Romanulu, octombrie 1866 (Anul 10)
1866-10-09
722 íLOMAiIULUI OCTOMBRE, nepotrivită; căci pentru uni asemene scopii se ceru condițiunî de admisibilitate, curau d. e. absolverea gimnastelorű see liceelor, înaintre de a intra în cursurile de facultăți, cea a C6 la noi nu se pre observă, și nu pricepu, curau unu june, care nu este sufîcitate pregătiții, póte urma cursurile de la universitate cu succesii. Mai departe d. Stefanescu ne spune „că nu ajunge a ave învingeri și a construi drumuri ferate, spre a se lumina poporulu, și a forma omeni luminați și buni cetățiani.“ Se mai lăsăm, d-nule Stefanescu, fraiele pompase, se mai lăsăm pe cetățianii buni, și pe cetățianii rei, și căndu este vorba de înființarea unei scóle, n’avemu trebuință se facemu frasi. Se simț mai practici, d-nule Stefanescu, și ve asicure, că formănduuă scala politecnică, țara n’are se perta nici unu singură patriotă, din contra. Domnulu Stefanescu mai aretă „câ „este greșită și nenorocită compararea „mea între scala militară și celelalte „școli speciali, și că programele lorii „nu suntü două valore egale“ fără însă a se explica mai lamuritu. Eu inbendo ,,valóre egală“ am înțelesu „valore relativă“, căci programele nu potu fi totu aceleși. Valorea o socotit egală cu arălu mai multú că mulți din profesori erau totu aceiași la scala militară și la facultății Ceaa ce însă suferă mai multú pe d. Stefanescu, este că am avutu cutezanția a areta că facultatea de științe a produsQ numai după specialiști. Acesta neexactitate din parte-mi, cea cumună demonstră d-sea. „D. Lahovari, Ilice d. Stefanescu, „n’avea de câtu se cerceteze mai bine „și ar fi vădutu că în anului acesta, „căndu se termină pariodul de trei „ani ale facultății, au terminatu cinci, „șese tineri cursurile și au depusu e„xamenu. D. Lahovari însă n’au cercetată decătu anuanulu generale ale „instrucțiunii publice pe 1863-1864, „etc.“ Intr’adevéru eu nnvéglusemu decatu anuanulu în cestiune, nu luasemu schințele mele decătu din isvórele oficiali; daru cu tóte acestea, aretarea mea nu au fostü așia de inexactă, cumu vré s’o arete d. Stefanescu ; și chiaru dupe aretarile d-sele vine la acelașu results tu , căci dacă în 3 ani facultatea au produs 6 specialiști, într’unii anu produce prin urmare 2, quod erat demonstrandum. Nu suntu eu acela, d-nule Stefanescu, care se ceru desființarea vreunei seale, nu din potrivă, daru am avutu totodeuna ideia, ideia greșită pate, că vrâadu cineva se sidescă, este de nevoia se începă ânteiü fun— Ca și mine, o leneșule! Insă nu se ni se întrebe numele, ijise ea, are se trebuiască se se înscriemă, și dacă nu vomu înscrie totu aceleașî nume au se vdijă că nu suntemu frați. Așia dară trebue se scrie cu totu aceluași nume: „M. Bernard și d-ra Amalia Lulu seră-sea.‘l Tocmai atunci unu chelnerii intră cu unu mare registru. Scrisem, roșindă cele două nume otărîte. — Cumű așia, îmi ițse Amalia căndu chelnerul plecă, suntu cu bună sarna sora ta, atunci, te potü senila. *Si iie serută. — Tu ai buni obraji îmi fi’se ea. Căndu ai fi mai pucina grosu, ai fi unu frate forte frumosu. El da cel eu te’am tuitu, dise ea? Și urmăndu: — Negrosita trebue se fiu sora ta. Insă, cu tote aste, domnule, nu trebue se ne tuimit de câtă dinaintea lumei. A doua sunare de clopotit neînsoihută ca primjük era servită. D-ra Lulu se căută în oglindă, își aședă perük. Insemnații atunci pieptănetura iei. Nu veducem îi nici uă dată asta-felu de piepteasitură de cotü în tablouri. D radamentale, pe urmă zidurile și în fine acoperiși ulei; la noi însă se obicinuiesce a se începe zidirea de la învelitare. Am crezutü așia daru și voi fi crede totodeauna că trebue se avemu mai ânteiü seele primare, rurali și urbane, pe urmă gimnase și scole profesionali și în urmă universități. Cunoscuțere cari n’au universități și academie, daru au școli primare și gimnase; casulü contrariu esiste numai la noi. Avemu doue universități, o se avemu în curându pâtemă academie medicale și avemu numai doue gimnase complete în tota România, celu de la sf. Sava din Bucuresci și cele din Iași; cele alte n’au de cătu căte 4 clasi. Ca se avemu universități și academie, reducemfi și desființămu scólele primare! Terminăndu, D. Stefanescu declară că nu este de totu în contra înființării scólei ce propun fi, numai cu condițiune de a se respecta facultatea de sciințe, pentru care d-sa arată totü atăta dragoste, câm pretinde că am eu pentru scala politecnică. Dacă D. Stefanescu și-ar fi datu ostenela se examine pucinamai cu atențiune proiectulu meu, ar fi ve^uta lesne că nu e tocmai uă scula numai practică și că cele trei clasi matematice, ce trebue se precedă specialitățile, sunt totușia de complete în programa loru ca și facultatea de șciințe și n’am gasitu în programa acestei facultăți nici unu obiectű care se nu flă preveniunu și în programa celor a trei clasi matematice, și dacă s’ar dota acesta scala cu profesori totușia de capabili ca și facultatea de sciințe, s’ar identifica cu dînsa, și ar da, spera resultate totușia de bune. După cum se vede, D. Stefanescu n’a intrat în examinarea și critica proiectului, cea ce Fa preocupatu pe d-sa au fostu periciulu ce amenința facultatea de stiințe din Bucuresci, periek imaginariu, căci nici uădată facultatea n’a fostu mai sigură de esistența iei. Ce ar face óre I. Stefanescu căndu unu adeveratu perieri ar amanința slăbiciunea d-sale? căci tóte suntu putineiese în lume, și desființăndu-se chiarü acesta facultate, ar remăne încă cea din Iași, și bine consideratü n’ar fi are de ajunsu uă singură universitate pentru România? Terminândű asigura din parte-mi pe D. Stefanescu că nu voiu fi eu acela care se ceru vreuă dată desființarea în principiu a vreunei scale, totu ce dorescu este a se ameliora cele esistențî astășii, astfelü în cătușe de resultate mai practice și în proporțiune cu cheltuielele cu ele ocasionedă. George I. Lahovari. Lulu avea frumóse cordele de catifea roșie, pe cari le aducea în jurulü capului seu, și pe urmă lega cu ele perulü seu pe din dereta, înotându-le pentru a face unu fioncu lasându pe urmă că petăiele se fălfăia pe spate împreuna cu perulü seu în mii de bucle. D-ra Luk vedu că o priviama. — Imi vine pre bine cu roșia , îmi dise ea. — Da, I!Ikeiü. — Da, nu e una pré mare complimentă, iuse ea. Mă găsesc frumușică ? O găsiamu încăntărire, însă nu cute dama a ’I o dice. — Trebue a fi galanta, îmi dise ea, chiar cu sora sea. Intrarea nóstra în sala cea mare a otelului ’mi făcu orecare sensațiune; sosiama pré tărdui. Mi-era cama frică. D-ra Lulu îmi luase cu gravitate braciulu. Unu baiatu nu conduse la doue locuri ce ne erau destinate. D-ra Luk făcu îndată onore prindulul ca și mine, fiinducă nu dejunasemn, nu mai puteama de furae. La alți douilea felu de bucate, căndu D&CI& ROMANA (»») Unu nou jiurina apărută Vineri în Bucuresci suptn Redacțiunea bd. R. Scribanu și Demetriu N. Preda, țariuk purta frumosul nume de Dacia: însă îi zice totu d’uodată Română!! Noua dara Daciă Română! „va apare de la 1 Noembre viitoriu, de doue seu de trei ori pe septemănă,“ într’unu formata ca alu Romănului și cu prețiuni de patru galbeni pe ani. Unul din Redactorii principali ai noului tliariu, d. D. N. Preda, este deja cunoscuta publicului cari a mai publicații în anului 1865, uă foiă supta titlului „Regenerațiunea.“ Cu tote acestea, noua foiă ese acum și plină de măină contra regenerațiunii de la 2 Maifi și contra tutorii regenerațiunilor și de la 48 încoce. Atât fi în trei și jumătate colóne ce ocupă profesiunea de credință, cătfi și ’nopta și jumătate ‘colóne, (litere merunte) în care este uă „espunere politică cătră poporului Romănfi,“ atacă, lovesce cu mânia cea mai mare ce provine, cumfi spunfi redactorii, din „inspirările pentru mărirea națiunii“ totu ce s’afi făcut și de 20 de ani íncóce, tóté partitele căte au fost și și suntu ăncă și pe toți omenii, căți au fostu pín’acumu la putere, și căți suntu în acestu momentu. Poporului geme și murmură de imprudinitele acelor fi în a căror fi mâne a cânjutfi frînele acestei țere, și gemetele lui s’afi rădicată pînă la redactorii Daciei Române, cari au alergată pentru mentuirea sufletelor, acum și căndu deja în corabia țerei s’au suitü inimicii iei, fără ca cei de la cărmă se vestescă pe popor ei. „Lipsa în politică a ideiei celei mari străbune a făcuții ca astă ii se nu mai avemu de cătfi răcită și disgustii generale. Nimine nu mai crede în nimicii, ori ce simpure a amorțirii. „Revoluțiunea sociale merge spre uă catastrofă înfricoșiatâ, revoluțiunea politică compromisă cu loturi, prin uciderea oricărui principiu de vieții, fără perspectivă în viitoriu, legații în măne slabe, și la minți înguste de omeni ce și - au făcută timpulu lora, cu epoca in care au traitu.“ Atăt Ci aci cătfi și presutindine, Dacia română combate cu măuia inspirată de mărirea națiunii, și Regenerațiunea de la 2 Maiu, și totu ce s’a făcutu de cându s’a înlăturatu Regulamentul» organică, căci „toți au amägitu-o, au înjositu-o, au sărăcitu-o ș’au lăsatu-o în prada strâiniloru iu întru și’n batjocura celora din afară. „Dacă vom uita în privire analista fapteloru diverselorîi ministerie atâta a regimelui trecută cătu ș’a sistemei preside, noi nu vomu pregeta d’a vede că supuni mulți (colo de la regefómnea fu pucina stîmpărată, d-ra Lulu perdu pucinu din maiestatea ce’și impusese mai ânteiu. Ea începu a me tachina, lucndu căte vădată din talerul meu bucățile ce-i plăceau mai bine, în momentulu căndu crama se le ieși în furculițe. La cehi mai dupe urmă feră ea dise băiatului se nune de de cătu unu singuri taleru. — Ne ajunge mulți singurii, dise ea, și pe urmă vai mai glumeță Băiatul ascultă suridêndu, și prîndulu se sfîrși asi fel . Insă era timpu ca se sfîrșască ; d-ra Lulu, la sfirșitu devenise două veselia nebună. Căndu veni deseruiu. — Se ne găndim și la Cocota, îmi dise ea. Și ea ’mi puse în tóte buzunarile biscoturî, migdale, și bombóne. — Acésta e uă economie, dicea ea. Cocota nu m’a costatu nici uădată nimica. Insemnațü cu plăcere că frumușica facia a d-rei Lulu avea multe succesu. — E descțrsă, dicea vecinulu meu din drepta, însă ce ciudată mică persană( nerațiune)au perita poporulu de lume din causa incapacității altuia care desființeză reservele cu porumbii, care la 1863 în timpulű Celei mai aspre erne a dusu pe recruți mai multor goi de câtui îmbrăcați, altul măcelărindu poporulu în 3 Auguste în Bucuresci, altula măcelărindu-lu în 3 Aprile în Iași, altula crescândă deficitulu bugetului, altulu violăndu drepturile Bisericei și Independința iei, altul aperându libertatea, altulu servindu-se de libertate pentru placurile sale, altulu întemeiăndfi monopolului tutunului care ruineză vistieria cu 13 milióne și slabesce comercialii naționale, altul și în fine friendfi presei publice se spună ce este de făcuții pentru țeră. Deci ce era de asteptalü de la omeni carii atuncia voiau se simte nevoile țerei de la alții?“ Eo’asia! și chiar a consulta națiunea este una real, și chiar a asculta Presa este uă crime! Daru atunci la ce mai folosesce solința și inspirarea redactorilorü Daciei Române, de mărirea națiunii! Ore numai pentru a face unu simplu Manifeste ș’a veni la putere? Și negreșitu c’acesta numai trebue se fiă scopuri, cănd ei nu voiesce ca Miniștrii se consulte națiunea nici chiarü prin Presă, cându deehiară mișei, incapabili pe toți, și chiar pe cei din timpulu Regenerațiunii, și căndfi deciară că și tote „Camerele au fostü compuse din omeni guvernamentali, fără caracterü și capacitate politică și acestea necontenite de la 1848 și pân’acuma. „Regimul a coijuta la 11 Fev. atacaru principiulu naționalității în Basarabia și a făcutu se emigra numai din dial. Cahul peste 12.000 Români. Alții se dau de singurii patrioți și căndu ajunseră a pune măria pe putere au trădate poporulu, au înșelată democrația, au conspiratu cu străinii în contra Patriei. Patrioții adeverați stau retrași și calomniați, persecutați și arestați de acestă fantomă a trecutului îmbrăcată în veștmintele viitoriuli care s’a mai înălțiatu încă vădată pe orisontele politică ale Romăniei. „La cea ântâia aparițiune a acestui presiune îmbrăcată in haine noue, dupe 11 Fev. 1866, amu veditu continuăndu-se aceaași amăgire a poporului, aceaași trădare a intereseloru Romăniei, a naționalității sete, a tradițiunilor fisele și a viitorului seu, cându amu vedulu că se repețesce era aceaași scenă, care de la 48 pînă acumil neconteniții se repeteză, atunci n’am pututu a ne vede simptomele descompunerii ș’ale putrezirii din <și în 7 crescânte a Statului român, întemeiatü de virtutea strâmoșiloru noștril ș’amenințiatQ cu peire d’unü preside ingrată, coruptă, incapabile și în— Trebue se fiă să credă, respundea vecinulu vecinului meu. D-ra Lulu nu vorbia de câtü englisesce cu băiații, pentru a înșela pe toți. Ea lun nesco maniere de miss cu inferiorii. — Acuma, îmi disp Lulu, vomu merge se vodomü podulu dupe Rin și pe urmă vomi visita catedralea. Stă ne plecați, brațu de brață. Pe podi, d-ra Luk îmi dote uă bună lovitură pe umerii și începu se alerge. — Prinde mei îmi dise ea. Astepte ! óra ca să capriora. Ea se opri, îmi făcu unui semniu de luare în rîșu, se făcu că me ascepta, și, când luiü chiar lingă ea, replecă órasi. Cândü sosiiu în capul podului, nu mai puteama se mé resuflu. D-raculu scoso batista iei din busunariu și ’mi sterso fruntea. — Daca ai alerga mai adese, nu te ai înfierbînta atătii de curênde, îmise ea, ș’ai fi mai pucina grosu, domnule frate ! Era vorba d’a ne intorce; însă pentru marea mirare a mea, podula era tăiatu în doue ; unü lungi» șirul de lemne plutindu dü trecea. teresată. Lumea Fa crezutü d’unu copilü plinu de vieță, fără se-la pipăie mai ănteifi, se te aminte că elű nu este de eatü unu cadavru fără vieță, că elfi este totu trecutulă, uă fantomă a morții, care de la 48^Tac^cPș^r totu preface în ochii noștril de tuitoriu.“ Dup’acesta, do. Scribanu și Preda atacă cu cea mai mare înfocare guvernulu de la 11 Fevruarie că n’a kdreptate pín’acuma administrațiunea, justiția, că n’a rădicat comercialu ce este cuZuta, că n’a facut drumuri și poduri peste ape, că n’a dresu bisericele ce suntu ruinate, că n’a datu șepte optu sule mii lei spre a sfîrși Academia, că n’a făcutu seóle in tóté comunile, c’a împugiiatu armata, și n’a eeilibratu încă burgetului, și lovesce cu sabiă de focă pe guvernulu actuale că lucreză a face unu împrumută, de care încă mai că Za ce că l’a și făcutu și că Fa și cheltuită și refi cheltuită, și „sistema corumpătorie nu mai încetezâ nici după abdicarea Principelui Cuza.“ „Din mănele nóstre cele putrede și meschine poporulu nu găsesce lucruri valide, ci unü deficitü enormă în vistieină, eterna dovadă a necapacității atâta a trecului cătu ș’a presviterii. Asia, nu mai este îndouială unu spiritu reu f’ăcătoriu, străinii s’a încuibată în semiu Romăniei, ș’unu sistemă invidiosul se silesce s distruge totu ce este românescu. „Ministeriuk de esterne de mai mulți ani, pînă »…», în găsimă cu totul lipsită de omeni versați în politică, și încă în politică romănă. Totul consistă în întreprinderi unice, în desenare suferită ca onare, și’n lipsa totale de mîndriă naționale, de onarea stogului ș’a pavilionului.“ Acesta este pe scurtă și forte îndulcită încă starea ce o espunu Redactorii Daciei Române, servindu-se cu espresiuni de Satrapi, de administrațiune de Epiru, de bas Empire, de trădare, vinoare ș. a. 1. Și fái ’a propune alta lócü de cătu „numai alegerea ómenilorü capabili, aleși prin trecutul ă loră, putea mai scăpa țera acesta din abisuri în care este căzută.“ Se ne permiț a doi. Redactori ai Daciei Române se le supunem și numai trei nedumiriri. 1. Noi credem că de la 1848 și pân’ acumu amu dobândită realisarea celora mai mari și bine-facétoríe principie politice și sociali, sclaviei, împroprietărirea Desființarea sătianiloru, desființarea privilegielor, egalitatea tuturor si înaintea legilor, unirea acestora doue Principate, Principe ereditar, recunoscerea drepturilor nóstre ca națiune, înlăturarea protectoratului esclusivü alü Rusiei, neutralitatea tora— — Ei bine , dacă e asta, îmi diao Lulu, se mergema în grădina ospețului Principelui-Carol II, care o colo, unde este multă lume, unde este musică, și vomi cere ceva forte bunü, maitrank, acesta te va recoli, și îmi va face și mie bine. Vă ora so trecu forte veselă. — Musica e necesariă, îmi dicea d-ra Luk , o adora , nu se póte face nimicii fără musica, și mai cu sema nu se póte dânțui. Și mai tranculü ne plăcea fórte mult — E prea bună, dicea d-ra Lulu boindu’la ínceta, și nu face nici una rea; nu e tare cu vintile, și mirosa bine. Cerea e că nu se póte de de câtu în luna lui Maiu. Cându paharul ă iei fu desertü . — Se ne grăbirau, dise ea, trebue a vedea catredralea mai nsinte d’a insera. Totu drumulîserămii și ne tachinareinü, mnulü pe altul. Căndu sosirämü dinaintea catedralei : — E prea frumósa, pe din afară, dise ea ; însă pe din întru o și mai frumósa ăncă, cu tote că nu e sfîrșită. Trebue forte multe simpi pentru a face catedrale,