România literară, iulie-septembrie 2009 (Anul 41, nr. 26-38)

2009-09-11 / nr. 36

leiofntotectt.ASTRA« S * _ S AJ _ România literară revistă editată cu concursul Fundaţiei ANONIMUL Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România 11 septembrie 2009 (Anul XLI). 32 pagini, 4 lei , acest număr apare cu sprijinul A.F.C.N. Ce facem cu Eminescu? reflecţiile unui traducător - Adrian George SAHLEAN p. 16-17,19 Avanpremieră editorială Nimicul de temut de Julian Barnes p. 26-27 Festivalul „George Enescu" 2009 comentarii de Marina Constantinescu și Dumitru Avakian EDITORIAL de Nicolae Manolescu Patriotismul criticului intr-un serial întins pe câteva numere din revista Cultura, E. Simion îl execută pe Eugen Negriei pentru a fi îndrăznit să denunţe iluziile literaturii române. Trec peste faptul că autorul serialului împinge revolta lui de bun cetăţean până la a-l blestema pe colegul său lipsit de respect faţă de valorile naţionale, ca să spun că n-am nici cea mai mică intenţie de a-i lua apărarea lui Eugen Negriei. Am scris eu însumi, în câteva rânduri, despre aceste iluzii (care mi s-au părut a fi mai degrabă ale criticii decât ale literaturii), ca să-mi exprim dezacordul cu una ori alta dintre opiniile criticului. Problema mea este una de principiu şi constă în următoarea întrebare: de ce continuă să fie insuportabilă pentru criticul român ideea că nu avem neapărat o mare literatură şi care, s-ar putea, să nu răspundă în toate cazurile nobilelor noastre pretenţii? E. Simion nu e nici primul, nici ultimul critic care suferă de angoasa diminuării meritelor marilor scriitori din trecut. De fiecare dată când, după 1989, s-a vorbit de revizuiri, tocmai el, monografistul lui E. Lovinescu, acela care a introdus în literatura noastră conceptul cu pricina, a protestat cu multă ardoare. I s-a părut, fără vreun temei, că Preda sau Călinescu sunt victime ale unei campanii de denigrare, când, în definitiv, nu era vorba decât de o foarte firească relectură a lor. Ce e drept, câteodată și de o reconsiderare a moralei omului aflat în spatele operei. Să fie scriitorii mai intangibili decât zeii? Despre Isus, aşa cum l-a văzut Jules Renan, ce-ar spune Eugen Simion? Să nu fi citit el Gog al lui Papini? Sau măcar eseurile lui Marc Fumaroli despre Malraux şi despre arta modernă? De acord, Eugen Negriei dă dovadă de pesimism citind literatura română, singura despre care de altminteri a scris. E pesimist, nu negativist. Nu-i place în mod evident concluzia la care a ajuns. Şi dacă observaţiile lui generale pot fi suspecte de exagerare (una, fără doar şi poate, voită, polemică), există nenumărate judecăţi particulare perfect îndreptăţite. Chiar şi unele care îl au în vedere ,pe G. Călinescu şi „emfaza" din unele pagini ale Istoriei lui. Un sâmbure de naţionalism era oarecum de rigoare în 1941, deşi chiar şi transformându-se în partizanul Specificului naţional, privit din perspectivă metafizică, nu istorică, şi dând vina, pentru mediocritatea criticii lui Gherea, pe caracterul ei evreiesc, a avut parte de furia extremei drepte de la Gândirea şi din alte publicaţii. Astfel de lucruri se fac de obicei. E totuşi datoria principală a criticului literar să le spună, îmi pare rău că unul dintre cei mai de seamă critici ai generaţiei noastre abdică de la această datorie şi se complace în postura unui apologet, fără discernământ şi fără umor, al valorilor literaturii naţionale. După protocronismul anilor 70 şi fantoma lui resuscitată din anii '90, mă tem, mai mult ca de orice, de patriotismul criticului român. Mă deprimă ideea de a fi nutrit iluziile de care ne învinuieşte Eugen Negriei, dar mă disperă incapacitatea de a ne-o asuma, fie şi numai ca ipoteză critică. Criticul român are nevoie astăzi de un proces cinstit de conştiinţă.