Olteanul, 1911 (Anul 3, nr. 1-44)
1911-01-01 / nr. 1
Fag- 2 Un bou gras urca de obiceiu scările templului pentru a fi sacrificat pe altarul credinţelor deşarte, din carnea căruia trebuia să se sature mulţimea. Bogăţia cărnei şi săturaţia poporului simbolizau bogăţii în tot felul de producte a anului. Sângele vărsat din belşug din boul ucis simbolizează belşugul de rouă căzut peste ogoare ca o binecuvântare cerească. Astăzi aceste obiceiuri atât de bizare au dispărut cu totul, iar în locul lor civilizaţia din zilele noastre ne-a adus alte obiceiuri, sub toate raporturile mult mai lăudabile şi mai folositoare. Să petrece şi astăzi, ce e dreptul, în noaptea de încheiere a anului vechiu spre anul nou, dar mai mult ca o evocare a celor petrecute în decursul anului făcându-se urări de bine pentru anul ce bate la uşă. Un fel de bilanţ al rostului vieţii cu toate plăcerile şi neplăcerile ei, o carte mare în care zi cu zi sunt trecute cele mai de seamă fapte din viaţa noastră de un an. Deschizând cartea aceasta mare în care toate popoarele lumei îşi au capitolele lor şi oprindu-ne pe un moment privirea la litera R, nu fără interes dăm peste capitolul : încă un an din viaţa poporului român. Promiţător la început, mai zimbitor ca un copil nevinovat, anul 1910 şi-a făcut apariţia pe firmamentul cerului românesc. Un moment se părea că soartea acestui blând popor atât amar de vreme tot vitregă, de astă dată s’a schimbat ca prin farmec. Să întrezăreau prevestiri de mai bine. Dar această prevestire a fost de scurtă durată, abia atât cât ţine bucuria copilului care a primit o jucărie, cu care nu începuse bine a se juca, căci tatăl său şi vine să i-o ia ca să nu o strice. Aşa s’a întâmplat şi cu soartea poporului nostru, nu începuse bine a o gusta, căci iată vin afurisitele de alegeri electorale, din cari, nu ştim, dacă lipsei de pregătiri pe unele locuri, sau prea marei ingerinţe şi nemai uzitatei pănă acum ilegalităţi a adversarului nostru firesc, am eşit înfrânţi. Nu-i vorbă, în puţinele locuri unde am izbutit, bunăoară aici la noi în Făgăraş şi la Arpaş, poporul deşteptat la conştiinţa naţională şi-a făcut cu prisosinţă datoria trimiţând în sfatul ţării, să hotărască de moartea sa, pe doi români de inimă, deputaţii Dr. Vaida-Voevod şi Dr. Nicolae Şerban. Nu mult după încheierea alegerilor, atât de nefavorabile nouă, — poate ca un semn de protestare — mânia ceriului s’a descărcat cu atâta furie asupra nenorociţilor noştri fraţi din Bănat şi Solnoc-Dobâca. Tratativele de pace începute de guvern, au fost purtate cu atâta demnitate de vrednicul nostru fruntaş d. Dr. Mihu, dar cari nu din cauza noastră nu au dus la un bun rezultat, au avut efectul dezastruos de a împărţi pe fruntaşii noştri şi aşa destul de hărţuiţi, în două tabere duşmane, cari nu se mulţumesc numai să se combată, ci să urmăresc cu răutate să se distrugă unii pe alţii. Văzând toate aceste lucruri şi stări atât de neplăcute şi de păgubitoare, acum în ajunul încheierei vechiului an, nu putem în deajuns ura ca urile, zavistiile şi certurile dintre fraţi să le îngropăm în modul cel mai solemn, întocmai ca vechii Fenicieni, ori Chaidei, pe moşneagul menit să ducă cu el în fundul pământului toate păcatele unui an. In speranţa că pe viitor fraţii vor şti ca în loc de certuri şi subminări, a se lua la întrecere ca prin fapte din cele mai demne şi mai româneşti să esceleze înălţându-se fiecare la locul îndrituit de inteligenţa, priceperea şi puterea sa de muncă, spre fericirea întreg neamului românesc, le zicem tuturor cetitorilor şi prietenilor noştri: Anul nou la mulţi fericiţi ani! OLTEANUL „MIICĂRI (Adventişti sau pocăiţi). Cauzele şi pagubele ce urmează, din lăţirea lor, pentru Români. Copleşit de multele nefericirii ce bântue poporul şi amărât până în adâncul sufletului de mişeliile fără seamă, cu cari cearcă unii streini, mai ales jidani, să amăgească poporul românesc şi să-i sugă pănă şi măduva din oase, m’am apucat şi eu, un binevoitor al poporului, să-i dau câteva sfaturi bietului român, în ce priveşte purtarea lui faţă de numiţii «mucări», sau adventişti, ori pocăiţi, cum li să mai zice. Legea (religia) mucărilor, fraţi români, e o amestecătură de tot felul de religii. Unele învăţături ale religiei acesteia sunt luate dela Jidovi, altele dela Turci, apoi unele dela Saşi şi vre-o câteva dela Români, aşa că legea lor seamănă şi cu a românească, şi cu a săsească, jidovească şi turcească sau mahomedană. Ei zic aşa: Dumnezeul nostru să numeşte lehova, pe acesta şi pe unul născut Fiu al său, care să numeşte Hristos şi pe Duchul sfânt îi cunoaştem, încolo, afară de profeţii din legea veche nu voim să ştim de nici un sfânt, nici de sf. Nicolae, sf. George, sf. Vasile cel mare, sf. Dumitru ori sf. loan Gurăde aur, căci ei n’au fost mai plăcuţi înaintea lui D-zeu decât noi. Iar noi, dacă ţinem Sâmbăta în locul Duminecii, şi nu ţinem nici un fel de sărbătoare, nici Crăciun, nici Paşti, nici Rusale, dacă nu postim, — căci numai d-l Hristos a trebuit să postească; dacă dăm zeciuială predicătorilor noştri, (aşa să numesc popii lor) şi dacă nu mâncăm carne de porc, căci îi spurcată (tocmai aşa zic şi jidanii); dacă nu ne botezăm copiii pănă sunt mari; nu ne facem cruce şi nu ne închinăm la icoane (căci îs chipuri cioplite); dacă facem bine numai celor de legea noastră, iar celorlalţi le facem orice fel de pagube, şi-i înşelăm cât putem, numai să nu ne ştie; dacă nu ascultăm de popiiăi româneşti, căci ăia nu-s mai mult decât noi, atunci noi suntem cei mai buni înaintea lui Dumnezeu şi atunci va trebui să aşteptăm aici pe pământ numai până când legea (religia) noastră va număra 40000 de credincioşi (nici mai mulţi, nici mai puţini), că apoi o să vină d-l Hristos din cer pe un nor, o să ne răpească de pe pământ şi o să ne ducă în înaltul cerului, ca acolo să ne petrecem noi «fraţii» şi «surorile» împreună (e de însemnat că unul la altul îşi zic frate şi soră). Legea aceasta au făcut pojidanii. Ei, adecă, nemaiştiind cum să înşele lumea şi mai ales pe Români, au zis aşa: ce să ne trudim noi atâta, să umblăm în dreapta şi ’n stânga, după câţiva gologani, mai bine hai să înşelăm pe ţărănoiu ăla prost şi să-i minţim câte verzi şi uscate şi apoi îţi vedea cum ne-a ţinea ca pe palmă. Şi au început liftele spurcate mai întâi în România să samene sămânţa iadului şi apoi au venit între noi să ne învrăjbească. Aceşti jidani blăstămaţi, cari fug de lucru şi de oboseală, cari ca şi nişte lipitori, însetate pururea după sânge, umblă să amăgească pe oameni. Aceşti farisei obraznici cutreeră satele de-a rândul făgăduindu-le tuturora, cari îi vor asculta, raiul desfătării, în schimbul unor mâncări îmbelşugate şi a unui traiu tichnit, plin de toate desmerdările trupeşti. Pentru ca să înşele mai uşor pe oameni, să folosesc de nişte apucături sumeţe, cari măgulesc inima şi prin aceasta şi mintea acelora cari le dau crezământ. Aceste lifte nemiloase zic cătră oameni, că ce să mai postească, să facă atâta la cruci, să se închine la icoane, cari şi aşa nu le ajută nimica, şi să mai asculte atâta de popiiăi româneşti, mai bine să le dea lor ale Nr. 1.