Opinia, septembrie 1897 (Anul 1, nr. 102-125)
1897-09-11 / nr. 109
ANUL I No. 109 EDIŢIA DE SEARA IAŞI —JOI 11 SEPTEMBRIE, 1897. Numărul 10 Bani Numărul 10 Bani A lt o\ A M i.\ T F. I, s: încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni şi se plătesc totd’auna înainte In Iaşi la Casa Administraţiei n judeţe şi străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în streinătate 40 lei Şase luni 15 „ „ „ 20 MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZA ADMINISTRAŢIA No 43. — Strada Goliei — No. 43 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN AMMURIUE In Iaşi şi judeţe se primesc numai la Administraţie in streinatate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anuneiuri la pag. IV .... 20 b. linia « „ ni HI .... 40 „ „ Inserţiile şi reclamele . . . 50 ,, Un număr vechilii SO hani REDACŢIA Tip. 43— Strada Golieîr N‡‹‡. 43 /‡ \ REGELE LA BUDAPESTA Activitatea Corpurilor Legiuitoare W' Suntem aproape de ajunul deschiderei corpurilor legiuitoare. Ţara întreagă se află într’o legitimă nelinişte, pentru că nu ştie care vor fi proiectele de legi, cu care guvernul se va presenta în viitoarea sesiune. Şi îngrijirea ţarei este cu atît mai mare, cu cît anul acesta a fost un an râu, de care atît finanţele statului, cît şi punga contribuabilor, se vor resimţi adînc. Roadele dezastruoase date de acest an, trebue să servească, de pildă, guvernelor ţarei noastre ca să ştie , a pregăti, din timp, opera pe viitor. In anii de belşug, cînd recoltele sunt abundente, grînele noastre sunt concurate de acele străine şi bolgăţia publică nu poate cîştiga nimic. In anii de săcetă nu avem ce cîştiga, pentru că săceta fiind generală, ea să întinde fără îndurare şi pînă la noi şi în aşa caz nu numai că n’avem ce exporta, dar suntem siliţi a importa de la alţii, chiar pentru nevoile noastre interne. Fiindu-ne dată această stare de lucruri, e de datoria conducătorilor statului nostru, de a se gîndi, matur şi bine, ce vom face pe viitor, ca nu cumva vremile răle să ne prindă nepregătiţi şi să cădem victima neprevederi sau incapacităţei noastre. Iată motive puternice, care pun ţara într’o nelinişte, pe deplin justificată, căci, în timpul scurt dela închiderea trecutei sesiuni parlamentare şi până astăzi, nu s’a văzut nici un proiect nou în care să se oglindească activitatea şi puinirea de lucru şi gândire a conductorilor noştri. Certele dintre diferitele grupări ale partidului, sau tratativele de împăcare ce se urmează, cu mai mult sau mai puţin succes, între capii acelor grupări spre a ajunge la o şubredă înţelegere, nu aduc ţârei nici un folos şi nici nu o pot face să spere ceva de samă şi folositor pentru viitorul ei economic. Acum, mai mult ca altă dată, ţara are şi simte nevoea a fi condusă de cârmaci ghibaci, necunoscători de scuze şi umiliri, dar pe deplin vărsaţi in ştiinţa de guvernămînt, capabili de a-i conduce paşii pe drumul demnităţei şi desvoltărei sale lăuntrice. Ne trebuesc legi înţălepte, cari să dea culturei noastre agricole o direcţie nouă şi sănătoasă, ca prerdiul pămîntului şi puterea sa productivă să nu scadă, ci să se rădice. Ne trebue legi prevăzătoare, care să pună în exploatare sistematică toate izvoarele de bogăţie ce posedăm, sub sol sau la suprafaţa. Ne trebuesc legi, bine combinate, care să nu vexeze pe contribuabil, reducăndu-l la sărăcie, ci punînd pe fiecare, mic şi mare, bogat şi sărac, să contribue, în marginele puterei sale productive, la suportarea sarcinelor publice. Ne trebue legi binefăcătoare, care să apere producţia naţională de concurenţa străină, fără a ne închide, cu totul, într’un protecţionism rău înţăles şi fără a ne arunca în aripele ameţitoare ale liberului schimb. Ne trebue legi prudente, care să apere industria mică naţională, să ferească această industrie de a fi absorbită de cea mare sau de cea străină,— pe calea unei concurenţi privilegiate sau pe acea a cartelărei cîtorva în paguba, mulţimei. Avem nevoe de legea inamovibilităţei şi admisibilităţei funcţionarilor de orice ram, pe de o parte în scopul ca serviciile publice să fie bine şi conştiincios conduse, iar, pe de altă parte, în acela de a se da o nouă şi sănătoasă direcţie tinerimea române,—îndepărtînd-o de la calea funcţionarismului, care omoară în individ sentimentul datoriei civice, de care trebue să fie însufleţit orice cetăţean. Şi în fine, se simte, deja de mult, nevoia ca în toate administraţiile publice să domnească economia, căci numai astfel se vor putea realiza îmbunătăţiri simţitoare, fără a se depăşi resursele bugetare ordinare şi fără a se recurge la împrumuturi sau a se lăsa pe cetăţean în suferinţă. Deşi constatate, cu prisosinţă, cu toate că aceste chestiuni bat la uşă, cerînd o grabnică soluţiune, spre binele ţării, totuşi cu părere de rău vedem domnind cea mai culpabilă desinteresare sau apatie, în partidul de la putere. Ziua respunderei întîrzie-va oare? G. D. Şerban REBELE LA BUDAPESTA E deja definitiv hotarii, ca MM. LL. Regele şi Regina Romîniei vor vizita ,pe împăratul Frantz-Iosef la Budapesta, Marţia viitoare. Capitala Ungariei va face recepţiune oficială MM. LL. şi se vor da in onoarea Suveranilor Romiul un prinz de gală de 90 taeimuri şi o reprezentaţie de gală la Operă. * Iată cum işî permite. Insă, „Budapesti Hírlap“ a judeca apropiata vizită a Regelui nostru la Pesta: „Ura o vreme, cind perechia regală romină călătorind in patria ei originală, Germania. Înconjura de departe Capitala ungară numai ca să nu supere sentimentul poporului romin. „Abia sunt ciţi va ani de ,cind s’a schimbat atitudinea Romîniei faţă de noi. Şi aceasta datează de atunci, de cînd d. Sturdza se află la putere. Martirii exilaţi de bună voe in Bucureşti, de atunci trăesc ren; marea Uigă s’a redus la nimica toată, căci Sturdza a făcut tot posibilul ca să se apropie de Ungaria şi a căutat toate prilejurile să cîştige prietenia ungurilor. „Sturdza a umblat mult pe la Viena, Berlin şi Roma, şi e ştiut acum că România s-a alipit de alianţa întreită. Aceasta o dovedeşte şi vizita apropiată a Regelui Carol“. Să ia aminte d. Sturdza. OAMENI ŞI LUCRURI Studenţii—Nu e mult—pe vremea bacalaureatului din urmă am relevat un nostim incident. Se dăduse, ca subiect de compoziţie, chestiunea următoare candidaţilor: „Care este figura istorică cea mai ilustră şi din ce pricini?...“ Era ocazia pentru un candidat deştept de a-şi manifesta oarecare independenţă şi profunditate de judecată.—şi lucrul s’a întîmplat în adevăr unui candidat. După dînsul figura istorică cea mai de samă era... domnul Dimitrie Sturdza ! La Tîrgul-Jiu, locul ales pentru reprezentaţia tradiţională a tinerimei universitare, Iaşul a triumfat impunînd un preşedinte din sinul său. Şi conştient de datoria sa practică, naţională, junele Iaşan a îngîimat de pe înălţimea tribunei prezidenţiale. —„D-lor, să trimitem o telegramă de felicitare Majestăţii Sale Dim. Sturdza... Că doară pentru atîta se adunase „în congres“ aproape 400 —patru sute de tineri, speranţa şi floarea ţării romîneşti. Hotărît, d-l Sturdza e un om mare şi, mai ales, un om cu noroc, D-sa este idolul tinerimei—iaşane... Ne-ai dogorit obrazul, Mossiu ! Expoziţiunea din Constanţa — do la corespondentul nostru — Vineri, 5 Septembrie, s’a deschis expoziţiunea din Constanţa, fără multă oficialitate, dacă nu cu multă indiferenţă. Organizatorii au fost aleşi dintre oamenii cei mai competinţi în ale agriculturei şi creşterei vitelor, sub preşidenţia d-lui prefect al jud. Constanţa, Luca Ionescu. Cei ce au asigurat succesul expoziţiunei au fost, fără îndoială, d-nii : A. S. Ijocusteanu, prof. şi director al şcoalei veterinare şi elevul sǎu N. Filip, directorul Institutului Zootehnic din Bucureşti. D-l Inspector domeniul Andronescu şi d. Iliescu, delegatul societăţeî agricole din Bucureşti, au dat tot concursul necesar , deasemenea d-l prof. O. Persu. * In prima zi, expoziţiunea încă nu era complect aranjată şi mulţi păreau desiluzionaţi;—pănă a treia zi, însă, lucrurile s’au schimbat atît, în cît lumea, şi chiar d-nii general Berendeiu şi Stolojan miniştri, mulţumi călduros expozanţilor şi sirguitorilor organizatori de care am vorbit mai sus. Lumea puţin numeroasă în ziua întîi era foarte numeroasă în cursul ultimelor trei zile, şi la aceasta a contribuit, nu numai Dumineca şi serbătoarea de Luni ci şi prezenţa miniştrilor— ceea ce ar trebui să, fie o lecţiune pentru aceşti din urmă, ca în asemenea înprejurări, altădată, să fie cei dinţii prezenţi, chiar mai înainte de deschideri cu solemnitate, căci aşa se îndeamnă mai uşor lumea şi la treabă şi la îngrămădeală,—foarte necesare şi una şi alta !* Expoziţiunea din Constanţa este o încercare foarte reuşită, care, repetîndu-se, va da foloase de o incalculabilă însemnătate pentru avuţia ţâreişi prosperitatea Dobrogei. Două diviziuni principale, constitue întreaga expoziţiune: a Agriculturei a Industriei casnice şi a vitelor mari şi mici, crescute şi născute în Dobrogea. La agricultură, s’au expus seminţe, de o frumuseţe rară, de grîu, orz, ovăş, rapiţă, mein, linte, fasole, şi de neglijatul, dar atît de importantul nu. Lucru mare pentru noi a fost, orezul cultivat de d-l Hillara la Megidie. Cultura orezului este asigurată in Dobrogea spre marea bucurie a musulmanilor,—foarte numeroşi, dar credincioşi supuşi,—cari nu mai au nimic de dorit din altă parte. Sfecle de zahar foarte frumoase, cartofi superbi şi dovleci necrezut de mari, până la 50 kgr. unici. Sunt proprietari, aici în Dobrogea, cari au de la 2 până la 10 mii de oi; bunăoară d-l Opran, are peste 5000 oi, cari se zice că au o lină de o fineţă rară. D. Opran, nu se ştie din ce pricină, n’a adus nici una la expoziţie. Ştefan Ion Teişanu, a expus capre şi ţapi al căror păr, poate folosi la facerea şalurilor. Dacă produsele acestor capre nu vor ajunge pe cele de Caşmir, nu însemnează că trebue de părăsit creşterea lor, căci ele mai dau şi o cantitate destul de mare de lapte. Pentru boi, tauri, vaci şi bivoliţe, crescătorii au adus tipuri, atît de frumoase, că ar fi putut rivaliza cu frumoasele vite moldoveneşti. S’au distins, în special, vitele d-lui Ieremia Popa şi ale tînărului proprietar Alexiu. D. Ion Dumitrescu, a expus un cămiloiu, două cămile şi doi pui, născuţi toţi şi crescuţi în Dobrogea, sunt admirabile animale de muncă, şi infatigabile la jug, supunîndu-se uşor şi fiind blinde. ** * Dar ceea ce a asigurat succesul desăvîrşit al expoziţiunei, au fost negreşit caii. S’au găsit cîteva tipuri de armăsari, expuşi de tătari şi turcii dobrogeni, exemplare, ce pot rivaliza, dacă nu întrece pe armăsarii remontaţi, cu preţuri exorbitante, prin Arabiei şi Siriea. Ismail Hagi Abdulah, a expus 4 armăsari, dintre care unul murg şi unul roib, de o incomparabilă frumuseţe, ageri, vii cu ochii mari expresivi, cu picioarele drepte şi puternice, cu corpurile fine, rotunjite şi de talie ceva mai răsăriţi ca cei arabi. Pe Ungă pungile pline cu bani roşii, dintre aceşti armăsari şi ele mai cereau sultanii de la străbunii noştrii, ca să li se aducă la Stambul, plocon, în afară de tribut. Şi azi noi aruncăm sutimi de mii de lei prin Arabia pe armăsari şi epe de prăsilă—cum s’ar zice—pe cînd uşor, cu mult mai puţine sacrificii, s’ar găsi tipuri de îmbunătăţirea rasei degenerate a cailor noştri, chiar la noi. Austro- Ungaria are o herghelie la Rădăuţi de cai, tip rominesc, dintre cari astăzi unii au ajuns eroii hipodromului vienez! D. General Berendeiu a admirat aceşti armăsari de care vorbii mai sus şi era chiar să-l cumpere dacă d. Locusteanu nu l-ar fi luat înainte cu 1900 lei, pentru a face la şcoala din Bucureşti un început de herghelie curat romînească—întreprindere care desigur va reuşi, căci a încăput pe mîini bune. Nasip Aii a expus de asemenea doi armăsari, tipuri arabe, de o frumuseţă netăgăduită şi cu calităţi ireproşabile. Apoi Romînica d. Pariano, care a făcut încercări reuşite încrucişînd epe dobrogene cu armăsari engleji, d-sa are şi armăsari arabi pentru aceasta. D-nii Oţetea, Moţoi şi alţii au expus frumoase tipuri de cai, cari pot fi remontaţi pentru cavaleria noastră. Un tătar, al cărui nume l’am scăpat din vedere, a prezentat un cal, care va alerga mîine în curse, a cărui comparaţiune cu calul arab, n’ar putea să-i aducă de cit laude. Cuiul expoziţiunei, a fost, fără îndoială la expoziţiunea cailor, încrederea şi mulţumirea tuturor vizitatorilor era aci vădită.* * * Pe lingă acestea, la expoziţia din Constanţa, au mai fost expuse găini, raţe, cocoşi admirabili, olărie prea frumoasă şi mezeluri, pescărie sărată, marinată, afumată (batog) şi brînzeturi de tot soiul, chiar caşcaval conservat în unt-de-lemn. * * * D. Stolojan, care a venit însoţit de d-na, a mulţumit organizatorilor expoziţiunei, precum şi expunătorilor, rugîndu-i ca şi pe viitor să iea parte la încercările Statului, pentru a asigura şi mai curînd succesul dorit de toţi. Acest succes al expoziţiunei se atribue, de toată lumea, după cum am arătat la începutul acestei dări de seamă, d-lor Locusteanu şi Filip. Azi alergările de cai despre care vă voi vorbi într’un număr viitor. Ghică * * Ţesăturile şi cusăturile au fost apreciate bine, de cei mai pretenţioşi cunoscători, căci fără îndoială erau minunat lucrate kilimurile cu feliurite flori, mărăniile, scoarţele, pînseturile şi materiile de lină, a căror trăinicie rivalizează cu frumuseţea şi calitatea lor , apoi borangic destul de fin. Micite şcoli rurale, au expus, din partea elevilor, lucruri de mină, cari au scos exclamaţiuni de mirare de la vizitatori. La diviziunea vitelor, vizitatorii au avut şi mai multe de admirat. Importanţa expoziţiunei a cîştigat aci, mai mult de cît s’ar fi aşteptat cineva. Crescătorii romîni, în mare parte, turci, tătari, germani colonizaţi, s’au grăbit a expune ce au avut mai de samă în ogrăzile, grajdurile şi staidele lor. S’a remarcat, foarte mult, abţinerea şi nepăsarea bulgarilor. D. G. Pariano, a expus oi produse din încrucişarea oilor dobrogene cu berbeci charmoise—o reuşită întreprindere care va servi de exemplu crescătorilor vecini, spre a face şi alte încrucişări. D-nii Voicu I. Moţoi, G. Roman, Radu Blegii, N. Istrat, s’au întrecut cu oile lor ţigăi bucătăi şi roşii. Şcoala veterinară a expus un berbece şi o oaie cu doi miei, merinos precoci, cari au dat, de fiecare cap, cei maturi, de la 8—11 kgr. lină finămerină. * * * Din arhiva fie la Stînca Cauza penru care lucrările istoricilor noştri sunt atît de anevoioase cînd nu sunt închipuite, şi restaurarea trecutului chiar cel mai apropiat, nu se poate face cu o deplină certitudine, este sărăcimea literaturei noastre istorice. Autobiografiile, monografîiile, memoriile etc., cari copleșesc literatura apusană cu prolixitatea lor, adesea ori fără de scrupul, sunt la noi «rara avis in terris» după cuvîntul lui Juvenal. Unul după altul, dispar bărbaţii noastrii polici, cari au contribuit, prin munca şi energia lor, la deşteptarea şi la alcătuirea ţarei noastre de astăzi, şi cu dinşii se duc preţioasele lor amintiri, fără ca să ni se păstreze, cea mai mică parte d’intr’însele, fie prin vr’o scriere a lor, fie macar a unuia din epigonii, care se gudură împrejurul lor. Din cauza acestei păcătoase nepăsari, care constitue o adevărată atrofiare a simţului nostru naţional, câte scumpe şi bogate comoare pentru înţelegerea timpurilor trecute, nu perdem pe fiece zi ? Câte vorbe arhaice, câte apucături ciudate ale strămoşilor noştri nu le-am pute afla şi culege, de pildă, de la sora mai mare a blândului şi măreţului patriot, Costachi Negri, pe care o putem auzi, astăzi încă, povestind cu duhul şi inteligenţa ei, atît de isteaţă şi de şăgalnică, în cit te uimeşte, despre taifasurile de la curtea lui Vodă, lonitză Sandu Sturza, şi despre sălbătăciile lui Joltuhin ? Aceste arhive în viaţă, remân necercetate ca şi cea mai mare parte din arhivele noastre publice sau private, care cel puţin sunt, întotdeauna, la disposiţia investigaţiunilor noastre. Gândurile aceste jalnice, mi le frămîntă mintea pe cînd puric, strănutînd mereu un vraf de hârţoage vechi, amestecate cu foi prăfuite de tutun, trimis de către Ahmet, nazirul Brăilei, bătrânului boer, din a căruia corespondenţă, transcriu scrisoarea de mai jos. Visternic mare, el fusese candidat la Domnie, mai înainte ca Moldova să fie schilodită prin răpirea Bucovinei şi perderea Basarabiei, cară fiul seu î scrie, ca să-l povăţuiască să se lese de atare dorinţă, care astăzi nu ar putea fi decăt o pacoste, căci Domnia, după ocărmuirea lui Kisseleff, a căzut în halul unei isprăvnicii ruseşti, care se capătă la Petersburg şi nu la Stambul, prin Nesselrode, şi nu prin mijlocirea bancherilor de la Viena şi de la Tzarigrad. Se vede că aceşti bancheri speculau cu scaunele Principatelor, ca şi samsarii de astăzi cu falimentele evreieşti. Credea fiul bătrânului visternic, văzând flotele engleze şi franceze, grămădite în Marea Albă (din turceşte Ak-Denis, marea Egea), că s’a împlinit veacul Turcilor, şi contemporanii lui erau cu toţii de aceiaşi părere, punînd aceiaşi diagnoză, «Omului bolnav», îngrijiţi numai că, murind, cadavrul să nu împuţească Europa mai bine de cinzeci de ani. In aşa împrejurări grele, conchide autorul acestei scrisori, cu multă înţălepciune, că de ar avea un venit de 15000 galbeni, s’ar socoti mai Domn, ’de căt acel ticălos Domn care se va face astăzi. Viena 26 Oct. 1833. Cu pioasă plecăciune sărut măna. Am scris D-tale, cu poşta trecută, cuprinderea tractatului de la 28 Iunie făcut între Poarta Otomanicească şi între Roşia, de graf Orlof, l’au aflat Inglitera şi Frantza şi huesc gazetele lor, şi Frantza au trimes o mare flotă în Marea Albă, aşijderea şi Inglitera, această flotă este la Tenedos, şi Inglitera umblă împreună cu Frantza a străca desă poate acel tractat, dar încă înţăleg aceste putere că nu se poate, în halul care se află şi statul turcesc, şi Sultanul, şi au hotărît Englitera sprijinită de Frantza a lua postul Dardanelelor, precum învremea mai veche au luat postul Gibraltarului şi al Maltei, şi apoi ca, cănd vor avea şi Tzarigradul, celelalte puteri au lăsat pe Roşia să facă cum va vroi cu Turchia poate că este şi vreun plan ca să o încurce acum deodată în vreun război, dar şi poziţia Roşiei cere de a să amesteca în toate ale Turchiei, poate că fireşte ca un aliat, şi de aice să vor amesteca înfavorul ■ Roşiei, precum în Polonia. Acum toţi cei cu minte privesc războiul despre răsărit, starea şi halul Turchiei este vederat, eu vă scriam de vreo