Renaşterea Bănăţeană, februarie 2011 (Anul 23, nr. 6406-6429)

2011-02-14 / nr. 6417

2 Renașterea bănățeană Actualitate Burse sociale pentru preșcolari din Moșnița Nouă Deși se află în primul an de func­ționare în regim de program prelungit, grădinița din Moșnița Nouă îndepli­nește dublă misiune pentru comu­nitatea din această localitate. Dacă pentru cele 50 de familii care și-au încredințat copiii instituției până la ora 17 soluția este una obligatorie și, totodată la îndemână, alți 20 de micuți, ai căror părinți întâmpină dificultăți financiare, ar trebui să figu­reze în grupele unității preșcolare. "Deocamdată funcționăm cu trei gru­pe la program prelungit: două în română și una în limba maghiară. Dar sunt copii care au fost retrași, părinții lor nemaiavând bani. Recent am dat o hotărâre de consiliu local, prin care ne-am asumat costurile luna­re pentru hrana lor. Pentru o zi, masa valorează 7 lei și sunt vreo 20 în această situație. Vom face acest lucru după aceleași criterii în baza cărora se acordă bursele sociale. Să știți că avem solicitări și de la familii din Timișoara, care și-au exprimat inten­ția să își aducă copiii aici. La noi nu există fonduri­­ al clasei/grupei, școlii. Tot ce e necesar pentru procesul de învățământ suportă Consiliul Local Moșnița Nouă", a precizat primarul Ioan Sorincău. în vara trecută, gră­dinița din această comună a parcurs ultimele etape de finisare a spațiului extins, însă imobilul nu dispune de o arie adecvată amenajării blocului alimentar, astfel încât masa micuților este servită în sistem catering, de o firmă dintr-o comună periurbană. LĂCRĂMIOARA URSA Unitatea din această comună primește solicitări și de la familii­ din Timișoara Scumpirea gazelor va declanșa o veritabilă explozie a prețurilor O nouă tranșă de scumpiri Directorul general al companiei E.ON Gaz România, Frank Hajdi­­niak, a anunțat săptămâna trecută că trebuie găsită o "soluție socială acceptabilă" în privința prețului ga­zelor naturale, care să ofere protecție și mediului de afaceri, și că este nece­sară o creștere a prețurilor în acest an. Motivația a fost aceea că Româ­nia are un preț redus la gazele natu­rale, iar companiile de distribuție nu își mai pot permite să vândă sub costuri. Eventualele scumpiri ale ga­zelor se vor reflecta în costurile de întreținere, spune Petru Olariu, pre­ședintele FALT. O primă consecință va fi generarea unui șir de scumpiri la aproape toate produsele sau servi­ciile necesare populației, fie că au sau nu legătură cu furnizarea de gaze naturale. în plus, această situație va duce și la o explozie a restanțelor la achitarea întreținerii, în Timișoa­­ra."Și așa, în prezent, se înregistrează o creștere a numărului de restanțieri. Șocul a fost acum, în ianuarie, când facturile la căldură au venit cu apro­ximativ 60 la sută mai mari față de cele din decembrie. Vă imaginați cam în ce situație vom ajunge când se va scumpi și gazul­ în plus, nu doar gazul se va scumpi. Există deja o obișnuință ca, în momentul în care se scumpește ceva, absolut toate ser­viciile să își majoreze prețurile", precizează Petru Olariu. De asemenea, președintele FALT spune că, în cazul unei scum­piri a gazelor, cei mai afectați vor fi cei care dețin centrale termice de apartament. Mulți dintre ei vor con­stata că vor ajunge să plătească încăl­zirea mai mult decât cei care au ră­mas racordați la sistemul centralizat de încălzire. "La cei aflați în această situație cu siguranță că va fi efectul cel mai direct. Dar vom simți și cei de la sistemul centralizat. în aceste luni, de exemplu, întreținerile cele mai mari sunt în blocurile în care există persoane cu centrale termice care refuză să plătească părțile co­mune. Acolo, cei de la sistemul centralizat au cele mai mari sume. Oricum, o scumpire a gazelor va duce clar la o majorare la întreținere, indiferent de sistemul de încălzire al locuințelor", a mai spus Petru Olariu. OFELIA HERGHELEGIU luni 14 februarie 2011 Parcul Copiilor se deschide în an electoral Nici în această vară nu se va deschide Parcul Copiilor, termenul cel mai optimist fiind... 31 decem­brie 2011. Nicolae Robu, președin­tele PNL Timiș, speră și cere muni­cipalității respectarea acestui termen, convins fiind că amenajările nu se pot încheia mai repede. "Un termen mai apropiat nu ar fi realist, pentru că există diverse proceduri care con­sumă timp", a spus Robu, care este nemulțumit de suma alocată pentru amenajarea parcului. Ca o pată de culoare, Robu a lansat această temă de dezbatere pe adresa sa de pe cana­lul de comunicare socială "Face­­book" și susține că a stabilit un re­cord în materie de vizitatori. De re­marcat faptul că liderul liberal se concentrează, în ultimele sale inter­venții, pe aspecte care vizează muni­cipiul Timișoara (parcări subterane, clădiri istorice, parcul copiilor etc.), semn că rectorul intră tot mai puter­nic în campania electorală pentru funcția de primar al municipiului Timișoara. SILVIU FLORESCU De trei decenii alături de pacienți sunt, în județul nostru, câteva comune cu medici de familie local­nici. Născuți și crescuți acolo, micii elevi silitori de odinioară au plecat la școală la oraș, de unde s-au întors, mai apoi, să poarte de grijă oame­nilor alături de care au crescut. Doamna doctor Mariana Bonca-Dră­­gan este un astfel de exemplu. Părinții dumneaei, tot medici, au lucrat la Spitalul din Balinț (aducem aminte, în context, faptul că la Balinț a funcționat, până în 1970, un spital în care existau saloane de femei, bărbați și copii, și o casă de nașteri). Medicina nu a fost, prin urmare, o opțiune grea grea pentru doamna Bonca-Drăgan. Cum destul de ușoa­ră a fost și alegerea locului în care să profeseze, Balinț, locul unde de bolnavi au avut grijă părinții ei. "Le­gătura mea profesională cu Balinț a început în anul 1981. Pe mulți din­tre bolnavi îi știu de mică. Eu am crescut, practic, între pacienții . " De atunci, pe lista doamnei doc­tor au apărut, firesc, și alte nume. Cel mai mic dintre pacienți are doar două luni, în timp ce decanul de vârstă va împlini, la anul, o sută de de ani. Pentru toți, doamna doctor Mariana Bonca-Drăgan are mereu un cuvânt bun de spus. "Contează mult pentru oameni să știe că le ești alături. Vorba bună face, câteodată, la fel de mult ca un medicament", mai spune medicul care, de trei dece­nii, profesează pentru pacienții alături de care a crescut. MIHAELA MAGHIAR

Next