Patria, aprilie 1921 (Anul 3, nr. 69-93)

1921-04-12 / nr. 78

Psglr.s „PATRIA“ 12 Adriit IIII Ardealul în timpul războiului — Discursul dlui Iuliu Maniu la validarea mandatului din Soroca — unul război, care ar fi lichidat marele proces cu acel inamic culos de la nord- Rusia țaristă, trebuia să se nească neapărat două lucruri: în deplin întâi pretențiunile naționale ale neamului ro­mânesc trebuia să fie îndeplinite înainte de cruperea războiului, al doilea, ca Austria să devină o țară a popoarelor libere, iar nu o încătușătoare a orică­rei libertăți și desvoltări naționale. Orientarea Ardealului în războiul mondial să provoc­­a toate scrierile politice pan au apărut în Ungaria și Austria, cari erau îndrumate de gândirea noa­­­­stră, că aceasta era condițiunea una­nim recunoscută ca o premisă a pu­tinței de a lupta România alături de Puterile centrale. Și pentru ce, dlor? Pentru că noi știam foarte bine că dacă va isbucni acest război mondial,­­ dacă va să se facă această lovitură mare, trebui gă­sind Austria și găsind pe români în situațiunea în care erau atunci, în acel caz,, nu este cu putință ca elementul românesc să poată lua parte alături de Puterile centrale în contra celeilalte constelațiuni politice. Pentru că intâia nu se putea închipui ca soldatul român să meargă alături cu soldatul maghiar care o oprima. Al doilea, era clar că o Austrie care va avea popoare asuprite nu va putea rezista acestei mari încercări, ci se va prăbuși și al treilea, pentru că în gândirea noastră era evident, că pentru cazul, dacă chestiunea poporului româ­nesc nu va fi rezolvată înainte de răz­boi și noi totuși vom merge, alăturea de Puterile centrale, în orice ipoteză, noi poporul românesc din Ardeal, nu­mai la nenorocire puteam ajunge, căci­ dacă Ungaria nu ne recunoștea nouă­ drepturile noastre naționale, atunci­ când e lipsită de noi, înaintea unui război mondial, e evident că Ungaria va recunoaște și mai puțin drepturile noastre după ce va fi învingătoare. Era ji de sine înțeles că ea va năzui cu o și mai mare furie și putere la robirea și desnaționalizarea poporului românesc din Ardeal și la acțiunea sa spre gurile Dunărei. Iar în ipoteza că Austria va fi bă­tută, este evident, strofă pentru noi ca ar fi fost-o cata­să ne alăturăm acestei monarhii, căci în acest caz co­tropitorul dela nord, care, desigur, cu atât mai mult ar fi fost nemilos față de noi și față de existența noastră națională cu cât noi am luptat con­tra lui. Tratativele cu Tisza Aceasta era, onorată Cameră, situa­ția și gândirea noastră politică în Ar­deal. Și de aci a urmat că atât diplo­mația din Viena, cât și aceia cari con­ducea politica oficială în vechiul Regat, să năzuim ca înainte de isbucnirea acestui mare conflict european, diver­gența dintre noi și poporul maghiar să fie rezolvată prin recunoașterea drep­turilor noastre naționale, din motiv, ca noi românii din Ardeal dublu să putem lupta cu devotament cu dânșii,­­și, al doilea, ca opinia publică din ve­­­chiul Regat să accepte ideea de a­­ luptă alături cu Puterile centrale. Din aceste motive au decurs la timpul său pertractările de pace cu contele Tisza. Aceste pertractări de pace se cunosc prea bine, este timpul prea scurt, ca să insist asupra lor, și e suficient să constat, că din partea noastră era clar și evident, că contele Tisza nu va da poporului românesc acele drepturi, nu ne va recunoaște acele pretențiuni, pe cari era în drept să le pretindă, și că, pe de altă parte, tindea să facă un simulacru de pace, ca să producă impresia unei împăciuiri și de­odată să adoarmă conștiința de sine a poporului românesc. Acest si­mulacru de pace pentru dărâmarea conștienței noastre, noi niciodată nu am voit să-l acceptăm. (Aplauze fur­tunoase prelungite). Recunoștința pentru bărbații din vechiul Regat In legătură cu aceste pertractări de pace este cred la loc, ca să amintesc, și să amintesc cu recunoștință, rolul dlui Stere în Ardeal. Noi ardelenii, dlor deputați, părăsiți de toată lumea, lăsați foarte multă vreme pe forțele noastre proprii, pri­meam cu adâncă recunoștință și­ cu o înaltă însuflețire pe fii vechiului Re­gat, cari veneau să ne cerceteze. Ne­apărat, au venit în Ardeal mulți băr­bați însemnați ai vieții, publice și po­litice pentru a ne cerceta. A fost de mai multe ori în­­ veci ne­uitatul Nicolae Filipescu, a fost dl Brătianu, dl Duca și alții și alții, însă bărbați, cari s’au ocupat cu o insis­tență deosebită, cu o continuitate și într'un mod mai stăruitor, năzuind a cunoaște relațiile adevărate, împrejură­rile politice, sociale și culturale din Ardeal, au fost îndeosebi trei oameni: a fost cel dintâiu dl Grădișteanu, pentru care păstrăm cu toții o sinceră recunoștință . .. Voci. De aceea l-ați trântit la ale­geri ! (Ilaritate). Opera dlul N. Iorga în Ardeal Dl Iuliu Maniu: Vă rog, dilor de­putați, să binevoiți, să nu amestecați chestiunile mari naționale cu luptele politice militante. (Aplauze din partea minorității). Al doilea bărbat, care s-a ocupat totdeauna de noi, care ne-a înflăcărat prin cuvintele și scrierile sale, prin aparițiunea sa deasă între noi și mai ales prin pildele sale mări și luminate, a fost dl lorga. (Aplauze prelungită). Voci: Trăiască lorga! O voce. Și acesta a căzut în Ar­deal. Dl Iuliu" Maniu: N’a fost o singură manifestațiune a vieței noastre din Ardeal, ca dil lorga nu numai s’o fi petrecut cu toată atențiunea, dar fără ca dânsul să fi luat la ea parte sufle­tește și intelectualicește cu toată inima. Totdeauna în toate chestiunile, în toate împrejurările, în toate necazurile, în toate bucuriile noastre, di Iorga era de față cu inima sa caldă și cu mintea sa luminoasă. Și de sine înțeles, că dragostea noastră față de dsa era și este mare și recunoștința noastră va fi totdeauna pentru dânsul vie și ne­­ștearsă. (Aplauze). Rolul dlul C. Stere Al treilea domn, care venind din vechiul Regat s’a interesat de afacerile noastre, a fost dl C. Stere. Dl A. C. Cuza: Nu știu, dacă dl Iorga se găsește onorat de această apropiere. Dl Iuliu Maniu : Dela 1907 sau 1908 . . . O voce. Dela 1906. i Dl Iuliu Maniu: ... dl Stere s’a interesat de toate afacerile noastre cu cea mai mare sârguință și a petrecut toate mișcările noastre politice cu cea mai mare atențiune și a luat parte la ne­număratele conversațiuni și discuțiuni pe cari le-am avut cu privire la marile și importantele chestiuni cari erau în legătură cu vieața noastră politică și culturală. Este adevărat că dl Stere la ședințele oficiale ale comitetului rațio­nal n’a luat parte, fiindcă principiul era că în ședințele oficiale ale comitetului nu pot să ia parte decât membrii co­mitetului executiv și cred că era just. Dl A. C. Cuza, Da, era just. Dl Iuliu Maniu : In conversațiuni foarte lungi și foarte ostenitoare pentru dsa, am­­ discutat chestiuni importante înainte sau poate după acele ședințe și chiar în chestiunea de tratative cu contele Tisza dl Stere a avut interes osebit pentru noi și pentru cauza care era în discuțiune. In urma acestor îm­prejurări s’a desvoltat între noi o le­­­gătură sufletească, la care eu personal mă gândesc cu plăcere și pe care n’o pot să o regret, aș fi nedrept dacă ași regreta-o ori a-și nega-o. (Aplauze pe băncile partidului basarabean). Nu mult după eșuarea tratativelor cu contele Tisza a izbucnit războiul mon­dial din 1914, iată în care situațiu ne ne găseam noi la acel moment. Popoarele din Austria în timpul războiului întâi Austria pășise din rolul său de apărătoare a păcii într-un rol ofensiv. Afară de aceasta, Austria începuse un război în contra unui Stat balcan vecin cu boi. Afară de aceasta nu numai că pre­­tențiunile noastre naționale din Ardeal nu erau satisfăcute, ci, din contră, pre­siunea creștea pe zi ce mergea în o măsură tot mai mare și mai nesu­ferită. Popoarele din­ Austria, nu ca să fi fost­ eliberate din jugul în cari erau, ci din contră în preajma și în decursul primelor zile de război se luase cele mai aspre măsuri în contra acelor po­poare cari dela primul moment intrase într'o stare de nervositate­ care pre­vestea cu siguranță evenimentele ce au urmat, revoluția care a sdrobit Austria. Era evident înaintea noastră a tutu­ror că într’o astfel de împrejurare Au­stria nu putea să iasă biruitoare din această luptă. Și ne îngrozeam văzând cum soldații români din Ardeal sunt si­iți să meargă alături de soldații unguri. Și ne îngro­zeam la ideea că în s­ituațiunea aceasta România poate să ia parte în război alături de Austro-Ungaria, fiindcă, da­r, după cum prevedeam noi lucru­ile, ni se părea că nu se putea evita cata­strofa. Mai era încă o chestiune . . . O lămuriră Dl C. Savu, îmi permiteți un cu­vânt ? Dl Iuliu Maniu: Lăsați-mă să ter­min și apoi veți vorbi. (Zgomot, pro­testări). Atunci poftiți dacă voiți să vorbiți. Dl C. Savu: Eu personal nu dubi­­tez de corectitudinea dvoastră, vă rog însă să binevoiți a-mi da un răspuns, anume: adevărat este că rolul dlui profesor Iorga a fost un rol cu totul altul, decizător în viața noastră publică de peste Carpați? Dsa,­ care în timpul tratativelor de împăcare cu guvernul maghiar arăta imposibilitatea lor și ne îndemna la rezistență și cu totul altul era rolul dlui Stere, care a venit să ne îndemne la moderațiune și să facă propagandă pentru abandonarea acelui principiu al programului nostru națio­nal, și să îndemne lumea românească să meargă la război alături de puterile centrale pentru că numai cu puterile centrale va merge România în război. (Aplauze pe băncile majorității). Voci: Foarte bine. Dl Iuliu Maniu: Die deputat, părței întâi a întrebă­ii dvoastră, pot să răs­pund afirmativ. Este adevărat, că rolul dlui Iorga a fost de o durată mai lungă și cu conținut mai intensiv și mai ge­neral. (Aplauze). Este adevărat că dl lorga a fost contra ideii de împăcare. Dl Șt. Cicio Pop. Precum am fost cu toți. Dl Iuliu Maniu: Insă, la a doua întrebare a dvoastră trebue sa răspund negativ, înaintea conștiinței mele sunt dator să constat că dl Stere niciodată n’a insistat la noi ca să abandonăm pre­­tențiunile noastre naționale. (Aplauze la federație). Dl A. C. Cuza: Dar­ să le realizați alături de unguri. Dl G. Berea: Aceasta este che­stiunea. Dl Iuliu Maniu: Sunt dator cu a­­ceastă declarațiune nu numai din­ Stere, dar sunt dator și demnității mele, pen­trucă dacă dl Stere care credea nece­sară o înțelegere, numai odată ar fi militat pentru abandonarea aspirațiuni­­lor noastre naționale, eu nu aș mai fi discutat cu dl Stere. (Aplauze pe băn­­­ile federației). Dl G. Berea: Așa de prost nu era­­u să vorbească pe față. Dl V. Sassu: Aceasta este o des­­mințire categorică. Prevederile dlui Iuliu Maslu în­­ timpul războiului Dl Iuliu Maniu. Diar deputați, afară «le aceasta s’a mai întâmplat alt lucru. S’a făcut mobilizarea și râcând se mo­bilizarea a năpădit întreaga lume infor­­mațiuni eș­te din birourile austrice și ungurești că poporul român merge cu însuflețire sub steagul unguresc ca să lupte. Și s’a întâmplat că în cazarma din Alba-Iulia s’a citit o telegramă care avea aparența a fi oficială, dar despre care noi știam că este apocrifă, în care se spunea că M. Sa Regele Carol a ordonat mobilizarea armatei române pentru a merge alături cu armata au­striacă. E de sine înțeles că această telegramă nu putea rămâne fără rezultat asupra ostașilor adunați în cazarma austriacă și de fapt atunci s-au făcut manifestațiuni de însuflețire pe care in­formatorii austriaci și unguri o dădeau în lume ca însuflețire pentru armata austriacă și pentru steagul unguresc. In astfel de înprejurări ne ținem de datorință ca să informăm oamenii ho­tărâtori din vechiul Regat, privitor la starea sufletească și la situațiunea în care ne găseam în Ardeal. Am încercat, onorată Cameră, ca să vin în vechiul Regat. Am fost însă împiedecat, dar fiindcă în orice împrejurare voiam să arăt modul cum privim noi chestiunea în această situațiune, l-am rugat, prin­­tr’un domn fost senator de origină de lângă Blaj, pe dl Stere să binevoiască a veni la Brașov. Dl Stere a urmat rugării mele. Ne-am întâlnit la Brașov. Conversațiunea noastră a fost urmă­toarea : am arătat că este adevărat că soldații români au urmat ordinul de mobilizare, însă acești soldații români nu luptă cu însuflețire. Am arătat că convingerea noastră e că Austria, care e compusă și azi în ziua războiului din popoare asuprite, se va îneca în mișcări revoluționare și în­­ aceste condițiuni, nu poate eși învin­gătoare din acest război, am arătat că rușii stau la Königsberg și că trupele rusești se apropie cu grabă către Car­­pații nordici. Am arătat dlui Stere, că, deși vedem­­ și simțim necesitatea strivirii Rusiei ța­riste, în împrejurările existente, nu ve­dem posibil și nu vedem potrivit ca România să între în luptă alături de Austria și Germania. (Aplauze). Intervenția ei lui luliu Maniu la Regele Ferdinand L-am rugat pe dl Stere să binevo­­­iască a aduce la cunoștința Maiestății .Sale acest lucru și să-l roage ca tutu­ror insistențelor germane și austriace, cari știam că veneau către București, să opună pretențiunea hotărâtă a satis­facerii în întregime a aspirațiunilor nea­mului românesc din Ardeal și din Un­garia. Noi știam prea bine, căci cuno­șteam și Austria și Ungaria și pe băr­bații politici maghiari, că aceste preten­țiuni nu în întregime, dar nici măcar în parte, nici îi formă de concesiune nu se vor împlini niciodată. Dar pe de altă parte știam că statorirea acestor pre­­tențiuni este 1$. apreciarea noastră-Dl Stere la aceasta a răspuns că precum noi suntem siguri că Austria se va strivi în urma acestui război, tot așa d-sa este sigur că Rusia se va pră­buși și că, prin urmare e un pericol pentru România ca să se alăture la Rusia, care evident sta înaintea unei revoluții catastrofale pentru ea. Afară de aceea, d-sa spunea că Tur­cia deja s-a alăturat Puterilor centrale, iar Bulgara aproape sigur că se va a­­lătura și că, prin urmare, este evident și este clar că, întrând România alături de Antanta în război, se expune la o sigură catastrofă. Conversația cu dl Stere la Brașov O voce: Asta ca o încurajare. Dl /. Maniu: Ne-am despărțit după această conversație și... Dl A. C. Cuza: Suntem lămuriți. Dl­­. Maniu: După ce în orice îm­prejurare,­­ vreau să spun purul ade­­­văr.... Voci: Foarte bine. Dl­­. Maniu: Amintesc că în ziarele din București, aflânduse despre conve­nirea mea cu dl Stere, s’a publicat că dl Stere m’ar fi chemat d-sa pe mine la Brașov, făcându-se și o serie întreagă de comentarii: între altele, că dl Stere s’ar fi silit să influențeze asupra mea ca noi să înc­­em o acțiune în Ardeal, pentru intrarea Româ­niei în război ală­turi de Puterile centrale. Dior, trebue să constat că dl Stere nu s’a năzuit a mă convinge despre necesitatea acestui lucru și nici nu mia cerut acest lucru (aplauze pe bă­rene minorității)-i-am spus punctul meu de vedere, precum l-ați auzit și mi-a ară­tat punctul său de vedere precum il știți. , Dl G. Berea: Contrariu d-voastră. Dl­­. Mania: Contrariu mie, dar în decursul întregei acestei întrevederi cu nici un cuvânt nu a cerut de la mine sau dela reprezentanții politicei româ­nesti ca noi să facem agitații sau acți­uni in direcția ca România să fie ală­turi de Puterile centrale. Dl Octavian Goga, ministrul cul­telor și artelor. Mă bucur de aceste declaraț­i ale dvoastră, prin care e­on­­sacrată pol­i­ca pe care am făcut o no­i ardelenii de aici din Regat. Dacă dvoastră ați transmis dlui Stere dorința poporului român ca România să intre în război împotriva Austro- Ungariei, atunci ați fost în tonul sen­timentelor publ­ie din T­ransilvania și atunci nu ați făcut altceva decât să consacrați ceea ce putem noi să spu­nem de aicea, sentimentului poporulu de acolo. (Ap­anze). Dl Iuliu Maniu: Diar deputați, când am aflat despre aceste știri lansate hi­­­arese din București, l-am încredințat pe dl dl Mihali că dacă va găsi de lipsă, eu nu puteam veni în vechiul Regat, să dea desmințiri acestor știri pentru a pune la punct conversația pe care am avut-o cu dl Stere. Dl Mihali mi-a raportat că pentru moment nu a găsit necesar ca această rectificare să o facă, mi-a pus înși în vedere că dacă va vedea lipsă se face. Cuvântul de­­ ordine al dlui Iuliu Maniu dat Ardealului " Afară de aceasta, dlar deputați, ime­diat după ce am vorbit cu dl Stere am avut plăcerea să întâlnesc pe un bun prieten al meu, pe colegul nostru dl Voicu Nițescu, care era advocat în Brașov, și căruia imediat i-am comuni­cat întreaga conversație pe care am avut-o cu dl Sfera. Astfel stă, onorată Cameră, chestiu­nea întâlnirii noastre în Brașov și poate aici m-ași putea opri pentru ca să cruț timpul dvoastre. Insă onorată Cameră, onoratul depu­tat dl Vasle Lucaci a binevo­t .... Dl Voicu Nițescu. Dl Maniu a cerut să dea dovadă în conversațiunea pe care a avut-o cu dl Stere la Brașov de sentimentele cari animau populața ro­mână­­ din Transilvania, spunând între altele următoarele : „Dacă cumva s’ar întâmpla ca eu, în drumurile mele, să fiu arestat de unguri, dacă dla vei scăpa din acest răsboi, te rog să spui la toată lumea, că nici sub spânzurătoare nu am putut spune că Român­a să meargă alături de Austro-Ungaria“. (Strigăte de bravo, aplauze prelungite). Voci: Dar dl Sterecs a spus ? Dl C Stere: Nu este nimic în con­trazicere cu ceea ce am spus eu. Eu am spus că, până la u­timul moment­, cei din Ardeal înțelegeau că este un pact în această privință și că dl Maniu a trebuit să mă cheme să-mi spună, când situațiunea s’a prezentat, că tre­buia să fie rezolvată chestiunea Româ­niei și așa mai departe. Nu este nici o contrazicere. Se poate numai completa și desvolta această conversaț­une, ceea ce dacă îmi veți da voe o vo­m face-o. Desmintțirea unor neadevăruri Dl I. Maniu, Onorata Cameră, ași putea cu aceasta termina, dacă ono­ratul domn părinte Lucaci nu ar fi spus în discursul său c­âteva cuvinte, pe cari mă simt dator ca să le resping cu toată hotărârea și să aduc do­vezi în baza cărora pot să fac acest lucru. Părintele Lucaci a spus că noi, con­ducătorii politici ai poporului româ­nesc din Ardeal, ne-am purtat cu o lo­ialitate exagerată față de guvernul un­guresc și față de tronul Habsburgi­cr. Dior, dacă ar fi lucrul acesta ade­vărat . . . Voci: N’a zis față de guvernul un­­guresc. Dl Iuliu Maniu: Așa am înțeles. Dior, dacă ar fi acest lucru adevărat, atunci noi în adevăr, am putea cădea sub condamnarea inconștienții vremu­rilor în cari am trăit. Comitetul național refuză cererea lui Tisza de loialitate Spre noroc nu s’a întâmplat așa, fără s’a întâmplat direct contrariul și ca să vă dovedesc d voastră acest lucru și să vă arăt d voastră, că comitetul executiv al partidului național, în împrejurările atât de grele în cari­era, în ce afbct a știut ca să apere interesele mari ale neamului românesc, să-mi permiteți să vă iau în folosință câteva mo­mente. In luna Septemvrie ne-a invitat con­tele Tisza, fostul prim-ministru al Un­gariei, la sine, în Budapesta. Ne-am dus la dsa, cu dl Mihali, dl Vaida. Contele Tisza a cerut­ deja noi o ade­­siune pentru război și a cerut ca, în scopul ca România să se poată alătura luptei Puterilor centrale noi să accep­tăm o tranzacțiune națională cu conce­siuni moderate. Noi atunci când rușii erau deja în Maramureș, am declarat contelui Tisza, că aceasta nu o vom face și că noi din pretențiunile noastre naționale nu voim să cedem nici cel mai mic lucru. (Aplauze prelungite). Despre această conversațiune, am luat un proces-verbal , pe care proces­­verbal, pentru a avea informațiuni depline guvernul român, l-am trimis dlui prim-ministru Ion Brătianu. Dl Tache Ionescu, ministru de ex­terne . Îmi dai voie, dl Maniu, nu-mi place să întrerup, dar nici nu vreau să las să treacă o ocaziune fără să precizez un adevăr. S’a petrecut ceva mai mult decât aceasta. A venit­­ în toamna anului 1914, în luna Septemvrie, la Sinaia, dl Mihali și cu dl Hosu. Și ei erau rugați de contele Tisza, așa zicând, să ne arate ce concesiuni făcea României, dacă s’ar mulțumi și România ar pu­tea să facă politică nefastă, dacă s’ar fi putut face. Dl Mihali a venit la mine și mi-a spus: „Die Ionescu, limbajul­ oficial care v-om ține noi, nu poate să fie un limbaj in doi peri. Eu spun altceva, că chiar dacă ar fi să fie învinsă antanta, să veniți în Transilvania, tot neamul românesc vă așteaptă; și dacă acum nu veți trece Carpat­ii, nu-i veți mai trece nici­odată, fiindcă vom fi descurajați și scârbiți de d voastre. (Aplauze). Părintele V. Lucaci: Aceasta era politica noastră!­ uI Iuliu Maniu respingă din nou in 1915 cererea contelui Tisza șl Iuliu Maniu: Afară de aceasta, onorată Cameră, vă rog să țineți sea­­ma­ că eram într’un Stat în care era război și în care poporul românesc era supus la cele mai mari persecu­­țiuni, și unde numai în închisoarea din Cluj zăceau,peste 2000 de români. Și atunci cnt de Tisza în decursul anului 1915 la început, a trimis o solie dlui Mih­ai, prin care cerea ca comite­tul central al partidului național român să dea o declarațiune, prin care să în­suflețească poporul român la luptă și să facă un apel către Român­a, ca ea să se alătură luptei partidei Puterilor centrale. Dl Mihali m'a chemat la Dej și am răspuns contelui Tisza, că această do­rință a dsale nu o împlinim și am con­venit, că la nici un caz și sub nici o împrejurare o astfel de declarațiune co­mitetul nu va face. (Aplauze). Respingerea cererei din partea împăratului Germaniei Dar, dlor, se întâmplă altceva, în anul 1915, înainte de ar fi înce­put Austro-Ungaria cu Germania îm­preună ofensiva a doua în contra Ser­b­ei, am primit o telegramă din Viena, prin care am fost invitat să mă duc într’o afacere importantă la Viena în numele comitetului național. Mergând acolo, am găsit următoarea situațiune: împăratul Wilhelm a trimis la Viena pe un reprezentant special al său, pentru a se pune în legătură cu reprezentanții par­idului național român, pentru a găsi două lucruri. Intâiu, cari sunt pretențiunile neamului românesc și al doilea, în ce condițiuni neamul românesc din Trans­lvania și Ungaria, prin reprezentanții săi, ar putea sa in­fluențeze asupra României, ca să între alături de Puterile Centrale în luptă. Am găsit acolo pe Aurel Popovici, care era de asemeni chemat din Schvin­­­țera și se găsea acolo și di Goldiș, chemat din Arad. Și atunci în casa unui principe din Viena, unde se adunaseră șapte repre­­ze­ntanți, cei mai importanți ai poporu­lui german din Austria, în veci neuita­tul Aurel C. Popovici a expus dolean­țele neamului românesc, iar eu am precizat pretențiunile noastre. Și atunci, când reprezentantul împă­ratului Wilhelm a cerut­, ca noi să in­fluențăm asupra României în caz dacă ni s’ar îndeplini pretențiun­le, să influ­­ențăm asupra României ca să ia parte alături de Puterile centrale în război­, am declarat acestui reprezentant, că aceasta sub nici­ o condițiune și nici­odată nu o vom face. (Aplauze). Părintele V. Lucaci: Aceasta nu este exact așa, cum o spune dl Maniu. Pentru aceea vă rog onorata Cameră, fiindcă sunt­ multe încuns în expunerea dlui Maniu, vă rog, d­e președinte, să îmi dați voia să iau cuvântul pentru anumite rectificări. (Zgomot, întrerupe). O voce: Dta erai aci în vechiul Regat, părinte! Părintele V. Lucaci. Este foarte fru­­­­mos tot ce spune, dar sunt lacune. Ralul dlul Iuliu Maniu pe lângă guvernul român Dl Iuliu Maniu. Dior, la această conversațiune a luat parte și dl Goldiș. dl Popovici a avut chemarea expună situația poporului român, ca să eu am avut onoarea să primesc misiunea de a expune pretențiunile și atitudinea noastră politică în situația în care­ ne găseam. Despre această conversațiune exista însemnări cari sunt peste orice îndo­ială, cu atât mai mult pentru că și aceste, fără amânare, printr'un cu­rier expres care traește și se găsește în București, le-am trimis dlui prim­­ministru Brătianu ca să ia cunoștință de atitudinea noastră. (Aplauze). Și, dilar deputați, terminându-se a­­ce­astă consfătuire, călătorind eu acasă a doua zi am primit o nouă telegramă ca să mă duc la Viena —• pentru ce ? —• pentru că m ziua următoare după conferința ce am avut în Viena când contele Tisza a fost la marele cartier german, acolo contele Tisza a negat exactitatea informațiunilor pe cari le-am­ dat noi împăratului german. Și atunci am fost din nou chemat ca să verific cele spuse și să opun faptul argumen­­telor false ale contelui­ Tisza. Vedeți, că în asemenea împrejurări comitetul central al partidului național nu a do­vedit o loialitate servilă, ci, din contră, a luat atitudinea singură potrivită, sin­­g­ră mulțumitoare exgențelor națio­­nale. Părintele Vasile Lucaci. Dar cine a tras­­ îndoială aceasta î Loialitatea Ardealului pentru Ro­­mania până la sfârțit DL Iuliu Maniu: Mai­­ departe, dilar deputați, după ce lupta se î­ntețise și România Intrase în război, atitudinea comitetului național a fost totdeauna aceeaș­­i neschimbată. Voci : Foarte bine. Dl Iuliu Maniu: Și nu se va găsi un singur cuvânt și un singur glas fă­cut de comitetu­l național care ar fi fost în direcțiunea unui loialism neromânesc , prejudicios în contra intereselor nea­mului românesc. (Aplauze). Părintele Vasile Lucaci: Cine a Zis aceasta ? Dl Iuliu Maniu: Din contră onorată Cameră, comitetul național al partidului naț­onal, care singur a fost în drept să reprezinte neamul românesc și-a făcut datoria sa pe deplin și cu onoare. (A­­plauze). P­ărintele Vasile Lucaci. Nu este vorba de comitet, este vorba de unii­­ membri. Dl Iuliu Manii: Die deputat, națiu­nea români dumneata, știi foarte bine că a fost reprezentată totdeauna exclu­­siv pr­in comitetul executiv al partidu­lui național român. Părintele Vasile Lucaci. Cine o fă­­găduește ? Unirea cu vechiul Regat» opera comitetului național. Dl Iuliu Maniu: Și ceea ce au făcut particularii, nici­odată n’a putut sa fie înscris în contul națiunii întregi și ni­meni nu punea nici un fond pe ele ci aștepta cuvântul comitetului na­țional. Mai departe, onorată Cameră, cind comitetul național a simțit ca a­ sosit ceasul mântuirii, comitetul național a intrat momentan in acțiune și fiind în ființa organică de Stat Monarhia Habsburgici a dezarmat regimentele austriace, a luat puterea in mini și atunci când oștirea români era incă departe, în Moldova, a declarat uni­rea pe vecie cu România. (Aplauze prelungite). Dl Duilin Zamfirescu, președinte. Sunt lucruri interesante, dar nu sun­teți în chest­une. Dl dr N. Lupu­: Este imposibil să se întrerupă o asemenea expunere i­­­storica, chiar dacă nu e în che­stiune. Voci. O cunoaștem. Din 10 popoare singurul cel ro­manesc n'a dat declarație de loialitate Habsburgilor Dl Iuliu Maniu. Ceea ce n'a făcut în asemenea condițiuni nici un popor din monarhia austro-ungară și vă știți d voastră, căci e bine și știți acest­­ lu­cru, că singurul popor, din cele 10 cari erau în monarhia h­absburgiei, singur poporul românesc singura na­țiunea românească, a fost aceea care n’a dat nici o declarațiune oficiali ic loialitate, ori de însuflețire de luptă alături cu armata care le-a împilat (Aplauze prelungite),

Next