Pentru Socialism, noiembrie 1968 (Anul 18, nr. 4595-4620)
1968-11-08 / nr. 4601
PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNITIBAT ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN MARAMUREȘ AL P.C.R. ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN PROVIZORIU SECVENȚE MARAMUREȘENE 1 înaintare rapidă în subteran; 2 Pregătiri pentru semicentenar; 3 Brutărie noul; 4 Aspirator gigant; 1 Desecări. Pe orizontul minus 100 al Exploatării 1 miniere Cavnic, luna aceasta s-a atins o viteză medie, zilnică, de peste 5 metri, la de înaintare lucrările într-o galerie direcțională cu profil de 5,44 m.p. Aceasta este cea mai mare viteză de înaintare înregistrată în actualul cincinal la Cavnic. Atingerea ei materializează rodul măsurilor luate pentru accelerarea ritmului lucrărilor de deschidere și pregătire a rezervelor de minereu ce se vor exploata în 1969. Pentru ca acestea să fie terminate la timp, pe galeria amintită munca a fost organizată în patru schimburi a cîte 6 ore. S-au introdus utilaje de înaltă productivitate și s-au luat măsuri pentru asigurarea normelor de protecția muncii, astfel încit condițiile create să permită atingerea unei viteze de înaintare de cel puțin 150 m.l. lunar. Membrii corului căminului cultural din comuna Ardusat au început pregătirea programului pe care îl vor prezenta cu prilejul sărbătoririi semicentenarului unirii Transilvaniei cu România. El cuprinde Hora Unirii , Tricolorul, Doina lui Bucaciu, Pe-al nostru steag, Patrie, pămint de aur, Pui de lei, precum și alte cîntece patriotice care, în aceste seri, pot fi auzite răzbătînd din sediul căminului cultural, unde coriști din patru generații, dintre care unii au fost martori ai actului de la 1 decembrie 1918, se intonează, înfăptuind o nouă propunere a cetățenilor din localitate, cooperativa de consum din comuna Seini a trecut la amenajarea unei brutării sătești cu capacitate de 1,5 toone pîine/zi. Pe lingă faptul că noua brutărie va asigura aprovizionarea cu pîine în stare proaspătă a magazinelor de specialitate din localitate și satele aparținătoare, ea va asigura și fabricarea pîinii la solicitarea cetățenilor. In dotarea Topitoriei de in de la Ulumeni au intrat două aspiratoare de praf care, datorită dimensiunilor și capacităților lor, pot fi numite, pe bună dreptate, gant, aspiratoare-gi- Primele de acest tip ce se folosesc în întreprinderile industriale ale județului, aspiratoarele amintite desprăfuiesc în medie pe minut o suprafață de peste 50 metri pătrați. Ele sunt destinate menținerii curățeniei in secțiile de producție ale topitoriei. In perimetrul cooperativei agricole de producție Tămaia mai există încă suprafețe de teren care, din pricina băltirii apelor rezultate din ploi, sunt slab productive. In vederea lichidării acestui neajuns, cadre de specialitate au făcut în ultimul timp studii în baza cărora au elaborat proiectul de execuție a unei lucrări de desecare. Este vorba de săparea unui canal colector lung de peste 1.200 metri. Lucrările care se executa pentru amenajarea acestuia, și care urmează a fi terminate încă în toamna acestui an, vor asigura desecarea unei suprafețe de peste 75 ha. De asemenea, din vatra satului vor dispare trei bălți în locul cărora vor fi amenajate parcuri. Rubrică realizată de CONSTANTIN JOSAN ÎN INTERIORUL ZIARULUI Sport de îmbrăcămintea cea de toate zilele Spiritul analitic prezent In darea seamă, dar nu discuții? Legături mai strînse între toate compartimentele activității medicale. Cronica literară. — Matei Gavril: copil lovește cerul Un In urmă cu 7 ani, biroul organizației de partid de la Fabrica de alcaloizi din Vișeul de Sus, împreună cu conducerea unității, s-a întrunit pentru a lua o importantă hotărîre. Despre ce era vorba? Printr-o adresă oficială, se comunicase ca întreprinderea să facă propunere pentru a trimite la Facultatea de chimie industrială din Timișoara pe unul dintre tinerii tehnicieni chimiști. După o îndelungă chibzuință, necesară în asemenea prilejuri cînd se cere un credit colectiv pentru o persoană, părerile celor chemați să hotărască s-au apropiat mult. Așa s-a făcut că tehnicianul Mircea Vasiliu a primit un foarte de preț credit, acela de a fi trimis pe cheltuiala fabricii, cu bursă lunară de 850 lei, la facultate. In fiecare vară, studentul M. Vasiliu se întorcea în fabrica de unde plecase, făcîndu-și practica de producție. Foștii tovarăși de muncă îl socoteau pe bună dreptate ca pe unul de ai lor, un pion al colectivului fabricii, o speranță pentru anii cînd se va reîntoarce cu o pregătire superioară pe care să o pună în slujba efortului profesional colectiv. Și anii au trecut repede. In 1966, proaspăt absolvent, inginerul chimist Mircea Vasiliu se reîntoarce în fabrica de unde plecase ca tehnician. Oamenii nutreau îndreptățite speranțe că tînărul inginer a adus cu el cunoștințe de mare utilitate in activitatea productivă și totodată îi va ajuta să depășească obstacole care uneori se mai interpun în drumul firesc spre progres. O semnificativă manifestare a încrederii colective a fost și faptul că în primul an de muncă, după revenire, inginerul Vasiliu a fost ales secretar al organizației de partid. De așteptat era ca M. Vasiliu să facă tot ce-i era în putință pentru a dovedi că a meritat încrederea colectivului, un bun de mare preț. Din păcate, nu s-a întîmplat, așa. Doar doi ani au trecut și același colectiv de oameni care în urmă cu cîțiva ani au văzut în M. V. o speranță, acum a trebuit să folosească bisturiul, să opereze un rău ce-și arunca tentaculele amenințătoare, pe ceea ce omul are mai de preț: cinstea. ...13 septembrie ac. A doua zi M. V. împlinea 32 de ani, dar s-a hotărît să-și serbeze ziua cu 24 ore mai devreme. Totul a decurs la început normal: felicitări, glume, atmosferă amicală, cîteva pahare, sandvișuri, apoi bere... ș.a.m.d. Așa după cum declară personal, M. V. s-a îmbătat. Dar n-a plecat acasă. In minte i-a încolțit dorința să pleteze petrecerea cumcu ceva „picant“. Pe la 12,30 s-a îndreptat spre locuința muncitorului Gheorghe Vlad. L-a invitat să vină la fabrică pentru a continua petrecerea. Cimul a acceptat invitația și a pornit într-acolo. M. Vasiliu a mai zăbovit, încercînd să dea curs pornirilor sale necontrolate, avînd comportări greu de relatat față de soția celui pe care el l-a trimis de acasă cu puțină înainte. Indignată, vreme femeia l-a pus la respect. După ce revine în fabrică, „pune ochii" pe muncitoarea A. I. Cu o mină nevinovată, dar cu gînduri necinstite, M. V. îi spune să-l urmeze. Femeia s-a conformat, crezînd că e vorba de vreo comunicare profesională. Ajungînd într-un coridor mai dosnic, femeia s-a convins că „înfierbîntatul” inginer are cu totul alte intenții. I. CODREANU (Continuare în pag. a 3-a) SFIRȘITUL CARIEREI UNUI „ALPINIST” PE PANTA ABUZURILOR Anul XVIII nr. 4601 Vineri / noiembrie 1968 4 pagini — 30 bani Sesiunea extraordinară a Consiliului popular județean provizoriu Maramureș Ieri, în sala Teatrului de stat din Baia Mare, s-au desfășurat lucrările sesiunii extraordinare a Consiliului popular județean provizoriu Maramureș, care a dezbătut proiectul noii Legi de organizare și funcționare a consiliilor populare. Această sesiune a fost precedată de sesiunile consiliilor populare comunale, orășenești și municipale cu aceeași temă la ordinea de zi. La sesiune au fost prezenți 295 deputați, președinți și secretari ai consiliilor populare municipale, orășenești și comunale, conducători ai unor instituții și organizații economice, de masă și obștești din județ, activiști de partid și de stat, numeroși invitați. Lucrările sesiunii au fost conduse de deputatul Vasile Dancoș, secretar al Comitetului județean de partid Maramureș. Tovarășul Gheorghe Pop, prim-vicepreședinte al Consiliului popular județean provizoriu, a făcut în cadrul sesiunii o amplă expunere asupra proiectului Legii de organizare și funcționare a consiliilor populare, supus în aceste zile unei largi dezbateri publice. Partidul și guvernul nostru, a spus vorbitorul, acordă o deosebită atenție perfecționării continue și sistematice a activității organelor de stat, înfăptuindu-se sarcinile trasate de Congresul al IX-lea și de Conferința Națională a P.C.R. pe linia întăririi rolului statului în construcția socialistă. Tocmai în acest scop a fost elaborat și proiectul de Lege cu privire la organizarea și funcționarea consiliilor populare. Acest proiect reprezintă o sinteză a experienței dobîndite de organele locale ale puterii și administrației de stat In noile condiții ale desăvîrșirii construcției socialiste în țara noastră. Proiectul creează cadrul legal al sporirii atribuțiilor și competenței consiliilor populare în întărirea orînduirii socialiste, buna gospodărire a resurselor materiale și de muncă, dezvoltarea și diversificarea, economiei locale, creșterea bunăstării materiale și culturale a poporului, asigurarea libertății și demnității omului, apărarea avutului obștesc și al cetățenilor, a ordinii publice și a legalității socialiste. (Continuare în pag. a 2-a) Fotoreporterul în competiție cu grafica. Primirea de către tovarășul Nicolae Ceaușescu a delegației Partidului Comunist din Japonia Tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al C.C. al P.C.R., a primit joi la amiază delegația Partidului Comunist din Japonia, formată din tovarășii: Satomi Hakamada, membru al Prezidiului și Secretariatului C.C. al P.C.J., Koichiro Ueda, membru supleant al Secretariatului, șeful Comisiei Politice a C.C. al P.C.J., Hidesato Numata, membru al Comisiei Centrale de control financiar, și Shunichi Nishizawa, redactor-șef al revistei „Documente internaționale". Au participat tovarășii: Leonte Răutu, membru al Comitetului Executiv, secretar al C.C. al P.C.R., Ștefan Voicu, membru al C.C. al P.C.R., redactor-șef al revistei „Lupta de clasă", și Constantin Vasiliu, adjunct de șef de secție la C.G. al P.C.R. Cu acest prilej, într-o atmosferă caldă, tovărășească, loc un schimb de păreri cu privire la probleme actuale ale scării comuniste și muncitorești, ale situației internaționale, cum și în legătură cu dezvoltarea în continuare a relațiilor fești între Partidul Comunist Român și Partidul Comunist Japonia. avut misprefrădin Concursul nostru pentru REPORTAJ In vederea oglindirii mai ample în paginile ziarului a realizărilor orînduirii noastre socialiste, a aportului pe care oamenii muncii din județul Maramureș îl aduc la îndeplinirea sarcinilor trasate de Congresul al IX-lea al P.C R., Redacția ziarului sptntnL lo eidi Liiti' organizează un concurs pentru CEL MAI BUN REPORTAJ. Materialele trimise în cadrul concursului vor trebui sa oglindeasca aspecte din viața nouă a orașelor și satelor județului, omul zilelor noastre cu multiplele sale preocupări. Concursul este deschis tuturor cititorilor. Manuscrisele, între 3—6 file, dactilografiate sau scrise citeț, vor fi trimise pe adresa ziarului (Baia Mare, bd. București nr. 25) pînă la data de 1 mai, cu mențiunea „Pentru concurs". Reportajele cele mai bune vor fi publicate pe parcurs și retribuite conform tarifelor în vigoare. Celor clasate pe primele locuri li se vor acorda în plus și următoarele premii: PREMIUL I — 600 LEI: PREMIUL II — 400 LEI: PREMIUL III — 300 LEI Adunări pentru constituirea consiliilor județene ale oamenilor muncii de naționalitate maghiară, germană, ucraineană In aplicarea hotărîrilor teiplenare a C.C. al P.C.R., recencu privire la unele măsuri organizatorice pentru întărirea continuă a unității moral-politice a poporului muncitor, a frăției dintre oamenii muncii români și ai naționalităților conlocuitoare, a coeziunii națiunii noastre socialiste, în județele în care alături de populația română trăiesc oameni ai muncii de alte națioinalități au avut loc joi primele adunări pentru constituirea consiliilor județene ale oamenilor muncii de naționalitate maghiară, germană, ucraineană. Adunări ale reprezentanților oamenilor muncii de naționalitate maghiară au avut loc în județele Alba și Arad, ale reprezentanților oamenilor muncii de naționalitate germană în județele Alba, Brașov, Caraș-Severin, Sibiu și Timișoara, ale reprezentanților oamenilor muncii de naționalitate ucraineană în județul Suceava. La adunări au participat reprezentanți ai Comisiei centrale de organizare, primii secretari ai comitetelor județene ale P.C.R. Despre importanța acestui eveniment au vorbit primii secretari ai comitetelor județene ale P.C.R. și un mare număr de participanți la adunări. Vorbitorii au arătat că prin atribuțiile și îndatoririle ce le revin, prin asigurarea unei participări tot mai largi și în cadru organizat a oamenilor muncii din rîndurile naționalităților conlocuitoare la înfăptuirea programului de desăvirșire a construcției socialiste în țara noastră, aceste consilii sînt chemate să aducă o contribuție importantă la dezvoltarea democrației socialiste în patria noastră. Participanții au relevat că crearea acestor organisme cu caracter larg reprezentativ va contribui la întărirea continuă a frăției dintre poporul român și naționalitățile conlocuitoare, a unității moral-politice a tuturor oamenilor muncii, indiferent de naționalitate, la cimentarea coeziunii națiunii socialiste — condiție fundamentală a forței și trăiniciei orînduirii noastre noi, uriașă forță motrice a progresului țării." Vorbitorii au exprimat încrederea deplină față de politica internă și externă a partidului, hotărîrea fermă de a munci înfrățiți sub conducerea Comunist Român, pentru Partidului ridicarea pe noi culmi a patriei comune Republica Socialistă România. Participanții la adunări au desemnat consiliile județene, au stabilit președinții, vicepreședinții și secretarii consiliilor, precum și reprezentanții locali pentru Consiliile naționalităților maghiară și germană din Republica Socialistă România. Ln încheierea adunărilor au fost adoptate telegrame adresate Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovarășului Nicolae Ceaușescu, în care participanții și-au exprimat profunda lor recunoștință față de grija permanentă a partidului nostru pentru întărirea unității poporului, pentru dezvoltarea democrației socialiste, atașamentul fierbinte față de cauza înfloririi patriei comune — România socialistă, angajamentul lor de a-și consacra toate forțele înfăptuirii progresului general al societății noastre. Adunările pentru constituirea consiliilor județene ale oamenilor muncii aparținînd minorităților naționale continuă. (Agerpres) Un moment. Se consultă proiectul. Da. Totul s-a executat așa cum s-a prevăzut. Munca pe șantierul noului spital din Baia Mare poate continua.