Munca, noiembrie 1973 (Anul 29, nr. 8072-8097)

1973-11-08 / nr. 8078

Pagina a 2-a CARNET CULTURAL tiMmmm Fiecare pasăre... La galeriile de artă „Orizont“, Viorica Velescu Ilie expune pictură. Eterogene construcţii spaţiale, omoge­nizate exterior prin intenţia ciclului: „Urme în spaţiu I—VI“, „Urme în timp VIII-XVIII“, „Umbre XVIII— XXII“. Dacă adaosul literar (titluri) stîrneşte ecouri, materialul pictat e amorf şi opac. Iar cind există deschideri, ele trimit undeva aiurea, pe cărări ce se-n­­fundă. Ceea ce rămîne după sau însoţeşte ceva — urme — nu poate exista decit în funcţie de acel ceva pe care artista-1 ascunde de public. Sau poate nu-l ştie. Un spaţiu populat de umbre ar presupune o lume dacă umbra, n-ar pluti iscată din nimic ; ca existenţă auto­nomă umbra nu convinge. Fiecare lucrare se vrea un simbol, dar simbolistica artistei este excesiv incifrată. Dacă există un cifru. Sau poate e doar neputinţa sem­nificării. Absenţa oricărui sens anulează simbolul. Sin­gura lucrare care conectează receptorul la circuitul ar­tistic este „Cimitirul fluturilor“, straniu şi poetic univers al lepidopterelor căzute. Prea mult spaţiu irosit pentru o singură lucrare. Ovidiu Bubcă expune la „Apollo" lucrări în sticlă. Ansamblul exponatelor pare a veni din microbiologie , o cultură microbiană privită la microscop. Apariţii larvare, crescute in refuzul formelor ce pot avea un sens („Larve“ este chiar titlul unui grup de lucrări). Gingăşia decorativă a sticlei este absentă. Transparen­ta ei, opacizată de albul lăptos și inexpresiv. Titluri care vin parcă din arsenalul poetic al lui Ion Barbu — „Meglu“, „Totemi“, „Rinogl“, „Gladis“, „Murifu“, „Firlion“ — parazitează în marginea lucrărilor anoste. Acces la frumuseţe anulat de lipsa oricărui sens. Hei și ? — s-ar putea zice ; fiecare pasăre pe limba ei piere. $i poate că ne-ar fi suficientă constatarea, dacă fiecare pasăre ce cade nu ar lăsa in noi un gol, nu ne-ar frustra de o aripă. Solidari cu artistul, nu-i putem accepta cu resemnări neimplinirea. Pentru că niciodată nu ne-am hrănit din absenţe. Pentru că tot­deauna am aşteptat de la el un gest care să ne mijlo­cească accesul în zona adevărului şi a frumuseţii. Şi pentru că el, artistul, poate face gestul acesta. Dovadă stă, printre atîtea alte dovezi, grafica expusă de Ileana Mirodin şi Vlanda Mihuleac la aceleaşi galerii „Apollo“. Cele două artiste şi-au propus parcă un ră­măşag al inteligenţei creatoare şi greu s-ar putea departaja ciştigătorul. Tehnica ireproşabilă e pusă in slujba ideii şi fiecare lucrare uimeşte. Este uimirea aceea a descoperirilor neaşteptate într-un univers fa­miliar, cind un „Scaun aproape florentin“ poate sugera o epocă şi cindi în fiece „Dejun“ regăsim o lume. Fiecare pasăre pe limba ei piere, dar tot pe limba ei se poate Înălţa, şi e vina noastră că preferăm zborul? Marin Stoian Nu îndeajuns de cunoscută pină la volumul „Patimile după Baco­­via“, apărut acum un an, poezia lui Ovidiu Genaru a marcat atunci un moment de cristalizare, de de­finire, de impunere. Comentat pe larg, apreciat cu evidentă aderenţă spirituală atît de critici cit și de public, poetul Genaru s-a situat, de atunci, printre cele mai autentice prezenţe lirice actuale. Recent, o nouă carte de poezii, „Bucolice“, a readus în „actuali­tate“ creaţia acestuia. Ovidiu Ge­naru se instalează cu voluptate parcă intr-un soi de melancolie, în­viorată însă de o permanentă ten­siune ironică (mascată. Uneori de un decor prea încărcat), şi-şi ex­primă gîndurile poetice de pe plat­forma unui sentimentalism domol. Conştient de starea sa, poetul şi-o explică, găsindu-i determinări de structură etnică : ....intr-o patrie cu limba dulce / melancolia nu e o greşeală a cerului“. înzestrat cu o sensibilitate aparte, poetul acceptă afectiv un mod de existenţă puţin desuet, însă luciditatea ii dictează o detaşare, îi permite închipuirea unui decor şi a unei atmosfere sub pavăza cărora îşi poate autopersi­­fla propriile porniri, în cea mai mare parte viaţa afectivă, mai bine zis, unele elemente ale acesteia, sunt privite prin prisma ironiei sale. De pildă,­­acest joc al iubirii, atît de aspru sancţionat : „Un imn, la vremea potrivită / cocoşului de munte cind cheamă găinuşa / El e-o privighetoare cu­ un taur // înapoi, vinătorule, / Să fii aşa flămînd in­cit să rîvneşti o carne de slavă ? / Natura lui e nuntă şi inmorminta­­re / deci floare otrăvită şi mirosi­toare /, iar noi, ce stăm la pindă, la rîndu-ne pîndiţi, / cîntăm cu des­perare / imnuri înălţătoare iubite­lor noastre..." / („Cocoş de munte“). Condiţia sa de om şi poet il preo­cupă. Şi, reflectând, ajunge să înţe­leagă­ că deşi trupul şi-l poate su­praveghea, sufletul, în Schimb, ii scăpă, cenzurii permanente. Lipsa fuziunii celor două elemente ii determină o anumită amărăciune, încărcată de mindrie totuşi, pentru că poartă „cămaşa poeziei“: „în holdele atotliniştitoare / trupul meu se coace fericit / eu uit din ce in ce mai mult / poeziile ce-aş vrea să scriu / eu locuiesc o carne care încă / n-a învăţat ce să facă cu sufletul“. („Eu locuiesc“). Totuşi, tonalitatea aceasta încăr­cată de moliciune în care poetul îşi rosteşte discursul său riscă să inhi­­be curiozitatea cititorului. Abun­denţa detaliilor încarcă poezia şi o impinge spre prozaism. Personali­tatea sa poetică însă e evidentă şi numai o lectură atentă a creaţiei sale ne poate convinge de virtu­ţile ei. Mihai Cernat MELANCOLIA AUTOPERSIFLATĂ (Ovidiu Genaru: „BUCOLICE“) o prima invitaţie Despre importanţa al­cătuirii programului de concert, despre rolul lui hotărîtor in asigurarea a­­priorică a succesului, s-ar putea scrie ample studii, relevîndu-se aici un fapt esenţial şi anume că, responsabilitatea unei instituţii artistice include in actul selectării înseşi forţele şi concepţiile sale, premisele procesului pe­ren şi complex de educa­re şi de Cultivare a pu­blicului. Ultimul afiş ex­pus în faţa Studioului de concerte al Radio-televi­­ziunii române, anunţa o primă­ audiţie româneas­că, un celebru concert de Paganini, o mare simfonie beethoveniană, prezenţa unui oaspete străin la pupitrul dirijoral şi a unei foarte tinere şi neîndea­­juns de cunoscute, soliste. Evident, afişul — o primă invitaţie. Reevaluindu-şi aptitudi­nile pentru scrierea mu­zicii programatice, com­pozitorul Dumitru Bu­­ghici îşi confirmă ,­rin recenta lucrare simfonică „File de letopiseţ", cali­tatea de artist-cetăţean­ de artist martor la istoria ţă­rii, din punct de ve­dere componistic eviden­­ţiindu-se efortul de a ex­prima cu idei şi mijloace exclusiv muzicale tema­tica literară. De pericolul alunecării în ilustrativism la care, în general, muzi­ca programatică îl expu­ne pe creator, nu reuşeş­te să scape în întregime nici Dumitru Bilghici. Dedicîndu-şi lucrarea tre­cutului istoric şi devenirii contemporane a Iaşului, oraşul său natal, compozi­torul evocă spiritul, par­ticularităţile şi poezia proprie locurilor, evul so­cialist deschis în faţa în­tregii ţări. Lucrarea se bucură de unitate, cele cinci părţi ale acesteia : ,,Din vremuri străvechi", „Freamătul Copoului“, „Îndîrjirea Nicolinei“, „Răstimp de linişte“, „Să nu se mai repete !" — punctînd tot atîtea ta­blouri tematice. Ca o do­vadă a caracterului ilus­trativ al lucrării — inse­rarea discretă a motivelor din „Hora Unirii“ şi din „Internaţionala“... Laureată cu premiul I la toate concursurile şi festivalurile şcolilor de artă din ultimii ani, tî­­năra violonistă Cornelia Vasile şi-a asumat o difi­cilă partitură solistică, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră de Ni­colo Paganini. Avlnd în repertoriul său numeroase lucrări de virtuozitate din literatura muzicii pentru vioară, impresionînd prin tehnica şi dezinvoltura interpretării, Cornelia Va­sile a convins că poate primi toate elogiile. Fiind considerată o „descoperi­re“ de către Societatea de gramofoane din Salz­burg, unde a realizat in urmă cu clţiva ani un disc, apreciată in turneele recent Întreprinse în Ita­lia și R.F. Germania. Cor­­nelia Vasile abordează as­tăzi cu temeritate partituri şi concerte de mare difi­cultate, graţie temeinicei sale pregătiri in tehnica instrumentului, graţie dis­ponibilităţilor sale artisti­ce, în concertul de faţă, varietatea ritmică, subti­lităţile libertăţii, rigorile discursului muzical au fost exprimate de tînjira solistă cu totală stăpînire a textului. Dacă Silvia Marcovici­ ne-a impresio­nat prin Interpretarea So­natei Kreutzer — o adevă­rată piatră de încercare din creaţia beethoveniană — nu mai puţin am apre­ciat-o pe­ Cornelia Vasile pentru Interpretarea con­certului de Paganini. Simfonia a IlI-a „Eroi­ca“ de Ludwig van Beet­hoven i-a­­ oferit dirijo­rului Olaf Koch din R.D. Germană momentul afir­mării particularităţilor ar­tei sale interpretative. Obiectivizarea, abordarea simfoniei de pe o poziţie detaşată, imparţială, ca­racterizează tehnica diri­jorală a tînărului muzi­cian german, rigoarea execuţiei, viziunea sa asu­pra colaborării cu creaţia şi creatorul. Simfonia, a­­parţinind ciclului celor nouă mari capodopere ale lui Beethoven, a fost re­­alcătuită de dirijor şi or­chestră, solid şi pregnant, cele patru părţi ale lucră­rii completîndu-se şi al­cătuind unul dintre cele mai impunătoare tablouri sonore din literatura sim­fonică universală. Ideile muzicale, temele, arhitec­­tura, ţesătura complexă a motivelor sunt relevate cu deplină acuratețe. Buna colaborare a dirijorului cu orchestra a contribuit evident la împlinirea ac­tului artistic în sine, la succesul binemeritat al concertului. Alina Popovici După Paul Everac şi Marin Pre­da, încă unul dintre reputaţii noş­tri scriitori, dramaturgul Horia Lovinescu, se apropie de cea de a şaptea artă, după o îndelungată absenţă, determinată de faptul că — judecind după propria sa decla­raţie — „experienţa mea cu cine­matografia, din vina mea sau a altora, nu mi-a adus nici mie, nici altora, multe bucurii“. Regăsim în scenariul filmului „100 de lei“, recenta producţie a studioului „Bucureşti“, atitudinea militantă a dramaturgului preocu­pat de descifrarea unor fenomene sociale contemporane, de analizarea unor atitudini civice sau a unor concepţii etice, de reliefarea princi­piilor ce influenţează relaţiile din­tre oameni. Dramaturgia acestui film, con­struită pe trei personaje care e­­voluează intr-un decor citadin mo­dern, urmăreşte atragerea spectato­rilor, ca martori activi, într-un pro­ces de decantare a unor valori mo­rale, dincolo de aparenţe şi chiar­ împotriva lor. Judecind pe fraţii Andrei şi Petru, pe care-i despart ciţiva ani — structuri psihice dife­rite şi condiţii deosebite de reali­zare socială şi profesională —doar după comportarea lor exterioară, suntem­­ înclinaţi să-l socotim pe pri­mul un om echilibrat, corect, sen­sibil, iar pe celălalt un dezechilibrat, un hoţ, un element refractar şi chiar socialmente primejdios. Creatorii filmului au ţinut însă să demonstre­ze că aparenţele erau înşelătoare, că teribilismul unuia ascundea o căutare disperată a adevărului şi o­­meniei, iar corectitudinea celuilalt masca egoismul, indiferenţa, sufi­cienţa, parvenitismul. Acestea au fost intenţiile reali­zatorilor filmului şi odată descifra­te, ele ne determină să apreciem ca utilă şi interesantă dorinţa de a dezbate o problemă etică cu multi­ple şi importante semnificaţii. Ce păcat însă, că asistăm din nou la o creaţie cinematografică în care, între intenţiile iniţiale ale realizatorilor şi materializarea lor pe peliculă, e­­xistă o asemenea discrepanţă in­cit, în ultimă instanţă, efectul fil­mului este altul decit cel scontat, iar ideile esenţiale ale pledoariei se pierd într-o argumentaţie incîl­­cită şi contradictorie. Am fost întotdeauna convinşi că regizorul Mircea Săucan este un cineast talentat, cu o gîndire pro­fundă, cu mult discernământ şi mai ales un înflăcărat militant pentru realism şi adevăr în artă. De a­­ceea, nu reuşim să înţelegem de ce, ■ de astă dată, avînd un scenariu plin de idei interesante şi îndrăzne­ţe, a recurs la mijloace de expri­mare care nu-l slujesc, care nu-i valorifică potenţialul educativ, ci dimpotrivă. Se remarcă, in primul rînd, o deconcertantă lipsă de u­­nitate in stilul promovat de regizor. Lingă realismul cel mai plat, apar deodată, fără justificare, secvenţe de un formalism lipsit de sens, lingă scene lungi, obositor de lungi, care se vor fi încărcate de tensiu­ne psihologică, răsar cadre neutre, fără nici o legătură cu desfăşu­rarea acţiunii sau evoluţia perso­najelor. Chiar dacă regizorul socoteşte pu­blicul nostru suficient de pregătit pentru a înţelege şi gusta un stil eliptic, deductiv, aici, în acest film, el nu se potriveşte. Cei doi fraţi şi fata, care adînceşte conflictul dintre ei, se comportă şi vorbesc de parcă ar fi scăpat de curind dintr-un spital, avînd maladii min­tale mai mult sau mai puţin grave. Cu foarte rare excepţii, cele trei personaje vorbesc tot timpul „în dodii“, se poartă anapoda, absolut imprevizibil, incit oricîtă bună voinţă ai avea e aproape imposibil să discerni ce vor, ce urmăresc, cum sînt de fapt. Petru este un tur­bulent, un nemulţumit, un insetat de puritate, afecţiune, adevăr, dar pentru a-l defini astfel nu era ne­cesar — credem — să sară tot timpul peste mese și scaune, să facă gesturi de om nebun, să bată la tobă, să turuie verzi și uscata etc. Iar fata, superficială, egoistă, etc., nu trebuia neapărat să ros- r tească replici de om subdezvoltat vji psihic. Cit .despre indiferentul, nu- i sensibilul, egoistul Andrei, socotim X că i se potriveşte ca nuca un perete b finalul melodramatic, cu faţa s­cris- f pată de durere şi scăldată in la­ 2 crimi. „ N-am vrea să fim greşit înţeleşi: X ceea ce se întîmplă în filmul Ij „100 de lei“ este posibil, dar dato-­­ rită felului cum aceste realităţi, a- , ceste caractere, ne sunt transmise,­­ redate, ele devin incredibile, haotice , şi pe alocuri chiar absurde. Cui foloseşte un asemenea mod de exprimare cinematografică a unei problematici actuale? Fia este prea plină de imperfecţiuni pentru a fi socotită măcar un experiment formal, şi prea înd­lcită şi eliptică pentru a fi o pledoarie convingă­toare despre adevăr, cinste, dra­goste şi înţelegere intre oameni. Apreciatul operator Gh. Viorel Todan oscilează tot timpul între realism şi exhibiţii formale, con­tribuind inevitabil la compoziţia eterogenă a filmului. Actorii Ion Dichiseanu, Dan Nuţu şi Ileana Popovici au făcut ce-au putut, întruchipînd corect persona­jele de a căror verosimilitate este evident că nu prea sunt­­ convinşi. Menţionăm că dacă regizorii de film vor continua să-l distribuie pe Dan Nuţu, cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună, în asemenea roluri, vor sfîrşi prin a-l împinge spre un manierism, fatal pentru ca­riera unui actor de incontestabil talent. Lucia Bogdan „100 de lei“ MUNKA H­UI (Urmare din pag. I) vă, tratarea lor se face din perspec­tiva sarcinilor ce revin colectivului de muncă al uzinei, de pe poziţii cri­tice, combative, relevîndu-se expe­rienţa înaintată dar şi lipsurile, de­ficienţele. Se urmăreşte ca fiecare ma­nifestare, fie că se realizează la club, fie in­secţiile uzinei, să exercite o inr­urire directă asupra conştiinţei oamenilor, să amplifice spiritul lor de răspundere în Îndeplinirea, cu re­zultate superioare, a obiectivelor e­­conomice. — Indiscutabil — era de părere in­ginerul Ştefan Moş de la întreprin­derea „înfrâţirea“-Oradea, inginerul trebuie să aibe o prezenţă pe multi­ple planuri in viaţa colectivităţii in care munceşte. Nu se poate numi un bun inginer acela care-şi zice : „Eu mă pricep la tehnică, ce e dincolo de specialitatea mea nu mă priveşte“. După opinia mea, e şi vina sindi­catelor, care se ocupă încă în insu­ficientă măsură de atragerea inte­lectualităţii din uzine şi fabrici la ac­tivitatea educativă, culturală şi so­­cial-obştească. De aceeaşi­ părere era şi inginerul Traian Cazimir de la întreprinderea „7 Noiembrie"-Craiova. Am asistat, mai de mult, la un spectacol de tea­tru cu piesa „Fuga“ de Mihai Geor­­gescu pe care Cazimir o pusese în scenă. Cu această ocazie, inginerul­­regizor ne-a informat că „in practică se mai întîmplă ca prezența ingine­rilor la munca politică și cultu­­ral-educativă să fie canalizată — spre a se bucura de aprecierea orga­nelor sindicale ,exclusiv către săli­le clubului. Or, asemenea muncă tre­buie desfăşurată cu precădere de la om la om, zi de zi, şi în procesul muncii profesionale, în contactul de lucru cu salariaţii“. Pe şantierul Uzinei mecanice, pen­tru agricultură şi industria alimenta­ră (U.M.A.I.A.) -Botoşani, am discutat cu inginerul Mihai Lăcătuşu . „Pre­ocuparea pentru antrenarea intelec­tualităţii tehnice la munca politică şi cultural-educativă — ne-a spus dîn­­sul — e necesar să fie îmbinată cu acţiuni de îndrumare a acesteia, cu organizarea de către sindicate a unor manifestări diferenţiate pentru ingi­neri şi tehnicieni, pentru economişti. Se vorbeşte mult despre înfiinţarea unor case ale tehnicii, despre consti­tuirea unor cluburi ale inginerilor şi tehnicienilor. Prea bine ştim că, pen­tru a fi utilă activitatea pe care tre­buie s-o desfăşurăm, e nevoie ca mai întii noi să învăţăm permanent, să ne îmbogăţim continuu cunoştinţele“. Intelectualii din întreprinderi — ingineri, economişti, jurişti, etc. — sunt chemaţi, mai mult ca oricind in perioada actuală, să vină în rindul muncitorilor cu o participare de idei şi iniţiative, pentru răspindirea cu­noştinţelor ştiinţifice, tehnice, econo­mice şi politico-ideologice. Să se manifeste, deci, nu numai ca specia­lişti de incontestabil prestigiu, ci şi ca oameni politici, ca educatori. Este datoria sindicatelor să întreprin­dă, sub conducerea organelor şi or­ganizaţiilor de partid, măsuri de mo­bilizare a cadrelor cu pregătire su­perioară la înfăptuirea , programului de dezvoltare generală a întreprinde­rilor, a ridicării gradului de cunoş­tinţe şi de cultură al salariaţilor, s­timulîndu-le contribuţia, cu forţe de­pline, la promovarea noului în mun­ca productivă, in­activitatea politică şi social-culturală a uzinelor, a fa­bricilor, a şantierelor de construcţii, a tuturor întreprinderilor şi institu­ţiilor. Experienţa de la uzinele „Gri­­viţa Roşie“ din Bucureşti, reprezintă,­in acest sens un punct de referin­ţă... ______________ Printre cititorii care frecventează biblioteca de la Casa de cultură a sindicatelor din Tulcea se numără şi foarte mulţi tineri. Foto : ST. ALBESCU „...avem şi acasă o fabrică!“... (Urmare din pag. I) tare şi cind am auzit că se constru­ieşte o „textilă", ne-am şi cerut transferurile. în sfirşit, aveam şi acasă o fabrică !... Un timp, am lu­crat ca simple constructoare, pe şantier. Apoi am trecut în ateliere, la maşini şi ne-am străduit să con­tribuim, după puterile noastre, la naşterea unei tradiţii în filatură şi ţesătorie in „scaunul“ Odorheiu­­lui... O tradiţie de bun augur, pentru că, de la infiinţare, în vara lui ’70, ca o replică a dîrzeniei oamenilor, in frunte cu comuniştii, la inunda­ţia ce răvăşise fabrica aflată în plin montaj, întreprinderea de aţă şi filatură din Odorheiu Secuiesc, cu parametrii atinşi în acest an cu o lună mai devreme, merge numai din avans în avans. Plan pe zece luni şi angajament anual depăşit, produse de calitate superioară, marcă tot mai recunoscută pe piaţa internă. Ba, şi externă. Succese de care. Andras Elisabeta, de la fila­tură, şi Kisfalud! Maria de la car­­date, flaiere şi laminoare, unde este organizator de grupă, nu sunt stră­ine. — De fapt, e de părere tovarăşa Kisfaludi, la „Oltul“ — Sfintu Gheorghe nu mi-am făcut decit u­­cenicia. Meseria de filatoare, cu în­tregul ei drum spre perfecţionare, doar aici am practicat-o. In brigada mea sunt treizeci şi opt de munci­toare, toate tinere şi foarte tinere. Pare curios, dar eu, la cei douăzeci şi doi de ani ai mei, sunt socotită... vârstnică. Poate unde pe multe le-am învăţat meseria. O meserie pe care am îndrăgit-o de la şai­sprezece ani şi pe care n-aş schim­ba-o pentru nimic în lume... Dacă istoria Odorheiului Secu­iesc are un trecut mai îndepărtat, atunci forţa sa industrială este de dată foarte recentă. Tirg, localitate­a micilor meşteşugari şi a agricul­torilor, orăşelul de pe Tîrnava Ma­re şi-a dobîndit o rapidă metamor­foză. Lingă întreprinderea de aţă şi filatură, alte trei unităţi îşi între­gesc trupurile din beton şi oţel : „Tehno-utilajul“, „confecţiile“, „mo­bila“ — fabrici cu pondere şi inaltă productivitate. — Cei care n-au mai fost de mul­tă vreme prin Odorheiu Secuiesc, ne spunea tovarăşa Szőke Estera, preşedinta comitetului Sindicatului de la întreprinderea de aţă şi fila­tură, vor fi surprinşi de noutăţile pe care le vor găsi aici. Se dezvoltă orăşelul şi o dată cu el, noi. Pentru că cele două muncitoare, Andraş Elisabeta şi Kisfaludi Maria, despre care veţi scrie — şi ca ele alte citeva sute —, au străbătut într-un timp scurt o cale uriaşă spre perfecţio­­nare profesională, spre definirea propriilor personalităţi. Reîntoar­cerea lor la vatra natală parcă le-a sporit puterea de muncă şi ambiţia de a dovedi ci pot întotdeauna mult mai mult decit au bănuit cei din jur... Cineva spunea, făcînd calcule personale născute din curiozităţi fireşti, că dacă s-ar ţese din aţa produsă intr-un an la Odorheiu Secuiesc o plasă, ar putea să în­capă in ea întregul glob pămintesc ! E o comparaţie care, desigur, vor­beşte de la sine... Încîlcitele tarife ale cooperaţiei meşteşugăreşti (Urmate din pag. I) 7a (ca să nu se curenteze). Desfa­cerea şuruburilor nr. 1, 2, 3 şi 4. (ca să se desprindă capacul). Şi, în sfîrşit, scoaterea capacului (ca să se poată începe reparaţia). Clientul nu pricepe nimic din tot acest amalgam de termeni şi operaţii. Lucrătorului cooperativei, chiar dacă pricepe,­­ este greu să consulte cărţulia, aşa că trece şi el pe bon anumite poziţii — de o­­bicei clasice — din tarifar, ca să iasă la socoteală. Ce socoteală ? Depinde de conştiinţa lui. Unii sunt corecţi, dar alţii... Da, alţii, ne cer cu­ nu face. Iar noi... plătim. In Bucureşti, la unitatea 22 a cooperativei „Radio-Progres" s-a încasat — numai la un singur bon (nr. 631 640) — exact 100 lei în plus, bani ce înseamnă salariul u­­nui muncitor calificat pe două zile. Unitatea nr. 4 reparaţii de radio şi televizoare a cooperativei „Deservirea“ din Craiova, la efec­tuarea operaţiilor prevăzute în lista de tarife la poziţiile 22 şi 48, a inclus automat şi poziţia 11 „re­glarea televizorului, inclusiv cen­trarea imaginii“ — 5 lei. Acest fapt — aşa cum se arată într-un proces-verbal de constatare — ci­tăm : „Este contrar prevederilor din anexa la Decizia nr. 70/1972 a ORCM... Oltenia (? !), care pre­cizează că această operaţie se tari­­fează numai cind se execută lu­crările din capitolul I punctele 12, 43, 50—­57, 70—64, sau cind clien­tul solicită această operaţie ca a­­tare“. Descurcaţi-vă dacă puteţi! De­cizia şi anexa, cu toate capitolele, punctele şi punctuleţele lor sunt de mult ferfeniţă. Dar să continuăm citatul: „La aceeaşi unitate se a­­daugă frecvent şi cite 5 lei în plus pentru aşa-numita „operaţie la clienţi“ care se percepe în afara reparaţiei propriu-zise, reprezen­­tînd transportul de la client la u­­nitate, chiar dacă aparatul a fost adus de client“. Sărmanul client! Ar fi trebuit, credemii, ca o dată cu intrarea în vigoare a tuturor acestor tarife, decizii, anexe etc. să se înfiinţeze şi nişte cursuri de iniţiere în arta de a te descurca în acest amalgam. Dacă vrei să-ţi confecţionezi, la cooperativă, o rochie, atunci plă­teşti pentru un buzunar, o garni­tură, un tighel sau o butonieră — executate în plus faţă de modelul simplu — un aşa-zis tarif­ orar de complexitate. Croitoreasa trebuie să facă socoteli. Cît timp îi trebuie să coasă în loc de 4 nasturi, 5 nasturi, în loc de un buzunar, două buzunare ş.a.m.d. La unitatea 2 a cooperativei „Munca colectivă“ din Braşov, ca să alegem doar cî­­teva din numeroasele exemple pe care le avem la dispoziţie, maistrul nu se mai oboseşte cu asemenea calcule. Adaugă automat fiecărei confecţii cite 6 ore de complexitate. Aşa se face că şi la unitatea de lenjerie a aceleiaşi cooperative, halatele — confecţii prin definiţie simple — au căpătat şi ele un oarecare grad de complexitate, ceea ce a determinat adăugarea — pe lingă tariful de bază — la fiecare halat cîte o oră manoperă în plus. Simplul devine complicat şi la unitatea nr. 1 a cooperativei „De­servirea“ din Giurgiu. Nu ţi se e­­xecută nimic în plus, dar plăteşti. Fie 90 de lei — cum e cazul co­menzii nr. 180 —, fie 30 de lei — ca la comenzile 533 şi 576. Dacă eşti în relaţii da amiciţia cu maistrul care primeşte comen­zile, atunci se schimbă situaţia. Plăteşti în loc de 153 de lei — cît costă confecţionatul unei rochii de mătase — doar 87 de lei, aşa cum se procedează la unitatea din Sadu a cooperativei „Paringul“. Dar astea sînt cazuri rare, foarte rare. Atît de incîlcite sînt aceste tari­fe, încît nici cei care le concep nu le mai dau de cap. La Iaşi, preşedin­tele Uniunii judeţene a cooperaţiei meşteşugăreşti, tovarăşul Ion Sa­vin, cind a auzit că e vorba de... tarife, a chemat imediat specialis­tul. Tony Mattes, specialista în ma­terie, adică şefa compartimentului preţuri şi tarife din cadrul U.J.C.M. Iaşi, a deschis larg uşile unui dulap doldora de dosare. — Aici sunt toate tarifele. Mi-au trebuit 7 ani să le pun în ordine.­­Noroc că sunt aşa de vechi tarife­le, altfel...!) Acum le-am pus. Care dintre ele vă interesează ? — Televizoarele — am spus noi la intîmplare. — Da. Poftiți dosarul. — Am vrea să știm care e mo­dalitatea practică de aplicare. — O clipă. Și a format imediat vreo 3—4 numere de telefon. Au venit apoi, rînd pe rind, Martin Wexler, contabil principal cu pro­blema preţuri la cooperativa „Prestaţiunea“, Constantin Geleţu, şef de unitate, Teofil Giosan, teh­nician electronist. După ore de discuţii a reieşit o singură con­cluzie : tarifele sunt făcute ca să nu se respecte. (? !). Se trec în bonuri pentru că trebuie să se treacă, citeva poziţii clasice. Indi­ferent de „meteahna“ televizoru­lui. Practic, stabilirea tarifului se face după ochi, după punga clien­tului, după inocenţa lui in ale teh­nicii, ca şi după alte zeci şi sute nescrise criterii subiective. Şi dacă situaţia este aceasta, ne întrebăm cui folosesc aceste mal­dăre de dosare care cuprind, pe puncte şi subpuncte, pe operaţii şi suboperaţii, cele mai mici mişcări ale meseriaşului ? Cum se poate urmări corectitudinea aplicării lor ? De controlat se mai contro­lează. Dar e imposibil să pui cîte un inspector specializat nu numai în arta tarifelor, ci şi în tainele meseriei, pe lingă fiecare lucrător în parte. Fireşte, tarifele trebuie in aşa fel întocmite, incit cetăţeanul care — să nu uităm — plăteşte, să aibă posibilitatea de a te cu­noaşte, a le înţelege şi a le verifi­ca. Căci cetăţeanul poate fi cel mai exigent inspector, cu condiţia să înţeleagă limpede ce are de plătit. Joi 8 noiembrie 1973 JOI — 1 NOIEMBRIE 1975 PROGRAMUL I 5.00 Buletin de ştiri 5.05 Melodii in zori de zi 8.00 Matineu muzical — preludii la opere 8.00 Buletin de ştiri 9.50 Muzică uşoara 10.00 Buletin de ştiri 10.00 Arii din operele 8.00 Buletin de ştiri 12.00 Discul zilei 13.00 Radiojurnal 13.33 Concert de prînz 15.00 Buletin de ştiri 15,15 Muzică de estrada 10.00 Radiojurnal 10,35 Muzică uşoan­ 11,00 Antena tineretului 18.00 Orele serii 21,1­9 Revista şlagărelor 22.00 Radiojurnal 22.50 Concert de seară Jr.co Buletin de ştiri PROGRAMUL II 6.05 Buletin de Ştiri 7,o0 Radiojurnal 9.06 Piese corale 9.50 Buletin de ştiri 10.30 Festivaluri şi premii — muzică uşoară 12.00 Buletin de ştiri 12.18 Recital de lăută 13.00 Radiojurnal 13.15 Ritmurile străzilor 14.00 Buletin de ştiri 14.30 Ateneu 15.30 Radioşcoală 16.00 Radiojurnal 16.50 Pe tem­e medicale 17.00 Buletin de ştiri 19.00 Buletin de ştiri 19.05 Intîlnire cu romanţa 20.00 Transmisiunea concertului Or­chestrei simfonice a Radiotele­­viz­unii 22.30 Tezaur de suflet românesc 23.00 Buletin de ştiri 24.00 Album Rossini — muzică de o­­pera JOI - 8 NOIEMBRIE 1973 PROGRAMUL 1 9.00 Curs de limbă engleză 9.30 Curs de limba germană 10.00 Telex 10.05 Cărţi şi idei 10.25 Telecinemateca 12.00 Telejurnal 16.00 Teleşcoală 17.30 Emisiune in limba maghiară 18.30 Telex 18.35 Din ţările socialiste 18.45 întrebări şi răspunsuri 19.20 1001 de seri 19.30 Telejurnal 20.00 Cintecul săptâminii — interpre­tează Doina Badea 20,10 Seară pentru tineret 22,15 24 de ore PROGRAMUL II 17,30 Telex 17,33 Telecinemateca pentru copil 19.20 1001 de seri 19.30 Telejurnal 90.00 Concertul orchestrei simfonice a Radioteleviziunii 92.05 Semnificaţii „100 de lei" — scala — (11 03 72) 9 ; 11,13 ; 14,30 ; 14 ; 18,30 ; 21. Operaţiunea „Atomul marcat“ — CAPITOL (16 29 17) — 8,30 ; 11,15 ; 14­­ 10.15 ; 18,30 ; 20,45. Ultimele şase minute — PATRIA (11 86 25) - 9 ; 11,30 ; 11 ; 16,30 ; 19 , 21,15. BUCUREȘTI - (15 61.54) - 8,30 ; 11 ; 13,20 ; 16 ; 18,30 ; 21. FAVORIT — (31 06 b­) — 9,15 ; 11,30 ; 13,45 ; 16 ; 18,15 ; 20,30. Bună seara, doamnă Campbell -LUCEAFĂRUL — (15 87 67) — 9 ; 0,15; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 20,43. FESTIVAL» (15 63 84) — 8,45 ; 11,15 ;­­ 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21. Nunta — CENTRAL (14 12 24) — 9,15 ; 11,30 ; 13,45 ; 16 ; 18,15 ; 30,30. Ultimul tren din Gun Hill — VIC­TORIA (10 28 79) - 9 ; 11,15; 13,30; 16 ; 18,15 ; 20,30. Neamul Şoimăreştilor - DOINA (16,75 38) — 12,15 ; 15,43; 19,15. Program de desene animate — 9,45— II. Nici un mentist de plictiseala — LUMINA (16 23 35) — 9 ; 9,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 20,45. Despre o anume fericire — GRIVI­­ŢA­­ (17 08 58) — 9 ; 11,15 ; 13 30 ; 16 ; 18,15 ; 20,30 MIORIȚA (14 27 14) — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 15,15 ; 18 ; 20,13. Mafia albă — EXCELSIOR (18 10 88) — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 , 18,15 ; 20,30. MELODIA (12 06 88) — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 20,15 Dragostea Începe vineri­­ ÎNFRĂ­ȚIREA INTRE POPOARE (67 14 70) — 15,30 ; 18 ; 20,15 Doi pe un balansoar — GLORIA (22 44 01) — 9 ; l1, 15 ; 13,30 ; 13,45 ; 18,15 ; 20,30. MODERN (22 71 01) — 9 11.15 ; 13,30 ; 16 ; 28,15 ; 20,30. Lupta după victorie — POPULAR (35 15 17) — la,30—19. Adio, arme — TIMPURI NOI (15 61 10) - 15,30—19 in continuare. Șapte zile — PROGRESUL (23 94 10) — In ; 18 , 20. Paradisul — BUZ­EŞTI (50 43 58) -9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,15 ; 20,30. AU­RORA (35 04 66) — 8 ; 11,15 ; 13,30 ; 15,43 ; 18 ; 20,15. Albă ca zăpada şi cei şapte pitici — FLAMURA (23 07 40) — 8 ; 11,15 ; 13,30 ; 10 ; 18,15 ; 20,30. Conspiraţia — VIITORUL (11 48 03) — 15,30 ; 18 ; 20,15. Cu cărţile pe faţă — VOLGA (11 91 26) - 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 15,45 ; 18,15; 20,30. TOMIS (2149 46) — 8 ; 11.15 ; 13,30 ; 15,45 ; 18,15 ; 20,30. Valter apără Sarajevo — DACIA (50 35 94) - 9 ; 12,30 ; 16 , 19,15. Efectul razelor gamma asupra crăi­ţelor — FLORE­ASCA (3­ 3 29 71) — 15,30 ; 18 , 20,13. ARTA (21 31 86) -15,30 ; 10 ; 20,15. BUCEGI (17 03 47) — 15,30 ; 18 ; 20,15 Cu toate acestea — FERENTARI (80 49 85) - 15.302; 18 ; 20,15. V-17 acţionează — MOŞILOR (12 52 93) - 15,30 ; 18 ; 20,15. Legenda mgiului Charley — LIRA (3171711 — 15,30; 18; 20,15. COTRO­­CENI (49 48 48) — 15,30 ; 18 ; 20,15. Tu şi eu - CRINGAŞI 09 21 15) — 13,30 ; 18 ; 20,15. Pisica Junglei - UNIREA (1710 21) — 15,45 ; 18 ; 20,15. Stare de asediu - DRUMUL SĂRII (31 38 13) - 15,30 ; 18 , 30,15. CIU­LEȘTI (17 55 46) — 15,30 ; 18 ; 20,15 — matineu duminica — ora 0. O afacere pe ebnsie — PACEA (31 32 52) — 15,30 ; 17,43 , 20. FLACĂ­RA (21 33 40) - 15,30 ; 17,15 ; 20. Cei şase urşi şi clovnul Cibulka — VITAN (21 30 82) — 16 , 18 ; 20 Acea pisică blestemată — MUNCA (21 30 87) - 15,30 ; 18 ; 20,15. Infailibilul Raffles - COSMOS (35 19 15) - 15,30 ; 18 , 20,15. Dreptul de a iubi — RAHOVA (23 91 00) - 15,30 ; 18 , 20,15. Paraşuliştii 10—11 nov. — CLUBUL UZINELOR „REPUBLICA« — «I 1* . 20.

Next