Munca, octombrie 1972 (Anul 28, nr. 7737-7762)

1972-10-02 / nr. 7737

Proletari din toate ț­ările, uniți-vă ! ORGAN AL CONSILIULUI CENTRAL AL UNIUNII GENERALE A SINDICATELOR DIN ROMANIA Anul XXVIII nr. 7737 Luni 2 octombrie 1972 6 pagini 30 bani TIMPUL ESTE PRIELNIC SA-L FOLOSIM DIN PLIN pentru recoltat şi insăminţat! Ieri, în întreaga ţară masivă mobilizare de forte Folosind ferestrele dintre ploi, şi chiar lucrînd pe timpul nefavorabil, care persistă în unele localităţi din ţară, oamenii muncii de la sate, muncitorii din între­prinderile urbane, elevi şi studenţi însufleţiţi de o înal­tă răspundere civică au participat sîmbătă şi duminică, într-o impresionantă desfăşurare de forţe, la strîngerea recoltei de pe ogoare, livezi şi podgorii. Concomitent cu adunarea roadelor toamnei s-a muncit intens la pre­gătirea viitoarei recolte. Despre aceste activităţi cores­pondenţii noştri judeţeni ne-au transmis ieri : 35 000 DE ELEVI ŞI TINERI MUNCITORI In livezile de meri şi pruni ale întreprinderii agricole de stat Breasta,­­judeţul Dolj, au lucrat ieri aproximativ 1 500 de elevi şi tineri muncitori din municipiul Craiova, împreună cu salariaţii unităţii ei au cules zeci de tone de mere şi pru­ne. în această toamnă elevii Liceului pedago­gic din Craiova, care au lucrat la fermele Rac şi Marioara ale acestei în­treprinderi au recoltat 56 de vagoane de mere şi prune. Cu ajutorul e­­levilor şi tinerilor mun­citori, viticultorii din Segarcea au terminat culesul strugurilor, iar ■la I.A.S. Breasla această lucrare se apropie de sfirşit. Duminică, peste 35 000 de elevi şi tineri mun­citori de la uzinele „Electroputere", ,,7 No­iembrie“, Combinatul chimic Craiova, şcolile profesionale, liceele de specialitate şi cultură generală au lucrat la strinsul legumelor, la culesul porumbului, stru­gurilor şi fructelor. La aceştia s-au mai adău­gat aproape 400 de stu­denţi care au plecat la I.A.S. Sadova pentru a culege struguri şi la I.A.S. Băileşti, Segarcea, Robăneşti unde vor lu­cra la recoltatul porum­bului. (ELENA TUICU, coresp. ziarului „MUN­CA"). PRIN EFORTURI UNITE Vremea neobişnuit de capricioasă face ca lucrările agricole să se desfă­şoare destul de anevoios şi în judeţul Argeş. Şi totuşi în aceste condiţii, mecanizatorii, lucrătorii din I.A.S. şi cooperatorii sunt zilnic prezenţi la lucru, fac tot ce pot pentru a urgenta recoltatul şi a evita astfel pierderile. Acestei neobosite activităţi, animaţi de un înalt patriotism, i s-au alăturat du­minică aproape 6000 de oameni ai muncii din întreprinderi, instituţii, şantiere de construcţii , 500 salariaţi de la Grupul industrial de petrochimie au cules porumbul la C.A.P. Bradu, 130 muncitori de la C.E.I.L. Piteşti au recoltat fructe la C.A.P. Stîlpeni, 120 strungari, lăcătuşi, turnători, funcţionari de la Fabrica de motoare electrice au fost prezenţi în livezile de pomi şi gră­dinile de legume ale I.A.S. Ştefăneşti, etc. Unindu-şi eforturile cu ale ţă­ranilor cooperatori şi ale lucrătorilor din I.A.S. ei au contribuit la strânge­rea unor cantităţi apreciabile de recoltă. Au fost strînse în această dumi­nică 215 tone fructe, au fost culeşi strugurii şi legumele de pe 65 şi respectiv 53 hectare. A fost strins, in acelaşi timp, porumbul de pe 650 hectare şi s-au însilozat 300 tone furaje. (DUMITRU BURCEA, coresp. ziarului „MUNCA") Mecanizatorii de la S.M.A. Topoloveni, judeţul Argeş, lucrează de zor la însăminţatul griului pe ogoarele cooperativei agricole din localitate. DE DIMINEAŢA PINA SEARA Această zi de duminică, cu care a debutat luna octombrie, lună de virf pentru lucrările de pe ogoare, din grădinile de legume, livezi şi pod­goriile judeţului Arad, a reunit imense forţe şi mijloace care au par­ticipat la strinsul recoltei şi la alte lucrări agricole de toamnă. Dis-de­­dimineaţă au ieşit pe tarlale peste 10 000 de oameni­ ai muncii din uni­tăţile agricole ale judeţului, cărora li s-au alăturat şi circa 3 000 de sa­lariaţi şi elevi din municipiul Arad. Aproape 3 000 de tractoare, peste 1 000 de camioane şi remorci, pre­cum şi alte mijloace tehnice au lu­crat din plin, ca în zilele obişnuite. Numai în această zi, după cum am aflat de la Direcţia generală agri­colă judeţeană, s-a recoltat porum­bul de pe 600 hectare, 30 hectare sfeclă de zahăr, peste 200 tone le­gume, 150 tone struguri. Au fost, tot­odată, transportate de pe cimp, aproape 4 000 tone de produse dife­rite. De asemenea, au fost arate peste 700 hectare şi însăminţate cu grîu şi orz alte 2 000 hectare. A continuat şi acţiunea de insilozare a furajelor, realizîndu-se, numai ieri, cantitatea de 1 500 tone. (ION NIŢU, coresp. ziarului „MUNCA“). LA CĂREI Situaţii anacronice în desfacerea şi valorificarea legumelor şi fructelor Devansînd calendarul, toamna şi-a făcut simţită, pretutindeni prezenţa, nu numai prin frig, sau ploi, ci mai înainte de toate prin abundenţa le­gumelor, fructelor şi a zarzavaturi­lor. Paradoxal, la Satu Mare sin­gurii care n-au receptat sosirea toamnei sunt conducătorii întreprin­derii judeţene pentru producţia, va­lorificarea şi industrializarea legu­melor şi fructelor, care are sediul la Cărei. Cum altfel se poate explica situaţia existentă la Cărei, unde din 15 poziţii din planul întreprinderii respective au fost realizate, în ce priveşte însilozarea şi depozitarea, atit a legumelor cît şi a fructelor pentru iarnă, doar două. Dar să concretizăm. Această în­treprindere (I.P.U.I.L.F.) nu a depozi­tat, respectiv însilozat pentru nece­sităţile din iarnă ale judeţului Satu Mare, pînă la 28 septembrie, nici un gram de varză roşie, nici un gram de rădăcinoase şi nici un gram din cele 130 tone de mere planificate. Nu s-a pus la murat nici o căpăţînă de varză. Tovarăşul Gheorghe Teger, şeful serviciului desfacere I.P.U.I.L.F.,­este totuşi, optimist. Domnia sa susţine că există cantităţi suficiente de le­gume­­şi zarzavaturi de toate catego­riile, care se pot încă în sil­oza. Nu contestăm cele spuse de tovarăşul Teger, pentru că, în judeţul Satu Mare se mai găseau încă pe cîmp, la data de 28 septembrie, circa 3 000 tone de tomate, 6000 tone de ardei, 500 tone castraveţi, 7 000 tone de varză şi 2 000 tone de rădăcinoase. O privire asupra modului de des­facere şi valorificare a produselor de toamnă, chiar la Cărei, unde îşi are sediul organizaţia comercială respectivă, dovedeşte că aici menta­lităţile anacronice se manifestă în voie. Un control efectuat zilele tre­cute în unităţile de desfacere a le­gumelor şi fructelor din Cărei a re­levat o serie de deficienţe grave, inadmisibile. Astfel, chiar în cen­trul oraşului, cartofii puşi in vinzare sint amestecaţi cu pămînt in propor­ţii egale. Dar cu toate acestea, la majoritatea unităţilor, ei erau vîn­­duţi ca fiind de categoria I-a. Var­za a avut de asemenea etichetă şi preţ de calitatea I-a, deşi nu era nici măcar de nivelul categoriei a IlI-a. Morcovii, deşi mărunţi de nu puteau fi identificaţi nici măcar cu lupa, erau vînduţi de cei de la Centrul de desfacere a legumelor Cărei la preţ de calitatea I-a. Evident, faţă de asemenea abateri organele de control au luat măsuri pe loc, preţurile au fost imediat rea­şezate, mărfurile necorespunzătoare au fost retrase din vinzare, iar cei vinovaţi au fost amendaţi conform prevederilor legii comerţului interior. Dar de ce a trebuit să se ajungă in această situaţie ? Ce au făcut pînă acum conducătorii întreprin­derii judeţene pentru producţia, va­lorificarea şi industrializarea legu­melor şi fructelor ? Ei, care trec în fiecare zi prin aceste unităţi, nu au ochi să vadă deficienţele ? Se im­pune ca, la rîndul său, Direcţia co­mercială a judeţului să ia măsuri de urgenţă pentru a întrona un spirit de responsabilitate în rîndul acelora care sunt puşi să asigure aprovizio­narea populaţiei cu cele necesare pentru iarnă. Cornel Ardelean coresp. ziarului „MUNCA" VAN MERCE,un nume pe care forestierii îl pronunţă cu respect După ce a părăsit locurile na­tale de la Ghighişenii Bihorului, a escaladat pe jos versantul apu­sean al muntelui Zărand, ajun­­gind, în sfirşit, la locul visat : Ră­­nuşa. Era stinjenar, tăietor de pă­dure. Pentru el toporul şi joagă­­rul de­ mină constituiau singurele unelte de lucru. Trudise din greu, zi — noapte, pentru a fasona o încărcătură de trei căruţe cu lem­ne. Venise la Rănusa, vestit sector forestier din Munţii Codrului, dor­nic de a învăţa o meserie. Aici pe Ioan Merce l-au fascinat ferăs­­traiele. ,,drujba" cu care lucrau muncitorii, cit şi remorcile „Alpi­na", nişte rulote dotate cu instala­ţii moderne de iluminat, cu vesti­bul şi paturi ca intr-un vagon de dormit de la „Orient Express“, în aceste „case" pe roate, spaţioa­se şi igienice, dotate cu aparate de radio, cărţi şi ziare, muncito­rii forestieri îşi petreceau timpul lor liber. „Drujba", ferăstrău mecanic de dimensiuni liliputane, uimitor­ de productiv, îl atrăgea­­însă, în mod deosebit. Cit ai bate din palme această mică şi miraculoasă ma­şină dobora orice copac, fie el cît de gros. Pînă a venit la Rănuşa, Merce nu ştia precis ce-i ..druj­ba“. Auzise doar de la alţii de ea. Acum însă o avea in faţa ochilor, o privea uluit. Il captiva repezi­ciunea cu care maşina mînuitâ de Vasile Deliman reteza tulpinile groase ale copacilor. II uimea dibăcia drujbaşilor din echipa lui Deliman, care tăiau, fasonau si stivuiau lemnele in numai cîteva minute. Ce n-ar fi dat Merce să poată lucra cu un asemenea me­canism ! Sfios, nerăbdător, se apro­pie de șeful echipei, ii intin­se fisa Constantin Serac coresp. ziarului „MUNCA* (Continuare in pag. a 2-a) EMBLEMELE PUTERII Municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej Reacţii de înnobilare x Oraşul de pe Trotuş va împlini­­ luna viitoare douăzeci de ani. Prin­­ urmare, totul este aici nou, cu ex­­x­cepţia poate a celor cîtorva nuci T rămaşi de la fosta comună Oneşti. 4 Cei 80 de pensionari ai municipiului x nu au nici măcar mîngîierea de a J putea povesti „cum a fost pe vre-­­ mea cînd eram noi tineri". Foarte­­ mulţi ştiu cum a fost pentru că ei­­ l-au înălţat. (Dintre constructori,­­ 11 000 au rămas la „beneficiar“). Ei I ii cunosc istoria pe deasupra şi îi­­ pot face cronica an cu an şi chiar ja bloc cu bloc, li pot releva aspectele s­­ale esenţiale. De aceea, maistrul I Viorel Sita, de la secţia de întreţi- J nere a Uzinei de cauciuc, n-a amin-­­ tit nimic despre faptul că municipiul­­ dă mai mult de jumătate din pro- J ducţia industrială a judeţului Bacău,­­ că are 25 000 de salariaţi, că este­­ „oraşul fără fum“, că fiecare fami- l lie are un televizor, că are cel mai­­ mare volum al producţiei pe cap de­­ locuitor dintre oraşele ţării. Am luat-o însă peste calea ferată,­­ chiar pe la capătul unei garnituri­­ cu cisterne (săptămînal porneşte în ţară o garnitură de vagoane încăr­cate cu produse chimice lungă de un kilometru) şi am urcat dealul Borzeştiului pînă în apropierea bise­ricii zidite de Ştefan cel Mare. Legenda stejarului şi a întîmplării tragice din copilăria marelui voievod, ca şi răspunsul său de mai tîrziu dat tătarilor învinşi de el „cîţi vor mai îndrăzni să calce ŢARA" - au trecut simbolic în stema munici­piului. Frunzele de stejar susţin cu discreţie, pe fundalul unui zid, în­semnele prezentului : chimie şi pe­trochimie. Intr-adevăr, maistrul Sita a ales bine locul. In această zonă, Trotuşul îşi strînge afluenţii ca un evantai — Tazlăul, Caşinul şi mai ales Oituzul, care-i dă parcă odată cu apele şi partea sa de celebritate. — Se vede, îmi spunea maistrul Sita, ce poziţie importantă are oraşul. Şi ce rost. E punctul de pe Valea Trotuşului în care sînt adu­nate resursele Ţării de mijloc a Mol­dovei şi ceva din Podişul Transilva­niei, resurse primare, se înţelege. Şi cu fiecare nume îndoia un deget al mîinii — gazul metan, sarea, petrolul, apa. — Ştiţi ce valoare au aceste ma­terii prime ? Peste un miliard şi jumătate. Şi ştiţi cit deviii apoi ? Cinci miliarde. De noi depinde să devină şi mai preţioase. ESTE ceea ce vrem să facem şi chiar facem, iată rostul nostru, să le zăgăzuim şi să le transformăm in valori supe­rioare. Să le înnobilăm prin munca noastră. Maistrul Viorel Sita simte nevoia să vadă în ansamblu, cum spunea el — pentru că dacă vrei să te bizui pe un om ajută-l să înţeleagă bine ce are de făcut, unde trebuie să ajungem. Vicepreşedintele comitetu­lui sindicatului Grupului industriei de petrochimie îşi expunea parcă din experienţa sa de activist. — Cum a fost în ziua de 17 mai 1963 ? Expresia de pe faţa sa voia să spună că „nu mai are nici o impor­tanţă cum a fost“, contează însă ce a fost.­­ S-a turnat plăcuţa pe care scrie „primul cauciuc sintetic românesc“. Era actul de naştere al petrochimiei româneşti moderne. Asta merită ştiut. Şi totuşi, la început n-a fost cauciucul. A fost energia electrică. Apoi rafinăria — în 1956 — şi Uzina chimică în 1961. Este o succesiune interioară, o ordine tehnologică în această datare a inaugurărilor: produşii obţinuţi în rafinărie sunt folosiţi mai departe la producerea cauciucului şi alături de darura de sodiu din sare în realizarea unei largi game de substanţe chimice. Este o prelungită transformare chi­mică a materiilor prime „ca să de­vină cît mai preţioase". Şi acesta este sensul eforturilor care se fac aici fie că este vorba de noi inves­tiţii (bunăoară noua uzină în care se va obţine cauciuc superior poli­­izoprenic) şi prin investiţii de inteli­genţă, de tratare cu materie cenu­şie, un liant cu proprietăţi miracu­loase pentru rezultatele economice ulterioare. Din 1966 pînă in 1972 preţul tonei de ţiţei a sporit cu 70 de lei. Şi sunt milioane de tone. Volumul producţiei anului 1960 se va obţine în 1975 în mai puţin de o lună. Ziarele au scris deja despre intrarea în probe tehnologice a unei instalaţii româneşti de iatexuri sintetice, prima de acest fel şi reali­zată prin autoutilare. Este tot un proces de înnobilare, dar al ştiinţei muncii — un zăcămînt intr-adevăr inepuizabil, cum spunea maistrul Vasile Sava de parcă ar fi învăţat la aceeaşi şcoală cu maistrul Sita.­­ Asta facem aici cu toţii, învă­ţăm. Ca să faci ce n-ai mai făcut Stelian Dorobanţu (Continuare In pag. a ,5-a) USUP în pagina a 2-a Sîmbătă după amiază duminică toată ziua Pagina a 6-a La deschiderea noului an universitar Universitatea sau şcoala superioară este ultima treaptă pe care viitorul cadru de înaltă calificare o urcă. De aici, de la înălţimea ei, începe pleni­tudinea in viaţa profesională. „Alma Mater" furnizează „fiilor“ ei in con­cordanţă cu necesităţile economice şi sociale, ale ţării noastre, o adevă­rată cultură materială şi tehnică. De aici, situarea ei în sfera unui auten­tic act de cultură. An de an, la început de octombrie, cei 150 000 de­ studenţi pe care îi are România de azi (cifră ce, reportată la 10 000 de locuitori, ne situează con­form indicelui rezultat, alături de ţări europene cu veche cultură) păşesc pragul instituţiilor de învăţământ su­perior. Actul deschiderii cursurilor universitare are reverberaţii adinei, trezind interesul întregii societăţi. De la un timp, şcoala românească superioară a început să fie caracte­rizată prin cîteva constante funda­mentale, îmbunătăţite şi amplificate cu prilejul fiecărui nou an universi­tar. Pornind de la ideea validată de realitatea socială, că învăţămîntul nu poate să se desprindă de baza eco­nomică şi socială a ţării noastre, unul din­­ principiile cele mai viabile ră­­mine dubla subordonare a instituţii­lor de învăţămint. Avantajele n-au întîrziat să-şi facă simţită prezenţa. Dotarea accentuată a laboratoarelor universitare cu aparate şi utilaje, de exemplu, pe această cale obţinindu-se o întrepătrundere învăţămînt-pro­­ducţie care înlesneşte studentului apropierea de exigenţele viitoarei lui profesii cu mai multă uşurinţă, şi, mai tîrziu, pentru societate, cu be­neficii, evident, sporite. De aici, preocuparea susţinută pen­tru toate instituţiile de învăţămint superior de a realiza, alături de sălile de curs, ateliere-şcoală pentru stu­denţi, studiouri artistice, chiar ade­vărate fabrici in cazul unor institute politehnice. In acest an, studenţii Fa­cultăţii de mecanică din cadrul Insti­tutului Politehnic timişorean, de pil­dă, vor beneficia de ateliere-şcoală ce depăşesc spaţiul afectat tuturor laboratoarelor institutului. Şi exem­plul nu e izolat. La Cluj au fost con­cepute primele linii tehnice din ţară, iar la Craiova sunt catedre uni­versitare plasate in industria electro­tehnică. Ritmul rapid de dezvoltare, in spe­cial, a industriei moderne, reclamă cu insistenţă, in fiecare clipă, cadre de­osebit de bine pregătite, apte să­ se muleze profesional, cu uşurinţă, pe unul sau altul din procesele tehnolo­gice ce apar. Aşa se explică tendinţa formării unor viitori specialişti cu profil cît mai larg. Fărâmiţarea, în­gustarea excesivă a specializării, s-a constatat, nu mai este un fenomen rentabil. Noile nomenclatoare de spe­cialităţi au ţinut cont de un aseme­nea deziderat, suferind, din acest punct de vedere, modificări. De alt­fel la Conferinţa Naţională a P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu, intuind cu perspicacitate sensul dezvoltării sociale spunea : „Şcoala trebuie să asigure cunoştinţe generale mai largi în domeniul fiecărei profesii, astfel incit tînărul să poată presta munci diferite în cadrul aceleiaşi ramuri. Conceperea in acest fel a învăţămîn­­tului, lichidarea specializării înguste şi a diversificării nejustificate a pro­fesiunilor şi meseriilor este o cerinţă ce se pune în egală măsură in şcoala generală, în liceu, în şcolile profesio­nale şi în învăţămîntul superior. Toţi tinerii trebuie ajutaţi să posede un larg orizont de pregătire profesională, să aibă o calificare complexă pentru a nu fi puşi în situaţia de a executa numai operaţii limitate, devenind simple instrumente ale procesului de fabricaţie“. A devenit din ce în ce mai clar că un proces educativ complex in spriji­nul formării unor oameni întregi, nu numai cu o bună calificare profesio­nală, ci şi cu o viziune clară, sănă­toasă, ştiinţifică asupra lumii şi a so­cietăţii, nu se poate dobîndi decit printr-o atentă cunoaştere a filozofiei marxiste, a legilor de organizare şi funcţionare a economiei, a fenomene­lor sociale, a societăţii. Aşa se expli­că restructurarea predării ştiinţelor sociale atit pentru facultăţile umanis­te cît şi tehnice. Există, pe această cale garanţii că maturitatea politică şi ideologică a viitoarelor cadre cu înaltă calificare se va dobindi încă de pe băncile universităţilor. Pentru toţi cei care au trecut prin aceste bănci, cu mai mulţi sau mai puţini ani în urmă, cit şi pentru cei ce păşesc pentru întiia oară, deschide­rea cursurilor universitare constituie un prilej de emoţie sinceră. De aceea, tuturor profesorilor, tuturor studenţi­lor le dorim, in acest­ prag de an nou universitar, multe succese in străda­nia de a răspunde cu cinste Încrederii ce li se acordă. Mihai Cernat două noi ateliere şcoală de producţie. La rîndul lor, institutele agrono­mice din ţară au primit noi loturi in suprafaţă de 6 210 ha şi patru staţiuni experimentale.Au sporit, de asemenea, condiţiile de viaţă şi învăţătură ale stu­denţilor prin suplimentarea numărului de cămine. IN CLIŞEU : noi cămine pentru studenţii ieşeni. Noul an universitar consemnează citeva măsuri. Astfel, in scopul îmbunătăţirii pregătirii practice a studenţilor au fost ridicate noi ateliere-şcoală, îndeosebi pentru institutele tehnice. La facultatea de construcţii din Timişoara, de pildă, este un curs de realizare un atelier­­şcoală cu profil didactic şi productiv. Universitatea aceluiaş oraş pune la dispoziţia studenţilor de la facultăţile de fizică şi studii economice

Next