Rampa, martie 1924 (Anul 7, nr. 1903-1929)

1924-03-28 / nr. 1926

No. ANUL VII 1926 Vineri 28 Martie 1924 3 LEI TELEFOANE: Direcţia 47/35; Redacţia 1/59; Administraţia 25/35 Biurourile Redacţiei: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7 :: :: :: :: :: Biurourile Administraţiei: Bucureşti, str. Parlamentului No. 2 APARE ZILNIC Director: M. FAUST MOHR ABONAMENTELE D IN ŢARĂ IN STRĂINĂTATE UN AN ŞASE LUNI TREI LUNI 600 350 200 800 500 300 Astăzi Opera Română ora 8.30: „Aida*'. Teatrul Naţional, orele 2.30: „Vi­ceniile lui Scapin” şi „Pălăria”; orele 8.30: „Când vine viforul”. Teatrul Regina Maria orele 9: „Cărăbuşii’ şi „Bébé e bolnav”. Teatrul Mic, orele 3 şi orele 9: „Dansatorul d-nei”. Teatrul Popular, orele 2.30 „Bă­iat de viaţă”, orele 8.45: „Necu­­■oscuta”. Sala Liedertafel, orele 9: Con­cert de cameră Popov­ici-Pretorian Teatrul Carol cel mare: „Cerşe­­toarea de la Saint-Sulpice”. Cinema Boulevard-Palace: „Fur­tuna”. Cinema Clasic : „Violetera”. Cinema l­ux: „Königsmark”. Cinema Select: David şi Goliath Cinema Apollo: David şi Goliath Cinema Frascati: „Les Roque­­v­itl­ard”. Cinema Pathé-Palace : „Copilul carnavalului”. Teatrul Alhambra: Varietăţi. Teatrul Majestic : Varietăţi. Martirii de eri De ce au pornit atâtea iniţiative teatrale particulare — nici anul nu s’a împlinit de atunci, — şi de ce toate şi-au pierdut urmele în nisip? De ce pornirea lo­r a fost atât de agresivă şi încetarea lor din viaţă atât de tăcută ? De ce au voit să taie dâră în pământul flasc al vie­­ţei noastre artistice. Şi de ce — după prima încercare neisbutită de­­pţin — n’au îndrăznit să caute per­fecţionări şi să pornească înainte ? De ce i-a desamăgit critica acerbă a acelora, cari s’ar fi cuvenit to­tuşi să le fie mai prieteni ? A fost o ţâşnire de flacără, ca o putere elementară, ca o forţă a Na­­turii, o trombă uriaşă, care s’a pră­buşit în ea­ însăşi, cu clipocitul do­mol al apelor dintr’un havuz. Bazi­nul ne-a adăpostit la loc, ocrotitor, şi poate că mâine, în irezistibila ab­sorbţiune a havuzului, vor fi as­­vârlite din nou în văzduh, cine Ştie pentru câtă vreme... Acest joc al destinului cu bunele şi marile intenţiuni ale oamenilor l-am compara cu jonglarea acestor ape. S’au înălţat văpăile idealismu- l­­ui, şi atmosfera le-a răcit, iar ne­miloasa atracţie a pământului Ie-a făcut să recadă jos, jos de tot, de unde se suiseră. Aşa se explică prăbuşirea tutu­ror iniţiativelor generoase, tuturor acelor avânturi eroice şi aproape militante, tuturor acelor hotărâte tendinţe de împrospătare a drumu­rilor artei româneşti... Le-a răcit atmosfera de indiferenţă a lumei de la noi; le-a atras spre pământ bâr­­feala veninoasă şi distructivă a ce­lor ce nu sunt capabili de fapte ac­tive. Jocul apelor va continua poate, din îndemnuri şi cu îndrumători noui. Cei învinşi se consideră defi­nitiv scoşi din luptă, şi suntem si­guri că n’ar mai reîncepe, în me­diul de la noi, mucenicia lor inutilă şi bătălia lor inegală. I-a desarmat surâsul cinic al celor care nu le-au înţeles idealismul. Şi e bine să repetăm aci ve­chea şi dureroasa noastră, consta­tare, că nu mai sunt posibile iniţia­tivele de pur idealism în ţara acea­sta de materialişti şi juisori. Câţiva copii se joacă doar, in­conştienţi, la marginea bazinului, în care dansează apele... Dar copiii nu pot ridica pe ume­rii lor greaua cruce a martirajului. Primus. Ecouri — Tăticule, întreabă Georgică pe autorul zilelor sale, sunt foci la Po­lul Nord ? — Da, drăguţule, răspunse tatăl. — Dar sunt și circuri la Polul Nord ? continuă Georgică. — Nu cred, răspunde tatăl. — Atunci la ce folosesc focile aco­lo ! întrebă din nou Georgică. — V’aţi uitat portofelul acasă i se adresează vânzătorul de ziare din colţ bătrânului profesor A. Nu face nimic ! Luaţi ziarul fi o să-mi plă­tiţi mâine. — Dar dacă mor la noapte ! în­treabă profesorul. — Nu vă­ faceţi grijă ! Nu e cine ştie ce pagubă ! replică chioşcarul. Intr’un orăşel din Ardeal se în­tâlnesc doi prieteni, cari se cunos­cuseră pe front. De la început, se plânseră amândoi împotriva plictiselei din oraşul ar­delenesc şi asupra singurei distrac­ţii, care ar fi femeile. — Pun rămăşag cu tine — spuse unul — că de când sunt aici, am avut mai multe femei decât tine... — Bine ! Dar cum o să putem ști asta ! — Foarte simplu. Eșim pe prome­nadă... Acolo e tot orașul... Cum în­tâlnim o femeie, care ne-a iubit, a­­cel interesat să facă «hm » — De acord ]... Prietenii porniră imediat la pro­menadă. După un sfert de oră amândoi erau la al patruzecelea «hm­­». Deodată, în fața lor, apărură so­ţia şi fiica celui mai bătrân din ei. — Hm ! făcu dânsul uitânduse semnificativ la prieten — Hm ! Hm ! replică acesta din urmă Se repeta opera lui Verdi «Fal­staff» la Opera Comică din Paris. In ziua premierii, un mare nu­măr de critici, compozitori şi muzi­canţi înconjurau pe Verdi şi-i fă­ceau complimente entuziaste. — Ah ! ilustre maestre, îi spuse un compozitor care avea reputaţia de a fi un gaffeur iremediabil, ce revelaţie ! Şi ce conştiinţă a orches­traţiei aţi dobândit la sfârşitul ca­rierei d-V. ! Verdi surâse, se scărpină pe nas, era­ticul său obişnuit, şi răspunse : — La sfârşitul carierei mele, nu este exact! Vreţi să spuneţi la înce­putul celei de a doua carieră... Crezi că aş mai fi stat să învăţ orchestra­ţia, pe care singur spui că n’o cu­noştea?», dacă ştiam că va trebui să încetez în curând de a p­urtai între­buinţa ? Şi se depărta râzând, la braţul unui amic. Avea 80 de ani împliniţi. Romanafi — Ascultă, moncher* tu faci po­litică, nu f — Da... cum vrei s’o iei... în sfâr­şit... ca toată lumea f — Nu aşa ca toată lumea ! Toa­tă lumea se îmbogăţeşte din politi­că, pe când tu* văd că tot calic ai rămas... — Nu înţeleg de ce te apuci să mă judeci acum... Ce vrei să ştii f — Vreau să ştiu ce e la Roma­­naţi ? — Numai atât ? Atunci, îţi pot sa­tisface curiozitatea... La Romanaţi e o alegere parţială... —Bine, dar citesc prin ziare de adevărate lupte civile, cu ciomege, revolvere, carabine, mitraliere... — Aşa-i la alegeri... — Şi sub votul universal ? Mai ales sub votul universal.. — Ei, de ce ! — Dragul meu, sub regimul cen­­sitar, luptele electorale se dedeau între un număr restrâns de cetă­­ţeni, astăzi se dau între toţi cetă­ţenii majori... — Bine, dar e numai­decât nevoe de bătaie ? — Este. Fiindcă exerciţiul unui drept suveran al poporului, în sis­temul nostru democratic... — Ascultăm pe mine să nu mă iei cu de astea... Eu nu fac politică... Nici măcar ca toată lumea, dar tot ştiu că totul nu e decât chestie de caşcaval... — Dragă, dacă tu nu ţii la fic­ţiuni ! — Fireşte că nu ţiu. Eu sunt rea­­list... — Ei atunci ştii tot atât de bine ca mine, că guvernul bate opoziția, ca să nu piardă vreo tocua. Că opoziția se lasă bătută, ca să aibă motiv de constatare a alegerei... Că opoziția bate guvernul de ciudă că nu e ea la putere, şi că guvernul se lasă bătut, ca să aibe motiv de vali­­dare... — Bine, dar cine face bătăile as­tea "? îmi închipui că nu pri­­mul-ministru dă cu ciomagul în can­delatul opoziţionist... — Asta nu, fireşte... Sunt oame­ni speciali... De altfel să ştii că cea mai mare parte din ce ceteşte sunt minciuni. — / ' — Ţi-am explicat necesitatea bă­tăilor. O înţeleg toţi. Şi-atunci cai cai acord : «Tu te socoteşti bătut ?* — «Dacă vrei...» — «Nu, că altfel te lovesc serios» — «Ei bine, fie !» — «Telegrafiezi la gazetă ?» — «Si­gur...» Şi aşa e cu votul universal ! Ence3 d­arseîe — Vreasăzică, Duminică ! —­ Duminică. — Duminică ! — Bine că a dat Dumnezeu ! — Tu mai eşti în curent ? — Cu ce ? — Ei, «cu ce»... Cu situația cailor... Care e în formă... Care, nu... Jo­cheii... Antrenorii... — A ! Desigur, monșer... Păi, m’am ocupat toată iarna... — Ai ceva tugau-uri ?... — N’am încă... Dar m’am aran­jat cu Tică... Tick e bine cu un mal om de pe turf... — Te rog, mă ții în curent!.. Şi eu, la rândul meu... — Ai ceva tugau-uri ! — Nu. Dar sper.. De­­la.. — De la ? — Dela bărbierul meu... — E tare ! — Formidabil / In rade pe, Cos­­tandache, îl tunde... — Ei și ? — Când îi face câte un «sham­pooing», ca să nu-i toarne Pixavo­­nul în ochi, îi dă câte un tugau... — Aşa ! Ei bravo, atunci dăm lovitura /... Fiindcă şi lustragiul meu.. — Ei I — Ii face ghetele lui Schein . — y?ha 1 —■ Şi ca să nu-l atingă la bătă­tură ... — Ii dă câte un tugau 1 — Exact I — Bine, mon cher... Dar atunci stăm admirabil /... — Strălucit. Mai ales că am şi o combinaţie cu sergentul de la Mar­ghiloman ! — Ești mare ! Skanderbeg. Crestătură Vachiul adagiu Le journalisme méné d tout l ă condition­­Pen sort­ir, Aceet îmbă­trânit adagio, atât de des repetat, încât astăzi ar putea părea aproape desuet, are dimpotrivă, tocmai în zilele noastre, o realitate și o actua­litate dicui cele mali acute. Pildele cot­idiiane ne-o dovedesc. Şi nu vorbim aci de acei câţiva oameni politici sau mari financiari cari, de pe meterezele straşnice ale situaţiei lor, fac din când în când glumeţe şi agreabile incursiuni în domeniul gazetăriei, pentru ca, de pe limanurile ei, să se întoarcă cu un plus de profit. Nu aceştia sunt reprezentanţii acelui «journalisme» care deschide orice portiţe, cu con­diţia de a te lăsa de el.­­ Dar experienţa zilnică ne învaţă că, realmente, gazetarii cari, la timp, îşi îndrumează activitatea spre un ţel biine determinat în afa­­ră de gazetărie, pot — mai de­gra­bă decât alţi muritori — să atingă această ţintă, graţie influenţei lor jurnalistice, dar nu se pot menţine pe poziţia uneori foarte lesne câş­­tiigată, decât lepădându-se de haina cu clopoţei pe care o purtaseră... Pentru oamenii aceştia, continua­rea meseriei gazetăreşti, după obţi­­nerea unei situaţii în afară de ga­zetărie, e un balast inutil. Altfel stau lucrurile cu scriitorii. Literatura deschide şi ea drumuri largi cercetătorilor de sfere depăr­tate, dar nu permite literatorului să se desbare de meseria sa. Am citit recent că doi mari scrii­tori italieni. Senii Benelli şi Ro­berto Bracco, candidează în Italia la alegerile parlamentare. Şansele lor sunt diferite, după culoarea po_ ,lifică pe care au adoptat/ o. —, dar mi aceast­a imjiortă ’ ^auto.'e' lor personale sunt determinate de re­­pu­ta­ţi­a pe care o au ca scriitori. Şi dacă vor intra în Parlament, vaza de care se vor bucura, se va datora în primul rând nimbului lor de scriitori acreditaţi. Abia în ur­mă se vor cerceta — dacă se vor cer­ceta­­ — calităţile lor politice. Şi iată cum, astfel beletristica celor doi viitori oameni politici con­tează cu prioritate, în vreme ce zia­rislica, lor —­ dacă în calitate de gazetari şi- ar fi pus candidaturile — ar fi trebuit să se şteargă în faţa situaţiei politice. Literatura e o aureolă, care în­cunună fruntea celor ce vor să­­păşească pu­rba şi în alte domenii. O parafrazare a vechiului adag­n despre «journal­isme», pentru uzul literaților, ar trebui deci să anno: «La littérature méné à tout,­­ con­dition d’y rester­­» à­ Amal. Iată! Asistând de câtva timp la şedin­ţele parlamntarilor, la sforţările poe­ţilor noştri de a aborda un gen su­perior, dificil, văzând în sfârşit ma­joritatea pieselor originale repre­­zintate, la Teatrul Naţional, ne-am hotărât, dintr-un înalt spirit de so­­licitudine socială, ca revuişti oare­cum încercaţi, să desvăluim confra­ţilor noştri: parlamentari, poeţi, autori dramatici, etc. etc., secretele asupra modului cum se scrie o re­vistă, spre a le da putinţa să pre­zinte în mod convenabil lucrările domniilor lor. Ştim că facem un act de adevă­rată abnegaţiune, pentru că sun­tem convinşi că incapabili de un ast­fel de spirit de sacrificiu, domnii parlamentari n’ar fi în stare să ne spue, cum votează legile, poeţii de ce scriu reviste, şi autorii dramatici ce­ au în cap, când scriu piesele. Prin urmare începem prima lec­ţie : Cine poate să scrie reviste? Orice cetăţean al României Mari, afară de acei care încercând să le scrie şi neputând, proclamă acest gen inferior, şi-l dispreţuesc. Au o deosebită aplicaţiune în a scrie reviste: Ofiţerii, cari au absolvit şcoala specială a armei respective ; Ofiţerii de Stat-Major ; Ofiţerii admişi la înaintare, în mod excepţional; Ofiţerii cari au stagiul complect la trupă , regulamentelor şi a legilor de orga­nizare a armatei ; Ofiţerii de poliţie ; Ofiţerii stării civile. Care sunt ideile ce pot fi puse într’o revistă? Orice idee, care prin natura ei, se pretează la comic, cum ar fi spre exemplu : Cinstea guvernanţilor ; Romanele domnului Rebreanu ; Legea chiriilor ; Proectele lui Magnificentius ; Expozeurile diplomatice ale d-lui Duca ; Diplomaţia italiană ; Pavoazarea Capitalei la sărbăto­rile naţionale ; Fondurile acordate de guvern pentru propaganda culturală ; Şedinţele comitetului de lectură al Teatrului Naţional ; Reprezentaţiilor de binefacere. Cum se compune muzica unei reviste? In reviste trebue să se ţină se­amă a se aduna melodii şi cântece cari se cântă în mod general şi al căror refren se află în capul spectatorilor Indicăm : Deșteaptă-te române ; La arme; Suspine crude, etc., etc. Precum Și melodii* cari se potri­vesc cu ideile ce se scriu ca : Pentru o scenă de căi ferate : De­ acuma nu le-oi maii vedea ! Refrenul d-lui Vintilă Brătianu : Kiriac n’are parale. Pentru o scenă care reprezintă un interior, unde stă d.nul Mircea L­ e.a Deschide, deschide fereastra. Pentru discursurile electorale : a­­celaş cântec, etc., etc. Ce tipuri se pun într’o revistă ? Se vor prezenta tipuri nouă, în ipostase necunoscute : D-l Ionel Brătianu treaz. Dl Moșoiu vegetarian. D-l Constantinescu P. în copac. D-l Mihalache în smoking. D.l fladgearu om serios. D-l General Averescu fără cioc D.na Smara la pensie. D.l Ionel Lupescu knocked-out. D.l Vintilă Brătianu, ruinându-se pentru femei. Etc., etc., etc. Cuvinte de spirit Sunt cuvintele la care publicul râde în mod obligatoriu de ex : Sare amară. Nicuşor Săveanu. D.l lorga are barbă. Damă. Peşte. Bonuri de tezaur. Senator. NICK & KEOPS Casă fondată In 192? Cum se scrie o revistă? Ofiţerii însărcinaţi ar­iz Bravă teatrală in America Peste 1600 membri ai Sindicatului actorilor din New-York au hotărât să proclame greva, începând de la 1 Iunie, în cazul când directorii de teatru nu vor accepta cererea aces­tui sindicat de a nu mai angaja actori streini. Situaţia greviştilor pare a fi mai bună decât a directorilor, deoarece primii sunt strâns uniţi, pe când între­­ directori nu există deplină imitată de vederi Actorii au primit asigurarea că vor fi ajutaţi în lupta lor, de Sa­muel Gompers, preşedintele corpo­­raţiunii muncii. — «a*!—■*——a—

Next