Renaşterea Bănăţeană, mai 2016 (Anul 28, nr. 7994-8018)

2016-05-30 / nr. 8017

2 Renașterea bănățeană Actualitate luni, 30 mai 2016 Festivalul Etniilor a adus culoare și cântec la Muzeul Satului Urmare din pagina 1 Ca în fiecare an, primul punct din program a fost alaiul formațiilor participante, fiecare dintre ele repre­zentând câte o piesă din puzzle-ul etnic al pârtii de vest a țării, un spațiu faimos pentru caracterul său multi­cultural, dar și prin buna înțelegere care a domnit întotdeauna între ro­mâni, sârbi, maghiari, germani, bul­gari, ucraineni și alți trăitori pe aceste meleaguri. Cei care au avut dorința de a se întâlni cu folclorul autentic în pitorescul muzeu etnografic de la marginea Timișoara au avut ce ve­dea: semne bănățene, dar și poale șvăbești înfoiate și apretate, fuste crețe și cizme ungurești, port bulgă­resc și alte asemenea minunății. De la poarta muzeului, parada a pornit pe aleile... satului cu case ale etniilor din Banat, iar publicul care a așteptat cu nerăbdare spectacolul oferit de ansamblurile și formațiile invitate n-a avut motive să regrete întâlnirea cu artiștii prezenți în festival. Fanfara din Recaș, ansamblul de copii și tineri al Centrului de Cul­tură și Artă al Județului Timiș, "Hu­­țulii din Banat", reprezentanții ucrai­nenilor, cu soliștii Nicolae și Nico­­leta Hiiu,ansamblul"Vanghilizma" din Mihail Kogălniceanu, Constanța (Uniunea Aromânilor din România) și Victor Enache, corul "Shalom" al Comunității Evreilor, ansamblul "Moldavska Cholubicka" din Mol­dova Nouă (Uniunea Culturală a Ce­hilor din Banat), ansamblul "Brest" din Breștea (Uniunea Bulgară din Banat), ansamblul "Butkos" din Dumbrăvița (Uniunea Maghiarilor), ansamblul "Edelweiss" din Deta (Fo­rumul German al Tineretului Bănă­țean), ansamblul "Kruna" din Sân­­martinu Sârbesc (Uniunea Sârbilor din România), ansamblul "Ghioce­lul" din Giroc, cu dans țigănesc, și Meda Sara (etnia romă) din Cheve­­reșu Mare au încântat spectatorii, iar vremea plăcută, cu soare blând, a făcut ca toată lumea să se simtă în largul său la festivalul cu intrare li­beră organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Consiliul Județean Timiș și Muzeul Satului Bănățean. CODRINA DIANA TOMOV Foto: ADRIAN PÎCLIȘAN

Next