc-muncitoresc, publicat în ziarul nostru din 19 aprilie), introducerea clandestină de mărfuri cumpărate la preţuri de Alimentară şi revinderea acestora la preţuri de bodegă şi re­staurant etc. Stancu Nicolae, loan Bârbieru, loan Cosmescu, loan Botez, loan Botezatu, fraţii Meninger — toţi gestionari, unii din ei cu antecedente penale, parte din ei „reabilitaţi" prin intervenţii ob­scure, — sunt proprietari de autotu­risme, case luxoase etc — şi au ca trăsătură comună nu dorinţa de a se recalifica nu vreo fabrică ci „invirtea­­la" din comerţ*. . S-a întocmit portretul-robot cu spri­jinul lui Gheorghe Popescu din Ro­man, str. Bogdan Dragoş nr. 124. COMPLICAŢII „PATERNE” VICTOR PIRVĂNESCU, Reşiţa, cartie­rul Coman nr. 211. Să ne înţelegem mai întîi : cu Margareta Costea, căreia dumneavoastră foarte frumos îi spuneţi „soţia mea" nu puteţi fi căsătorit ne­legitim, aşa cum scrieţi, întrucit ea este căsătorită cu un alt bărbat — D. Costea. Margareta Costea va fi soţia dumneavoastră legitimă numai după ce se va despărţi legal de D. Costea, iar dumneavoastră vă veţi căsători, cu ea legalizînd (legitimînd) astfel legătu­ra din care a rezultat şi un co­pil. O dată stabilit acest adevăr, va fi mai lesne să înţelegeţi de ce Costea D. poate să încaseze alocaţia pentru copilul Margaretei Co­stea, rezultat din căsătoria lor legiti­mă , tot astfel cum dumneavoastră aţi putea încasa alocaţia pentru copilul rezultat din „căsătoria nelegitimă" cu M. Costea, dar pe care încă nu l-aţi recunoscut. Este spre lauda dumnea­voastră că ambii copii se află sub acelaşi acoperiş, că munciţi şi-i hrăniţi, ferindu-i astfel (cel puţin pe unul din ei) de soarta tragică a copiilor rezul­taţi din căsnicii dezorganizate. Şi acum iată sfatul nostru : 1. Margareta Costea trebuie să se despartă de D. Costea într-un mod legal, adică la tribunal ; 2. Căsătoria dv. actualmente „nelegiti­mă" va trebui împlinită şi ea în mod legal la primărie ; 3. Obţinerea drep­turilor legale (alocaţia pentru copii) pentru cei doi fii, legalizînd şi situaţia lor prin recunoaşterea paternităţii pentru cel rezultat din legătura dv. cu M. Costea şi prin hotărirea instan­ţei de a se da mamei fiul rezultat din căsătoria cu D. Costea (ceea ce va fi lesne de obţinut, dat fiind profilul moral al tatălului). Aşa, situaţia de fapt va fi legalizată, iar dv. veţi intra în posesia drepturilor băneşti ce se cuvin salariaţilor cu copii. In sfîrşit, mai exis­tă o cale­­ a bunei înţelegeri cu D. Co­stea, care, salariat fiind, poate în­casa alocaţia cuvenită copilului şi să predea mamei suma încasată, fiindcă aceasta asigură întreţinerea copilului. D­ialog c­u cititorii de ROMULUS ZAHARIA .

Next