România Liberă, decembrie 1968 (Anul 26, nr. 7501-7526)
1968-12-03 / nr. 7502
f,România liberă"* ww . înaltul legămînt ostăşesc Solemnitatea depunerii jură- Jnintului militar de către cei mai tineri ostaşi s-a transformat duminică într-o adevărată sărbătoare a forţelor noastre armate, a legăturii lor cu poporul, o fierbinte manifestare a patriotismului socialist. La solemnităţi au luat parte reprezentanţi ai Ministerului Forţelor Armate, ai organelor locale de partid şi de stat şi Uniunii Tineretului Comunist. Veterani din războiul antihitlerist, tineri şi tinere din întreprinderi şi instituţii, studenţi şi elevi au ţinut să fie alături de militari In acest moment solemn, cu profunde semnificaţii în viaţa ostăşească. Militarii uneia din unităţile mecanizate din Capitală, cu bogate tradiţii de luptă, au avut In mijlocul lor, în această zi sărbătorească, pe tovarăşii Dumitru Popa, membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Comitetului municipal Bucureşti al P.C.R., primarul general al Capitalei, şi general-colonel Ion Ioniţă, membru al C.C. al P.C.R., ministrul forţelor armate. La solemnitatea depunerii jurămîntului militar într-o altă unitate militară din Bucureşti, au luat parte tovarăşii Ion Iliescu, membru al C.C. al P.C.R., primsecretar al C.C. al U.T.C., ministru pentru problemele tineretului, şi general-locotenent Ion Coman, membru al C.C. al P.C.R., adjunct al ministrului forţelor armate, secretar al Consiliului Politic Superior. ...Platoul din incinta unităţii din care face parte şi locotenent-colonelul ION GAVĂŢ înmănunchiază subunităţile intr-un autentic tablou monolitic. Drapelul de luptă sub care şi-au făcut datoria zeci de contingente focalizează priviri, sentimente. E un moment mişcător. Inimile ofiţerilor, subofiţerilor, gradaţilor, ca şi ale tinerilor ostaşi bat cu putere. Cu toţii simt îndemnul eroilor unităţii, al întregului popor, de a sluji cu credinţă patria noastră liberă şi independentă — Republica Socialistă România. Jurămîntul militar condensează în slovele sale Marea Poruncă a patriei noastre socialiste adresată fiilor săi de a fi scut de oţel izbînzilor şi năzuinţelor poporului, stîncă de granit în faţa duşmanilor. Şi tinerii ostaşi Boboc Alexandru, Popa Mihai, Mandache Mihai, Apostoiu Constantin... rostesc astăzi hotărît, bărbăteşte : „...jur să fiu devotat poporului muncitor, patriei mele...“. Ei, asemenea tuturor ostaşilor, se leagă să devină santinele de nădejde ale prezentului şi viitorului luminos al ţării, angajată cu toate forţele umane şi materiale pe calea progresului şi civilizaţiei. Ostaşul contingentului 1968 trăieşte această clipă unică cu toată fiinţa. Poate niciodată n-a simţit mai deplin încrederea ţării decît în clipa aceasta cînd, cu mîinile încleştate pe urmă, se leagă să-i fie apărător neînfricat şi neclintit. Şi niciodată n-a crezut că va putea cuprinde cu inima şi cu gîndul tot ceea ce ţara îi încredinţează azi spre a veghea , în haina simplă, de soldat. / Eu simt aproape plaiurile ţării./ Pămîntul ei de-a pururi lăudat, / De la Oaş pînă la poarta mării. Tinerii care păşesc în faţa drapelului sunt conştienţi de răspunderile ce şi le asumă, însuşirea meseriei armelor, formarea îndemînării şi ingeniozităţii de luptător cer dăruire, pasiune. Şi cu toţii, fără excepţie, sunt conştienţi de acest lucru. Bagajul de cunoştinţe tehhice şi de specialitate cu care se prezintă la depunerea jurămîntului militar este de bun augur. în aceste clipe solemne, comandanţii îi urmăresc cu mîndrie şi cu încredere. Locotenentul Bîrza Ovidiu, şi el la începutul drumului frumos dar aspru ce duce spre măiestria ostăşească (face parte din cea mai tînără promoţie de ofiţeri — 23 August 1968), îşi exprimă încrederea că împreună cu ostaşii săi va înscrie în cronica unităţii fapte demne de înaintaşii lor, încrederea e pe deplin justificată. Aceşti tineri care au crescut şi s-au format la şcoala muncii socialiste, posedă o bază solidă de plecare spre cunoaşterea, mînuirea şi exploatarea tehnicii militare. De la însemnul de ,,Fruntaş în întrecerea socialistă“ la titlul de „Specialist de clasă“ şi „Militar de frunte“ — expresii ale vredniciei ostăşeşti, ale stăpînirii sigure a tehnicii militare moderne, ale fermităţii de luptă — tinerii aceştia, fie că este vorba de Coruleţ Corneliu, Geicu Marin, Fizeşan Ioan şi de atîţia alţii, vor străbate un drum de eforturi, dar bogat în satisfacţii. De azi tînărul militar care a făcut marele legămînt de credinţă are o călăuză sigură in dîrza viaţă ostăşească. Credinţa lui faţă de jurămint se va reflecta în faptele sale de zi cu zi, în rezultatele pe care le va obţine în pregătirea de luptă şi politică, în abnegaţia cu care va duce la îndeplinire misiunile încredinţate, în fermitatea cu care îşi face datoria. Patria va putea să se încreadă întotdeauna în legămîntuil fiilor săi. Cînd autobuzele se odihnesc (Urmare din pag. 1) sporadic şi coincid cu anumite zile cînd intemperiile creează situaţii anormale, în alte oraşe, însă, datorită felului nepermis în care unele consilii populare tratează acest sector de largă utilitate publică, situaţia prezintă implicaţii şi mai grave. Bunăoară, la Piteşti, ca o consecinţă a lipsei de organizare a transporturilor, autobuzele trec uneori fără să oprească în staţii, ca nişte fantome. De o inadmisibilă iresponsabilitate dă dovadă conducerea I.R.T.A. în ceea ce priveşte asigurarea transportului spre localităţile apropiate. De multe ori sunt suspendate cursele, iar oamenii pierd vremea în staţii ore în şir. Acum cîteva zile, schimbul doi a ajuns la Uzinele Colibaşi la orele 17.45 in loc de 14.50, iar la plecare în loc de trei autobuze în care să încapă cei 140 de muncitori, a venit unul singur. „Se întîmplă destul de des, ne-a declarat tov. M. NEGOIESCU, şeful serviciului administrativ al Uzinelor Colibaşi, ca salariaţii să vină şi să plece pe jos sau să aştepte în frig şi zloată deşi plătim lunar cste 500 abonamente la I.G.O. şi alte 1 600 la D.R.T.A.“. După părerea noastră ar trebui să se impute conducerilor întreprinderilor de transporturi costul curselor neefectuate, însă achitate pe bază de abonamente şi să se meargă pînă la plata de despăgubiri în cazul în care schimburile nu ajung la timp. Intr-un alt oraş din ţară, la Braşov, deşi în ultimul timp întreprinderea locală a fost înzestrată cu încă 31 de autobuze şi 15 troleibuze, călătorii mai întîmpină şi în prezent serioase greutăţi în deplasarea lor la locurile de muncă. Numeroase autobuze, datorită staţionării peste timpul prevăzut la capete de linii, nu opresc cu regularitate în toate staţiile, deşi în unele cazuri circulă aproape goale. O atenţie mai mare trebuie acordată ieşirii cu operativitate în special în orele de vîrf a tuturor mijloacelor de transport pe trasee. In dimineaţa zilei de 26 noiembrie, de exemplu, din cele 92 de autobuze planificate şase nu au ieşit pe traseu, iar la ora 14 — perioadă de vîrf — şapte autobuze şi un troleibuz au pornit în cursă cu o mare întîrziere. La fel s-au petrecut lucrurile şi în ziua de 27 noiembrie. Troleibuzele cu nr. 2, 32, 36, 117 şi altele se aflau încă la ora 14:30 în curtea întreprinderii de transporturi, deşi trebuiau să fie de mult în cursă. Şi la Iaşi, călătorii au toate motivele să rămînă în continuare nemulţumiţi de felul cum este asigurat transportul în comun în oraşul lor. Deşi parcul de autobuze şi tramvaie al I.T.I. a crescut, doar aproximativ 60 la sută din numărul vehiculelor este pus la dispoziţia călătorilor. Explicaţia acestei stări de lucruri anormale trebuie căutată în modul necorespunzător în care este asigurată la întreprinderea amintită/întreţinerea mijloacelor de transport. Autobuzele sunt ţinute în cea mai mare parte sub cerul liber, pe terenurile virane şi chiar pe străzi, unde se efectuează uneori şi lucrările de reparaţii. Este de-a dreptul hilar că pentru punerea în mişcare a autobuzelor, spre a fi dirijate spre traseu, sunt închiriate special tractoare care încă din plină noapte încep să remorcheze vehiculele pînă se încălzesc motoarele. Salariaţii unor mari unităţi ca Fabrica de antibiotice, Uzina metalurgică, Fabrica de uleiuri vegetale au făcut numeroase sesizări privind modul defectuos în care se asigură transportul în comun, dar cei în drept rămîn în continuare indiferenţi la aceste doleanţe pe deplin justificate. Transportul în comun în versiune craioveană, experimentează sistemul circulaţiei în „pachet“. In timp ce autobuzele trec unele după altele, în staţii se creează lungi intervale de aşteptare. Spaţiul nu ne permite să consemnăm şi alte aspecte reliefate cu prilejul acestui raid. Este evident însă că întreprinderile de transporturi în comun din oraşele vizitate au căzut la primul examen al anotimpului friguros. Comitetele executive ale consiliilor populare municipale şi orăşeneşti să analizeze cu toată urgenţa felul încă nesatisfăcător în care îşi desfăşoară activitatea aceste întreprinderi de larg interes cetăţenesc. Ar trebui ca direcţia generală a transporturilor auto din cadrul ministerului de resort şi direcţiile de transporturi auto interjudeţene, să iasă din această stare de inerţie în care se complac în momentul de faţă şi să ia măsuri hotărîte pentru o mai bună funcţionare a mijloacelor de transport în comun. Iarna a venit şi este inadmisibil ca cetăţenii să fie la cheremul acestor întreprinderi specializate în asigurarea transporturilor, care nu înţeleg să-şi facă datoria aşa cum trebuie. Raid anchetă realizat de D. TABACU, M. IONITA, G. VINŢI, M. BERAM, I. BECHERU — ...ai văzut la Olimpiada de la Ciudad de Mexico: deși se lovise, colegul meu care reprezenta Canada a continuat să alerge — în trei picioare, chinuit, dar a continuat să alerge! Personal, nu agreez cursa cu obstacole, eu sunt trăpaș, de aceea m-am și înhămat la șaretă — dar trebuie să recunosc că ăla este un adevărat cal şi probabil că de la asemenea fapte s-a născut cuvîntul cavaleresc. De altfel, istoria omenirii cunoaşte numai nume de cai viteji şi credincioşi: Ducipal, Rozinanta, El-Zorab, Fury... Unul singur ne-a făcut de rîs — calul troian —, dar acela era din lemn ! Nu că laud eu neamul ecvestru — dar la circ, la război, la sport, la plug, la cavalcade, la film, la curse, la dispensarul comunal — oriunde a avut omul o treabă, ne-am înhămat! Bucuros, cinstit, cu convingere. Mi s-a spus că e nevoie de mine aici, la dispensarul din Săftica al circumscripţiei sanitare Baloteşti ? — n-am făcut obiecţii că trebuie să părăsesc Capitala, că n-am să-l mai văd la cinematecă pe calul lui Garry Cooper, şi nici n-am amintit că sînt rudă cu Avion, fiul lui Avanti 11 şi al lui Cartuşel şi frate bun cu Avanti — 11, celebrul Avion care a cîştigat derbiul şi toate cursele clasice şi care, împreună cu Jappa Hanover, fiica lui Peter the Brewer au fost trăpaşii neînvinşi ai carierei lor. Am venit frumos la Săftica şi gata! Ştiam că aici e de tras ca un cal şi nu mă deranja, că asta mi-e meseria — dar nici nu-mi imaginam că am să devin outsiderul satului, adică ultimul favorit pe care nu pune , nimeni nici un preţ ! E drept că şi Rama 11 a fost extrem outsider şi cînd s-a înfuriat o dată a cîştigat derby-ul, născînd peste noapte averi şi crahuri financiare — dar eu nu pot să-mi permit gesturi spectaculoase de care să se cutremure istoria cabalină, atîta timp cît n-am nici grajd şi-noptez pe lingă streaşini, iar de mîncat mănînc cînd i se face milă de mine spitalului din Periş ! Nu am pretenţia să mă iubească lumea ca-n „Omul cu mirţoaga" — deşi zău c-o merit: de cite ori are un copil febră mare, de cîte ori e un caz urgent, de cite ori trebuie să ajungă medicul într-un loc depărtat, eu răspund prompt la sarcină şi m-aşed în faţa şaretei. Nu ţin să mi se respecte susceptibilităţile — deşi mie, ca şi lui Succes, nu ne plac scînteile, ploaia şi sunetele acute, dar nici să mă lase să dîrdii fără o ţoală pe mine ! Nu vreau neapărat să am un regim de masă îndelung ales și special preparat cum avea Jelinotte, trăpaşul tuturor vremurilor — dar nici ca furajele mele de gloabă obișnuită să coste cu masa ei nu mi se pare echitabil! Și costă, pentru că furajele mele se aduc tocmai de la spitalul din Periş şi transportul zilnic cu autocamionul, şi benzina, şi timpul şoferului, şi uzura maşinii — toate costă zdravăn ! O să spui că în loc să mi se aducă aşa masa, ca de la Athénee Palace, ar fi mai simplu să mi se cumpere furajele de la C.A.P.-ul din comună! Sigur că ar fi, dar C.A.P.-ul nu vrea — nu vrea nici contra-cost, nici contra-servicii, deşi eu i le fac fără contra. Nu se gindeşte că, fără picioarele mele, doctorul ar fi fără mîini, că fără iuţeala mea şi priceperea lui mulţi bolnavi ar rămîne fără asistenţă medicală, că de grija noastră beneficiază din plin şi membrii cooperativei ca şi familiile lor. Şi noi doi suntem într-un permanent dead-head, ca la celebrul derby cindi Petrus şi Ada Worty au terminat cursa exact pe aceeaşi linie şi au fost declaraţi împreună cîştigători. De fapt, din cursa noastră cîştigă întotdeauna al treilea — bolnavul, şi eu mă bucur cînd e aşa ! O să zici: ce-mi vine mie cu chestiuni personale gloaba asta din Baloteşti ? N-aş fi venit cu ele dacă erau personale, că-s umblat prin lume şi am învăţat şi eu cum se Un fost pur plînge... pun problemele — dar sînt multe circumscripţii sanitare rurale servite de confraţi de-ai mei care şi ei suferă. Căci in loc să fie consideraţi şi trataţi ca mijloc util de transport, sunt încadraţi pe post de pacoste de care toţi vor să scape in aşteptarea limuzinelor. Să nu amintesc că deşi noi avem pur singe şi ele benzină regular, noi costăm mai puţin, că puterea lor se măsoară elegant în H.P. şi a noastră în cît ne duce spinarea — mă rog, ele vin pe cai mari — dar măcar pînă se vor introduce limuzine In toate satele, nu putem şi noi fi de folos ? Poate că judec cu cap de cal, dar nu mă puteţi învinui că privesc cu ochelari de cal — că nici n-am ! Ba, uneori n-avem nici hamuri ! Zău nu mint, uite, medicul Ioan Gheorghiţă de la circumscripţia sanitară Costişa din judeţul Neamţ a donat dispensarului şi casei de naşteri o trăsură şi un cal, dar nu pot fi folosiţi pentru că nu s-a găsit „modalitatea de a se procura... hamuri! E-adevărat că — înţelepciunea populară o zice — „calul de dar nu se caută la dinţi", dar nici la hamuri ? Acuma, drept să-ţi spun, noi caii ne-am obişnuit cu toate : am purtat nume de regi, de continente, de eroi mitologici, de curtezane celebre — mie îmi zice Mitică, sau „ptrrr“ !, sau „dii", nu mă supăr! Dar niciodată nu ne-am pătat numele, oricare ar fi fost el, cu vieţi omeneşti! Şi niciodată nu s-a întîmplat ca un cal să lase să moară un om, că noi avem suflet. Dar ne-au făcut de rîs oamenii: la circumscripţia sanitară Cîndeşti a murit o femeie pentru că, la cîteva zile după naştere, a trebuit să plece pe jos cu copilul şi bagajul în braţe, cale de ciţiva kilometri. Sigur, dispensarul avea cal şi şaretă, cum nu, dar şareta era stricată şi calul nu putea s-o repare... Un cal pur-sînge costă o avere de-o viaţă — dar o viaţă, aţi calculat oare cît ? Gondolat 11 a rămas celebru pentru că a fost cel mai înalt cal văzut pe turf — dar eu zic că Gheorghiţă, şi Marghioala, şi toţi cei cărora li se zice „hai boală !" sînt mai mari la înălţime cind aleargă, nu pentru performanţe hipice, ci pentru sănătatea oamenilor. Zi şi dumneata, nu sunt mai preţioşi ?! Stai şi te uiţi la mine şi te miri că judec şi vorbesc. De ce ? Cindi la televizor, s-a dat un serial întreg cu un cal care vorbeşte şi rîde, cu toţii l-aţi urmărit cu sufletul la gură Şi nimeni nu s-a mirat că noi ştim de toate. Un singur lucru nu ştim: să scriem — trece la lipsuri că suntem analfabeţi. Şi ia mina de pe coama mea şi pune-o pe stilou... Tiradă caligrafiată de PIA RADULESCU apaff.al Construcţia noului aeroport internaţional in plină desfăşurare Construcţia noului aeroport internaţional al Bucureştiului se desfăşoară intr-un ritm intens. Se află intr-un stadiu avansat amenajarea aerogării de mărfuri, atelierele de reparţii, laboratorul şi depozitul de lubrifianţi. Urmează a fi terminate în curînd pista, căile de rulare şi platformele de parcare. De menţionat că pista betonată care va avea o lungime de 3,5 km şi o rezistenţă de 45 tone pe mp va permite aterizarea şi decolarea celor mai mari avioane existente în prezent şi a celor care vor intra în dotarea companiilor de navigație aeriană în anii următori, cum ar fi TU-104, TU-144, Boeing-707, Concorde. La Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" a avut loc premiera piesei „Sfîrșitul pâmîntului", de Victor Eftimiu, montată de Zoe Anghel-Stanca, cu colaborarea muzicală a compozitorului Elly Roman. In clişeu : Scenă din spectacol Foto : I. OPREA ECONOMIA FORESTIERĂ SE PREGĂTEŞTE SĂ FOLOSEASCĂ MAŞINILE ELECTRONICE DE CALCUL c ibernetica tinde a fi folosită pe o scară tot mai largă şi în industria noastră forestieră. Pe baza datelor furnizate de inginerii şi tehnicienii silvici şi a programului de calcul stabilit de specialişti din cadrul I.N.C.E.F., s-a reuşit determinarea automatizată a volumului masei lemnoase din unităţi. In acest fel s-au economisit zeci de mii de ore de muncă calificată şi s-au redus cheltuielile pentru estimarea masei lemnoase cu 50 la sută. Calculul electronic este folosit cu succes şi în domeniul transportului materialului lemnos. Se ştie că materia primă consumată într-un combinat forestier se colectează de pe o suprafaţă mult mai mare decit cea consumată într-ofabrică monoprofilată. De aceea, stabilirea planului optim de aprovizionare cu masă lemnoasă a combinatelor a necesitat elaborarea modelului matematic corespunzător. Astfel, la aprovizionarea combinatelor din Blaj, Gălăuţaş, Comăneşti etc. cu buşteni de fag, optimizarea planului de transport a demonstrat posibilitatea reducerii cheltuielilor cu 11-13 la sută, ceea ce reprezintă o economie de circa 1,4 milioane lei anual. De asemenea, aprovizionarea combinatelor din Rîmnicu Vîlcea, Gherla, Brăila, Tg. Jiu cu lobde cojite de specii moi şi a celor din Piteşti, Suceava, Comăneşti , şi Blaj cu lobde din specii tari s-a putut asigura în urma optimizării, cu o reducere de circa 14 la sută a cheltuielilor de transport, economiile anuale ridicîndu-se la peste 1 340 000 lei. Ţelul urmărit de cercetătorii de la I.N.C.E.F. este obţinerea şi elaborarea unui sistem de informaţii, calcule şi procedee care să reflecteze cu suficientă precizie influenţa acţiunilor asupra cheltuielilor şi, prin aceasta eficienţa deciziilor luate. Problema este deosebit de actuală pentru noi, ţinînd seamă că prin traducerea în viaţă a prevederilor Directivelor adoptate la Conferinţa Naţională a P.C.R. din decembrie 1967, economia noastră naţională va fi dotată progresiv cu echipament de calcul electronic. Pe această linie în Institutul nostru se fac cercetări pentru integrarea sistemului informaţional economic al combinatelor de industrializare a lemnului în ansamblul organizatoric al conducerii ştiinţifice a producţiei. Conf. univ. A. HARAP director adjunct ştiinţific al Institutului de cercetări forestiere CURIER CETĂŢENESC • CURIER CETĂŢENESC" Din nou despre părinţi „dezertori" vă rog să-mi daţi o mină de ajutor — îşi începe scrisoarea adresată recent redacţiei Raveca V. Vierii din comuna Broşteni (Suceava). Soţul meu, Victor Vierii, de profesie contabil, a părăsit domiciliul conjugal din anul 1960, cînd copilul nostru avea trei ani. Acum băiatul a împlinit 11 ani şi nici nu-şi cunoaşte părintele. Nădăjduiesc să aflu prin do, unde se ascunde acest om, care s-a scuturat cu atita uşurinţă de îndatoririle de tată. In aceeaşi postură, de călător „incognito", se află şi Ion Tudor, originar de prin părţile Constanţei. Acesta n-a mai dat nici un semn de viaţă din anul 1964, lăsînd pe umerii firavi ai fostei sale soţii (Maria Sîrbu, femeie de serviciu la Complexul balnear B. Herculane) toată grija şi răspunderea întreţinerii şi creşterii fetiţei rezultate din căsătoria lor „Am o fetiţă de 14 ani, pe care mă căznesc s-o ţin la şcoală şi să-i fac un rost în viaţă. Fostul meu soţ a lucrat mai mult prin Constanţa unde locuieşte şi mama sa, dar nu-i pot da de urmă“, ne-a scris Maria Sîrbu. A califica comportarea acestor indivizi ca iresponsabilă şi inadmisibilă ni se pare prea puţin. Ca la povarnă vremea este prielnică, ia afara altor activităţi, şi funcţionării povernelor care transformă prunele în ţuică. Este şi aceasta o treabă gospodărească. Partea rea este că povernele primesc cam prea mulţi „vizitatori", care doresc să „verifice“ calitatea ţuicii. La povarna din comuna Rucăr, judeţul Argeş (responsabil I. Nedelcu), au poposit într-o seară locuitorii Gheorghe Poponica, Gheorghe Pătran, Iosif Avram şi Danii Idoraş. Motivul vizitei: să „guste“ din producţia anului 1968. Gustarea s-a transformat însă un chef. S-a băut... ca la povarnă. Au plecat abia spre ziuă, cu mintea înfierbîntată de aburii ţuicii. Nici asta n-ar fi fost prea grav dacă chefliii s-ar fi dus liniştiţi acasă. Ei s-au apucat să-şi puncteze însă calea cu diferite boroboaţe : au scos din ţîţnni porţile de la gospodăsituată pe meleaguri bogate in amintiri istorice, cîntată de poeţi, Mînăstirea Dealu atrage şi azi numeroşi vizitatori. Refăcută de domnitorul Ţării Româneşti Radu cel Mare (1495— 1508), minăstirea aminteşte vizitatorului şi de Mihai Viteazu. „Acolo au odihna, locaş adine, tăcut, / Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut, / Un cap îi prezidează...“ (Gr. Alexandrescu). Mai de mult, pe deal au venit nişte vizitatori mai puţin obişnuiţi, geologi sau geofizicieni. Au scos arbori din splendidul parc natural ce însoţeşte mînăstirea, au cercetat terenul şi au plecat. Au lăsat însă ici-colo locuri goale, pustii, care nu fac decît să diminueze grandoarea tabloului natural înconjurător — ne scrie cititorul nostru ILIE DUMITRESCU. La rîndu-ne, expediem rindurile de faţă pe adresa Consiliului popular judeţean Dîmboviţa. Nu însă fără menţiunea că este dator să redea locurilor înconjurătoare monumentului istoric frumuseţea ştirbită, replantînd copacii distruşi şi asfaltînd aleile care leagă oraşul de mînăstire. In funcţie de... funcţie , calitatea lor de chiriaşi, locatarii au toţi aceleaşi drepturi şi datorii în faţa legilor. In principiu aşa stau lucrurile. Practic însă, mai există unele excepţii regretabile de la regula generală. Unii cetăţeni Îşi arogă drepturi suplimentare, bizuia lui Gheorghe Petrescu şi le-au aruncat în chip de plută pe apa Dîmboviţei. Au urmat la rînd băncile aşezate de jucăreni pe la porţi. Competiţia „sportivă" a continuat cu un tir nocturn cu bolovani şi pietre. Ţinta : geamurile caselor întîlnite. Curios că pe tot traseul, petrecăreţii n-au intilnit pe nimeni din paza obştească să le mai domolească „iniţiativele”. Oare nu ar fi mai bine — îşi spune părerea cititorul Dumitru, Ionescu, semnatarul celor de mai sus — ca povernele să nu fie chiar atit de ospitaliere ? Să drămuiască mai mult „gustatul“ de către unul şi altul dintre vizitatori, indu-se pe funcţiile ce le deţin. Aşa cum a procedat, bunăoară, secretarul Consiliului sindical municipal Giurgiu, I. Paraschiv. „Abuzînd ’ de funcţia pe care o deţine, — ne scrie cititorul PORĂŞCANU — tov. Paraschiv a ocupat uscătoria întregului etaj, instalîndu-şi acolo cămara şi debaraua. Această atitudine de desconsiderare a cerinţelor celorlalţi vecini, face de trei ani obiect de discuţie în toate şedinţele noastre de bloc. Dar noi spunem mereu ce ne doare, iar cei competenţi să rezolve situaţia se fac a nu auzi. Altfel, e inexplicabil de ce, în atîţia ani nu s-au luat măsuri“. Legea e una şi aceeaşi pentru toţi şi nu se aplică în funcţie de... funcţie. Acest adevăr elementar, înţeles şi aplicat de instituţiile noastre, nu suportă nici un fel de derogare. Consiliul popular municipal trebuie să acţioneze deci în consecinţă, respecting cu rigurozitate prevederile legislaţiei locative privind dependinţele comune. Competenţa în... eclipsă Diversitatea de genuri, ca şi tematica diversă a cărţilor ce apar pun uneori cititorul în imposibilitate de a se descurca singur cu noutăţile librăriilor. Ne scoate, de obicei, din încurcătură librarul competent. Spunem de obicei, pentru că mai sunt şi excepţii de la regula generală. O astfel de excepţie ne semnalează cititorul nostru ALEXANDRU LOVÁSZ, aflat temporar cu serviciul în Predeal. „Frumoasa staţiune balneoclimaterică, frecventată în tot cursul anului de numeroşi turişti, este deservită (a se înţelege prost servită) de o singură librărie. E inutil să spui tovarăşei de aci ce cărţi te interesează, pentru că răspunsul este acelaşi: „nu ştiu dacă avem, dar vezi şi dumneata în raft". Omul care vehiculează cărţi nu numai că trebuie să aibă capacitatea de a discerne între o carte bună şi una slabă, dar trebuie să cunoască cerinţele cititorilor pe care-i serveşte, trebuie să dovedească competenţă. Dar la librăria din Predeal competenţa este in... eclipsă. Cind va fi depăşită această fază ? / Destinatar: edilii judeţului Nu numai lupii de mare (Urmare din pag. 1) Iată citeva din episoadele ce pot fi înscrise in această categorie : în luna mai a acestui an, a trebuit să fie adus de la Tulcea pe șantierul noului port, remorcherul „Babadag", un remorcher mic, pentru manevrele din bazinul portuar. Evident, pe mare, el n-a venit solitar, ci tractat de un remorcher maritim de 2100 cai putere al cărui nume cu totul pe măsură este „Voinicul". Noaptea, pe mare, s-a dezlănţuit furtuna şi aceasta a rupt remorca. Timp de şapte ore, pe o furtună cumplită, în condiţii inimaginabile, „Voininicul" şi-a căutat fratele mai mic, aflat în primejdia acută de a fi scufundat, izbutind pînă la urmă să-l găsească, să se apropie de el şi să-l remorcheze din nou. Cele două nave au ajuns, in sfirşit, cu bine pe şantierul noului port, cu o întîrziere dramatică de 12 ore. Numai despre aceste ore încordate de luptă cu stihia naturii s-ar putea scrie nu numai un reportaj de elogii, ci o nuvelă de maximă tensiune. Constructorii noului port au trecut prin multe furtuni. La una din ele, în decembrie 1966, la 1716 metri în larg, la capătul digului provocîndu-se o nouă spărtură, uriaşa macara pod-pivotantă se afla în primejdia de a fi dislocată şi prăvălită în mare. Trei zile a ţinut atunci furtuna. Este de neînchipuit, este pur şi simplu supraomenesc cum de au putut fi plasaţi atunci uriaşii stabilopozi de câte 20 de tone, pentru întărirea digului în zona avariată, pentru salvarea macaralei pivotante, a cărei pierdere dacă s-ar fi întîmplat, ar fi însemnat o pagubă materială imensă. Furtuna rupsese din dig pînă la distanţa critică de 40 metri în faţa macaralei. Uriaşul agregat părea o minusculă jucărie, deşi greutatea sa este de 480 tone, deşi se rezema pe o linie cu un ecartament de 11 metri, deşi presele ei hidraulice puteau realiza o presiune de 300 atmosfere, deşi braţul ei putea ridica şi depune la o distanţă de 40 de metri, o greutate atingînd 25 tone. Ei bine, acest colos tehnic, nu părea atunci altceva decît o jucărie fragilă. Trei zile au fost căraţi stabilopozi de cîte 20 de tone, cujutorul cărora spărtura a fost blocată şi macaraua a fost salvată. Se fixaseră odgoane în lungul digului, odgoane de care oamenii se încleştau pas cu pas. înaintau cîte 2—3 metri şi valurile îi acopereau, izbindu-i cu acea forţă oarbă şi crudă pe care o manifestă uneori stihia naturii, vrînd parcă să pună la un examen-limită energia inimii şi a braţelor omeneşti. ...Povestindu-mi-se toate acestea, stau pe dig ca pe un cimp de bătălie unde omul epocii noastre socialiste a repurtat încă una din victoriile sale. La vreo 50 metri depărtare stă ancorată in bazinul portuar macaraua plutitoare „Hercules". La babord, ancorată și ea, se leagănă ușor una din șalupele special echipate pentru scafandri. Văd cum unui scafandru i se fixează pe cap casca rotundă, cu vizorul ei ciclopic. Apoi scafandrul face citeva semne, poate de salut obişnuit, poate arătînd că e gata pentru imersiune. Apoi coboară în apă şi dispare încet, înghiţit de adîncuri. La 15 metri sub nivelul apei, acest om pe care abia l-am văzut ca într-o secvenţă de film documentar şi căruia nici măcar nu-i ştiu numele, îmi dă încă o dată — plin de discreţie — un exemplu de muncă şi de abnegaţie Nucaut să-mi emoţionez cititorii, dar doresc deschis să se înţeleagă lucru simplu şi elementar că astfel de oameni, crescuţi şi educaţi de partid, înfrumuseţează patria noastră socialistă cu noi şi monumentale construcţii. De cîte ori voi vedea, în anii ce vin, clipitul farului din capătul digului de larg la noul port, nu voi înceta să-mi închipui că lumina aceea palpitîndă, poate, nu numai metaforic, simbolizează bătaia ritmică a inimii acestor oameni minunați. (Urmare din pag. 1) aliate, Direcţia de investiţii şi Direcţia generală de lucrări de construcţii şi montaj vor lua măsuri pentru urgentarea execuţiei lucrărilor şi a procurării din timp a utilajelor necesare. Termen : permanent". Ne-am adresat direcţiilor respective pentru a afla cum înţeleg să traducă in practică această sarcină permanentă hotărîtă de colegiul ministerului, la circa: trei săptămîni după ce acesta a constatat întîrzieri la unele lucrări de investiţii pentru producţia de oţeluri aliate. Un prim semn bun. Conducerile ambelor direcţii se află pe teren. E drept că au făcut-o şi pînă acum — mai ales la Galaţi — dar în acest ceas al 12 - lea, prezenţa lor pe şantierele respective este mai mult decît necesară. — întreprinderea de construcţii şi mentaie metalurgice din Reşiţa promite să recupereze, pînă la sfîrşitul anului, nerealizările. Dar ea a mai promis şi altă dată... Precizarea aparţine ing. FLORIAN DARANUS, şeful serviciului de urmărire a lucrărilor din Direcţia de investiţii şi se referă la respectarea termenelor de execuţie a mult discutatului laborator de la Reşiţa. Intr-adevăr, etapa I a acestui obiectiv s-a predat în trimestrul I 1968 în loc de IV 1967, iar raportul dispecerului venit chiar în acea zi de pe şantier, vorbeşte de menţinerea în continuare a unui ritm nesatisfăcător de execuţie care periclitează încheierea etapei a II-a fixată pentru finele anului 1968. Acelaşi constructor nu a intensificat la nivelul cerut nici lucrările de remediere şi de completare necesare la trăgătoria de baie de la uzina „Oţelul Roşu“. Cît priveşte lucrările de la Hunedoara — extinderi ajustaje, oţelărie electrică şi laborator Pestis — Direcţia de investiţii este de părere că rămînerile în urmă trebuie căutate mai ales în lipsa de conlucrare dintre constructor şi beneficiar, acesta din urmă eliberînd foarte tîrziu o serie de amplasamente necesare creării frontului de lucru. La vecini — Direcţia de lucrări de construcţii şi montaje — calmul nu se dezminte. Pe ce se bazează el ? Ing. Nistor, şeful serviciului producţie, ne asigură că cele două laboratoare — din Reşiţa şi Pestiş — vor fi predate la termen (este adevărat că de pe şantierul de la Pestiş au fost luaţi oamenii pentru că aveau de terminat o altă lucrare extrem de urgentă , o staţiune PECO !), că la celelalte lucrări s-au reanalizat graficele de execuție luîndu-se noi măsuri, că la ajustajele de la laminoare sunt intr-adevăr ceva restante la lucrările de închidere, dar... oricum aceste obiective au termen anul viitor ! Iată, aşadar, ritmul în care se aplică măsurile hotărîte de colegiul ministerului. Cunoscînd că o serie de obiective au termen de predare la finele acestui an, intensificarea ritmurilor de execuţie pe aceste şantiere este necesar să pornească mai întîi din birourile amintitelor direcţii ale ministerului şi ale respectivelor organizaţii de construcţii aflate în subordinea lor. Aceeaşi cerinţă apare şi faţă de obiectivele cu termen în semestrul I 1969, tocmai pentru a nu ajunge în situaţia celor „strangulate“ acum. Este de neînţeles cum organele de specialitate ale Ministerului Industriei Metalurgice, care au ştiut să scoată din impas o serie de obiective mari cum au fost cele de la Galaţi, nu extind experienţa cîştigată şi la aceste lucrări. Să fie ele oare considerate „cenuşăresele“ siderurgiei! „Luna cadourilor (Urmare din pag. 1) numeroase expoziţii cu vînzare atit în Capitală, cît şi la magazinele „Universal“ şi „Antilopa“ din Sibiu, „Elegant“ şi „Copou“ din Iaşi, „Moda Nouă“ din Baia Mare, „Universal“ din Reşiţa şi altele. O „Paradă a eleganţei“ se va organiza la magazinul bucureştean „Eva“ în ziua de 8 decembrie, cu care prilej va fi efectuat şi un sondaj, prin chestionare, în rindurile cumpărătorilor. între 5 şi 15 decembrie, la magazinul universal „Victoria“ din Bucureşti se va desfăşura „Decada eleganţei“ ; tot aici se va acorda — prin tragere la sorţi — „cadoul zilei“ şi se va organiza un concurs de traforaj, pentru elevi între 12 şi 17 ani, în colaborare cu Palatul Pionierilor la magazinul „Romarta copiilor“ va avea loc o „Paradă a păpuşilor“. O serie de „parăzi ale modei“ s-au pregătit şi în ţară. Astfel, la Timişoara O.C.L. Textil-încălţăminte — în colaborare cu fabrica de confecţii „Bega“ — va organiza „parăzi ale model“ la restaurantul „Palas“, la cinematograful „Modern“ — în pauza dintre filme, şi în vitrinele unor magazine centrale de confecţii, seara, după închiderea acestora. Asemenea acţiuni vor mai avea loc la Reşiţa, Braşov, Oradea, Bacău şi în alte oraşe. (1