Neamul Românesc, august 1932 (Anul 27, nr. 173-195)

1932-08-02 / nr. 173

Ánui XXVII. TV T <5 m . i/o NEAMUL ROMANESC DIRECTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) _____________ Telefon 312/60 2 LEI Marți 2 Angcst 1938 C - . ..______* Pe­na an. 6‘10 lei: ?s șase le*ni, 300 Lei In țară . ■ [UNK] —■—■ a— ——■— Pentru autorități și Instituțiuni: 1000 Lei I DIRECTOR N. GEORGESCU ISPRAVA IV Orice Parlament poate fi însă îndreptat spre bine cînd banca ministerială e ocupată de oameni cu autoritate. Pentru a încerca marea revoluție „țerănească" ar trebui deci ca acolo să se afle persoane care să poată impune și adver­sarilor. Aceste persoane se caută — și nu se găsesc. Nu se găsesc și fiindcă nu sînt și fiindcă acelea care se închipuie că sînt, ori își închipuie amicii lor, nu vreau. Asistăm astfel la spectacolul caraghios al unui „mare par­tid", „foarte popular" (40% cu voturile morților în lupta elec­torală) care, bucurîndu-se de toată încrederea Suveranului, nu poate să-și facă ministeriul definitiv. Pe d. Titulescu, pe care-l chemau ca șef și căruia nu i s'a părut că e destul de capitonat fotoliul, îl răsping astăzi. Ziarele care proorocesc pentru partid au grija să arăta că d-sa a deve­nit — cum am zice ? — imposibil. D. Vaida, cu ce amintiri electorale aduce, nu se prea simte bine la locul său și de altfel, cine­ cunoaște știe că nu este al doilea în stare să strice pentru o isbucnire retorică o întreagă situație. D. Mihalache, deși se simte născut pentru a fi președinte­­ de Consiliu, desită să întindă asupra băncii ministeriale larga umbrelă a cămășii sale imaculate. D. Mironescu poate n'ar mai vrea să fie manta de vreme rea. Iar, în fund, marele Layd­a de la Bădăcin nu găsește că sunt date toate condițiile pentru a se sui călare pe tot ce este auto­ritate în țara pe care, ca locotenent de artilerie austro-ungar pe frontul italian, a creat-o. N. IORGA Preocupări constituționale,­ s’au program de soluțiuni ? La ordinea zilei, ofensiva des­chisă de d. Iuliu Maniu, împotri­va Coroanei, ca o concluzie a atitudinii sale de până acum, și apoi brusca revenire de ieri. Par­tidele, lumea politică, intelectua­lii, opinia publică, țara întreagă asaltată de toate nevoile, pare că nu mai este preocupată de alt­ceva decât de jocul —­ trebue să recunoaștem­ destul de dibaci — al șefului de la Bădăcin, crescut la școala răbdării și a îndărătni­ciei. Desigur, acțiunea d-lui Iuliu Maniu a avut o semnificație. Mai precis, ar fi putut avea. Dacă nu s’ar fi întrezărit prin ea, preocu­parea de interesele partidului na­­țional-țărănist. Căci, precum con­stata d. Duca la clubul liberal, în momentul când d. Iuliu Maniu își făcea senzaționalele sale de­calarați­uni, este locul să ne între­băm cum este cu putință ca par­tidul național-țărănesc, care până acum s’a declarat în toate împre­jurările perfect solidar cu con­cepțiile constituționale ale d-lui Maniu, să consimtă a guverna el, fără garanțiile socotite indispen­sabile de d-sa. Și ce înseamnă atitudinea șefului dela Bădăcin, care pe de o parte se izola de ai săi, iar pe de alta îndemna partidul să primească ceea ce con­știința sa proprie refuza de a primi? Prin faptul că d. Maniu a des­­mințit textul decalarațiilor sale — pe care totuși le-a făcut — se face dovada că opiniile constitu­ționale ale șefului de la Bădăcin nu pot rezista preocupărilor de beneficii pentru partid, cari se pot asigura numai prin dubla ac­țiune a celor doi tovarăși : d. Ma­niu cu amenințările și d. Vaida cu... căldărușa. Dar marile interese ale țării nu au nici o legătură cu preocuparea acelora cari se întreabă dacă idei­le și teoriile d-lui Iuliu Maniu se încadrează în spiritul unei mo­narhii constituționale sau dacă practica factorului constituțio­nal este sau nu o erezie. Țara se dvrea condusă, se vrea guvernată cu alte metode decât cele cunos­cute și practicate până azi. Țara mai vrea soluțiuni ale probleme­lor a căror dăinuire face ravagii în organismul nostru de stat și în sânul societății românești. Și partea tragică a momentului e că regimul național-țărănist nu are nici un program de soluțiuni practice ale problemelor urgente și grave, cari consumă energia a­­cestui neam. Mai mult, nici în ce privește generalitățile, fruntașii regimu­lui nu sunt de acord ci, dimpotri­vă, împărtășesc convingeri cu to­tul opuse. Conservatorismul cle­­ricalo-confesional care îmbrăți­șează în Ardeal cauza claselor burgheze mijlocii de la orașe nu se împacă cu „statul țărănesc“ al teoreticianului de la Topoloveni, regionalismul și ofensiva împo­triva Capitalei, preconizate la Cluj nu se acordă cu sentimen­tele și ideile fruntașilor țără­niști, ostilitatea naționalilor îm­potriva conversiunii nu se împa­că cu ideea țărăniștilor de a ex­tinde conversiunea, după cum teo­riile inflaționiste ale d-lui Iu­­nian se contrazic categoric cu habotnicia d-lui Mironescu în materie de stabilizare. Când dar așa stat­ lucrurile, când în loc de ași întocmi un pro­gram de guvernare fruntașii re­gimului chemat la cârmă se în­deletnicesc cu jocul teoriilor con­stituționale — (ironia împreju­rărilor face că nici în ce privește aceste teorii, ei nu se pot înțe­lege) — ce încredere mai poate avea țara în acest regim?. Ce se mai poate aștepta deja niște oameni, cari nu au nici mă­car simțul înțelegerii gravității momentului, nici măsura decen­ții, care se cere unei conștiințe roase de chinurile îndoielii și ale nesiguranței viitorului, cum tre­bue să fie conștiința acelora cari și-au asumat, fără nici un temei, răspunderea situației? ----------------XOX——— Echipe „spicială“... Ediția specială presupune în sine un fapt important care trebuie adus la cunoștințe publicului interesat, imediat, un fapt care îl privește, care se leagă de schi­mbarea unei situa­ți­uni, sau care ar putea să fie hotă­râtor pentru orientarea intereselor lui imediate. Dar nu înseamnă fa­pt important manifestul program al ui­ui partid în plină campanie electorală și nu atât d­e importantă o declarație a unui șef care ba revine, ba nu revine acolo unde nu țara îl dorește sau îl cl­­ip­mi. Fapt important a putut să fie assa­­sinarea lui Doume­r; la­­ fel lovitura de stat din Germania, alegerile germane și rezultatul lor de astăzi; — în orice caz nu aceiaș importanță o poate avea prinderea unui nenorocit de rândaș criminal și la fel minciuna valorificată prin scoaterea unei ediții pe care să o țipe țigănușii la toate coHturile ca fiind „spiciallă“...­ Căci în sine, ediția specială este un act revoluționar, care neliniștește o clipă spiritul plimbăreților alimen­­tându-le preocuparea discuțiilor lor interesante. Pe căi, chiar dacă nu sunt toate ele Victoriei, mai sunt însă și oameni pașnici... Pentru aceștia „ediția specială“ e supărătoare. Indignarea adesea nu mai poate fi stăpânită pentru acei cari batjocoresc buna lor liniște și preocuparea pentru interesele lor, care sunt și ale unei societăți întregi. Așa fiind, ediția „specială“ la noi și-a mâncat de mult creditul. A continua pe aceiaș melodie, în­semnează să se ajungă într’o zi în si­tuația similară a ciobanului cu oile atacate în adevăr de lup. Este o lecție pe care o merită min­cinoșii și acei ceru exagerează, cău­tând să creieze o atmosferă prielnică trăgătorilor de sfori. Bunul simț al românului s’a rezitat însă... I Deci, puteți continua domnilor! ----------xox--------— i. n. Concursuri muzicale par­­duse la Moscova Moscova, (Ceps)). — Filarmonica d­e Stat din Moscova organizează pentru luna Februarie 1933, un mare concurs muzical, la care vor participa pianiști, violoniști, violonceliști și cântăreți din întreaga Uniune sovietică, cari au fost pregătiți pentru cariera artistică în Rusia în anii de după revoluție. Concursul este organizat cu prilejul celui de al 15-lea an de activitate mu­zicală a Uniunii sovietice DEMAGOGIA CARE TRIUMFA ----------- «la«»«­»» -------------­ Un Mesaj regal, care inaugu­rează o operă legislativă, o se­siune nouă, câștigă enorm din sincera expunere a împrejură­rilor care au adus la cârmă, re­gimul respectiv, și din onesta privire asupra trecutului apro­piat. Stiliștii regimului, superbi și morali, au preferat cellalt sis­tem , al narațiunei, sprijinită pe neadevăr, al afirmărilor cari nu constituesc numai minciuni gro­solane, dar se dublează cu pro­vocări pline de cruzime.... • Aflăm din ceea ce, în Înalta Sa generozitate, Suveranul a înțeles să scape neobservat și nerectificat, că Aventura Vai­da, „și-a îndeplinit cu strictețe misiunea de a asigura liberta­tea, ordin­ei și legalitatea nou­ei consultări a țarei"". Regele a putut citi la deschi­dere, această frază, ofensând adevărul, pălmuind încă odată obrajii celor loviți și maltratați în alegeri. El nu răspunde în nici o formă, de ceea ce se debitează, de către ușurința și provocarea unui regim insu­portabil, chiar dacă Regele este cel care citește Mesagiul. Numai de la lipsa de seriozi­tate a d-lui Vaida, s’a putut ajunge la spectacolul dureros, ca însăși Suveranul, să dea im­presia că ascunde, și patronea­ză stâlcirie și samavolniciile recente- Ar fi fost mai frumos, și în orice caz mai decent, ca Regele să fie scutit să afirme neadevărul patent, că alegerile au fost libere. Măcar pentru miile de oameni molestați, pentru zecile de mii de cetă­țeni cărora l s'a furat dreptul lor de a-și spune cuvântul la urne . Dar e vorba de un sistem, nu de un episod. In acelaș mesaj al inexactității, se mai spune, cu o desinvoltură care nu mai uimește din partea celor mai îndrăzneți mistificatori cari se pot imagina, că Aventura a plătit: soldele, lefurile, pensiile și restanțele. Cad se poate pre înțelege altceva prin a­­firmația că guvernul „a luat mă­surile reclamate imperios de situația finanțelor publice?". Ce se poate descifra din Mesagiu­, care afirmă că guvernul „a asi­gurat de îndată piața funcțio­narilor și pensionarilor" de­cât că aceste obligațiuni ale Statu­lui sunt la zi. Ceea ce este inexat, cu totul inexact, Statul nu poate achita nici măcar obligațiile prezente. Surâsul de Giocomdă obosită al d-lui Mironescu, n'a reușit să umple viste­ria, și prin urma­re, n'a achitat salariile... Nici pe Iulie, și mai puțin încă pe Au­gust... De trecut, e preferabil să lăsăm sarcina unei lămuriri, Mesagiului. Minciuna, rostită solemn, și aclamată îndelung, rămâne, din întâmplare, și totdeauna, o minciună... In opera ei de totală și ge­nerală de monetizare, demago­gia eftină, capabilă de conspi­rații și compromisuri, a redus Mesagiul Tronului, la valoarea unui petic de hârtie, dus de vârtejul prăfuit al străzei. E tot ce se poate spune mai bine, de pomelnicul inaugural, citit la tristul spectacol din Dea­lul Patriarhiei... În străinătate: Pe un an, 1300 Lei­i Pe șase luni, 600 Lei Isbucnirea unei foamete catastrofale în Rusia Din Rusia sovietică se anunță că numeroase fenomene din ulti­mul timp arată că foametea de a­­colo a luat proporții spălmărdă­­toare. Se înregistrează o părăsire in massă a satelor din regiunile unde situația este deosebit de ne­îmbucurătoare. La Moscova au so­sit în ultimele zile, grupe de câte 3­—4000 țărani din regiuni depăr­tate ale Ucrainei, în cea mai mare parte din ținuturile Smolensk, Nursk, Nijni-Novgorod. Țăranii nu dispun de recoltă proprie și au venit la Mosco­va mânați de frica de mizerie și foame. Țărănimea proletarizată caută să lucreze în fabrici numai spre a avea bucata de pâine, deoarece satele lor surd comjrleci sărăcite, parte din pri­cina recoltei proaste, parte din pricina că nu au fost făcute înse­­mânțări. O foamete catastrofală se anun­ță din numeroase locuri ale Ucrai­nei, adică din regiuni ce au for­mat altădată grânarul Rusiei. Un mare număr de locuitori au por­nit în alte regiuni unde speră să poată cumpăra ceva cereale. A se obține cereale este însă foarte di­ficil și în regiunile unde ele s’au produs, deoarece populația locală se ascunde pentru sine, spre a nu rămânea ea singură fără alimente. La Moscova se consideră situația alimentară din numeroase regiuni ca foarte îngrijorătoare. In unele părți viața a luat un aspect ase­mănător situației din 1922 când a domnit o foamete îngrozitoare. Corespondentul din Moscova al ziarului „Socialisticeski Viestnik", care apare la Berlin, anunță că Rusia sovietică formează în pre­zent teatrul unor mutări de po­poare. Toate drumurile și căile ferate sunt pline de fugari, cari părăsesc satele spre a se duce în regiuni unde speră să găsească de hrană. In vagoane, călătorii sunt atât de lihniți de foame, încât cei cari au pâine nu îndrăznesc să o mănânce în fața ochilor celorlalți. In cercurile conducătoare se vorbește că numeroase personali­tăți vor fi trase la răspundere pentru situația ce a intervenit. E vorba de o apropiată demitere a președintelui guvernului ucrai­­nian Petrov­ski, a lui Kossior din a­­celaș guvern, etc.. Se constată că însemânțările de iarnă au fost fă­cute în modul cel mai superficial, observă de pe acum, o nervozitate neobișnuită în întreaga Uniune so­vietică. 0 mare expoziție a artei iugoslave la Amsterdam Belgrad, (Ceps).­­ In ziua de 10 Septembrie va avea loc la Amster­dam, inaugurarea unei mari expoziții de artă iugoslavă, care este organi­zată din inițiativa Societății artistice din Belgrad „Tvieta Zuzori­ci‘‘. Aso­ciație a invitat pe toți artiștii plas­tici iugoslavi, ca să-și trimită operile lor pentru această importantă expo­ziție. Printre cei dintâi s’au anunțat sculptorul Ivan Mestrovici, apoi sculp­torii și pictorii Toma Rosandici, M. Dolina­r, M. Uzetel, P. Koriovici, Pe­­trovici Varlas, Klaikovici și alții. Con­sulul onorific iugoslav din Amster­dam Mertens a sosit zilele acestea la Belgrad în vederea organizării tran­sportului operilor artistice. Asociația „Țvieta Zuzorici“ își promite că în­treprinderea ei se va întâlni cu un mare succes. Bola üafoversitatea respalară văleasa ce Mante Cultura română în Italia — Ceaterâla d-lui profesor Isopescu dela Roma ur­mată de muzica cântată de d-na Ciolac din Craiova — In prima conferință, d. köpes­en ne-a vorbit despre personali­tatea lui „Mussolini’, arătând toa­tă activitatea politică și socială a acestui om mare de Stat, care și-a realizat ideologia în fapte, fixând o nouă politică care a fost atât și combătută, dar și atât de mult admirată. In a doua conferință d. Köpes­en ne-a vorbit despre „Cultura­ Română în Italia“, fiind cunoscă­tor al acestei probleme ca unul ce luptă în Italia pentru propa­ganda literaturii românești. Ne arată cum în trecut scriitorii ita­lieni s’au ocupat de origina noa­stră și că mulți dintre ei, au fost inspiratorii cronicarilor noștri în ceea ce pivește ideia de latinitate. Când începuse a se traduce toate operile de valoare, în limba ita­liană, ale popoarelor vecine, ale noastre rămăsese necunoscute. Abia înainte de războiul mondial a început să se traducă din Car­men Silva și Elena Vacărescu. Du­pă răsboi a început un curent fa­vorabil nouă dus din dragoste de către­­ italieni față de noi. Abia din 1927 încoace acest curent a început și mai puternic, manifes­tat prin bunăvoința și munca stu­denților italieni și profesorilor lor, s’au tradus până azi 32 din di­­­feriți scriitori ca:­­Eminescu, Sla­vici, Creangă, Rebreanu, Sado­­veanu și alții. Apoi ne arată că și pe terenul de propagandă al mu­zicii românești, am început a ne remarca, pomenind de concursul prețios dat­­ de doamna Ciolac, care anul acesta a cântat la Ve­neția, Milano și Roma. In sală fiind și doamina Ciolac, publicul cu aclamațiuni a invitat-o să cânte. D-sa a cântat câteva arii românești , și italienești­­ acompa­­niind­u-se singură la pian. E­XTERNE — Din Berlin se anunță că bilanțul victimelor politice în cursul zilelor de Vineri și Sâmbătă se cifrează la 10 morți și mai multe zeci de răniți­ In ziua alegerilor n‘a fost semnalat nici un incident mai serios. Timpul fiind foarte bun, alegătorii s’au prezentat într’un număr mai mare decât în 1930. In ce privește rezultatul alegerilor se remarcă definirea câtorva idei și partide puternice care își dispută cu diferențe mici in acelaș număr de partizani. Partidele mici, — după cum­ se prognosticase,—au dispărut aproape în aceste alegeri. Grupurile care-și dispută întâietatea sunt: național-soci­a­­liștii, social-democrații, comuniștii și centrul catolic. Din repartizările de până acum guvern el nu va obține în Reichstagul majoritate decât dacă va fi sprijinit de centrul catolic. Hittleriștii s-au dovedit a fi cel mai puternic partid, dar nu vor obține n­ici ei majoritatea. Cât despre comuniști, aceștia se în­tăresc din ce în ce mai mult, desigur rândurile lor fiind în­groșate mult cu falanga șomerilor. — Eri s’a ratificat la Roma tratatul de conciliațiune italo­­american. — Intr’un discurs electoral d. Franklin Roosevelt după ce arată înțelegerea marilor puteri europene asupra chestiunii repa­rațiilor, spune că există teama ca aceste țări să nu se unească îm­potriva Ameri­cei și specifică: Acest pericol nu provine din da­toriile ce ele au contracarat de la noi, ci din barierele pe care le-a­m ridicat împotriva comerțului lor. Dasa se declară apoi pen­tru micșorarea tarifelor vamale și reluarea schimburilor comerci­ale pentru a fi înlesnită plata datoriilor interguvernamentale. ————II I.J-I I -1 " J w—— Ortografie cu Regulament Noul regulament al ortografiei limbii românești, dat de curând de către Academie, pune pe tapet, afară de amănuntele, unele mai puțin binevenite decât altele, fixa­te de către înaltul for și chestiuni mai largi cari luminează de depar­te această nouă reformă importan­tă în cultura unui popor. Astfel se pune problema unei restrângeri a libertății în organi­zarea manifestărilor spirituale, de acord cu un sens general, impus de gustul și habitudinea marelui pu­blic, sens controlat tot­odată și di­rijat de către un grup rest­râ­ns ce trebue să concretizeze superiorita­tea acestui gust, grup constituit în mod logic din cele mai de seamă elemente ce pot întruchipa acest imperativ al nației. întrebarea este, nu dacă înaltul for de cultură a răspuns acestei cerințe a timpului prin nouăle re­guli ortografice emise zilele aces­tea, ci dacă întradevăr se poate vorbi de o asemenea orânduire în strictul înțeles al cuvântului, ab­solut în toate domeniile de mani­festare ale scrisului. Desigur în actele publice, în toa­te scriptele oficiale ce tind să se simplifice din ce în ce mai mult pentru o înlesnire și o despotmo­­lire a tuturor formelor încărcate ce se impun relațiilor publice ale societății, o astfel de regulare și reducere împinsă până la maxi­mum, se impune chiar. Defecțiunile aparatului admi­nistrativ numără printre ele fără îndoială și o asemenea lipsă de orânduială în ortografia publică. In acest domeniu într­adevăr s’ar putea vorbi de o binevenită re­formă, decretată și impusă în mod sever de către o emanație a spiritului superior cultural și în acelaș timp practic. Dar mai este și alt domeniu, acel literar, artistic, dacă cel cul­tural și științific nu poate aduce, firește, un argument în această teză. .............. Și mai ales în acest domeniu li­terar, unde posibilitatea unei în­grădiri a formei scrisului,, chiar și cea ortografică ar rămâne de discutat, tocmai în acest domeniu se îndreaptă atenția publicului, în primul rând când se vorbește des­pre asemenea reforme și, natural, la fel s’a petrecut și cu­ acest ul­tim regulament. ............... Este firesc. Există în manifes­tările literare și artistice atâta diversitate de forme, dominate de aceiaș libertate, fiindcă terenul însăși constituie expresia persona­lității, care se reliefează tocmai in măsura în care se arată singulară. Și tocmai de aceia, în chip gre­șit, atenția generală atribuie aces­tui domeniu lipsit de o reglementa­re rigidă, — care ce e drept a abuzat de această libertate — ne­cesitatea unei orânduiri, și spiri­tul de suprafață i-o impune ori de câte ori se ivește vre-un regula­ment în acest sens, care ar modi­fica tocmai esența manifestărilor genului discutat. Ortografie cu regulament, da, dar acolo unde trebuie. --------------XOX-------------­ Ș­ti­r­i Fiind semnalate mai multe asi­dui pregătiri ale comuniștilor pen­tru sărbătorirea „zilei roșii”" s'au operat ori numeroase arestări pre­ventive în Capitală și centrele din provincie și au fost luate întinse mă­suri de ordine în toată țara. Ele au avut întruniri: Federația generală a demobilizaților, Feder­a­­ția economică, deponenții Băncii Blank și ai Muntelui de Pietate, ipotecații, Uniunea generală a func­ționarilor particulari, etc. In matchul de tennis pentru cupa „Davis“ jucătorul francez Borotva a bătut pe jucătorul american, Alli­son cu 3—6, 6—1, 6—2, 7—5, hotă­rând astfel victoria Franței. Se anunță pentru luna pe care am început-o astăzi importante eve­nimente meteorologice. Astfel vom avea călduri ecuatori­ale, o continuă cădere a perseidelor care vor atinge maximum-ul în zi­lele de 9—10 și 11 August, puțină secetă și o eclipsă totală de soare la 31 August. La concursul de frumuseță pentru întreaga l­um­e Miss Turcia a f­ost a­­leasă și Miss Univers.­­ Ciclistul francez Ledu­cq a câștigat cel­ d­e-al 26-lea tur al Franței. S’a deschis ori în marele amfitea­tru al S­orbonei, con­greeouf universal de­­ esperanto. Se anunță din Londra că grupul independent din partidul laburist a hotărît să se despartă d­e partidul laburist națion­al. CĂRȚI NOUI I. NAPOLEON Cu privire la „micul caporal“ s'au scris 200.000 d­e cărți. J. Bainville, un istoric francez cu renume a publicat, de curând, o carte în care studiază pe Na­poleon la Sfânta Elena. Scopul­­ acestei cărți, cum spune auto­rul ei în prefață, este de a da fiecărui intelectual putința de a înțelege adevărata măreție a o­­mului. Lucrarea aceasta nu-i o com­plicație a operilor precedente ci mai degrabă o scrutare psiholo­gică a sufletului martirului exi­lat , o imagine completă. Bain­ville a făcut această descoperire: Napoleon a fost un scriitor îna­inte de toate, un poet, care îna­inte de a fcri istoria a dorit s-o trăiască. Să ne amintim emoționantul său rămas bun ce-l ia de la Ar­mată :­­ „Am consimțit să trăiesc, ca să scriu mărețele fapte pe care le-am făcut împreună“. In toate proclamațiile sale, în toate operile sale, se găsește a­­c­eastă nuanță de reprezentare, de imagine poetică. Ceea ce admirăm în acest om extraordinar este : naivitatea sa înaintea soartei, realismul său, inteligența sa în sensul cel mai larg al cuvântului: „Din ce pare de necrezut, spune autorul, ni­mic nu-l surprinde niciodată“. Napoleon este cel mai mare învățător al energiei­, al sforțării continue și al îndrăznelii. Opera lui a adus multe neno­rociri Franței­, dar lecția lui poa­te să fie folositoare tuturor oa­menilor. II „STALIN, OMUL DE OȚEL" Așa se intitulează o nouă car­te, scrisă de Gr. Bessedowski și Laporte, cu privire la conducă­torul Rusiei Sovietice, Stalin. Autorii, într-o povestire simplă și clară, ne arată cariera fulgeră­toare a lui Iosif Visarionovici Drngasivili, călugăr cu purtări ticăloase, fiu de cismar din Geor­gia, ajuns acum să domnească peste un sfert din suprafața pă­mântului. Mintea omenească stă în loc în fața misterelor naturii. Un po­por atât de mare, cu surse de bogății imense, se dă, de bună voe, pe mâna unui călău. Acest călugăr, de mai multe ori exilat în Siberia, este de o cultură minimă și de o inteli­gență mediocră. La moartea lui Lenin, numele lui era necunos­cut. In scurt timp reuși însă să se impue și să îndepărteze pe Trotsky și Zind­eff, mulțumită unei voințe inflexibile, unei vi­clenii neobișnuite și unui spirit lipsit de scrupule și ezitări. Pen­tru a menține încă câtva timp Rusia sub opresiunea bolșevis­mului era necesar un astfel de om, care întrupează în sine pe despotul, fără­ milă, pe țăranul viclean din Nijni Novgorod și pe lucrătorul din Moscova. Strein de cultura europeană este la a­­dăpostul oricărei idei umane. Exilul din Sibirea l-a oferit și i-a dat o conformație sufletească, de ascet și de sforțare, întreaga lui filozofie se rezu­­­mă aici: „Una din funcțiunile e­­­sențiale ale puterii politice este represiunea”. Nici nu putea spune altfel călăul ce are la dispoziție organizați­a fioroasei „Ceke“. Singura pasiune a lui Stalin este : pasiunea puterii. Vrea să fie stăpânul absolut al Rusiei. Lenin, în oare­care măsură, era un idealist: dorea fericirea poporului rus din tot sufletul. Tot ceea ce făcea era numai pen­tru popor. Stalin este mult mai realist, mai Sancho Pansa. El vrea să domine. „Rusia a suferit pe Romanovi 300 de ani —­ spune el — ea mă va suporta și pe mine, până la moarte, apoi“.... " Poporul obișnuit din timpuri străvechi cu ținutul, va suferi, de­sigur, și pe acest „Ivan cel Groaznic“, dar adâncurile sufle­tului slav sunt enigme pe care timpul le poate deslega. III. MEET BULGARIA Publicistul ameri­can R. H. Markham, un entusiast filo-bul­­gar, într’o carte recent apărută, ne prezintă țara vecinilor noștri, bulgari, într’o lumină nouă, cât se poate de frumoasă. Natura cu tot farmecul ei, țăranii cu toate obiceiurile și durerile lor, cânte­cul melancolic al păstorului de pe munții Hemus, suferințele în­­delunagte ale poporului bulgar, care a fost silit de soartă să va­dă cruciații trecâț spre Ierusa­lim, să sufere de pe urma nenu­măraților barbari și în urmă să îndure timp de cinci secole jugul Turcilor, și să aștepte cu înfri­gurare salvarea din partea Ruși­lor, toate aceste lucruri, le gă­sim în cartea publicistului ame­rican. „Nu veți găsi în Bulgaria — ne spune el — nici veselia­ Români­lor, nici agilitatea Grecilor, nici spiritul muzical al Italienilor și nici­ fineța Francezilor. Bulgaria este o grădină de trandafiri, o țară a tomatelor și altor legumi, o țară a grânelor, a câmpiilor muncite de oameni ce știu să cânte așa de trist. Bulgarul este econom, cinstit, își tine promi­siunea și obligațiile, în toate pu­ne măsură și-i pasionat de cul­tură. Aici, în Bulgaria, tot popo­rul, fără deosebire, trăește cu sentimentul mistic, ferm, că este predestinat să joace un mare rol în drama popoarelor”. Și apoi spre sfârșitul cărții spune : „Bulgaria este statul cel mai puțin corupt din Balcani, cel mai stabil, cel mai democrat și mai susceptibil de controlul public“. Adevărul poate să nu fie toc­mai așa, dar ceea ce este sigur este următorul lucr­u : în Bulga­ria, așa sălbatică cum o socotim noi, se muncește, cu înfrigurare, pe toate tărâmurile. Nu-i râu să ne cunoaștem cât mai de a­­proape vecinii.­ ­ Ion Bercin !

Next