România literară, ianuarie-martie 1996 (Anul 29, nr. 1-12)

1996-01-10 / nr. 1

CONTRAFORT Drumul Damascului nu trece prin Balcani D­E ŞASE ANI, de cînd observ cu un interes aşa­­zicind profesional soci­etatea românească, nu încetează să mă uluiască diferenţele dintre noi. Simpla contemplare a diversităţii de interese, de obsesii, de interpretări ar trebui să-i pună pe gînduri pe cei care vorbesc, la modul general, despre naţiune, comu­niune de sînge, omogenitate etnică şi alte gogoriţe asortate. Această banali­tate sociologică explică, însă, totala incoerenţă a oricărui sondaj. Cineva dinafară nu ar putea pricepe, nici în ruptul capului, incapacitatea majo­rităţii populaţiei de a sesiza cine îi vrea răul şi cine îi vrea cu adevărat binele. O posibilă explicaţie provine din faptul că în România se trăieşte încă într-o lume mitologică. La noi, vremile Mioriţei şi ale Meşterului Manole nu numai că n-au apus încă, dar ele şi-au atins epoca de aur. Incoerenţa judecăţii politice a elec­torului mediu din România ar arunca în aer, în orice ţară normală, cele mai sofisticate programe de computere. La noi, ele sunt considerate semne fireşti ale tranziţiei. Dar spre ce tot tranzităm noi de şase ani de zile? Răspunsul nu-l cunoaşte, desigur, nimeni. Putem vorbi doar despre faza pe care deja am trăit-o. Pînă în clipa de faţă, am tranzitat, după cum urmează: Dinspre un guvern Verdeţ (de douăzeci de minute), spre un guvern Roman - parcă ceva mai lung, şi infinit mai contondent. Dinspre guver­nul Roman, spre guvernul Stolojan. Adică, dinspre faza romantismului tumultuos, spre faza realismului păgubos, în sfîrşit, stafidele din cozonac, omnipotentul guvern Văcăroiu. Am tranzitat dinspre Securitate spre S.R.I., iar pe drum am constatat că tranziţia a făcut nenumăraţi plozi ilegitimi: spionaj exterior, servicii secrete ale armatei, serviciile de infor­maţii ale preşedinţiei, ale primului ministru - ca să nu mai vorbim de organizaţiile parainformative în slujba unor partide, precum acela al lui Vadim Tudor, în această mare confuzie, nu e nici o mirare că românul una gîndeşte, alta zice şi alta face. Duplicitarismul a devenit nu numai a doua noastră natură, ci un mod de existenţă. Problema tulburătoare e următoarea: am fost întotdeauna aşa, ori am devenit după 1990? E greu de crezut că un popor se poate schimba peste noapte. Drumul Damascului nu trece, din păcate, pe unde am dori noi să treacă. Oricît ar fi de dură, se impune cealaltă concluzie: că am fost întotdeauna așa cum, cu spaimă, ne descoperim astăzi. Ceauşescu a fost doar acoperămîntul, doar întîmplătorul muşuroi de resentimente care ne-a anulat adevărata natură. Sigur, e delicat şi chiar irelevant să faci astfel de generalizări, pentru că ele se bazează doar pe intuiţii şi, poate, pe informaţii parţiale. Mai corect ar fi să spunem că nu există o­­ singură Românie, ci mai multe. Aşa după cum fiecare partid care evo­luează în acest moment pe scena politică e un mixtum compositum în care întîlneşti toate nuanţele şi inten­sităţile spectrului, tot astfel societatea românească e divizată de interese prea arareori armonice. N-am avut ochi să le vedem de la bun început, din decembrie 1989, dar ele existau, erau acolo, sub privirile noastre. Exista, mai întâi, interesul panicat al armatei de a trece drept eroină a revoluţiei, şi nu principală forţă de reprimare a acesteia. Exista interesul comuniştilor de a-şi perpetua, cu orice mijloc, puterea. I-am învinuit, adese­ori, pe activiştii de partid pentru laşitatea şi servilismul lor. Nesimţirea lui Ilie Verdeţ de a propune un guvern comunist în timp ce, la nici treizeci de paşi, mulţimea în delir cerea aruncarea din balcoane a bolşevicilor, a fost, orice am zice, un semn de curaj. Sau de nesimţire? Exista interesul securiştilor de a poza în îngeri salvatori ai naţiei, cînd ei n-au făcut decît să se căpătuiască în timp ce mimau competenţa şi patrio­tismul. Dacă erau atît de competenţi, de ce au rămas cu gura căscată, total nepregătiţi să facă faţă furiei populare din iarna lui 1989? Răspunsul nu e filozofic, pentru că, toată viaţa lor, nu s-au ocupat decît de tăierea frunzelor la cîini. Altceva decît detectarea duşmanilor ţării era înscris în agen­dele lor, şi anume, cum să se chivernisească mai din gros. Trecerea post-decembristă de la statutul de­gradaţi la cel de negustori n-are de ce să ne uimească: vechii noştri securişti fac astăzi la lumina zilei ceea ce, pe vremea lui Ceauşescu, făceau pe de­­ascunselea. Exista, apoi, interesul unei largi părţi a populaţiei de a dormita în ser­vicii care nu le oferă mari satisfacţii, dar îi ajută să trăiască de pe azi pe mîine. Incapabili de mari mobilizări interioare, ei se mulţumesc cu avanta­jul meschin al unui salariu “garantat”, cu mediocritatea penibilă a unei vieţi de tîrîtoare. Exista şi ideea fixă a ţăranului că a primit pămîntul direct din dota lui Ion Iliescu şi că toţi ceilalţi politicieni nu visează altceva decît să li-l confişte şi să-l dea Regelui şi moşierilor din străinătate. Nici criza grîului, nici refuzul încăpăţînat de a-i ajuta pe cei care asigură hrana ţării nu reuşesc să-l clintească pe ţăranul român din această convingere parcă sculptată în piatră. Să ne mai mirăm, atunci, că apariţia oricărui reformator e dinainte compromisă? Că cei ce vorbesc de Europa şi de N.A.T.O. au toate şanse­le să se adreseze - în cel mai bun caz - unor surzi? Că orice politician care propune altă formulă decît aceea cu care echipa lui Ion Iliescu a împuiat, de şase ani, urechile cetăţeanului nu are sorţi de izbîndă? Că numai discur­sul, numai promisiunea deşartă şi pălăvrăgeala naţionalistă au oarecare speranţă de a străpunge dopurile de ceară pe care o naţiune de adepţi ai lui Ulise şi le-au înfipt în urechi parcă pentru vecie? Alegerile viitoare le va cîştiga cel care va şti să arunce spre electorat minciunile cele mai grosolane şi promisiunile cele mai inepte. Patul germinativ e gata pregătit. Populaţia aşteaptă doar plantarea seminţei. Fie ea şi sămînța celei mai sterpe dintre buruieni. 2 România literară România literară % Fundaţia *"România literară" director general Nicolae Manolescu; # cu sprijinul Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă Redacţia: Nicolae Manolescu - director, Gabriel Dimisianu - director adjunct, Alex. Ştefânescu - redactor şef, Mihai Pascu - secretar general de redacţie, Ioana Pârvulescu, Andreea Deciu (critică şi istorie literară), Constanţa Buzea (poezie, proză), Cristian Teodorescu, Mihai Minculescu (publicistică), Eugenia Vodă (film, muzică), Marina Constantinescu (teatru, plastică), Adriana Bittel (externe), Anca Firescu, Mihai Grecu (secretari de redacţie), Nina Pruteanu, Ruxandra Dinu, Alexandra Voicu (corectură), Victor Ciupuliga (fotoreporter). Administraţia: Fundaţia "România literară", Calea Victoriei 133, sector 1, Bucureşti, Of. poştal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, 4072996100089. Cont în valută:B.R.D., filiala Pipera, 1520796100089. Elena Raicu (contabil şef), Corneliu Ionescu (şef serviciu difuzare, tel. 650.33.69.), Andriana Fianu (corespondenţă şi difuzare în străinătate), Elena Hurducaş (secretariat). Corespondenţi: Gabriela Melinescu (Stockholm), Dumitru Radu Popa (New York), Tudor Olteanu (Amsterdam). Tehnoredactare computerizată: Fundaţia "România literară" - Anca Firescu, Mihai Grecu. Introducere texte: Geta Gheorghiu. E-MAIL: romlit©romlit.sfo8.ro Editată de POST-RESTANT FAPTUL că scrieţi versuri oarecare, ca tot omul care are (sau nu are) probleme în amor, nu trebuie să vă neliniştească, deoarece textul în proză este excelent condus, are şi tensiune şi umor, are un aer natural plăcut şi ţine până la capăt interesul cititorului fratern. Din loc în loc însă, poetul frustrat care sunteţi loveşte fraza serioasă a naraţiunii cu câte-o metaforă de un comic la urma urmei nevinovat, dar la care bunul cititor se crispează, dacă nu izbucneşte în râs. Să dau un exemplu, două, cinci? De ce nu? Iată: Acum Vasile avea în faţă un om agitat dintr-o dată, ca apa unei fântâni în care intră brutal ciutura. Gândul că ar fi putut s-o piardă pe Sorina dintr-o curată prostie i se puse în gât ca un lift rămas între etaje. Fetele şi pisicile simt când se prăbuşeşte tavanul chiar înainte ca acestuia să-i treacă prin grindă că se va prăbuşi. Angelica plecă furioasă, mâinile ei balansându-se pe lângă corp de parcă ar fi căutat un gât pe care să-l strângă sălbatic și letal. Cei doi îndrăgostiți dispărură în întunericul ce prinse a-şi târî prin frigul din ce în ce mai îndrăzneț, primele stele. Nu se poate lăsa numai pe seama fanteziei eroului nici expresia uimitoare pe­ o gleznă de plai, de un prost gust garantat. Revenind la poezii, importantă mi se pare a fi una sin­gură, Perpetuare, dar fără versurile 9,10 şi 11. Aş avea o mică rugăminte. Vreau să ştiu care este sensul verbului a beldisi, beldisire dintr-o propoziţie a dv.: Tot căutând..., am ajuns la beldisirea supremă a neu­ronilor... în dicţionarele pe care le am în casă,între beldie (par lung, cotor) şi beldiţă (peşte mic), nu mai există nimic. (Iulian Mardar, Galaţi) # Poeme sentimentale foarte complicate, de criză de identitate, epurate de orice căldură şi de firesc. Poeme de căutare lentă şi de înţelegere înceată de sine în care abundă termenii abstracţi, absolutul, viziunea sufletului, iubirea acoperită de ură contra convenţionalismului, blazoane făcute majoritatea din nemetal, fraze pompoase admirate în unanimitate aprobate cu bucurie, Dumnezeu mâniat, mi-a concediat inimile... Dar, undeva în adânc, se întâmplă ca instinctul de conservare al speciei lirice să se revolte şi să trimi­tă la suprafaţă semnele bune ale talentului însetat de simplitate şi firesc. Oricât de confuz ar fi poemul Probleme cereşti, el este de fapt povestea, în roz, a unei Cătăline seduse de un înger roz, murdar şi prăfuit. în Tu şi Eu prima strofă şi primele trei versuri din cea de a doua, ca şi versul de final al poemului sunt memorabile. Ruptă de tine demarează greu, dar cele trei strofe de final sunt de asemenea de reţinut. Poemul dedicat lui Cioran e neizbutit. Nu-i poate salva nici măcar ideea cioraniană cu care îl încheiaţi, privitoare la organele noastre înzestrate cu o vastă memorie. (Diana Stasco, Ploieşti) # Pentru gândurile bune şi urările de sănătate pentru Noul An, îţi mulţumesc atât eu cât şi colegii mei, cu aceeaşi admiraţie şi cu bucuria pe care ţi le-am arătat de la bun început. Te aşteptăm cu poezii, mulţumindu-ţi cu acest prilej şi felicitându-te pentru cele două cărţi apărute în vară. (Cosmin Nicolae, Buzău)­­ Cu siguranţă că intenţia contează, ca întot­deauna, dar nu e şi îndestulătoare pentru a reţine atenţia cititorului. Nu uitaţi că şi el e om, şi dacă e nemulţumit, cum sunteţi şi dv. are motive înte­meiate. E bine să fiţi un pic pretenţios cu celălalt, cum bine este să-i ofiliţi elanurile exagerate şi prea buna părere despre sine. Despre Lest aruncat de zei nu pot spune decât că am îndoieli că aceasta e calea cea bună. Cum corect şi spuneţi la un moment dat, aici este doar o idee, o încercare, poate chiar o încântare. Greu de trecut peste acel doar şi peste acel poate, dar să sperăm că lumina va intra, chemată de magia cuvântului, în casa poetului tânăr. (Petre Lenţa, Bucureşti). V Va­ rr

Next