Ramuri, 1970 (Anul 7, nr. 1-12)

1970-07-15 / nr. 7

ANUL VII RAMURI . Nr. 7 15 IULIE PAGINI N FĂRĂ EA, NU! de Mihnea GHEORGHIU , vrem să mai rostim atit de uşor cuvintul Cultură. Numele ii este invocat pretutindeni, de tot mai multe voci care de obicei îl cunosc după ureche, sau după o imagine idealizată pe care şi-o creează fiecare după chipul şi asemănarea lui, ca dumnezeu creîndu-l pe om : ori e albă, ori e neagră. Eroarea este fundamentală chiar pentru iconografia sacră. Chipul madonei­i pe care credinţa l-a zugrăvit în tradiţia europeană se opune celui venusian, ca-n Eminescu, deşi amintirea albei Venere străbate triumfătoare printre vălurile ima­culatei concepţii. (Şi nici măcar nu era albă, dacă ne trimitem la Die Zigeuner­­madonne a lui Tizian, din Muzeul de la Viena, care seamănă cu o tahitiană de Gauguin, sau la mulatra Fecioară din Guadalupe). Nu vreau să vorbesc nicidecum despre o anumită cultură. Aceea care e adusă cu sila în manifestări şi conversaţii destinate să dea asigurări ambigue despre intenţiile „umanismului“ într-o direcţie sau alta a vieţii moderne. Urletele care acompaniau recent un concert public de muzică foarte uşoară nu erau oare, în concepţia manifestanţilor respectivi, tot o manifestare „culturală“ ? Căci deocam­dată fiecare dintre ei se consideră, măcar virtualmente, o stea fără nume. Filmele pornografice şi teatrul cruzimii nu erau, ori nu sunt, de asemenea, „cultură“ ? E drept că viaţa nu-i nici o vale­­a rozelor aşa cum voiau unii să ni se înfă­ţişeze, după chipul şi asemănarea fanteziei lor creatoare de fantasmagorii. Cine o trăieşte fără ochelari trandafirii ştie cum este ; nici iadul, dar nici raiul pe pămînt. Este aşa cum şi-o face fiecare om, fiecare popor şi zică fiecare ce-o pofti ; dar cultura unei naţiuni conştiente nu poate eluda adevărul, fără riscul de a deveni ea însăşi neadevărată, neesenţială, trecătoare. Despre o cultură naţională realistă şi durabilă, da, despre ea avem ce vorbi­m şi trebuie neapărat să stăm de vorbă. Intre principalele opţiuni care comandă pregătirile pentru realizarea planului naţional de dezvoltare pe termen lung, ridicarea nivelului cultural al majorităţii, apoi al totalităţii poporului, intră ca un factor de împrospătare şi de promovare a forţelor active şi creatoare de care ţara are trebuinţă. Am văzut ce rol impor­tant revine învăţămîntului general şi profesional, precum şi cercetării ştiinţifice, atit practice cit şi fundamentale, în vederea acestui mare efort intelectual multi­lateral, pentru fructificarea tuturor resurselor existente şi descoperirea altora noi. Ne-am deprins să ştim că suntem­ o ţară bogată. Acesta este un adevăr istoric. Dar în prezent bogăţia naturală a unei ţări se judecă după alte criterii decit cele tradiţionale care se aplică mai greu principiilor dezvoltării. Stadiul de subdezvol­­tare in care acceptăm azi că se află unele regiuni ale globului pămîntesc nu includ neapărat sărăcia resurselor lor naturale. Unele sînt, dimpotrivă, deţinătoare ale unor enorme avuţii, nefolosite, ori folosite de alţii. E un adevăr consacrat că industrializarea este cheia dezvoltării. Dar succesul ei ţine de modul in care politica fiecărui stat în promovarea ştiinţei şi culturii naţionale permite făurirea intr-un termen scurt a unei morale a dezvoltării care în ultimă instanţă oferă datele civilizaţiei contemporane ale acelui stat. Acum cine ştiinţa a devenit prin ea însăşi o forţă productivă, inseparabilă de ansamblul progresului material, de bogăţia unei ţări, cheia superiorităţii a trecut în planul noii concepţii despre viaţă, exprimată la rîndul ei în termenii nivelului univer­sitar şi academic al factorilor de răspundere ai culturii lor tehnico-ştiinţifice şi generale, multiplicindu-se pe scara ierarhică în toate direcţiile. O asemenea cultură nu se reduce­­la numărul restrîns al cadrelor şi nici la exerciţii izolate de tipul „cine ştie cîştigă“. ,Cultura contemporană nu se face bătînd din palme contra cronometrului ; este o operaţie mult mai profundă şi de lungă respiraţie, cu trepte determinate de criterii bine chibzuite şi cu obligaţiile împrospătării permanente ce ni se impun in toate activităţile spiritului. Nu există dezvoltare fără industrie, dar cu atit mai puţin fără cultură. Se observă că ţările care stau azi în fruntea listei economiilor dezvoltate dispun mai intîi de cadre şi mijloace de cercetare de primul rang, după cum e lesne de constatat nivelul superior atins de mijloacele lor de comunicare şi de conţinutul impunător al bagajului lor cultural. In ţara noastră problemele politicii culturale a statului au preocupat mereu şi cu precădere conducerea centrală şi locală de partid şi am putut remarca cit de mult s-au fructificat în ultimii ani eforturile pentru promovarea educaţiei naţionale, pentru transmiterea patrimoniului şi ridicarea standardelor culturale in toate sectoarele vieţii sociale. Este drept că, pe linie de stat, s-a lucrat mai puţin eficace cu pîrghiile cen­trale şi deseori fără o viziune proprie de ansamblu, în vreme ce descentralizarea a dat posibilitatea acţiunilor culturale locale să găsească resurse şi căi noi, de bună eficacitate şi cu largi perspective de viitor acolo unde au fost dirijate de cadrele locale cele mai potrivite. Instituţiile, publicaţiile şi manifestările culturale judeţene şi inter­judeţene merită, prin urmare, o atenţie deosebită în anii care vin. In situaţia fericită in care politica­­economică şi administrativă a statului urmăreşte toate zonele de creaţie materială ale ţării, este de dorit ca opţiunea ce se va face asupra dimensiunii politicii culturale, a creaţiei spirituale şi a educa­ţiei, să se realizeze concret în aceeaşi direcţie în care ne stau în faţă de pe acuma excelente exemple, propunîndu-ne o solidaritate morală şi culturală mai conştientă, corespunzătoare unităţii social-politice a poporului român. Arta şi cultura fac parte integrantă din educaţia poporului şi nu văd pentru ce nişte burguri pe jumă­tate năruite şi lipsite de informaţia universală să fie păstrate într-o izolare mu­zeistică (mă refer la un anumit gen de literatură şi artă şi la concepţia eleatică perimată despre tagmele lor), atunci cînd fără concursul lor activ — în înţelesul principiilor politice ale statului nostru — dezvoltarea s-ar produce incomplet. Participarea lor la progresul spiritual al naţiunii e nevoie deci să se producă solidar, fără toate aceste departamentări artificiale, tributare unor vechi structuri de împrumut. (De pildă, Statele Unite nu au o politică culturală propriu-zisă. Dar există fundaţii, universităţi şi municipalităţi care îi asigură, cu multă înţelegere, pluralitatea).1) formulă ministerială mai elastică şi mai oportună este poate de dorit şi în sectorul acesta. (Continuare în pag. a II-a) r K . Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! Mara NICOARĂ ORAŞUL MEU Agăţat de meridiane Oraşul meu îşi roteşte casele pe acelaşi cerc. Vechea cetate îşi poartă zidurile înspre verde Citeodată cade o piatră ca un măr putred lovindu-ne cu tăcere. In atitea blocuri ne trăim visele orizontale Incit pămintul s-a curbat puţin A zbor. Duminecile ne îmbrăcăm hainele frumoase Şi mergem să ascultăm primăvara urcînd în pomi. E in noi bucuria peştilor cucerind continentele. EU PLÎNS... Tu, pleoapa de sus a lumii Eu pleoapa de jos. Intre noi dumnezeu a creat doar pămintul Şi s-a-ncuiat să doarmă-ntr-un os. Omul dinţii absent Modelează o bucată de tină Şarpele uimit de alb Pingări pe Eva cu lumină. De atunci tristeţea creşte în lucruri Şi poartă în ele o moarte. Tu, cearcăn al lumii de sus Eu prins intr-o lume departe. NELINIŞTE Umbrele sunt ierburi gri Şerpi pindind cu ochii de văpaie Clipa blestem­ată-i în odaie Cultul nopţii brusc încremeni. Şi ce-ncepu să şoptească Şi mă pîndeşte-un vasilisc Prin colţuri mii de chipuri isc Şi cheia înverzi de teamă-n broască. In jur se-ntinde-un abur roşu In cercul strins neîncetat Căţelul pămîntului s-a spînzurat. Şi-atunci deodat cînt­ă cocoșul. Din carnetul unui pseudocritic Atit de profunde sunt unele porecle, incit conţin o înţelepciune nesecată ca parabolele. Insultele nu se pot povesti. Morala lor ar fi prea scurtă. ☆ Cunosc locuri superbe pe care amanţii le evită. Acoperite cu flori albicioase ca moliile. Locuri ale distrugerii, care pot fi şi pagini de cărţi. ☆ Te concentrezi într-un vîrf de săgeată ca într-un alfabet. ☆ Visurile de zi au duritatea lucrurilor unanime. ☆ A face rău altuia înseamnă a te cruţa pe tine, dar fără milă, printr-un simplu act fizic. ☆­­Un prieten îmi vorbea despre obscenitatea fundamentală a apei. ☆­­ A-ţi alege un model înseamnă a fugi de moarte. Chiar dacă modelul e un sinucigaş. ☆ Dezamăgeşte peisajul care e o stare de spirit. Prefer starea de spirit care e peisaj. ☆ Acele tristeţi laşe, forme pur şi simplu ale libertăţii materiei. ☆ Studiază mai cu seamă capodoperele pe care nu le-ai putea făuri. Cele ce-ţi oferă distanţele reale ale spiritului, în acest aer închis, de cetate asediată. ☆ Inepţiile la un om inteligent, ca nişte cinisme ale minţii obosită de a fi mereu sentimentală. ☆ Tinereţea — vîrstă turbionată. Maturitatea trebuie să preia siguranţa de sine a copilăriei. ☆ Nu s-a observat ce aer dictatorial au dicţionarele ? ☆ Deprinderea oricărei arte trece printr-o fază de jovialitate şi de facondă ine­vitabilă, chiar dacă mai tîrziu pare de neînţeles.­­☆ Aprecierile asupra autorilor în viaţă au oricum ceva melodramatic. ☆ Supliciul celui ce se încearcă în sonuri, în miresme, într-o anume cădere a luminii ca-n lucruri ştiute. Gheorghe Grigurcu

Next