Renaşterea Bănăţeană, martie 2016 (Anul 28, nr. 7942-7968)

2016-03-26 / nr. 7964

> hlac*< 2 Renașterea bănățeană Actualitate Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită la Timișoara "Avem nevoie de teatru? își pun această întrebare mii de profesioniști din domeniu, dezamăgiți în speran­țele lor, dar și milioane de oameni, obosiți de teatru. De ce avem nevoie de teatru? Pentru că în anii când scena este nesemnificativă în compa­rație cu piețele orașelor și teritoriile statelor se joacă autentice tragedii din viața reală. Ce este teatrul pentru noi? Loje și balcoane aurite, fotolii de catifea, culise murdare, voci for­țate sau invers - boxe negre, împroș­cate cu noroi și sânge, în care sunt o mulțime de trupuri goale înfuriate. Ce ne poate spune teatrul? Totul! Teatrul ne poate spune totul! Și cum trăiesc zeii în cer, și cum deținuții suferă în grote, și cum patima te înalță, și cum iubirea te omoară, și cum nu este nevoie de omul bun, și cum minciuna domină, și cum oamenii trăiesc în apartamente, iar copiii în tabere pentru refugiați, și cum în pustiu se întorc, și cum au loc despărțirile de cei dragi. Teatrul a fost și va rămâne pentru totdea­una." Cu aceste cuvinte se deschide mesajul transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului de regizorul rus Anatoli Vasiliev, al cărui text integral va fi citit mâine, când lumea scenei e în sărbătoare, și la Națio­nalul timișorean. Pentru publicul său, echipa TNT a pregătit o nouă întâl­nire cu spectacolul "Scene dintr-o căsnicie" de Ingmar Bergman, în regia lui Radu Jude. Este vorba des­pre cea mai recentă premieră a insti­tuției, montarea cu care celebrul regi­zor de film a decis să debuteze în teatru. Povestea cuplului perfect retrasează, cu o hiperluciditate în egală măsură dureroasă și comică - complicatul desen al relațiilor dintre oameni, cu firele care îi leagă, ca și cu cele care se rup din egoism, nesiguranță sau comoditate. Specta­colul , care are în distribuție trei dintre cei mai cunoscuți actori ai Națio­nalului, Claudia Ieremia, Alina Ilea și Ion Rizea, este programat pentru mâine, de la ora 19, la Sala 2 și se joacă cu casa închisă. Semn că, într­­adevăr, avem nevoie de teatru și că acesta a fost și va rămâne pentru totdeauna. CODRINA DIANA TOMOV Foto: ADRIAN PÎCLIȘAN "Zilele Basarabiei", ediția a XVI-a De 16 ani, în luna martie, la Timișoara are loc Festivalul Cultural "Zilele Basarabiei", la care sunt așteptați toți cei ce iubesc frumosul și simt românește. O nouă ediție a manifestării prin care se celebrează Unirea Basarabiei cu România, înfăptuită în anul 1918, s-a deschis seri la Secția de Arte "Deliu Petroiu" a Bibliotecii Județene Timiș, cu proiecția, în premieră, a scurtmetrajului "Să vezi Parisul", realizat de regi­zorul Victor Istrati. Tot în prima zi de festival, membrii Organizației Studenților Basarabeni din Timișoara s-au întâlnit cu elevii din clasele primare ale Colegiului "Ion Vidu", cărora le-au povestit despre istoria meleagurilor lor natale. Astăzi, la ora 14, la Centrul Multifuncțional Bastion, va avea loc o lansare de carte, iar la ora 21, în Club Daos, începe concertul "Rock. pentru Basarabia". Mâine, la ora 14, același spațiu din Bastion va găzdui conferința "Generația Unirii - context istoric, acțiuni, rezultate". (C.D.T.) Sindicaliștii cer demisia ministrului sănătății Federația Sindicală Hipocrat și Camera Federativă a Sindica­telor Medicilor din Romania (C.F.S.M.R.), care sunt în grevă japoneză începând de luni, cer într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului "demisia ministrului sănătății, Patriciu Achimaș- Cadariu, și orientarea Sănătății într-o nouă direcție, aceea a reformei adevărate". De asemenea, reprezentanții medicilor mai cer Guvernului să gestioneze funcționarea sistemului sanitar și să stopeze umilințele la care sunt supuși medicii: "întregul corp medical din România este revoltat de faptul că opinia publică este permanent intoxicată cu mesaje care induc resposabi­­litatea noastră pentru lipsa de performanță a sistemului sanitar", spun medicii în scrisoarea deschisă. Mai departe, ei atrag atenția că statisticile europene clasează România pe ultimele locuri la calitatea serviciilor medicale oferite, sistemul de Sănătate fiind subfinanțat în ultimii 25 de ani. FEO^RATIa SI^Dl&ftj mmm Catolicii se pregătesc pentru învierea Domnului Urmare din pagina 1 Celebrant principal va fi Exce­lența Sa Martin Roos, episcop de Timișoara, iar de partea muzicală a Vigiliei și Liturghiei se va ocupa Corul "Exultate", avându-l ca dirijor pe Bajkai-Fábián Róbert, organistul Domului. Mâine, de Paști, Sfânta Liturghie solemnă va începe la ora 10 și îl va avea drept celebrant prin­cipal tot pe E.S. Martin Roos. Partea muzicală va fi interpretată de Corul și Orchestra Catedralei, avându-l ca dirijor pe prof. dr. Walter Kindl, capelmaestrul Domului, iar la ora 17,30 se va oficia Vespera Solemnă cu participarea Capitlului Catedral, urmată, la ora 18, de o sfântă Liturghie în limba română. Luni, în prima zi a Săptămânii Luminate, liturghiile de la Dom se vor celebra după programul duminical. La ora 9 va­ fi oficiată liturghia în limba maghiară, la ora 10 - în germană, iar la orele 11,30 și 18 - în limba română. CODRINA DIANA TOMOV W sâmbătă, 26 martie 2016 Atenție, se cântă! Astăzi, între orele 12-16, Piața Unirii se va transforma într-o mare scenă în aer liber pentru toți cei care iubesc muzica. Artiștii, dar și publicul care dorește să se răsfețe, într-o zi de primăvară, cu delicii sonore după pofta inimii, sunt așteptați în inima orașului, la "Timișoara Music Day", un eveniment inspirat de Ziua Internațională a Muzicii, care se celebrează anual în 700 de orașe din întreaga lume. "Scopul nostru este să bucurăm timișorenii, să promovăm muzicienii profesioniști, dar și amatorii care doresc să se facă auziți. Totul se va desfășura sub forma unui flashmob, într-o manieră civilizată, iar trecătorii se vor delecta cu micile recitaluri din Piața Unirii. Muzica va fi la nivel acustic, plăcut, cu instrumente muzicale reci, voce și cor, fără amplificare electrică, căci nu se dorește poluarea fonică. E un prilej bun pentru artiști să împărtășească pasiunea lor cu restul comunității, să creeze un dialog prin muzică, să-i sprijine pe amatori și pe iubitorii de muzică live, dar și să promoveze turismul", spune Mirela Olariu, coordonatoarea evenimentului organizat de Asociația "Sfera Timișoarei" și Kosmen, în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului, în deschiderea manifestării se va cânta piesa "Imagine", a lui John Lennon, în semn de solidaritate cu situația de criză în care se află Europa. Trupele Sonatic - Bogdan Racz, Robabil, All Fiends Band, Armia Timișoara, The Weekend Band, Virgula, Vadim Crușcov, Radu B, Codruța Ciurlea, studenții din cadrul Facultății de Muzică sunt câteva dintre prezențele anunțate pentru evenimentul de azi, de la care nu vor lipsi nici actorii și dansatorii. CODRINA DIANA TOMOV Pistă de canotaj pe Lacul Surduc Una dintre ideile legate de dez­voltarea turismului în zona înaltă a județului Timiș este pe cale să prindă contur. Consilierii județeni au în ma­pele pentru ședința din 30 martie un proiect transfrontalier legat de amena­jarea unei piste de canotaj pe Lacul Surduc, în cadrul unui parteneriat între Consiliul Județean Timiș și auto­rități locale din Voivodina (Serbia). "Conform celor agreate cu partenerii sârbi, proiectul va fi promovat de către Consiliul Județean Timiș, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Municipalitatea Zrenjanin, RDA Ba­nat (agenția de dezvoltare din Zren­janin) și ADETIM. Direcția Județea­nă pentru Sport și Tineret Timiș va susține organizarea evenimentelor, în calitate de partener asociat fără un buget alocat în cadrul proiectului. Terenul necesar pentru realizarea faci­lităților infrastructurale pe malul La­cului Surduc este pus la dispoziția CJT de către Primăria Fârdea prin hotărâre de consiliu local și protocol de predare-primire, constând în două parcele învecinate de teren în intravilanul localității, în suprafață de 7.040 mp. Pentru realizarea pistei internaționale de canotaj pe Lacul Surduc este necesară perfectarea unui contract de parteneriat între ABA Ba­nat - administratorul lacului și CJT, pentru darea în folosință gratuită a luciului de apă aferent investiției pistei de canotaj", se arată în raportul atașat proiectului. Pentru a corespunde cerințelor competiționale, pista de canotaj va trebui să aibă lungimea de minimum 2,15 kilometri (obli­gatoriu în linie dreaptă), lățimea de cel puțin 135 de metri, iar adânci­mea apei nu poate fi mai mică de 3,5 metri. De asemenea, pista trebuie să fie apărată de vânt, fără obstacole care să provoace condiții inegale de culoare, fiind necesar ca malurile să absoarbă valurile și să nu le reflecte. Pista va avea opt culoare, iar căile de acces de pe maluri trebuie să fie disponibile pe toată lungimea acesteia. DANIELA DAMIAN

Next