România Liberă, octombrie 1969 (Anul 27, nr. 7760-7786)
1969-10-09 / nr. 7767
” I n ultima vreme, revistele literare dau cuvintul in paginile lor şi „vocilor din public“, adică unor cititori de cărţi beletristice care nu au ca preocupare principală literatura nici publicistica literară. Nu arareori aceste voci sunt tocmai ele mai curajoase şi mai pline de miez. Asemenea intervenienţi, trăind in genere in afara grupurilor scriitoriceşti, nu au a proteja pe nimeni, şi nici nu au a se teme de reacţiunile vreunor grupuri. Ei sunt, prin aceasta, mai eliberaţi de diplomaţii întortocheate, de prejudecăţi, da disciplina afirmaţiilor stereotipe. Ei spun lucrurilor pe nume, aşa cum desigur, in sinea lor, o fac astăzi toţi cititorii de literatură. Din acest punct de vedere, opiniile acestora sunt uneori, mai interesante decit ale unor critici. Ele au calitatea sincerităţii absolute, a bunului simţ şi a bunului gust. Se mai întimplă încă ceva : ca aceşti oameni din public, adică aceşti amatori, care nu sunt decit cititorii noştri, să se dovedească foarte bine pregătiţi, oameni cu bogate şi bune lecturi. Am relevat de mai multe ori acest fenomen, in aşa măsură incit m-am întrebat : nu cumva, profesionismul nostru ne-a stricat optica normală, creîndu-ne criterii şi măsuri artificiale de judecată? M-am simţit uneori eu însumi mustrat parcă de opiniile cite uneia dintre aceste voci din public care mi-au contrazis cu drept cuvint anumite puncte de vedere. Asta înseamnă, după mine, că e foarte bine să avem astfel, din cind in cină, un fel de control lipsit de menajamente. La data aceasta, consideraţiunile de mai sus, mi-au fost sugerate de o intervenţie semnată Melania Livadă, publicată recent in „Contemporanul" la rubrica, ca să-i zic aşa, de amatori : „Tribuna... Contemporanului“, sub titlul : „Literatură cu şi fără stil“. Autoarea, „diletantă“ se întreabă : „Care este stilul artistic al epocii noastre ? Dacă el există, de ce nu are încă un nume ?“ Vast este timpul acesta al literaturii, de vreme ce, cu toate că se publică la noi şi aiurea, mii de articole de teorie şi estetică literară, o asemenea întrebare cu privire la corelaţia stil-epocă nu-mi aduc aminte să se fi pus. Şi autoarea continuă : „Lăsind la o parte arhitectura care nu poate avea decit stilul pe care-l are — date fiind actualele ei condiţii tehnice şi sociale —, in celelalte arte plastice se poate vorbi, credem, mai mult de modă decit de stil. O modă peste care, mai presus de orice, planează predilecţia pentru abstract, de la forme şi realizări ce par a insufla un stil, pină la unele care au impus libertatea de exprimare şi lipsa oricărui stil, pină la barbarie şi absurd. Cit despre muzică, ea ignorind şi ,, repudiind total melodia şi armonia, raţiunile ei de a fi — a reuşit pur şi simplu să se desfiinţeze". Iar mai departe : „Pentru că poezia se scrie azi astilistic, proza este anticalofilă şi refuză stilul, urmărind să fie mai mult, „document“, „experienţă“, „monolog interior“ etc., iar critica e de-a dreptul incomestibilă — in multe cazuri intr-atit stilul ei nu poate fi ingerat de publicul cititor, trebuie să credem că literatura a devenit oliteratură, cum chiar in titlul unei lucrări (L’a litterature contemporaine) o numeşte Claude Mauriac (fiul lui Frangois)“. Citind asemenea constatări, cititorul care, de astă dată, le înţelege perfect căci sunt demult şi ale lui, se simte reabilitat in proprii lui ochi de neputinţa de a nu fi înţeles atâtea scrieri. Autoarea aceasta e ca un fel de delegat al apărării publice. Asta cu privire la stil. Dar aici, autoarea include şi o problemă de fond, de tendinţe care depăşesc felul de exprimare propriu-zis, căci iată ce scrie : „în limita valorificării externea funcţiei limbajului ca atare, scriitorii structuralişti au cerebralizat şi au devitalizat literatura, concepînd limbajul ei ca neizvorind decit din el însuşi. Problemele de stil nu mai sînt astăzi probleme estetice, ci filozofice. Cuvintul şi teoria lui poetică şi stilistică, suferind mutaţiile filozofilor la modă, se resimt de obscuritatea şi controversa savante ale acestora. Viaţa şi pasiunea literară trăiau prin frumuseţea artistică a textelor şi a versurilor, prin valori pur literare. Acestea au devenit astăzi un fel de şarade, produse sintetice de laborator mental in care cuvintul nu mai este lucrat, stilizat, ci experimentat. Tot mai mult viaţa literară îşi pierde sevele lirice şi artistice, devenind o viaţă mai mult intelectuală“. Iată încă o mare problemă care priveşte întreaga literatură universală, care atinge însuşi specificul şi esenţa literaturii, care defineşte limite intre ca şi alte preocupări ale spiritului, care vrea să dea literaturii rolul ei, pentru care atiţia oameni o iubesc şi au iubit-o de-a lungul atitor veacuri. Poate că de-acum încolo asemenea teme vor face cariera pe care o merită. Baavod In public Demostene Botez PUNCTE DE VEDERE m®mm nimutim ! Corabia nebunilor Prin vocaţie dar şi prin neînduplecare, Stanley Kramer aparţine cinematografului de idei. Fie că cultivă aventura dramatică („Lanţul“), fie comedia (,,Cine va veni la cină ?“) fie dezbaterea ca atare („Procesul maimuţelor“, „Procesul de la Nirenberg“), el supune atenţiei noastre nu destine în totalitatea evoluţiei lor ci doar un moment revelator, de răspîntie, de confruntare, capabil să arunce un fascicol de lumină scormonitoare în egală măsură asupra individului cit şi asupra umanităţii, într-un timp şi loc anume al existenţei sale. In ..Corabia nebunilor“, cineastul dă anvergură cuprinderii sale umane şi social-istorice alcătuind, prin cadrul însuşi al acţiunii, un eşantion al unei anume societăţi, cu mentalităţile şi tendinţele ei, cu preocupările şi dimensiunile ei morale, atinşînd vîrste, profesii, naţii ce-şi răsfrîng şi-şi intersectează existenţa printr-o individualitate tipologică supusă unui veritabil examen clinic. „Corabia nebunilor" devine în acest sens un spectacol deliberat pe mai multe planuri. Identificarea iniţială a timpului, spune aici totul : 1933. Este anul zvasticii triumfînd efemer, în drumul ei către prăbușire. Pornind de aici, Kramer creează mai întîi spectacolul falsului curaj moral acreditat, cu un agresiv cinism, de antisemitul Rieber. îmbarcarea pe vas a muncitorilor șomeri, oferă cineastului contraponderea unui alt plan al spectacolului : acea a lumii simple, vlăguite, batjocorite, împinse la o existenţă nedemnă, care însă nu poate fi anulată ca umanitate. Iată şi un alt plan e jalonat de acele personaje care nu gîndesc decit la propriul eu, la împlinirea dorinţelor carnale, la trecutul irosit în zadar, la comoditatea şi complexele personale. In fine , planul „raisonneur“-ilor, al celor care îşi dau seama, judecă asupra tuturor celor ce se petrec în jur, dar nu acţionează ci doar contemplă, creînd spectacolul neputinţei, conformismului şi al blazării. Această multiplanitate a acţiunii, cu paralelismul, atingerile, interpătrunderile conflictuale ale celor care figurează idei (iar atunci cînd mărturisesc sentimente nu fac altceva decît să dea la iveală tot idei despre felul cum concep ei sentimentul de iubire, de prietenie, de ură etc.), amplifică deliberarea, argumentînd diversitatea aparentă a ideilor în cortegiul cărora cineastul defineşte direcţii, întocmind „dosarul* mentalităţii publice dinaintea celui de al doilea război mondial. S-ar putea spune — şi pe drept cuvînt — că un asemenea film-proces nu este lesne de urmărit. Kramer solicită spectatorului nu numai participare dar şi concentrare Dar el încheasă şi comunică o realitate nu din idei preconcepute, ci prin mozaicul situaţiilor omeneşti, perfect verosimile urmărite e drept, pînă la a le stoarce maxima lor semnificaţie, totuşi fără ostentaţie tezistă. In această albie în care curg ideile — sau mai bine zis clocotesc —, Stanley Kramer pune în funcţiune catalizatorul magistral al artei sale felul în care ştie să stabilească contactul de acceptare sau dispută între fiinţe omeneşti care nu-şi cunosc reciproc trecutul şi, adesea, nici nu-şî intuiesc viitorul, acostarea la chei a vaporului pe ruta Vera Cruz — Bremen fiind capătul acestei enclave omeneşti , care se risipeşte în toate direcţiile. Rezultanta experienţei făcute sub ochii noştri cu o mărturisită intenţie de spectacol (o spune piticul cu privirile aţintite spre public şi la începutul şi la sfîrşitul filmului) este însă nu numai proba unei exemplare capacităţi regizorale de a dirija caractere şi acţiuni suprapuse şi interferenţe, ci conştiinţa ansamblului, reflexul atotcuprinzător al unei lumi măcinate de contraste şi antagonisme violente, care dacă s-ar fi privit cu mai multă atenţie şi cu intransigenţă în oglinda epocii, şi-ar fi găsit poate limanul la care să se oprească, înaintea furtunii. Simbolul „corăbiei“ este astfel potenţat tot atît de bine cit şi acela al ,,pebunilor“. O echipă strălucită (din care amintim pe Vivien Leigh, Simone Signoret, Lee Marvin, Heinz Rühman) îşi susţine cu brio partitura încărcată, ce e drept, cu mult dialog — ce devine însă în filmul lui Kramer suportul de valoare al expresiei mimice, desfăşurată pînă la deplina noastră satisfacţie de a pătrunde amplitudinea posibilă a sugestiei actoriceşti. EUGEN ATANASIU Lupii albi Seria „Dolarilor“ italieni şi a ecranizărilor după Karl May ne-au „educat“ cu timpul gustul, ne-au îmblînzit. Nu ne mai plîngem. Nici măcar nu ne mai scandalizăm cînd cineaştii italieni trag „ca la nuntă“ de dragul zgomotului şi îneacă ecranul în „sînge“ şi „suferinţă“ , sau cînd indienii sînt prea cărămizii iar albii prea blonzi pentru a fi integrabili vizual, fără o acută senzaţie de contrafăcut, în atmosfera minunatelor locuri de la Plitvice. Orice gen are parte, fără excepţie, de parodii şi imitaţii, şi orice învăţare şi dezvăţ. Cînd în cinematografele noastre se răresc westernurile originale, îndesîndu-se în schimb cele europene, ne mulţumim şi noi cu ce avem, deci cu surogate. Westernul s-a format pe baza unor realităţi. Şi-a definit un spirit şi un stil, o filozofie chiar, cu desăvîrşire netransplantabile. Imitaţiile sînt relativ uşor de făcut cu ajutorul schemelor de mult clasice. Dar oricît ar fi de spectaculoase totdeauna le lipseşte ceva, imprecis însă evident, ţinuta, sau atmosfera, sau tonusul, acel ceva care face ca un western semnat de un regizor de mîna a şaptea de la Hollywood să fie, în mod firesc, mai bun decît orice western european. Deci, şi afirmaţia nu e o acuzaţie, ci doar o constatare — văzînd „Lupii albi“ avem de-a face cu un surogat. Pe alocuri, filmul e atît de naiv incit devine înduioşător. Cuceritorii albi sînt ticăloşi, cruzi şi lacomi, indienii — viteji, creduli şi bine intenţionaţi, şeriful — drept şi curajos, iar frumoasa lui soţie — sentimentală cu precizie în cele mai nepotrivite momente. Senzaţia de stîngăcie se accentuează în plus din cauza dialogului, care face eforturi sensibil deplasate să completeze elipsele, de altfel bine venite ale naraţiunii, în loc să exprime personajele şi să susţină ambianţa. Cu toate acestea, filmul este mai reuşit decît majoritatea ecranizărilor după Karl May, mai reuşit de exemplu decît întreaga serie „Winetou", în primul cînd pentru că regizorul Konrad Petzold are şansa salvatoare de a poseda simţul măsurii, al decenţei. Ştie să se ferească de exagerări, să insiste cit trebuie şi acolo unde trebuie. „Lupii albi“ nu se desfăşoară din urmărire în urmărire şi din luptă în luptă şi totuşi ritmul nu lîncezeşte prea des ; nu e invadat de zeci de cadavre însîngerate, dar cei care cad se remarcă suficient pentru a crea tensiune. Intr-un cuvînt, e cazul să i se recunoască lui Konrad Petzold meritul de a fi în stare să facă o imitaţie onorabilă. II ajută mult şi doi interpreţi buni, Gojko Mitici în rolul căpeteniei indiene Dakota, şi Helmut Screiber în rolul lui Beshan, conducătorul bandiților. ÉVA HAVAS j prin deschiderea unor r* noi puncte de acces, în ■*- ultimele două sezoane Aradul a intrat în circuitul major al turismului, constituind o importantă „poartă de trecere“, prin Valea Mureşului sau prin itinerariile bănăţene, spre magistralele ţării. Această nouă dimensiune, a traficului de călători auto în continuă creştere (de două ori mai mare decit anul trecut) vine să se adauge in configuraţia oraşului, dimensiunii majore, de ordin industrial (întreprinderile de strunguri, vagoane, mobilă, textile, etc sunt binecunoscute, situind Aradul, ca judeţ, pe locul al ll-lea, ca volum de producţie) precum şi unei dimensiuni culturale, aflată, de asemenea, in ascensiune. Sînt semne ale unui frumos reviriment, pe care cel reîntors după cîţiva ani de absenţă nu pregetă să-l constate cu satisfacţie, observînd înfăţişarea mai îngrijită a desfăşurării urbane, standardul reţelelor de servire, ritmul intensificat al unor activităţi, iniţiative de ordin cultural etc. Iată de ce, ca o veche cunoştinţă a Aradului, m-am simţit ispitit a consemna cîteva din aspectele noi ale vieţii urbane, care se înscriu pe treptele ascensiunii sale, fără a trece cu vederea insă — din aceeaşi afecţiune lucidă pentru oraşul de pe Mureş — punerea în discuţie a unor probleme „deschise“, a căror rezolvare poate afecta pozitiv nu numai sectoarele vizate, dar şi întregul ansamblu citadin. Recent, peisajul Aradului a fost îmbogăţit, prin înălţarea unei clădiri zvelte, înalte de 12 etaje, care se înscrie armonios în fluxul marelui bulevard din centru. Hotelul „Astoria“ situat aici, împreună cu un restaurant, o braserie, două baruri, marchează totodată , prin acurateţea, modul de prezentare şi prin politeţea personalului, — o creştere a calităţii servirii, ce poate fi situat, de asemenea printre cele mai bune din ţară. Şi acest examen cîştigat cu notă maximă, in mod firesc, ţară caznă, dovedeşte existenţa unor resurse pentru dezvoltarea ulterioară, dar justifică şi formularea unor pretenţii mai exigente şi în alte sectoare ale reţelei comerciale, ceea ce voi face imediat. în prealabil însă vreau să relev alte două aspecte, cu privire la noul hotel. întiiul, în sens pozitiv, pentru a sublinia bunul său randament economic, reflectat prin utilizarea capacităţii de cazare la un procent ce se apropie de sută la sută, ceea ce reprezintă mult peste indicele planificat. Al doilea, mai puţin îmbucurător, şi care se referă la trenarea — după cinci luni de la darea în funcţie — a executării unor obiective, e drept de amănunt, dar care aduc o notă disonantă. Astfel, întîrzierea terminării prizei de aer în pragul anotimpului friguros, creează riscul ca dotaţiile de la parterul hotelului (hol, restaurant, braserie) să rămină neîncălzite. Sau, datorită unor defecţiuni ale uşilor de la intrare, tinde să se permanentizeze un amănunt discordant intrucît aspectul de ..desperechere“, apare, chiar de la primii paşi, in contrast cu înfăţişarea îngrijită şi elegantă a întregului ansamblu. E de datoria forurilor responsabile să intervină ca, în locul unui lung dialog steril între beneficiar şi executant (întreprinderea judeţeană de construcţii), să se treacă la acţiuni grabnice şi efective. Vorbeam de conturarea la Reviriment arădean Vasile Nicorovici Arad, cu mai multă vigoare în ultimul timp, a unei dimensiuni turistice. Afluxul, în continuă creştere, a vizitatorilor, creează, de asemenea, cîteva „probleme deschise", privind amenajarea unor reţele de servire, adaptate turismului modern, precum şi punerea în valoare a unor obiective de interes deosebit (frumuseţi naturale, vestigii valoroase ale trecutului). In genere, Aradul e privit ca un loc de tranzit, unde se face o escală peste noapte. Oare asta exclude crearea unor zone de atracţie, care eventual să reţină, pentru mai mult timp atenţia călătorilor ? Iată o altă „problemă“ deschisă, ce merită a fi cîntărită în mod judicios. Acesteia i se adaugă şi alte propuneri, cum ar fi: crearea unui camping (pentru găzduirea turiştilor tineri), a unei reţele de localuri, caracteristice mănoaselor şi primitoarelor meleaguri arădene şi care să fie situate pe şoselele de acces. Desigur ar prezenta interes şi găsirea unor modalităţi de a se pune în valoare monumente istorice din perimetrul judeţului. In acest sens, ghidul care le consemnează existenţa, aflat la tipar, sub egida Muzeului judeţean, este un bun început, ce ar merita urmat şi de alte iniţiative. Dar unul din principalele monumente valoroase este perimetrul central al Aradului însuşi, construit cam în aceeaşi perioadă istorică, ceea ce ii dă un caracter unitar, armonios. Se impune păstrarea cu grijă a acestei zestre de valoare, mai ales a edificiilor ieşite din comun. Deşi, în genere, o asemenea grijă există — din cînd în cînd se mai comite şi cîte o abatere nedorită, ca în cazul zugrăvirii unei clădiri de epocă din str. A. France, operaţie care a provocat acoperirea unei fresce alegorice, lucrate de vechi meşteri arămani. Un îmbucurător reviriment e de notat şi în domeniul activităţilor culturale arădene. Festivalul de cultură denumit „Primăvara arădeană“, a avut rolul de a trece in revistă disponibilităţile creatoare ale judeţului. Suplimentul cultural al ziarului „Flacăra roşie", apărut tot în acea perioadă, sub denumirea de „Cariatide" se află la al treilea număr, prezenţa sa devenind cunoscută şi în alte oraşe ale ţării. în august a fost inaugurată o sală de expoziţie, printr-un vernisaj al pictorilor arădeni. în luna septembrie, şi-a făcut apariţia un nou liceu, cu profil muzical. Deschiderea noii stagiuni a Filarmonicii se desfăşoară sub semnul unui spor de prestigiu. Teatrul de stat îşi pregăteşte cu înfrigurare participarea la Festivalul dramaturgiei româneşti. Existenţa unei astfel de efervescenţe în activităţile culturale, constituie implicit chezăşia că următoarea ediţie a „Primăverii arădene“ va marca un progres calitativ. Idei şi posibilităţi pentru a-i da, de astă dată, o configuraţie aparte se află la îndemîna organizatorilor, ca urmare a experienţei dobîndite intre timp, a sugestiilor făcute de participanţi. E de aşteptat ca planul viitoarei acţiuni — reprezentative pentru personalitatea Aradului — să fie elaborat din vreme, pentru a i se asigura un cadru de organizare, judicios şi temeinic pregătit. După cum e de aşteptat ca revirimentul arădean, din cadrul căruia am citat doar cîteva aspecte, să-şi continue cu aceeaşi efervescenţă făgaşul ascendent. Spectacol prezentat de Ansamblul folcloric din Iran Teatrul dramatic din Braşov a găzduit miercuri seara un spectacol prezentat de Ansamblul folcloric din Iran. Programul a cuprins o suită de piese vocale, instrumentale şi dansuri populare specifice folclorului persan, precum şi din creaţia muzicală şi coregrafică iraniană contemporană. (Agerpres). nr. 7767 — 9.X.1969 — pag. a 3- Casa memorials „Calistrat Hogaș" din Piatra Neamț. CRONICĂ TEATRALĂ „VITEAZUL Paul Anghel începe prin a spulbera conceptul tradiţional de „teatru istoric“ şi sfîrşeşte prin a-i atribui acestuia o nouă accepţie, în fond mult mai plauzibilă, în ciuda tuturor obişnuinţelor. „Viteazul“, ultima sa piesă, consacrată uneia dintre cele mai mari personalităţi politice pe care le-a avut ţara, sfidează temerar şi ingenios toate (sau aproape toate) „normele“ teatrului istoric, clasic sau modern, rupînd o tradiţie învederată, şi gestul autorului echivalează cu o descoperire. Ne-am obişnuit de-a lungul timpului cu un teatru istoric copleşit de recuzită, nu numai la propriu, dar şi la figurat. Chiar cele mai bune dintre lucrările teatrale care şi-au propus să evoce timpuri sau personaje revolute, dintre acelea cu aură de mit şi legendă, au apelat (fără a-şi face titlu de glorie numai din asta) la arsenalul „clasic“ al genului: distribuţii numeroase, cu zeci de personaje episodice şi alte — de PAUL ANGHEL bune — zeci de figuranţi, apăsaţi de greul şi „importanţa“ unor zale, paloşe, suliţe şi bărbi patriarhale, menite să dea „greutate şi atmosferă“ reconstituirii istorice. Iată că „Viteazul“ lui Paul Anghel, deşi parcurge aproape întreaga traiectorie de glorie şi apus al unui „soare“ al istoriei noastre naţionale, renunţă — premeditat şi ferm — la concesii de „decor“, subliniind acţiunea pînă la stadiul ei de nucleu. Ajungînd, cu alte cuvinte, la esenţe. Nu evenimentele în sine îl preocupă pe scriitor, evenimente care constituie pagini de pilduitoare demnitate în istoria unui demn popor ci tălmăcirea atentă şi aprofundată a rostului acestor evenimente. Paul Anghel porneşte de la o istorie ştiută, pentru a ne-o redescoperi, dintr-o altă perspectivă, aceea a resorturilor intime care au declanşat acţiunea : resorturi de diferite naturi etice sau politice, resorturi complexe şi contradictorii. In atari condiţii, personalitatea personajului central capătă pregnanţă şi consistenţă. Mihai Viteazul se dovedeşte, rînd pe rînd şi deopotrivă, lucid şi ambiţios, minat de orgolii şi plin de omenie, clarvăzător şi tiranic. Preocupat pînă la uitarea de sine de destinele celor trei provincii româneşti devenite una, măcinat de griji şi îndoieli momentane... Crezînd, fanatic, cu un nobil fanatism, aş zice într-o idee, într-o idee mare şi frumoasă. De fapt, lucrarea dramatică a lui Paul Anghel (evit intenţionat cuvintul „piesă“) este structurată pe principiile unui dialog de idei susţinut de două personaje centrale — domnitorul şi hatmanul său — ceilalţi „termeni“ ai conflictului fiind accidentali şi oarecum periferici. Pe terenul acestei dezbateri (în care „sfetnicul“, simbolic reprezentant al mesei, capătă o importanţă cel puţin egală cu aceea deţinută de domnitor), cele două personaje işi dezvăluie nu numai gîndurile şi credinţele ci şi firea, portretele lor primind girul unui desen caracterologic viguros. „Viteazul“ reţine atenţia prin densitatea semnificaţiilor conţinute. Cuvintele sunt saturate de înţelesuri ce depăşesc un perimetru istoric îngust şi limitat. Idealul personajului central este legat, printr-o punte invizibilă, de idealurile noastre de azi şi autorul învesteşte astfel lucrarea sa istorică cu un puternic suflu de contemporaneitate. Unul dintre regizorii spectacolului de pe scena Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra“, Valeriu Moisescu (care semnează montarea împreună cu Petre Popescu) defineşte foarte exact cred, natura lucrării lui Paul Anghel. „Viteazul" — scrie Moisescu — e o discuţie politică despre modul în care conduc destinele unei ţări, despre felurile In care ii pot fi apărate libertatea şi independenţa. Este o piesă despre destinul sublim al unui om singur, un om care îşi asumă istoria şi nu e înţeles!“ Subscriem, adăugind : alături de un astfel de erou, cu faţa spre prezent, simţi nevoia imperioasă să corectezi vestitul dicton latin „Antiqua scribenti antiquus fit animus“ (Sufletul ţi se face vechi dacă scrii despre vechime). De fapt, „corectura“ a făcut-o Paul Anghel. Sentimentul de plină satisfacţie estetică pe care-l degajă textul la lectură nu poate fi regăsit, însă, aidoma, în spectacol. Cauzele nu sunt tocmai uşor determinabile. Sigur, un nou concept de teatru istoric găseşte destul de nepregătită „scena“, şi ea supusă unor obişnuinţe. Dar regizorii au respectat, cred (în ciuda unor opinii contrare), cel puţin în linii mari, noutatea textului, operînd cu simboluri, descărcînd cadrul scenic pină la minimul necesar (decorul aparţine arhitectului V. Popov), propulsînd în prim-plan dezbaterea de idei. Poate că actorii păstrează, uneori, gesturi de teatru istoric vetust, dar această explicaţie este, neîndoielnic, insuficientă pentru a determina decalajul. Cu atît mai mult cu cit compoziţiile actoriceşti au, fiecare, merite reale : Victor Rebengiuc (chiar dacă se lasă recunoscut cîteodată) creează un Mihai Viteazul dinamic în gînd şi mişcare, Petre Gheorghiu are acel marcant echilibru lăuntric pe care-l presupune partitura hatmanului, Fory Etterle și Ion Caramitru — prin mijloace de expresie diferite — punctează drama cu o doză neostentativă de pitoresc. S-ar putea obiecta faptul că spectacolul se „încălzește“ greu, primele două momente (de după prolog) neizbutind pe de-a-ntregul, imperios necesara comunicare cu sala. Dar regizorii au fost şi de data asta, fideli textului : din punct de vedere compoziţional, piesa are un crescendo al ei, şi apoi un descrescendo, un flux şi un reflux care însoţesc (subtil) traiectoria ascendentă şi apoi descendentă a personajului titular, pînă la stingerea finală. Transformarea epilogului în prolog (interpretarea sobră, statuară a Mihaelei Juvara este remarcabilă) nu ni se pare nici ea esenţială în explicarea diferenţelor calitative dintre text şi spectacol. Atunci ? Păstrăm convingerea că fiecare lucrare dramatică este mai mult sau mai puţin accesibilă scenei. Paradoxal, tocmai acest „Viteazul“ (care nu apelează, cum spuneam, la ascenicele lupte zăngănitoare) mi se pare mai puţin accesibil. Nu din vina dramaturgului, nici din vina regizorului. Şi totuşi de ce ? Poate pentru că această „piesă" a gîndirilor incandescente refuză programatic orice urmă de convenţionalism, în timp ce instituţia scenei păstrează, încă, în definiţie chiar, convenţia. Ar fi singura explicaţie plauzibilă. CALIN CALIMAN // Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" UNA PE ZI de MATTY — Dumneata ai capacitatea de 600 !... Eu de o damigeana !... Cine crezi că are dreptate ?... ,Románia liberó“ FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITA : Opera Română (16 48 20) ora 19,30 ; HEIDELBERGUL DE ALTADATA : Teatrul National ,I. L. Caragiale“ sala Comedia (14 7171) ora 20 ; TRAVESTI : Teatrul National ,,I. L. Caragiale" sala Studio (15 15 53) ora 20 ; LIVADA CU VISINI : Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" sala din bd. Schitu Măgureanu 1 (14 60 00) ora 20 ; MELODIE VARSOVIANA : Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra" sala Studio (12 44 16) ora 20 ; TANGO: Teatrul Mic (15 65 88) ora 20 ; CE SCURTA E VARA : Teatrul ,.C. I. Nottara“ sala din bd. Magheru 20 (15 93 02) ora 19.30; ClND LUNA E ALBASTRĂ : Teatrul ,,C. I. Nottara“ sala Studio ora 20 ; PE 40 M LUNGIME DE UNDĂ : Teatrul Giulesti (18 04 85) ora 19,30; BUCUREŞTI VARIETE : Teatrul de revistă şi comedie , Ion Vasilescu“ la Sala Palatului ora 20 ; TRANSFUZIA : Teatrul evreiesc de stat (21 36 71) ora 20 ; ELEFĂNŢELUL CURIOS : Teatru! ..Ţăndărică" sala din Calea Victoriei 50 115 23 77, ora 17 ; BIRLIC : Teatrul ,,C. Tănase“ sala Savov (15 56 73) ora 19.33; FEMEI, FEMEI, FEMEI : Teatrul ,,C. Tănase" sala din Calea Victoriei 174 (15 04 18) ora 19,30. CINEMATOGRAFE! CORABIA NEBUNILOR : Patria (11 86 25) orele : 9 — 12 — 15 — 18 — 21. LA NORD PRIN NORD-VEST Festival (15 63 84) orele : 8.30 — 11.30 — 14.30 — 17.30 - 20.30 LUPII ALBI: Republica (11 03 72), orele : 8.30 — 11 — 13.30 — 16 — 18.30 — 21 . PARIA: Luceafărul (15 87 67) orele : 9 - 11.15 - 13.30 - 16 - 13,30 — 21 1 București IÎS 61 541 mele 1 8 30 — N — 13 30 — 16 — 18,30 — 21 1 Favorit (Drumul Taberii) orele : 10 _ 13 — 13.30 — 18 - 20,30 . OMUL CARE VALORA MILIARDE : Victoria (16 28 791 orele: 9 - 11.15 — 13.30 — 16 — 18.30 — 20.45 ; Grivita (17 0858) mele: 9 — 1115 — 13.30 — 16 — 18.15 — 20.30 1 Melodia (12 06 88) orele : 9 — 11.15 — 13.30 — 16 — 13 30 — 20.45 | Flamura (23 07 401 orele: 9 — 11.15 — 13.30 — 16 — 18.15 — 20.30. MY FAIR LADY: Central (14 12 24) orele • 9.30 — 13 — 16.30 — 20. TIGRUL : Lumina (16 23 351 orele i 9.30—16 — In continuare i 18.30 — 20.45 | Drumul Sării (31 28 131 orele : 15 — 17.30 — 20. ARUNCAȚI BANCA IN AER : Doina (16 35 38) orele: 11.30 — 13,45 — 16 — 18 15 — 20.30. ULTIMA LUNĂ DE TOAMNĂ : Union (13 49 04) orele : 20 30. A TRĂI PENTRU A TRAI : Union orele : 15.30 — 18. MONDO-CANE : Timpuri . Noi (15 61 10) orele r B—21 tn continuare. ANGELICA ȘI SULTANUL : Feroviar (16 22 73) orele: 8.30 — 11 — 13.30 — 16 — 18.30 —21 i Excelsior (18 10 88) orele: 9.45 — 12.15 — 14.45 — 17.15 — 20 ! Floreasca (33 29 71) orele: 9 — 11.15 — 13.30 — 16 — 18.15 — 20.30 : Gloria (22 4401) orele: 9 — 1115 — 13.30 — 16 — 18.15 — 20.30 | Tomis (21 49 46) orele: 9 — 11.15 — 15.45 — 18.15 — 20.30. COMISARUL X SI BANDA „TREI ClINI VERZI: înfrățirea (17 31 64) orele i 15 — 17.45 — 20 . Progresul (23 94 101 orele : 15.30 — 18. LOVITURĂ PUTERNICĂ s Progresul orele • 20.30. MARATON Buzesti (15 62 79) orele ■ 15.30 — 18 — 20 30. VIRSTA INGRATĂ: Dacia (16 26 10) orele r 8.35—20.45 In continuare ! Lira (31 71 71) orele : 15,30 — 18 —20,15. UN GLONTE PENTRU GENERAL : Bucegi (17 05 47) orele: 9 — 11,15 — 13,30 — 15,45 — 18,15 — 20,15 : Miorita (14 27 14) orele : 9,30 — 12 — 15,30 — 18 — 20,30 ) Arta (21 31 86) orele ei 9—15,45 in continuare 18 — 20 30. DRAGOSTE LA LAS VEGAS : Unirea (17 10 21) orele: 18 — 20,15. Flacăra (21 35 401 orele) 18 — 20,30. ICONOSTAS : Unirea orele t 15.30. ARMATA „CODOBATURILOR* DIN NOU IN LUPTĂ : Flacăra orele t 15.30. SOARELE VAGABONZILOR : Giulesti (17 55 46) orelor 15,30 — 18 — 20,30 . Volga (11 91 26) orele r 9,15— 16 in continuare t 18,15 — 20,30. MEMENTO : Cotroceni (13 62 56) orele t 20.30. O CHESTIUNE DE ONOARE I Cotroceni orele t 15.30 — 18. ADIO, GRINGO 1 : C r I n g a s 1 (17 38 81) orelor 15 30 — 18 — 20.15. TINEREȚE FĂRĂ BĂTRINEȚE I Viitorul (11 48 03) orele t 15,30 . Cosmos (35 19 15) orele : 15 30 — 18 — 20.15. O CHESTIUNE DE ONOARE : Viitorul orele t 18 — 20,30. CONTESA COSEL : Moşilor (12 52 93) orele ) 15,30 — 19. OMUL CU ORDIN DE REPARTIȚIE : Popular (355 17) orele | 20,30. SHERLOCK HOLMES | Populat orele : 15.30 — 18. O NOAPTE FURTUNOASĂ I Munca (21 50 97) orele i 20. CREOLA, OCHII-ȚI ARD CA FLACĂRA I Munca orele t 16 — 18 . Rahova (23 91 00) orele : 15,30 — 18. GIOCONDA FĂRĂ SURIS : Rahova orele 20,30. OMUL, ORGOLIUL, VENDETA Aurora (35 04 66) orele: 9 — 11,15 — 13,30 — 16 — 18,15 — 20 30 . Modern (23 71 01) orele: 10 — 13 — 16 — 18,15 — 20,30. OMUL MOMENTULUI 1 Vitan (21 39 82) orele : 15,30 — 18 . Pacea (31 32 52) orele : 15,45 — 18 — 20,15. CAVALERII AERULUI : Ferentari (23 17 50) orele: 15 30 — 18 — 20,15. Programul I 18; Buletin de ştiri, 18,05; Studioul pionierilor... la Iaşi, 18,25; Criterii. Gene.; Festivalul national al teatrelor in faza selecţiilor preliminare? 19. Avanpremieră? 19,15; Interpreţi îndrăgiţi de muzică populară? 19,30? Telejurnalul de seară ? 19,55; Actualitatea economică ? 20,10 : Seară de teatru TV : Rembrandt. Evocare de Anda Boldur? 20,40: Pe teme muzicale: Contemporaneitate si folclor . 21,05: ,,Chore-Studio" — balet contemporan ? 21,30: Convorbiri literare: Literatura feminină ? 22,15: Jacqueline Midinette ? 22,35: Telejurnalul de noapte ? 22,45: Cronica ideilor : Marxismul secolului XX. Programul II 19,30: Telejurnalul de seară? 20: Concertul de deschidere a stagiunii Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii. Transmisiune din Studioul de concerte? 21,35: Film serial: Răzbunătorii: Furt în arhiva secretă. Pentru zilele de 10, 11 şi 12 octombrie se anunţă următorul timp probabil : Vremea se menţine frumoasă în prima parte a intervalului, apoi va deveni schim- bătoare. Cerul mai mult senin la început se va înnoura treptat începînd din vestul ţării unde vor cădea ploi slabe locale. Vînt slab pînă la potrivit. Temperaturile minime vor oscila între 4—12 grade, iar maximele între 14—22 grade. Dimineața ceaţă locală. La munte . Vremea schimbătoare cu cerul temporar noros. Vor cădea ploi slabe locale vînt potrivit, temperatura în creștere ușoară.