Revista 22, ianuarie-iunie 2008 (Anul 19, nr. 2-26)

2008-01-08 / nr. 2

8 -14 ianuarie 2­0­0­8 CURIER Nr. 2 (931) ÿ 1/^ A­nu­­ XV Hi Jbar nm ) - SCRISORI - SCRISORI • SCRISORI - SCRISORI - Câștigătorii concursului: Catalogul cu note, decembrie 2007 Nedumeriri constructive (...) România are astăzi, îna­­­­inte de toate tarele, ingredien­tele unei asezonări „politice“ a „expiraților“ stranii oricărui occidental se­rios, dar în aceeași măsură străine orică­rui sistem european aflat în firescul unei dezvoltări echilibrate. Priviți numele mul­tora dintre „politicieni“ și priviți atent și la „clasa politică“ ori către indivizii care au afaceri și veți constata că unii au avut, au și vor avea de partea lor, într-un mod cât se poate de privilegiant, trecutul comu­nist, însă mai ciudat apare faptul că s-a distrus cam tot ceea ce putea fi un punct de plecare imediat după ‘89 sau cel puțin de valorificare, însă, când ai drept scop căpătuirea și „capitalismul de cumetrie“, interesele cetății sunt nu doar ignorate, ci și distruse, dacă, desigur, interesele per­sonale o cer. (...) Oare chiar atât de mult dezgust să se fi acumulat în acești ani de după momen­tul lui ‘89, pare chiar atât de multă deza­măgire să se fi încrustat în mințile români­lor, pare chiar atât de perenă să fie „această lehamite“, încât românii să refu­ze prezentarea la urne, astfel încât să nu se poată deratiza țărișoara de dihorii bruni, guzganii rozalii și șobolanii roșii? Atâta vreme a trecut din ‘89 și, totuși, nu știm cine a închis porțile Catedralei de la Timișoara tocmai pentru ca cel mai grav coșmar să se săvârșească pe trep­tele unde s-au adăpostit cei ce astăzi ne sunt martiri. De mineriade nu mai vorbim, de procurorul Panait nu mai facem vreo zicere, de momentul Otopeni ‘89 nici atât, de „dosariadă“ iarăși nu mai discutăm. Faptul că impunitatea unora a devenit un scop în sine, pentru toți cei ajunși ori „co­coțați pe o funcție înaltă în stat“, face din România un loc în care nu se petrec „lucruri cu adevărat importante“, ci doar aspecte care mă fac să „simt enorm și să văz monstruos“. După cum scriam cândva unor prieteni pe 1 decembrie în zori, nu vreau TV, nu vreau oraș, nu vreau manifestări infestate cu demagogie, nu vreau să mai văd „ne­simțirea împreună“ a unora care s-au ajuns, nu vreau paradă ambiguă deloc ge­nială cu prezențe de contondență cotroce­­niene sau victoriene, nu vreau „politicieni“ și „clasă politică" expirați, dar vreau ro­mâni frumoși și înțelepți, cumpătați în toa­te cele și doritori de normalitate, sperând ca măcar 2008 să fie anul normalității. Ștefan - Mihai Martinescu Hațeg, 27 decembrie 2007 Politica de nișă Pătruns relativ recent în lim­ba română, cuvântul „inche“a fost atestat în franceză la 1295 cu sens de „cuib“, un secol mai târziu ca noțiune arhitecturală, treptat căpătând semnificații tot mai ample de segment de mediu, biotop, piață a unui produs, a unui serviciu pentru un număr mic de indivizi, cu caracteristici clar definite (conform Petit Robert, Larousse etc.) Din sno­bism, lexemul aglomerează un jargon me­­diatic suprasaturat de neologisme, are ac­tualmente conotații mult mai largi decât franțuzismul, desemnând grupuri, intere­se, aglutinări în diferite domenii. Moda, chiar fobia dau bine la auditoriu. Respec­tând logica semantică originară, prin parti­de „de nișă“ ar trebui să se înțeleagă in­formațiuni cu reprezentare națională și ideologii consacrate ca liberală, creștin­­democrată, social-democrată etc., așa cum consideră destui analiști, ci PRM, apărut ca reacție la avântul libertății post­decembriste, când patria, poporul, națiu­nea păreau amenințate de dușmani imagi­nari, ori PNG-CD, cu un discurs revan­­șard-justițiar, pe urmele naționalismului sentimental­ emoțional speculat de Parti­dul Libertății și Alianța pentru Viitorul Aus­triei ale lui Jörg Heider, cu tot cu excese, și destule alte grupări politice cu reprezen­tare regional-locală. Batând pragul elec­toral, nu doar PNG, ci și PC, PNV, Partida Romilor, Partidul Verde, Alianța Socialistă etc. încearcă să descopere/ocupe nișe proprii spre a rămâne în eșichier. Griji inu­tile, căci pe Podul Mogoșoaiei partidele nu mor. Se „transformă“, însă doctrina creștin-democrată nu i-a salvat nici pe țărăniști, darmite pe penegiștii becalieni. De remarcat că fostul FSN, cvasirecu­­noscut pe plan european, nu-și putea de­clara programatic precepte extremiste na­­țional-comuniste, de aceea liderii de atunci au favorizat apariția formațiunii Ro­mânia Mare, mai ales a revistei omonime, ca să-i terfelească pe cei de altă părere decât profitorii revoluției. Au tolerat, iar uneori chiar au aplaudat prestații jalnice ocazionate de condamnarea formală a co­munismului sau reacțiile burlești la „ten­dințele separatiste ale lui Tőkés și ale UDMR“, care au sărit, iată, din nișa etnică tradiționalistă obținând voturi în toate ju­dețele țării. Confuzii abil întreținute au creat „fandacșii“ și multe semne de între­bare asupra corectitudinii ultimului scru­tin, iar deznodământul kosovar va fi un test dificil de gestionat. Partidele de nișă au un comportament aleatoriu, aproape bizar, fac posibile ma­jorități contra firii ca „patrulaterul roșu“, 1992-1996 (PRM și PUNR), iar C.V. Tu­dor și-a îndeplinit misiunea de a salva în al doilea tur de scrutin mandatul al treilea iliescian, același rol contrafactual fiindu-i hărăzit și mult mediatizatului PNG, și el partid de lider „carismatic“. S-a forjat în aceleași laboratoare după tehnici identi­ce. Numai că, spre stupoarea celor ce au pus umărul la creșterea în sondaje a mân­tuitorului cu o „carismă“ autoestimată la peste trei miliarde de euro, dar și spre lauda electoratului care dă semne de tre­zie, manipularea grotescă nu a reușit la europarlamentare, însă înfrângerea e schimbată în victorie, așa că urmează noi reprize. Dacă asemenea preocupări fac din majoritatea formațiunilor politice nu nu­mai de nișă un fel de cete haiducești adu­nate în jurul câte unui „căpitan“ plin de har, despre anvergura programelor parti­nice se afirmă la unison: inexistență, pre­caritate, amatorism, improvizație, neprice­pere, batjocură etc., mai ales în plan ex­tern. Numai că alegerile din 2004 au fost câștigate în baza unor promisiuni susținu­te cu atâta tărie, încât au primit votul elec­torilor, în afara admiterii în UE, a reușite­lor economice și sociale, de rest s-a ales praful, iar involuțiile actuale vor avea con­secințe grave în timp: relațiile cu Moldova, urmărite cu emoție de toți românii, indică simptomatic o tragică lipsă de expertiză și metodă atât a Președinției, cât și a Externelor. S-au distrus punți de comuni­care cu frații de peste Prut, la fel stând lu­crurile cu Rusia ori alte țări din fosta URSS. Legăturile cu Asia, ambele Ame­nd, Africa nu excelează, iar marii „licurici“ nici nu ne bagă în seamă. Progresăm în relațiile cu UE și Ungaria datorită unor harnici membri ai Executivului, dar și in­sistențelor înalților comisari. în aceste condiții, când magistralele politicii occidentale ne ocolesc sau ne cer doar susțineri formale, chiar dacă ne-am fi dorit o axă Bruxelles-Strasbourg/Bucu­­rești mai puternică, rămân șansele calării pe câteva obiective de nișă, precum cele social-economice, comercial-balcanice (CEFTA), energetice (Tratatul Comunită­ții pentru Energie - Atena). Și-așa pre­sa vorbește de o țară europeană de ran­gul al doilea, aserțiune pe care conducă­torii noștri o acceptă resemnați. Ca pe o fatalitate. Recentele atacuri din partea unor politicieni, a mediilor italiene și mol­dovene demonstrează fără tăgadă slăbi­ciunile statului român. Aceleași de pe vremea lui Herodot, fragmentarea exce­sivă a elitelor politice, dificultatea coagu­lării unei mase critice și a cooperării pe proiecte de anvergură, fie interne, fie inter­naționale, toate cauzate de inconsistența realismului politic. Așa am ajuns alături de Rusia în problema Kosovo, iar rezolva­rea dosarului transnistrean se va amâna sine die. De aceea formatorii de opinie, oficioșii purtători de vorbe inflamează continuu spațiul public, dând ritmic la iveală teme neaoșe din ce în ce mai abe­rante, pentru a ne abate atenția. Din feri­cire, după istorii cu bilețele, caltaboși, scandalul vilelor de protocol, accidentul ministrului Orban, consumatorii de media au căpătat imunitate, iar conflictele mereu reaprinse nu mai fac rating. Profesioniștii țintelor false și ai manipulărilor câștigă tot mai greu puncte pentru stăpânii lor, încă nu sesizează că adevărul e cea mai bună minciună. Să ne așteptăm la o schimbare a tacticii sau la upgradare? Petru Tomegea București, 1 ianuarie 2008 3. Dumitru Radu - Albești Muscel 4. Steluța Râmboiu - Cluj-Napoca 5. Constantin Valea - Brașov 3. Ilinca-Silvia Ionescu - București 4. Mihai Mitea - Cluj-Napoca 5. David Chisozan - Timișoara Abonamente pe 6 luni: 1. Gheorghe C. Patza - Vatra Dornei 2. Cristian Gheorghe - Bacău Premii în cărți: 1. Ion Vochin - Roșiorii de Vede 2. Corneliu A. Boiangiu - Reșița Mulțumim editurilorA ART POLIROM -6- sponsor GROUPE SOCIETE GENERALE Editor: GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL Redactor-șef: RODICA PALADE Redactor-șef adjunct: MARILENA STANCU, ARMAND GOȘU Grafician: DAN PERJOVSCHI Secretar general de redacție: Răzvan Brăileanu; Secretariat: Cristina Spătărelu; Tehnoredactare: Nicolae Rusu; Director publicitate: Gabriela Zafiu; Corectură: Mara Ștefan, Iulia Duțescu; Casierie, contabilitate: Iulia Toche, Ludmila Ionescu; Rubrici: Comentariu politic (Raluca Alexandrescu, Rodica Culcer, Sorin Ioniță, Alexandru Lăzescu); Comentariu economic (Sile Șerbănescu); Sociologia comunismului (Vladimir Tismăneanu); Studii culturale (Andrei Oișteanu); Lumea (Nicolae Filipescu); Politică externă (Filon Morar); Rezon (Andrei Cornea); Arena (Traian Ungureanu); Conjuncturi (Dragoș Paul Aligică); Lecturi constituționale (Ioan Stanomir); Istorie (Florin Țurcanu); Cronică literară (Smaranda Vultur); Film (Laurențiu Brătan); Teatru (Valentin Dumitrescu, Ioana Moldovan). Redacția și administrația: București, Calea Victoriei 120. Tel: 311.22.08, 314.17.76; Fax: 311.22.00; e mail: 122@ong.ro, redactia@revista22.ro; www rovista22.ro Tipărit la FED PRINTING SRL tehnoredactare computerizată „22“ ISSN-1220-5761 nu garantează publicarea textelor nesolicitate de redacție ABONAMENTE INTERNE CU EXPEDIERE PRIN POȘTĂ DE LA 1.01.2008 1. Pentru cadre didactice, elevi, student­, pensionari, foști deținuți politici și vete­rani de război: • 25 lei pe 3 luni, 50 lei pe 6 luni sau • 95 lei pe 1 an 2. Pentru celelalte categorii de cititori: • 30 lei pe 3 luni, 60 lei pe 6 luni sau • 105 lei pe 1 an Persoanele interesate sunt rugate să achite suma corespunzătoare la sediul redacției (Calea Victoriei 120) sau să o expedieze prin mandat poștal la adresa: Revista 22, cont nr. R048RNCB 0072049687430001, (cod fiscal): 1566173, BCR Sucursala Sectorului 1, București. Adeverințele care certifică apartenența la prima categorie de cititori (talon pensie, adeverință școlară etc.) se expediază pe adresa: Revista 22, Calea Victoriei nr. 120, sector 1, București, cu specificarea Pentru Serviciul Abonamente. ABONAMENTE INTERNE CU RIDICARE DE LA REDACȚIE DE LA 1.01.2008 1. Pentru cadre didactice, elevi, studenți, pensionari, foști deținuți politici și veterani de război: • 20 lei pe 3 luni, 40 lei pe 6 luni sau • 70 lei pe 1 an 2. Pentru celelalte categorii de cititori: • 22 lei pe 3 luni, 44 lei pe 6 luni sau • 80 lei pe 1 an Notă: Prelungirea abonamentului se face în funcție de suma plătită și de data expirării, nu în funcție de corespondența de pe mandat. Număr apărut cu sprijinul National Endowment for Democracy Mulțumim celor care au redirecționat suma de 2% din veniturile lor în numele GDS Cititorii din străinătate se pot abona astfel: • la redacție achitând în valută sau echivalentul în lei al abonamentului; • prin virament la UniCredit Țiriac Bank în următoarele conturi: R096BACX0000003002339000 în RON R069BACX0000003002339001 în USD R042BACX0000003002339002 în G­PB R015BACX0000003002339003 în CHF R085BACX0000003002339004 în EUR; (menționând CODUL SWIFT­ BACXROBU) ABONAMENTE STRĂINĂTATE Europa Israel America Australia Asia Republica Moldova 1 an 80 EURO 120 CHF 130 $ 50 EURO 6 luni 40 EURO 60 CHF 65 $ 25 EURO 3 luni 20 EURO 30 CHF 32,5 $ 12,5 EURO

Next