România literară, octombrie-decembrie 1973 (Anul 6, nr. 40-52)

1973-11-08 / nr. 45

A ANIVERSAREA Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie a fost­­ sărbătorită in Capitală prin Adunarea festivă ţinută la Casa prieteniei româno-sovietice. De asemenea, presa din toată ţara a salutat eveni­mentul in termeni plini de căldură, evocatori, cum se cuvine acestui mare act din istoria contemporană, deschizător de drumuri înnoitoare. Ziarele noastre publică, la loc de frunte, telegrama adresată tovarăşilor Leonid Ilieniev, Nikolai Podgornii şi Alexei Kosighin, cu acest prilej, de tovarăşii Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer. „Eveniment epocal în istoria omenirii — se spune in telegramă — Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a marcat începutul unei ere noi — era revoluţii­lor proletare, a eliberării omului de exploatare şi asuprire naţională, era afirmării socialismului pe scară mondială“. După ce enumera succesele triumfale obţinute in economia, ştiinţa şi cultura poporului sovietic, telegrama continuă : „Poporul român se bucură din toată inima de aceste succese, văzind ia ele o contribuţie de impor­tanţă deosebită la întărirea forţei sistemului socialist mondial, la cauza progresu­lui şi păcii în întreaga lume. Acordăm o înaltă preţuire legăturilor tradiţionale de prietenie frăţească, de alianţă şi colaborare multilaterală dintre partidele, ţările şi popoarele noastre. Ne exprimăm şi cu acest prilej ferma convingere că relaţiile de colaborare politică, economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală româno-sovietice se vor dezvolta şi adinei continuu, pe baza principiilor marxism-leninismului şi inter­naţionalismului socialist, în spiritul Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre Republica Socialistă România şi Uniunea Republicilor Sovietice So­cialiste, in interesul poporului român şi popoarelor Uniunii Sovietice, al unităţii ţărilor socialiste şi mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, al întregului front antiimperialist.“ 7. In cursul nopţii de duminică 4 noiembrie a sosit la Bucureşti­­ ministrul de externe al Israelului, Abba Eban, care face o vizită oficială in România, la invitaţia ministrului nostru de externe, George Macovescu. Marţi 6 noiembrie, oaspetele a fost primit de preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu. A avut lor un schimb de vederi în probleme internationale de interes comun. In mod deosebit cu privire la cele referitoare la situaţia din Orientul Apropiat. In continuare, preşedintele României socialiste a reţinut pe oaspete la dejun. Im timpul dejunului au fost rostite toasturi. I­n ce priveşte programul convorbirilor oficiale dintre ministrul de­­ externe al ţării noastre şi ministrul de externe al Israelului, acesta a început luni dimineaţă, cînd s-a efectuat un schimb de păreri asupra situa­ţiei din Orientul Apropiat. Luni după amiază Abba Eban împreună cu soţia, Shos­­hana Eban şi celelalte persoane oficiale ce-l însoţesc, au vizitat oraşul şi au făcut un scurt popas la uzinele Tricodava, în seara zilei de luni a avut loc un dineu, la care au fost rostite toasturi. Extragem din toastul ministrului nostru de externe, George Macovescu : «în lumea de astăzi se ridică uriaşe forţe sociale care acţio­nează pentru imprimarea unui curs nou in viaţa internaţională îndreptat spre dez­voltarea colaborării şi înţelegerii între popoare, spre destindere şi pace. Se impun tot mai mult in practica internaţională spiritul tratativelor, h­otărirea popoarelor de a asigura soluţionarea pe cale politică, paşnică, a problemelor litigioase. Considerăm că o condiţie fundamentală pentru dezvoltarea acestui curs pozitiv este participarea activă,, nemijlocită, a tuturor ţărilor în viaţa internaţională. Fiecare ţară — fie ea mare, mijlocie sau mică — indiferent de orînduirea ei socială şi de continentul pe care se află, poate — şi are datoria — să contribuie la soluţionarea în spirit con­structiv a problemelor cu care este confruntată omenirea contemporană, la consoli­darea păcii şi colaborării în lume. Ne îngrijorează perpetuarea conflictului din Orientul Apropiat, evoluţia aces­tuia din ultimul timp, care a dus la numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi la mari distrugeri materiale. Credem că a sosit timpul să se pună capăt acestui conflict, să i se găsească o soluţionare justă şi echitabilă, corespunzătoare intereselor popoa­relor din această zonă, cauzei păcii in lume. România s-a pronunţat şi se pronunţă consecvent pentru soluţionarea conflictului prin mijloace paşnice în spiritul şi pe baza rezoluţiei Consiliului de Securitate din noiembrie 1967, reglementare care să ducă la retragerea trupelor israeliene de pe teritoriile arabe ocupate, la respectarea dreptului ,la existenţă şi dezvoltarea independentă a fiecărui stat din această re­giune, inclusiv a statului Israel, la rezolvarea problemei populaţiei palestiniene in conformitate cu interesele ei legitime». In răspunsul său, ministrul Abba Eban a spus, între altele : «La această oră grea pentru destinul Orientului Mijlociu, Israelul se felicită de a putea continua pe teritoriul românesc dialogul care se desfăşoară cu toată sinceritatea între guver­nele noastre — dialog al cărui scop esenţial este de a întări pacea mondială şi coexistenţa între popoare. Invitaţia care mi-a fost adresată de a face această vizită oficială la Bucureşti se înscrie in politica internaţională a Republicii Socialiste România, care constă in a cultiva raporturi cordiale cu toate statele, oricare ar fi regimul lor social. Promo­varea perseverentă şi constantă a acestei politici a făcut posibil ca România socia­listă să poată întreţine contacte fructuoase cu alte ţăi care s-au găsit sau care, din păcate, se găsesc încă opuse prin conflicte şi dezacorduri. Astfel se conturează politica românească independentă şi specifică, care a contribuit in mod impresio­nant la destindere, ale cărei prime rezultate s-au dezvăluit în Asia ; de asemenea, în­­cadrul Conferinţei pentru securitate în Europa, unde rolul României este bine cunoscut. Nu trebuie, deci, să ne mire de a vedea România desfăşurînd faţă de statele din Orientul Mijlociu această politică de pace, care poate servi de exemplu altor ţări din lume. Desigur, fiecare dintre guvernele noastre urmăreşte pacea şi securitatea în felul său propriu, potrivit circumstanţelor istoriei sale şi principiilor diplomaţiei sale. Dar tocmai prin diversitatea intereselor şi concepţiilor vocaţia diplomatică a fiecăruia este chemată să dovedească posibilităţile sale creatoare. Aici, în România, am simţit vibraţia unui mare elan social, care este pe cale să asigure poporului dumneavoastră un viitor constructiv şi fructuos. Israelul, unde deşertul dă înapoi în faţa ogoarelor, unde omul se străduieşte să domine natura, unde calităţile dovedite sunt întotdeauna respectate, Ştie să aprecieze la justa lor valoare realizările României, sub egida ilustrului său conducător, preşedintele Nicolae Ceauşescu». L­a New York şi la Geneva, cele două mari foruri internaţionale care-şi consacră lucrările eforturilor de consolidare a păcii şi de amplificare a cooperării internaţionale, O.N.T.. şi Conferinţa Europeană pentru securitate şi cooperare, desfăşoară o vie activitate. Sesiunea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite continuă în comitete. Intre acestea, atrage atenţia Comitetui politic, în şedinţele căruia reprezentanţii mai multor state şi-au expri­mat îngrijorarea faţă de sterilitatea negocierilor din Comitetul pentru dezarmare (convocat, în aceste zile, la Geneva). Ideea reactivizării imediate a programelor de dezarmare generală şi totală, care au trezit speranţe în toată opinia publică mon­dială, se impune acum mai mult decit oricînd, un armonic cu tendinţele de destin­dere internaţională. Un moment interesant la C.N.T­. l-a marcat încheierea dezbaterilor în Comi­tetul pentru problemele economice. Raportul de activitate a Consiliului Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (U.N.C.T.A.D.), care a format nucleul acelor dezbateri, a demonstrat că sunt necesare toate eforturile posibile pentru a se realiza, efectiv, universalitatea Unctad-ului, ca organizaţie în cadrul căreia nu tre­buie­ să prevaleze interesele unui grup sau altuia de state. De asemenea, trebuie sprijinite scopurile esenţiale Unctad-ului, anume restructurarea comerţului mondial şi revizuirea sistemului monetar mondial precum şi susţinerea eforturilor de dez­voltar a ţărilor lumii a treia, simultan cu extinderea cooperării internaţionale. Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa a ascultat, în şedinţa sa de marţi, .7 noiembrie, pe reprezentantul Republicii Arabe Egipt Acesta a subliniat necesitatea dezvoltării, pe multiple planuri, a cooperării intre ţările europene şi tarile arabe riverane Mediteranei pe baza respectării principiilor şi normelor drep­tului international în vederea statornicirii unui climat de pace in zonă, de natură sa permită propăşirea tuturor naţiunilor. Cronicar 2 România literară Pro domo General şi misterios U­n adevăr, dacă nu se poate ridica la generalitate, în afara cazului cînd este o simplă afir­­maţie banală, nu este adevăr. Pentru că este transparent, cristalin şi adine permeabil privirii cunoscătoare numai generalul, adică firul ce se naşte din unirea fenomenelor disparate, legătura lucrurilor cu lucrurile însele. A ac­centua specificul, unicul, de neînlocui­tul, înseamnă a invita cunoaşterea la înceţoşare şi a da drept de cetate ne­cunoscutului. Cunoaşterea cuprinde rosturi şi rosturile sunt raporturi, po­ziţionarea existenţelor unele faţă de altele. Şi cuvintele, cînd sînt rupte din legătura frazelor, sînt fără înţeles precis, plutesc vagi şi nedeterminate. A determina înseamnă a plasa, adică a găsi coordonate. Cunoaşterea, se poate spune, este un imens efort de spaţializare, de aşezare in întreguri care, măcar trebuie să bănuim, fac parte din alte întreguri. Nu se poate afirma ceva decit despre tot, decit intr-un orizont cuprinzător. De aceea cunoașterea îşi fixează mai întîi mar­ginile cele mai generale, ea progre­sează de la limitele flexibile înspre centru, e o progresie din afară înăun­tru, o deducere dintr-o concepţie ge­nerală despre lume. Factologii, poate utili ca furnizori de material, sînt cu desăvîrşire ignoranţi, pentru că sînt în afară de cunoaşte­re, validă numai atunci cînd se fundamentează pe o concepţie inte­grală despre lume. Ca să ştim ceva despre un lucru, mai întîi trebuie să avem o părere despre univers. O pă­rere, desigur, ce adeseori e doar o ipoteză necesară de lucru, oricînd mo­dificabilă în funcţie de observaţiile cu care este comparată. Dar oare­­cunoaşterea artistică nu este o viziune a concretului, realizată prin concret ? Nu de aceea poetul se miră, văzînd cu ochi proaspeţi obiec­tele, de la cele mai umile la cele mai importante ? Mirarea sa nu este de fapt forma cea mai directă, singura formă de înţelegere şi exprimare a irepetabilului ? Nu de aceea poeţi mari au strigat, tocmai în numele cu­noaşterii cit mai concrete şi cit mai specifice, că ei „nu strivesc corola de minuni a lumii“ ? Şi nu de aceea poeţi şi mai mari, ca Rilke, au afirmat că „frumuseţea e îngrozitoare“, că ea este greu de suportat asemeni privirii în­gerului ? Există, desigur, nenumărate arte poetice şi profesiuni de credinţă în acest sens, iar ambiţia artei mari a fost întotdeauna de a exprima inex­primabilul, trăind pe lama îngustă a acestei, fraze contradictorii. Şi totuşi, chiar această formă specială de cu­noaştere, dacă este formă de cunoaş­tere, nu se poate dispensa de saltul în general, de exprimarea nu numai a universalului, dar şi a unui univers, a unei totalităţi cosmice, a unui cadru general de raportare. Nimeni nu poate trăi sentimentul corelaţiilor, fără întreg şi fără efortul de a cuprinde şi de a porni de la to­talitate, chiar dacă acest global este încărcat de culoare, bogat în sunete, calitativ şi nu numai cantitativ şi spaţial. Concepţia generală, absolut necesară a artistului, se deosebeşte de aceea a filosofului abstract tocmai pentru că este imperiul calităţii. Dacă visul omenirii, străvechi, este să treacă „din imperiul necesităţii in imperiul libertăţii“, atunci se poate afirma că şi dorinţa artistului, de totdeauna, este de a nu lăsa să se piardă calitatea, de a nu lăsa să se sărăcească, de a nu permite să se golească lucrurile de conţinut. Cu riscul de a fi o cunoaştere ce mai permite în fundal o eternă în­trebare, un văl mai tainic, artistul este campionul calităţii , a notelor noţiu­nii, nu a sferei sale doar. Dar este, cred, legitim, tocmai din această cauză, să spunem că în acest mod, ca luptă­tori pentru conţinut şi prospeţime, ar­tiştii sunt şi în mod firesc campioni ai libertăţii, pentru că această categorie înseamnă o tendinţă de a păstra mereu calitatea, dreptul Calităţii specifice de a exista netopită, deşi integrată în ge­neral, dreptul fiecărei fiinţe de a fi ea însăşi, deci de a se deosebi. Alexandru Ivasiuc Confluenţe Pictură în cuvinte R­EŢIN dintr-un recent eseu publi­cat la această rubrică de artistul poporului Vida Géza acea idee după care nimic nu leagă între ele mai viu şi mai organic artele ca motivul naturii. Fiindcă artele înseşi nu sunt altceva decit creaţii prin care omul subordonează natura, încadrînd-o în legile de organizare ale spiritului u­­man. Şi în literatură şi în plastică şi în muzică natura e o cucerire funda­mentală. Dar ca în întreaga istorie a i­­maginaţiei, natura nu s-a oferit artistu­lui dintr-o dată, şi astfel tabloul înfrun­tării şi supunerii ei e cu atît mai fasci­nant. Grigorescu a privit cu precădere către orizontul nemărginit al şesului muntenesc; Andreescu a văzut pădurea, iar Luchian s-a concentrat asupra flori­lor; Dărăscu, Iser, Tonitza, Ștefan Du­­mitrescu, Steriadi au pus în valoare lumina specială şi pitorescul dobro­gean , Teodorescu-Sion, care se numără şi printre primii pictori atenţi la aspectele orientale ale peisajului nos­tru, şi-a urcat privirea către colinele munteneşti mai înalte, unde ochiul său a ştiut să surprindă figuri dîrze de munteni şi scene de o simplitate pate­tică , Delta Dunării cu farmecul ei atît de m­ic „împletit din enigmă şi gran­doare“ i-a atras pe Ştefan Popescu şi Dărăscu... Şi tot aşa s-ar putea urmări traseele tuturor pictorilor pînă în zilele noastre. Cum tot aşa s-ar putea urmări şi modul în care poeţii au încercat ace­eaşi mişcare de adîncire în tainele spa­ţiului înconjurător începînd cu creato­rul anonim, autorul miraculoasei Miori­ţe şi al lui Tom­a Animo­ş, unde cadrul desfăşurării acţiunii — „gura de rai“ şi „ţara de jos“ poate fi o imagine sintetică a naturii, dar şi un peisaj fantastic — şi ajungînd la Eminescu, cel care a trăit adine înrădăcinat în peisajul păduros al nordului Moldovei. Mediul natural al marelui poet, pare a fi codrul Cosminului, cu lumina care se deschide dintr-odată în mijlocul de­sişului înalt. Şi iată-l apoi pe Mace­­donski cu celebra sa Noapte de Mai ce se desfăşoară intr-un cadru de na­tură stilizat în felul peisajelor eroice, ca şi Noaptea de Decemvrie, căreia, cum spunea Tudor Vianu, „multe împletiri ale refrenelor sale îi dau caracterul unei adevărate bucăţi sim­fonice“. Duiliu Zamfirescu este şi el un pictor clasicist al naturii, dar do­vada unei spontaneităţi superioare a sentimentului naturii, dovada unei atin­geri mai directe cu misterul înfloririi ei ne-o dau versurile lui D. Anghel. De altfel s-au şi făcut apropieri dintre cele mai interesante între creaţia poe­tică a lui Anghel şi pictura lui Luchian. Şi, în sfîrşit, iată-l şi pe acel care izbu­teşte să evoce cu toată forţa peisajul românesc, creatorul unei lumi de ceaţă şi de taină. — Sadoveanu, cu ta­blourile sale tulburătoare din atîtea opere celebre, pictorul Moldovei nordi­ce şi al apelor vijelioase care o străbat. Dinspre Transilvania coboară Goga cu nemuritoarele tablouri ale Oltului, Mureşului şi Crişurilor, precum şi Re­­breanu cu imaginea satului lui Ion, iar din Cîmpia Dunării urcă aducînd ima­gini vechi şi noi Zaharia Stancu şi Marin Preda.... Şi cartea pictorilor cu cuvinte este greu de cuprins. De altfel ar fi imposibil de amintit numele atîtor prozatori şi poeţi în ale căror opere natura este prezentă firesc ca un cadru esenţial de existenţă şi acţiune. Prof. Nicolae Cioica Satu Mare

Next