Opinia, iulie 1928 (Anul 24, nr. 6335-6359)
1928-07-01 / nr. 6335
ass STEJAR IONESCU Intre noi, gazetarii, avem dreptul măcar din când In când să ne revizuim cadrele şi câteodată să facem despre breasla noastră aprecieri mai severe decât le face lumea politică şi opinia publică. Făcând aceste revizuiri, nu odată am găsit că în mediul gazetăresc sunt prea mulţi intruşi şi prea puţini ziarişti cu adevărat, chemaţi la masa de lucru a redacţiilor prin instinct şi vocaţie. Presa noastră numărând în rândurile ei nu prea multe elemente de valoare, nu prea mulţi gazetari conştienţi de menirea lor în viaţa socială, pierderea unuia dintre aceştia, atinge dureros interesele societăţii. Stejar Ionescu, pe care un accident stupid l-a răpit din mijocul nostru, făcea parte din pleiada acelor gazetari curaţi la suflet, cinstiţi până la abnegaţie şi gata oricând a lupta pentru o ideie împotriva oricui şi cu orice risc. Stejar Ionescu dotat cu o cultură rară, cu o distincţie sufletească puţin comună, era pe lângă un emerit gazetar şi un literat de seamă; sunt abia trei luni de când a scos volumul de nuvele „Domnul de la Murano“, primit cu unanime elogii volum care oglindea perfect sufletul şi fineţa lui caracteristică. Stejar Ionescu a fost pentru noi, aceştia adunaţi în jurulOpiniei, cel mai bun camarad şi cel mai ales prieten, colţul de redacţie în care lucra el, era parcă în totul detaşat de rest : în jurul biroului lui plutea o atmosferă de visare şi eleganţă, în contradicţie aproape întotdeauna cu atmosfera pe care noi ceilalţi mai legaţi de zbuciumul cotidianului o creiam. Moartea prea timpurie a colegului şi prietenului nostru, ne loveşte cu atât mai greu cu cât ea vine numai după un an de la moartea directorului şi sfătuitorului A. A. Badareu. In clipele acestea de durere pentru noi, am vrea o singură mângâiere : să știm că ideile democratice pentru care a luptat Stejar Ionescu nu s’au risipit, ci că ele au pătruns în sufletele cetitorilor săi, cari—stând alături ,e noi pe marginea mormântului deschis prea devreme—, le vor păstra neatinse, împreună cu o caldă amintire despre acela care li le-a oferit cu atâta pasiune şi graţie. Şi am vrea ca această mângâiere să poată fi un sprijin şi pentru îndurerata familie a bunului Stejar Ionescu. „OPINIA“ mm XXIV no. ei» ■ UNIVERSITĂȚI ȘI ABONAMENTE Lei 1000 pe un an „ 500 . 1 „6 luni , 300 .11 „3 luni Să fac consideraţiuni filozofice, stupide şi inutile ? Să mă iau de piept cu o inexistentă divinitate care se spune că totuşi conduce destinele noastre ? Să protestez,in zorii aceştia de zi admirabilă, blestemind cerul şi florile şi copacii cari strălucesc în soare? Să scalp cu dezgust mizera existenţă a atitor inşi cari, in clipa cînd eu mă tulbur plnâ in adlncuri ca o apă sub furtună, dorm calmi In paturile duhnind Încă o lubricitate ? Să-i aştept să se trezească din somnul lor de animal şi să-i pleznesc în obraz, întrebindu-i de ce îşi îngădue să mai ocupe o fărîmă de viaţă ? Să urc In turnul bisericilor şi să trag desnădăjduit clopotele moarte încercînd să deslănţui măcar panica în nesimţirea generală care mă împresoară? Să mă revolt, In contra cui, cînd pentru ura adunată de douăsprezece ore In sufletul meu nu pot găsi nici un adversar demn şi egal cu care să se măsoare? Omul cel mai blind a murit şi totuşi nimic nu sa schimbat In natură ; omul i.cel mai bun s’a pierdut iremediabil şi nimeni nu şi-a pus cenuşă pe cap; omul cel mai minunat s'a intors în vecinicia rece şi haină, şi vecinicia îşi poartă mai departe puhoaele de clipe creatoare: rimele continuă să se tîrască în ţărînă, corbii pătează văzduhul încă. Stejărel, infinitul tău suflet nu mai este şi eu scriu un necrolog pentru dînsul! Stejărel tu nu mai eşti, tu n'ai să mai fii şi eu, pe hîrtia infectă bună, numai pentru faptele mărunte ale celor mărunţi, sunt condamnat să aştern gânduri în cari să te cuprind pe tine mort, cînd în ochii mei stai viu aevea, când în urechile mele răsună glasul tău, când mâna mea nevolnică păstrează încă urma strîngerei le către a ta din clipa plecării, jegîp numai două săptămiţi. Stejărel, dragul meu, iubitul meu, să scriu despre tine, să te consaer material de articol, tu apă vie de atttea ori In suferinţele mele, tu liman odihnitor de atâtea ori In goana desnădejdilor mele? Stejărel, tovarăşu meu de visuri, fratele meu sufletul meu însuşi. Hi-e inima da plumb, mi-s ochii arşi de plâns, mă întunec. Unde eşti tu căutătorul de stele din Murano, unde eşti tu şi cum vor rămîne Virette şi Catiuşa şi Cora şi Salva şi unde s’au destrămat toate visurile tale, toate visurile mele, toate visurile visătorilor? Stejărel, unde sunt ceasurile noastre de meditară comună, unde sânt planurile noastre de luptă comună, unde sânt idealurile noastre încolţite din aceeşi semînţă, crescute din seva aceloraşi lectur?Unde sânt toate acestea, când fruntea ta largă e zdrobită, cînd ochi tăi s’au stins, când glasul tău a amuţit? Eu stau şi scriu un necrolog pentru unul Stejar Ionescu care a murit într’un accident de automobi, un necrolog ca atâtea scrise In viaţa mea de gazetar. Aşa, că necrologul nu e pentru tine, Stejărel ? Aşa, Stejărel, că tu n’ai nimic comun cu mortul de lângă Sănie care e numai un omonim al tău ? Stejărel, aşa că tu trăeşti şi ai să vii iar la masa ta din redacţie şi ai să-ţi scrii romanul pe care l-ai Început, şi ai să te primbli cu mine tu fiecare zi la şapte seara pe strada Lăpuşneanu. Aşa Stejărel, dragul meu, bunul meu, iubitul meu prieten ? Stejărel, Stejărel, mi-e inima de plumb, mi-s ochii arşi de pitas, mă Întunec. Stejărel, fratele meu, unde eşti, de ce nu mai eşti şi de ce n'ai să uiţi fii ?. O. SPINA ASPECTE STEJĂREL n $ I - a leiexemplarül ZIAR POLITIC COTIDIAN inuufticA i iulie im» ANUNOIURF ■e primeea la toate Agenţiile de Publicitate şi la Administraţia ziarului Iaşi—str. Gh. Mârzeaon 17 înainte de a pleca la băi, nu uitaţi să vă otecnaţi la „Opinia" Din toată lumea Omul cel mai urât. — Iau că şi defectul de a poseda ce mai meschin fizic din lume, s’a transformat într’o însuşire productivă. Astfel americanul Louis Wilhelm, socotit pe drept cuvânt ca cel mai urât om de pe pământ, a fost angajat tocmai din acest motiv de către o mare casă de filme din Statele Unite. Americanul va apare în curând în mai multe filme de aventuri și probabil va fi admirat de toate femeile 1 ©ES.• Răzbunarea maimuţei. — La Londra artistul Leon Warm este proprietarul unei maimuţe extrem de inteligentă. Acum câteva zile, stăpânul ei fiind foarte ocupat şi uitând să-i dea de mâncare, maimuţa a hotărât să se răzbune. Astfel, ea l-a ademenit pe copilaşul de 4 ani al artistului, ca să vie la fereastră, de unde animalul l-a aruncat în stradă, la urmă, maimuţa a dispărut fără urme. Briceagul lui Napoleon.— La o recentă licitaţie du Paris a fost vândut briceagul marelui strateg Napoleon. Cuţitaşul a fost găsit acum câteva săptămâni la un african, fiind recunoscut după o crestătură făcută pe lamă de vestitul general. Briceagul a fost vândut pentru suma rotundă de 10 000 franci, adecă aproape 65.000 lei. Cam scump. * Un munte hoinar.—Un masiv din lanţul Vosgilor (Franţa), a început să călătorească. Specialiştii au stabilit că această mişcare se datoreşte unei pături subterane de noroi pe care muntele lunecă a lene. Deasemanea s’a precizat matematic, că In fiecare zi masivul înaintează cu... o zecime da milimetru. In modul acesta, pentru a parcurge un metru, muntelui îi trebueşte peste 30 ani. Prin urmare, mei un pericol. Statistica Sportivă.—O recentă statistică a stabilit, că dintre toate ţările europene Anglia posedă cei mai mulţi sportsmeni : peste 2 şi jum. milioane. In ordine imeiată se plasează cele două state scandinave, cu 2 milioane de sportivi. Apoi Germania cu 1.800.000 ; Franța cU 1.700.000; Italia, Finanda, Elveţia, Rusia, Spania si Austria cu cifre mai mici. România nu este trecută in aceasta statistică. IN PAGINA A III-a AMĂNUNTE COMPLECTE ASUPRA TRAGICULUI SFÂRȘIT AL LUI STEJAR IONESCU 99OPINIA“ literara SI ARTX0TIG.& Nemuritor şi rece, comitet la Iaşi şi altul la Cluj se căznesc de mult timp să adune fondurile necesare pentru ridicarea unui monument marelui nostru poet Eminescu. Iniţiatva pornită uşor se realizează însă extrem de greu, aşa încât ea are toate şansele să ramâie subt formă de proect. Dar în această privinţă un fapt mărunt mi-a dovedit o realitate sigură. Acum câteva seri, mă afin în grădina unui local de vară. La o masa alăturată, trei oameni simpli şi doi lăutari cântau rând pe rând „Mai am un singur dor“, „Pe lângă plopii tară soţ“, „De-aş avea o floricică“. La altă masă, probabil un gup de studenţi recita strofe din „Luceafărul", din „Grosă“, fragmente din „Călin" şi „Dalila". Exemplul este prea elocvent: Eminescu trăeşte mereu fără statui şi fără comitete!» t FAPTE Courteline la cafenea. Cunoscutul scriitor humorist francez Georges Courteline se afla de curând la o cafenea din Paris. Deodată o fată nostimă intră în local și, negăsind vreun scaun liber, se adresă scriitorului: — îmi permiteți să stau la ipasa dvs ? — Mă rog, cu plăcere. Courteline mai râmase câtva timp şi apoi, chemând chelnerul — Fă-mi plata,... opreşte şi consumaţia domnişoarei. Tânăra fată se împotrivi cu hotărâre şi demnitate. Atunci, scriitorul: — Pentru cine vine la masa mea, eu plătesc totdeauna. Şi sincer fata sfârşi: — Vai, păcat că nu la restaurant !.. Kant distrat Se povesteşte despre Kant, marele filosof german, o anecdotă petrecută In gara din Weimar. — Vă rog, ceru filosoful un bilet de clasa 11-a. — Unde mergeţi ? — La o mătuşă... Diferite ştiri ' — »Filip al doilea* se intitulează noua lucrare dramatică d-lui Em. Antonescu, autorul Dodnei, care a fot reprezintă în stagiunea trecută a Naţionalului bucureştean. — Concursul literar al ziarului .Adevârul literar şi artistic“ s’a terminat. Primul premiu a fost câştigat de un elev cl. VIII dif la liceul din Roman. — Societatea compozitorilor români a instituit un premi de 15 mii lei pentru cele mai bune 50 cântece culese din folcorul nostru. Continuarea in pag .4-a) Două sisteme de Învăţământ — Răspuns Preotului Negoiţă — Să nu te superi, Părinte, şi să nu mi-o iei în nume de rău. Am cetit cu luare aminte articolul matale din „Opinia“ de ei: unele lucruri le-am înţeles, altele nu. Am înţeles cum stăm cu cele două sisteme de învăţământ: pe unii pedagogic ii numesc—bată-i norocul, ce mai cuvinte scornesc—sistemul intuitiv : pe celaut nu-l numesc di fel (bată-i norocul, iarăşi). Unul însamnă ca profesorul întreabă pe elev la examen: —„Măi ioane, câte coarne are vita ta din grajd ?“—Ce ant însamnă că profesorul întreabă— „Domnule, spuneţi-mi cum se defineşte un rumegător?“. Dar unde mă mier, Părinte, şi nu înţeleg cu capul meu este când spui că eşti pentru sistemul cel dintâi cu atâta însufleţire că închizi articolul cu cuvintele : „noi Închinăm spre „vremea“ care, din examene, face o sărbătoare, iar din materialul de învăţământ, scoate mai un relief acela ce produce volomţie, sburdălnicie, judecată şi însufleţire pentru ziua de mâine"*. Apoi, dacă nu mă înşel, Părinte, mata eşti pentru lungirea recreaţiilor şi pentru suprima-, rea clasului la şcoala matale. Dar dacă-i vorba aşa, nu găseşti că copiii nici nu mai au nevoe de dascal, fiindcă în recreaţie dascălul stă în cancelarie, sau îşi vede de alte treburi ? Ştiinţa, Părinte, nu este o petrecere, ea este o sforţare ca să o dobândească, omenirea a făcut jertfe uriaşe, şi noi aflăm despre mucenici ai ştiinţei, cum aflăm despre mucenici ai credinţei noastre creştineşti. Mata crezi că un elev este vrednic, findcă ştie ce a prins pe acasă, şi îl întrebi la examen cât se plăteşte cuvântul la o telegramă, după cum spui ? Dar lucrul acesta îl află la oficiu: la ce mai serveşte şcoala ? Apoi mata ştii că s’a râs mult pe masa dascălilor care pun întrebarea :—„Măi Ioane, câte coarne are vita ta din grajd ?“—, fiindcă se întâmplă câte odată ca şcolarul să răspundă : —„Să trăiţi, Domnule învăţător, zău n’avem nici o vită în grajd, că tăticu’i om necăjit !—lată învăţământul intuitiv. Pe semn, mata ar vrea ca copiii, din capul loctţiuii să stea lumea „unde nu este nici întri tare, nici durere“, adlică nici corigenţă, nici repetenţă, şi să aduci raiu pe pământ. Ar fi mare milostivire, nu zic, dar nu se poate. Adam a fost osândit să-şi câştige traiul cu sudoarea frunţei , şi deşi am fost mântuiţi de pacat, ştiinţa şi ziua de azi, după cum spuneam, se dobândeşte cu sudoarea frunţei. Ştiinţa, zic învăţaţii, este dezinteresată d in înţelesul că ea nu se leagă direct cu nevoile noastre. Newton a văzut un măr căzând şi ascoperit legea atracţii universale . Papin a văzut ridicându-se capacul unei tigăi in clocotul apei şi a descoperit legea presiunei gazelor: nici unul nu s’a gândit vreodată la ce servesc asemenea descoperiri, şi că un pui de român, intr’o bună zi, folosinduse de ele, va avea o locomobilâ cu care să-şi triere bucatele de pe câmp. Un adevăr nou cunoscut nu este îndată de dlos şi nici nu se poate prevedea la câte lucruri va servi : el conţine ca un ou toate aplicaţiile sale. Săteanul din toate ţările lumei este un chip natural practic şi nu speculativ: şcoala are tocmai îndatorirea să-l scoată, pe cât se poate, din acest făgaş. Întâi IM, trezit la viaţa politică, el trebue să vadă dincolo de preocupările lui individuale, ca atare el trebue să ştie cum s’a întemeiat Muntenia şi Moldova, cum s'au unit Principatele, şi alte multe lucruri. Al doilea fiindcă surtucărimea se recrutează din săteni, precum miliatarii se recrutează din civili, şi surtucărimea are nevoe să dovedească multă ştiinţă. Toţi copiii de sat nu vor fi aleşii lui D-zeu în privinţa cărţei, şi D-zeu a ştiut ce face In cuminţenia Lui. Dar din sate trebue să iasă in fiecare veac câţiva poeţi şi scriitori, câţiva artişti, câţiva savanţi şi gânditori, câţiva tehnicieni, câţiva mari dăscăli, câteva feţe bisericeşti luminate. In şcolile săteşti de astăzi se află copiii—rar la număr —care poartă în ochii lor blânzi lumina unui viitor rare : nu vă mărginiţi să-i învăţaţi pe aceştia cum se pune un timbru pe o petiţie: ar fi să săvârşiţi un omor sufletesc, osândindu- i la întuneric. Dar, Părinte, zici că ai groază de gramatică, de verbe, de propoziţii, de prefixe şi de sufixe şi vad că scrii atât de frumos şi de limpede. Oare dascălul matale te-a Învăţat cât constă cuvântul la o telegramă, sau te-a Învăţat tot ce trebuiai să ştii ca să compui o telegramă înţeleaptă ? Hm! Dalii ! ACCIDENT DE AVIAȚIE La Liban, aproape de granița germano-cehoslovacâ s-a prăbuşit un aeroplan postal francez al liniei Varșovia—Praga— Paris. Pilotul a fost grav rănit și mecanicul omorât. Domnul dela Murano Domnul dela Murano n'a mai rămas decât un simplu erou de nuvelă. Acela care era într’adevăr şi care-l întruchipa real, a fost răpus de o moarte năprasnică. Fiorul rece al lutului îl va străbate, tocmai la vrâsta când viaţa îi se părea mai caldă şi senină. Şi in huma neagră se va Închide pe veci un suflet care mereu privea spre cerul luminos. Din gondola Veneţiei, Domnul de la Murano a trecut pentru totdeauna In apele Styxului. Este în această imensă ironie, cruzimea şi dispreţul etern, pe care soarta Ie aruncă inimilor pline de soare şi nevinovăţie. Colegul Stejărel s’a stins in mod stupid. Firea şi sufletul lui cereau ca visătorul ce le posedă sa moară oricând, dar să moară într’o noapte calmă de vară, în singurătatea învăluită de razele Ionel, rostind un poem de dragoste suavă fiinţei iubite. Stejar Ionescu era un idealist izolat. El trăia mai mult In apropierea vieţii, decât în mijlocul ei. Deasupra tuturora Insă el îşi aşezase un vis tainic şi curat, pe care-1 mângâia adesea în pagini scrise duios şi nostalgie. Aşa ar fi dorit să se întâmple ! Moartea să i se furişeze în trup, în liniştea sihastră a unui culcuş de flori, meditând un gând trudit în clipe lungi de reverie. Şi de aceia, acum după sfârşitul său oribil, li se cuvine răsplata postumă pe care el însuşi ar fi cerut-o sincer: Pe mormântul său să-i răsădim flori multe şi timide, iar in lespede ca şi legendarului trubadur să scobim găuri mici, pline cu semințe, unde se vor aduna păsărele dulci, ciripindu-i în cor poezia naturei. /. Berg Anuarul Şcolii normale „Vasile Lupu“ DIN IAŞI pe anul Şcolar 1927—23, N-rul 3, Iaşi. „Viaţa Românească 1928, 276 pag. Preţul Lei 100. Un prieten, profesor la o şcoală normală ne povestea odată . „Plecam de la un liceu, unde profesasem o vreme, şi prezentam prietenilor, pe cel ce venea în locul meu, un tânăr foarte de treabă şi un profesor bun. Noul dascăl, făcând cunoştinţă cu un profesor de la Şcoala Normală, zise, fără umbră de gând rău, şi poate chiar cu o nuanţă de invidie: „Eeel ce bine de D-voastră la Şcoala normală, nu faceţi nimic !“„ Nici n’a apucat bine să sfârşească vorba, şi cellalt i-a Întors spatele, spre marea mirare a tânărului. Mai târziu, prietenii şi foştii mei colegi, aflând că m’anî transferat la o şcoală normală, imi imputau: „Bine, bre, nu puteai să găseşti şi tu o şcoală mai ca lumea !*. Şi se 'nţelege că lumea, care se ţine deobicei departe de viaţa şcolilor, şi care nu le cunoaşte decât prin durerile ce i le fac, lăsându-i copiii repetenţi ori corigenţi, este şi mai departe de şcoala normală, o înţelege mai puţin şi o dispreţueşte mai mult. De aceea socotim că şcoala normală „Vasile Lupu“ din Iaşi şi-a împlinit o datorie însemnată făcând cunoscută publicului şi anul acesta, ca şi anul trecut, atât activitatea şcolară teoretică şi practică, care se desfăşoară acolo (Partea l1, Viaţa Şcolii), cât şi problemele care (Continuarea in pag. 4-a)