Renaşterea Bănăţeană, noiembrie 2010 (Anul 22, nr. 6330-6355)

2010-11-08 / nr. 6336

CIBANATEANA I Director onorific prof. dr. Josif Constantin Dragan Nr. 6336 - luni, 8 noiembrie 2010 -16 pagini -1,5 lei Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc, astăzi, Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit scrierilor biblice, Mihail, al cărui nume se traduce prin "puterea lui Dumne­zeu", este voievodul oștirilor din ceruri și cel dintâi din ceata Sfinților Arhangheli. El poartă o sabie de foc și are menirea de a păzi legile lui Dumnezeu și de a-i birui pe dușmanii acestora. Arhanghelul Gavriil este consi­derat mesagerul veștilor bune, cel care vestește oamenilor tainele dumnezeiești. Sărbătoarea, care cu timpul a ajuns să fie închinată tu­turor îngerilor, datează din secolul V-lea. Peste 1,3 milioane de ignahii cu numele Mihai - Mihaela, Gabriel - Gabriela sau derivate ale acestora își sărbătoresc astăzi ono­mastica. (C.R.) Absurdul bate criza ▼ în timp ce ia cu o mână de la pensionari, dascăli, cadre medicale, invalizi, veterani și alte categorii, statul risipește cu cealaltă pe lucruri absolut inutile . Cărțile de alegător se eliberează de ani buni fără să fie folosite . Mai mult, utilizarea lor a fost interzisă la alegerile trecute, sub amenințarea cu pușcăria Deși austeritatea este cuvântul de ordine în instituțiile bugetare, anual se alocă fonduri substanțiale pentru emiterea unor documente care nu au fost și, probabil, nu vor fi folosite niciodată. Este vorba despre cărțile de alegător, documente inutile, pentru care în Timiș s-au cheltuit, anul trecut, peste 60.000 de lei. Procesul de eliberare a cărțile de alegător, documente care nu au fost vreodată utilizate, a început o dată cu apariția Legii 68/1992, care stipula că doar pe baza acestui document se poate exercita dreptul de vot. Prevederea legală nu a fost aplicată vreodată, chiar dacă acest act normativ a fost, ulterior, întărit prin alte două legi, apărute în 2000 și, respectiv, 2004. Continuare în pagina 3 Păsuri în prag de rezolvare Sindicatele au intrat în acalmie Mii de familii din Timișoara ar putea deveni proprietare pe terenurile de sub case Un proiect de hotărâre inițiat de consilierii locali PSD ar putea să-i transforme pe timișorenii care și-au cumpărat imobilele în baza Legii 112 din 1995 în proprietari pe terenurile aferente acestora, soluționând o situație care trenează de ani buni și pentru rezolvarea căreia au mai existat două tentative nereușite. După săptămâni pline de proteste și mitinguri îndrep­tate împotriva puterii, liderii sindicali au intrat într-o perioadă de liniște, care ar putea dura chiar și până după sărbătorile de iarnă. Ultimele acțiuni nu au fost încununate de succes, fie că vorbim despre cele organizate la nivel local sau despre marile mitinguri de la București. Protestul din 27 octombrie, ziua când în parlament a fost respinsă moțiunea de cenzură, a adunat câteva zeci de mii de persoane de pe tot teritoriul țării, care au plecat dezamăgite înapoi spre județele de baștină. Momentan, aceasta pare să fi fost ultima acțiune de amploare care a avut loc în acest an. Apelul sindical la încetarea voluntară a lucrului, săptămâna trecută, le-a intrat pe o ureche angajaților români și a ieșit pe cealaltă. Aceștia au decis să nu ia atitudine și pentru că a fost vorba despre o acțiune fără acoperire legală, salariații fiind pasibili de sancțiuni. Liderii sindicali timișeni spun că în perioada următoare nu se va mai organiza nici o acțiune de protest, dar există totuși posibilitatea ca această situație să se schimbe, în funcție de evoluția evenimentelor la nivel național. Greu de crezut, însă, având în vedere că sărbătorile se apropie cu pași repezi, iar în curând salariații nu se vor mai gândi decât la cum va arăta masa de Crăciun, fie ea chiar și mai săracă față de anii trecuți. CĂTĂLIN RADU Titlurile zilei De învățământul rural se alege praful Comuna cu infractori necunoscuți Pagina 8 a­ O­ta Alb-violetii, timizi și discreți Adrian Păunescu, înmormântat cu onoruri militare 1 Pagina 4 www .renașterea jo­jo] CURSUL VALUTAR 4,2931 lei 3,0403 lei Hl34,W811ei/gram

Next