Progresul, iulie-decembrie 1865 (Anul 3, nr. 72-140)

1865-09-16 / nr. 103

sin Bereu idem 185, Iordâchescu Ştefan idem 206, Gheorghie Andrei idem 189, Iţicovici Herşcu Hem 149, lie! Burâhu idem 280, care participând la tra­gerea sorţilor urraatâ în anul curent, şi dupâ nume­­­le dobândite râmâind scutiţi de serviciu în armata permanentâ, înse acum urmând a lua parte în cor­pul dorobanţilor conform legii după înfor­maţiile luate da la Comisarii respectivi, fiind­ absenţi din oraşii, Consiliul îşi face datorie a publica prin aceasta pen­tru cunoştinţele D-lor sale, învităndu-i ca în termina de 20 zlile negreşit sâ se pre­zinte la el spre ai su­pune reviziei medicale, cunoscând câ la din contra urmări condolerăndu-se ca dezertori, se vor aduce prin farma de ori unde vor­ fi, şi se vor supune pe­nalităţii ostăşeşti meritabile, fâră a li se mai tolera vre­o justificare. PROGRESUL. PUBLICAŢII JUDECĂTOREŞTI. Trib. Civil de Iaşi Secţia l-a. No. 597. Prin lucrările acestui Tribunal urmăndu a se închirie cu forma de mezat, casele de lângâ bi­serica Dipa Crucii, a repos. Iconom Costachi Panta­­ziu, pe timp­ de 3 sau 5 ani începători de la 26 O­c­­tomvrie viitoriu , se publică terminul de 40 zlile spre deşteptarea concurenţilor şi înfâţoşarea lor la acesta Tribunal, în toate Vinerile dini lăuntrul terminuluî şi mai cu osebire în cea întâi Vinere dupâ a lui espi­­rare, când are a se face adjudecaţia asupra aceluea ce ar da mal folositorii­ preţu.. No. 971. Prin lucrările acestui Tribunal urmând a se închirie cu formă de mezat casele D-lui Anas­tasie Panu, pe timp­ de un an începători de la 26 Octomvrie viitor ; se publica terminul de 40 elile spre deşteptarea concurenţilor şi înfăţoşarea lor la acest Tribunal, în toate Vinerile din lăuntrul terminului şi mai cu osebire în cea de pe urma Vinere, când are a se face adjudecaţiea asupra aceluea ce ar da mal folositorii preţui. No. 5878. Dupâ constatarea tăcutâ da comisiunea raedico-legale, facultăţilor mentale a D-luî Anasta­sie Panu, constatându-se câ D-lui este câelut în in­­terdicţiune , conform § 357 din Codul Civil, se pu­blica spre obşteasca ştiinţâ. No. 240. Actul de emancipare sub No. 239 elibe­rat de acest Tribunal D-luî Stefan Antoniu, se pu­blica în toatâ a luî cuprinde spre obşteasca ştiinţă ACTU DE EMANCIPAŢIUNE. Pe lăngâ petiţiunea din 14 Iunie trecut, înregistra­tă la No. 4734 a D-lui Ştefan Antoniu, priimind în copie actul mitrical sub No. 1432, din care se con­stată ca peticionarul de­şi nu este ajuns­ în vrâsta legiuită, totuşi se afla trecut peste 23 ani, şi având în consideraţiune că D. Nicolai Antoniu părintele pe­­ticionarului, prin suplica înregistrată la No. 4529, vine a declara pe fiiul seu demn de a i şi ocărmui averea, şi’l eartâ în acest mod timpul care l’ar mal ave până la vrâata legiuitâ, Tribut­alul în unire şi cu conclu­­siunile D lui Procurore, elibereaele Ds. Stefan Anto­niu actul de emancipare prezent, spre a fi cunoscut pe viitorime de emancipat. Secţia a 3-ea. No. 296. Hotarnicele în No. de 8 bucăţi efectuate de câtre fostul Supleant­ al acestui Tribunal D. N. Ciurea, lămuritoare pentru măsurile locurilor cu bi­nale din oraşul Iaşii, proprietăţi astâeil a clironomi­­lor mortului Naftalea Avram Caufman, legalizindu se provizoriu, se publica în termin de 6 luni spre deş­teptarea tuturor celor ce se vor cunoaşte în drept ca au vre­o pretenţie asupra acestor fonduri, ca să se înfăţoşeze cu reclamaţii în lâuntrul acestui termin la locul competent, dfindat în ştire şi acestui Tribunal conform roativei Ofisului cu No. 28 aflat în Colecţia a 2 a pagina 193. HOTARNICA. Anul 1865 luna Iunie în 30 elile, sub­semnatul Su­pleanţii a Tribunalului Civil de Iaşi Secţia a 3 ea, conforma însârcinărei Tribunalului cuprinsă prin a­­dresa No 3228, de a face hotarnicâ locurilor cu bi­nale din oraşul Iaşii, proprietăţi astaeu­ a clironomi­­lor mortului Nsftulea Avram Caufman, astâeu­ pâşindu la faţa locului, şi anume la binalede din târgul de glos, venite acum în proprietatea D nei Maica mări­tată Merdel Posner, şi dupâ ce mal­­­iu am consta­tat stăpânirea numitei asupra arătatelor binale, apoi în presenţa megieşilor cu st. domnescu de 8 palme, amu început măsurile faţa la uliţa târgului de glos, din colţul binalelor evreului Sumer Chirsen pănfi în binalele D. M. Daniel, s’au găsit 13 at s’aîi întors mâsura partea despre binalele D. Mihel Daniel şi s’au găsit 16 st., 4 palme, s’au măsurat apoi fundul locului şi s’au găsit 14 st., şi de la fund s’aîi întors mâsura partea despre binalele D. Sumer Chirsen, pâ­nă în faţa uliţei târgului de glos, de unde l-iu s’au începutu cu măsura şi s’au găsit 14 st. 4 palme, pe acest loc se afla un rându de dugheni mari în faţa uliţei şi 2 cliduri în ogradâ. In acest mod s’au efec­tuat hotarnica de faţâ. Supleant N. Ciurea, în Numele Măriei Sale Domnului Princip­atelor-U­­nite Române, Alecs­ndru loan I. TpiE8naji8Ji viei­i de lânii Senina 3-ea. Hotarnica presentă fiind efectuată de câtre fostul Supleant al acestui Tribunal D. N. Ciure­i, potrivita însârcinareî ce au­ avut, se legalizazâ provizoriu con­form încheierei din 23 a curentei No. 51 a protoco­lului, iar statornica întăriturâ se va face dupâ respi­­rarea terminuluî de 6 luni, dacâ în lăuntrul lui nu se vor ivi cazuri împedecâtoare. Dudescu, A. Iuliano, P. Grefier Giurcăneanu. No. 288. 1865 August 31. HOTARNICA. Anul 1865 luna Iunie în 30 elile, sub­semnatul Su­pleanţii a Tribunalului Civil de Iaşi Secţia a 3-ea, conformă însârcinărei Tribunalului cuprinsâ prin a­­dresa No. 3228, de a face hotarnica locului cu bina­le din oraşul Iaşi, proprietate astaeli a clironomilor­ mortului Naftalea Avr.­m Caufman, astăzi păşind la faţa locului şi anume la binalele din uliţa Rusască, venite în proprietatea D­nel Ghitel soţia mortului Naftalea Avram Caufman, dupâ ce mal­l-iu amu constatat stăpânirea numitei asupra arătatelor binale, apoi în presenţa megieşilor cu at. domnesc de 8 pal­me, am începutu măsurile faţa la uliţa rusască din colţul locului caselor, unde este Consulatul Rusescu, pănâ în locul caselor D. Iosep Goldental, pânâ unde s’au găsit 13 st., 3 palme, 2 palmace, s’au întors mă­sura în faţa uliţei partea despre casela D. Goldental, pănâ la fund într’un loc a bisericeî Cuvioasa Paras­­chiva. Mitocul Malcelor, pânâ unde s’au gâsit 28 st. 6 palme, s’au mâsurat şi fundul despre locul numitei biserice, şi s’au gâsit 2 st. 1 palmâ; înapoi de la fund, partea despre casele unde este Consulatul Rusescu, pânâ în faţa uliţei de unde întâiu s’au începutu cu mâsura, şi s’au gâsit 24 st. 2 palme, pe acestu locu se aflâ o zidire în faţa uliţei de 4 dugheni cu odâile lor. în acest mod­ s’au finit hotarnica de faţâ. Supleant N. Ciurea, în Numele Măriei Sale Domnului Principatelor-U­­nita Române Alecsandru loan I. TpiasnaASJi lfieu de Iaiuî Sennia a 3-a. Hotarnica presentă fiind e­fectuatâ de câtrâ fostul Supleant al acestui Tribunal D. N. Ciurea, potrivit însârcinărei ce au avut, se legalizazâ provizoriu con­form încheiere! din 23 a curentei No. 51 a protoco­lului, iar statornica întăriturâ, se va face după ec­­spirarea terminuluî de 6 luni, dacâ în lâuntrul lui nu se vor ivi cazuri împedecâtoare. Dudescu, A. Iuliano. No. 289. 1865 August 31. HOTARNICA. Anul 1865 luna Iunie în 30 zile, sub­semnatul Su­pleant a Tribunalului Civil de Iaşi Secţia a 3 -a, con­form însărcinarei Tribunalului cuprinsa prin adresa No. 3228, de a face hotarnica locurilor cu­binale din oraşul Iaşii, proprietăţi astăzi a elironomiior mortu­lui Naftulea Avram Caufman, astaeii păşind la faţa lo­cului şi anume la finalele din târgul de glos acele în doue etaje şi alta într’un etaj, lipite una de alta, venite în proprietatea Minorului Iosef, fiiul repos. Naf­tulea Caufman, dupâ ce mai întâiu am constatat stă­pânirea numitului, care este sub administraţia mumei sale Ghitel şi privigherea epitropiei superioare a A­­gheuţiei, apoi în prezenţa megieşilor cu sf. domnesc 8 palme, am începută măririle faţa la uliţa târgului de glos, şi am gâsit 13 Bt., s’au întors mâsura partea despre casele evreului Marcu Froimbel pânâ în râpă şi s’au gâsit 26 st., s’au mâsurat fundul în răpâ 12 st., şi de la acel punct s’au întorss mâsura la deal pe râpă pânâ în faţa uliţei târgului de glos, de unde întâia s’au început cu mâsura, partea despre alte du­gheni tot a Minorului, pănâ unde b’au gâsit 28 st., pe acest loc carele este cu bezb­ân, se afla : 2 zidirî la faţa uliţei, una într’un etajă şi alta în doue etaje şi 3 clidiri în ogradă. In acest mod s’au efectuat ho­tarnica de faţâ. Supleant N. Ciurea. In Numele Măriei Sale Domnului Principatelor fi­nite Române, Alecsandru loan I. TpiEsnaMA lIieiA de lânii Scni,ia a 3-a. flj Hotarnica presentă fiind efectuată de câtre fostul Supleant al acestui Tribunal D. N. Ciurea, potrivit însârcinârei ce au avut, se legalizazâ provizor con­form încheiere! din 23 a curentei No. 51 a protoco­lului. Dar statornica întăriturâ se va face dupâ ecapi­­rarea terminuluî de 6 luni, dacă în lâuntrul lui nu se vor iviu cazuri împedecâtoare. Dudescu, A. Iuliano. No. 290. 1865 August 31. HOTARNICA. Anul 1860 luna Iunie în 30 elile, sub­semnatul Su­pleant a Tribunalului Civil de Iaşi Secţia a 3-a, con­­form însârcinarei Tribunalului cuprinsă prin adresa No. 3228, de a face hotarnica locurilor­ cu binals din oraşul Iaşi1, proprietăţi astăzi a elironomiior mor­tului Naftalea Avram Caufman, astâzl păşind la faţa locului, şi anume la binalele din tărgul de glos ve­nite în proprietatea Minorului Iosef, fiiul repos. Naf­talea Avram Caufman, dupâ ce mai întâiu am consta­tat stăpânirea numitului, care este sub administraţia mumei sale Ghiţel şi privighere,­ epitropiei superioar re­a Aghenţiei, apoi în presenţa mrgieşilor, cu str. domnesc de 8 palme, amu începută mâsurile faţa la uliţa târgului de glos, din casele evreului Avram Pa­cher, şi s’au găsit 6 st. 2 palme, s’au întors mâsura partea despre celelalte case tot a Minorului la vale până în râpă, şi s’au gâsit 28 st., s’au măsurat apoi 14 st. 2 palme prin râpă, pânâ unde face un colţu­, şi din acel colţu partea despre o uliţa ce dâ în tăr­gul de glos, s’au gâsit 20 st. 4 palme, pânâ unde fa­ce unu colţu şi din acel colţă partea despre fundul dughenilor din târgul de glos a D. Teodor Balla şi A. Pacher, 13 st. 4 palme de unde s’au întors mâ­sura la deal, pânâ în faţa uliţei târgului de glos par­tea despre Avram Pacher, de unde întâia s’au înce­put cu mâsura, şi s’au găsit 16 st., pe acest loc care este cu bezman, se aflâ un rând de dugheni într’un etaj, în faţa uliţiei şi o clidire în doue etaje în ogrin­­­dâ. în acest mod s’au efectuat hotarnica de fatâ.*®1 Suple­ant N. Ciurea, în Numele Măriei Sale Domnului Principatelor ti­uite Române, Alecsandru loan I. Tp'iEsnaAs.i Uie'iA de laiui Se nuia a 3 a. Hotarnica presentă fiind efectuată de câtră fostul Supleant al acestui Tribunal D. N. Ciurea, potrivit însârcinârei ce au avut, se legalizazâ provizor con­form încheierei din 23 a curentei No. 51 a protoco­lului, iar statornica întâritură se va face după respi­­rarea terminuluî de 6 luni, dacă în lâuntrul lui nu se vor ivi cizurî împedecâtoare. Dudescu, A. Iuliano, P. Grefier Giureâneanu. No. 291. 1865 August 31. HOTARNICA. Anul 1865 luna Iunie în 30 elile, sub­semnatul. Supleant a Tribunalului de Iaşi Secţia 3­ea, conform însârcinarei Tribunalului cuprinsă prin adresa No. 3228, de a face hotarnica locurilor cu binale din o­­raşul Iaşii, proprietăţi astâeil a elironomiior mortu­lui Naftulea Avram Caufman, astâeli pâşind la faţa locului şi anume la binalele din uliţa mare numită şi hanul Pârlita, venit­ în pionietatea D­ior Iaco Caufman, Hinda măritată Clerman, Golde Cauf­man, Sa­rah măritată Bica, En­tel măritată Frenchel, fii a mort. Nî­ftulea, dupâ ce mai întâi am constatat stăpânirea numiţilor asupra arătatelor binale, apoi în prezenţa megieşilor cu stânj, domnescu de 8 pal-­­ mc, am început măsurile faţa la uliţa mare din col­ţul dughenilor D. lacob Simon Marcusu, pănâ în hu­diţa ce merge la biberi­a Sf. Dimitrie, pânâ unde s’au gâsit 24 st. 5 palme, de acolo s’au întorsu mâ­sura pe citata uliţa până în poarta hanului numită Pârlita, şi pânâ unde face un colţu s’au gâsit 11 st. 2 palme, s’au mâsurat apoi poarta hanului pânâ un­de face un colţu şi s’au gâsit 2 st. 1 palmâ, şi din acel colţu, adecâ stâlpul porţel hanulul despre bise­rica Sf. Dimitrie, rotunda partea despre elisa biserică pânâ într’un locu cu binaoa bisericei, s’au găsit 20 st., şi de acolo s’au mâsurat fundul prin ograda ha­nului şi prin odidl pânâ în locul D- lacob Simon Marcus, şi a’au gâsit 25 st. 7 palme, şi npo! s’au măsurat şi partea despre numitul Marcus tot prin­ ograda hanului şi dughenilor din uliţa mare, pânâ locul de unde întâi b’au început raăeura în faţa uli­ţei mari, până unde s’au găsit 41 st. 4 palme. P« acest locu care este vecinicu se află un rându cu 9 ?■ î­

Next