Orizont, 1990 (Anul 2, nr. 2-52)

1990-01-06 / nr. 2

ORIZONT ------------------------------------------------------------------------------12« TIMIȘOARA — primul •. Mai mult ca sigur, în acest fel a început să se scrie Istoria. Istoriile ma­­­rilor evenimente. Din mărturii directe. Abia apoi, peste cine știe câtă vreme, i- vor urma comentariile, interpretările, explicațiile. Mult mai încolo, după ce­­ toate mărturiile vor ieși la iveală (depozițiile participanților, ale tuturor celor­­ implicați în evenimente, documentele scrise, din vechile și noile arhive, foto­­­­grafiile, filmele etc.) vom putea citi un text istoric coerent, bine articulat știin­­­­țific și — sperăm ! —, cu adevărat ADEV­ARAT. Nu mai e nevoie de noi­l? falsuri în scrierea și rescrierea istoriei. Tocmai de aceea facem apel la dum­­i­neavoastră, stimați cititori. Mărturisiți ! Scrieți ce ați văzut în toate acele zile.­­ Scrieți-ne. Paginile care urmează au fost alcătuite, după depozițiile unor participanți, gr, de către Miodrag Milin, doctor în științe istorice, cercetător la Centrul de ș științe sociale al Universității timișorene. Vom continua, în numerele noastre , viitoare publicarea acestui început de istorie la Timișoara. Mergînd vineri dimineața (15 decem­brie) la școală, cu tramvaiul 8, prin Piața Sfînta Maria (îi vom spune în continuare, ca toți timișorenii, simplu, Maria), o fetiță de 11 ani, Iulia, a vă­zut aglomerație neobișnuită în ciața Timotei Cipariu, în dreptul stră­lo­cuinței pastorului Tőkés Laszlo (incin­ta Bisericii reformate). Călătorii din tramvai comentau: ba­că s-ar fi mutat talciocul „Oesko“; ba­că lumea-l pă­zește pe un preot care urma să fie arestat. Intorcîndu-se de la școală (după ora 12), fetița a remarcat creșterea aglo­merației în acel loc, grupuri împînzind și trotuarul arterei principale din Ma­ria (Bd. 6 Martie), fapt care impresio­nase deosebit pe cei din tramvai, acum deja mai informați de rosturile mulți­mii. De asemenea, a observat atitudi­nea agresivă și provocatoare a unor persoane, în civil, față de grupurile pașnice. Lumea din tramvai vorbea că „securiștii îi provoacă pe oameni.“ Bunica Iuliei, sosind de la țară, pe la 9—10 dimineața, a traversat aceeași zonă. Ea a remarcat mulțimea de ți­gani, care au urcat de la gară și din stația de la Casa Studenților, s-a bă­nuit de intenția furtișagului. Dar a­­ceștia au acționat neașteptat, blocînd ușile vehicolului, în stațiile Kitttl (Pia­ța Ștefan Furtună, Sinaia) și Maria, cu scopul vădit de a împiedica­­ imea să coboare. Fetița s-a înapoiat la școală, înainte de orele 15, pentru curățenia clasei. Și la dus, și la întors, a remarcat prezen­ța unor grupuri, tot mai numeroase, în întreaga zonă Maria. Oameni în civil îmbrînceau lumea. In zilele de joi și vineri (14 și 15 de­cembrie) prezența lumii în fața biseri­cii reformate din Maria a fost eveni­mentul cel mai comentat în oraș.­ Ce se petrecea oare? Pentru dez­legarea evenimentelor, să încercăm să ne întoarcem puțin­ în urmă. Iată ce ne spun martorii lor. Unul dintre ei­ ne relatează că, în ziua de duminică, 10 decembrie, de la ora 10, a participat la oficierea cul­tului, în biserica reformată­ din oraș. După ce slujba a luat sfîrșit, pastorul i-a informat, ca de obicei, asupra în­­tîmplărilor mai importante din cursul săptămînii. I-a întrebat pe enoriași — dacă-i puteau ajuta, cu lapte, alimen­te, cărbuni, lemne și altele necesare traiului. I-a înștiințat și pe preoții ortodocși (poate și celelalte confesiuni), a cerut să-l ajute să nu fie dat afară din locuință. Termenul de evacuare fusese fixat pentru 15 decembrie. S-a adresat enoriașilor, rugîndu-i dacă pu­teau, să revină și în după amiaza ace­leiași zile. Cînd a sosit cu mașina acasă, Németh Carol a observat pe fotoliul din partea volanului un bilețel: „Veniți în Bd. u­ Martie nr. 7, ap 7.“ Nu s-a dus. (Am aflat apoi că era adresa unui român, Luchiță Tănăsie, care-i ajuta pe refor­mați în lupta lor urmărind mișcările securității.) După masă a plecat din ribu la biserică. A depus în subsolul clădirii niște cărbuni și lemne. Vis-à-vis, de la el a­i, cineva striga: — „Veniți repe­de, că apare miliția!“ — „Feriți-vă de mașina galbenă, fiindcă ăștia pîndesc zi și noapte, ce se întîmplă la colț!“ Era numitul Tănăsie. Németh a urcat în biserică. In hol, la parter, erau cîțiva milițieni. I-a salutat, iar aceștia i-au răspuns respectuos. Pastorul a slujit și după-amiază. Toți l-au ajutat apoi, cum s-au priceput. Popescu Simiorr a plecat (joi, 14 de­cembrie, orele 21) la un vecin cu niște probleme personale. La ieșirea din bloc, pe la orele 22, întorcîndu-se spre casă, pe mijlocul străzii Negoi a observat trei cetățeni: veneau dinspre tramvai, cin­tind românește și ungurește. Unul cinta „O, ce veste minunată“. Ajungînd în dreptul lor, i-au spus, răspicat: — „Domnule, d-la nu colinzi cu noi?“ Le-a răspuns: — „încă nu e­­mpus de colindat“. S-au oprit din drum și au venit către el, spre trotuar L-au mai întrebat: — „D-ta cînd o să colinzi?“ Le-a răspuns: — „La noi se colindă de Crăciun." Unul l-a întrebat, din nou: — „Unde la noi“ ? I-a zis, fiind clu­jean­ . — „La noi, la Cluj.“ Atunci un altul l-a mai întrebat: — „Tud magya­rul?“ I-a zis: — „Știu, dar nu prea bi­ne!“ Cineva din ei a venit cu observa­ția: — „Lasă-i, măi, că ăsta-i de-al lui Ceaușescu!“ Omul nostru a rîs, ca să calmeze spiritele Intrînd totuși în vor­bă, i-a întrebat: De unde sînt, de baș­tină. Acela i-ar fi zis că-i din partea Șimleului Silvaniei. I-a mai întrebat de unde vin așa de veseli, la acea oră. I-au răspuns: „— De mîine , cît de repede vom vedea un lucru mare: de ce sînt în stare ardelenii!“ (?) „— Dacă ești aici de atîta timp, chiar nu știi nimic?“ Răspunsul a fost: „— Știu foarte multe, dar nu știu ce știț­ d-voastră!“ (Aveau și sticle în mină și erau cam amenințători). Unul a rostit pînă la urmă. ..— Hai măi, să mergem nu vezi că ăsta-i străin, iar noi avem treburile noastre.“ Faptul l-a făcut curios. I-a rugat să-i spună despre ce este vorba? Au răs­puns: „— Du-te mîine seară la Maria și ai să vezi!" Vineri dimineața, la servici, Popescu s-a consultat cu băieți de bună credin­ța, de origine maghiară. „— Știți ceva despre cele ce se întîmplă la Maria?“ Colegul său, Novak Iosif, i-a spus: „— Păi nu știi de pastorul care se află ba­ricadat în biserica reformată de cîteva zile și face greva foamei?“ Intorcîndu-se după-masă, pe la orele 15, cu tramvaiul spre casă, în jurul bi­sericii reformate se aflau adunate cîte­va sute de oameni, cu luminări în mî­­nă. A coborît din tramvai, să vadă pe viu ce se întîmplă. A pătruns în mul­țimea adunată. Spre stupefacția sa, realizat că era îmbrăcat într-o haină de­­ piele, gri-petrol, o căciulă de iepure (îmbrăcat deci bine). A apărut suspect, se uitau la el cam ciudat, mai ales ti­nerii. A rămas așa cîteva clipe, s-a ui­tat la geamurile sparte ale bisericii (unde se afla baricadat pastorul) și s-a simțit „în plus“, ca nefiind de-al lor. A întrebat apoi vreo doi tineri: „— Despre ce este vorba?“ Nu i-au răspuns. S-a dus atunci lîngă zidul de vis-à-vis (pe str. Cipariu), unde o bătrînă aprin­dea luminări, pe marginea zidului. A salutat-o românește, cu „Sărut mîna“ și a întrebat-o dacă nu mai are încă o luminare, pentru a intra, într-un fel, în discuție. Bătrîna a început să-i spună că „pe pastor îl mai lasa pînă dumini­că aici, după care îl vor scoate forțat.“ Erau adunați atunci în jur de 300— 400 de oameni. Alții tot veneau. Se zvonea că pastorul va ieși la geam și va face o comunicare. El a plecat în­să spre casă. Trecînd vineri, 15 decembrie, pe la orele 15, cu bicicleta prin Maria, spre Calea Șagului, Vrasie Florea­ a fost nevoit să se oprească. Era adunată multă lume. Tramvaiele încă circulau, dar cu greutate. Nu era miliție. Se­ zvonea că pastorul Tőkés urma să fie arestat. Și-a continuat însă drumul spre casă. Și familia Vlad­ se afla, vineri după­­amiază, în oraș, la cumpărături. Era lume în fața bisericii reformate, la Maria. De fapt, nici nu prea știau ce se afla acolo (că e o biserică sau ce altceva putea fi), dar era lume. Pe la orele 17.30, Vrasie Florea s-a reîntors spre Universitate, pe același traseu. Atmosfera era de-acum precipi­tată, luminări aprinse sub ferestrele pastorului. Cei prezenți, înghesuindu-se, au blocat intrarea în locuință. Și-a re­zolvat minimele obligații de servici (citirea unor aparate indicatoare) și s-a reîntors la fața locului, în jurul orei 18.15. După vreo cinci minute a avut norocul să-l și vadă pe acest apropii­ndu-se de o fereastră (a pastor, singura necamuflată) pe care a treia, des­­chis-o. A apărut și soția sa. Intr-o cli­pă s-a deschis un dialog, în limba ma­ghiară, foarte aprins. Nu l-a înțeles (nu cunoaște limba), dar imediat pastorul a început să vorbească, cu căldură și calm, în românește. A spus, printre al­tele: „Dragi creștini! Noi nu am făcut nimic rău. Noi am propovăduit credin­ța și acum ei vor să ne evacueze. Pro­babil că astăzi nu vor acționa, dar mîine o vor face­ о.“ Mulțimea a înce­put să strige: „Niciodată!“, „Nicioda­­­tă!“, „Nu vă lăsăm!", „Nu vă lăsăm!“ „Nu plecăm de aici!“ Pastorul, vâzînd că atmosfera se agită, a mai adăugat: „Nu vreau să țin un discurs, doar am ieșit să vă salut și să vă mulțumesc!“ Apoi a părut că soția îl trage de mină, ia­r pastorul a închis fereastra, retră­­gîndu-se în cameră. Foarte multă lume se strînsese între timp. Erau cu lumi­nări aprinse, sub cele trei ferestre ale locuinței. Satisfăcut parcă de cele vă­zute (că s-a împlinit zvonul, că pasto­rul iese din cînd în cînd și vorbește mulțimii), Vlasie Florea a pornit spre casă. Pe la orele 18, Popescu Simion a re­venit la Maria, cu soția, fetița și o ve­cină. De acolo și-au continuat drumul spre biserica­ baptistă cea nouă, de lîn­gă Bega, unde au ascultat slujba.­ Socrii lui Ștefan Iordănescu­, locuind în Kitt­l, i-au anunțat pe tineri (vineri, 15 dec., orele 19) să se adună lume la casa pastorului reformat Tőkés Laszlo. S-au dus și ei, mai mult la insistențele soției, Ildiko. Ea a intrat în mulțime, a descoperit prieteni, căutînd să se infor­meze asupra evenimentelor. Au întîl­­nit niște cunoscuți, români, lucru care i-a pus pe gînduri. Unul dintre ei, Mir­­cea Chinezeni, le-a povestit că deja, de două zile, vine pe acolo și că lumea aș­teaptă să se întîmplă ceva. Au stat vreo 20 de minute, lumea punea luminări în firidele casei preotului. Se discuta des­pre cuvintele pe care le adresase pasto­rul mulțimii înainte de a veni ei. La un moment dat, s-au auzit niște stri­găte: „Ajutor, oameni buni nu-i lăsați să mă aresteze!“ Au văzut, spre piața Maria (lîngă unitatea „Progresul“) trei indivizi. Doi tîraț de brațe, spre o ma­șină Dacia-combi, crem ,cu număr pro­vizoriu (de rodaj), un om mai în virstă.’ Acesta striga: In mașina cu toate ușile deschise se mai afla un individ. Cine­va, din spatele lui Iordănescu, a strigat: — „Să nu-l lăsăm să fie arestat!“ A ezitat, dar întîmplarea a făcut să fie pus, față în față, cu unul dintre cei trei indivizi. Era un tip solid, îmbră­cat într-un fîș albastru și căciulă caza­cul, neagră. Ceilalți doi îl tîrau pe a­­restat. S-a văzut singur; lumea nu in­tervenea. Și totuși, l-a tras pe tipul so­lid deoparte, cerîndu-i actele și man­datul de arestare. Individul l-a îm­pins, spunîndu-i să-și vadă de treabă­ „— Ce te amesteci, puștiule?“ L-a îm­­brîncit spre mijlocul străzii, dar l-a abandonat apoi, întorcîndu-i spatele. Erau cam 6—7 m între ei. Iordănescu și-a luat avînt și­ a sărit în spate, izbin­­­du-l cu capul în grilajul de fier al ma­gazinului „Progresul“. Cu mîna dreap­tă l-a lovit și pe unul dintre ceilalți doi, un individ mic, cu părul creț, în­tr-un palton gri. Cel lovit de grilaj s-a prăbușit pe trotuar. Cel de-al treilea, îmbrăcat într-un fîș crem, cu o căciulă de iepure, l-a păstrat pentru o clipă pe arestat și s-a­ îndreptat spre curajosul tînăr. Mulțimea-i înconjurase, oarecum la distanță. Tipul cu căciula de iepure (Șt. Iordănescu o păstrează ca trofeu) s-a apropiat; avea o țigară Kent pe jumătate fumată. A încercat să loveas­că. Iordănescu a parat lovitura și în clipa următoare l-a izbit cu putere, în falcă. Omul a fost cîteva clipe descum­pănit, a mai încercat să se apropie, dar era amețit ș­i s-a prăbușit pe linia de tramvai. L-a mai lovit de cîteva ori cu picioarele. Mulțimea, ca la semnal, a început să-i lovească pe securiști , i-a călcat în picioare. Cel din Dacia a de­marat în trombă, cu ușile deschise. Ul­timul lovit a fost strivit, pur și­ simplu, sub tălpile mulțimii dezlănțuite. Tînărul s-a retras, cu soția, pe străzi lăturalnice, nu înainte de a-l vedea pe arestat strecurîndu-se printre sume. Au aflat că era unul dintre cei de la bise­rica reformată (cu oarecari atribuții). Ieșind de la biserica baptistă, în jur de orele 21, soții Popescu, cu fiica și vecina, s-au întors din nou, pe jos, la Maria. La acea oră, toți trecătorii de pe stradă s-au oprit în jurul bisericii, unde sute, poate mii de luminări ardeau. Erau acum mai bine de 1000 de oameni. După cîteva minute, la colțul clădirii s-a produs o busculadă. Un tînăr de vreo 16—17 ani, se lupta cu alți doi, mai în vîrstă. Unul dintre „civili“, mai mic, în jur de 25 de ani, într-o geacă gri, îmblănită, tuns scurt și îngrijit, încerca să-i pună cătușele adolescen­tului pe care l-a smuls dintre lume, trăgîndu-l de cap și de păr. Brutali­­zîndu-l, a încercat să-l tragă spre linia de tramvai, din intersecție. In curbă, dinspre piața Bălcescu (Lahovary) și dinspre Gara de Nord, veneau, gata să se intersecteze, două tramvaie. Atunci, cineva din mulțime a strigat: „Acum, pe cîinii ăștia!“, „Nu-i lăsați!“, „Zdro­­biți­!“ Mulțimea a năvălit pe agresor, scoțînd puștiul din mîinile lui L-au călcat pur și simplu, umplîndu-l de singe. Cîțiva l-au tîrît apoi, pînă-n fa­ța roților tramvaiului care staționa­, cu direcția spre gară. Alții au sărit în vagon, la cabina vatmanului și au vrut să pornească, să-l calce pe cel pus jos de lume. Îl țineau pe linie, de cap și de picioare. Spre norocul lui, un indi­vid masiv, voinic, tot cu o căciulă de iepure, a reușit să-l tragă de picioare afară, căutînd să scape prin fața tram­vaiului de lume, sărind gardul din sta­ție amîndoi, s-au postat peste drum, in fața alimentarei. INDICE ! Vlad Dan, strungar, neîncadrat în­­ muncă de două luni, 34 ani. 2 Németh Carol, strungar la Colecti­vul de Fizică, Universitatea Timi­șoara, 56 ani. 3 Simion Popescu, muncitor I.J.T.L. Timișoara, 40 ani.­­ Florea Vrasie, electrician, Universi­tatea Timișoara, 37 ani. 5 Adriana Vlad, desenator tehnic, C.C.S.I.T.E.H. Timișoara, 34 ani) Traian Vlad, inspector I.T.A Timi­șoara, 36 ani. * Ștefan Iordănescu, regizor artistic, Teatrul de Stat Arad, 31 ani. (VA URMA) cronologie ȘAPTE ZILE CARE AU ZGUDUIT ROMÂNIA

Next