Romanulu, mai 1864 (Anul 8)

1864-05-28

172 ffignraia» 18PJU.RE ROMANULI 28/9Main. I (Ubii, vindu-ne, femeile Șîopleaă între ele cu mare viiciune; mama surîdea, fata avea ochii rugători. — Amice, disc Jenny, luăndă p’amândoui funii de măcă, acă doui copii cari, cu ajutoriul lui Dumnedeă, voiescă se ’ntemeieze uS familia creșcină și-ți ceru binecuvântarea? — Binecuvântarea mea! Am ve Juti pe papa Pius IX, binecuvîntându Roma și lumea, cu acea dulce maiestate ce face se cadă în genuchi necredincioșii; am vedută episcopî cucernici binecuvântându nevinovăția și credința ardetorie a antâiei comunicări. Era frumosă și mare, căci era uă sfănțenie care se revărsa Dară eu, păcătosă, nu-mi simțiți dreptu iu d’a binecuvânta, chiară copii mei('). Am imbrăcișiatq pe Suzanna, am îmbrăciștată pe Alfred, am întrunită manele lorii într’ale mele ș’amă plânsă. Erau alâte de fericii, ingrații, în călii nu verjură lacrimile mele; și e 5sindă din bradele mele se duseră la Jenny, care îi primi dicendú c’uă voce tare… —~■" Dumnedoulu lui Abraham ș’ală Sarei, Dumnedeală lui Isaac ș’ală Rebecei, ală lui Iacov ș’ală Rachelei se ve binecuvânteze, copii mei, și se vedea uă viață crescinască. — Amen, respunse că vocea cărea a gravitate me făcuse tresară. Era Martha care s’apropia cu ochiulă și cu gestulu unui profetă.(12) — Omule, dise ea, iei acesta femeie naintea lui Dumnedeă, femeie, iei pe acestă omă naintea lui Dumnedeă, și—la iei în sartea cea bună și cea rea, în sănetate ca și în bălă, pe viață și pe nurte. Nu uitați, celă eternă își va aduce aminte. — Nu, nșgreșită, nu voiă uita nici vădată, nici vădată, dise Alfred rădiceadă mana, ieü de martiru pe Dumnedeă. * Se murturescu cu rușinea mea? Cu tată escelinla educațiune ce am primită în Francia, și cu tóte că din copilăria m’am fostă obicinuită a nu trata serioșii de cală lucrurile cele ușiore, m’am simțită mișcată pă' ă ’n fundul mănimea prin solemnitatea acestui ingagiamântă. Imi părea că căminulă meă devenise sacru ca aceluu alu lui Abraham, si ca Du mediu, nevedută și presinte, sa cobora spre a binecuvânta unirea copiiloru mei. Intrarea lui Zambogoni aceste grave cugetări. Elu despuiase grădina și florăria spre a oferi logodnicei ună mare buchete, însoți daruri seu cu astufelă do ’mortochiări și complimente în câtă fără voia mna începu și a rîde. — Căndă va îi nunta, junele meu măiestru? întrebă negru. Mâne, poimăne, peste opincile? Zambo voiesce se cânte, Zambo voiesce se jace. — Suzana, strigai» privindu pe mărmea, diua nu este încă otărîtă! — Bune tată, asceptămă ordinile dumitale, respinse domnisarea fii a mea, c’uă modestie prefăcuta ce mĕ făcu se suspină. — Și nu mai asceptămă de câtă voiați, dise Alfred, am închiriată și mobilată uă casă, aprópe d’aci. Totă este gata spre a primi pe cea-a ce mi va face onorea d’a ’mpărți numele și sortea mea. — Fiul meu, dispiM lui Alfred. (!) Nu credemü că mai este trebuință a mai atrage atențiunea cititoriului asupra acestorîi însemnate cuvinte, sau mai drepții, fapte; ele vorbesc prin ele înșile și le putem« însuma astüfelű. In familia crescută supun libertate totu omulu este sfânta ca Papa și ca Episcopii; în familiile crescute suptă despotism, este Impăratulă și papa, și nici părintele, tata, nu se simte în stare a binecuvânta pe fii sei. (Nota lied.) (2) Se nu uitămă ea ’n fetele unde domnesce mă omă nici chiaru părintele nu se simte în stare a binecuventa pe fii sei; in țerese libere în familie, chiaru femeia, chiaru slușnica binecuvântezi, și astăfelu se întăresce familia și se face egalitatea. Chiaru în Englitera, duminicele, în familiele cele mai aristocratice, se adună toți servitorii și capulu familiei estesce biblia și astăfelă vădată pe septemănă celă puțină egalitatea triumfă, domnesce. (Nota Red.) și acestă nume me îmișcă trecândă prin gestri ulii încă. Suzana te-a alesă, noi te adoptămă cu ochii închiși, dară artă legitimea îngrijire a unui părinte. De cândă iubesci pe fiiă-mea? Și fiindă că vorbiși de sertar care ne va fi situațiunea în acestă căsătorie a cărea a fericire ne privesce arătă d’aprópe? — Se-ți spuiă de căndă o iubescu ’mî-ar fi greă, respinse junele, îmi pare c’am născută iubindu-o. iubiamă de sicură căndă mergeamă împreună la scóla comunale, ș’alergamu împreună în orele de recreațiune , ca copilă de tată, și că mai oml. D’atunci d’atătea ori neamă jucată, ană vorbită, neamă închinată împreună; amă vedulu o atătă de desă veselă , bună, amabilă; amă vorbită d’atătea ori cu anima deschisă; d’atătea ori am putută se vedă tótă frumusețea sufletului iei, înoată venită di în cire simțiă că Suzanna era femeia ce’n bunătatea lui ’mi-o alesese Dumnedeă. Căndă Suz mai avu șase spre-dece ani iamu cerută se me priimască de sociulă iei, neamă îngagiată , acă Iată istoria amicieî nóstre. — Așia dară, diseră suspinîndu , stima ș’amicia v’a condusă la cea-a ce numți amare. Nimică, fără veste, nimică așia ca mă resnelu, nici uă poestă, nici uă pasiune. — Am douo deci și patru de ani, dise junele, iubescu pe Suzanna, n’am iubită și mi voiă iubi nici vă dată de călii pe dînsa ; o iubescu mai multă decată pe mine însumi; este acésta înțelepciune, este pasiunea iușdă; speră însă că Suzanna nu mi va cere mai multă, și că-mi va permite s’o iubescă tată astă-felă pănă la cea dupe urmă di a mea. •> — Prea bine, fiulă mea, esti ună ințeleptă; veți fi fericiți, precum meritați se fiți, și veți avea copii mulți. Acumă se vorbimu de financie. — N’aveamă stare , dise Alfred , ș’acâsta depărta multă proiectele nóstre; eram de douezeci și unu de ani și otărîsemu se mi facă răpede cariera; nu ma îndoiamu de isbîndă.— Aveai negreșită protectori pubricî ? Făgăduința vr’aneî funcțiune bune ? Pole că lată Iu dumitalea făcută vr’umă s rvieiu veruluĭ verisiórelor’unui senatore? — Aveamă capulu și bradeie mele, respinse Alfred, și devisa oricărui adeveratu Yankee: „Nainte ! Nu te spălimînta de nimica; nascepta nimicii decălit di la tine insu î Aceste prețuiescă mai multă de călii ori ce sprijină străină. Intr’uă țâră care e asce atătă de iute ca a nostră, ori ce omă care nu este tâmpită și care soio a voi găsesce pănă’n sfirșită să vână bună. Fiindă împigală ca chiuliatu la tină negueiitoră de Indigo, audiamă pe patronală meă plăngându-se că corobiele speciale în India suaă mai loludeauna pe jumătate încărcate. Am începută a me gândi, precum se gândeau mulți, se găsimă mă nou articlu care se pute avea trecere in India. Am descoperită mulă, la care nimine nu gândise și a cărui vindere era sigură; era ghiața. Nici nădală nu se pute trimite cătă póte consuma India; greutatea însă era d’a o opri a nu se topi în cale; acesta era uă problemă de deslegată. Mulțumită tatămeă, crescusem într’una laboratoriu; phisica și chimia fuseseră ăntâiele mele petreceri. Spre a isola (a despărți, a opri atingerea) floii iel îmi trebuia unii corpu neconducătoră de căldură. Amă încercată făina de lemnă, care n’are nici uă valore. Invențiunea era făcută; acumă nu mai lipsea de cală capitalulă. A găsi bani pentru a pune în lucrare uă ideiă bună este lucru lesbe in America, m’am gândită la d. Green, care face treburi mari în orez, cafea, etc.; elu avu încredere în mine, și riscă la spedițiune. Amă plecată pentru Calcula cu sarcina mea, am ajunsă făr’a ne topi pe drumă, amă vîndută ghiața și cu prețiu încătă amu scosă cheltuelile și mf-am întorsă dupe ce am făcută cu negociatorii d’acolo unu contradă fórte folositoriă și pentru douo jzeci de ani. La sosirea mea mi se dese optu mii dolari partea mea, și e că-me în capulu casei Green . Rose și companie. Isbânda este sigură. Fată de voiă voi s’o scoateză îndată. rece să doue-spre-deco mi( de dobril) pe ană, acă ce potă oferi domnei Alfred Rose, pănă se potă mai multă. — Șase-deci de mii de franci pe an! Strigară, bune lucru Cste comercială, cândă isbutesce cineva! Me ultaiu la ginerimi o mai d’aprópe, și găsiă c’avea mnă acră de omnă de geniu. La frunte și la sfîrșitul obrazului avea ceva d’ală lui Napoleone(). Uitasemă cu totulă prăvălia domnului tatălui seu, cându Zambo ne anunciă pe d. Rose, care venia se și ia partea sea din bucuria comună. Oricâtă de stimnblu se fi fostă acestă bună omnă, mă farmacopeă nu era socrulă ce ambiționam» pentru fiia mea, visasemă de una suptă Prefecții, dară ce se facă cineva într’uă țară primitivă care n’a conchisă încă acea centralisare ce ne pismuiesce Europa ? Cu d. Rose întră d. Green urmată de Henric. Recunoscusemă pe farmacopeă dupe aerulă lui medicale care nu se perde nici uă dată; dară spiceriului (băcanulă) în lracă negru și ’n cravată albă era pentru mine ună monstru necunoscută. Limba giulă și manierile sale nu erau mai puțină stranie de rată costumulă seu. Green, vîneje toțin Iu de untă de lemnă și de cafea, vorbia cu autoritatea și cu sângele rece ală unui omă cere invertesce milióne. — Vecine, îmi ijise elă, c’uă iubitorie bunomici, acă me are cuină din faimi ă prin acestă june, ginerile dumitale ș’asociatură meă. Dară nu ne vomă opri aci. Ennica venită se me vârjă, este uă băiată inteliginte, îmi place, și iarnă găsită uă posițiune. Alfred va fi acumă mai greu de strămutată; nu se ’nsura cineva spre a tresăra lumea; și cu tóte acestea nu trebuo ună omnă de conființă la Calcuta. M’ama gândită la Bunică, cu toii junimea lui. In se este totă dauna bine se ’ncapă cineva trebile de timpuriu. Trei ani de șcădere în Indii ilă voră forma; îi vomă face uă parte, care de va lucra, va fi de patru suă cinci mii dolari pe ană, îmi încredințezi mă copilă; peste trei ani iți redau unii omă. Ce dici de proiectură meă? Iți surîde ca și lui Enrică? — O fiulă meă! me gândiă, visasemă pentru tine uă altă victoriă! Mte c’acesta va fi mai bună pentru tine; pate că n’ai nici geniulă politică, nici vico viața trebuind iasă spre a se urca la rangul unui capă de biurcă. Serta hotărîtă, nu vei fi de câtă ună milionară ! Amă mulțumită lui Green, care mi-a iji să încetă : — Vecine, nu vomă sta aci. Cunosc pe Margherita, ură doarspredecesea copilă alumea, uă fetiță minunată de dece ani; îmi vine se credu că peste șas0 stă șapte ani, vomă face să devină Smith. Pân’atunci, vomă veghia asupra junelui și asupra averei sale, lasăte pe mine Vasulă se umpluse! Bă, doctorele Lefebvre, că, unu învățată și burghesă în țara mea, se devia abiatulă și ’ndatoratu’u unui spicieru! (băcană) negreșită, iubescu egalitatea, suntă francesu, amu dreptă evangeliă principiele de la 1789. Acea egalitate, ce o proclamă ș’uă afișiază pretutindine, o ceră; primescu s’o pue chiaru in legi, căci legile nu suplică nici uă dată; dară se vîre egalitatea chiară în moravuri, nici uă dată ! Omulu care nu face nimică va fi totă dauna mai presusu de celă care-si mînjasce degitele lucrândă. Perdusemă, cumă râmă disă, răbdarea și era se rupă farmeculă și se refusă acea avere perfidă, cândă, dupe invitarea sociei mele, fiecare din vecinii noștri priimi a lua să tasă de ceai și uă felie de șuncă. — Daniel, îmi dise Jenny, acă-ne la masă, di binecuvântarea. — Iubita mea, suntă atătă de mișcată în cătă nu mai sciu ce facă. Se loculă meă și vorbesce pentru mine. — Dumnedeală meă, 4*se Jenny, binecuvântază acastă casă, și pe toți câți suntă într’ânsa. Binecuvântază mai cu samă pe cei cari se depărtază și fiă, dómne, ca între dânșii se nu găsesc de câtă anime curate ș’ascultălóme! Fiecare respunse : Amină, și c’unu glasă atătă de sinceră in câtă cursulu ideieloră mele fu resturnată. Me uitamă Inamicii mei, la copii mei, la socia mea: Green, care făcea cu atâta simplicitate averea familiei mele. Eunică care la șase-spre-zece ani, cu plutirea unui omă s’arderea unui copilă, voia se-șî căsciga prin muncă unu rangă în lume, și nu se da napoi nici în facia perdelului nici în facia esiliului; Suzanna și Alfred, cari se iubeau cu uă amare arătă de tânără și curată; femeia mea, în sfârșită, buna mea Jenny, nu se gândea de cătă la ceilalți, și totă dauna devotată, viață și sufletulă casei, regina acestui stupă, de unde sbhira roiulă! Și efi, trântorii nefolositorii, și care nu sciamu de cătă se bombănescu, îmi cheamă că era se semănă singură în acestă caminu, păn’aci însuflețită de bucuria Suzannei ș’a lui Enrică. Rose avea nouă copii. Green avea cincispre-dece. Dumnedeă binecuvintază familiele cele mari și, căndă voimă a fi mai înțelepți de cătă dânsulu, elă confundă prudința nostra, osândindune la isolarea ce noi ânșine amu căutat- o. Și me uitamă la socia mea, juna ancă, și-mi isbeamă...........................Nu mai sciu ce-mi ijiână, căndă Zambo, împingăndă ușia, întră cu ună aeră spăriată și strigăndu: — tocșinulă! locsinulă! Focă! (Urmarea in No. viiloriă) Ancă de la 1 Masă d. Petre Opratino a trimisă mnă articlu asupra cestiunii împroprietăririi clăcașilor, împrejurările și suspendarea Romănilor, ne a oprită d’a-i da publicitatea ce ne cere. Gestiunea, fiindă precumă ama mai disă, forte însemnată, avemă datorie a da publicitatea și opiniuniloru d - lui Opran, ori care ară fi, și fără ca noi se luămu nici uă parte, nici pentru nici contra. Opiniunee nóstre sunt cunoscute, prin urmare nu avemă altă datorie acuma decătă a ’nlesni în cată depinde de noi, emisarea tutoră opiniuniloră. Obiecțiuni asupra proiectului legii urale, și a opiniuniloru emise de comisiune. Gestiunea rurală se deta în fine în desbaterea cameri, cu care ocasiune se iviră trei diverse opiniuni pentru deslegarea ei. 1. Proiectulu guvernului. 2. Opiniunea majorități comisiunei însărcinate de cameră pentru acestă sfirșită. 3. Opiniunea minorități representată de d. Ion Brătianu. Sau mai bine disă, doă moduri de deslegare: unulă alu guvernului unită în principii cu ală d - lul Brătianu și altul» al fi majorități comisiunei. Vomă lua întîi în desbatere pe acela ală majorități, ca unulă care carcă mai multă dificultate la deslegarea cessiunei. Acestu modă de deslegare seamănă a fi susținută de toți acea cari protindă odinioră de la idea, că săteni clăcași n’ar fi avendă nici ună dreptă în moșiile proprietărești admiteaă: necesitatea d’a reda locuitoriloru clăcași numai reională satului cu dreptură de proprietate, și care aslădi recunoscu în fine, dreptulă săteanului asupra posesiuniei soră, dieîndu, că suntă gata a libera pe sătână cu pământulu ce se cuvine numai omului, iară nu și pământulă ce se cuvine viteloră lui. Iată într’adevără, o idee ingeniósa, din care însă nu póte resulta alta decâtă ușurarea deslegărei cestiuneî, fiindă că acu nu se mai neagă dreptulă clăcașului asupra pământului ca întrecută, ci cantitatea de pământu. In zadaru se mai silescă uni din omeni subt numire de amici ai ordini se mai întunece lumina ce s’a făcută, și se turbure ordina prin scriere, cari iu asemănare cu articolul din conservatorul progresistă subscrisă de A. Arszki, cu singura țintă d’a înșâlui lumea, d’a împedeca deplina desvoltare a lucrului, atunci cîndă persoane competiate și oficiase recunoscu dreptul clăcașului în principă și cîndă lucrulu se vede că a sărită peste bariera care ne ținea pironiți în focă. In zodară ne vină cu prevestirea în concesiunile scriețiloru dtorii: cum e că împroprietărirea clăcașilor nu le va fi de folosă, ci le va servi spre mai mare scăpătăciune. Acastă însă este o eroare din portele, căci vedemu că împroprietărirea clăcașiloră s’a introdus în Europa civilisatâ încă de multă timpă vedem pe Rusia chiar c’a adoptat’» și pre însuși Polonia, a le rămia legi ni se pună înainte de acești anonimi. In zadaru schimbarea opiniuniloru pe lótadiva, aslăzi că n’are săteanulă clăcașă nici ună dreptă, să’i se dea însă locu de locuință, mîine că are clăcașulă dreptulă asupra pămîntului, însă numai pe 5 pogóne și prin urmare să îlă împroprietarimă pe aceste pogâne, și poimîine nu împroprietăriți pe clacașî, că cu sistemulu acesta voră cădea sărmani în mai mari nevoi. In zadaru toate, noi ne cunnascemă și stimă că cite trele aceste restarmăcire emană de la aceleași persine, stimă că loto suntă făcute cu scopă de a evita adevărulu și pentru aceia suntemă îndreptă de dice. Că ară fi timpă să înlăture vicleniile, cănd contradicerile lor suntă forte vădite, cănd ni se zice, cu alte cuvinte, nu împroprietăriți pe clăcași pe legiuitele pogone, ci numai pe cinci, căci dindule mai multe îl sărăciți. Tóte acestea meschinării urmeză ca să încetese într’un timp, cănd autorități competințe recunosc dreptulă în principă, căndă câte trele opiniuni ne recomandă împroprietărirea clăcașiloră, și neînțelegerea s’a redusă numai asupra cantității de pământă ce se cuvine fară dupe legile de față. Noi ne vomă ocupa dâră aici numai de cantitate, ca putându ne convinge toți și despre acesta, să ajungemă la o înțelegere și la o deplină satisfacere a ambelor clase pentru binele comună. Comisiunea ne zice clară, că de vreme ce posesiunea clăcașilor erea variabilă, mai mare și mai mică în proporțiune cu vilele ce le aveau iei, iar a acelora cu miinile erea stabilă, se ptărește dreptulă clăcașului numai dupe posesiunea cea nevariabilă a clăcașului fără boi. La care argumentare vomă respunde , că cu totu fineța și dibăcia ei, nu póte fi însă în stare a dorăina dreptulă posedată de către cel cu vile, fiindăcă misiuni a, scopulii, dreptulă nostru de a slăbi nu póte fi alta , decătă acela a desființa claca, a desființa munca silnică, care conține in sine ună dreptu de posesiune ală clăcașului proporțională cu claca ce o făcea. Așadară, proprietari nu suntă în dreptu a se pune in masă vis-a vis de săteni în masă, și a diminui prin deducțiuni averea vreunei părți din clasă; ci fiecare proprietară are sa se pue în fața fiecăruia să scadă, și să’i cedeze vădată pentru totădeauna dreptulü recunoscută de câte trele opiniuni mai susă citate, precum să’i cedeze și cantitatea de pămîntă, adecă, celui cu 4 și cu 2 boi, celui cu miinile și celui cu casă numai în conformitate cu legile de față. 1)iu că ar fi o nedreptate a diminui posesiunea celoră cu boi, fiindă că (1) Unii dolari valoreză 5 fr. 35 de centime. (2) Atragem și atențiunea cititorilor asupra acestei din urmă frase, ea este plină de spiritu și toto două dată cea mai frumosă lovire ce se putea dea celora cami eredit în om ü; era nu în ideie. (Nota Red.) i ■4 X 4