România Liberă, septembrie 1966 (Anul 24, nr. 6803-6828)

1966-09-16 / nr. 6816

,România liberă*3M­. 6816 — 16.1X.1966 —• pag. 2*a ANCHETA NOASTRĂ Cum decurge aprovizionarea cu combustibil pentru iarnă? Ne aflăm în perioada de „vîrf“ a aprovizionării cu com­bustibil pentru iarnă. Perioadă de activitate intensă, cind depozitele — în Capitală şi în alte oraşe — sunt mult solicitate. Cum decurge servirea cetăţenilor, cum şi în cât timp ajung lemnele şi cărbunii la domiciliul lor ? Ce probleme se pun, ce lipsuri mai dăinuie în acest sector de aprovizionare ? Iată întrebări la care am căutat să aflăm răspunsuri „pe concret“, cu prilejul acestei anchete întreprinse în mai multe regiuni. Furnizori şi... furnizori O primă constatare, valabilă in toate regiunile ţării: depo­zit,ele au fost — in general — bine aprovizionate cu lemne şi cărbuni încă din vară. Cu toate acestea unele Direcţii regionale ale economiei fores­tiere (Banat, Galaţi, Hunedoara Oltenia) au rămas datoare în ce priveşte realizarea integra­lă a sarcinilor de livrare a lemnului de foc către între­prinderile de combustibil be­neficiare. Asemenea... datorii trebuie să fie achitate cît mai neîntîrziat. Şi organele feroviare — în acord cu unităţile furnizoare expeditoare — au de spus un important cuvînt în privinţa asigurării ritmicităţii transpor­turilor. In Capitală, de pildă, sosesc zilnic — în medie — circa 300 vagoane de combus­tibil solid; sînt zile însă cînd acest număr este mai mare sau mult mai mic. Aceasta din cauza faptului că nu se asigu­ră în mod ritmic numărul de vagoane stabilit conform pla­nului. De aici, greutăţi fi­reşti : în zilele cînd sosesc lemne prea puţine se pier­de timp preţios, iar în zile­le cînd­ cantităţile depăşesc planul de livrare, muncitorii d­escărcători nu pot face faţă lucrului. în acest ultim caz se lucrează peste orele de pro­gram, se apelează la tăietorii de la motoarele de tăiat lemne , incetinindu-se această ope­raţie sau se plătesc locaţii. Si­tuaţiile acestea ar putea fi evitate, dacă s-ar manifesta mai multă preocupare pentru eşalonarea transporturilor. Cît priveşte livrările de căr­buni, acestea decurg în gene­ral în bune condiţii. Dacă lig­nitul furnizat de Exploatarea Schitu Goleşti este de bună calitate, în schimb însă unele cantităţi expediate de Exploa­tarea Minieră Voevozi şi de Combinatul carbonifer din Valea Jiului conţin un procent de praf, ce depăşeşte limitele admise. Deşi asemenea defici­enţe au mai fost sesizate, to­tuşi pînă acum măsurile de remediere întîrzie. La ghişeul depozitului.... In această perioadă — în­deosebi în primele ore ale di­mineţii — ghişeele de la de­pozitele de combustibil sunt mult solicitate. Pentru a face faţă afluxului de cumpărători, în Capitală şi în oraşele mai mari, orarul de lucru al depo­zitelor a fost prelungit ; tot­odată, s-a simţit nevoia efec­tuării de programări în func­ţie de prezentarea cumpără­torilor la depozite pentru achi­tarea costului lemnelor şi, bineînţeles, de numărul mij­loacelor de transport existente. Poposind la depozitul nr. 2 din oraşul Bacău (şef de depo­zit Teodor Ichim), constatăm că aici servirea cetăţenilor de­curge în bune condiţiuni. La ghişeu, plata lemnelor se face în ordine, iar cumpărătorii le primesc acasă — în majorita­tea cazurilor — în aceeaşi zi. Bine organizată este munca şi la depozitele de combusti­bil nr. 9 (şef C. Mihăiloiu), la depozitul nr. 8 (şef I. Maria) şi altele din Capitală, ca şi la unele depozite din Hune­doara şi Timişoara, unde se manifestă preocupare pentru asigurarea unei serviri opera­tive a populaţiei. Nu lipsesc însă nici cazurile cînd cetăţenii sînt nemulţu­miţi — pe bună dreptate — de modul de servire. Cum ar putea să se declare altfel, de pildă, cumpărătorul I. Gheor­­ghe din Capitală, care, achi­­tînd costul lemnelor la depo­zitul nr. 12 , la data de 16 august, cu chitanţa nr. 311 459, le-a primit acasă abia la 5 sep­tembrie ? Este adevărat că în această perioadă au existat unele greutăţi în asigurarea mijloacelor de transport, însă nici responsabilul C. Popescu n-a manifestat suficientă pre­ocupare pentru procurarea lor. Aceiaşi slabă preocupare pen­tru satisfacerea cerinţelor ce­tăţeneşti o întîlnim şi la alţi şefi de depozite ca : Ion Mol­­doveanu, de la depozitul 69 Popeşti-Leordeni, Cristea Ca­­lustian de la depozitul nr. 1 din Bacău, Gh. Gîn­­duleţiu de la depozitul nr. 2 din Braşov etc. Conducerile respectivelor întreprinderi re­gionale de combustibil au da­toria de a controla cu mai multă regularitate activitatea din depozite, modul cum sunt serviţi cumpărătorii, luînd mă­suri operative de remediere a deficienţelor constatate. Cind basculele şi motoarele de tăiat lemne stau... Livrarea operativă a com­bustibilului către cetăţeni de­pinde şi de modul cum sunt folosite mijloacele existente, în regiunea Banat, pentru a se putea face faţă sarcinilor de lucru, s-au revizuit şi pre­gătit din timp maşinile de tăiat lemne, s-au asigurat pîn­­zele circulare; asemenea mă­suri au fost luate şi în alte regiuni. Sînt totuşi cazuri cînd aceste pregătiri au fost efec­tuate superficial, cînd utiliza­rea mijloacelor existente lasă de dorit, ceea ce duce la stag­narea şi amînarea livrărilor către populaţie. La depozitul din Ghelar, de pildă, din cauză că bascula de trei tone stă demontată de cîteva săptămîni, lemnele se cîntăresc cu cîntare mici, ceea ce duce la mărirea timpului de aşteptare al cumpărători­lor. O altă basculă stă nefo­losită la depozitul nr. 2 din Braşov, iar o maşină de tăiat lemne se află în aceeaşi stare la depozitul nr. 1, din acelaşi oraş (de altfel, la acest ultim depozit responsabilul Dumitru Ciocoiu neglijează gospodări­rea unităţii, lăsînd în bătaia ploii cărbunii, deşi depozitul destinat acestora stă aproape gol). Vizitînd depozitele din Iaşi, constatăm că, încă din primă­vară, un şantier al Centralei de termoficare împiedică ac­cesul şi circulaţia camioanelor în depozitul nr. 3 din cartie­rul T. Vladimirescu. Depozitul nr. 1 din Păcurari se pregă­teşte abia acum — în perioada de „vîrf" — de acţiunea de canalizare, electrificare şi pa­vare a căilor de acces, din pricina faptului că s-au irosit luni de zile — cînd activitatea de servire era lentă — cu în­tocmirea documentaţiilor, cu avizarea lor etc. Acestea nu scuză însă lipsurile existente, ca de pildă utilizarea la depo­zitul amintit numai a unui singur cîntar din cele două existente sau trimiterea la re­parat a unei maşini de tăiat lemne tocmai în această pe­rioadă mult solicitată. Un alt factor important de care depinde buna servire a cetăţenilor îl constituie asigu­rarea mijloacelor de transport. La Bucureşti, în pofida volu­mului mare de combustibil, transporturile se asigură în în­tregime la domiciliu. Trei, de­pozite din Timişoara şi Arad au fost dotate în acest an cu zece autocamioane „Carpaţi", astfel că servirea a devenit mai operativă. Măsuri de asi­gurare a transportului au fost luate şi în alte oraşe. Din păcate, deficienţele nu lipsesc nici la acest capitol. La Iaşi, de pildă, nu se manifestă o preocupare suficientă pentru transportul combustibilului la domiciliul cetăţenilor , camioa­ Transporturi şi tarife la... învoială cele existente sînt utilizate mai mult pentru aproviziona­rea depozitelor decît a cetă­ţenilor. Lipsuri similare se în­­tîlnesc şi la Braşov, Constanţa Craiova etc. La Galaţi, sînt zile cînd unii salariaţi ai de­pozitului nr. 4 nu cunosc nici măcar evidenţa mijloacelor de transport ce li se pun la dis­poziţie. In Capitală, sint cazuri­ cînd autocamioanele puse la dispoziţie, sau­ nu se prezintă la depozite, sau se prezintă un număr limitat de ore. In cursul lunii august, de pildă, din nu­mărul de autocamioane plani­ficat, au absentat 47 Ceea ce fireşte a influenţat nefavora­bil transporturile. In aceeaşi lună, 373 autocamioane au avut „pauze“ nedorite. Aseme­nea lucruri trebuie remediate de urgenţă, asigurîndu-se de către conducerea I.T.B. res­pectarea numărului de auto­camioane contractat, înlătura­rea defecţiunilor de pe par­curs, precum şi trimiterea pe cît posibil a aceloraşi şoferi la aceleaşi depozite, întrucît prin cunoaşterea zonelor şi străzilor respective, sporeşte şi randamentul lor în servire. In ce priveşte tarifele, dacă la Bucureşti a fost soluţionată favorabil această problemă, dacă la Piteşti şi în alte oraşe au fost stabilite tarife pe străzi, mai sunt localităţi unde pro­blema a rămas încă în suspen­sie. „La Caracal , ne spune tov. Ion Gorun, şeful Oficiu­lui pentru dirijarea mijloace­lor de transport din cadrul întreprinderii regionale de combustibil Oltenia,­­ cum­părătorii plătesc încă preţuri mari, exagerate, pentru tras­­portul lemnelor, deoarece a­­cesta nu este organizat. De altfel, reglementările stabilite printr-o decizie a sfatului popular regional, nu oferă baza necesară acestei organi­zări“. Aşadar, este necesar ca pro­blema tarifelor să fie reluată în discuţie şi rezolvată de organele locale ale puterii de stat. Totodată, acolo unde s-au fixat, tarife — Galaţi, Cons­tanţa etc — este necesar să fie controlată respectarea lor, întrucît se, semnalează cazuri cînd cetăţenii sînt lăsaţi la cheremul şi învoiala cărăuşi­lor. Din discuţiile purtate cu prilejul raidului-anchetă efec­tuat, rezultă că — exceptînd anumite restanţe în livrări — fondul de marfă este asigurat pentru iarna din acest an. Rămîne numai ca organele de resort să ia măsuri pentru livrarea ritmică, transportul şi desfacerea în bune condi­ţiuni către populaţie. Comitetelor executive ale sfaturilor populare le revine îndatorirea de a asigura îndrumarea şi controlarea mai eficientă a activităţii întreprinderilor regionale de com­bustibil. In depozite, cetăţenii trebuie serviţi cu atenţie, cu operativitate, luîndu-se concomitent măsuri pentru extinderea transportului la domiciliu, pentru acordarea unui sprijin mai substanţial — pe această linie — de către întreprinderile de transporturi orăşeneşti. Nu trebuie omisă din preocupări nici problema reînfiinţării casierii­lor centrale, menite să scutească pe cetăţeni de deplasă­rile lungi la depozite. Stabilirea de tarife de transport, controlarea respectării lor, utilizarea tuturor mijloacelor din depozite (bascule, motoare de tăiat lemne etc.), ca şi alte măsuri, pot contribui la servirea mai operativă a cumpărătorilor. O altă problemă o constituie realizarea investiţiilor. Intrucit, in ultimii ani, — datorită sistematizării oraşe­lor — o serie de depozite au fost desfiinţate, iar lucrările de amenajare a altora au fost aminate, începînd din acest an Ministerul Economiei Forestiere a alocat o serie de fonduri pentru diferite amenajări şi pentru dotări cu utilaje şi cu 50 de autocamioane. Este de datoria organe­lor locale să asigure o justă şi eficientă utilizare a acestor fonduri. Măsurile de acest fel, ca şi cele ce au drept obiectiv îmbunătăţirea aprovizionării curente din această perioadă, vor putea duce la satisfacerea în mai bune condiţiuni a cerinţelor populaţiei. PETRU SIMIONESCU De pe acelaşi hectar şi de la fiecare animal furajat — producţii superioare (Urmare din pag. I) anul curent, cooperatorii din Ciocîrlia au irigat nu numai grădina de legume (inclusiv, culturile duble) ci şi o parte, din porumbul pentru boabe, sfecla de zahăr, lucerna şi alte plante de nutreţ — în total 193 hectare, din care 150 au fost udate­­prin aspersiune şi 43 prin brazde. Recoltele au fost bune, dar puteau fi cu mult mai mări „Pînă în 1970 — după cum s-a arătat in ma­terialul prezentat în faţa a­­dunării generale — spunea brigadierul DUMITRU DRA­GOMIR — suprafaţa irigată va spori la 280 de hectare. In 1967 va trebui să irigăm 250 hectare. Pentru ca producţia să fie mai ridicată este nece­sar, în primul rînd, să se asi­gure numărul de aspersoare necesare. Consiliul de condu­cere va trebui totodată să se ingrijească mai mult de buna organizare a muncii in echipa repartizată să lucreze în acest sector, pentru ca instalaţiile să fie folosite la întreaga ca­pacitate“. Mult accent au pus coopera­torii din Ciocirlia pe ridicarea ponderii zootehniei în venitul total al gospodăriei. „Creştem — sublinia vicepreşedintele NICOLAIE ZAINEA — efecti­ve tot mai mari de bovine, porcine, ovine şi păsări. Rea­lizările sunt din ce în ce mai bune. Dar ia să analizăm mai atent producţia pe animal fu­rajat. Vom vedea că, alături de animale care răsplătesc cheltuielile făcute cu furaja­rea lor există altele care con­sumă fără a da producţiile pe care le aşteptăm. Or, pentru a realiza şi depăşi indicatorii prevăzuţi în 1967 şi respectiv în 1970 trebuie să avem o matcă cu însuşiri productive mai bune. Iată de ce este bine să ne îndreptăm atenţia spre organizarea unei atente selec­ţii a animalelor, spre furaja­rea lor economică, cu cîntarul şi nu cu furca, spre hrănirea lor raţională, în raport de pro­ducţia dată şi nu cu toptanul cum mai procedează încă unii îngrijitori. Acum va trebui să ne concentrăm eforturile nu numai spre recoltarea la timp a porumbului şi a celorlalte culturi de toamnă ci şi asupra terminării construcţiilor înce­pute şi revizuirii adăposturilor mai vechi, pentru a crea ani­malelor condiţii cit mai bune de cazare pe timpul iernii. In continuare, in anul viitor, aşa cum s-a prevăzut în planul de măsuri prezentat în faţa adu­nării generale — este neapă­rat necesar să realizăm intro­ducerea conductelor de apă in toate fermele. Asigurarea apei in ferme va duce la evitarea oscilaţiei producţiei zilnice şi la micşorarea efortului fizic“. Creşterea producţiei globa­le şi marfă, sporirea venituri­lor din zootehnie — au arătat alţi vorbitori — sunt strîns le­gate şi de reducerea pierderi­lor din cauza mortalităţilor la animale. Pentru înlăturarea lor, în planul de măsuri adop­tat s-au prevăzut acţiuni pri­vind întărirea disciplinei în producţie şi creşterea califi­cării profesionale a îngrijito­rilor de animale. Maturitatea cu care au fost dezbătute prevederile de plan pe, 1967 şi pe următorii ani ai cincinalului, propunerile valo­roase făcute cu acest prilej sunt o chezăşie că în viitorii ani va creşte şi mai accen­tuat puterea economică a coo­perativei şi, odată cu aceasta, bunăstarea cooperatorilor. Ing. V. STANCU Ulei din noua recoltă ORADEA (coresp. R. I.). — La întreprinderea interindus­­trială din localitate a început noul sezon al producţiei de ulei — floarea-soarelui — fiind fabricate deja 300 tone. S-au încheiat, de asemenea, pregătirile pentru producerea a circa 800 tone de ulei die­tetic din germeni de porumb. De remarcat că în acest se­zon de fabricaţie producţia va creşte valoric — faţă de cea anterioară — cu 6,7 milioane lei, ceea ce echivalează cu mai bine de 830 tone ulei în plus. In urmă cu cîteva săptămîni ne-am alăturat celor care se îndreptau spre crestele înalte ale munţilor cu gospodăria sumară a drumeţului încărca­tă în rucsac, porniţi în cău­tarea frumuseţilor montane, a aerului tare de la altitudi­nea pajiştilor alpine. De la Lonea, urmărind corfele cu cărbune alergînd pe portati­vele funicularelor am ajuns în valea Taia, pe drumul fo­restier în construcţie. Depă­şim Valea Popii şi intrăm în Valea Auşelului la casa de vînătoare cu acelaşi nume. Zilele petrecute la Auşel ne-au sugerat cîteva obser­vaţii pe care le transcriem în rîndurile de faţă. Cînd po­posesc aici mai mulţi turişti, cabaniera întîmpină greutăţi serioase din pricina lipsei de veselă de capacitate potrivită. iar seara, dacă drumeţii nu şi-au adus lanterne, sînt ne­voiţi să meargă pe bîjbîite. Totuşi, întrerupătoarele din pereţi şi becurile din plafon demonstrează că situaţia a fost cîndva alta. Turiştii care nu păşesc pentru prima oară pragul cabanei Auşel îşi amin­tesc de o sursă ieftină de electricitate, o microcentrală acţionată de apa Auşelului, inundată şi nerepusă în func­ţiune de către filiala de vînă­toare din Petroşani căreia îi aparţine cabana. Ne despărţim de Auşel şi ne îndreptăm spre vîrful Su­­rian, la peste 2 000 de metri altitudine. Mergem­ pe firul văii pînă la o bifurcaţie, în­cotro s-o pornim ? Lipsa mar­cajului se face simţită şi cu greu ieşim în cărarea marcată a cabanei Surian. Drumeţii sosiţi de cîteva zile ne istorisesc peripeţiile pe care le implică şederea la această cabană. Intr-o noapte ploioasă găzduiţi fiind într-o încăpere de la etaj, au fost siliţi la ora trei să se mute în sufragerie, deoarece în dormi­tor ploua ca afară. După un asemenea duş rece turiştii au meditat fără doar şi poate la faptul că, rămînînd nepăsă­­toare la aceasta, întreprinde­rea Regională Balneoclima­terică Deva, căreia îi aparţine cabana demonstrează mai mult decît lipsă de ospitalita­te — o reprobabilă neglijenţă în gospodărirea bazei mate­riale de care dispune. De alt­fel, nu este singurul sector unde întreprinderea amintită nu se dovedeşte bun gospodar. Aprovizionarea cabanei lasă de dorit şi lipseşte şi aici mi­nimul de confort. Pe traseul destul de lung şi de anevoios de la Vîrful lui Pătru şi stîna Bilele, pornim spre Oaşa în valea Sebeşului’. Aici ne interesăm de mîncare şi ni se răspunde că nu ni se pot servi decît conserve. Re­nunţăm la ele în favoarea unei gustoase ciorbe de fasole verde gătită de cabanieră și rămasă de la masa de prînz a familiei. O întrebare apare fi­rească : chiar dacă unitatea nu e profilată pe regim de restaurant-cantină, care nu se poate organiza prepararea unor mîncăruri la cerere ? După Scurtul popas pe care ni l-am îngăduit, plecăm în sus spre Obîrşia Lotrului. Ne călăuzeşte şoseaua alpină ce traversează lanţul muntos spre Novaci. Continuăm fără abateri călătoria recurgînd în absenţa marcajelor şi indica­toarelor, la informaţiile trecă­torilor sau localnicilor. Spre seară ajungem la ca­bana Obîrşia Lotrului — si­tuată in zona administrativă a regiunii Oltenia, dar gospo­dărită — şi acesta e un fel de a spune — de aceeaşi între­prindere balneară de la Deva. Mobilierul vechi, paturile tari şi cu saltele ondulate nu fac odihna plăcută nici la această cabană. Constatăm din nou inexistenţa unui restaurant­­cantină. Alături, la magazinul forestierilor se aduc săptămî­­nal legume proaspete care ar putea aproviziona şi o cantină de cabană dacă întreprinde­rea balneară n-ar avea prefe­rinţe pentru conserve aduse printr-un sistem propriu, ne­­economicos şi paralel, de a­­provizionare. Ultimul popas: Rînca, o mică staţiune de odihnă si­tuată la altitudinea de 1600 de metri. Alt autocamion ne transportă la gara Tîrgu Căr­­buneşti, prin Novaci, alături de un grup de turişti bucureş­­teni. In partea sudică a mun­ţilor dintre Olt şi Dunăre ne-au relatat dînşii, sistemul de marcaje e defectuos. Ne-am rătăcit în drum spre Rînca, urcînd de la bîlciul din Polovraci. De la Rînca am vrut să mergem spre lacul Gîlcescu şi de acolo la cabana Rusu, dar traseul e lung şi lipsit de cabane pentru popas. Am consemnat cîteva defi­cienţe de pe traseele turistice ale regiunii Hunedoara. Fru­museţea locurilor şi dorinţa numeroşilor turişti de a le vi­zita merită mai multă grijă din partea întreprinderii bal­neare din Deva. Un cuvînt greu în această privinţă ar avea de spus şi Oficiul Na­ţional de Turism „Carpaţi“. Chiar dacă traseele sale obiş­nuite nu trec deocamdată prea des prin aceste locuri, ele ar­­ putea deveni obiective turisti­­ce importante. Pentru aceasta este necesară puţină preocu-­­ pare pentru satisfacerea ce­rințelor minimale ale iubito­rilor de dimineții. ION BECHERU Opinii de turist SEMI Stațiunea Rînca din regiunea Oltenia: vila „Ciuperca" la altitudinea de 1 600 m. Foto : ION BECHERU Siluete arhitecturale in noul cartier bucurestean Baba Novac Foto : FL­ OITA Aradul, staţiune balneară TIMIŞOARA (coresp. R. L).­­ Deşi exploatate abia din anul trecut, apele termale de la Arad şi-au cîştigat repede aprecierea prin calităţile lor terapeu­tice. Numărul considerabil al celor care frecventează respectivele băi — aproxi­mativ 2 200 de persoane zilnic­e din care mulţi vi­zitatori din alte regiuni ale ţării, sosiţi la Arad special pentru tratament, justifică cu prisosinţă noul atribut al oraşului de „staţiune balneară". Pînă în prezent au fost construite două în­căpătoare bazine în aer li­ber, unul din ele dat re­cent în folosinţă şi un al­tul acoperit, care funcţio­nează şi iarna. 36 de cabi­ne cu vane, vestiare, du­şuri, o unitate .­A.P.L. completează acest complex balnear, amplasat într-un frumos parc. Cura este su­pravegheată de un cabinet medical specializat, care dispune de un staţionar. Pentru a înlesni accesul publicului s-a introdus şi un sistem de abonamente. Băile termale de la Arad sunt indicate în dife­ritele afecţiuni ale apara­tului locomotor (reumatism cronic, artrite metabolice, leziuni ale oaselor), în a­­fecţiuni ale nervilor peri­ferici, ginecologie, ale căi­lor urinare și gastro-in­­testinale (colite, gastrite, colicistite și hepatite cro­nice). Carnet cultural Spectacol Raikin Să fie ultimul turneu al sta­giunii trecute ? Să fie primul al celei ce stă să înceapă, al celei pe care o simţim gata să ne cheme spre teatre, o che­mare specifică lui septembrie, ca şi aceea a deschiderii şco­lilor, sau a culesului viitor ? Nu ştiu, d­ar „miniaturistul“ Arkadi Raikin si cei doispre­zece colaboratori ai săi de la teatrul pe care-l conduce la Leningrad, — şi care e mai cunoscut, la noi si aiurea, şi chiar în Uniunea Sovietică, prin numele originalului actor decit prin numele său oficial —, so­sesc in România si la Bucu­reşti, tocmai la timp, parcă, pentru a spune oamenilor noş­tri de teatru, că, la jumătatea lui septembrie, nu e de loc „prea cald", şi nu mai e chiar atit de „vacantă“, incit să tre­buie aşteptate, pentru a ridica cortina, ploile reci şi moho­­rîte ale lui octombrie. Am revăzut cu cea mai mare bucurie masca atit de ferme­cătoare, atit de melancolie ti­nerească a lui Raikin, in pă­rul căruia, o şuviţă albă nu spune absolut nimic despre vîrsta actorului, atit de viu, dinamic şi energic în desfăşu­rarea unui spectacol lung, în întregime sprijinit pe umerii săi. Ochiul acestui umorist im­penitent, al acestui neobosit amator de „poante“ si de „wit­­zuri“ hohotitoare, e trist, si ră­­mine trist, chiar in momentele cele mai ilariante. Spectacolul său începe cu o definiţie foar­te amuzantă, si exactă, a sati­rei, dedusă din reacţia publicu­lui, si care ar fi următoarea : ne găsim in fata unui moment de satiră, atunci cind in sală toată lumea unde şi unui plin­­ge. Amabil, dar tot maliţios, Raikin adaugă că astă-seară, în Radu Popanea sală nu plinge nimeni, publi­cul e compus numai din oameni care n-au a se simţi vizaţi de intenţia şi imaginea satirică. Să zicem că ar fi asa, — insă Rai­kin s-a uitat, la numărătoare, pe sine însusi : el e, cred eu, omul care plinge, în fiecare seară, la fiecare spectacol, si, natural, cauza lacrimii sale fiind cu totul alta, el e omul „singur“ care plinge, în timp ce toti rid. Nu e vorba, desi­gur, de omul amărit, vitregit de soarta lui particulară, obli­gat să ridă pe scenă, pentru deliciul spectatorilor, — imagi­ne puţin simplificată a soartei lui Moliére —, aci e vorba de o reacţie umană, pură , e clar că lui Raikin nu-i place că trebuie să satirizeze, se simte că pe Raikin îl întristează şi îl doare, ca om, ca membru al unei societăţi noi, superioare, să descopere răul pe care il satirizează, oricîtă bucurie ar­tistică i-ar aduce biciuirea lui. Nu mi se pare de loc exorbi­tant să presupun că dacă, de azi pe miine, printr-un miracol, omul epocii noastre ar deveni perfect, dacă ar încarna în mod ideal idealul societăţii pe care o construieşte şi care îl for­mează, Raikin ar fi fericit, deşi odată cu aceasta el şi-ar vedea secată sursa principală a artei sale. Raikin e un om, un idea­list cald şi vibrant al omului, e un cetăţean care vibrează adine pentru toate nădejdile omeneşti, pentru imaginea cea mai sublimă a societăţii sale. Toate acestea, odată cu un soi de furie a decepţiei, cu o as­piraţie setoasă spre perfecţio­nare, par amestecate dramatic in viaţa sa morală, constituind izvorul de tristeţe al acestei priviri care m-a preocupat şi reţinut, de-a lungul întregului său spectacol, mai mult decit orice altceva. De aci provine, de altfel, şi o anumită surprinzătoare des­chidere a artei sale, care, une­ori, lasă să ţîşnească un fond psihologic de o forţă cu totul aparte, şi care depăşeşte cu mult, spărgîndu-l în ţăndări, plafonul obişnuit — şi hai să­­ zicem firesc, dacă nu, dimpo­trivă, fatal — al artei sale de estradă. Angajarea morală atit de adîncă a omului provoacă o îndîrjire aproape feroce a ar­tistului împotriva răului, a urî­­tului, a negativului, face loc unei adevărate desperări abi­sale în faţa desmintirilor vul­gare şi încăpăţînate, furnizate de către unii oameni rămaşi în urmă şi de către unele feno­mene de tenace supravieţuite , canalizate în comic şi satiră, ele ating umorul negru, se în­torc, oarecum, spre caricatura de fier mortal a anilor ’30, cu un efect straniu, nu rareori co­pleşitor, ca, de pildă, în mi­niatura întitulată Invidia, in care, personajul funcţionarului ratat, leneş, beţiv, incapabil de orice efort folositor, dar capa­bil de cele mai murdare visuri de lăcomie şi răzbunare, se dezvăluie sub ochii noştri pînă la profunzimi de cruzime şi abjecţie, absolut inspăimintă­­toare, în ciuda imaginii apa­rent banale pe care o îmbracă. Invidia este, de departe, cea mai bună realizare a lui Rai­kin din acest spectacol, culmea spectacolului însuşi, aproape egalată, pe aceeași linie, dar prin dezvăluirea unui raport psihologic contrar, de minia­tura întitulată Impertinenta, plecată dintr-o idee pe care, în literatura noastră, o întîlnim la Caragiale și la Brăescu, mai greoi tratată, din punct de ve­dere literar, de către autorii textului, M. Azov şi V. Tih­­vinski, dar căreia Raikin îi dă, prin acel fior al participării morale subiective, o excepţio­nală forţă şi valoare. Dacă miniaturi ca Invidia şi Impertinenţa dau măsura unor posibilităţi nebănuite, poate, de Raikin însuşi, nu toate celelalte ii dau posibilitatea de a practi­ca măsura ce-i pare obişnuită. Autori ai citorva texte excelen­te, scriitorii care au contribuit la alcătuirea programului lui Raikin nu au fost totdeauna la fel de Inspiraţi. Unele scene se străduiesc prea Îndelung pentru realizarea unui pretext banal, şi al unei idei simple, ca de pildă, Povestea unei iubiri, altele, cu aceeaşi traiectorie nesfîrşită şi egală, nu izbutesc să creeze im­plicaţii cît de cît originale unui qui-pro-quo^ de mult uzat: aceasta ar fi cazul unei bucăţi ca aceea intitulată Încurcată treabă, altele, în sfîrşit, ca D.R.F. sau în sănătatea femei­lor, deşi prilejuiesc afirmarea excelenţilor comici, colaboratori ai lui Raikin , V. Gorşenina, L. Govozdicova, T. Kuşelevskaia, R. Roma, V. Leahoviţki, R. Kar­­ţev, V. licenko, M. Maksimov, aduc o poantă cam minusculă la capătul unui travaliu enorm şi obositor. Dar, ce să-i faci, poate că această inegalitate este fata­litatea tuturor programelor de estradă, care se salvează prin virfuri, atunci cînd le are, şi îşi asigură astfel un real, incontes­tabil succes de ansamblu, şi o bună, foarte bună impresie fi­nală. Cu această impresie răminem după cea de-a doua trecere a lui Raikin prin Bucureşti şi cu dorinţa nerăbdătoare de a-l re­vedea cit mai des printre noi, pe acest artist deosebit, pe acest om patetic, a cărui prezenţă e făcută să lase, oriunde, urme durabile. Breviar LA IAŞI s-a deschis joi Fes­tivalul muzicii de cameră, pri­ma manifestare de acest gen din ţară. Festivalul este orga­nizat de filarmonicile din Bucureşti şi Iaşi. La această manifestare muzicală îşi dau concursul solişti apreciaţi în ţară şi peste hotare. Festivalul muzicii de came­ră a fost inaugurat şi la Cluj. Aici vor evolua într-un ciclu de concerte solişti şi formaţii instrumentale de la Filarmoni­ca de stat „George Enescu“ din Capitală, Conservatorul de muzică „Gheorghe Dima“ şi Filarmonica de stat din Cluj. ÎN STUDIOURILE „Bucu­reşti“ se realizează în această perioadă cîteva filme artisti­ce. Astfel, în timp ce regizo­rul Savel Stiopul turnează în Capitală „Ultima noapte a copilăriei", pe litoral se fil­mează ultimele cadre din „Zo­dia fecioarei", creaţie a regi­zorului Manole Marcus, după un scenariu de Mihnea Gheor­­ghiu. In plină activitate se află şi echipele care lucrează la filmele: „Subteranul“ (re­gia Virgil Calotescu), „Golgo­ta(regia Mircea Drăgan), „Monumentul naturii“ (regia Gheorghe Turcu), „Sectorul suflete“ (regia Gh. Vitanidis) etc. TEATRUL „Matei Milo“ din Timişoara va dispune în viitoarea stagiune de o no­uă sală de spectacole, denumită „Studioul 172“ (cifra indică numărul locurilor). Noua sce­nă va fi pusă îndeosebi la dispoziţia actorilor tineri, de trei ori pe săptămînă, pentru diferite spectacole — majori­tatea lor experimentale — a­­dresate în special tineretului din oraș. Activitatea studiou­lui va fi inaugurată cu piesa „începem“ de I. L. Caragiale. Jurnalul cinematografic de actualităţi la numărul 1000 în aceste zile, redacţia „Jurnalului de actualităţi“ de la studioul cinemato­grafic „Al. Sahia“ trăieşte febra unei pregătiri jubili­are , numărul 1­000 al a­­cestei gazete pe peliculă, care va apărea în faţa pu­blicului cinefil sîmbăta viitoare. Răstimpul celor 22 de ani — numărul 1 a apărut în septembrie 1944 — pri­lejuieşte un bilanţ edifica­tor : peste un milion şi ju­mătate de peliculă filmată de operatorii „Jurnalului“, care ne-au înfăţişat peste 12 000 de subiecte. In ceea ce priveşte rubrica interna­ţională a „Jurnalului“, dacă în 1955 ea se reali­za prin schimburi de pe­liculă cu şapte ţări, astăzi este alcătuită cu material filmat de 33 de jurnale de actualităţi de peste ho­tare. Cu ocazia împlinirii a 1 000 de numere, cineaştii noştri pregătesc un nu­măr special care să o­­glindească perspectivele grandioase deschise vieții noastre socialiste de hotă­­rîrile celui de al IX-lea Congres al Partidului.

Next