România literară, iulie-septembrie 1973 (Anul 6, nr. 27-39)
1973-07-05 / nr. 27
f■ N ziua de 3 iulie, aşa cum era programată, a început la Helsinki, Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa. Au fost de faţă, la şedinţa publică inaugurală, delegaţi din 35 de ţări. Delegaţia României Socialiste este condusă de ministrul de externe, George Macovescu. înainte de orice, vom sublinia faptul, deosebit de important, că delegaţia ţării noastre are mandatul aprobat de Comitetul Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, in şedinţa sa din 2 iulie a. c, prezidată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului. Intr-adevăr, în Hotărirea dată publicităţii după şedinţă se arată: „Analizînd problemele securităţii in Europa, Comitetul Executiv salută începerea Conferinţei general-europene , cu participarea reprezentanţilor tuturor statelor, in condiţii care permit abordarea unui cerc larg de probleme, pe baza deplinei egalităţi in drepturi şi suveranităţii tuturor naţiunilor , ca pe un eveniment de importanţă istorică în viaţa politică a continentului nostru. Comitetul Executiv aprobă mandatul delegaţiei române care participă la Conferinţa miniştrilor de externe de la Helsinki şi trasează sarcina de a se acţiona cu consecvenţă pentru creşterea aportului ţării noastre la desfăşurarea cu succes a lucrărilor conferinţei, la obţinerea unor rezultate maxime in soluţionarea problemelor vitale ale continentului, in întărirea cursului spre destindere, colaborare şi pace in Europa şi în lumea întreagă“. In ce priveşte desfăşurarea lucrărilor începute acum două zile, corespondenţii agenţiilor de presă arată că la Helsinki au sosit mai mult de 1 500 de persoane, intre care 450 de delegaţi şi 350 de ziarişti din toată lumea, un mare număr de funcţionari şi de interpreţi, care au sarcina de a efectua traducerile simultane ale cuvintărilor in şase limbi. La hoteluri nu se mai găseşte nici o cameră liberă. Cea mai numeroasă delegaţie este a Uniunii Sovietice. 31 de persoane, urmată de a Marii Britanii, 26, şi a Statelor Unite, 18. Delegaţia cea mai mică este a statului Monaco, formată din 2 persoane. Cu cîteva minute înaintea deschiderii şedinţei inaugurale, delegaţiile au luat loc in marele amfiteatru, a cărui capacitate este de 1 750 de locuri. Absolut toate au fost ocupate cu ocazia acestui eveniment istoric. Intre rîndurile de fotolii au fost aşezate pupitre speciale pentru delegaţiile politice. Pe podium, dominat de orga monumentală a silii, se află masa prezidenţială şi cabinele interpreţilor. „Conferinţa care se deschide astăzi , a spus preşedintele Finlandei, Urho Kekkonen, este fără precedent in istoria continentului nostru. Ea nu este o reuniune a beligeranţilor victorioşi , nu este o reuniune a marilor puteri, ci reprezintă efortul comun al tuturor guvernelor interesate pentru a găsi, pe baza egalităţii şi respectului mutual, o soluţie problemelor vitale care ne interesează pe toţi. Luind ca bază de plecare a lucrărilor sale egalitatea şi respectul mutual — a continuat preşedintele — conferinţa a ales singura cale care poate să conducă la rezultate durabile. Datorită conferinţei pentru securitate şi cooperare, moştenirea grea a trecutului va putea — şi noi dorim sincer acest lucru — să fie lichidată pe continentul nostru. Dar obiectivul conferinţei este mai larg- Naţiunile Europei trebuie să definească împreună formele şi procedura în cadrul cărora noi vom putea să ne concentrăm energiile asupra cooperării in domeniile care definesc viitorul Europei şi, în fond, al întregii lumi“. HOTARIREA Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. cu cu privire la activitatea internaţională a partidului şi statului, adoptată în şedinţa din 2 iulie a. c., cuprinde o privire generală şi aprofundată asupra tuturor problemelor de politică externă, asupra poziţiei luate de România Socialistă, în desfăşurarea evenimentelor internaţionale, care confirmă, pe deplin, justeţea liniilor directoare trasate de Congresul al X-lea şi de Conferinţa Naţională în domeniul politicii externe, a analizei şi aprecierilor privitoare la procesele care au loc în lumea contemporană, la schimbările în raportul de forţe mondial, la cursul luptei pentru destindere, colaborare şi pace. Comitetul Executiv — se arată in Hotărtre — „a dat, în unanimitate, o înaltă apreciere activităţii desfăşurate de conducerea partidului şi a statului, contribuţiei hotărîtoare pe care secretarul general al partidului, preşedintele Consiliului de Stat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a adus-o şi o aduce la elaborarea politicii externe a României, la traducerea in viaţă a hotărîrilor Congresului al X-lea şi ale Conferinţei Naţionale". Subliniind profundele mutaţii şi schimbări în direcţia destinderii şi a colaborării, a afirmării politicii de independenţă naţională a popoarelor, a participării tuturor statelor la soluţionarea problemelor internaţionale, şi, in cadrul acesta, a sporirii rolului ţărilor mici şi mijlocii. Comitetul Executiv a pus in lumină „contribuţia de seamă pe care au adus-o şi o aduc la aceste procese ţările socialiste, partidele comuniste şi muncitoreşti, clasa muncitoare, celelalte forţe progresiste, democratice, antiimperialiste din întreaga lume. Concluzia principală care se desprinde din analiza evoluţiei politice mondiale este că, spre deosebire de perioada de după primul război mondial, acum, la aproape trei decenii de la sfîrşitul ultimului război mondial, ne aflăm nu în faţa unei stări de încordare, ci in faţa unui puternic curs spre destindere, colaborare şi apropiere între popoare. Acest curs corespunde năzuinţelor tuturor popoarelor de a aşeza relaţiile dintre state pe baze noi, echitabile, de a-şi consacra eforturile progresului economico-social, bunăstării şi prosperităţii fiecărei naţiuni“. In încheierea acestei importante Hotăriri a Comitetului ■ Executiv se arată că, pe temeiul informării prezentate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în legătură cu vizita în Republica Federală Germania şi convorbirile purtate cu preşedintele Gustav Heinemann, cancelarul Willy Brandt şi cu alţi reprezentanţi ai vieţii politice şi economice vest-germane, Comitetul Executiv a aprobat, în unanimitate, rezultatele vizitei în Republica Federală Germania, şi a dat o înaltă apreciere activităţii desfăşurate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu cu acest prilej. Documentele semnate şi înţelegerile realizate reprezintă o contribuţie însemnată la dezvoltarea relaţiilor dintre Republica Socialistă România şi Republica Federală Germania in interesul popoarelor celor două ţări, al cauzei colaborării, securităţii şi păcii in Europa şi in lume. Cronicar 2 România literară Pro domo Demnitatea muncii noastre SCRIITORII, şi artiştii în general, pot să apară, adeseori, în faţa oamenilor şi a istoriei literare ca fiinţe prea iritabile, pline de temperament, adeseori chiar incomode. Ei sunt incomozi, înainte de toate, chiar pentru ei înşişi, pentru că nu e uşor de trăit cu o fire iritabilă. Nervii, furiile sau tristeţile, covirşirea de emoţie ne consumă adesea zilele şi nu arareori şi nopţile, însă acesta este tributul personal cel mai greu, pe care trebuie să-l plătească oamenii cu sensibilitatea exacerbată, izbiţi de semnificaţiile crescute în dimensiunea unor fapte pentru alţii anodine. A fi artist, desigur, în afară de succes, prin însăşi plăcerea revelaţiei sensului lucrurilor care înseamnă creaţia, e nu rareori un prilej de mare bucurie, chiar de fericire greu de întîlnit altfel, dar şi de suferinţă interioară, de incertitudine. Tocmai aceste greutăţi interioare fac însă şi demnitatea muncii noastre şi trebuie să impună respectul faţă de efortul artistului, de bătălia pe care o dă, aproape în fiecare clipă şi cu sine însuşi, însă acest respect, care uneori, în cazuri rare şi fericite, se numeşte glorie, impune şi o deosebită responsabilitate, înainte de toate faţă de valorile poporului în care te-ai născut şi pe care trebuie să-l exprimi. Aceste valori trebuiesc păstrate, promovate, răspîndite şi crescute, ceea ce implică o operaţie nu individuală numai, ci colectivă. A trecut perioada sărbătoririi revoluţiei de la 1848, insă omagiul nostru a celor străluciţi înaintaşi ai noştri nu poate să înceteze niciodată. Ei au ştiut să descopere şi să crească tezaurul nostru naţional şi să-l apere de orice ar fi putut să-l întunece. Aşa au procedat şi înaintaşii noştri, nu altfel trebuie să procedăm noi înşine, ca să le fim demni urmaşi, oricît de modestă ar fi contribuţia noastră personală. Atunci cind considerăm că bărbăţia şi curajul, spiritul de înaltă răspundere, trebuie inculcat în minţile tinerilor, a tuturor concetăţenilor noştri, ca valori etice fundamentale, trebuie să ne dovedim, şi noi, în toate faptele noastre. Să promovăm produsul muncii, al efortului, al creaţiei sincere, devotată intereselor majore ale poporului, este o datorie de onoare, un înalt semn de solidaritate umană. Să urmăm în acest sens pilda marilor paşoptişti pe care i-am sărbătorit. Cu atît mai mult cu cit acum respectul faţă de muncă şi faţă de valoarea muncă cristalizată deci, este o bază de nezdruncinat a eticii socialiste, etica muncii, cult al muncii. Toate motivele ideologice sunt, alături de o asemenea atitudine, însăşi raţiunea de a fi a scriitorului angajat este să fie purtătorul unei asemenea atitudini. Desigur, oricînd opera de artă, produs de unicat, originală şi nouă prin definiţie, o nouă apropiere şi definire a lumii, poate fi supusă discuţiei şi o discuţie presupune mai multe păreri. Aceasta este una din funcţiile operei de artă, să excite sensibilitatea şi inteligenţa, să se opună lîncezelii, obişnuinţei, poncifului şi truismului. Ea nu trebuie numai contemplată şi necondiţionat admirată, ci e menită să incite, să trezească, este o armă a veghii împotriva somnului. O cultură vie este o cultură în care originalitatea nu va avea sufragii unanime, dar nu va lăsa pe nimeni indiferent. Dintre toate relele, indiferenţa, apatia, este cel mai mare şi cel mai incompatibil cu o societate dinamică, în dezvoltare. Alexandru Ivasiuc Confluente Prezenţa în Am urmărit, într-o vreme, chiar în ,,România literară" o suită de eseuri prin care creatori din domenii şi vîrste diferite, declarîndu-şi crezul, încercau să dezvăluie mecanismul creaţiei, acel resort profund intim şi misterios care-i face să-şi elaboreze operele. S-a vorbit acolo şi de o pregătire laborioasă, de metode felurite de a crea ; dintre toţi păreau însă să se detaşeze poeţii care, ca şi Goethe cîndva, mărturiseau : ,,Cînt precum cintă pasărea“. Dar se dădeau, totodată, şi exemple ale muncii asidue, existentă chiar la Goethe, ca de altminteri, la toţi marii poeţi. Fiindcă, iată manuscrisele lui Eminescu nu ne lasă deloc să întrevedem chipul unui mare liric care n-ar fi scos decât simple triluri, însăilări spontane de sunete armonioase. Fireşte, spontaneitatea fanteziei joacă un mare rol în toate artele : în muzică, în pictură, chiar în arhitectură unde rigoarea gîndirii se impune moment cu moment. In timp ce scrie, compune muzică sau pictează i se pot prezenta creatorului idei noi dintre care unele modifică viziunea lui iniţială. Multe idei sau imagini i se pot înfăţişa artistului, dar acesta elimină pe unele, reţine pe altele căutînd tot timpul să le pună de acord în unitatea operei sale. Toate aceste procedee sînt acte intelectuale, fapte ale inteligenţei cu totul deosebite de simpla emisiune a unei imagini spontane. Aceste lucruri se pot spune despre oricare artist. Chiar cînd a creat o sută de volume sau de tablouri, un scriitor sau un pictor a compus o operă unică, opera vieţii lui, aceea care exprimă prezenţa unei personalităţi în epoca sa. Intre aceste lucrări numeroase, scriitorul sau pictorul a urmărit să stabilească legături şi să le compună într-un tablou unitar, mărturie a unei epoci şi a unui om sincer şi adine implantat în mijlocul ei. Este cunoscut cazul lui Balzac care, într-un moment înaintat al evoluţiei literare, a avut viziunea unităţii întregii sale opere, a tuturor romanelor sale trecute şi viitoare pentru care a găsit un titlu general : Comedia umană. E astfel uşor de dedus că orice creator pătruns de însemnătatea îndeletnicirii lui are la un moment dat viziunea legăturilor interne ale tuturor străduinţelor sale, a unităţii operei sale de-o viaţă. Cum spunea Tudor Vianu : „Dacă un tînăr scriitor, îngrijorat de sine, ar cere un sfat despre chipul în care trebuie să compună cartea lui în lucru şi cum se cuvine s-o lege cu toate celelalte viitoare, cred că nu i se poate da o reţetă, dar i se poate propune o maximă : inţelege-ţi timpul şi dăruieşte-te în întregime operei tale“. Prof. univ. Nica Sabin epocă