Opinia, iulie 1928 (Anul 24, nr. 6335-6359)

1928-07-01 / nr. 6335

ass STEJAR IONESCU Intre noi, gazetarii, avem dreptul măcar din când In când să ne revizuim cadrele şi câte­odată să facem despre breasla noastră aprecieri mai severe decât le f­ace lumea politică şi opinia publică. Făcând aceste revizuiri, nu odată am găsit că în mediul gazetăresc sunt prea mulţi intruşi şi prea puţini ziarişti cu ade­vărat, chemaţi la masa de lucru a redacţiilor prin ins­tinct şi vocaţie. Presa noastră numărând în rândurile ei nu prea multe elemente de valoare, nu prea mulţi gazetari con­ştienţi de menirea lor în viaţa socială, pierderea unuia dintre aceştia, atinge dureros interesele societăţii. Stejar Ionescu, pe care un accident stupid l-a ră­pit din mij­ocul nostru, făcea parte din pleiada acelor gazetari curaţi la suflet, cinstiţi până la abnegaţie şi gata oricând a lupta pentru o ideie împotriva oricui şi cu orice risc. Stejar Ionescu dotat cu o cultură rară, cu o dis­tincţie sufletească puţin comună, era pe lângă un eme­rit gazetar şi un literat de seamă; sunt abia trei luni de când a scos volumul de nuvele „Domnul de la Mu­rano“, primit cu unanime elogii volum care oglindea perfect sufletul şi fineţa lui caracteristică. Stejar Ionescu a fost pentru noi, aceştia adunaţi în jurul­­Opiniei­, cel mai bun camarad şi cel mai a­­les prieten, colţul de redacţie în care lucra el, era parcă în totul detaşat de rest : în jurul biroului lui plutea o atmosferă de visare şi eleganţă, în contradicţie aproape întotdeauna cu atmosfera pe care noi ceilalţi mai legaţi de zbuciumul cotidianului o creiam. Moartea prea timpurie a colegului şi prietenului nostru, ne loveşte cu atât mai greu cu cât ea vine numai după un an de la moartea directorului şi sfătui­torului A. A. Badareu. In clipele acestea de durere pentru noi, am vrea o singură mângâiere : să știm că ideile democratice pentru care a luptat Stejar Ionescu nu s’au risipit, ci că ele au pătruns în sufletele cetitorilor săi, cari—stând alături ,­e noi pe marginea mormântului deschis prea devreme—, le vor păstra neatinse, împreună cu o caldă amintire despre acela care li le-a oferit cu atâta pa­siune şi graţie. Şi am vrea ca această mângâiere să poată fi un sprijin şi pentru îndurerata familie a bunului Stejar Ionescu. „OPINIA“ mm XXIV no. ei» ■ UNIVERSITĂȚI Ș­I ABONAMENTE Lei 1000 pe un an „ 500 . 1 „6 luni , 300 .11 „3 luni Să fac consideraţiuni filozo­fice, stupide şi inutile ? Să mă iau de piept cu o inexistentă divinitate care se spune că to­tuşi conduce destinele noastre ? Să protestez,­in zorii aceştia de zi admirabilă, blestemind cerul şi florile şi copacii cari strălu­cesc în soare? Să scalp cu dezgust mizera existenţă a atitor inşi cari, in clipa cînd eu mă tulbur plnâ in adlncuri ca o apă sub fur­tună, dorm calmi In paturile duhnind Încă o lubricitate ? Să-i aştept să se trezească din somnul lor de animal şi să-i pleznesc în obraz, întrebindu-i de ce îşi îngădue să mai ocupe o fărîmă de viaţă ? Să urc In turnul bisericilor şi să trag desnădăjduit clopotele moarte încercînd să deslănţui măcar panica în nesimţirea ge­nerală care mă împresoară? Să mă revolt, In contra cui, cînd pentru ura adunată de două­sprezece ore In sufletul meu nu pot găsi nici un adversar demn şi egal cu care să se măsoare? Omul cel mai blind a murit şi totuşi nimic nu sa schimbat In natură ; omul i.cel mai bun s’a pierdut iremediabil şi nimeni nu şi-a pus cenuşă pe cap; o­­mul cel mai minunat s'a intors în vecinicia rece şi haină, şi vecinicia îşi poartă mai departe puhoaele de clipe creatoare: rimele continuă să se tîrască în ţărînă, corbii pătează văzdu­hul încă. Stejărel, infinitul tău suflet nu mai este şi eu scriu un ne­crolog pentru dînsul! Stejărel tu nu mai eşti, tu n'ai să mai fii şi eu, pe hîrtia infectă bună, numai pentru faptele mărunte ale celor mărunţi, sunt condam­nat să aştern gânduri în cari să te cuprind pe tine mort, cînd în ochii mei stai viu aevea, când în urechile mele răsună glasul tău, când mâna mea nevolnică păstrează încă urma strîngerei le către a ta din clipa plecării, jegîp numai două săptămiţi. Stejărel, dragul meu, iubitul meu, să scriu despre tine, să te cons­aer material de articol, tu apă vie de atttea ori In suferin­ţele mele, tu liman odihnitor de atâtea ori In goana desnă­­dejdilor mele? Stejărel, tovară­­şu meu de visuri, fratele meu sufletul meu însuşi. Hi-e inima da plumb, m­i-s ochii arşi de plâns, mă întunec. Unde eşti tu căutătorul de stele din Murano, unde eşti tu şi cum vor rămîne Virette şi Catiuşa şi Cora şi Salva şi unde s’au destrămat toate visurile tale, toate visurile mele, toate visu­rile visătorilor? Stejărel, unde sunt ceasurile noastre de meditară comună, unde sânt planurile noastre de luptă comună, unde sânt idea­lurile noastre încolţite din aceeşi semînţă, crescute din seva a­­celoraşi lectur?Unde sânt toate acestea, când fruntea ta largă e zdrobită, cînd och­i tăi s’au stins, când glasul tău a amuţit? Eu stau şi scriu un necrolog pentru unul Stejar Ionescu care a murit într’un accident de au­­tomobi, un necrolog ca atâtea scrise In viaţa mea de gazetar. Aşa, că necrologul nu e pen­tru tine, Stejărel ? Aşa, Stejărel, că tu n’ai nimic comun cu mortul de lângă S­ănie care e numai un omonim al tău ? Stejărel, aşa că tu trăeşti şi ai să vii iar la masa ta din redacţie şi ai să-ţi scrii romanul pe care l-ai Început, şi ai să te primbli cu mine tu fie­care zi la şapte seara pe strada Lăpuşneanu. Aşa Stejărel, dragul meu, bu­nul meu, iubitul meu prieten ? Stejărel, Stejărel, mi-e inima de plumb, mi-s ochii arşi de pitas, mă Întunec. Stejărel, fratele meu, unde eşti, de ce nu mai eşti şi de ce n'ai să uiţi fii ?. O. SPINA ASPECTE STEJĂREL n $ I - a leiexemplarül ZIAR POLITIC COTIDIAN inuufticA i iulie im» ANUNOIURF ■e primeea la toate Agenţiile de Publicitate şi la Administraţia ziarului Iaşi—str. Gh. Mârzeaon 17 înainte de a pleca la băi, nu uitaţi să vă o­­tecnaţi la „Opinia" Din toată lumea Omul cel mai urât. — Iau­ că şi defectul de a poseda ce mai meschin fizic din lume, s’a transformat într’o însuşire pro­ductivă. Astfel americanul Louis Wilhelm, socotit pe drept cuvânt ca cel mai urât om de pe pă­mânt, a fost angajat tocmai din acest motiv de către o mare casă de filme din Statele­ Unite. Americanul va apare în curând în mai multe filme de aventuri și probabil va fi admirat de toate femeile 1 ©ES.• Răzbunarea maimuţei. — La Londra artistul Leon Warm este proprietarul unei maimuţe extrem de inteligentă. Acum câ­teva zile, stăpânul ei fiind foarte ocupat şi uitând să-i dea de mâncare, maimuţa a hotărât să se răzbune. Astfel, ea l-a ade­menit pe copilaşul de 4 ani al artistului, ca să vie la fereastră, de unde animalul l-a aruncat în stradă, la urmă, maimuţa a dis­părut fără urme. Briceagul lui Napoleon.— La o recentă licitaţie d­u Paris a fost vândut briceagul marelui strateg Napoleon. Cuţitaşul a fost găsit acum câteva săptămâni la un african, fiind recunoscut după o crestătură făcută pe lamă de vestitul general. Briceagul a fost vândut pentru suma rotundă de 10 000 franci, adecă aproape 65.000 lei. Cam scump. * Un munte hoinar.—Un ma­siv din lanţul Vosgilor (Franţa), a început să călătorească. Spe­cialiştii au stabilit­ că această mişcare se datoreşte unei pături subterane de noroi pe care mun­tele lunecă a lene. Deasemanea s’a precizat matematic, că In fiecare zi masivul înaintează cu... o zecime da m­ilimetru. In mo­dul acesta, pentru a parcurge un metru, muntelui îi trebueşte peste 30 ani. Prin urmare, mei un pericol. Statistica Sportivă.—O re­centă statistică a stabilit, că dintre toate ţările europene Ang­lia posedă cei mai mulţi sports­meni : peste 2 şi jum. milioane. In ordine ime­iată se plasează cele două state scandinave, cu 2 milioane de sportivi. Apoi Germania cu 1.800.000 ; Franța cU 1.700.000; Italia, Fin­anda, Elveţia, Rusia, Spania si Austria cu cifre mai mici. România nu este trecută in a­­ceasta statistică. IN PAGINA A III-a AMĂNUNTE COMPLECTE ASUPRA TRAGICULUI SFÂRȘIT AL LUI STEJAR IONESCU 99OPINIA“ literara SI ARTX0TIG.& Nemuritor şi rece, comitet la Iaşi şi altul la Cluj se căznesc de mult timp să adune fonduril­e necesare pentru ridicarea unui monument marelui nostru poet Eminescu. Iniţiatva pornită uşor se realizează însă ex­trem de greu, aşa încât ea are toa­te şansele să ramâie subt formă de proect. Dar în această privinţă un fapt mărunt mi-a dovedit o rea­litate sigură. Acum câteva seri, mă afi­­n în grădina unui local de vară. La o masa alăturată, trei oameni simpli şi doi lăutari cântau rând pe rând „Mai am un singur dor“, „Pe lângă plopii tară soţ“, „De-aş avea o floricică“. La altă masă, probabil un g­up de studenţi recita strofe din „Luceafărul", din „Grosă“, fragmente din „Călin" şi „Dalila". Exemplul este prea elocvent: Em­inescu trăeşte mereu fără statui şi fără comitete!»­ t FAPTE Courteline la cafenea. Cunoscutul scriitor humorist francez Georges Courteline se afla de curând la o cafenea din Paris. Deodată o fată nostimă intră în local și, negăsind vreun scaun liber, se adresă scriitorului: — îmi permiteți să stau la ipasa d­vs ? — Mă rog, cu plăcere. Courteline mai râmase câtva timp şi apoi, chemând chelne­rul — Fă-mi plata,... opreşte şi consumaţia domnişoarei. Tânăra fată se împotrivi cu hotărâre şi demnitate. Atunci, scriitorul: — Pentru cine vine la masa mea, eu plătesc totdeauna. Şi sincer fata sfârşi: — Vai, păcat că nu­ la restaurant !.. Kant distrat Se povesteşte despre Kant, marele filosof german, o anec­dotă petrecută In gara din Wei­mar. — Vă rog, ceru filosoful un bilet de clasa 11-a. — Unde mergeţi ? — La o mătuşă... Diferite ştiri ' — »Filip al doilea* se intitu­lează noua lucrare dramatică­­ d-lui Em. Antonescu, autorul Dodn­ei, care a fo­t reprezin­­­tă în stagiunea trecută a Na­ţionalului bucureştean. — Concursul literar al ziaru­lui .Adevârul literar şi artistic“ s’a terminat. Primul premiu a fost câştigat de un elev cl. VIII dif la liceul din Roman. — Societatea compozitorilor români a instituit un prem­i de 15 mii lei pentru cele mai bune 50 cântece culese din folcorul nostru. Continuarea in pag .4-a) Două sisteme de Învăţământ — Răspuns Preotului Negoiţă — Să nu te superi, Părinte, şi să nu mi-o iei în nume de rău. Am cetit cu luare aminte arti­colul matale din „Opinia“ de ei: unele lucruri le-am înţeles, altele nu. Am înţeles cum stăm cu cele două sisteme de învăţă­­mânt: pe unii pedagogic ii nu­mesc—bată-i norocul, ce mai cuvinte scornesc—sistemul in­tuitiv : pe celaut nu-l numesc di fel (bată-i norocul, iarăşi). Unul însamnă ca profesorul în­treabă pe elev la examen: —„Măi ioane, câte coarne are vita ta din grajd ?“—Ce ant în­­samnă că profesorul întreabă— „Domnule, spuneţi-mi cum se defineşte un rumegător?“. Dar unde mă mier, Părinte, şi nu înţeleg cu capul meu este când spui că eşti pentru siste­mul cel dintâi cu atâta însufle­ţire că închizi articolul cu cu­vintele : „noi Închinăm spre „vremea“ care, din examene, face o sărbătoare­, iar din mate­rialul de învăţământ, scoate mai un relief acela ce produce volom­ţie, sburdălnicie, judecată şi în­sufleţire pentru ziua de mâine"*. Apoi, dacă nu mă înşel, Pă­rinte, mata eşti pentru lungirea recreaţiilor şi pentru suprima-, rea clasului la şcoala matale. Dar dacă-i vorba aşa, nu gă­seşti că copiii nici nu mai au nevoe de dascal, fiindcă în re­creaţie dascălul stă în cancela­rie, sau îşi vede de alte tre­buri ? Ştiinţa, Părinte, nu este o petrecere, ea este o sforţare ca să o dobândească, omenirea a făcut jertfe uriaşe, şi noi aflăm despre mucenici ai ştiinţei, cum aflăm despre mucenici ai cre­dinţei noastre creştineşti. Mata crezi că un elev este vrednic, f­indcă ştie ce a prins pe acasă, şi îl întrebi la examen cât se plăteşte cuvântul la o telegramă, după cum spui ? Dar lucrul a­­cesta îl află la oficiu: la ce mai serveşte şcoala ? Apoi mata ştii că s’a râs mult pe masa dascălilor care pun întrebarea :—„Măi Ioane, câte coarne are vita ta din grajd ?“—, fiindcă se întâmplă câte odată ca şcolarul să răs­pundă : —„Să trăiţi, Domnule învăţător, zău n’avem nici o vită în grajd, că tăticu’i om ne­căjit !—lată învăţământul in­tuitiv. Pe semn, mata ar vrea ca copiii, din capul loctţiuii să stea­­ lumea „unde nu este nici întri tare, nici durere“, a­­dlică nici corigenţă, nici repe­tenţă, şi să aduci raiu pe pă­mânt. Ar fi mare milostivire, nu zic, dar nu se poate. Adam a fost osândit să-şi câştige traiul cu sudoarea frun­­ţei , şi deşi am fost mântuiţi de pacat, ştiinţa şi­­­­ ziua de azi, după cum spuneam, se do­bândeşte cu sudoarea frunţei. Ştiinţa, zic învăţaţii, este dezin­teresată d in înţelesul că e­a nu se leagă direct cu nevoile noas­tre. Newton a văzut un măr căzând şi a­­­scoperit legea a­­tracţi­i universale . Papin a vă­zut ridicându-se capacul unei tigăi in clocotul apei şi a des­coperit legea presiunei gazelor: nici unul nu s’a gândit vreo­dată la ce servesc asemenea descoperiri, şi că un pui de ro­mân, intr’o bună zi, folosindu­­se de ele, va avea o locomo­­bilâ cu care să-şi triere buca­­tele de pe câmp. Un adevăr nou cunoscut nu este îndată de dlos şi nici nu se poate preve­dea la câte lucruri va servi : el conţine ca un ou toate apli­caţiile sale. Săteanul din toate ţările lumei este un chip natural practic şi nu speculativ: şcoala are tocmai îndatorirea să-l scoată, pe cât se poate, din acest făgaş. Întâi IM, trezit la viaţa politică, el trebue să vadă dincolo de preocupările lui individuale, ca atare el trebue să ştie cum s’a întemeiat Muntenia şi Moldova, cum s'au unit Principatele, şi alte multe lucruri. Al doilea fiindcă surtucărimea se recru­tează din săteni, precum milia­tarii se recrutează din civili, şi surtucărimea are nevoe să do­­vedească multă ştiinţă. Toţi co­piii de sat nu vor fi aleşii lui D-zeu în privinţa cărţei, şi D-zeu a ştiut ce face In cuminţenia Lui. Dar din sate trebue să iasă in fiecare veac câţiva poeţi şi scriitori, câţiva artişti, câţiva sa­vanţi şi gânditori, câţiva tehni­­cieni, câţiva mari dăscăli, câteva feţe bisericeşti luminate. In şco­lile săteşti de astăzi se află co­piii—rar la număr —care poartă în ochii lor blânzi lumina unui viitor ra­re : nu vă mărginiţi să-i învăţaţi pe aceştia cum se pune un timbru pe o petiţie: ar fi să săvârşiţi un omor sufletesc, o­­sândindu- i la întuneric. Dar, Părinte, zici că ai groază de gramatică, de verbe, de pro­poziţii, de prefixe şi de sufixe şi vad că scrii atât de frumos şi de limpede. Oare dascălul matale te-a Învăţat cât constă cuvântul la o telegramă, sau te-a Învăţat tot ce trebuiai să ştii ca să compui o telegramă înţeleaptă ? Hm! Dalii ! ACCIDENT DE AVIAȚIE La Liban, aproape de granița germano-cehoslovacâ s-a pră­buşit un aeroplan postal fran­cez al liniei Varșovia—Praga— Paris. Pilotul a fost grav rănit și mecanicul omorât. Domnul dela Murano Domnul dela Murano n'a mai rămas de­cât un simplu erou de nuvelă. Acela care era într’a­­devăr şi care-l întruchipa real, a fost răpus de o moarte nă­­prasnică. Fiorul rece al lutului îl va străbate, tocmai la vrâsta când viaţa îi se părea mai cal­dă şi senină. Şi in huma neagră se va Închide pe veci un suflet care mereu privea spre cerul luminos. Din gondola Veneţiei, Domnul de la Murano a trecut pentru totdeauna In apele Styxului. Este în această imensă ironie, cruzimea şi dispreţul etern, pe care soarta Ie aruncă inimilor pline de soare şi nevinovăţie. Colegul Stejărel s’a stins in mod stupid. Firea şi sufletul lui cereau ca visătorul ce le po­sedă sa moară oricând, dar să moară într’o noapte calmă de vară, în singurătatea învăluită de razele Ionel, rostind un po­em de dragoste suavă fiinţei iubite. Stejar Ionescu era un idealist izolat. El trăia mai mult In a­­propierea vieţii, de­cât în mij­locul ei. Deasupra tuturora Insă el îşi aşezase un vis tainic şi curat, pe care-1 mângâia adesea în pagini scrise duios şi nos­talgie. Aşa ar fi dorit să se întâm­ple ! Moartea să i se furişeze în trup, în liniştea sihastră a unui culcuş de flori, meditând un gând trudit în clipe lungi de reverie. Şi de aceia, acum după sfârşitul său oribil, li se cuvine răsplata postumă pe care el însuşi ar fi cerut-o sincer: Pe mormântul său să-i răsă­­dim flori multe şi timide, iar in lespede ca şi legendarului tru­badur să scobim găuri mici, pline cu semințe, unde se vor aduna păsărele dulci, ciripindu-i în cor poezia naturei. /. Berg Anuarul Şcolii nor­male „Vasile Lupu“ DIN IAŞI pe anul Şcolar 1927—23, N-rul 3, Iaşi. „Viaţa Româ­­nească 1928, 276 pag. Preţul Lei 100. Un prieten, profesor la o şcoa­lă normală ne povestea odată . „Plecam de la un liceu, unde profesasem o vreme, şi prezen­tam prietenilor, pe cel ce ve­nea în locul meu, un tânăr foarte de treabă şi un profesor bun. Noul dascăl, făcând cu­noştinţă cu un profesor de la Şcoala Normală, zise, fără um­bră de gând rău, şi poate chiar cu o nuanţă de invidie: „Eeel ce bine de D-voastră la Şcoala normală, nu faceţi nimic !“„ Nici n’a apucat bine să sfâr­şească vorba, şi cellalt i-a În­tors spatele, spre marea mirare a tânărului. Mai târziu, prietenii şi foştii mei colegi, aflând că m’anî transferat la o şcoală normală, imi imputau: „Bine, bre, nu puteai să găseşti şi tu o şcoa­lă mai ca lumea !*. Şi se 'nţelege că lumea, care se ţine deobicei departe de vi­aţa şcolilor, şi care nu le cu­noaşte de­cât prin durerile ce i le fac, lăsându-i copiii repe­tenţi ori corigenţi, este şi mai departe de şcoala normală, o înţelege mai puţin şi o dispre­­ţueşte mai mult. De aceea socotim că şcoala normală „Vasile Lupu“ din Iaşi şi-a împlinit o datorie însem­nată făcând cunoscută publicu­lui şi anul acesta, ca şi anul trecut, atât activitatea şcolară teoretică şi practică, care se des­făşoară acolo (Partea l1, Viaţa Şcolii), cât şi problemele care (Continuarea in pag. 4-a)

Next