Munca, iulie 1970 (Anul 26, nr. 7036-7062)
1970-07-15 / nr. 7048
Miercuri 15 iulie 1970 mmmr■ r^Tr iitia nMnii f ii n llhlk tolt.UNA rtNI HU IU11 Eoi ireHuie $s o cunoască, r. ' WfeaaYe sq © respecte? O TRUDĂ DENU-I ZADARNICĂ: Educaţia muncii şi a disciplinei Sfîrşitul anului şcolar n-a însemnat numai început de vacanţă şi emoţiile concursului de admitere în şcoli medii şi profesionale sau facultăţi. Sfîrşitul acesta de an şcolar înseamnă pentru multe miide tineri un început de drum.Proaspeţii posesori ai „brăţării de aur“, absolvenţii şcolilor profesionale sau ai cursurilor de ucenicie la locul de muncă reprezintă seva tinără a colectivelor în care vor trebui să se integreze, să se afirme. Cât de repede se va produce acest proces depinde de ei, dar şi de colectivele chemate să-i ajute, să-i asimileze. In discuţiile avute cu activişti ai sindicatelor din întreprinderile bucureştene , „Dîmboviţa“ şi „Timpuri Noi“, despre modul în care sindicatele trebuie să-i îndrume pe cei ce constituie „schimbul de miine“, mi s-a relatat că pregătirea acestora pentru marea producţie este deficitară sub raportul cunoaşterii legilor şi îndeosebi a statutului lor de angajaţi. — Şi, ca să clădeşti ceva ai nevoie de temelie, îmi spunea tov. Marin Naftan, preşedintele comitetului sindicatului la întreprinderea de încălţăminte „Dîmboviţa“. Este adevărat că programa şcolară se ocupă mai puţin de aspectul legal al profesiilor, de asigurarea unei participări pe deplin conştiente a tânărului muncitor la realizarea sarcinilor producţiei. Dar lăsînd şcolii culpa ce-i aparţine pentru golurile lăsate în educaţia juridică, legislativă a viitorilor muncitori, subliniem faptul că, sindicatele, in colaborare cu U.T.C., pot „construi“ temeinic şi pe temelia existentă. Totul este ca ele să înţeleagă aceste comandamente sociale. „ Am pornit de la o observaţie generală, îmi spunea preşedintele sindicatului de la uzinele „Timpuri Noi“, tov. Ion Breazu. In primele luni, după încadrarea celor veniţi de la şcoala profesională, creştea automat numărul muncitorilor ce rămineau sub normă, al celor ce lipseau nemotivat sau întîrziau. La prima vedere, mulţi erau tentaţi să-i eticheteze pe tinerii nou angajaţi drept nişte leneşi. Am făcut însă o largă investigaţie, am putea spune un studiu chiar, referitor la integrare. El a scos la iveală adevăratele cauze. Şi am văzut că nu ţin numai de absolvenţi, de lipsa lor de indeminare şi responsabilitate, profesională. Era vorba şi de o insuficientă îndrumare din partea maiştrilor, de o repartizare părtinitoare a sculelor şi a reperelor. De aici, de la cunoaşterea lor a început şi munca sindicatului cu tinerii muncitori. Interesante in conţinut, măsurile luate cu sprijinul comitetului de direcţie urmăresc să cultive ideea răspunderii tinărului, ca membru al colectivului uzinei, creindu-i, în acelaşi timp, posibilitatea unor satisfacţii profesionale. Uzina a obţinut pentru ei, in primele trei luni, derogări de la normele stabilite categoriei lor de încadrare, între 30 la sută şi 10 la sută. Este perioada de acomodare, îndeplinirea acestor norme le dă satisfacţii materiale şi morale, încredere în posibilităţile lor. Cit despre conştiinţa răspunderii, în dubla calitate de producători şi proprietari, s-a renunţat la obişnuitele sfaturi moralizatoare, la prelegerile generale şi se lucrează cu creionul în mină. Se demonstrează pe concret ce înseamnă o zi absenţă nemotivată. — Am făcut din asimilarea rapidă a tinerilor absolvenţi o problemă a colectivului, îmi relata în continuare preşedintele. Ei au fost repartizaţi în cele mai bune echipe, la cei mai buni maiştri. Grupa sindicală este cea care descifrează alfabetul relaţiilor de lucru, locul unde se explică „pe viu“, pe înţelesul tuturor, normele legislative ce le guvernează. Realitatea demonstrează că preocuparea sindicatului pentru formarea conştiinţei juridice şi profesionale dă în timp rezultate pozitive. Majoritatea tinerilor înţeleg că a fi membru al unui colectiv nu este suficient să ai o fişă de pontaj şi să figurezi pe statul de plată. Prezenţa fiecăruia este justificată de rezultatele în producţie, de încadrarea în disciplina uzinei. Un exemplu, şi nu este singurul, il constituie colectivul de la banda tehnologică nr. 1. Peste 90 la sută din muncitorii de aici sunt tineri absolvenţi ai şcolii profesionale. In ultimele zece luni nici unul n-a mai rămas sub normă. De fapt, numărul celor pe care se poate pune nădejde este mereu în creştere. Alexandru Niţă a reprezentat cu succes de două ori strungarii uzinei la întrecerea profesională pe Capitală. Un alt strungar, Alexandru Neacşu, despre care colectivul secţiei are numai cuvinte de laudă, a terminat nu de mult clasa a XI-a a liceului seral cu premiul I, uzina primind felicitările corpului profesoral. Exemplele ar putea continua, relevînd elocvent faptul că participarea conştientă, responsabilă in producţie poate fi puternic influenţată printr-o susţinută educaţie juridică, capitol important al muncii politico-educative desfăşurate de sindicate. Legea organizării şi disciplinei muncii in întreprinderile socialiste poate constitui în acest sens un cod cu ajutorul căruia sindicatele, împreună cu organizaţiile U.T.C., pot explica tinerilor angajaţi multiplele relaţii dintre ei şi uzină. STELA FOMINO In Buletinul Oficial al R.S.R. nr. 62 a fost publicat Decretul nr. 287 cu privire la unele măsuri pentru sprijinirea cetăţenilor ale căror locuinţe au fost distruse sau grav avariate din cauza calamităţilor naturale. Prezentul Decret stabileşte unele măsuri de sprijinire operativă a cetăţenilor din localităţile calamitate. Astfel, potrivit prevederilor sale, comitetele executive ale consiliilor populare sunt autorizate să atribuie in proprietatea Apropierea pensionării—eveniment care marchează încununarea unei vieţi de muncă — solicită celui în cauză îndeplinirea anumitor formalităţi cerute de legislaţia în vigoare. Un element important în această privinţă îl constituie procurarea adeverinţelor de vechime. In acest scop, viitorii pensionari se adresează diverselor arhive, solicitînd trimiterea documentelor respective. Faptele arată că în numeroase întreprinderi şi foruri centrale, asemenea cereri sunt rezolvate cu spirit de răspundere şi în cadrul termenelor legale. Aşa se procedează la uzinele „Steagul roşu“-Braşov, „Carbochim'Cluj, Ministerul Invăţămintului, Uzina de utilaj petrolier Tirgovişte şi altele. Petiţionarii care se prezintă in aceste locuri, sunt întimpinaţi cu solicitudine şi înţelegere. De foarte multe ori, arhivele respective eliberează adeverinţe chiar pe loc. Iar atunci cind o asemenea operaţie necesită o perioadă mai lungă de investigaţie, termenul de rezolvare se măsoară în zile. După cum ne relata tovarăşul Radu Popa, preşedintele comitetului sindicatului de la Uzina de utilaj petrolier Tirgovişte, emiterea la timp, de către administraţie, a unor acte necesare salariaţilor , mai cu seamă a celor de dovadă a vechimei în muncă — a preocupat îndeaproape comitetul sindicatului. Periodic, cu sprijinul Oficiului juridic, organul sindical a făcut sondaje la arhiva întreprinderii, a organizat unele consultaţii cu angajaţii privind întocmirea carnetelor M mm sau folosința cetăţenilor terenurile necesare refacerii gospodariilor distruse sau grav avariate. Membrii cooperatori, ale căror gospodării au fost avariate vor fi sprijiniţi în mod asemănător de către cooperativele agricole de muncă, eliberarea de dovezi de vechime etc., ceea ce a contribuit la soluţionarea operativă a cererilor respective. Nu peste tot însă se întâmplă aşa. Analizînd conţinutul scrisorilor sosite la redacţie şi mai cu seamă modul in care funcţionează unele arhive, nu este greu să observăm carenţele serioase ce există încă în acest sector, întîlnim situaţii cînd omul, in loc să fie scutit de drumuri şi ajutat să obţină rapid dreptul căutat, iroseşte mult timp şi nervi. Gheorghe Bucă, din Rîmnicu Vîlcea, ne-a scris că a cerut Trustului de panificaţie, urde a lucrat mai bine de 9 ani, o adeverinţă în care să se consemneze vechimea in muncă. Comozi şi lipsiţi de răspundere, însă, cei care au primit scrisoarea respectivului, fără a mai cerceta documentele, au răspuns : „Nu posedăm asemenea acte. Adresaţi-vă centrului din Piteşti“. Sfatul a fost urmat de scutimm. Dar surpriză ! De data aceasta, cei din Piteşti îi recomandau să încerce la... Rîmnicu Vîlcea, loc unde intr-adevăr se găseşte arhiva de producţie in scopul refacerii gospodăriilor. Mai menţionăm din prevederile decretului pe aceea privind faptul că apartamentele care se atribuie cetăţenilor ale căror locuinţe au fost distruse din cauza calamităţilor devin proprietate personală a cetăţenilor respectivi, în baza Deciziei Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judeţean, dacă ei solicită aceasta şi dacă acceptă ca terenul pe care au avut locuinţa distrusă să devină proprietate de stat, Intreprinderii. Şi astfel din vina unor birocraţi, omul este pus pe drumuri fără rost. Bine ar fi ca cei care „înţeleg“ să-şi facă astfel datoria, să suporte şi consecinţele. Ne gîndim îndeosebi la cele de ordin material. Din investigaţiile făcute am desprins şi alte aspecte. In multe locuri conducerile întreprinderilor, ignorînd valoarea socială, materială şi de cercetare a arhivelor, le socotesc drept balast. Un exemplu concludent ni-l oferă în acest sens, situaţia existentă la Trustul 1 construcţii-montaj — Bucureşti. Actele aflate aici (de pe 20 de şantiere) sunt in bună parte degradate, iar de cele care n-au fost supuse acestui proces, dar foarte greu, deoarece sunt depozitate la nimereală, după „indeminarea“ aceluia care le manipulează. Şi fireşte, intr-o asemenea „ordine“, a găsi un act este ca şi cum ai căuta un ac in carul cu fin. La data anchetei noastre se găseau nerezolvate 290 cereri. Perspectiva ? Deloc îmbucurătoare. Conducerea trustului nu neagă existenţa acestor deficienţe, insă, practic acţionează insuficient în vederea eliminării lor. Nu-i vorbă, nici forul tutelar de care aparţine — respectiv Ministerul Construcţiilor Industriale — nu dovedeşte preocupare pentru a pune ordine în arhivă. Nimeni nu aude, nimeni nu vede... De neînţeles este şi un alt aspect. Tendinţa tot mai frecventă a unor conduceri de întreprinderi de a încadra in postul de arhivar, cadre, insuficient pregătite profesional. Adesea această treabă de mare răspundere este „pasată“ funcţionarului aşazis mai „liber“, eventual unui angajat temporar lipsit de cunoştinţe in materie de arhivă. Nu este de mirare în aceste condiţii că nu există o evidenţă riguroasă a actelor şi astfel ele se încurcă, se rătăcesc, iar solicitantul aşteaptă, este pus în permanenţă pe drumuri. Asemenea situaţii intilnim la arhivele de la fabrica de încălţăminte „Pionerul’-Bucureşti a Consiliului popular municipal Turda, la fabrica de conserve Tecuci şi altele. Urmările subaprecierii importanţei arhivelor, au ieşit pregnant la iveală şi cu prilejul recentelor inundaţii. „Găzduite“ in spaţii improprii, in „gura apei“, arhivele Consiliului popular judeţean Satu Mare. Trustului de construcţii Deva, întreprinderii de încălţăminte „8 Mai“-Mediaş, întreprinderii de transport Alba, au avut mult de suferit. In aceste locuri apele au provocat importante pagube, deteriorind o parte din documente. Raidul întreprins a relevat şi alte lacune. Eliminarea lor depinde în mare măsură de optica prin care este privită activitatea arhivei de către conducerile instituţiilor, de spiritul de răspundere, conştiinciozitatea şi pregătirea celor care lucrează în acest domeniu. Asupra acestor factori pot exercita o mai mare influenţă stimulatoare şi sindicatele din întreprinderi şi din instituţiile administrative de stat. Ele pot şi trebuie să ajute conducerile întreprinderilor şi instituţiilor ca la eliberarea actelor ce conferă salariaţilor drepturile de vechime, să se manifeste mai multă grijă, solicitudine şi operativitate, să le sprijine în găsirea celor mai bune soluţii organizatorice în asigurarea unei evidenţe stricte a documentelor, în combaterea manifestărilor de formalism şi birocraţie, de superficialitate şi neglijenţă. Asemenea acţiuni sunt de natură să sporească autoritatea sindicatelor din întreprinderi, să le lege și mai puternic de mase. Eliberarea actelor intr-un termen scurt, nu este o chestiune formală, facultativă, ci o datorie impusă de normele legale în vigoare. Iar respectarea legii — nu vom osteni să o repetăm — este obligatorie pentru toţi. 11. ADRIAN Unde păstraţi arhiva şi cui o încredinţaţi? • Adeverinţa de vechime nu este doar o simplă hîrtie, ci certifică muncă tezaurizată. • Conducerile unor întreprinderi continuă să socotească arhiva drept balast, ignorînd valoarea ei socială, materială și de cercetare. # Diletantism într-o profesie care cere competență. MUNCAPagina a 3-a Zeilor şi revizorilor nu le place mustul Miine, plec spre insula Naxos din arhipelagul Cicladelor. Cu un ţap plec. Mi l-a dat amicul meu, inginerul Costică Geancă de la Caracal. Ca să-l jertfesc pe altarul lui Bachus. La rugămintea lui voi citi şi un acatist, ditirambic, stind cu un genunchi pe lespedea templului şi cu fruntea sub frunză de viţă. Sper să-mi duc cu bine la capăt această misie şi să-l îmbunez pe zeu. S-ar duce inginerul Costică Geancă, fiindcă el e certat cu zeul vinului, dar nu poate părăsi Caracalul acum, cînd comisii şi paracomisii îi verifică scriptele. D-aia m-a rugat pe mine. Mi-e milă de el şi nu-l pot refuza. Se ţine Bachus de capul lui. Şi nu e tocmai blind acest fiu al lui Zeus, pe care Caravaggio l-a pictat in chip de june inocent. Se ştie doar ce a păţit Penteu, regele Tebei, cind l-a supărat. Bachus l-a înconjurat intr-atita cu vrăji şi intrigi, pină cind propria-i suită regală l-a confundat cu un mistreţ şi l-a ucis. Costică Geancă a intrat în conflict cu el anul trecut, pe vremea cind era director la Fabrica de conserve din Feteşti. Fiindcă a oprit fierberea mustului. Foarte bine intenţionat, întrucit a inventat produsul denumit „Must concentrat“. Ei bine, asta l-a înfuriat pe Bachus, care nu concepe să storci strugurii şi să nu scoţivin. După el, viţa de vie a fost impietată, iar Olimpului i s-a adus un afront. Drept e că a ieşit şi un must prost, impur şi cu gust de aguridă. Dar zeul trebuia să înţeleagă că la fabrica de conserve nu sunt podgoreni de meserie. Neîndurător, şi-a început şicanele. A făcut ce a făcut, cu puterea lui divină, şi a evaporat 4928 de litri de must concentrat care costă mai bine de 150.000 de lei. După isprava asta, a trimis la Feteşti revizorii de la finanţe. Mustul nimeni nu l-a băut, nimeni nu l-a vindut, dar ia-l de unde nu-i. Bietul Getcă ! Chiar o serbare bahică n-am să organizez la Naxos, dar sper să-l conving pe zeu prin ditirambi. „Iartă-l pe Costică, e zeu al inspiraţiei ! De teama-ţi, ca să scape de puterea vrăjilor tale, sărmanul a plecat la Caracal. Ştiu, a greşit a doua oară, dar a contat pe spiritu-ţi recunoscut de veselie. A crezut că ai să iei drept glumă mutarea mustului de la Feteşti la Caracal şi ai să rizi de o bufă inspirată. Rămîi tu însuţi, fiind vesel, o Bachus !“ Da, Costică a scrîntit-o şi la Caracal. In primăvara anului trecut, a obţinut postul de director la fabrica de conserve din acest oraş. Poate că Bachus i-ar fi pierdut urma, dacă nu-şi lua cu el şi mustul in litigiu. Nu putea să-l lase la Feteşti ?! A cumpărat 14 659 litri de must concentrat, pe care fabrica de conserve din Cimpia Olteană l-a plătit fabricii din Bărăgan. Şi zeul şi-a reluat vrăjile răzbunătoare. A trimis iar revizorii de la finanţe, care, de data asta, n-au găsit act de recepţie nici măcar pentru un litru de must concentrat (!). Cum l-a cumpărat ? Cine l-a primit ? Poftim de răspunde Costică ! Cruntă-i răzbunarea zeiască ! Le-a uluit in aşa fel minţile revizorilor, incittună şi fulgeră împotriva directorului Costică Geaucă. La Caracal, mai abitir ca la Feteşti. Revizorii susţin, cu acte, din ianuarie 1970, amicul meu Geaucă a anunţat la statistică 8315 tone de conserve în stoc, producţie finită, pe care in februarie l-a reanunţat ca fiind 4966 tone. Bineînţeles, numai un zeu (Bachus, duşmanul de la Feteşti) putea să aducă un asemenea plus în fabrica condusă de Costică Geaucă. Ca să-l compromită. Ca să se creadă că vrea să tundă conservele fără acte, precum a cumpărat şi mustul de la Feteşti. ...Plec in grabă să aduc jertfă pe altarul lui Bachus. Cu un ţap plec. Şi-am să-i spun zeului că e dăruit (ţapul) de Ministerul Industriei Alimentare. Să ispăşească ţapul, că d-aia-i ţap ispăşitor — adică consumator. Şi Geaucă (eventual şi în cel mai rău caz) să fie mutat la altă fabrică de conserve. Numai de nu şi-ar lua „mustul“ cu el... GHEORGHE FILIMON ZEUL BACHUS : Las’ că te învăţ eu minte să mai vinzi castraveţi la grădinar... Desen de VALENTIN POPA .'’VA/' MUL OMUL CARE ŞTIA PREA MULTE Vexează şi umileşte nedreptatea. Cind se iveşte din bălăriile aromate de pe podişul Niculiţel (intre valea Luncaviţa la vest, valea Taiţa la sud, depresiunea Nalbant la est şi depresiunea Niculiţel la nord — rugăm cititorii să reţină aceste coordonate), ei bine, cînd se iveşte nedreptatea din aceste bălării aromate, întrucit este o regiune unde se practică viticultura, neapărat trebuie să fim circumspecţi. Aşadar să luăm aminte la cele ce ne-au fost relatate de cel care se recomandă Marin Manea — „fost salariat la Vinalcool- Tulcea", cu domiciliul in Tulcea, strada Isaccea, Bloc 1/7. D-sa a fost îndrumător viniviticol din 1962 pină în 1969, dată cind este avansat in funcţia de planificator principal. Dar, aşa cum ne asigură, „cu un scop prea fin" , scoaterea din rîndul salariaţilor muncitori şi introducerea d-sale în rîndul personalului T.A., avea drept scop de a i se desface contractul de muncă intrucit ştia prea multe ! Aşadar o practică obişnuită — o avansare pentru a-l mătrăşi, nu ? Intuiţia lui Marin Manea se confirmă din păcate şi astfel omul care ştia prea multe este scos la 16 martie 1970 cu decizia nr. 51 (art. 20 iit. b) deşi, ne asigură tot M.M. „se alia In spital unde a fost internat pină la siirşitul lunii". In silişti de * a fost înlăturat ? Nedreptatea are rădăcini adinei şi dacă vexează şi umileşte un om, in speţă pe M.M. în aceeaşi măsură rădăcinile acesteia cheamă din întunericul vinului de Niculiţelei şi fel de abuzuri: acte fictive pentru transportul a 36 800 kg borhot de caise, autoturisme avariate in împrejurări stranii, dar reparate In anumite ateliere, transporturi cu un camion de 5 tone pentru a aduce 500 sticle de la Braşov şi 300 kg de carton filtrant de la Bacău, după patru zile de drum ; apoi — fals intelectual şi înşelăciune în dauna avutului obştesc — la cine credeţi ? — la Cornel Antache, şeful serviciului economic, şi la Dumitru Stoica — şef contabil la „Vinalcool" din Babadag (acesta din urmă cu o condamnare de 3 ani pentru delapidare şi o alta de 5 ani pentru speculă cu obiecte de contrabandă) , la 20 aprilie s-au prezentat din nou în faţa instanţei judecătoreşti. In sfirşit, un şef al serviciului personal a fost retribuit in octombrie 1969 cu 414 lei — e vorba de Chirică Dascălu — contravaloarea orelor suplimentare. Să se fa spetit la identificarea celor cu antecedente penale ? Am putea continua — cert este că şi Marin Manea a stăruit să se continue o anchetă ce a Început dar care s-a stins pe drum şi odată cu ea, aşa cum ne asigură corespondentul, aveau să dispară şi o serie de acte, (copiile acestora au fost alăturate scrisorii trimise redacţiei noastre). Cu alte cuvinte, pentru că nu puteau să se contrazică după un timp oarecare, au lăsat-o moartă... ...In cucuruz ! — adăugăm noi. Sau In vin. Sau in borhot. Cum vreţi şi unde vreţi dumneavoastră. Cert este că aici miroase a butoi, nu numai a borhot, miroase a vin, a chei şi risipă. Iar omul care ştia prea multe şi in sfirşit a vorbit a devenit incomod. Iată de ce ne vexează şi ne umileşte sistemul de altfel complex, al acestei şmecherii. De ce să se facă din viaţa lui Marin Manea un şir de pîlpîiri de petice Înşirate pe un fir de nedreptate, izbind In mindrla, in omenia societăţii noastre socialiste ? De ce oare ? Cum am putea fi noi indiferenţi faţă de cei ce se dedau la vexaţiuni de tot felul? Cred că cu asta trebuie să Înceapă ancheta la „Vinalcool"-ul tulcean. Am putea pune la dispoziţia autorităţilor adresa exactă a I.V.R.A. Tulcea, care Înseamnă oricum mai mult decit... podişul Niculiţel de la începutul acestor rinduri. SPORUL DE PERICLITATE INTRA IN CALCULUL SALARIULUI MEDIU Nicolae Codresi, din Turnu Severin str. Păltiniş nr. 28, pensionat cu gradul II de invaliditate încă de pe cînd avea 55 de ani, a observat că sporul de periclitate de 50 de lei nu i-a fost inclus în salariul mediu care s-a luat drept bază la calcularea pensiei. Se adresează Direcţiei judeţene pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale care, normal, îl trimite la I.A.S. Turnu Severin (unde N.C. a fost angajat ca mecanic la moara cu ciocane) pentru a aduce o adeverinţă (baza legală a sporului de periclitate). Şi a rămas cu adeverinţa în buzunar. Pentru că cei care l-au determinat să prezinte adeverinţa ii spun în cele din urmă că nu au ce face cu ea, intrucit... nu ar avea instrucţiuni ! Este limpede : la Direcţia judeţeană pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale din Tr-Severin lipsesc nu numai actele normative elaborate in acest sens ci şi elementarul interes profesional, dar mai ales lipsa de omenie. Ei bine, lipsa asta de interes care foarte bine poate fi prevăzută în actele normative drept lipsă de omenie nu numai că nu face cinste experţilor mehedinţeni, dar le poate aduce şi o sancţiune. Este precizat prin lege că sporul de periclitare intră în mod automat în calculul salariului mediu atunci cînd se întocmesc formele de pensionare. Atunci ce instrucţiuni se mai aşteaptă la Turnu-Severin ! ? GHEORGHE C. DASCALESCU, Piteşti, Calea Bucureşti, bloc 17, sc. C ap. 3 . Deocamdată numele infirmierei de serviciu, atita vă cerem. Vom reveni. CONSTANTINA STANCU, Lupeni str. Vîscozei bl. 6 ap. 16. lată, publicăm chipul lui Petrică Stancu, asigurindu-l astfel o nemeritată celebritate. Este soţul dvs. „din 1961 pină în 1965", dată cînd v-a părăsit „bolnavă, cu un copil şi fără locuinţă, cu toate lucrurile vândute". Pare un fante chemat de pe o carte de joc acest Petrică Stancu, născut la 3 august 1935 în Roşiorii Galaţiului, fiu al lui Zainea şi Arteniei, cu Buletinul S.C. 707076, eliberat de miliţia Lupeni la 18 mai 1969. Ultimul domiciliu : Vulcan, Aleea Lalelelor, bl. D 13, ap. 16 (Coroeşti). Publicîndu-idatele — este ceea ce aţi cerut —, va fi mai uşor să daţi de acest rău platnic, tată uituc, şi să-l chemaţi la ordine, în faţa instanţei, care dispune de mijloace eficiente pentru a-l obliga să plătească, cu restanţe cu tot, întreţinerea fetiţei. Cine îl cunoaşte pe Petrică Stancu şi ştie unde se află acum, este rugat să comunice adresa acestuia la redacţia ziarului nostru sau direct sofiei, la adresa indicată mai sus. PORTRET-ROBOT, COLECTIV Numele , trustul alimentaţiei publice Domiciliul: Roman, judeţul Neamţ Infăţişarea : omidă cu capete multe de gestionari Semne particulare : Mare aglomerare de gestionari cu antecedente penale. Trăsături morale: Toţi se „străduiesc" să „crească” şi „să se înalţe” din furtişag. Şi acum „Indivizii" : Coca Miculschi, delapidator recidivist, cu o condamnare de mai mulţi ani pentru hoţie, a fost angajat, în pofida prevederilor legale, vrabie durdulie „mişcînd din urechi”. La începutul lunii mai a fost găsit cu o lipsă în gestiune de aproape 200 000 lei. Andrei Dumitru „om cu mare şi veche experienţă" dar cu lipsă în gestiune de aproape 60 000 lei. Procedee de lucru : fişă fantomă (a se vedea neregulile de la T.A.P. Ploieşti, aşa cum au fost surprinse ele în reportajul : La examenul controlului obştesc-muncitoresc, publicat în ziarul nostru din 19 aprilie), introducerea clandestină de mărfuri cumpărate la preţuri de Alimentară şi revinderea acestora la preţuri de bodegă şi restaurant etc. Stancu Nicolae, loan Bârbieru, loan Cosmescu, loan Botez, loan Botezatu, fraţii Meninger — toţi gestionari, unii din ei cu antecedente penale, parte din ei „reabilitaţi" prin intervenţii obscure, — sunt proprietari de autoturisme, case luxoase etc — şi au ca trăsătură comună nu dorinţa de a se recalifica nu vreo fabrică ci „invirteala" din comerţ*. . S-a întocmit portretul-robot cu sprijinul lui Gheorghe Popescu din Roman, str. Bogdan Dragoş nr. 124. COMPLICAŢII „PATERNE” VICTOR PIRVĂNESCU, Reşiţa, cartierul Coman nr. 211. Să ne înţelegem mai întîi : cu Margareta Costea, căreia dumneavoastră foarte frumos îi spuneţi „soţia mea" nu puteţi fi căsătorit nelegitim, aşa cum scrieţi, întrucit ea este căsătorită cu un alt bărbat — D. Costea. Margareta Costea va fi soţia dumneavoastră legitimă numai după ce se va despărţi legal de D. Costea, iar dumneavoastră vă veţi căsători, cu ea legalizînd (legitimînd) astfel legătura din care a rezultat şi un copil. O dată stabilit acest adevăr, va fi mai lesne să înţelegeţi de ce Costea D. poate să încaseze alocaţia pentru copilul Margaretei Costea, rezultat din căsătoria lor legitimă , tot astfel cum dumneavoastră aţi putea încasa alocaţia pentru copilul rezultat din „căsătoria nelegitimă" cu M. Costea, dar pe care încă nu l-aţi recunoscut. Este spre lauda dumneavoastră că ambii copii se află sub acelaşi acoperiş, că munciţi şi-i hrăniţi, ferindu-i astfel (cel puţin pe unul din ei) de soarta tragică a copiilor rezultaţi din căsnicii dezorganizate. Şi acum iată sfatul nostru : 1. Margareta Costea trebuie să se despartă de D. Costea într-un mod legal, adică la tribunal ; 2. Căsătoria dv. actualmente „nelegitimă" va trebui împlinită şi ea în mod legal la primărie ; 3. Obţinerea drepturilor legale (alocaţia pentru copii) pentru cei doi fii, legalizînd şi situaţia lor prin recunoaşterea paternităţii pentru cel rezultat din legătura dv. cu M. Costea şi prin hotărirea instanţei de a se da mamei fiul rezultat din căsătoria cu D. Costea (ceea ce va fi lesne de obţinut, dat fiind profilul moral al tatălului). Aşa, situaţia de fapt va fi legalizată, iar dv. veţi intra în posesia drepturilor băneşti ce se cuvin salariaţilor cu copii. In sfîrşit, mai există o cale a bunei înţelegeri cu D. Costea, care, salariat fiind, poate încasa alocaţia cuvenită copilului şi să predea mamei suma încasată, fiindcă aceasta asigură întreţinerea copilului. Dialog cu cititorii de ROMULUS ZAHARIA .