România Liberă, decembrie 1968 (Anul 26, nr. 7501-7526)

1968-12-03 / nr. 7502

f,România liberă"* ww . înaltul legămînt ostăşesc Solemnitatea depunerii jură- Jnintului militar de către cei mai tineri ostaşi s-a transformat duminică într-o adevărată săr­bătoare a forţelor noastre ar­mate, a legăturii lor cu poporul, o fierbinte manifestare a patri­otismului socialist. La solemnităţi au luat parte reprezentanţi ai Ministerului Forţelor Armate, ai organelor lo­cale de partid şi de stat şi Uni­unii Tineretului Comunist. Vete­rani din războiul antihitlerist, ti­neri şi tinere din întreprinderi şi instituţii, studenţi şi elevi au ţinut să fie alături de militari In acest moment solemn, cu pro­funde semnificaţii în viaţa ostă­şească. Militarii uneia din unităţile mecanizate din Capitală, cu bo­gate tradiţii de luptă, au avut In mijlocul lor, în această zi sărbătorească, pe tovarăşii Du­mitru Popa, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Co­mitetului municipal Bucureşti al P.C.R., primarul general al Capitalei, şi general-colonel Ion Ioniţă, membru al C.C. al P.C.R., ministrul forţelor ar­mate. La solemnitatea depunerii ju­­rămîntului militar într-o altă u­­nitate militară din Bucureşti, au luat parte tovarăşii Ion Iliescu, membru al C.C. al P.C.R., prim­­secretar al C.C. al U.T.C., minis­tru pentru problemele tineretu­lui, şi general-locotenent Ion Co­­man, membru al C.C. al P.C.R., adjunct al ministrului forţelor armate, secretar al Consiliului Politic Superior. ...Platoul din incinta unităţii din care face parte şi locote­­nent-colonelul ION GAVĂŢ înmănunchiază subunităţile in­tr-un autentic tablou monolitic. Drapelul de luptă sub care şi-au făcut datoria zeci de contingente focalizează priviri, sentimente. E un moment mişcător. Inimile ofiţerilor, subofiţerilor, gradaţi­lor, ca şi ale tinerilor ostaşi bat cu putere. Cu toţii simt îndem­nul eroilor unităţii, al întregului popor, de a sluji cu credinţă pa­tria noastră liberă şi indepen­dentă — Republica Socialistă România. Jurămîntul militar condensea­ză în slovele sale Marea Porun­că a patriei noastre socialiste adresată fiilor săi de a fi scut de oţel izbînzilor şi năzuinţelor poporului, stîncă de granit în faţa duşmanilor. Şi tinerii os­taşi Boboc Alexandru, Popa Mi­­hai, Mandache Mihai, Apostoiu Constantin... rostesc astăzi hotă­­rît, bărbăteşte : „...jur să fiu de­votat poporului muncitor, patri­ei mele...“. Ei, asemenea tuturor ostaşilor, se leagă să devină san­tinele de nădejde ale prezentului şi viitorului luminos al ţării, an­gajată cu toate forţele umane şi materiale pe calea progresu­lui şi civilizaţiei. Ostaşul contingentului 1968 tră­ieşte această clipă unică cu toa­tă fiinţa. Poate niciodată n-a simţit mai deplin încrederea­ ţă­rii decît în clipa aceasta cînd, cu mîinile încleştate pe urmă, se leagă să-i fie apărător neîn­fricat şi neclintit. Şi niciodată n-a crezut că va putea cuprinde cu inima şi cu gîndul tot ceea ce ţara îi încredinţează azi spre a veghea , în haina simplă, de soldat. / Eu simt aproape plaiu­rile ţării./ Pămîntul ei de-a pu­ruri lăudat, / De la Oaş pînă la poarta mării. Tinerii care păşesc în faţa dra­pelului sunt conştienţi de răs­punderile ce şi le asumă, însuşi­rea meseriei armelor, formarea îndemînării şi ingeniozităţii de luptător cer dăruire, pasiune. Şi cu toţii, fără excepţie, sunt conştienţi de acest lucru. Baga­jul de cunoştinţe tehhice şi de specialitate cu care se prezintă la depunerea jurămîntului mili­tar este de bun augur. în aceste clipe solemne, co­mandanţii îi urmăresc cu mîn­­drie şi cu încredere. Locotenen­tul Bîrza Ovidiu, şi el la înce­putul drumului frumos dar as­pru ce duce spre măiestria os­tăşească (face parte din cea mai tînără promoţie de ofiţeri — 23 August 1968), îşi exprimă încre­derea că împreună cu ostaşii săi va înscrie în cronica unităţii fap­te demne de înaintaşii lor, încrederea e pe deplin justifi­cată. Aceşti tineri care au cres­cut şi s-au format la şcoala muncii socialiste, posedă o bază solidă de plecare spre cunoaşte­rea, mînuirea şi exploatarea tehnicii militare. De la însem­nul de ,,Fruntaş în întrecerea socialistă“ la titlul de „Specialist de clasă“ şi „Militar de frunte“ — expresii ale vredniciei ostă­şeşti, ale stăpînirii sigure a teh­nicii militare moderne, ale fer­mităţii de luptă — tinerii aceş­tia, fie că este vorba de Coruleţ Corneliu, Geicu Marin, Fizeşan Ioan şi de atîţia alţii, vor stră­bate un drum de eforturi, dar bogat în satisfacţii. De azi tînărul militar care a făcut marele legămînt de cre­dinţă are o călăuză sigură in dîrza viaţă ostăşească. Credinţa lui faţă de jurămint se va re­flecta în faptele sale de zi cu zi, în rezultatele pe care le va ob­ţine în pregătirea de luptă şi politică, în abnegaţia cu care va duce la îndeplinire misiunile în­credinţate, în fermitatea cu care îşi face datoria. Patria va pu­tea să se încreadă întotdeauna în legămîntuil fiilor săi. Cînd autobuzele se odihnesc (Urmare din pag. 1) sporadic şi coincid cu anumite zile cînd intemperiile creează si­tuaţii anormale, în alte oraşe, însă, datorită felului nepermis în care unele consilii populare tratează acest sector de largă utilitate publică, situaţia prezin­tă implicaţii şi mai grave. Bu­năoară, la Piteşti, ca o conse­cinţă a lipsei de organizare a transporturilor, autobuzele trec uneori fără să oprească în sta­ţii, ca nişte fantome. De o inad­misibilă iresponsabilitate dă do­vadă conducerea I.R.T.A. în ceea ce priveşte asigurarea transpor­tului spre localităţile apropiate. De multe ori sunt suspendate cursele, iar oamenii pierd vre­mea în staţii ore în şir. Acum cî­­teva zile, schimbul doi a ajuns la Uzinele Colibaşi la orele 17.45 in loc de 14.50, iar la plecare în loc de trei autobuze în care să încapă cei 140 de muncitori, a venit unul singur. „Se întîmplă destul de des, ne-a declarat tov. M. NEGOIESCU, şeful serviciu­lui administrativ al Uzinelor Colibaşi, ca salariaţii să vină şi să plece pe jos sau să aştepte în frig şi zloată deşi plătim lu­nar cste 500 abonamente la I.G.O. şi alte 1 600 la D.R.T.A.“. După părerea noastră ar trebui să se impute conducerilor întreprin­derilor de transporturi costul curselor neefectuate, însă achi­tate pe bază de abonamente şi să se meargă pînă la plata de des­păgubiri în cazul în care schim­burile nu ajung la timp. Intr-un alt oraş din ţară, la Braşov, deşi în ultimul timp întreprinderea locală a fost în­zestrată cu încă 31 de autobuze şi 15 troleibuze, călătorii mai întîmpină şi în prezent serioase greutăţi în deplasarea lor la locurile de muncă. Numeroase autobuze, datorită staţionării peste timpul prevăzut la capete de linii, nu opresc cu regulari­tate în toate staţiile, deşi în u­­nele cazuri circulă aproape goale. O atenţie mai mare tre­buie acordată ieşirii cu operati­vitate în special în orele de vîrf a tuturor mijloacelor de transport pe trasee. In dimi­neaţa zilei de 26 noiembrie, de exemplu, din cele 92 de auto­buze planificate şase nu au ieşit pe traseu, iar la ora 14 — pe­rioadă de vîrf — şapte auto­buze şi un troleibuz au pornit în cursă cu o mare întîrziere. La fel s-au petrecut lucrurile şi în ziua de 27 noiembrie. Troleibuzele cu nr. 2, 32, 36, 117 şi altele se aflau încă la ora 14:30 în curtea întreprinderii de transporturi, deşi trebuiau să fie de mult în cursă. Şi la Iaşi, călătorii au toate motivele să rămînă în conti­nuare nemulţumiţi de felul cum este asigurat transportul în co­mun în oraşul lor. Deşi parcul de autobuze şi tramvaie al I.T.I. a crescut, doar aproximativ 60 la sută din numărul vehiculelor este pus la dispoziţia călătorilor.­ Explicaţia acestei stări de lu­cruri anormale trebuie căutată în modul necorespunzător în care este asigur­ată la întreprin­derea amintită/întreţinerea mij­loacelor de transport. Autobu­zele sunt ţinute în cea mai mare parte sub cerul liber, pe tere­nurile virane şi chiar pe străzi, unde se efectuează uneori şi lu­crările de reparaţii. Este de-a dreptul hilar că pentru punerea în mişcare a autobuzelor, spre a fi dirijate spre traseu, sunt în­chiriate special tractoare care încă din plină noapte încep să remorcheze vehiculele pînă se încălzesc motoarele. Salariaţii unor mari unităţi ca Fabrica de antibiotice, Uzina metalurgică, Fabrica de uleiuri vegetale au făcut numeroase sesizări privind modul defectuos în care se asi­gură transportul în comun, dar cei în drept rămîn în continuare indiferenţi la aceste doleanţe pe deplin justificate. Transportul în comun în ver­siune craioveană, experimentea­ză sistemul circulaţiei în „pa­chet“. In timp ce autobuzele trec unele după altele, în staţii se creează lungi intervale de aşteptare. Spaţiul nu ne permite să consemnăm şi alte aspecte relie­fate cu prilejul acestui raid. Este evident însă că întreprinde­rile de transporturi în comun din oraşele vizitate au căzut la primul examen al anotimpului friguros. Comitetele executive ale consiliilor populare munici­pale şi orăşeneşti să analizeze cu toată urgenţa felul încă ne­­satisfăcător în care îşi desfă­şoară activitatea aceste între­prinderi de larg interes cetăţe­nesc. Ar trebui ca direcţia ge­nerală a transporturilor auto din cadrul ministerului de resort şi direcţiile de transporturi auto inter­judeţene, să iasă din a­­ceastă stare de inerţie în care se complac în momentul de faţă şi să ia măsuri hotărîte pentru o mai bună funcţionare a mij­loacelor de transport în comun. Iarna a venit şi este inadmi­sibil ca cetăţenii să fie la che­remul acestor întreprinderi spe­cializate în asigurarea transpor­turilor, care nu înţeleg să-şi facă datoria aşa cum trebuie. Raid anchetă realizat de D. TABACU, M. IONITA, G. VINŢI, M. BERAM, I. BECHERU — ...ai văzut la Olimpiada de la Ciudad de Mexico: deși se lovise, colegul meu care reprezenta Canada a continuat să alerge — în trei picioare, chinuit, dar a­ con­tinuat să alerge! Personal, nu agreez cursa cu obstacole, eu sunt trăpaș, de aceea m-am și înhămat la șaretă — dar trebuie să recunosc că ăla este un adevărat cal şi pro­babil că de la asemenea fap­te s-a născut cuvîntul cava­leresc. De altfel, istoria ome­nirii cunoaşte numai nume de cai viteji şi credincioşi: Ducipal, Rozinanta, El-Zorab, Fury... Unul singur ne-a fă­cut de rîs — calul troian —, dar acela era din lemn ! Nu că laud eu neamul ecvestru — dar la circ, la război, la sport, la plug, la cavalcade, la film, la curse, la dispen­­sarul comunal — oriunde a avut omul o treabă, ne-am înhămat! Bucuros, cinstit, cu convingere. Mi s-a spus că e nevoie de mine aici, la dis­pensarul din Săftica al cir­cumscripţiei sanitare Balo­­teşti ? — n-am făcut obiecţii că trebuie să părăsesc Capi­tala, că n-am să-l mai văd la cinematecă pe calul lui Ga­rry Cooper, şi nici n-am a­­mintit că sînt rudă cu Avion, fiul lui Avanti 11 şi al lui Cartuşel şi frate bun cu Avanti — 11, celebrul Avion care a cîştigat derbiul şi toa­te cursele clasice şi care, îm­preună cu Jappa Hanover, fiica lui Peter the Brewer au fost trăpaşii neînvinşi ai carierei lor. Am venit frumos la Săftica şi gata! Ştiam că aici e de tras ca un cal şi nu mă deranja, că asta mi-e me­seria — dar nici nu-mi ima­ginam că am să devin outsi­derul satului, adică ultimul favorit pe care nu pune , ni­meni nici un preţ ! E drept că şi Rama 11 a fost extrem outsider şi cînd s-a înfuriat o dată a cîştigat derby-ul, născînd peste noap­te averi şi crahuri financiare — dar eu nu pot să-mi per­mit gesturi spectaculoase de care să se cutremure istoria cabalină, atîta timp cît n-am nici grajd şi-noptez pe lin­gă streaşini, iar de mîncat mănînc cînd i se face milă de mine spitalului din Periş ! Nu am pretenţia să mă iu­bească lumea ca-n „Omul cu mirţoaga" — deşi zău c-o merit: de cite ori are un co­pil febră mare, de cîte ori e un caz urgent, de cite ori trebuie să ajungă medicul într-un loc depărtat, eu răs­pund prompt la sarcină şi m-aşed în faţa şaretei. Nu ţin să mi se respecte suscep­tibilităţile — deşi mie, ca şi lui Succes, nu ne plac scîn­­teile, ploaia şi sunetele acu­te, dar nici să mă lase să dîrdii fără o ţoală pe mine ! Nu vreau neapărat să am un regim de masă îndelung ales și special preparat cum avea Jelinotte, trăpaşul tuturor vremurilor — dar nici ca fu­rajele mele de gloabă obiș­nuită să coste cu­ masa ei nu mi se pare echitabil! Și costă, pentru că furajele mele se aduc tocmai de la spitalul din Periş şi trans­portul zilnic cu autocamio­nul, şi benzina, şi timpul şo­ferului, şi uzura maşinii — toate costă zdravăn ! O să spui că în loc să mi se aducă aşa masa, ca de la Athénee Palace, ar fi mai simplu să mi se cumpere furajele de la C.A.P.-ul din comună! Si­gur că ar fi, dar C.A.P.-ul nu vrea — nu vrea nici con­­tra-cost, nici contra-servicii, deşi eu i le fac fără contra. Nu se gindeşte că, fără pi­cioarele mele, doctorul ar fi fără mîini, că fără iuţeala mea şi priceperea lui mulţi bolnavi ar rămîne fără asis­tenţă medicală, că de grija noastră beneficiază din plin şi membrii cooperativei ca şi familiile lor. Şi noi doi suntem­ într-un permanent dead-head, ca la celebrul derby cindi Petrus şi Ada­ Worty au terminat cursa exact pe aceeaşi linie şi au fost declaraţi împreună cîş­­tigători. De fapt, din cursa noastră cîştigă întotdeauna al treilea — bolnavul, şi eu mă bucur cînd e aşa ! O să zici: ce-mi vine mie cu chestiuni personale gloa­ba asta din Baloteşti ? N-aş fi venit cu ele dacă erau per­sonale, că-s umblat prin lume şi am învăţat şi eu cum se Un fost pur plînge... pun problemele — dar sînt multe circumscripţii sanita­re rurale servite de confraţi de-ai mei care şi ei suferă. Căci in loc să fie consideraţi şi trataţi ca mijloc util de transport, sunt încadraţi pe post de pacoste de care toţi vor să scape in aşteptarea li­muzinelor. Să nu amintesc că deşi noi avem pur singe şi ele benzină regular, noi costăm mai puţin, că puterea lor se măsoară elegant în H.P. şi a noastră în cît ne duce spinarea — mă rog, ele vin pe cai mari — dar măcar pînă se vor introduce limu­zine In toate satele, nu pu­tem şi noi fi de folos ? Poate că judec cu cap de cal, dar nu mă puteţi învinui că privesc cu ochelari de cal — că nici n-am ! Ba, uneori n-avem nici hamuri ! Zău nu mint, uite, medicul Ioan Gheorghiţă de la circums­cripţia sanitară Costişa din judeţul Neamţ a donat dis­pensarului şi casei de naşteri o trăsură şi un cal, dar nu pot fi folosiţi pentru că nu s-a găsit „modalitatea de a se procura... hamuri! E-ade­vărat că — înţelepciunea populară o zice — „calul de dar nu se caută la dinţi", dar nici la hamuri ? Acuma, drept să-ţi spun, noi caii ne-am obişnuit cu toate : am purtat nume de regi, de continente, de eroi mitologici, de curtezane celebre — mie îmi zice Mitică, sau „ptrrr“ !, sau „dii", nu mă supăr! Dar niciodată nu ne-am pătat nu­mele, oricare ar fi fost el, cu vieţi omeneşti! Şi nicio­dată nu s-a întîmplat ca un cal să lase să moară un om, că noi avem suflet. Dar ne-au făcut de rîs oamenii: la circumscripţia sanitară Cîndeşti a murit o femeie pentru că, la cîteva zile după naştere, a trebuit să plece pe jos cu copilul şi bagajul în braţe, cale de c­iţiva kilo­metri. Sigur, dispensarul avea cal şi şaretă, cum nu, dar şareta era stricată şi ca­lul nu putea s-o repare... Un cal pur-sînge costă o avere de-o viaţă — dar o viaţă, aţi calculat oare cît ? Gondolat 11 a rămas cele­bru pentru că a fost cel mai înalt cal văzut pe turf — dar eu zic că Gheorghiţă, şi Marghioala, şi toţi cei cărora li se zice „hai boală !" sînt mai mari la înălţime cind a­­leargă, nu pentru performan­ţe hipice, ci pentru sănăta­tea oamenilor. Zi şi dumnea­ta, nu sunt mai preţioşi ?! Stai şi te uiţi la mine şi te miri că judec şi vorbesc. De ce ? Cindi la televizor, s-a dat un serial întreg cu un cal care vorbeşte şi rîde, cu toţii l-aţi urmărit cu sufletul la gură Şi nimeni nu s-a mirat că noi ştim de toate. Un sin­gur lucru nu ştim­: să scriem — trece la lipsuri că suntem­ analfabeţi. Şi ia mina de pe coama mea şi pune-o pe stilou... Tiradă caligrafiată de PIA RADULESCU a­paff.­a­l Construcţia noului aeroport internaţional in plină desfăşurare Construcţia noului aeroport internaţional al Bucureştiu­­lui se desfăşoară intr-un ritm intens. Se află in­tr-un stadiu avansat ame­najarea aerogării de mărfuri, atelierele de reparţii, labora­torul şi depozitul de lubri­­fianţi. Urmează a fi terminate în curînd pista, căile de ru­lare şi platformele de parca­re. De menţionat că pista be­tonată care va avea o lungi­me de 3,5 km şi o rezistenţă de 45 tone pe mp va permite aterizarea şi decolarea celor mai mari avioane existente în prezent şi a celor care vor in­tra în dotarea companiilor de navigație aeriană în anii ur­mători, cum ar fi TU-104, TU-144, Boeing-707, Concorde. La Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" a avut loc premiera piesei „Sfîr­­șitul pâmîntului", de Victor Eftimiu, montată de Zoe Anghel-Stanca, cu colaborarea muzicală a compozitorului Elly Roman. In clişeu : Scenă din spectacol Foto : I. OPREA ECONOMIA FORESTIERĂ SE PREGĂTEŞTE SĂ FOLOSEASCĂ MAŞINILE ELECTRONICE DE CALCUL c­ ibernetica tinde a fi fo­losită pe o scară tot mai largă şi în industria noastră forestieră. Pe baza datelor furniza­te de inginerii şi tehnicienii silvici şi a programului de cal­cul stabilit de specialişti din cadrul I.N.C.E.F., s-a reuşit de­terminarea automatizată a vo­lumului masei lemnoase din unităţi. In acest fel s-au eco­nomisit zeci de mii de ore de muncă calificată şi s-au redus cheltuielile pentru estimarea masei lemnoase cu 50 la sută. Calculul electronic este folo­sit cu succes şi în domeniul transportului materialului lem­nos. Se ştie că materia primă consumată într-un combinat forestier se colectează de pe o suprafaţă mult mai mare decit cea consumată într-o­­fabrică­ monoprofilată. De aceea, stabi­lirea planului optim de apro­vizionare cu masă lemnoasă a combinatelor a necesitat ela­borarea modelului matematic corespunzător. Astfel, la apro­vizionarea combinatelor din Blaj, Gălăuţaş, Comăneşti etc. cu buşteni de fag, optimizarea planului de transport a demon­strat posibilitatea reducerii cheltuielilor cu 11-13 la sută, ceea ce reprezintă o economie de circa 1,4 milioane lei anual. De asemenea, aprovizionarea combinatelor din Rîmnicu Vîl­­cea, Gherla, Brăila, Tg. Jiu cu lobde cojite de specii moi şi a celor din Piteşti, Suceava, Co­măneşti , şi Blaj cu lobde din specii tari s-a putut asigura în urma optimizării, cu o reducere de circa 14 la sută a cheltuieli­lor de transport, economiile anuale ridicîndu-se la peste 1 340 000 lei. Ţelul urmărit de cercetătorii de la I.N.C.E.F. este obţinerea şi elaborarea unui sistem de informaţii, calcule şi procedee care să reflecteze cu suficientă precizie influenţa acţiunilor asupra cheltuielilor şi, prin aceasta eficienţa deciziilor luate. Problema este deosebit de actuală pentru noi, ţinînd seamă că prin traducerea în viaţă a prevederilor Directive­lor adoptate la Conferinţa Na­ţională a P.C.R. din decembrie 1967, economia noastră naţio­nală va fi dotată progresiv cu echipament de calcul electro­nic. Pe această linie în Institutul nostru se fac cercetări pentru integrarea sistemului informa­ţional economic al combinate­lor de industrializare a lemnu­lui în ansamblul organizatoric al conducerii ştiinţifice a pro­ducţiei. Conf. univ. A. HARAP director adjunct ştiinţific al Institutului de cercetări forestiere CURIER CETĂŢENESC • CURIER CETĂŢENESC" Din nou despre părinţi „dezertori" v­ă rog să-mi daţi o mină de ajutor — îşi începe scrisoare­a adresată re­cent redacţiei Raveca V. Vie­rii din comuna Broşteni (Su­ceava). Soţul meu, Victor Vi­erii, de profesie contabil, a­­ părăsit domiciliul conjugal din anul 1960, cînd copilul nostru avea trei ani. Acum băiatul a împlinit 11 ani şi nici nu-şi cunoaşte părintele. Nădăjduiesc să aflu prin do, unde se ascunde acest om, care s-a scuturat cu atita u­­şurinţă de îndatoririle de tată. In aceeaşi postură, de că­lător „incognito", se află şi Ion Tudor, originar de prin părţile Constanţei. Acesta n-a mai dat nici un semn de viaţă din anul 1964, lă­­sînd pe umerii firavi ai fos­tei sale soţii (Maria Sîrbu, femeie de serviciu la Com­plexul balnear B. Herculane) toată grija şi răspunderea întreţinerii şi creşterii feti­ţei rezultate din căsătoria lor „Am o fetiţă de 14 ani, pe care mă căznesc s-o ţin la şcoală şi să-i fac un rost în viaţă. Fostul meu soţ a lu­crat mai mult prin Constan­ţa unde locuieşte şi mama sa, dar nu-i pot da de urmă“,­­ ne-a scris Maria Sîrbu. A califica comportarea a­­cestor indivizi ca irespon­sabilă şi inadmisibilă ni se pare prea puţin. Ca la povarnă v­remea este prielnică, ia afara altor activităţi, şi funcţionării povernelor care transformă prunele în ţuică. Este şi aceasta o trea­bă gospodărească. Partea rea este că povernele primesc cam prea mulţi „vizitatori", care doresc să „verifice“ ca­litatea ţuicii. La povarna din comuna Rucăr, judeţul Ar­geş (responsabil I. Nedelcu), au poposit într-o seară lo­cuitorii Gheorghe Poponica, Gheorghe Pătran, Iosif A­­vram şi Danii Idoraş. Mo­tivul vizitei: să „guste“ din producţia anului 1968. Gus­tarea s-a transformat însă un chef. S-a băut... ca la po­varnă. Au plecat abia spre ziuă, cu mintea înfierbîntată de aburii ţuicii. Nici asta n-ar fi fost prea grav dacă chefliii s-ar fi dus liniştiţi acasă. Ei s-au apucat să-şi puncteze însă calea cu dife­rite boroboaţe : au scos din ţîţnni porţile de la gospodă­s­ituată pe meleaguri bo­gate in amintiri istori­ce, cîntată de poeţi, Mî­­năstirea Dealu atrage şi azi numeroşi vizitatori. Refăcută de domnitorul Ţării Româ­neşti Radu cel Mare (1495—­ 1508), minăstirea aminteşte vizitatorului şi de Mi­hai Vi­teazu. „Acolo au odihna, lo­caş adine, tăcut, / Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut, / Un cap îi prezidea­ză...“ (Gr. Alexandrescu). Mai de mult, pe deal au ve­nit nişte vizitatori mai puţin obişnuiţi, geologi sau geofi­zicieni. Au scos arbori din splendidul parc natural ce însoţeşte mînăstirea, au cer­cetat terenul şi au plecat. Au lăsat însă ici-colo locuri goa­le, pustii, care nu fac decît să diminueze grandoarea tablou­lui natural înconjurător — ne scrie cititorul nostru ILIE DUMITRESCU. La rîndu-ne, expediem rindurile de faţă pe adresa Consiliului popular judeţean Dîmboviţa. Nu însă fără men­ţiunea că este dator să redea locurilor înconjurătoare mo­numentului istoric frumuse­ţea ştirbită, replantînd co­pacii distruşi şi asfaltînd aleile care leagă oraşul de mînăstire. In funcţie de... funcţie , calitatea lor de chi­riaşi, locatarii au toţi aceleaşi drepturi şi datorii în faţa legilor. In principiu aşa stau lucrurile. Practic însă, mai există unele excepţii re­gretabile de la regula gene­rală. Unii cetăţeni Îşi arogă drepturi suplimentare, bizu­­ia lui Gheorghe Petrescu şi le-au aruncat în chip de plu­tă pe apa Dîmboviţei. Au urmat la rînd băncile aşeza­te de jucăreni pe la porţi. Competiţia „sportivă" a continuat cu un tir nocturn cu bolovani şi pietre. Ţinta : geamurile caselor întîlnite. Curios că pe tot traseul, pe­trecăreţii n-au intilnit pe ni­meni din paza obştească să le mai domolească „iniţiati­vele”. Oare nu ar fi mai bine — îşi spune părerea cititorul Dumitru, Ionescu, semnata­rul celor de mai sus — ca po­vernele să nu fie chiar atit de ospitaliere ? Să drămu­iască mai mult „gustatul“ de către unul şi altul dintre vi­zitatori, indu-se pe funcţiile ce le de­ţin. Aşa cum a procedat, bunăoară, secretarul Consi­liului sindical municipal Giurgiu, I. Paraschiv. „Abuzînd ’ de funcţia pe care o deţine, — ne scrie ci­titorul PORĂŞCANU — tov. Paraschiv a ocupat uscătoria întregului etaj, instalîndu-şi acolo cămara şi debaraua. A­­ceastă atitudine de desconsi­derare a cerinţelor celorlalţi vecini, face de trei ani obiect de discuţie în toate şedinţele noastre de bloc. Dar noi spu­nem mereu ce ne doare, iar cei competenţi să rezolve si­tuaţia se fac a nu auzi. Alt­fel, e inexplicabil de ce, în atîţia ani nu s-au luat mă­suri“. Legea e una şi aceeaşi pen­tru toţi şi nu se aplică în funcţie de... funcţie. Acest adevăr elementar, înţeles şi aplicat de instituţiile noas­tre, nu suportă nici un fel de derogare. Consiliul popular municipal trebuie să acţione­ze deci în consecinţă, res­pecting cu rigurozitate pre­vederile legislaţiei locative privind dependinţele comune. Competenţa în... eclipsă D­iversitatea de genuri, ca şi tematica diversă a cărţilor ce apar pun uneori cititorul în imposibi­litate de a se descurca singur cu noutăţile librăriilor. Ne scoate, de obicei, din încur­cătură librarul competent. Spunem de obicei, pentru că mai sunt şi excepţii de la regula generală. O astfel de excepţie ne semnalează citi­torul nostru ALEXANDRU LOVÁSZ, aflat temporar cu serviciul în Predeal. „Fru­moasa staţiune balneoclima­terică, frecventată în tot cursul anului de numeroşi tu­rişti, este deservită (a se în­ţelege prost servită) de o sin­gură librărie. E inutil să spui tovarăşei de aci ce cărţi te interesează, pentru că răs­punsul este acelaşi: „nu ştiu dacă avem, dar vezi şi dum­neata în raft". Omul care vehiculează cărţi nu numai că trebuie să aibă capacitatea de a discerne în­tre o carte bună şi una sla­bă, dar trebuie să cunoască cerinţele cititorilor pe care-i serveşte, trebuie să dovedeas­că competenţă. Dar la librăria din Predeal competenţa este in... eclipsă. Cind va fi depăşită această fază ? / Destinatar: edilii judeţului Nu numai lupii de mare (Urmare din pag. 1) Iată citeva din episoadele ce pot fi înscrise in această cate­gorie : în luna mai a acestui an, a trebuit să fie adus de la Tul­­cea pe șantierul noului port, re­morcherul „Babadag", un remor­cher mic, pentru manevrele din­ bazinul portuar. Evident, pe mare, el n-a venit solitar, ci tractat de un remorcher mari­tim de 2100 cai putere al cărui nume cu totul pe măsură este „Voinicul". Noaptea, pe mare, s-a dezlănţuit furtuna şi aceasta a rupt remorca. Timp de şapte ore, pe­ o furtună cumplită, în condiţii inimaginabile, „Voini­­nicul" şi-a căutat fratele mai mic, aflat în primejdia acută de a fi scufundat, izbutind pînă la urmă să-l găsească, să se apro­pie de el şi să-l remorcheze din nou. Cele două nave au ajuns, in sfirşit, cu bine pe şantierul noului port, cu o întîrziere dra­matică de 12 ore. Numai despre aceste ore încordate de luptă cu stihia naturii s-ar putea scrie nu numai un reportaj de elogii, ci o nuvelă de maximă tensiune. Constructorii noului port au tre­cut prin multe furtuni. La una din ele, în decembrie 1966, la 1716 metri în larg, la capătul di­gului provocîndu-se o nouă spăr­tură, uriaşa macara pod-pivotan­­tă se afla în primejdia de a fi dislocată şi prăvălită în mare. Trei zile a ţinut atunci furtuna. Este de neînchipuit, este pur şi simplu supraomenesc cum de au putut fi plasaţi atunci uriaşii sta­­bilopozi de câte 20 de tone, pen­tru întărirea digului în zona avariată, pentru salvarea maca­ralei pivotante, a cărei pierdere dacă s-ar fi întîmplat, ar fi în­semnat o pagubă materială imensă. Furtuna rupsese din dig pînă la distanţa critică de 40 metri în faţa macaralei. Uriaşul agregat părea o minusculă jucă­rie, deşi greutatea sa este de 480 tone, deşi se rezema pe o linie cu un ecartament de 11 metri, deşi presele ei hidraulice puteau realiza o presiune de 300 atmos­fere, deşi braţul ei putea ridica şi depune la o distanţă de 40 de metri, o greutate atingînd 25 tone. Ei bine, acest colos tehnic, nu părea atunci altceva decît o jucărie fragilă. Trei zile au fost căraţi stabilopozi de cîte 20 de tone, cu­jutorul cărora spărtura a fost blocată şi macaraua a fost salvată. Se fixaseră odgoane în lungul digului, odgoane de care oamenii se încleştau pas cu pas. înaintau cîte 2—3 metri şi valu­rile îi acopereau, izbindu-i cu acea forţă oarbă şi crudă pe care o manifestă uneori stihia natu­rii, vrînd parcă să pună la un examen-limită energia inimii şi a braţelor omeneşti. ...Povestindu-mi-se toate aces­tea, stau pe dig ca pe un cimp de bătălie unde omul epocii noastre socialiste a repurtat încă una din victoriile sale. La vreo 50 metri depărtare stă ancorată in bazinul portuar macaraua plutitoare „Hercules". La ba­bord, ancorată și ea, se leagănă ușor una din șalupele special echipate pentru scafandri. Văd cum unui scafandru i se fixează pe cap casca rotundă, cu vizo­rul ei ciclopic. Apoi scafandrul face citeva semne, poate de salut obişnuit, poate arătînd că e gata pentru imersiune. Apoi coboară în apă şi dispare încet, înghiţit de adîncuri. La 15 metri sub ni­velul apei, acest om pe care abia l-am văzut ca într-o secvenţă de film documentar şi căruia nici măcar nu-i ştiu numele, îmi dă încă o dată — plin de discreţie — un exemplu de muncă şi de abnegaţie Nu­­caut să-mi emo­ţionez cititorii, dar doresc des­chis să se înţeleagă lucru simplu şi elementar că astfel de oameni, crescuţi şi educaţi de partid, înfrumuseţează patria noastră socialistă cu noi şi monumentale construcţii. De cîte ori voi ve­dea, în anii ce vin, clipitul fa­rului din capătul digului de larg la noul port, nu voi înceta să-mi închipui că lumina aceea pal­­pitîndă, poate, nu numai meta­foric, simbolizează bătaia ritmi­că a inimii acestor oameni mi­nunați. (Urmare din pag. 1) aliate, Direcţia de investiţii şi Direcţia generală de lucrări de construcţii şi montaj vor lua măsuri pentru urgentarea exe­cuţiei lucrărilor şi a procurării din timp a utilajelor necesare. Termen : permanent". Ne-am adresat direcţiilor res­pective pentru a afla cum în­ţeleg să traducă in practică această sarcină permanentă ho­­tărîtă de colegiul ministerului, la circa: trei săptămîni după ce acesta a constatat întîrzieri la unele lucrări de investiţii pen­tru producţia de oţeluri aliate. Un prim semn bun. Conduce­rile ambelor direcţii se află pe teren. E drept că au făcut-o şi pînă acum — mai ales la Ga­laţi — dar în acest ceas al 12 - lea, prezenţa lor pe şantierele respective este mai mult decît necesară. — întreprinderea de construc­ţii şi menta­ie metalurgice din Reşiţa promite să recupereze, pînă la sfîrşitul anului, nereali­­zările. Dar ea a mai promis şi altă dată... Precizarea apar­ţine ing. FLORIAN DAR­ANUS­, şeful serviciului de urmărire a lucrărilor din Direcţia de in­vestiţii şi se referă la respec­tarea termenelor de execuţie a mult discutatului laborator de la Reşiţa. Intr-adevăr, etapa I a aces­tui obiectiv s-a predat în tri­mestrul I 1968 în loc de IV 1967, iar raportul dispecerului venit chiar în acea zi de pe şan­tier, vorbeşte de menţinerea în continuare a unui ritm nesa­tisfăcător de execuţie care pe­riclitează încheierea etapei a II-a fixată pentru finele anului 1968. Acelaşi constructor nu a intensificat la nivelul cerut nici lucrările de remediere şi de com­pletare necesare la trăgătoria de baie de la uzina „Oţelul Roşu“. Cît priveşte lucrările de la Hunedoara — extinderi ajusta­­je, oţelărie electrică şi labora­tor Pestis — Direcţia de inves­tiţii este de părere că rămînerile în urmă trebuie căutate mai ales în lipsa de conlucrare dintre constructor şi beneficiar, ace­sta din urmă eliberînd foarte tîrziu o serie de amplasamente necesare creării frontului de lucru. La vecini — Direcţia de lu­crări de construcţii şi montaje — calmul nu se dezminte. Pe ce se bazează el ? Ing. Nistor, şeful serviciului producţie, ne asigură că cele două laboratoa­re — din Reşiţa şi Pestiş — vor fi predate la termen (este ade­vărat că de pe şantierul de la Pestiş au fost luaţi oamenii pen­tru că aveau de terminat o altă lucrare extrem de urgentă , o staţiune PECO !), că la ce­lelalte lucrări s-au reanalizat graficele de execuție luîndu-se noi măsuri, că la ajustajele de la laminoare sunt intr-adevăr ceva restante la lucrările de în­chidere, dar... oricum aceste o­­biective au termen anul viitor ! Iată, aşadar, ritmul în care se aplică măsurile hotărîte de co­legiul ministerului. Cunoscînd că o serie de obi­ective au termen de predare la finele acestui an, intensifica­rea ritmurilor de execuţie pe a­­ceste şantiere este necesar să pornească mai întîi din birourile amintitelor direcţii ale minis­terului şi ale respectivelor or­ganizaţii de construcţii aflate în subordinea lor. Aceeaşi cerinţă apare şi faţă de obiectivele cu termen în semestrul I 1969, toc­mai pentru a nu ajunge în si­tuaţia celor „strangulate“ acum. Este de neînţeles cum organele de specialitate ale Ministerului Industriei Metalurgice, care au ştiut să scoată din impas o se­rie de obiective mari cum au fost cele de la Galaţi, nu extind experienţa cîştigată şi la aceste lucrări. Să fie ele oare conside­rate „cenuşăresele“ siderurgiei! „Luna cadourilor (Urmare din pag. 1) numeroase expoziţii cu vînzare atit în Capitală, cît şi la maga­zinele „Universal“ şi „Antilopa“ din Sibiu, „Elegant“ şi „Copou“ din Iaşi, „Moda Nouă“ din Baia Mare, „Universal“ din Reşiţa şi altele. O „Paradă a eleganţei“ se va organiza la magazinul bucu­­reştean „Eva“ în ziua de 8 de­cembrie, cu care prilej va fi e­­fectuat şi un sondaj, prin ches­tionare, în rindurile cumpărăto­rilor. între 5 şi 15 decembrie, la magazinul universal „Victoria“ din Bucureşti se va desfăşura „Decada eleganţei“ ; tot aici se va acorda — prin tragere la sorţi — „cadoul zilei“ şi se va organiza un concurs de traforaj, pentru elevi între 12 şi 17 ani, în colaborare cu Palatul Pionierilor la magazinul „Romarta copiilor“ va avea loc o „Paradă a păpuşi­lor“. O serie de „parăzi ale modei“ s-au pregătit şi în ţară. Astfel, la Timişoara O.C.L. Textil-încăl­­ţăminte — în colaborare cu fa­brica de confecţii „Bega“ — va organiza „parăzi ale model“ la restaurantul „Palas“, la cinema­tograful „Modern“ — în pauza dintre filme, şi în vitrinele unor magazine centrale de confecţii, seara, după închiderea acestora. Asemenea acţiuni vor mai avea loc la Reşiţa, Braşov, Oradea, Bacău şi în alte oraşe. (1

Next