România literară, octombrie-decembrie 1986 (Anul 19, nr. 40-52)
1986-10-02 / nr. 40
Proletari din toate ţările, uniţi-vâ 1 România literară ,ţ; I:' '■ '■ ‘ , , v ■ . 1 & • • ' Anul XIX, nr. 40, joi 2 octombrie 1$frÉ> '* Săptăminal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România „România literară“ . RflHHHEESHnBHHBHHBHH -'ATÎT ' -, PLEDOARIE PENTRU NOU DIMENSIUNE caracteristică a dezvoltării sociale în epoca modernă, lupta pentru nou capătă în socialism un aspect programatic şi devine unul din principiile de bază ale noii societăţi. Revoluţia socialistă însăşi constituie de altfel expresia unui fundamental impuls înnoitor, manifestat cu vigoare şi profunzime în toate planurile şi domeniile vieţii. Istoria contemporană a României socialiste, şi îndeosebi a epocii de după Congresul al IX-lea, este adine marcată de un lung şir de transformări care au schimbat radical întreaga înfăţişare a ţării. Vastul proces al mutaţiilor economice, sociale, politice şi culturale determinate de construcţia socialistă a dus la crearea unei noi Românii, aflată astăzi pe calea edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Actuala etapă de dezvoltare a ţârii, in conformitate cu obiectivele stabilite de Congresul al XIII-lea şi cu Programul partidului, prevede o accelerare a efortului înnoitor, fundamentat pe introducerea pe scară largă a progresului ştiinţific şi tehnic. Permanenţaspiritului revoluţionar, trăsătură dominantă a societăţii noastre socialiste, implicăm astfel continuitateaşi adîncirea procesului de înnoire a vieţii şi activităţii în toate domeniile. Creşterea nivelului de competenţă, dobîndirea unei perspective superioare, a unei viziuni largi asupra vieţii şi societăţii, depăşirea a tot ce este îngust şi perimat reprezintă cerinţe esenţiale ale etapei actuale. „Pentru a fi revoluţionar — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului — trebuie, într-adevăr, să stăpineşti multilateral tot ce este mai nou în toate domeniile — şi noi avem nevoie de un inginer, de un chimist, de un agronom, de un medic cu înalte cunoştinţe tehnice, dar şi politic-culturale, ideologice, de un revoluţionar în adevăratul sens al cuvîntului ! Numai aşa vom înfăptui revoluţia socialistă în noua etapă de dezvoltare — noua etapă a comunismului în România!“. LITERATURA, prin funcţia sa formativă şi socială, este organic ataşată noului şi înnoirilor, reflectîndu-le şi susţinîndu-e cu mijloace specifice. Chiar evoluţia literaturii române contemporane în epoca de după Congresul al IX-lea are ca principală coordonată un puternic suflu înnoitor, manifestat atît în planul temelor şi al problematicii, cit şi al modalităţilor artistice. Lupta pentru nou a dus la o impresionantă îmbogăţire a cuprinderii în aria literaturii a transformărilor survenite în societatea socialistă românească, a noii înţelegeri a istoriei, a problematicii actualităţii. Depăşirea canoanelor dogmatice, eliberarea de schemele unei optici abstracte asupra vieţii şi societăţii au produs o remarcabilă împrospătare a scrisului nostru artistic, expresie a climatului de efervescenţă creat de Congresul al IX-lea al partidului. Acest proces, de înlăturare a ceea ce a devenit perimat, corespunde sensului general de dezvoltare a societăţii româneşti şi constituie, astăzi, o permanenţă. În ampla angajare a poporului nostru din actuala etapă de dezvoltare a construcţiei socialiste pe calea înnoirilor revoluţionare scriitorii îşi găsesc o generoasă sursă de inspiraţie şi totodată un îndemn la continuarea in propriul efort creator a căutărilor vizând lupta împotriva vechiului. Intransigenţa faţă de fenomenele de inerţie şi imobilism, descoperirea acelor structuri în care se reflectă impulsurile înnoitoare, radiografierea pătrunzătoare a celor mai caracteristice aspecte ale vieţii omului contemporan, efortul de găsire a celor mai eficiente soluţii artistice, care să ţină seama de orizontul de cunoaştere al actualităţii reprezintă mari teme de meditaţie ale creatorilor. Pledoaria pentru nou este subsumată celor mai importante opere literare create în România de azi şi modul în care cititorii se regăsesc în ele constituie cea mai înaltă dovadă a legitimităţii lor artistice şi morale. Lupta pentru nou, fundamentală direcţie a activităţii în toate domeniile, îşi găseşte şi trebuie să-şi găsească — consecvent — şi în literatură marele răsunet patriotic şi revoluţionar. Pledoaria pentru nou este reflexul autenticei conştiinţe creatoare, responsabilă de înaltele sale îndatoriri. MARELE poporului deschisă Florin MUSTA : (In acest număr, reproduceri din expoziţia „Eroi ai luptei tatea şi independenţa patriei” MIRCEA VOIEVOD român pentru unita Muzeul de artă) I SIMBOLICA DOFTANĂ ÎNTREAGA naţiune a trăit tulburătoarea evocare a unei glorioase pagini din lupta eroică a partidului echivalind cu un vibrant omagiu adus activităţii revoluţionare a secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Doftana a devenit in România un simbol. Acolo s-a învăţat suferinţa, poezia lui Eminescu şi ideea de luptă pină la capăt pentru zdrobirea orinduirii celei crude şi nedrepte. Doftana a fost o închisoare grea unde militantă comunişti erau duşi „cu dorinţa declarată de a-i distruge, şi fizic, şi moral,“ regimul burghezo-moşieresc voind prin aceasta,să distrugă mişcarea revoluţionară, partidul comunist, să înăbuşe lupta clasei muncitoare, a ţărănimii, a intelectualităţii, a poporului nostru pentru libertate, pentru dreptate socială, pentru independenţa României.“ E impresionant să-l asculţi pe Preşedintele Ţării evocând acele momente prin care el insuşi a trecut: „Aşa am ajuns şi eu, de la Braşov, la Doftana, in august 1936“. Şi, mai departe : „Doftana a devenit un dublu simbol. Un simbol al terorii şi reacţiunii claselor exploatatoare şi — ca atitea alte simboluri şi exemple — o amintire vie a ceea ce a însemnat regimul burghezomoşieresc. Dar in acelaşi timp Doftana a devenit, încă de pe atunci, simbolul dirzeniei luptei revoluţionare, încrederii in clasa muncitoare, in popor, in comunism“. Doftana e acum muzeu. Doftana e, totodată, şi o aşezare numită Valea Doftanei. Şi mai este, de asemenea, un rîu. Un riu limpede cu o culoare neobişnuit fie albastră, aşa cum o au lacurile, adică apele care nu aleargă, împrumutând irizările pietrelor şi arborilor de pe margini. Doftana izvorăşte din Munţii Girbovei şi după cincizeci de kilometri aventuroşi se întâlneşte, la sud de Cimpina, cu Prahova. E un fiu frumos care dă numele Văii Doftanei, dar pe noi gindul ne duce imediat la închisoarea intrată atit de înnegurat la istoria nu prea depărtată a ţării — pe de o parte înfiorătoare, pe de alta plină de glorie, fiindcă aici s-au călit mulţi eroi comunişti, fiindcă după ce a îndeplinit in zona Prahovei sarcini înalte încredinţate de Partidul Comunist Ilomon, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, întemniţat după procesul de la Braşov care a avut loc cu 50 de ani in urmă, a adus un spirit nou, tineresc, plin de patos revoluţionar, încurajator, pătruns de speranţa victoriei revoluţiei socialiste. O închisoare devenită Universitate la care s-au învăţat legile vieţii şi ale luptei pentru o nouă societate cu adevărat umană. Doftana inspiră, aşadar, recunoştinţă neştearsă luptătorilor pentru echitate socială şi, totodată, o ură neîmpăcată împotriva celor ce-au încălcat cu atita cruzime dreptul oamenilor — muncitori, ţărani, intelectuali — de a trăi liberi intr-o ţară ce şi-o doreau independentă şi suverană. Recitind Cuvintul rostit de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Muzeul Doftana, emoţia ne va copleşi din nou, infuzind sentimentul vibrant al tiărului revoluţionar odinioară întemniţat acolo şi care astăzi conduce ţara spre gloria atit de îndelung visată de marii noştri înaintaşi. Vasile Băran T. MAIORESCU (Paginile 12-13) Biblioteca judeţ" MUREȘ TIRGU-MUREȘ