România literară, iulie-septembrie 1973 (Anul 6, nr. 27-39)

1973-07-05 / nr. 27

f■ N ziua de 3 iulie, aşa cum era programată, a început­­ la Helsinki, Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa. Au fost de faţă, la şedinţa publică inaugurală, delegaţi din 35 de ţări. Delegaţia României Socialiste este condusă de ministrul de externe, George Ma­coves­cu. înainte de orice, vom sublinia faptul, deosebit de important, că delega­ţia ţării noastre are mandatul aprobat de Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, in şedinţa sa din 2 iulie a. c­, pre­zidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului. In­tr-adevăr, în Hotărirea dată publicităţii după şedinţă se arată: „Analizînd problemele securităţii in Europa, Comitetul Executiv salută începerea Con­ferinţei general-europene , cu participarea reprezentanţilor tuturor statelor, in condiţii care permit abordarea unui cerc larg de probleme, pe baza deplinei egalităţi in drepturi şi suveranităţii tuturor naţiunilor , ca pe un eveniment de importanţă istorică în viaţa politică a continentului nostru. Comitetul Executiv aprobă mandatul delegaţiei române care participă la Conferinţa miniştrilor de externe de la Helsinki şi trasează sarcina de a se acţiona cu consecvenţă pentru creşterea aportului ţării noastre la desfăşu­rarea cu succes a lucrărilor conferinţei, la obţinerea unor rezultate maxime in soluţionarea problemelor vitale ale continentului, in întărirea cursului spre destindere, colaborare şi pace in Europa şi în lumea întreagă“. I­n ce priveşte desfăşurarea lucrărilor începute acum două­­ zile, corespondenţii agenţiilor de presă arată că la Hel­sinki au sosit mai mult de 1 500 de persoane, intre care 450 de delegaţi şi 350 de ziarişti din toată lumea, un mare număr de funcţionari şi de inter­preţi, care au sarcina de a efectua traducerile simultane ale cuvintărilor in şase limbi. La hoteluri nu se mai găseşte nici o cameră liberă. Cea mai numeroasă delegaţie este a Uniunii Sovietice. 31 de persoane, urmată de a Marii Britanii, 26, şi a Statelor Unite, 18. Delegaţia cea mai mică este a statului Monaco, formată din 2 persoane. Cu cîteva minute înaintea deschi­derii şedinţei inaugurale, delegaţiile au luat loc in marele amfiteatru, a că­rui capacitate este de 1 750 de locuri. Absolut toate au fost ocupate cu oca­zia acestui eveniment istoric. Intre rîndurile de fotolii au fost aşezate pupitre speciale pentru delegaţiile politice. Pe podium, dominat de orga monumentală a silii, se află masa prezidenţială şi cabinele interpreţilor. „Conferinţa care se deschide astăzi , a spus preşedintele Finlandei, Urho Kekkonen, este fără precedent in istoria continentului nostru. Ea nu este o reuniune a beligeranţilor victorioşi , nu este o reuniune a marilor pu­teri, ci reprezintă efortul comun al tuturor guvernelor interesate pentru a găsi, pe baza egalităţii şi respectului mutual, o soluţie problemelor vitale care ne interesează pe toţi. Luind ca bază de plecare a lucrărilor sale ega­litatea şi respectul mutual — a continuat preşedintele — conferinţa a ales singura cale care poate să conducă la rezultate durabile. Datorită conferinţei pentru securitate şi cooperare, moştenirea grea a trecutului va putea — şi noi dorim sincer acest lucru — să fie lichidată pe continentul nostru. Dar obiectivul conferinţei este mai larg- Naţiunile Europei trebuie să definească împreună formele şi procedura în cadrul cărora noi vom putea să ne con­centrăm energiile asupra cooperării in domeniile care definesc viitorul Europei şi, în fond, al întregii lumi“. H­OTARIREA Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. cu cu privire la activitatea internaţională a partidului şi statului, adoptată în şedinţa din 2 iulie a. c., cuprinde o privire generală şi aprofun­dată asupra tuturor problemelor de politică externă, asupra poziţiei luate de România Socialistă, în desfăşurarea evenimentelor internaţionale, care con­firmă, pe deplin, justeţea liniilor directoare trasate de Congresul al X-lea şi de Conferinţa Naţională în domeniul politicii externe, a analizei şi apre­cierilor privitoare la procesele care au loc în lumea contemporană, la schim­bările în raportul de forţe mondial, la cursul luptei pentru destindere, cola­borare şi pace. Comitetul Executiv — se arată in Hotărtre — „a dat, în una­nimitate, o înaltă apreciere activităţii desfăşurate de conducerea partidului şi a statului, contribuţiei hotărîtoare pe care secretarul general al partidului, preşedintele Consiliului de Stat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a adus-o şi o aduce la elaborarea politicii externe a României, la traducerea in viaţă a hotărîrilor Congresului al X-lea şi ale Conferinţei Naţionale". Subliniind pro­fundele mutaţii şi schimbări în direcţia destinderii şi a colaborării, a afir­mării politicii de independenţă naţională a popoarelor, a participării tuturor statelor la soluţionarea problemelor internaţionale, şi, in cadrul acesta, a sporirii rolului ţărilor mici şi mijlocii. Comitetul Executiv a pus in lumină „contribuţia de seamă pe care au adus-o şi o aduc la aceste procese ţările socialiste, partidele comuniste şi muncitoreşti, clasa muncitoare, celelalte forţe progresiste, democratice, antiimperialiste din întreaga lume. Concluzia principală care se desprinde din analiza evoluţiei politice mondiale este că, spre deosebire de perioada de după primul război mondial, acum, la aproape trei decenii de la sfîrşitul ultimului război mondial, ne aflăm nu în faţa unei stări de încordare, ci in faţa unui puternic curs spre destindere, colaborare şi apropiere între popoare. Acest curs corespunde năzuinţelor tuturor popoa­relor de a aşeza relaţiile dintre state pe baze noi, echitabile, de a-şi consacra eforturile progresului economico-social, bunăstării şi prosperităţii fiecărei naţiuni“. I­n încheierea acestei importante Hotăriri a Comitetului ■ Executiv se arată că, pe temeiul informării prezentate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în legătură cu vizita în Republica Federală Ger­mania şi convorbirile purtate cu preşedintele Gustav Heinemann, cancelarul Willy Brandt şi cu alţi reprezentanţi ai vieţii politice şi economice vest-ger­mane, Comitetul Executiv a aprobat, în unanimitate, rezultatele vizitei în Re­publica Federală Germania, şi a dat o înaltă apreciere activităţii desfăşurate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu cu acest prilej. Documentele semnate şi înţe­legerile realizate reprezintă o contribuţie însemnată la dezvoltarea relaţiilor dintre Republica Socialistă România şi Republica Federală Germania in interesul popoarelor celor două ţări, al cauzei colaborării, securităţii şi păcii in Europa şi in lume. Cronicar 2 România literară Pro domo Demnitatea muncii noastre SCRIITORII, şi artiştii în general, pot să apară, adeseori, în faţa oamenilor şi a istoriei literare ca fiinţe prea iri­tabile, pline de temperament, adese­ori chiar incomode. Ei sunt incomozi, înainte de toate, chiar pentru ei înşişi, pentru că nu e uşor de trăit cu o fire iritabilă. Nervii, furiile sau tristeţile, covirşirea de emoţie ne consumă ade­sea zilele şi nu arareori şi nopţile, însă acesta este tributul personal cel mai greu, pe care trebuie să-l plăteas­că oamenii cu sensibilitatea exacerbată, izbiţi de semnificaţiile crescute în di­mensiune­a unor fapte pentru alţii a­­nodine. A fi artist, desigur, în afară de suc­ces, prin însăşi plăcerea revelaţiei sen­sului lucrurilor care înseamnă creaţia, e nu rareori un prilej de mare bucu­rie, chiar de fericire greu de întîlnit altfel, dar şi de suferinţă interioară, de incertitudine. Tocmai aceste greutăţi interioare fac însă şi demnitatea muncii noas­tre şi trebuie să impună respectul faţă de efortul artistului, de bătălia pe care o dă, aproape în fiecare clipă şi cu sine însuşi, însă acest respect, care uneori, în cazuri rare şi fericite, se numeşte glo­rie, impune şi o deosebită responsabi­litate, înainte de toate faţă de valo­rile poporului în care te-ai născut şi pe care trebuie să-l exprimi. Aceste valori trebuiesc păstrate, promovate, răspîndite şi crescute, ceea ce implică o operaţie nu individuală numai, ci colectivă. A trecut perioada sărbătoririi revo­luţiei de la 1848, insă omagiul nostru a celor străluciţi înaintaşi ai noştri nu poate să înceteze niciodată. Ei au ştiut să descopere şi să crească tezaurul nostru naţional şi să-l apere de orice ar fi putut să-l întunece. Aşa au procedat şi înaintaşii noştri, nu altfel trebuie să procedăm noi în­şine, ca să le fim demni urmaşi, ori­cît de modestă ar fi contribuţia noas­tră personală. Atunci cind considerăm că bărbăţia şi curajul, spiritul de înaltă răspundere, trebuie inculcat în min­ţile tinerilor, a tuturor concetăţenilor noştri, ca valori etice fundamentale, trebuie să ne dovedim, şi noi, în toate faptele noastre. Să promovăm produsul muncii, al efortului, al creaţiei sincere, devotată intereselor majore ale poporului, este o datorie de onoare, un înalt semn de solidaritate umană. Să urmăm în acest sens pilda mari­lor paşoptişti pe care i-am sărbătorit. Cu atît mai mult cu cit acum respectul faţă de muncă şi faţă de valoare­a muncă cristalizată deci, este o bază de nezdruncinat a eticii socialiste, etica muncii, cult al muncii. Toate motivele ideologice sunt, ală­turi de o asemenea atitudine, însăşi raţiunea de a fi a scriitorului anga­jat este să fie purtătorul unei aseme­nea atitudini. Desigur, oricînd opera de artă, pro­dus de unicat, originală şi nouă prin definiţie, o nouă apropiere şi definire a lumii, poate fi supusă discuţiei şi o discuţie presupune mai multe păreri. Aceasta este una din funcţiile operei de artă, să excite sensibilitatea şi in­teligenţa, să se opună lîncezelii, ob­iş­­nuinţei, poncifului şi truismului. Ea nu trebuie numai contemplată şi ne­condiţionat admirată, ci e menită să incite, să trezească, este o armă a ve­ghii împotriva somnului. O cultură vie este o cultură în care originalitatea nu va avea sufragii una­nime, dar nu va lăsa pe nimeni indi­ferent. Dintre toate relele, indiferen­ţa, apatia, este cel mai mare şi cel mai incompatibil cu o societate dina­mică, în dezvoltare. Alexandru Ivasiuc Con­fluente Prezenţa în A­m urmărit, într-o vreme, chiar în ,,România literară" o suită de eseuri prin care creatori din do­menii şi vîrste diferite, declarîndu-şi crezul, încercau să dezvăluie meca­nismul creaţiei, acel resort profund in­tim şi misterios care-i face să-şi ela­boreze operele. S-a vorbit acolo şi de o pregătire laborioasă, de metode fe­lurite de a crea ; dintre toţi păreau însă să se detaşeze poeţii care, ca şi Goethe cîndva, mărturiseau : ,,Cînt pre­cum cintă pasărea“. Dar se dădeau, totodată, şi exemple ale muncii asi­due, existentă chiar la Goethe, ca de altminteri, la toţi marii poeţi. Fiindcă, iată manuscrisele lui Eminescu nu ne lasă deloc să întrevedem chipul unui mare liric care n-ar fi scos decât sim­ple triluri, însăilări spontane de sune­te armonioase. Fireşte, spontaneitatea fanteziei joacă un mare rol în toate artele : în muzică, în pictură, chiar în arhitectură unde rigoarea gîndirii se impune moment cu moment. In timp ce scrie, compune muzică sau pictează i se pot prezenta creatorului idei noi dintre care unele modifică viziunea lui iniţială. Multe idei sau imagini i se pot înfăţişa artistului, dar acesta eli­mină pe unele, reţine pe altele căutînd tot timpul să le pună de acord în uni­tatea operei sale. Toate aceste proce­dee sînt acte intelectuale, fapte ale in­teligenţei cu totul deosebite de simpla emisiune a unei imagini spontane. A­ceste lucruri se pot spune despre ori­care artist. Chiar cînd a creat o sută de volume sau de tablouri, un scriitor sau un pictor a compus o operă unică, opera vieţii lui, aceea care exprimă prezenţa unei personali­tăţi în epoca sa. Intre aceste lucrări nu­meroase, scriitorul sau pictorul a ur­mărit să stabilească legături şi să le compună într-un tablou unitar, mărtu­rie a unei epoci şi a unui om sincer şi adine implantat în mijlocul ei. Este cunoscut cazul lui Balzac care, într-un moment înaintat al evoluţiei literare, a avut viziunea unităţii întregii sale opere, a tuturor romanelor sale tre­cute şi viitoare pentru care a găsit un titlu general : Comedia umană. E astfel uşor de dedus că orice creator pătruns de însemnătatea îndeletnicirii lui are la un moment dat viziunea le­găturilor interne ale tuturor străduin­ţelor sale, a unităţii operei sale de-o viaţă. Cum spunea Tudor Vianu : „Dacă un tînăr scriitor, îngrijorat de sine, ar cere un sfat despre chipul în care trebuie să compună cartea lui în lucru şi cum se cuvine s-o lege cu toate celelalte viitoare, cred că nu i se poate da o reţetă, dar i se poate propune o maximă : inţelege-ţi timpul şi dăru­­ieşte-te în întregime operei tale“. Prof. univ. Nica Sabin epocă

Next