Rampa, martie 1924 (Anul 7, nr. 1903-1929)
1924-03-28 / nr. 1926
No. ANUL VII 1926 Vineri 28 Martie 1924 3 LEI TELEFOANE: Direcţia 47/35; Redacţia 1/59; Administraţia 25/35 Biurourile Redacţiei: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7 :: :: :: :: :: Biurourile Administraţiei: Bucureşti, str. Parlamentului No. 2 APARE ZILNIC Director: M. FAUST MOHR ABONAMENTELE D IN ŢARĂ IN STRĂINĂTATE UN AN ŞASE LUNI TREI LUNI 600 350 200 800 500 300 Astăzi Opera Română ora 8.30: „Aida*'. Teatrul Naţional, orele 2.30: „Viceniile lui Scapin” şi „Pălăria”; orele 8.30: „Când vine viforul”. Teatrul Regina Maria orele 9: „Cărăbuşii’ şi „Bébé e bolnav”. Teatrul Mic, orele 3 şi orele 9: „Dansatorul d-nei”. Teatrul Popular, orele 2.30 „Băiat de viaţă”, orele 8.45: „Necu■oscuta”. Sala Liedertafel, orele 9: Concert de cameră Popovici-Pretorian Teatrul Carol cel mare: „Cerşetoarea de la Saint-Sulpice”. Cinema Boulevard-Palace: „Furtuna”. Cinema Clasic : „Violetera”. Cinema lux: „Königsmark”. Cinema Select: David şi Goliath Cinema Apollo: David şi Goliath Cinema Frascati: „Les Roquevitlard”. Cinema Pathé-Palace : „Copilul carnavalului”. Teatrul Alhambra: Varietăţi. Teatrul Majestic : Varietăţi. Martirii de eri De ce au pornit atâtea iniţiative teatrale particulare — nici anul nu s’a împlinit de atunci, — şi de ce toate şi-au pierdut urmele în nisip? De ce pornirea lor a fost atât de agresivă şi încetarea lor din viaţă atât de tăcută ? De ce au voit să taie dâră în pământul flasc al vieţei noastre artistice. Şi de ce — după prima încercare neisbutită depţin — n’au îndrăznit să caute perfecţionări şi să pornească înainte ? De ce i-a desamăgit critica acerbă a acelora, cari s’ar fi cuvenit totuşi să le fie mai prieteni ? A fost o ţâşnire de flacără, ca o putere elementară, ca o forţă a Naturii, o trombă uriaşă, care s’a prăbuşit în ea însăşi, cu clipocitul domol al apelor dintr’un havuz. Bazinul ne-a adăpostit la loc, ocrotitor, şi poate că mâine, în irezistibila absorbţiune a havuzului, vor fi asvârlite din nou în văzduh, cine Ştie pentru câtă vreme... Acest joc al destinului cu bunele şi marile intenţiuni ale oamenilor l-am compara cu jonglarea acestor ape. S’au înălţat văpăile idealismu- lui, şi atmosfera le-a răcit, iar nemiloasa atracţie a pământului Ie-a făcut să recadă jos, jos de tot, de unde se suiseră. Aşa se explică prăbuşirea tuturor iniţiativelor generoase, tuturor acelor avânturi eroice şi aproape militante, tuturor acelor hotărâte tendinţe de împrospătare a drumurilor artei româneşti... Le-a răcit atmosfera de indiferenţă a lumei de la noi; le-a atras spre pământ bârfeala veninoasă şi distructivă a celor ce nu sunt capabili de fapte active. Jocul apelor va continua poate, din îndemnuri şi cu îndrumători noui. Cei învinşi se consideră definitiv scoşi din luptă, şi suntem siguri că n’ar mai reîncepe, în mediul de la noi, mucenicia lor inutilă şi bătălia lor inegală. I-a desarmat surâsul cinic al celor care nu le-au înţeles idealismul. Şi e bine să repetăm aci vechea şi dureroasa noastră, constatare, că nu mai sunt posibile iniţiativele de pur idealism în ţara aceasta de materialişti şi juisori. Câţiva copii se joacă doar, inconştienţi, la marginea bazinului, în care dansează apele... Dar copiii nu pot ridica pe umerii lor greaua cruce a martirajului. Primus. Ecouri — Tăticule, întreabă Georgică pe autorul zilelor sale, sunt foci la Polul Nord ? — Da, drăguţule, răspunse tatăl. — Dar sunt și circuri la Polul Nord ? continuă Georgică. — Nu cred, răspunde tatăl. — Atunci la ce folosesc focile acolo ! întrebă din nou Georgică. — V’aţi uitat portofelul acasă i se adresează vânzătorul de ziare din colţ bătrânului profesor A. Nu face nimic ! Luaţi ziarul fi o să-mi plătiţi mâine. — Dar dacă mor la noapte ! întreabă profesorul. — Nu vă faceţi grijă ! Nu e cine ştie ce pagubă ! replică chioşcarul. Intr’un orăşel din Ardeal se întâlnesc doi prieteni, cari se cunoscuseră pe front. De la început, se plânseră amândoi împotriva plictiselei din oraşul ardelenesc şi asupra singurei distracţii, care ar fi femeile. — Pun rămăşag cu tine — spuse unul — că de când sunt aici, am avut mai multe femei decât tine... — Bine ! Dar cum o să putem ști asta ! — Foarte simplu. Eșim pe promenadă... Acolo e tot orașul... Cum întâlnim o femeie, care ne-a iubit, acel interesat să facă «hm » — De acord ]... Prietenii porniră imediat la promenadă. După un sfert de oră amândoi erau la al patruzecelea «hm». Deodată, în fața lor, apărură soţia şi fiica celui mai bătrân din ei. — Hm ! făcu dânsul uitânduse semnificativ la prieten — Hm ! Hm ! replică acesta din urmă Se repeta opera lui Verdi «Falstaff» la Opera Comică din Paris. In ziua premierii, un mare număr de critici, compozitori şi muzicanţi înconjurau pe Verdi şi-i făceau complimente entuziaste. — Ah ! ilustre maestre, îi spuse un compozitor care avea reputaţia de a fi un gaffeur iremediabil, ce revelaţie ! Şi ce conştiinţă a orchestraţiei aţi dobândit la sfârşitul carierei d-V. ! Verdi surâse, se scărpină pe nas, eraticul său obişnuit, şi răspunse : — La sfârşitul carierei mele, nu este exact! Vreţi să spuneţi la începutul celei de a doua carieră... Crezi că aş mai fi stat să învăţ orchestraţia, pe care singur spui că n’o cunoştea?», dacă ştiam că va trebui să încetez în curând de a purtai întrebuinţa ? Şi se depărta râzând, la braţul unui amic. Avea 80 de ani împliniţi. Romanafi — Ascultă, moncher* tu faci politică, nu f — Da... cum vrei s’o iei... în sfârşit... ca toată lumea f — Nu aşa ca toată lumea ! Toată lumea se îmbogăţeşte din politică, pe când tu* văd că tot calic ai rămas... — Nu înţeleg de ce te apuci să mă judeci acum... Ce vrei să ştii f — Vreau să ştiu ce e la Romanaţi ? — Numai atât ? Atunci, îţi pot satisface curiozitatea... La Romanaţi e o alegere parţială... —Bine, dar citesc prin ziare de adevărate lupte civile, cu ciomege, revolvere, carabine, mitraliere... — Aşa-i la alegeri... — Şi sub votul universal ? Mai ales sub votul universal.. — Ei, de ce ! — Dragul meu, sub regimul censitar, luptele electorale se dedeau între un număr restrâns de cetăţeni, astăzi se dau între toţi cetăţenii majori... — Bine, dar e numaidecât nevoe de bătaie ? — Este. Fiindcă exerciţiul unui drept suveran al poporului, în sistemul nostru democratic... — Ascultăm pe mine să nu mă iei cu de astea... Eu nu fac politică... Nici măcar ca toată lumea, dar tot ştiu că totul nu e decât chestie de caşcaval... — Dragă, dacă tu nu ţii la ficţiuni ! — Fireşte că nu ţiu. Eu sunt realist... — Ei atunci ştii tot atât de bine ca mine, că guvernul bate opoziția, ca să nu piardă vreo tocua. Că opoziția se lasă bătută, ca să aibă motiv de constatare a alegerei... Că opoziția bate guvernul de ciudă că nu e ea la putere, şi că guvernul se lasă bătut, ca să aibe motiv de validare... — Bine, dar cine face bătăile astea "? îmi închipui că nu primul-ministru dă cu ciomagul în candelatul opoziţionist... — Asta nu, fireşte... Sunt oameni speciali... De altfel să ştii că cea mai mare parte din ce ceteşte sunt minciuni. — / ' — Ţi-am explicat necesitatea bătăilor. O înţeleg toţi. Şi-atunci cai cai acord : «Tu te socoteşti bătut ?* — «Dacă vrei...» — «Nu, că altfel te lovesc serios» — «Ei bine, fie !» — «Telegrafiezi la gazetă ?» — «Sigur...» Şi aşa e cu votul universal ! Ence3 darseîe — Vreasăzică, Duminică ! — Duminică. — Duminică ! — Bine că a dat Dumnezeu ! — Tu mai eşti în curent ? — Cu ce ? — Ei, «cu ce»... Cu situația cailor... Care e în formă... Care, nu... Jocheii... Antrenorii... — A ! Desigur, monșer... Păi, m’am ocupat toată iarna... — Ai ceva tugau-uri ?... — N’am încă... Dar m’am aranjat cu Tică... Tick e bine cu un mal om de pe turf... — Te rog, mă ții în curent!.. Şi eu, la rândul meu... — Ai ceva tugau-uri ! — Nu. Dar sper.. Dela.. — De la ? — Dela bărbierul meu... — E tare ! — Formidabil / In rade pe, Costandache, îl tunde... — Ei și ? — Când îi face câte un «shampooing», ca să nu-i toarne Pixavonul în ochi, îi dă câte un tugau... — Aşa ! Ei bravo, atunci dăm lovitura /... Fiindcă şi lustragiul meu.. — Ei I — Ii face ghetele lui Schein . — y?ha 1 —■ Şi ca să nu-l atingă la bătătură ... — Ii dă câte un tugau 1 — Exact I — Bine, mon cher... Dar atunci stăm admirabil /... — Strălucit. Mai ales că am şi o combinaţie cu sergentul de la Marghiloman ! — Ești mare ! Skanderbeg. Crestătură Vachiul adagiu Le journalisme méné d tout l ă conditionPen sortir, Aceet îmbătrânit adagio, atât de des repetat, încât astăzi ar putea părea aproape desuet, are dimpotrivă, tocmai în zilele noastre, o realitate și o actualitate dicui cele mali acute. Pildele cotidiiane ne-o dovedesc. Şi nu vorbim aci de acei câţiva oameni politici sau mari financiari cari, de pe meterezele straşnice ale situaţiei lor, fac din când în când glumeţe şi agreabile incursiuni în domeniul gazetăriei, pentru ca, de pe limanurile ei, să se întoarcă cu un plus de profit. Nu aceştia sunt reprezentanţii acelui «journalisme» care deschide orice portiţe, cu condiţia de a te lăsa de el. Dar experienţa zilnică ne învaţă că, realmente, gazetarii cari, la timp, îşi îndrumează activitatea spre un ţel biine determinat în afară de gazetărie, pot — mai degrabă decât alţi muritori — să atingă această ţintă, graţie influenţei lor jurnalistice, dar nu se pot menţine pe poziţia uneori foarte lesne câştiigată, decât lepădându-se de haina cu clopoţei pe care o purtaseră... Pentru oamenii aceştia, continuarea meseriei gazetăreşti, după obţinerea unei situaţii în afară de gazetărie, e un balast inutil. Altfel stau lucrurile cu scriitorii. Literatura deschide şi ea drumuri largi cercetătorilor de sfere depărtate, dar nu permite literatorului să se desbare de meseria sa. Am citit recent că doi mari scriitori italieni. Senii Benelli şi Roberto Bracco, candidează în Italia la alegerile parlamentare. Şansele lor sunt diferite, după culoarea po_ ,lifică pe care au adoptat/ o. —, dar mi aceasta imjiortă ’ ^auto.'e' lor personale sunt determinate de reputaţia pe care o au ca scriitori. Şi dacă vor intra în Parlament, vaza de care se vor bucura, se va datora în primul rând nimbului lor de scriitori acreditaţi. Abia în urmă se vor cerceta — dacă se vor cerceta — calităţile lor politice. Şi iată cum, astfel beletristica celor doi viitori oameni politici contează cu prioritate, în vreme ce ziarislica, lor — dacă în calitate de gazetari şi- ar fi pus candidaturile — ar fi trebuit să se şteargă în faţa situaţiei politice. Literatura e o aureolă, care încunună fruntea celor ce vor săpăşească purba şi în alte domenii. O parafrazare a vechiului adagn despre «journalisme», pentru uzul literaților, ar trebui deci să anno: «La littérature méné à tout, condition d’y rester» à Amal. Iată! Asistând de câtva timp la şedinţele parlamntarilor, la sforţările poeţilor noştri de a aborda un gen superior, dificil, văzând în sfârşit majoritatea pieselor originale reprezintate, la Teatrul Naţional, ne-am hotărât, dintr-un înalt spirit de solicitudine socială, ca revuişti oarecum încercaţi, să desvăluim confraţilor noştri: parlamentari, poeţi, autori dramatici, etc. etc., secretele asupra modului cum se scrie o revistă, spre a le da putinţa să prezinte în mod convenabil lucrările domniilor lor. Ştim că facem un act de adevărată abnegaţiune, pentru că suntem convinşi că incapabili de un astfel de spirit de sacrificiu, domnii parlamentari n’ar fi în stare să ne spue, cum votează legile, poeţii de ce scriu reviste, şi autorii dramatici ce au în cap, când scriu piesele. Prin urmare începem prima lecţie : Cine poate să scrie reviste? Orice cetăţean al României Mari, afară de acei care încercând să le scrie şi neputând, proclamă acest gen inferior, şi-l dispreţuesc. Au o deosebită aplicaţiune în a scrie reviste: Ofiţerii, cari au absolvit şcoala specială a armei respective ; Ofiţerii de Stat-Major ; Ofiţerii admişi la înaintare, în mod excepţional; Ofiţerii cari au stagiul complect la trupă , regulamentelor şi a legilor de organizare a armatei ; Ofiţerii de poliţie ; Ofiţerii stării civile. Care sunt ideile ce pot fi puse într’o revistă? Orice idee, care prin natura ei, se pretează la comic, cum ar fi spre exemplu : Cinstea guvernanţilor ; Romanele domnului Rebreanu ; Legea chiriilor ; Proectele lui Magnificentius ; Expozeurile diplomatice ale d-lui Duca ; Diplomaţia italiană ; Pavoazarea Capitalei la sărbătorile naţionale ; Fondurile acordate de guvern pentru propaganda culturală ; Şedinţele comitetului de lectură al Teatrului Naţional ; Reprezentaţiilor de binefacere. Cum se compune muzica unei reviste? In reviste trebue să se ţină seamă a se aduna melodii şi cântece cari se cântă în mod general şi al căror refren se află în capul spectatorilor Indicăm : Deșteaptă-te române ; La arme; Suspine crude, etc., etc. Precum Și melodii* cari se potrivesc cu ideile ce se scriu ca : Pentru o scenă de căi ferate : De acuma nu le-oi maii vedea ! Refrenul d-lui Vintilă Brătianu : Kiriac n’are parale. Pentru o scenă care reprezintă un interior, unde stă d.nul Mircea L e.a Deschide, deschide fereastra. Pentru discursurile electorale : acelaş cântec, etc., etc. Ce tipuri se pun într’o revistă ? Se vor prezenta tipuri nouă, în ipostase necunoscute : D-l Ionel Brătianu treaz. Dl Moșoiu vegetarian. D-l Constantinescu P. în copac. D-l Mihalache în smoking. D.l fladgearu om serios. D-l General Averescu fără cioc D.na Smara la pensie. D.l Ionel Lupescu knocked-out. D.l Vintilă Brătianu, ruinându-se pentru femei. Etc., etc., etc. Cuvinte de spirit Sunt cuvintele la care publicul râde în mod obligatoriu de ex : Sare amară. Nicuşor Săveanu. D.l lorga are barbă. Damă. Peşte. Bonuri de tezaur. Senator. NICK & KEOPS Casă fondată In 192? Cum se scrie o revistă? Ofiţerii însărcinaţi ariz Bravă teatrală in America Peste 1600 membri ai Sindicatului actorilor din New-York au hotărât să proclame greva, începând de la 1 Iunie, în cazul când directorii de teatru nu vor accepta cererea acestui sindicat de a nu mai angaja actori streini. Situaţia greviştilor pare a fi mai bună decât a directorilor, deoarece primii sunt strâns uniţi, pe când între directori nu există deplină imitată de vederi Actorii au primit asigurarea că vor fi ajutaţi în lupta lor, de Samuel Gompers, preşedintele corporaţiunii muncii. — «a*!—■*——a—