Munca, octombrie 1972 (Anul 28, nr. 7737-7762)
1972-10-02 / nr. 7737
Proletari din toate țările, uniți-vă ! ORGAN AL CONSILIULUI CENTRAL AL UNIUNII GENERALE A SINDICATELOR DIN ROMANIA Anul XXVIII nr. 7737 Luni 2 octombrie 1972 6 pagini 30 bani TIMPUL ESTE PRIELNIC SA-L FOLOSIM DIN PLIN pentru recoltat şi insăminţat! Ieri, în întreaga ţară masivă mobilizare de forte Folosind ferestrele dintre ploi, şi chiar lucrînd pe timpul nefavorabil, care persistă în unele localităţi din ţară, oamenii muncii de la sate, muncitorii din întreprinderile urbane, elevi şi studenţi însufleţiţi de o înaltă răspundere civică au participat sîmbătă şi duminică, într-o impresionantă desfăşurare de forţe, la strîngerea recoltei de pe ogoare, livezi şi podgorii. Concomitent cu adunarea roadelor toamnei s-a muncit intens la pregătirea viitoarei recolte. Despre aceste activităţi corespondenţii noştri judeţeni ne-au transmis ieri : 35 000 DE ELEVI ŞI TINERI MUNCITORI In livezile de meri şi pruni ale întreprinderii agricole de stat Breasta,judeţul Dolj, au lucrat ieri aproximativ 1 500 de elevi şi tineri muncitori din municipiul Craiova, împreună cu salariaţii unităţii ei au cules zeci de tone de mere şi prune. în această toamnă elevii Liceului pedagogic din Craiova, care au lucrat la fermele Rac şi Marioara ale acestei întreprinderi au recoltat 56 de vagoane de mere şi prune. Cu ajutorul elevilor şi tinerilor muncitori, viticultorii din Segarcea au terminat culesul strugurilor, iar ■la I.A.S. Breasla această lucrare se apropie de sfirşit. Duminică, peste 35 000 de elevi şi tineri muncitori de la uzinele „Electroputere", ,,7 Noiembrie“, Combinatul chimic Craiova, şcolile profesionale, liceele de specialitate şi cultură generală au lucrat la strinsul legumelor, la culesul porumbului, strugurilor şi fructelor. La aceştia s-au mai adăugat aproape 400 de studenţi care au plecat la I.A.S. Sadova pentru a culege struguri şi la I.A.S. Băileşti, Segarcea, Robăneşti unde vor lucra la recoltatul porumbului. (ELENA TUICU, coresp. ziarului „MUNCA"). PRIN EFORTURI UNITE Vremea neobişnuit de capricioasă face ca lucrările agricole să se desfăşoare destul de anevoios şi în judeţul Argeş. Şi totuşi în aceste condiţii, mecanizatorii, lucrătorii din I.A.S. şi cooperatorii sunt zilnic prezenţi la lucru, fac tot ce pot pentru a urgenta recoltatul şi a evita astfel pierderile. Acestei neobosite activităţi, animaţi de un înalt patriotism, i s-au alăturat duminică aproape 6000 de oameni ai muncii din întreprinderi, instituţii, şantiere de construcţii , 500 salariaţi de la Grupul industrial de petrochimie au cules porumbul la C.A.P. Bradu, 130 muncitori de la C.E.I.L. Piteşti au recoltat fructe la C.A.P. Stîlpeni, 120 strungari, lăcătuşi, turnători, funcţionari de la Fabrica de motoare electrice au fost prezenţi în livezile de pomi şi grădinile de legume ale I.A.S. Ştefăneşti, etc. Unindu-şi eforturile cu ale ţăranilor cooperatori şi ale lucrătorilor din I.A.S. ei au contribuit la strângerea unor cantităţi apreciabile de recoltă. Au fost strînse în această duminică 215 tone fructe, au fost culeşi strugurii şi legumele de pe 65 şi respectiv 53 hectare. A fost strins, in acelaşi timp, porumbul de pe 650 hectare şi s-au însilozat 300 tone furaje. (DUMITRU BURCEA, coresp. ziarului „MUNCA") Mecanizatorii de la S.M.A. Topoloveni, judeţul Argeş, lucrează de zor la însăminţatul griului pe ogoarele cooperativei agricole din localitate. DE DIMINEAŢA PINA SEARA Această zi de duminică, cu care a debutat luna octombrie, lună de virf pentru lucrările de pe ogoare, din grădinile de legume, livezi şi podgoriile judeţului Arad, a reunit imense forţe şi mijloace care au participat la strinsul recoltei şi la alte lucrări agricole de toamnă. Dis-dedimineaţă au ieşit pe tarlale peste 10 000 de oameni ai muncii din unităţile agricole ale judeţului, cărora li s-au alăturat şi circa 3 000 de salariaţi şi elevi din municipiul Arad. Aproape 3 000 de tractoare, peste 1 000 de camioane şi remorci, precum şi alte mijloace tehnice au lucrat din plin, ca în zilele obişnuite. Numai în această zi, după cum am aflat de la Direcţia generală agricolă judeţeană, s-a recoltat porumbul de pe 600 hectare, 30 hectare sfeclă de zahăr, peste 200 tone legume, 150 tone struguri. Au fost, totodată, transportate de pe cimp, aproape 4 000 tone de produse diferite. De asemenea, au fost arate peste 700 hectare şi însăminţate cu grîu şi orz alte 2 000 hectare. A continuat şi acţiunea de insilozare a furajelor, realizîndu-se, numai ieri, cantitatea de 1 500 tone. (ION NIŢU, coresp. ziarului „MUNCA“). LA CĂREI Situaţii anacronice în desfacerea şi valorificarea legumelor şi fructelor Devansînd calendarul, toamna şi-a făcut simţită, pretutindeni prezenţa, nu numai prin frig, sau ploi, ci mai înainte de toate prin abundenţa legumelor, fructelor şi a zarzavaturilor. Paradoxal, la Satu Mare singurii care n-au receptat sosirea toamnei sunt conducătorii întreprinderii judeţene pentru producţia, valorificarea şi industrializarea legumelor şi fructelor, care are sediul la Cărei. Cum altfel se poate explica situaţia existentă la Cărei, unde din 15 poziţii din planul întreprinderii respective au fost realizate, în ce priveşte însilozarea şi depozitarea, atit a legumelor cît şi a fructelor pentru iarnă, doar două. Dar să concretizăm. Această întreprindere (I.P.U.I.L.F.) nu a depozitat, respectiv însilozat pentru necesităţile din iarnă ale judeţului Satu Mare, pînă la 28 septembrie, nici un gram de varză roşie, nici un gram de rădăcinoase şi nici un gram din cele 130 tone de mere planificate. Nu s-a pus la murat nici o căpăţînă de varză. Tovarăşul Gheorghe Teger, şeful serviciului desfacere I.P.U.I.L.F.,este totuşi, optimist. Domnia sa susţine că există cantităţi suficiente de legumeşi zarzavaturi de toate categoriile, care se pot încă în siloza. Nu contestăm cele spuse de tovarăşul Teger, pentru că, în judeţul Satu Mare se mai găseau încă pe cîmp, la data de 28 septembrie, circa 3 000 tone de tomate, 6000 tone de ardei, 500 tone castraveţi, 7 000 tone de varză şi 2 000 tone de rădăcinoase. O privire asupra modului de desfacere şi valorificare a produselor de toamnă, chiar la Cărei, unde îşi are sediul organizaţia comercială respectivă, dovedeşte că aici mentalităţile anacronice se manifestă în voie. Un control efectuat zilele trecute în unităţile de desfacere a legumelor şi fructelor din Cărei a relevat o serie de deficienţe grave, inadmisibile. Astfel, chiar în centrul oraşului, cartofii puşi in vinzare sint amestecaţi cu pămînt in proporţii egale. Dar cu toate acestea, la majoritatea unităţilor, ei erau vînduţi ca fiind de categoria I-a. Varza a avut de asemenea etichetă şi preţ de calitatea I-a, deşi nu era nici măcar de nivelul categoriei a IlI-a. Morcovii, deşi mărunţi de nu puteau fi identificaţi nici măcar cu lupa, erau vînduţi de cei de la Centrul de desfacere a legumelor Cărei la preţ de calitatea I-a. Evident, faţă de asemenea abateri organele de control au luat măsuri pe loc, preţurile au fost imediat reaşezate, mărfurile necorespunzătoare au fost retrase din vinzare, iar cei vinovaţi au fost amendaţi conform prevederilor legii comerţului interior. Dar de ce a trebuit să se ajungă in această situaţie ? Ce au făcut pînă acum conducătorii întreprinderii judeţene pentru producţia, valorificarea şi industrializarea legumelor şi fructelor ? Ei, care trec în fiecare zi prin aceste unităţi, nu au ochi să vadă deficienţele ? Se impune ca, la rîndul său, Direcţia comercială a judeţului să ia măsuri de urgenţă pentru a întrona un spirit de responsabilitate în rîndul acelora care sunt puşi să asigure aprovizionarea populaţiei cu cele necesare pentru iarnă. Cornel Ardelean coresp. ziarului „MUNCA" VAN MERCE,un nume pe care forestierii îl pronunţă cu respect După ce a părăsit locurile natale de la Ghighişenii Bihorului, a escaladat pe jos versantul apusean al muntelui Zărand, ajungind, în sfirşit, la locul visat : Rănuşa. Era stinjenar, tăietor de pădure. Pentru el toporul şi joagărul de mină constituiau singurele unelte de lucru. Trudise din greu, zi — noapte, pentru a fasona o încărcătură de trei căruţe cu lemne. Venise la Rănusa, vestit sector forestier din Munţii Codrului, dornic de a învăţa o meserie. Aici pe Ioan Merce l-au fascinat ferăstraiele. ,,drujba" cu care lucrau muncitorii, cit şi remorcile „Alpina", nişte rulote dotate cu instalaţii moderne de iluminat, cu vestibul şi paturi ca intr-un vagon de dormit de la „Orient Express“, în aceste „case" pe roate, spaţioase şi igienice, dotate cu aparate de radio, cărţi şi ziare, muncitorii forestieri îşi petreceau timpul lor liber. „Drujba", ferăstrău mecanic de dimensiuni liliputane, uimitor de productiv, îl atrăgeaînsă, în mod deosebit. Cit ai bate din palme această mică şi miraculoasă maşină dobora orice copac, fie el cît de gros. Pînă a venit la Rănuşa, Merce nu ştia precis ce-i ..drujba“. Auzise doar de la alţii de ea. Acum însă o avea in faţa ochilor, o privea uluit. Il captiva repeziciunea cu care maşina mînuitâ de Vasile Deliman reteza tulpinile groase ale copacilor. II uimea dibăcia drujbaşilor din echipa lui Deliman, care tăiau, fasonau si stivuiau lemnele in numai cîteva minute. Ce n-ar fi dat Merce să poată lucra cu un asemenea mecanism ! Sfios, nerăbdător, se apropie de șeful echipei, ii intinse fisa Constantin Serac coresp. ziarului „MUNCA* (Continuare in pag. a 2-a) EMBLEMELE PUTERII Municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej Reacţii de înnobilare x Oraşul de pe Trotuş va împlini luna viitoare douăzeci de ani. Prin urmare, totul este aici nou, cu exxcepţia poate a celor cîtorva nuci T rămaşi de la fosta comună Oneşti. 4 Cei 80 de pensionari ai municipiului x nu au nici măcar mîngîierea de a J putea povesti „cum a fost pe vre- mea cînd eram noi tineri". Foarte mulţi ştiu cum a fost pentru că ei l-au înălţat. (Dintre constructori, 11 000 au rămas la „beneficiar“). Ei I ii cunosc istoria pe deasupra şi îi pot face cronica an cu an şi chiar ja bloc cu bloc, li pot releva aspectele sale esenţiale. De aceea, maistrul I Viorel Sita, de la secţia de întreţi- J nere a Uzinei de cauciuc, n-a amin- tit nimic despre faptul că municipiul dă mai mult de jumătate din pro- J ducţia industrială a judeţului Bacău, că are 25 000 de salariaţi, că este „oraşul fără fum“, că fiecare fami- l lie are un televizor, că are cel mai mare volum al producţiei pe cap de locuitor dintre oraşele ţării. Am luat-o însă peste calea ferată, chiar pe la capătul unei garnituri cu cisterne (săptămînal porneşte în ţară o garnitură de vagoane încărcate cu produse chimice lungă de un kilometru) şi am urcat dealul Borzeştiului pînă în apropierea bisericii zidite de Ştefan cel Mare. Legenda stejarului şi a întîmplării tragice din copilăria marelui voievod, ca şi răspunsul său de mai tîrziu dat tătarilor învinşi de el „cîţi vor mai îndrăzni să calce ŢARA" - au trecut simbolic în stema municipiului. Frunzele de stejar susţin cu discreţie, pe fundalul unui zid, însemnele prezentului : chimie şi petrochimie. Intr-adevăr, maistrul Sita a ales bine locul. In această zonă, Trotuşul îşi strînge afluenţii ca un evantai — Tazlăul, Caşinul şi mai ales Oituzul, care-i dă parcă odată cu apele şi partea sa de celebritate. — Se vede, îmi spunea maistrul Sita, ce poziţie importantă are oraşul. Şi ce rost. E punctul de pe Valea Trotuşului în care sînt adunate resursele Ţării de mijloc a Moldovei şi ceva din Podişul Transilvaniei, resurse primare, se înţelege. Şi cu fiecare nume îndoia un deget al mîinii — gazul metan, sarea, petrolul, apa. — Ştiţi ce valoare au aceste materii prime ? Peste un miliard şi jumătate. Şi ştiţi cit deviii apoi ? Cinci miliarde. De noi depinde să devină şi mai preţioase. ESTE ceea ce vrem să facem şi chiar facem, iată rostul nostru, să le zăgăzuim şi să le transformăm in valori superioare. Să le înnobilăm prin munca noastră. Maistrul Viorel Sita simte nevoia să vadă în ansamblu, cum spunea el — pentru că dacă vrei să te bizui pe un om ajută-l să înţeleagă bine ce are de făcut, unde trebuie să ajungem. Vicepreşedintele comitetului sindicatului Grupului industriei de petrochimie îşi expunea parcă din experienţa sa de activist. — Cum a fost în ziua de 17 mai 1963 ? Expresia de pe faţa sa voia să spună că „nu mai are nici o importanţă cum a fost“, contează însă ce a fost. S-a turnat plăcuţa pe care scrie „primul cauciuc sintetic românesc“. Era actul de naştere al petrochimiei româneşti moderne. Asta merită ştiut. Şi totuşi, la început n-a fost cauciucul. A fost energia electrică. Apoi rafinăria — în 1956 — şi Uzina chimică în 1961. Este o succesiune interioară, o ordine tehnologică în această datare a inaugurărilor: produşii obţinuţi în rafinărie sunt folosiţi mai departe la producerea cauciucului şi alături de darura de sodiu din sare în realizarea unei largi game de substanţe chimice. Este o prelungită transformare chimică a materiilor prime „ca să devină cît mai preţioase". Şi acesta este sensul eforturilor care se fac aici fie că este vorba de noi investiţii (bunăoară noua uzină în care se va obţine cauciuc superior poliizoprenic) şi prin investiţii de inteligenţă, de tratare cu materie cenuşie, un liant cu proprietăţi miraculoase pentru rezultatele economice ulterioare. Din 1966 pînă in 1972 preţul tonei de ţiţei a sporit cu 70 de lei. Şi sunt milioane de tone. Volumul producţiei anului 1960 se va obţine în 1975 în mai puţin de o lună. Ziarele au scris deja despre intrarea în probe tehnologice a unei instalaţii româneşti de iatexuri sintetice, prima de acest fel şi realizată prin autoutilare. Este tot un proces de înnobilare, dar al ştiinţei muncii — un zăcămînt intr-adevăr inepuizabil, cum spunea maistrul Vasile Sava de parcă ar fi învăţat la aceeaşi şcoală cu maistrul Sita. Asta facem aici cu toţii, învăţăm. Ca să faci ce n-ai mai făcut Stelian Dorobanţu (Continuare In pag. a ,5-a) USUP în pagina a 2-a Sîmbătă după amiază duminică toată ziua Pagina a 6-a La deschiderea noului an universitar Universitatea sau şcoala superioară este ultima treaptă pe care viitorul cadru de înaltă calificare o urcă. De aici, de la înălţimea ei, începe plenitudinea in viaţa profesională. „Alma Mater" furnizează „fiilor“ ei in concordanţă cu necesităţile economice şi sociale, ale ţării noastre, o adevărată cultură materială şi tehnică. De aici, situarea ei în sfera unui autentic act de cultură. An de an, la început de octombrie, cei 150 000 de studenţi pe care îi are România de azi (cifră ce, reportată la 10 000 de locuitori, ne situează conform indicelui rezultat, alături de ţări europene cu veche cultură) păşesc pragul instituţiilor de învăţământ superior. Actul deschiderii cursurilor universitare are reverberaţii adinei, trezind interesul întregii societăţi. De la un timp, şcoala românească superioară a început să fie caracterizată prin cîteva constante fundamentale, îmbunătăţite şi amplificate cu prilejul fiecărui nou an universitar. Pornind de la ideea validată de realitatea socială, că învăţămîntul nu poate să se desprindă de baza economică şi socială a ţării noastre, unul din principiile cele mai viabile rămine dubla subordonare a instituţiilor de învăţămint. Avantajele n-au întîrziat să-şi facă simţită prezenţa. Dotarea accentuată a laboratoarelor universitare cu aparate şi utilaje, de exemplu, pe această cale obţinindu-se o întrepătrundere învăţămînt-producţie care înlesneşte studentului apropierea de exigenţele viitoarei lui profesii cu mai multă uşurinţă, şi, mai tîrziu, pentru societate, cu beneficii, evident, sporite. De aici, preocuparea susţinută pentru toate instituţiile de învăţămint superior de a realiza, alături de sălile de curs, ateliere-şcoală pentru studenţi, studiouri artistice, chiar adevărate fabrici in cazul unor institute politehnice. In acest an, studenţii Facultăţii de mecanică din cadrul Institutului Politehnic timişorean, de pildă, vor beneficia de ateliere-şcoală ce depăşesc spaţiul afectat tuturor laboratoarelor institutului. Şi exemplul nu e izolat. La Cluj au fost concepute primele linii tehnice din ţară, iar la Craiova sunt catedre universitare plasate in industria electrotehnică. Ritmul rapid de dezvoltare, in special, a industriei moderne, reclamă cu insistenţă, in fiecare clipă, cadre deosebit de bine pregătite, apte să se muleze profesional, cu uşurinţă, pe unul sau altul din procesele tehnologice ce apar. Aşa se explică tendinţa formării unor viitori specialişti cu profil cît mai larg. Fărâmiţarea, îngustarea excesivă a specializării, s-a constatat, nu mai este un fenomen rentabil. Noile nomenclatoare de specialităţi au ţinut cont de un asemenea deziderat, suferind, din acest punct de vedere, modificări. De altfel la Conferinţa Naţională a P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu, intuind cu perspicacitate sensul dezvoltării sociale spunea : „Şcoala trebuie să asigure cunoştinţe generale mai largi în domeniul fiecărei profesii, astfel incit tînărul să poată presta munci diferite în cadrul aceleiaşi ramuri. Conceperea in acest fel a învăţămîntului, lichidarea specializării înguste şi a diversificării nejustificate a profesiunilor şi meseriilor este o cerinţă ce se pune în egală măsură in şcoala generală, în liceu, în şcolile profesionale şi în învăţămîntul superior. Toţi tinerii trebuie ajutaţi să posede un larg orizont de pregătire profesională, să aibă o calificare complexă pentru a nu fi puşi în situaţia de a executa numai operaţii limitate, devenind simple instrumente ale procesului de fabricaţie“. A devenit din ce în ce mai clar că un proces educativ complex in sprijinul formării unor oameni întregi, nu numai cu o bună calificare profesională, ci şi cu o viziune clară, sănătoasă, ştiinţifică asupra lumii şi a societăţii, nu se poate dobîndi decit printr-o atentă cunoaştere a filozofiei marxiste, a legilor de organizare şi funcţionare a economiei, a fenomenelor sociale, a societăţii. Aşa se explică restructurarea predării ştiinţelor sociale atit pentru facultăţile umaniste cît şi tehnice. Există, pe această cale garanţii că maturitatea politică şi ideologică a viitoarelor cadre cu înaltă calificare se va dobindi încă de pe băncile universităţilor. Pentru toţi cei care au trecut prin aceste bănci, cu mai mulţi sau mai puţini ani în urmă, cit şi pentru cei ce păşesc pentru întiia oară, deschiderea cursurilor universitare constituie un prilej de emoţie sinceră. De aceea, tuturor profesorilor, tuturor studenţilor le dorim, in acest prag de an nou universitar, multe succese in strădania de a răspunde cu cinste Încrederii ce li se acordă. Mihai Cernat două noi ateliere şcoală de producţie. La rîndul lor, institutele agronomice din ţară au primit noi loturi in suprafaţă de 6 210 ha şi patru staţiuni experimentale.Au sporit, de asemenea, condiţiile de viaţă şi învăţătură ale studenţilor prin suplimentarea numărului de cămine. IN CLIŞEU : noi cămine pentru studenţii ieşeni. Noul an universitar consemnează citeva măsuri. Astfel, in scopul îmbunătăţirii pregătirii practice a studenţilor au fost ridicate noi ateliere-şcoală, îndeosebi pentru institutele tehnice. La facultatea de construcţii din Timişoara, de pildă, este un curs de realizare un atelierşcoală cu profil didactic şi productiv. Universitatea aceluiaş oraş pune la dispoziţia studenţilor de la facultăţile de fizică şi studii economice