Orizont, 1990 (Anul 2, nr. 2-52)
1990-01-06 / nr. 2
ORIZONT ------------------------------------------------------------------------------12« TIMIȘOARA — primul •. Mai mult ca sigur, în acest fel a început să se scrie Istoria. Istoriile marilor evenimente. Din mărturii directe. Abia apoi, peste cine știe câtă vreme, i- vor urma comentariile, interpretările, explicațiile. Mult mai încolo, după ce toate mărturiile vor ieși la iveală (depozițiile participanților, ale tuturor celor implicați în evenimente, documentele scrise, din vechile și noile arhive, fotografiile, filmele etc.) vom putea citi un text istoric coerent, bine articulat științific și — sperăm ! —, cu adevărat ADEVARAT. Nu mai e nevoie de noil? falsuri în scrierea și rescrierea istoriei. Tocmai de aceea facem apel la dumineavoastră, stimați cititori. Mărturisiți ! Scrieți ce ați văzut în toate acele zile. Scrieți-ne. Paginile care urmează au fost alcătuite, după depozițiile unor participanți, gr, de către Miodrag Milin, doctor în științe istorice, cercetător la Centrul de ș științe sociale al Universității timișorene. Vom continua, în numerele noastre , viitoare publicarea acestui început de istorie la Timișoara. Mergînd vineri dimineața (15 decembrie) la școală, cu tramvaiul 8, prin Piața Sfînta Maria (îi vom spune în continuare, ca toți timișorenii, simplu, Maria), o fetiță de 11 ani, Iulia, a văzut aglomerație neobișnuită în ciața Timotei Cipariu, în dreptul strălocuinței pastorului Tőkés Laszlo (incinta Bisericii reformate). Călătorii din tramvai comentau: bacă s-ar fi mutat talciocul „Oesko“; bacă lumea-l păzește pe un preot care urma să fie arestat. Intorcîndu-se de la școală (după ora 12), fetița a remarcat creșterea aglomerației în acel loc, grupuri împînzind și trotuarul arterei principale din Maria (Bd. 6 Martie), fapt care impresionase deosebit pe cei din tramvai, acum deja mai informați de rosturile mulțimii. De asemenea, a observat atitudinea agresivă și provocatoare a unor persoane, în civil, față de grupurile pașnice. Lumea din tramvai vorbea că „securiștii îi provoacă pe oameni.“ Bunica Iuliei, sosind de la țară, pe la 9—10 dimineața, a traversat aceeași zonă. Ea a remarcat mulțimea de țigani, care au urcat de la gară și din stația de la Casa Studenților, s-a bănuit de intenția furtișagului. Dar aceștia au acționat neașteptat, blocînd ușile vehicolului, în stațiile Kitttl (Piața Ștefan Furtună, Sinaia) și Maria, cu scopul vădit de a împiedica imea să coboare. Fetița s-a înapoiat la școală, înainte de orele 15, pentru curățenia clasei. Și la dus, și la întors, a remarcat prezența unor grupuri, tot mai numeroase, în întreaga zonă Maria. Oameni în civil îmbrînceau lumea. In zilele de joi și vineri (14 și 15 decembrie) prezența lumii în fața bisericii reformate din Maria a fost evenimentul cel mai comentat în oraș. Ce se petrecea oare? Pentru dezlegarea evenimentelor, să încercăm să ne întoarcem puțin în urmă. Iată ce ne spun martorii lor. Unul dintre ei ne relatează că, în ziua de duminică, 10 decembrie, de la ora 10, a participat la oficierea cultului, în biserica reformată din oraș. După ce slujba a luat sfîrșit, pastorul i-a informat, ca de obicei, asupra întîmplărilor mai importante din cursul săptămînii. I-a întrebat pe enoriași — dacă-i puteau ajuta, cu lapte, alimente, cărbuni, lemne și altele necesare traiului. I-a înștiințat și pe preoții ortodocși (poate și celelalte confesiuni), a cerut să-l ajute să nu fie dat afară din locuință. Termenul de evacuare fusese fixat pentru 15 decembrie. S-a adresat enoriașilor, rugîndu-i dacă puteau, să revină și în după amiaza aceleiași zile. Cînd a sosit cu mașina acasă, Németh Carol a observat pe fotoliul din partea volanului un bilețel: „Veniți în Bd. u Martie nr. 7, ap 7.“ Nu s-a dus. (Am aflat apoi că era adresa unui român, Luchiță Tănăsie, care-i ajuta pe reformați în lupta lor urmărind mișcările securității.) După masă a plecat din ribu la biserică. A depus în subsolul clădirii niște cărbuni și lemne. Vis-à-vis, de la el ai, cineva striga: — „Veniți repede, că apare miliția!“ — „Feriți-vă de mașina galbenă, fiindcă ăștia pîndesc zi și noapte, ce se întîmplă la colț!“ Era numitul Tănăsie. Németh a urcat în biserică. In hol, la parter, erau cîțiva milițieni. I-a salutat, iar aceștia i-au răspuns respectuos. Pastorul a slujit și după-amiază. Toți l-au ajutat apoi, cum s-au priceput. Popescu Simiorr a plecat (joi, 14 decembrie, orele 21) la un vecin cu niște probleme personale. La ieșirea din bloc, pe la orele 22, întorcîndu-se spre casă, pe mijlocul străzii Negoi a observat trei cetățeni: veneau dinspre tramvai, cintind românește și ungurește. Unul cinta „O, ce veste minunată“. Ajungînd în dreptul lor, i-au spus, răspicat: — „Domnule, d-la nu colinzi cu noi?“ Le-a răspuns: — „încă nu empus de colindat“. S-au oprit din drum și au venit către el, spre trotuar L-au mai întrebat: — „D-ta cînd o să colinzi?“ Le-a răspuns: — „La noi se colindă de Crăciun." Unul l-a întrebat, din nou: — „Unde la noi“ ? I-a zis, fiind clujean . — „La noi, la Cluj.“ Atunci un altul l-a mai întrebat: — „Tud magyarul?“ I-a zis: — „Știu, dar nu prea bine!“ Cineva din ei a venit cu observația: — „Lasă-i, măi, că ăsta-i de-al lui Ceaușescu!“ Omul nostru a rîs, ca să calmeze spiritele Intrînd totuși în vorbă, i-a întrebat: De unde sînt, de baștină. Acela i-ar fi zis că-i din partea Șimleului Silvaniei. I-a mai întrebat de unde vin așa de veseli, la acea oră. I-au răspuns: „— De mîine , cît de repede vom vedea un lucru mare: de ce sînt în stare ardelenii!“ (?) „— Dacă ești aici de atîta timp, chiar nu știi nimic?“ Răspunsul a fost: „— Știu foarte multe, dar nu știu ce știț d-voastră!“ (Aveau și sticle în mină și erau cam amenințători). Unul a rostit pînă la urmă. ..— Hai măi, să mergem nu vezi că ăsta-i străin, iar noi avem treburile noastre.“ Faptul l-a făcut curios. I-a rugat să-i spună despre ce este vorba? Au răspuns: „— Du-te mîine seară la Maria și ai să vezi!" Vineri dimineața, la servici, Popescu s-a consultat cu băieți de bună credința, de origine maghiară. „— Știți ceva despre cele ce se întîmplă la Maria?“ Colegul său, Novak Iosif, i-a spus: „— Păi nu știi de pastorul care se află baricadat în biserica reformată de cîteva zile și face greva foamei?“ Intorcîndu-se după-masă, pe la orele 15, cu tramvaiul spre casă, în jurul bisericii reformate se aflau adunate cîteva sute de oameni, cu luminări în mînă. A coborît din tramvai, să vadă pe viu ce se întîmplă. A pătruns în mulțimea adunată. Spre stupefacția sa, realizat că era îmbrăcat într-o haină de piele, gri-petrol, o căciulă de iepure (îmbrăcat deci bine). A apărut suspect, se uitau la el cam ciudat, mai ales tinerii. A rămas așa cîteva clipe, s-a uitat la geamurile sparte ale bisericii (unde se afla baricadat pastorul) și s-a simțit „în plus“, ca nefiind de-al lor. A întrebat apoi vreo doi tineri: „— Despre ce este vorba?“ Nu i-au răspuns. S-a dus atunci lîngă zidul de vis-à-vis (pe str. Cipariu), unde o bătrînă aprindea luminări, pe marginea zidului. A salutat-o românește, cu „Sărut mîna“ și a întrebat-o dacă nu mai are încă o luminare, pentru a intra, într-un fel, în discuție. Bătrîna a început să-i spună că „pe pastor îl mai lasa pînă duminică aici, după care îl vor scoate forțat.“ Erau adunați atunci în jur de 300— 400 de oameni. Alții tot veneau. Se zvonea că pastorul va ieși la geam și va face o comunicare. El a plecat însă spre casă. Trecînd vineri, 15 decembrie, pe la orele 15, cu bicicleta prin Maria, spre Calea Șagului, Vrasie Florea a fost nevoit să se oprească. Era adunată multă lume. Tramvaiele încă circulau, dar cu greutate. Nu era miliție. Se zvonea că pastorul Tőkés urma să fie arestat. Și-a continuat însă drumul spre casă. Și familia Vlad se afla, vineri dupăamiază, în oraș, la cumpărături. Era lume în fața bisericii reformate, la Maria. De fapt, nici nu prea știau ce se afla acolo (că e o biserică sau ce altceva putea fi), dar era lume. Pe la orele 17.30, Vrasie Florea s-a reîntors spre Universitate, pe același traseu. Atmosfera era de-acum precipitată, luminări aprinse sub ferestrele pastorului. Cei prezenți, înghesuindu-se, au blocat intrarea în locuință. Și-a rezolvat minimele obligații de servici (citirea unor aparate indicatoare) și s-a reîntors la fața locului, în jurul orei 18.15. După vreo cinci minute a avut norocul să-l și vadă pe acest apropiindu-se de o fereastră (a pastor, singura necamuflată) pe care a treia, deschis-o. A apărut și soția sa. Intr-o clipă s-a deschis un dialog, în limba maghiară, foarte aprins. Nu l-a înțeles (nu cunoaște limba), dar imediat pastorul a început să vorbească, cu căldură și calm, în românește. A spus, printre altele: „Dragi creștini! Noi nu am făcut nimic rău. Noi am propovăduit credința și acum ei vor să ne evacueze. Probabil că astăzi nu vor acționa, dar mîine o vor face о.“ Mulțimea a început să strige: „Niciodată!“, „Niciodată!“, „Nu vă lăsăm!", „Nu vă lăsăm!“ „Nu plecăm de aici!“ Pastorul, vâzînd că atmosfera se agită, a mai adăugat: „Nu vreau să țin un discurs, doar am ieșit să vă salut și să vă mulțumesc!“ Apoi a părut că soția îl trage de mină, iar pastorul a închis fereastra, retrăgîndu-se în cameră. Foarte multă lume se strînsese între timp. Erau cu luminări aprinse, sub cele trei ferestre ale locuinței. Satisfăcut parcă de cele văzute (că s-a împlinit zvonul, că pastorul iese din cînd în cînd și vorbește mulțimii), Vlasie Florea a pornit spre casă. Pe la orele 18, Popescu Simion a revenit la Maria, cu soția, fetița și o vecină. De acolo și-au continuat drumul spre biserica baptistă cea nouă, de lîngă Bega, unde au ascultat slujba. Socrii lui Ștefan Iordănescu, locuind în Kittl, i-au anunțat pe tineri (vineri, 15 dec., orele 19) să se adună lume la casa pastorului reformat Tőkés Laszlo. S-au dus și ei, mai mult la insistențele soției, Ildiko. Ea a intrat în mulțime, a descoperit prieteni, căutînd să se informeze asupra evenimentelor. Au întîlnit niște cunoscuți, români, lucru care i-a pus pe gînduri. Unul dintre ei, Mircea Chinezeni, le-a povestit că deja, de două zile, vine pe acolo și că lumea așteaptă să se întîmplă ceva. Au stat vreo 20 de minute, lumea punea luminări în firidele casei preotului. Se discuta despre cuvintele pe care le adresase pastorul mulțimii înainte de a veni ei. La un moment dat, s-au auzit niște strigăte: „Ajutor, oameni buni nu-i lăsați să mă aresteze!“ Au văzut, spre piața Maria (lîngă unitatea „Progresul“) trei indivizi. Doi tîraț de brațe, spre o mașină Dacia-combi, crem ,cu număr provizoriu (de rodaj), un om mai în virstă.’ Acesta striga: In mașina cu toate ușile deschise se mai afla un individ. Cineva, din spatele lui Iordănescu, a strigat: — „Să nu-l lăsăm să fie arestat!“ A ezitat, dar întîmplarea a făcut să fie pus, față în față, cu unul dintre cei trei indivizi. Era un tip solid, îmbrăcat într-un fîș albastru și căciulă cazacul, neagră. Ceilalți doi îl tîrau pe arestat. S-a văzut singur; lumea nu intervenea. Și totuși, l-a tras pe tipul solid deoparte, cerîndu-i actele și mandatul de arestare. Individul l-a împins, spunîndu-i să-și vadă de treabă „— Ce te amesteci, puștiule?“ L-a îmbrîncit spre mijlocul străzii, dar l-a abandonat apoi, întorcîndu-i spatele. Erau cam 6—7 m între ei. Iordănescu și-a luat avînt și a sărit în spate, izbindu-l cu capul în grilajul de fier al magazinului „Progresul“. Cu mîna dreaptă l-a lovit și pe unul dintre ceilalți doi, un individ mic, cu părul creț, într-un palton gri. Cel lovit de grilaj s-a prăbușit pe trotuar. Cel de-al treilea, îmbrăcat într-un fîș crem, cu o căciulă de iepure, l-a păstrat pentru o clipă pe arestat și s-a îndreptat spre curajosul tînăr. Mulțimea-i înconjurase, oarecum la distanță. Tipul cu căciula de iepure (Șt. Iordănescu o păstrează ca trofeu) s-a apropiat; avea o țigară Kent pe jumătate fumată. A încercat să lovească. Iordănescu a parat lovitura și în clipa următoare l-a izbit cu putere, în falcă. Omul a fost cîteva clipe descumpănit, a mai încercat să se apropie, dar era amețit și s-a prăbușit pe linia de tramvai. L-a mai lovit de cîteva ori cu picioarele. Mulțimea, ca la semnal, a început să-i lovească pe securiști , i-a călcat în picioare. Cel din Dacia a demarat în trombă, cu ușile deschise. Ultimul lovit a fost strivit, pur și simplu, sub tălpile mulțimii dezlănțuite. Tînărul s-a retras, cu soția, pe străzi lăturalnice, nu înainte de a-l vedea pe arestat strecurîndu-se printre sume. Au aflat că era unul dintre cei de la biserica reformată (cu oarecari atribuții). Ieșind de la biserica baptistă, în jur de orele 21, soții Popescu, cu fiica și vecina, s-au întors din nou, pe jos, la Maria. La acea oră, toți trecătorii de pe stradă s-au oprit în jurul bisericii, unde sute, poate mii de luminări ardeau. Erau acum mai bine de 1000 de oameni. După cîteva minute, la colțul clădirii s-a produs o busculadă. Un tînăr de vreo 16—17 ani, se lupta cu alți doi, mai în vîrstă. Unul dintre „civili“, mai mic, în jur de 25 de ani, într-o geacă gri, îmblănită, tuns scurt și îngrijit, încerca să-i pună cătușele adolescentului pe care l-a smuls dintre lume, trăgîndu-l de cap și de păr. Brutalizîndu-l, a încercat să-l tragă spre linia de tramvai, din intersecție. In curbă, dinspre piața Bălcescu (Lahovary) și dinspre Gara de Nord, veneau, gata să se intersecteze, două tramvaie. Atunci, cineva din mulțime a strigat: „Acum, pe cîinii ăștia!“, „Nu-i lăsați!“, „Zdrobiți!“ Mulțimea a năvălit pe agresor, scoțînd puștiul din mîinile lui L-au călcat pur și simplu, umplîndu-l de singe. Cîțiva l-au tîrît apoi, pînă-n fața roților tramvaiului care staționa, cu direcția spre gară. Alții au sărit în vagon, la cabina vatmanului și au vrut să pornească, să-l calce pe cel pus jos de lume. Îl țineau pe linie, de cap și de picioare. Spre norocul lui, un individ masiv, voinic, tot cu o căciulă de iepure, a reușit să-l tragă de picioare afară, căutînd să scape prin fața tramvaiului de lume, sărind gardul din stație amîndoi, s-au postat peste drum, in fața alimentarei. INDICE ! Vlad Dan, strungar, neîncadrat în muncă de două luni, 34 ani. 2 Németh Carol, strungar la Colectivul de Fizică, Universitatea Timișoara, 56 ani. 3 Simion Popescu, muncitor I.J.T.L. Timișoara, 40 ani. Florea Vrasie, electrician, Universitatea Timișoara, 37 ani. 5 Adriana Vlad, desenator tehnic, C.C.S.I.T.E.H. Timișoara, 34 ani) Traian Vlad, inspector I.T.A Timișoara, 36 ani. * Ștefan Iordănescu, regizor artistic, Teatrul de Stat Arad, 31 ani. (VA URMA) cronologie ȘAPTE ZILE CARE AU ZGUDUIT ROMÂNIA